Decizia nr. 932/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanță
1.1. Cererea de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. Vrancea și C. din cadrul D., a solicitat anularea Deciziei nr. 180 din 04 mai 2011 de soluționare a contestației emisă de E. din cadrul C., precum și a Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 10499 din 02 noiembrie 2009, înregistrat la B. Vrancea sub nr. 4629/PF1 din 06 noiembrie 2009 și a Deciziei de impunere nr. 10499 din 04 noiembrie 2009.
Reclamantul a mai solicitat și suspendarea executării actelor administrative sus menționate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii a susținut că prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut că a achiziționat în baza contractului de vânzare cumpărare din 2006, o suprafață de teren situată în Focșani și o suprafață de teren situată în Focșani, în baza contractului de vânzare din 2007.
La data de 9 iunie 2006 a fost eliberată de către Primăria Focșani, autorizația de construire nr. 374, prin care se autoriza începerea lucrărilor de construcție în regie proprie a unui bloc de apartamente în Focșani iar în 2007 a fost eliberată de către Primăria Focșani autorizația de construire prin care s-a autorizat începerea lucrărilor de construcție în regie proprie a unui bloc de apartamente în Focșani.
Organul fiscal a considerat că s-a depășit plafonul valoric de 35.000 euro la data de 23 martie 2007 și că avea obligația de a se înregistra ca plătitor de T.V.A. începând cu 01 mai 2007.
S-a mai reținut că în perioada 1 mai 2007-31 decembrie 2008 A. a efectuat tranzacții imobiliare în calitate de vânzător conform contractelor de vânzare cumpărare verificate încasând suma de 13.216.932 lei.
În raport de considerațiile de mai sus s-a calculat T.V.A. colectat aferent tranzacțiilor imobiliare, pentru perioada 01 mai 2007-31 decembrie 2008, stabilindu-se T.V.A. de plată în cuantum de 2.511.217 lei pentru care au fost calculate majorări până la 26 octombrie 2009 în cuantum de 1.514.403 lei.
Inspecția fiscală a procedat la calcularea T.V.A. colectat aplicând cota de 19% la veniturile realizate în perioada respectivă.
S-a mai arătat că organul fiscal a stabilit baza de impozitare raportându-se la valoarea totală încasată prevăzută în contractele de vânzare cumpărare notariale și care nu prevăd că persoanele fizice în calitate de cumpărători trebuiau să achite și T.V.A. peste prețul stipulat în contract.
Potrivit principiului T.V.A., aceasta este suportată întotdeauna și integral de consumatorul final.
Stabilirea cotei de 19% la prețul încasat de vânzător este eronată.
Din recalcularea T.V.A. prin aplicarea cotei legale, rezultă T.V.A. aferentă vânzărilor în sumă de 2.110.266 lei față de suma eronat determinată de inspecție în sumă de 2.511.217 lei.
De asemenea, organul fiscal nu a avut în vedere că prețul vânzărilor includea și prețul terenului aferent spațiilor de locuit.
Nefiind vorba de livrarea unui teren construibil, valoarea acestuia nu era supusă plății T.V.A. conform art. 141 alin. (2) lit. f) ipoteza a doua. Numărul de zile de întârziere pentru calculul majorărilor a fost stabilit eronat.
Din situațiile anexă privind calculul majorărilor de întârziere rezultă că organul de inspecție a considerat ca zi de întârziere inclusiv data scadenței încălcându-se prevederile art. 120 C. proc. fisc. Potrivit acestui text, majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua următoare termenului de scadență.
1.2. Întâmpinarea formulată în cauză;
Prin întâmpinare, pârâta B. Vrancea a solicitat respingerea acțiunii pentru autoritate de lucru judecat susținând că reclamantul a sesizat în data de 18 martie 2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, cu o cerere de anulare a Deciziei de impunere nr 10499 din 04 noiembrie 2009, precum și anularea constatărilor din Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 10499 din 02 noiembrie 2009, emise de B. Vrancea.
Prin sentința civilă nr. 271 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea reclamantului, modificând Raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere nr 10.499/2009, emise de B. Vrancea, în sensul că reclamantul datorează bugetului de stat suma totală de 345.827 lei, cu titlu de T.V.A.
Înalta Curte, prin Decizia nr. 1053 din 28 februarie 2012 a admis recursul formulat de B. Vrancea, a modificat sentința recurate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. S-a respins recursul reclamantului A. ca nefondat.
În acest context, s-a invocat autoritatea de lucru judecat, deoarece în situația în care instanța de contencios ar fi procedat la reanalizarea cauzei pe fond ar fi însemnat că hotărârile judecătorești mai sus menționate ar fi lipsite de unul dintre cele mai importante efecte. Astfel că, prin argumentația de mai sus, s-a demonstrat modalitatea in care au fost dezlegate anterior aspectele litigioase in raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în cel de-al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, aceasta prezumție are caracter absolut, ceea ce înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat pe cale judiciară anterior.
Pe fond, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, susținând în esență, că C. are posibilitatea de a înregistra, din oficiu, persoanele fizice ca plătitoare de T.V.A. Persoanele fizice si juridice care depășesc venituri anuale de 35.000 de euro echivalent lei vor fi înregistrate din oficiu de către C. ca plătitor de T.V.A.
Verificarea depășirii pragului de 35.000 de euro de către o persoană fizică se face, în principal, pe baza Declarațiilor fiscale, însă pornirea procedurilor de înregistrare a unei persoane ca plătitoare de T.V.A. se poate face și în urma unei inspecții fiscale.
În aceste condiții, este evident faptul ca operațiunile efectuate de reclamant au avut caracter economic (comercial), respectiv exploatarea bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Astfel, veniturile ce au fost realizate de către reclamant au caracter de continuitate, acestea fiind obținute din operațiunile de vânzare succesivă a apartamentelor noi, motiv pentru care organul de inspecție fiscala a apreciat in mod corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc.
1.3. Sentința și considerentele primei instanțe;
Prin sentința nr. 197 din 3 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați a respins acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâții B. Vrancea și D. - C., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția autorității de lucru judecat este nefondată pentru că în litigiul anterior acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Pe fond, s-a arătat că reclamantul avea obligația de a se înregistra ca plătitor de T.V.A., iar organele fiscale au procedat corect atunci când l-au înregistrat pe reclamant ca plătitor de T.V.A.
A apreciat instanța că vânzarea de construcții și a termenului aferent este o operațiune care nu este scutită de T.V.A. în cazul construcțiilor noi, cum este cazul în litigiul de față.
A considerat prima instanță că expertiza a calculat eronat majorările de întârziere, în sensul că s-a raportat la data stabilirii din oficiu a faptului că reclamantul este persoană impozabilă și nu de la data când acesta era obligat prin lege să se declare persoană fizică impozabilă, așa cum au reținut organele de control.
2. Instanța de recurs;
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.
2.1. Motivele de recurs;
În motivele de recurs s-a susținut că sentința este nemotivată, că nu au fost analizate apărările formulate prin acțiune, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, a arătat recurentul că s-a încălcat principiul certitudinii impunerii, ceea ce este demonstrat chiar de introducerea art. 1271 în anul 2010 și a Normelor metodologice prin H.G. nr. 1620/2009.
S-a motivat că actele fiscale sunt nelegale pentru că nu s-a acordat dreptul de deducere pentru T.V.A. aferent achizițiilor efectuate în perioada supusă controlului, că s-a calculat greșit T.V.A. prin aplicarea cotei de 19% asupra prețului de vânzare, deși părțile nu conveniseră plata prețului cu T.V.A.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză;
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că în cauză trebuia dat eficiență autorității de lucru judecat și că toate celelalte critici sunt nefondate.
2.3. Analiza motivelor de recurs;
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prima instanță, soluționând cauza, nu a cercetat pe fond acțiunea, fiind preluate sub aspectul motivării, aproape integral susținerile din întâmpinarea depusă de pârâtă, fără a se face o examinare a cererilor și apărărilor formulate de reclamant prin acțiune.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.
Or, în speța prezentă, motivarea se rezumă la o apreciere generică, potrivit căreia actele contestate ar fi legale.
Această concluzie este nesusținută de vreun element probator sau vreo argumentație juridică. În lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, potrivit argumentelor ce se vor expune în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea instanței și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției, protecția dreptului subiectiv sau al interesului.
În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.
Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.
Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții.
Potrivit jurisprudenței Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie în blocul de convenționalitate.
Prin modul în care instanța de fond a motivat soluția, aceasta nu a cercetat fondul pricinii, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru a se cerceta fondul cauzei.
Acțiunea reclamantului se va cerceta în raport de actele ce se vor depune și ținând seama de prevederile legale în vigoare, atât cele din legislația națională cât și de jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care constituie izvor de drept.
Astfel, se va analiza dacă s-a aplicat corect cota de T.V.A. în lipsa unei stipulații contractuale în acest sens.
Sub acest aspect se va avea în vedere Cauza 249/12 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
De asemenea, sub aspectul dreptului de deducere a T.V.A. aferentă achizițiilor în perioada supusă controlului, când persoana nu era înregistrată în scopuri de T.V.A., se va avea în vedere că reclamantul are drept de deducere pentru achizițiile corespunzătoare vânzărilor efectuate, ținând seama de principiul neutralității fiscale consacrat în legislația și jurisprudența Uniunii Europene.
Referitor la certitudinea impunerii, urmează ca prima instanță, la pronunțarea soluției, să aibă în vedere și răspunsul la întrebarea preliminară formulată în Cauza Salomie și Oltean, C-183/2014.
Înalta Curte precizează că excepția autorității de lucru judecat a fost corect respinsă de prima instanță pentru că în primul litigiu s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, pentru că nu se finalizase procedura administrativă, iar în cauză obiectul litigiului îl formează decizia de soluționare a contestației și celelalte acte fiscale, astfel cum se prevede în art. 205 și 218 alin. (2) C. proc. fisc.
În consecință, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 197 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2015.