Decizia nr. 1/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
1. Obiectul cauzei;
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru a aprecia asupra măsurii declarării ca indezirabil, pe o perioadă de 15 ani, pentru considerente de securitate națională, în ceea ce îl privește pe pârâtul A.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 86 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost învestită în acest sens prin adresa din 28 decembrie 2015.
2. Hotărârea primei instanțe;
Prin sentința civilă nr. 3491 din 29 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în contradictoriu cu intimații A. și B. și a declarat pe pârâtul A., cetățean iordanian, ca persoană indezirabilă pentru rațiuni de securitate națională pe o perioadă de 15 ani.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că activitatea desfășurată de pârâtul A. este de natură să pună în pericol securitatea națională, respectiv activități care intră sub incidența prevederilor art. 3 lit. i) și lit. l) din Legea nr. 51/1991.
3. Calea de atac exercitată;
Împotriva sentinței civile nr. 3491 din 29 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., criticile formulate putând fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În cadrul cererii de recurs recurentul a solicitat și suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil, în temeiul în temeiul art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002.
3.1. Motivele de casare;
Recurentul consideră că în cauză au fost interpretate și aplicate greșit disp. art. 86 alin. (1), (4) și (5) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/1991, art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, art. 1 lit. a) și d), art. 2 lit. c) și d) din Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite nr. 137/2001, motive de recurs ce pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Se arată că legiuitorul a înțeles să stabilească un termen de 10 zile în care instanța de judecată se poate pronunța cu privire la sesizarea privind declararea unei persoane ca indezirabile, procedură ce implică citarea persoanei și aducerea la cunoștință a faptelor ce stau la baza sesizării.
Recurentul a transmis prin fax la data de 28 decembrie 2015 o cerere de amânare a judecării cauzei, motivată de împrejurarea că nu a avut posibilitatea să își angajeze un apărător, prin raportare la situația primirii citației în data de 28 decembrie 2015, pentru termenul din 29 decembrie 2015, ora 1300.
În aceste condiții, recurentul consideră că nu a fost respectat dreptul la apărare, iar procedura de citare, de aducere la cunoștință a obiectului sesizării și judecata au avut un caracter formal, persoana vizată neavând posibilitatea reală de a combate afirmațiile autorităților.
Cu privire la fondul recursului, recurentul susține că nu s-a procedat la aducerea la cunoștință în mod efectiv, detaliat și punctual a faptelor presupus săvârșite.
Recurentul contestă presupusa susținere a unei organizații fundamentaliste islamice, arată că a absolvit o facultate în România în anul 1987, în anul 1991 a înființat o societate comercială, este căsătorit, tată a trei copii și s-a botezat creștin, împreună cu fiul cel mare, care este major.
Se mai arată că România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru modalitatea în care s-a desfășurat procedura de declarare ca indezirabili a unor cetățeni străini, exemplificând cauzele Ahmed, Kaya și Lupșa.
Deși legislația a suferit modificări, recurentul consideră că nu s-au înlăturat carențele în ceea ce privește existența unui minim grad de protecție împotriva arbitrariului autorităților, acestea neoferindu-i nici cel mai mic indiciu referitor la faptele ce i se reproșează, a fost comunicată ordonanța în fața instanței de judecată și i-a fost respinsă cererea de amânare a judecății pentru a-și angaja apărător.
Față de acestea, concluzionează recurentul, exercitarea drepturilor sale a fost iluzorie, mai mult, activitățile imputate sunt incriminate de C. pen., iar împotriva sa nu este deschis niciun dosar penal.
În cadrul cererii de recurs s-a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 3491 din 29 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, până la soluționarea căii de atac.
Recurentul arată că cererea sa de suspendare este întemeiată, deoarece îndepărtarea sa bruscă din țară este de natură a afecta grav existența familiei sale, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002.
Se mai arată că recurentul a renunțat la religia musulmană și este botezat creștin, fiindu-i astfel pusă în primejdie viața, nu atât din partea statului unde va fi expulzat, cât din partea populației musulmane.
De asemenea, recurentul A. a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 3491 din 29 decembrie 2015 a Curții de Apel București și printr-o cerere distinctă, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 6 ianuarie 2016.
4. Procedura derulată în recurs;
Având în vedere că potrivit art. 87 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 194/2002, recursul declarat împotriva hotărârii prin care se dispune declararea ca indezirabil se judecă în termen de 5 zile de la data primirii cererii, interval care exclude, în mod obiectiv, parcurgerea etapelor procedurii de filtrare a recursurilor reglementate în art. 493 C. proc. civ., s-a acordat termen în ședință publică la data de 8 ianuarie 2016, cu citarea părților.
Prin adresa din 7 ianuarie 2016, înregistrată la data de 7 ianuarie 2016 la Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel București a înaintat un set de înscrisuri cu caracter „strict secret”, care au fost consultate de completul de judecată în condițiile prevăzute de legislația informațiilor clasificate (art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014).
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de suspendare a executării și asupra recursului;
1. Cu privire la cererea de suspendare. Potrivit art. 87 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 194/2002, în cazuri temeinic justificate și pentru a se preveni producerea de pagube iminente, străinul poate cere instanței să dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil până la soluționarea căii de atac.
Cererea de suspendare este neîntemeiată și urmează să fie respinsă, avându-se în vedere că soluționarea căii de atac a fost realizată la același termen de judecată cu soluționarea cererii întemeiată pe disp. art. 87 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 194/2002, de unde rezultă că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții, respectiv cazurile temeinic justificate și prevenirea unei pagube iminente.
2. Cu privire la recursul formulat;
Un prim motiv de casare se referă la încălcarea disp. art. 86 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 194/2002, prin faptul că nu a fost respectat dreptul de apărare al recurentului, iar procedura de citare, de aducere la cunoștință a obiectului sesizării și judecată au avut un caracter formal, persoana vizată neavând posibilitatea reală de a combate în vreun fel afirmațiile autorităților.
Termenul de 10 zile prevăzut de disp. art. 86 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 este termenul maxim în care Curtea de Apel București se poate pronunța cu privire la sesizarea de declarare ca indezirabil a străinului.
Acordarea unui termen de judecată, de urgență, mai scurt de 10 zile nu încalcă dreptul la apărare al părții, care a fost citată în acest sens la domiciliu și care a lipsit la apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, la instanța de fond.
Recurentul a avut posibilitatea să-și angajeze apărător, iar în cadrul examinării recursului, a beneficiat de apărare calificată, prin prezența avocatului angajat.
În ceea ce privește aducerea la cunoștință a obiectului sesizării, din cuprinsul acesteia reiese faptul că recurentul a fost informat că există indicii temeinice că acesta desfășoară activități ce se încadrează în disp. art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.
Astfel, i-au fost indicate recurentului împrejurările rezultate din documentele clasificate „strict secret” și „secret de serviciu” și anume, stadiul avansat de autoradicalizare, desfășurarea de activități de susținere a organizațiilor teroriste sunnite, în special a Statului Islamic, desfășurarea unor activități de propagandă constând în mediatizarea, elogierea și promovarea ideologiei specifice acestei structuri teroriste.
Înalta Curte reține că în cauză au fost respectate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora străinul să poată prezenta motivele care pledează împotriva expulzării sale, să ceară examinarea cazului și să ceară să fie reprezentat în acest scop în fața autorităților competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate.
Recurentul a prezentat motivele sale prin cererile adresate instanțelor judecătorești competente, cauza a beneficiat de o judecată în fond și în recurs, când partea a fost asistată de avocat și a avut posibilitatea să își prezinte și personal susținerile.
Atât legislația europeană și națională, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu impun statului obligația de a asigura accesul străinului și a apărătorului său la documentele clasificate depuse la compartimentele specializate ale celor două instanțe (Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție).
Important este ca, prin cererea formulată să fie oferite străinului indicii referitoare la faptele ce i se reproșează.
Or, asemenea indicii au fost prezentate, atât recurentul cât și apărătorului său arătând argumentele pentru care ar trebui respinse acuzațiile aduse.
Mai mult, recurentul a indicat și o modalitate prin care s-a exprimat în legătură cu activitățile organizațiilor teroriste și anume, facebook-ul.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că recurentul a beneficiat de garanții concrete/ efective, iar exercitarea drepturilor sale nu a fost iluzorie, astfel cum în mod neîntemeiat s-a afirmat în cuprinsul motivelor de recurs.
Cu privire la criticile aduse fondului chestiunilor în discuție, după examinarea de către judecători a documentelor clasificate depuse la compartimentul specializat al Înaltei Curți, se constată că sunt întrunite disp. art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/1991 și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 „existând indicii temeinică că recurentul desfășoară activități de natură să pună în pericol securitatea națională”.
Faptul că activitățile la care se referă art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/ 1991 și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 sunt incriminate în C. pen. nu afectează procedura administrativă de declarare a străinului ca indezirabil, deoarece împotriva acestuia nu s-a dispus nicio măsură ce are caracter penal, care să atragă suspendarea sau renunțarea la aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002.
Referitor la pericolul în care s-ar afla recurentul dacă este îndepărtat din țară în Iordania, deoarece a renunțat la religia musulmană și a fost botezat creștin, se constată chiar din cuprinsul cererilor formulate de acesta, că din partea statului iordanian nu există represalii sub acest aspect.
Decizia penală nr. 1004 din 02 iulie 2009 a Curții de Apel București invocată de recurent și care a reținut existența unor abuzuri din partea populației de religie musulmană, dar care are convingeri ferme de natură fundamentalistă s-a întemeiat pe existența unor înscrisuri depuse în acea cauză, constând în scrisori ale familiei prin care se arată că persoana nu va fi acceptată, că este renegată și riscă să fie pedepsită de ceilalți membri ai comunității.
Or, în prezenta cauză nu au fost depuse la dosar înscrisuri și n u au fost administrate alte probe care să dovedească cele susținute de recurent.
Mai mult, familia recurentului - soția și copiii - se află în România.
3. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de A. privind suspendarea executării sentinței civile nr. 3491 din 29 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3491 din 29 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2016.