Decizia nr. 996/2015
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Circumstanțele cauzei;
1.1. Cererea de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 februarie 2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - C., a formulat contestație prin care solicită să se dispună soluționarea favorabilă a cererii sale privind acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România.
1.2. Soluția instanței de fond;
Prin sentința nr. 1688 din 24 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant și a obligat intimata să acorde petentului drept de ședere, în condițiile legale.
1.3. Recursul formulat în cauză;
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul B., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6, teza I N.C.P.C.) și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 N.C.P.C.).
Instanța de fond și-a motivat insuficient hotărârea, în sensul neindicării reglementărilor comunitare avute în vedere în momentul admiterii cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, formulată de cetățeanul irakian A., limitându-se la un enunț exhaustiv, fără trimitere directă la norma comunitară care primează în dreptul intern: „Conform reglementărilor Consiliului Europei, Cardul European de sănătate eliberat de un stat membru este valabil, recunoscut în toate celelalte state comunitare, între care este și România. Reglementările Consiliului Europei sunt aplicabile prioritar față de normele interne", asumându-și susținerile reclamantului care pretinde că îndeplinește condițiile pentru obținerea dreptului de ședere pe termen lung în România, în speță cea referitoare la existența asigurării sociale de sănătate, prin cardul de sănătate emis de autoritățile italiene, însă omite să precizeze care sunt normele europene aplicabile și pe care se sprijină cererea sa.
Prin Regulamentul nr. 1231/2010, au fost extinse normele europene de coordonare a securității sociale la cetățenii din țări terțe care au reședința legală pe teritoriul Uniunii Europene și se confruntă cu o situație transfrontalieră.
Aceste norme comunitare privind coordonarea securității sociale nu înlocuiesc sistemele naționale existente în statele membre cu un sistem unic european, ci stabilesc reguli comune menite să protejeze drepturile de securitate socială de care beneficiază cetățenii când se deplasează în Europa.
Regulamentul (Consiliul Europei) nr. 883/2004, prin art. 19 „Șederea în afara statului membru competent", prevede următoarele:
„(1) Cu excepția cazului în care alin. (2) prevede altfel, persoana asigurată și membrii familiei acesteia care au drept de ședere într-un alt stat membru decât statul membru competent pot beneficia de prestații în natură care se dovedesc necesare din motive medicale în timpul șederii lor, luându-se în considerare natura prestațiilor și durata estimată a șederii. Aceste prestații se acordă, în numele instituției competente, de către instituția de la locul de ședere, în conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, ca și cum persoanele interesate ar fi fost asigurate în temeiul legislației menționate.
(2) „Comisia administrativă întocmește o listă de prestații în natură care, pentru a fi acordate în timpul unei ședere într-un alt stat membru, necesită din rațiuni practice un acord prealabil între persoana în cauză și instituția care furnizează îngrijirea medicală.”
Art. 20 din același regulament, intitulat „Deplasarea în scopul beneficierii de prestații în natură. Autorizația de a primi un tratament adaptat în afara statului membru de reședință”, prevede că:
(1) „Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel, o persoană asigurată care călătorește într-un stat membru pentru a beneficia de prestații în natură în timpul șederii sale trebuie să solicite autorizarea din partea instituției competente.”
Prin „reședință", în sensul art. 1 lit. j) din regulament, se înțelege „locul în care o persoană este rezidentă în mod obișnuit;", iar prin „ședere" (lit. k)), se înțelege „reședința temporara”.
În legislația națională, cardul european de sănătate este reglementat de Titlul IX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin art. 322 fiind prevăzut faptul că acest card se eliberează numai în situația deplasării asiguratului pentru ședere temporară într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Drept urmare, legislația comunitară și cea națională reglementează modul în care se acordă accesul la servicii medicale, criteriile de bază fiind o ședere temporară și limitarea prestațiilor medicale.
Recurentul concluzionează că reclamantul, prin cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung urmărește să-și stabilească domiciliu în România și, prin urmare, nu se poate folosi, în acest scop, de cardul european de sănătate.
Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 teza I și art. 488 pct. 8 N.C.P.C.
2. Procedura de soluționare a recursului;
2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 mai 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.
Prin încheierea din 10 iulie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
3. Soluția instanței de recurs;
Potrivit art. 71(1) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată, „Dreptul de ședere permanentă se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții (…) c) fac dovada asigurării sociale de sănătate”.
Din interpretarea literală a textului de lege rezultă că străinul trebuie să facă dovada asigurării de sănătate valabile în România.
Instanța de fond a reținut în mod corect că, potrivit înscrisurilor de la dosar reclamantul a făcut dovada asigurării sociale de sănătate valabile pe teritoriul României.
Conform reglementărilor Consiliul Europei, Cardul European de sănătate eliberat de un stat membru este valabil în toate celelalte sate comunitare, deci inclusiv în România.
Totodată, potrivit adeverințelor din 8 februarie 2013 Casa de Asigurări de Sănătate Arad a confirmat calitatea de asigurat în sistemul de asigurări de sănătate din România a reclamantului și a soției sale.
Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, instanța de control judiciar, în baza art. 496 alin. (1) N.C.P.C., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 1688 din 24 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.