Acțiune având ca obiect acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice. Natură juridică. Termen de prescripție.
Decretul nr. 167/1958
Întrucât compensaţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată constituie o formă de ajutor de stat şi nu au natura juridică a unei creanţe bugetare fiscale, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.91 din OUG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dispozițiile de drept comun, care stabilesc termenul de 3 ani ca termen al prescripției extinctive.
Decizia nr. 169 din 26 ianuarie 2017
Notă: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă a fost în vigoare până la data de 30 septembrie 2011, fiind abrogat prin Lege 71/2011 și înlocuit de noul Cod Civil
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Composesoratul A, în contradictoriu cu pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a solicitat :
- anularea Adresei nr. 15486/EGE/01.04.2014 raportat la anul 2007;
- obligarea pârâţilor la plata sumei de 93.542,9136 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 272,20 ha, situata in zona de conservare totala a Sitului Natura 2000 Trăscău în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Alba Iulia în anul 2007, cu titlu de compensaţii/ despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasa, aferente anului 2007;
- obligarea la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cel puţin cu data de 01.04.2014.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr.305 din 22 decembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind anularea adresei nr. 15486/EGE/01.04.2014.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi prematurităţii invocate de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin întâmpinare.
A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin întâmpinare şi drept urmare a respins, ca prescrisă, acţiunea.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr.305 din 22 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Composesoratul A, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.488 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură civilă, republicat, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului declarat, se arată, în esenţă, că sumele solicitate cu titlu de compensaţii au natura juridică de creanţă bugetară în sensul normelor Codului de procedură fiscală şi sunt supuse termenului de prescripţie de 5 ani, reglementat de art. 91 din Codul de procedură fiscală.
În speţă, termenul de prescripţie a început să curgă la 1 ianuarie 2008 şi a fost întrerupt pe perioada 01.01.2010 – 14.09.2012 (data publicării Deciziei C(2012) 5166 final/19.07.2015 a C.E.) în conformitate cu dispoziţiile imperative ale art.6 alin.(2) din HG nr.861/2009 care stabilea că „toate formele de sprijin prevăzute de codul silvic vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”.
4. Procedura derulată în recurs
După întocmirea şi comunicarea raportului asupra recursului, potrivit art.493 alin.(2)-(4) Cod procedură civilă, prin Încheierea din 29.09.2016, recursul a fost admis în principiu, în temeiul disp. art.493 (7) Cod procedură civilă, fixându-se termen pentru judecata pe fond, în şedinţă publică.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului pentru considerentele expuse în continuare.
Instanţa de contencios a fost învestită cu o acţiune având ca obiect obligarea autorităţi publice centrale în domeniul „păduri” – iniţial Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, apoi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură – la plata sumei de 93.542,9136 lei, aferentă anului 2007, reprezentând compensaţii pentru restricțiile impuse membrilor Obştei reclamante, corelativ constatării refuzului nejustificat de a-i soluţiona favorabil cererea formulată.
Temeiul acestei cereri îl reprezintă includerea unei suprafeţe de 272,20 ha teren cu vegetație forestieră, proprietatea obştii, în situl Natura 2000 Traşcău, în zona/ tipul funcţional T2, cu consecinţa restricționării recoltării de masă lemnoasă.
Potrivit decontului justificativ privind acordarea alocațiilor bugetare proprietarilor de păduri în vederea gestionării durabile a fondului forestier naţional, pentru perioada 2007 întocmit de Ocolul Silvic Iezerul Traşcău, compensaţiile cuvenite recurentei sunt în cuantum de 93.542,9136 lei, însă plata nu a fost făcută întrucât suma a fost respinsă la plată.
Prima instanţă a respins acţiunea considerând că este prescris dreptul material la acţiune, având în vedere că reclamanta s-a adresat autorităţii în vederea obţinerii compensațiilor aferente anului 2007, numai în cursul anului 2014, după împlinirea termenului de prescripţie.
Această soluţie este corectă.
Prin recursul declarat recurenta susţine că în cauză nu operează prescripţia dreptului la acţiune conform Decretului nr.167/1958, ci sunt aplicabile prevederile art.91 alin.(2) din Codul de procedură fiscală.
Înalta Curte reţine că termenul de prescripţie pentru acordarea despăgubirilor aferente anului 2007 a început să curgă la 01.01.2008.
Recurenta-reclamantă s-a adresat cu o cerere de acordare a compensațiilor reprezentând c/valoarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure de 272,20 ha cuprinsă în zona de conservare totală – tipul funcţional T1 şi T2, la data de 30.12.2013 (adresă înregistrată sub nr.11680, fila 15 dosar fond).
Având în vedere prevederile art.6 alin.(2) din Codul civil, potrivit cărora „prescripțiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”, precum şi dispoziţiile art.3 din Decretul nr.167/1958 care prevăd că termenul de prescripţie este de 3 ani, este evident că dreptul material la acţiune este prescris, excepţia invocată de intimatul-pârât fiind întemeiată.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile disp. art.91 din OUG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât compensaţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată constituie o formă de ajutor de stat şi nu au natura juridică a unei creanţe bugetare fiscale.
Văzând prevederile art.1 alin.1 şi 2 din Codul de procedură fiscală şi constatând că sumele pretinse de reclamantă nu sunt de natură fiscală, Înalta Curte va aplica dreptul comun în materie de prescripţie reprezentat de Decretul nr.167/1958.
În consecinţă, Înalta Curte a reţinut că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei, astfel încât, în temeiul art.496 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.