Decizia nr. 1015/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, complete specializate în contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iulie 2011, reclamanta A. Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. - C. Ialomița, anularea Deciziei nr. 3043561 din 12 mai 2011 prin care s-a decis excluderea sa de la plata subvenției pentru anul 2007 și aplicarea sancțiunilor multianuale.
Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea procesului verbal din 20 iulie 2011 emis de B. - D., precum și a Deciziei nr. 27976/1 din 14 octombrie 2011 de soluționare a contestației îndreptată împotriva procesului verbal menționat.
1.2. Prin sentința civilă nr. 2866 din 19 decembrie 2011, Tribunalul Ialomița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportându-se la cererea modificatoare prin care se cere anularea unei decizii emisă de o autoritate publică centrală, respectiv B. - E.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub același nr. x/98/2011 la data de 25 ianuarie 2012, iar la primul termen de judecată, Curtea a invocat excepția necompetenței sale materiale de soluționare a capetelor din cererea principală privind anularea Deciziei nr. 3043561 din 12 mai 2011 și a soluției din contestația administrativă îndreptată împotriva deciziei menționate.
2. Prin sentința nr. 2292 din data de 30 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a capetelor din cererea principală privind anularea Deciziei nr. 3043561 din 12 mai 2011 și a soluției din contestația administrativă îndreptată împotriva Deciziei menționate formulată de reclamanta A. Ialomița, în contradictoriu cu pârâta B. - C. Ialomița în favoarea Tribunalului Ialomița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență și a disjuns capetele din cererea modificatoare privind anularea procesului-verbal de constatare din 20 iulie 2011 și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 27976/1 din 14 octombrie 2011 emise de B. - E., cu formarea cauzei de față.
3. Prin sentința nr. 510 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a decide în acest sens, instanța a constatat că prin încheierea de ședință din data de 25 mai 2012, prin acordul părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a suspendat judecarea cauzei, acesta fiind și ultimul act de procedură din dosar.
Constatând că în cauza de față părțile nu au mai făcut în dosar nici un act de procedură pe o durată mai mare de un an, pricina stând în nelucrare din data de 25 mai 2012 și, reținând că argumentele invocate de partea reclamantă în susținerea excepției de perimare sunt străine de temeiul legal în baza căruia pricina a fost suspendată (suspendarea având loc pe baza acordului părților, iar nu pe motiv că dezlegarea pricinii ar depinde de existența sau neexistența unui drept care face obiectul altei judecăți, prima instanță a admis excepția de perimare și a constatat perimată cererea.
4. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. Ialomița, cu depășirea termenului prevăzut de lege și, în egală măsură, fără a atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac exercitate.
La termenul de dezbateri al recursului, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 316, raportat la art. 298 C. proc. civ. excepția netimbrării cererii de recurs, excepție de procedură, dirimantă și absolută - Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
În baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, fiind citat cu această mențiune (fila 6).
Taxa judiciară de timbru se depune la dosarul cauzei la momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt și dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
La termenul de judecată din 6 martie 2015, Înalta Curte a constatat că recurenta nu a înțeles să se conformeze obligației legale de a timbra cererea de recurs și nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, în condițiile legii.
5. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1996 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, Înalta Curtea va admite excepția de netimbrare și va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 510 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2013.