Decizia nr. 1002/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în fața primei instanțe;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 iunie 2012 sub numărul de Dosar nr. x/2/2012 reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
I. Anularea notificării transmise pe cale electronică subscrisei de către B. în data de 5 mai 2012, în temeiul art. 31 alin. (3) și a art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 prin care subscrisei i-au fost comunicate datele necesare în vederea stabilirii și achitării contribuției clawback aferente trim. I al anului 2012.
II. Constatarea admisibilității excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății și, pe cale de consecință, sesizarea, în temeiul art. 29, alin. (4) a Legii nr. 47/1992, a Curții Constituționale a României.
2. Hotărârea instanței de fond;
Prin sentința civilă nr. 1539 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Pharma SA, în contradictoriu cu pârâta B., a anulat notificarea transmisă reclamantei la data de 5 mai 2012, prin care i-au fost comunicate datele necesare în vederea stabilirii și achitării contribuției clawback corespunzătoare trim. I al anului 2012.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 11, respectiv 17 februarie 2012, reclamanta SC A. SA a primit din partea B. o notificare privind plata contribuției clawback datorată pentru trim. IV al anului 2011.
În cuprinsul acestor notificări, B. a indicat în mod detaliat lista medicamentelor și volumul consumului aferent fiecăruia dintre acestea, raportat la perioada de referință (trim. IV 2011).
Prin notificarea atacată în prezenta cerere de chemare în judecată, B. a comunicat reclamantei, între altele, valoarea vânzărilor individuale aferente anului 2011, în întregul său. Această informație are rolul de a permite stabilirea indicelui „Vitr” prevăzut de art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 și individualizarea, pe această cale, a cuantumului taxei clawback datorate.
Or, în condițiile în care prin notificarea atacată, s-au comunicat reclamantei date privind volumul vânzărilor individuale de medicamente aferent întregului an 2011, rezultă că, în mod firesc, în notificarea din 5 mai 2012 ar fi trebuit să figureze integral medicamentele care figurau în notificarea aferentă numai trim. IV al anului 2011.
Din analiza comparativă a celor două notificări, rezultă că nu toate mențiunile cuprinse în notificarea aferentă trim. IV al anului 2011 se regăsesc în lista vânzărilor individuale totale pe anul 2011 din notificarea atacată.
În al doilea rând, în lista care se regăsește în notificări sunt indicate medicamente care, deși au fost comercializate de reclamantă în trecut, nu au mai fost puse pe piața din România de către SC A. SA în anul 2011, iar față de data punerii pe piață a ultimelor loturi, aceste produse aveau valabilitatea expirată în anul 2011.
Această necorelare a informațiilor evidențiază existența, în mod cert, a unei erori de calcul a contribuției clawback datorate de reclamantă, cu mențiunea că pârâta nu a formulat apărări prin care să justifice neconcordanța între documentele vizând aceeași perioadă.
O altă critică formulată de reclamantă și pe care Curtea a apreciat-o ca întemeiată, urmare a verificării înscrisurilor probatorii de la dosar, este aceea că notificările a căror anulare se cere conțin informații nereale privind medicamente pe care reclamanta SC A. SA nu le-a comercializat niciodată în România.
În raport cu aspectele învederate în prezenta contestație, notificarea transmisă reclamantei, pe cale electronică, în data de 5 mai 2012 este manifest nelegală întrucât prin acest act administrativ s-a calculat și raportat, cu titlul de valori ale consumului de medicamente compensate suportate din C. în anul 2011, sume fictive, care nu au determinat și nu pot determina, în mod real, decontări din fonduri publice.
În lista comunicată reclamantei se regăsesc medicamente pentru care SC A. SA nu este nici deținător de autorizație de punere pe piață, nici reprezentant legal al deținătorului autorizației de punere pe piață (în sensul art. 2 din Ordonanță) întrucât nu beneficiau de D. valabilă astfel încât nu ar fi trebuit să se regăsească în notificarea din 5 mai 2012 emisă de B. în partea privind valoarea vânzărilor individuale („Vit”) aferente SC A. SA, fiind incidente prevederile art. 700 alin 1 și art. 730 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Curtea a constatat că este fondată critica care vizează nelegalitatea și netemeinicia valorii indicatorilor menționați în comunicare și confirmați în contestația administrativă, datorată includerii în această valoare a T.V.A. Includerea a fost prevăzută expres de art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, text valorificat întocmai de B. Or, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că sintagma „care include și T.V.A.” din cuprinsul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională.
Prin Decizia nr. 39/2013, publicată în M. Of. nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea Constituțională a constatat ca fiind neconstituțională sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 31 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, Curtea reținând în considerente că „fiscalitatea nu a fost așezată pe baze rezonabile, conducând la o supraimpozitare a aceluiași tip de venit, o dată prin reținerea și virarea taxei pe valoarea adăugată încasată, iar a doua oară, prin raportarea sumelor încasate, inclusiv taxa pe valoare adăugată ce constituie un impozit pe circulația mărfii, la un coeficient prestabilit, în vederea calculării unei taxe parafiscale.
În cauză, astfel cum s-a arătat anterior, Notificările comunicate reclamantei referitoare la contribuția claw-back au avut în vedere formula de calcul statuată la art. 31 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011.
Pârâta B. a arătat că decizia Curții Constituționale anterior citată nu produce efecte în cauza de față, întrucât deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, conf. art. 11 lit. c) alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv numai pentru date/informații utile calculului contribuției care urmează a fi comunicate contribuabililor vizați de prev. O.U.G. nr. 77/2011 în perioada ulterioară datei publicării deciziei Curții Constituționale a României în M. Of., și anume 5 februarie 2013.
În ce privește efectele în timp ale deciziei Curții Constituționale, Curtea a constatat că aplicarea pentru viitor a acestei decizii, prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituție precum și de Legea nr. 47/1992, înseamnă aplicarea ei oricăror raporturi juridice guvernate de dispozițiile legii declarate neconstituționale care nu au fost definitiv consolidate, fiind supuse controlului judiciar, așa cum este și cazul de față. Decizia Curții se aplică tuturor raporturilor juridice care nu sunt stinse la data publicării deciziei, respectiv tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești și cărora li se aplică în continuare dispozițiile legale declarate neconstituționale, adică tuturor cauzelor pendinte.
Or, noul context legal determinat de constatarea neconstituționalității parțiale a textului de lege aplicabil nu poate fi ignorat, doar pentru că decizia Curții Constituționale a fost adoptată ulterior emiterii notificărilor.
Prin prisma acestor critici fondate, Curtea a constatat că se impune anularea adresei prin care s-a soluționat contestația administrativă, cât și anularea comunicării B. privind datele clawback pentru trim. I 2012, transmisă reclamantei în format electronic la data de 5 mai 2012.
O altă critică apreciată ca fiind fondată, se referă sumele indicate în lista transmisă reclamantei de către pârâta B. ca fiind suportate din fondurile publice, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei observându-se că acestea corespund unor cantități de produse mai mari decât cele comercializate prin farmacii sau consumate în unități sanitare cu paturi ori în centrele de dializă, în aceeași perioadă de referință - trim. IV 2011, raportate prin studiile de piață efectuate de societatea SC E. SA România.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 16 din Constituție: discriminarea în raport cu ceilalți actori de pe lanțul de distribuție, Curtea nu o poate reține dat fiind că, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 1007/2012, prevederile O.U.G. nr. 77/2011 nu definesc noțiunea de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, astfel încât au acces la obținerea acestei autorizații toate persoanele juridice care au în obiectul lor de activitate comercializarea medicamentelor, inclusiv producătorii de medicamente.
3. Calea de atac exercitată în cauză;
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurenta-pârâtă B. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că în cuprinsul motivării sentinței recurate, instanța de fond a reținut in mod greșit argumentele invocate de intimata - reclamantă și a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale speciale aplicabile în domeniul asigurărilor sociale de sănătate.
Cu privire la corectitudinea consumului total trimestrial transmis intimatei - reclamantei, suportat din C. sau din bugetul Ministerului Sănătății, recurenta precizează că, pentru trim. I 2012, consumul trimestrial de medicamente s-a determinat în conformitate cu art. 5, alin. (4), (5) și (6) din O.U.G. nr. 77 / 2011, pe baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate privind consumul centralizat al raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă.
Recurenta susține că a depus toate diligentele în vederea asigurării unor date corecte care să poată sta la baza calculării valorii vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății (Vit) și a valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătăți (Vitr).
Cu privire la reținerile instanței de fond referitor la determinarea valorii vânzărilor de către recurentă cu luarea în considerare a taxei pe valoarea adăugată, recurenta susține că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt generale și obligatorii de la data publicării în M. Of. al României, potrivit art. 2, lit. c) alin. (3), teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la aspectele reținute de instanța de fond privind medicamentele precizate în acțiunea introductivă de instanță cu privire la care intimata reclamantă susține că nu au fost comercializate niciodată, și că astfel nu puteau fi decontate din fondul C. sau bugetul Ministerului Sănătății, recurenta arată că intimata a procedat ea însăși la includerea acestor medicamente în lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială.
Totodată, aduce la cunoștința instanței faptul că medicamentele mai sus menționate au fost raportate de către furnizorii de servicii medicale ca fiind consumate suportate din bugetul C. și din bugetul Ministerului Sănătății. Dovada susținerilor o reprezintă documentele justificative de decontare (facturi, chitanțe) depuse la casele de asigurări de sănătate.
Astfel, datele transmise de B. sunt conforme cu realitatea, după cum urmează:
- datele raportate de furnizorii de medicamente, (farmacii) reprezintă medicamentele înregistrate ca fiind eliberate asiguraților care se decontează din Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
- datele raportate de unitățile sanitare și centrele de dializă sunt înregistrate în evidențele acestora, urmare a procedurilor de achiziții derulate pentru procurarea medicamentelor necesare acordării serviciilor medicale către asigurați.
Totodată, învederează instanței faptul că veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuției trimestriale, respectiv pentru trim. I constituie venituri la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și sunt folosite pentru medicamente incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală și pentru servicii medicale, potrivit art. 7 din actul normativ mai sus menționat.
Având în vedere că sumele plătite de deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, deci inclusiv de către reclamanta din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate in cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plății pe serviciu medical), in condițiile neefectuării plății ar rezulta o pagubă pentru Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraților.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin notificarea electronică din data de 05 mai 2012, societății i-au fost comunicate următoarele categorii de informații: informații având ca obiect valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trim. I al anului 2012 (indicele „VTt" potrivit art. 31, alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011); informații având ca obiect valoarea vânzărilor individuale din trim. I al anului 2012 ale fiecărui plătitor de contribuție suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății (indicele „Vit" potrivit art. 31, alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011); informații având ca obiect valoarea vânzărilor de medicamente individuale din anul 2011, suportate din C. și din bugetul MS și necesare calculării valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție (indicele „Vitr" potrivit art. 31, alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011).
Sub acest aspect, trebuie subliniat că, potrivit art. 31, alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, în vederea calculării indicelui „Vitr", este necesară aplicarea unui algoritm de calcul stabilit de ordonanță, algoritm în alcătuirea căruia intră ca variabilă și valoarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție pe anul 2011.
Anterior, în data de 11 februarie 2012, respectiv 17 februarie 2012, reclamanta primise din partea B., pe cale electronică, respectiv prin poștă, notificări având ca obiect procentul de contribuție clawback aferent trim. IV al anului 2011 și consumul centralizat de medicamente pentru care, potrivit B., subscrisa datorează contribuția clawback, corespunzătoare aceleiași perioade de referință.
Mai mult, în data de 23 februarie 2012, B. a transmis, pe cale electronică, o notificare rectificativă, prin care societatea a fost înștiințată asupra faptului că în notificarea primită anterior (notificarea din data de 05 mai 2012) există o eroare în privința valorii vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din C. și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trim. I al anului 2012, în sensul că valoarea reală a acestora este de 1.857.244.304,92 lei în loc de 1.864.384.031.64 lei.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei având în vedere împrejurarea că în mod greșit în calculul contribuției claw-back a fost inclusă T.V.A., în acest fel fiind încălcat principiul dublei impuneri, aspect reținut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013.
Notificarea electronică din 05 mai 2012 a fost emisă în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, B. făcând aplicarea inclusiv a art. 31 alin. (5) potrivit căruia: „Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1) - (3), se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată."
Prin decizia menționată a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la formula de calcul a taxei de claw-back constatându-se că sintagma „care include și T.V.A." din cuprinsul art. 31 al O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională.
În condițiile în care prin decizia Curții Constituționale s-a stabilit că includerea T.V.A. în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport de care se calculează taxa claw-back este neconstituțională, în mod corect prima instanță cu respectarea dispozițiilor art. 157 alin. (4) din Constituția României dar și a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1997 a admis acțiunea formulată de reclamantă motivat de faptul că în mod greșit la stabilirea taxe de claw-back a fost inclusă T.V.A. în valoarea vânzărilor de medicamente, în acest fel fiind încălcat principiul dublei impuneri.
Susținerea recurentei în sensul că decizia Curții Constituționale nu produce efecte în cauza de față, nu are fundament legal având în vedere atât dispozițiile constituționale dar și dispozițiile Legii nr. 47/1997 (art. 3) care prevăd în sarcina instanței obligația de a aplica decizia Curții Constituționale începând cu data publicării în M. Of. în toate procesele aflate pe rol.
Cum actele administrative contestate au fost emise în considerarea dispozițiilor legale declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 și ținând seama de caracterul obligatoriu al acestei decizii pentru instanță criticile de nelegalitate invocate în acest sens de către recurenta-pârâtă apar nefondate urmând a fi respinse ca atare.
Totodată, Înalta Curte remarcă faptul că Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale a fost pronunțată ca urmare a excepției de neconstituționalitate ridicată chiar în prezentul dosar.
Susținerile recurentei privind faptul că actul contestat a fost legal emis, în conformitate cu cadrul normativ în baza căruia a fost adoptat și că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere, întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere numai pentru viitor, nu pot fi primite, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire la dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea acesteia, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.
Menținerea efectelor actelor administrative emise în baza dispozițiilor declarate neconstituționale ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.
B. mai susține că reclamantei i s-a recunoscut dreptul legal de a-și deduce T.V.A.
Și în acest caz, B. ignoră complet dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 susținând fără niciun temei că plătitorii taxei ar fi putut „să deducă valoarea T.V.A.-ului", deși nu există niciun text care să permită acest lucru.
Potrivit art. 145 alin. (2) din C. fisc., cuprins în secțiunea „Sfera de aplicare a dreptului de deducere": „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: (…)". Prin urmare doar T.V.A.-ul aferent achizițiilor se poate deduce, nu și cel plătit în fapt din nou, în componența unui alt impozit.
Ceea ce trebuie reținut este că taxa clawback s-a calculat - în baza actelor administrative emise de B. și a căror anulare o solicităm - asupra unei valori a consumului de medicamente ce include și taxa pe valoare adăugată, împrejurare ce constituie o dublă impozitare contrară principiului justei așezări a sarcinilor fiscale și, implicit, a dispozițiilor art. 56, alin. (2)) din Constituție.
În ceea ce privește nelegalitatea datelor privind indicele „Vitr" - neconcordanța între informațiile privind trim. IV din 2011 furnizate de B. în două seturi de notificări succesive, Înalta Curte reține că, în data de 11, respectiv 17 februarie 2012, SC A. SA a primit din partea B. o notificare privind plata contribuției clawback datorată pentru trim. IV al anului 2011. în cuprinsul acestor notificări, B. a indicat în mod detaliat lista medicamentelor și volumul consumului aferent fiecăruia dintre acestea, raportat la perioada de referință (trim. IV 2011).
Prin notificarea atacată în prezenta cauză, B. a comunicat societății, între altele, valoarea vânzărilor individuale aferente anului 2011, în întregul său. Această informație are rolul de a permite stabilirea indicelui „Vitr" prevăzut de art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 și individualizarea, pe această cale, a cuantumului taxei clawback datorate.
Or, în condițiile în care prin notificarea atacată, s-au comunicat date privind volumul vânzărilor individuale de medicamente aferent întregului an 2011, rezultă că, în mod firesc, în notificarea din 05 mai 2012 (notificarea atacată) ar fi trebuit să figureze integral medicamentele care figurau în notificarea aferentă numai trim. IV al anului 2011. Justificarea este una simplă: sub aspectul informațiilor privitoare la anul 2011, exisă un raport de la parte la întreg între notificarea aferentă trim. IV al anului 2011 (care face referire la vânzările aferente numai acestei perioade de referință) și notificarea aferentă trim. I al anului 2012 (în care figurează volumul total al vânzărilor individuale din anul 2011, așadar in toate cele 4 trimestre ale acestuia).
In realitate, din examinarea comparativă a celor două notificări, rezultă că nu toate mențiunile cuprinse în notificarea aferentă trim. IV al anului 2011 se regăsesc în lista vânzărilor individuale totale pe anul 2011 din notificarea atacată.
Cu titlu de exemplu, în notificarea din 11 februarie 2012 figurează ca și produse vândute în mod efectiv și real pe piață în cursul trim. IV al anului 2011 medicamentele având coduri comerciale CIM. În schimb, în notificarea atacată - cea din 05 mai 2012, niciunul dintre medicamentele având aceste coduri comerciale nu mai figurează în lista având ca obiect valoarea vânzărilor individuale aferente anului 2011, în întregul său.
Or, în aceste condiții, rezultă o situație paradoxală, în sensul că într-o primă notificare (din luna februarie 2012) care vizează doar o parte a activității societății în anul 2011 figurează anumite medicamente ca fiind efectiv vândute în anul 2011, în timp ce într-o notificare subsecventă (notificarea din 5 mai 2012), care fac referire la întregul an 2011 (așadar inclusiv la perioada cronologică acoperită de prima notificare), respectivele medicamente nu mai figurează.
B. nu a oferit în fata primei instanțe, dar nici prin cererea de recurs, vreo explicație temeinică și legală cu privire la situația ivită, ba mai mult, a recunoscut în mod explicit că toate codurile în discuție și care se regăsesc în notificarea ce vizează trim. IV 2011 sunt, de fapt, medicamente al căror deținător de D. este o altă entitate: SC F. LTD, aspect nedovedit în nici un fel prin cererea de recurs sau prin alte înscrisuri anexate.
Nu există nicio justificare pentru ca aceste medicamente să figureze inițial în notificarea transmisă SC A. SA, iar ulterior, într-un alt trimestru, acestea să fie transmise unei alte entități (lucru nedovedit de către B.). Cu alte cuvinte, se menține incertitudinea cu privire la situația acestor medicamente, nefiind clar pentru nimeni, în primul rând pentru B., cine este debitorul contribuției clawback.
Cu privire la nelegalitatea datelor privind indicele „Vit" - neconcordanțele între informațiile privind vânzările de medicamente în trimestrul de referință, se constată că valoarea elementului Vit respectiv valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din C. și bugetul Ministerului Sănătății rezultă dintr-o listă ce cuprinde datele privind consumul înregistrat în trim. II 2012 (consumul de medicamente compensate pentru care SC A. SA este deținător de autorizație de punere pe piață ori reprezentant legal al deținătorului de autorizație de punere pe piață și care s-a suportat din sursele amintite). În mod corect instanța de fond a reținut temeinicia elementelor de nelegalitate invocate de reclamantă, raportat la suportul probatoriu administrat.
Singura critică de nelegalitate pe care o aduce B. direct în recurs se referă la includerea medicamentelor cu privire la care s-au identificat de către instanța de fond erori în declarația societății dată în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011. Depunerea declarației respective la data de 28 octombrie 2011 nu poate reprezenta însă dovada absolută (astfel cum urmărește B.) a faptului că medicamentele indicate în notificare au fost efectiv puse pe piață în perioada de referință.
De asemenea, B. mai susține că „dovada susținerilor noastră o reprezintă documentele justificative de decontare (facturi, chitanțe) depuse la casele de asigurări de sănătate, însă recurenta-intimată nu a depus niciun înscris în probațiune în sensul afirmațiilor de mai sus.
Un alt motiv reținut de prima instanță pentru anularea notificărilor îl reprezintă includerea în baza de calcul a contribuției claw-back a unor medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat și care nu se regăsesc pe lista medicamentelor depusă de societate în perioada de referință avută în vedere de emitentul actului contestat sau care nu se regăsesc în lista celor a căror contravaloare se suportă din fondul unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății fapt ce a condus la creșterea în mod nejustificat a bazei de calcul.
In al doilea rând, în lista care se regăsește în notificare sunt indicate medicamente care, deși au fost comercializate de societate în trecut, nu au mai fost puse pe piața din România de către SC A. SA în anul 2012, iar față de data punerii pe piață a ultimelor loturi, aceste produse aveau valabilitatea expirata în trim. I 2012, neputând fi, așadar, vândute prin farmacii în această perioadă. În consecință, nu a putut exista un consum real al acestor produse în cursul trim. I 2012, astfel că, în mod firesc, nu au putut exista nici decontări, din fonduri publice, pentru un asemenea consum.
In al treilea rând, în lista comunicată reclamantei se regăsesc medicamente pentru care SC A. SA Pharma nu este nici deținător de autorizație de punere pe piață, nici reprezentant legal al deținătorului autorizației de punere pe piață (în sensul art. 2 din Ordonanță).
Prin intermediul acestor înscrisuri, SC A. SA dovedește că o serie de medicamente nu puteau fi puse pe piață în perioada de referință (trim. I 2012) întrucât nu beneficiau de D. valabilă astfel încât nu ar fi trebuit să se regăsească în notificarea din 05 mai 2012 emisă de B. în partea privind valoarea vânzărilor individuale („Vit") aferente SC A. SA.
Potrivit art. 700, alin. (1)) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății:
„Nici un medicament nu poate fi pus pe piață în România fără o autorizație de punere pe piață emisă de către G., în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizație eliberată conform procedurii centralizate."
De asemenea, potrivit art. 730 din același act normativ:
„(1) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (5) și (6), o autorizație de punere pe piață este valabilă 5 ani.
(2) Autorizația de punere pe piață poate fi reînnoită după 5 ani pe baza unei reevaluări a raportului risc-beneficiu de către G., dacă această autoritate a eliberat autorizația;
(3) (…);
(4) Medicamentele pentru care s-au depus cereri de reînnoire a autorizației de punere pe piață pot fi menținute în circuitul terapeutic până la soluționarea cererii de reînnoire a autorizației (…);
(10) Procedura de autorizare de punere pe piață a unui medicament poate fi întreruptă ca urmare a retragerii cererii solicitantului."
Singura apărare formulată de B. și prin care încearcă să justifice includerea în notificări a medicamentelor amintite se bazează pe includerea acestora în declarația din 28 octombrie 2011.
Această declarație nu poate reprezenta în niciun caz dovada absolută a veridicității datelor și valorilor incluse în notificări, atât timp cât B. nu a furnizat nicio dovadă în sensul că medicamentele amintite au fost efectiv puse pe piață și în cantitățile aferente valorilor indicate în notificări.
Față de împrejurarea că taxa claw-back se calculează prin aplicarea unui procent „P” asupra valorii consumului de medicamente suportat din Fondul național unic de asigurări de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății și consumul aferent vânzărilor fiecărui deținător a autorizației de punere pe piață a medicamentelor și având în vedere că în cauză nu s-a demonstrat vânzarea de către intimata-pârâtă a acestor medicamente, în perioada de referință, se apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că recurenta-pârâtă prin notificările contestate a făcut un calcul greșit în ceea ce privește cuantumul taxei claw-back aferentă trim. I al anului 2012.
Înalta Curte mai reține că valorile indicate în notificare corespund unor cantități mult mai mari de produse decât cele relevate de studiile de piață.
Sumele indicate în lista transmisă societății de către B. ca fiind suportate din fondurile publice corespund unor cantități de produse mai mari decât cele comercializate prin farmacii sau consumate în unități sanitare cu paturi ori în centrele de dializă, în aceeași perioadă de referință (trim. I 2012), raportate prin studiile de piață efectuate de societatea SC E. SA România.
În mod firesc, din Fondul național unic de asigurări de sănătate nu pot fi compensate sume corespunzătoare unor cantități de medicamente mai mari decât cele consumate in mod real, astfel încât împrejurarea menționată relevă cu claritate existența unor erori în lista transmisă subscrisei. Or, prin aceste erori, societății i se impută o contribuție mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea corectă a dispozițiilor Ordonanței.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 1539 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.