Decizia nr. 1/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 martie 2013, sub nr. x/2/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., C. - Centrul Județean Arad, Guvernul României și D., a solicitat anularea Deciziei nr. 3279914 din 13 ianuarie 2012, având nr. de înregistrare document 687 din 16 ianuarie 2012, emisă de Centrul Local Pecica din cadrul Centrului Județean Arad al C. a B.; anularea sau neaplicarea retroactivă în cazul reclamantului a dispozițiilor art. I pct. 5 din Ordinul nr. 67 din 28 martie 2011 emis de B., prin care se dispune modificarea art. 10 din Ordinul nr. 246/2008, în sensul introducerii alin. (5)- (7); consecință a anulării sau neaplicării retroactive a acestor acte administrative, emise in fraudem legis prin încălcarea principiului neretroactivității legii civile și a interzicerii discriminării, a solicitat recalcularea subvenției în baza PNDC4 - Schema de plată națională directă complementara pentru tutun, cuplată de producție, valabilă pentru anul 2010; acordarea diferenței de 3.460 lei conform modului de calcul aplicabil la data 06 mai 2010 (data înregistrării cererii de plată la C.), respectiv în baza Ordinului nr. 246/2008, nemodificat încă de Ordinul nr. 67/2011 care a intrat în vigoare abia la data de 05 aprilie 2011 (subvenția de 2 euro/kg).
Totodată, în cazul în care instanța ar aprecia ca netemeinică solicitarea de la pct. 1, privind acordarea diferenței de 3.460 lei, a solicitat acordarea diferenței de 1.666 lei conform modului de calcul având la bază cuantumul subvenției pe suprafață conform H.G. nr. 1017/2010 pentru întreaga suprafață de tutun contractată (0,30 ha); obligarea pârâților la plata daunele interese, în temeiul art. 1088 C. civ. - pe lângă obligarea la plata diferenței de subvenție; obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat Contractul de cultivare si vânzare - cumpărare tutun 2010 cu firma prim-procesatoare de tutun în scopul obținerii subvenției în cuantum de 2 euro/kg, la data încheierii contractului.
Astfel, în mod concret, potrivit Ordinului 246/23 aprilie 2008 ar fi beneficiat de subvenție agricolă în cuantum fix per kilogram tutun contractat, deoarece era în vigoare schema de plată PNDC4 - plată națională complementară cuplată de producție.
A mai arătat reclamantul că B. a emis Ordinul nr. 61 din 28 martie 2011, fără a face nici o referire expresă privind situația juridică și consecințele acestui ordin privind fermierii care au încheiat contract cu statul până la data limită de 15 mai 2010.
În data de 06 octombrie 2010, (adică ulterior datei în care a depus cererea de plată la C.) a fost emisă H.G. nr. 1017, cu intrare în vigoare din data de 15 octombrie 2010, care prevedea cuantumul plăților pentru anul 2010 în sectorul vegetal. Conform acestei hotărâri pentru tutun s-a prevăzut o schemă de plăți naționale directe complementare în cuantum de 2.650,64 euro/ha.
A menționat că prin această hotărâre, chiar dacă nu a contestat-o pe fond, i s-a adus un prejudiciu de către Guvernul României prin faptul că acest act s-a emis toamna, ulterior încheierii contractului cu C. și la momentul recoltării tutunului, or în mod corect o asemenea hotărâre era oportună a fi emisă cu 6 luni mai devreme, respectiv înainte de încheierea contractului de cultură și vânzare - cumpărare tutun cu firma prim-procesatoare, astfel, cultivatorii de tutun ar fi fost corect informați despre aceste modificări legislative de natură să le afecteze drepturile patrimoniale.
Emiterea Deciziei nr. 3279914 din 13 ianuarie 2012 de către C. este consecința aplicării retroactive a prevederilor Ordinului nr. 67/2011 al B. și încalcă grav principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României.
Reclamantul a precizat că, indiferent dacă Ordinul nr. 67 din 28 martie 2011 este în vigoare, totuși acesta nu poate fi aplicat nici de C. și nici de instanțele de judecată decât numai privind raporturi juridice care s-au născut începând cu data intrării sale în vigoare și ulterior acestei date.
Astfel, în speță, C. nu poate să aplice Ordinul nr. 67 din 28 martie 2011 chiar dacă este în vigoare, având în vedere că raporturile juridice dintre reclamant și C. s-au născut înainte de data de 05 aprilie 2011.
Având în vederea munca depusă și sacrificiile materiale și morale făcute, a considerat că este îndreptățit la acordarea de daune morale.
Prin concluziile depuse la dosar la data de 13 aprilie 2012, reclamantul a înțeles să își precizeze acțiunea, solicitând, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatarea nulității absolute a H.G. nr. 1017 din 06 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 693 din data de 15 octombrie 2010, precum și a prevederilor art. 3 din H.G. nr. 1017/06 octombrie 2010.
În motivarea cererii precizatoare, reclamantul a arătat în esență că, înțelege să conteste și pe fond H.G. nr. 1017/2010, motivat de faptul că încalcă prevederile art. 1010 din V.C.C., dar mai încalcă și principiul neretroactivității legii, deoarece chiar dacă caută să se alinieze la normele impuse de către Uniunea Europeană, fiind prejudiciat de către Guvernul României prin faptul că acest act s-a emis toamna, ulterior încheierii contractului cu C. și la momentul recoltării tutunului.
Ulterior, reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a părților semnatare a H.G. nr. 1017/2010, respectiv a Guvernului României și D.
Pârâta C., a formulat întâmpinare la cererea precizatoare formulată de reclamant, solicitând respingerea acesteia, motivat de faptul că, în raport de pretenția dedusă judecății prin completarea și precizarea petitului principal, reclamantul își întemeiază cererea pe prevederile dispozițiilor art. 948 și 1010 C. civ., cu referire la alte situații care exced cadrului procesual, deși se adresează cu o cerere instanței de contencios administrativ.
Afirmațiile reclamantului că actele administrative si cele normative au fost emise cu încălcarea normelor imperative consacrate în dispozițiile art. 948 și ale art. 1010 din, nu pot fi reținute de instanță, deoarece, actul normativ care reglementează normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative este Legea nr. 24/2000 și nu C. civ.
A mai arătat că reclamantul nu indică și nici nu arată norme și dispoziții legale au fort încălcate emitentul/emitenții actelor contestate, astfel încât să opereze nulitatea absolută.
Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat a respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii formulate de către reclamantul A.
De asemenea, a invocat și excepția lipsei calității juridice civile și implicit a calității procesuale pasive motivat de faptul că primul petit al acțiunii - anularea Deciziei nr. 3279914 din 13 ianuarie 2012, emisă de Centrul Local Pecica, este de natură civilă.
Față de al doilea petit al cererii introductive, respectiv anularea/neaplicarea retroactivă a Ordinului nr. 67 din 28 martie 2011 emis de ministrul B., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.
Nu în ultimul rând, a precizat că, deși nemotivată, cererea de anulare a unui act administrativ nu poate fi realizată în afara prevederilor imperative ale art. 7 (coroborate cu cele ale art. 8) și 11) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Raportat la prevederile imperative precitate, a apreciat că cererea reclamantului este inadmisibilă, acesta nefăcând dovada îndeplinirii procedurii administrative.
În consecință, a solicitat admiterea excepției prematurității acțiunii (a neîndeplinirii procedurii prealabile) și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 6936 din 5 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței referitor la anularea Deciziei nr. 3279914 din 13 ianuarie 2012 emisă de C. - Centrul Jud. Arad și nr. 7713 din 06 martie 2012 emisă de C. București și declinată competența soluționării acestui petit al acțiunii la Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.
De asemenea, s-a dispus disjungerea petitelor referitoare la anularea parțială a Ordinului nr. 67 din 28 martie 2011 emis de B. anularea H.G. nr. 1017/6 octombrie 2010 cu formarea unui nou dosar.
În urma disjungerii petitelor referitoare la anularea parțială a Ordinului nr. 67 din 28 martie 2011 emis de B. anularea H.G. nr. 1017 din 6 octombrie 2010 s-a format Dosarul nr. x/2/2012, înregistrat pe rolul Curții de Apel București.
În prezenta cauză, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, reiterând aceleași excepții și motive ca în cuprinsul întâmpinării formulate în Dosarul nr. x/2/2012.
Prin sentința nr. 1012 din 15 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, precizată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., C. - Centrul Județean Arad, Guvernul României și D., ca nefondată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat să se constatate nulitatea absolută a celor două acte administrative menționate mai sus, respectiv Ordinul nr. 67 din 28 martie 2011 emis de B. și a H.G. nr. 1017 din 6 octombrie 2010, astfel încât nu este necesară procedura prealabilă prevăzută de art. 7 care este aplicabilă cererilor în materia contenciosului administrativ referitoare la anularea actului administrativ, ceea ce nu este cazul în speță.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Guvernul României, prima instanță a apreciat-o ca fiind, de asemenea, nefondată, întrucât Guvernul este emitentul H.G. atacată, astfel încât în mod evident are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește lipsa excepției procesual pasive invocată de către pârâtul D., s-a reținut că obiect cererii precizate îl reprezintă atât constatarea nulității absolute a prevederilor art. 3 din H.G. nr. 1017/2010, cât și constatarea nulității absolute a Ordinul nr. 67 din 28 martie 2011 emis de B. astfel încât aceasta este întemeiată, acest pârât nefiind emitentul nici unuia dintre actele administrative atacate.
Pe fond, prima instanță a apreciat acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată ca fiind nefondată.
Judecătorul fondului a reținut că prin cererea precizatoare s-a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 67 din 28 martie 2011 emis de B. precum și a prevederilor H.G. nr. 1017 din 6 octombrie 2010.
Or, actele administrative se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate, cu alte cuvinte acestea sunt elaborate în executarea legii, de unde și caracterul lor autentic fiind emis de organul administrativ abilitat în acest scop de lege, iar pe de altă parte datele pe care le cuprind sunt conforme cu realitatea.
Reclamantul avea obligația să facă dovada că actele administrative atacate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acestora.
Prin adoptarea H.G. nr. 1017/2010 s-au aprobat pentru anul 2010 cuantumul plăților directe unice pe suprafață, a plăților naționale directe complementare și a plăților separate pentru zahăr care se acordă în agricultură în sectorul vegetal, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României și O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură încăpând cu anul 2007.
De asemenea, la adoptarea acestei H.G. s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 139/2007 cu modificările și completările ulterioare, privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură în conformitate cu dispozițiile Regulamentului Consiliului Europei nr. 73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a unor sisteme de ajutor pentru agricultor.
Astfel, hotărârea de guvern atacată s-a emis în aplicarea O.U.G. nr. 125/2006 reclamantul nefăcând dovada că aceasta ar veni în contradicție cu dispozițiile Ordonanței, de asemenea, nu a făcut dovada că actul atacat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data adoptării lui și care au fost citate mai sus.
În ceea ce privește Ordinul nr. 67/2011 emis de B. instanța de fond a reținut că la emiterea acestuia au fost avute în vedere dispozițiile Regulamentului Consiliului Europei nr. 73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori cât și de instituire a unor sisteme de ajutor pentru agricultori.
Au fost avute în vedere prevederile art. 7 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 725/2006 privind reorganizarea și funcționarea B..
Prin urmare, Ordinul atacat a fost emis în temeiul dispozițiilor legale citate mai sus, reclamantul nefăcând dovada că acesta vine în contradicție cu dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis.
Prin cererea precizatoare, reclamantul a explicat situații de fapt cu privire la modul de acordare a unor subvenții agricole pentru suprafețele de tutun cultivate în anul 2010, situație de fapt din care nu rezultă nelegalitatea ordinului atacat, acesta neindicând ce dispoziții legale au fost încălcate prin emiterea ordinului și în legătură cu care ar putea fi cercetată valabilitatea ordinului prin raportare la O.G. în baza căreia a fost emis.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii precizate având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 67 din 28 martie 2011 și a prevederilor H.G. nr. 1017 din 6 octombrie 2010.
Recurentul arată că instanța de fond nu a analizat legalitatea actelor contestate în raport de dispozițiile art. 1010 C. civ. și nu a ținut cont de faptul că este încălcat principiul neretroactivității legii.
Aceasta deoarece H.G. nr. 1017/2010 a fost emisă ulterior încheierii contractului cu C. Arad în calitate de debitor al obligației de plată subvenționate către cetățenii români cultivatori de tutun.
Recurentul-reclamant arată că prin actul contestat H.G. nr. 1017/2010 autoritatea emitentă a modificat unilateral și discriminatoriu cuantumul subvenției față de ce-l acordat în anii 2007-2009, fapt care i-a diminuat reclamantului dreptul de la 5.126 lei pe ha la 3.332 lei/ha.
Recurentul-reclamant apreciază că instanța de fond nu a analizat motivele de nulitate absolută invocate și că s-a apreciat în mod greșit că nu au fost indicate ce dispoziții legale au fost încălcate prin emiterea H.G. nr. 1017/2010 și a Ordinului nr. 67/2011. Aceasta în condițiile în care recurentul apreciază că actele au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1010 C. civ. care interzic clauzele pur potestative, cu încălcarea principiului neretroactivității legii și al nediscriminării.
Se apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin omisiunea de a motiva în raport de aspectele de nelegalitate invocate de recurent în acțiune astfel cum a fost precizată.
La dosar intimații C. Arad și Guvernul României au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Față de întâmpinarea formulată de C. Arad recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a legii, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod corect prima instanță a analizat legalitatea actelor administrative contestate, cu aplicarea art. 18(1) și (2) din Legea nr. 554/2004 în raport de normele juridice care au stat la baza emiterii H.G. nr. 1017/2010.
Acest act administrativ normativ nu este un act civil, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 1010 C. civ., ci dispozițiile în baza cărora a fost emisă hotărârea de guvern contestată fiind art. 108 din Constituția României republicat și art. 12, alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007.
Faptul că prin H.G. nr. 1017/2010 a fost modificat cuantumul subvenției acordate pentru suprafața pe ha cultivată cu tutun nu determină nelegalitatea actului administrativ contestat, în cauză recurentul-reclamant neavând un drept recunoscut de lege vătămat, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 1010 C. civ.
Analizând sentința atacată, Curtea apreciază că motivarea îndeplinește exigențele dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză legalitatea actelor administrative fiind analizate corect în raport de actele normative cu forță juridică superioară care au stat la baza emiterii lor. Aceasta deoarece instanța de contencios administrativ realizează un control de legalitate și nu constituționalitate.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 5 decembrie 2012 și a sentinței nr. 1012 din 15 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015