Decizie nr. 9/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei;
Obiectul cererii;
Prin înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, obligarea acestuia, sa dea curs petiției înregistrate cu nr. A6/8325 din 13 octombrie 2011 și să-i comunice Raportul de expertiză medico-legal psihiatric din data de 22 noiembrie 2011 și obligarea acestuia la plata de daune morale în sumă de 50.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că, la data de 13 octombrie 2011 a solicitat pârâtului, prin petiția înregistrata cu nr. A6/8325 din 13 octombrie 2011, să-i comunice Raportul de expertiză medico-legal psihiatric din data de 22 noiembrie 2011 efectuat la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deși a așteptat 11 luni de zile, pârâtul nu i-a răspuns, fiind lezat și discriminat, motiv pentru care a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 27/2002 și Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și neîntemeiată arătând că, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 din O.G. nr. 1/2000, Raportul de expertiză medico-legală se avizează doar la solicitarea unui organ judiciar și nu a unei persoane fizice.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât în raport cu temeiurile de drept invocate în cerere, instanța este sesizată cu o cerere de nesoluționare în termenul legal a unei petiții, potrivit O.G. nr. 27/2002 și Legii nr. 554/2004, pârâta invocând inadmisibilitatea ca motiv de fond.
Hotărârea instanței de fond;
Prin sentința nr. 6480 din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția de inadmisibilitate și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.
Reclamantul, prin memoriul înregistrat cu nr. A6/8325 din 13 octombrie 2011 nu a formulat o petiție în sensul O.G. nr. 27/2002, act normativ pe care nici nu l-a invocat de fapt în cuprinsul acestuia, ci a sesizat medicului legist șef din cadrul B. anumite abuzuri ale comisiei de expertiză psihiatrică atunci când a fost adus la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/P/2011, invocând aspecte de nelegalitate ale modului cum a fost întocmit raportul, solicitându-i să se pronunțe asupra acestui raport din care rezultă că nu are discernământ.
Prin urmare, pe de o parte, pârâtul nu a fost sesizat cu o petiție, astfel încât nu se poate reține un refuz nejustificat al acestuia de a răspunde la petiție, în condițiile O.G. nr. 27/2002, întrucât solicitarea către medicul legist șef din cadrul B. era să se pronunțe dacă afecțiunea există în realitate.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din dosarul cauzei, Raportul de nouă expertiză psihiatrică a fost efectuat la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/P/2011, or, în raport cu dispozițiile art. 24 și 25 din O.G. nr. 1/2000 avizarea și controlul rapoartelor de expertiză medico-legală se face doar la solicitarea unui organ judiciar de către Comisiile de avizare și control.
Prin urmare, reclamantul nu avea calitatea de a solicita medicului legist șef din cadrul B., iar acesta nu avea competența de a da curs solicitării, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că reclamantul nu a fost vătămat de autoritatea pârâtă, în dreptul său de a formula petiții, în speță, pârâtul nefiind sesizat cu o petiție și procedând potrivit dispozițiilor legale arătate.
Calea de atac exercitată;
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate întrucât sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă să soluționeze litigiul;prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin afirmații insidioase referitoare la faptul că memoriul înregistrat cu nr. A6/8325 din 13 octombrie 2011 nu este o petiție în sensul O.G. nr. 27/2002; precum și faptul că motivarea soluției de respingere a acțiunii este contradictorie și străină de natura pricinii, prin faptul că prin O.G. nr. 1/2000 se prevede posibilitatea instanței de contencios administrativ și fiscal de a obliga B. să verifice și să anuleze raportul psihiatric, care îi aduce o vătămare foarte gravă.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Preliminar analizei sale, Înalta Curte constată că, deși recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 3, 4, 5, 6, și 8 C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865.
În ceea ce privește motivul de recurs privind necompetența materială de soluționare a cauzei de către Curtea de apel, instanța de control judiciar îl apreciază ca fiind neîntemeiat având în vedere că pârâtul B. este o autoritate publică de nivel central.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu susținerile părților și cu dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiția excesului de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Corelarea acestor dispoziții legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acțiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, potrivit art. 1alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferă consistență concluziei la care a ajuns Curtea de apel.
În speță, astfel cum reiese din înscrisul aflat la fila 4 din dosarul de fond, recurentul-reclamant a adresat intimatului-pârât un memoriu prin care a sesizat anumite abuzuri ale comisiei de expertiză psihiatrică, invocând aspecte de nelegalitate ale modului cum a fost întocmit raportul, solicitând Comisiei de expertiză psihiatrică să se pronunțe asupra acestui raport în sensul dacă afecțiunea există în realitate.
Rezultă așadar că reclamantul nu a formulat o petiție în sensul O.G. nr. 27/2002, astfel încât intimatului-pârât nu îi poate fi imputată împrejurarea că nu a procedat la comunicarea unui răspuns recurentului-reclamant, cu atât mai mult cu cât, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 din O.G. nr. 1/2000,avizarea și controlul rapoartelor de expertiză medico-legală se face de către Comisiile de avizare și control doar la solicitarea unui organ judiciar.
În contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorității publice este sancționată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim, or, recurentul-reclamant nu este vătămat în dreptul de petiționare prevăzut de art. 51 din Constituția României și de O.G. nr. 27/2002.
De asemenea, nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.
Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 6480 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2015.