Decizia nr. 947/2016
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată;
Prin Decizia nr. 1338 din 24 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 376 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că, la data de 14 septembrie 2006, între B., în calitate de autoritate contractantă și reclamanta SC C. SRL Craiova, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanțare din 14 septembrie 2006, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil, în cuantum de 343.132,99 lei, pentru realizarea proiectului „construcție pensiune turistică rurală în zonă montană Rânca, Novaci, județul Gorj”, valoarea eligibilă a investiției fiind de 731.021 lei.
Potrivit art. 12 alin. (7) din prevederile generale ale contractului, contractul încetează la data limită menționată în art. 2 al contractului cadru, executarea contractului începând, potrivit art. 2 din contractul cadru, la data semnării acestuia de către ambele parți.
Potrivit art. 2 alin. (2) din contract, durata de execuție a contractului este de maxim 36 luni, iar durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a contractului, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plați făcută de către autoritatea contractantă.
În vederea verificării menținerii eligibilității proiectului al cărui beneficiar este SC C. SRL, în data de 18 decembrie 2012 o echipă din cadrul D. Oltenia - E. a efectuat o verificare documentară a beneficiarului SC C. SRL, constatându-se că SC C. SRL se află sub incidența Legii nr. 85/2006 din data de 12 octombrie 2010, conform Extrasului din Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Ca urmare a acestui control, pârâta a stabilit faptul că reclamanta nu a respectat prevederile contractului de finanțare ce impuneau respectarea criteriilor de eligibilitate pe întreaga durată a acestuia, intrarea în procedura generală de insolvență constituind o modificare substanțială a contractului în sensul prevederilor acestuia, modificare ce determină neeligibilitatea proiectului, iar sancțiunea aplicată, aceea a restituirii finanțării acordate, a avut la bază dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, ce impune autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene obligația de a demara activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare ulterior luării la cunoștință de hotărârea judecătorească prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar.
Înalta Curte a reținut că, în mod greșit a apreciat instanța de fond că deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei beneficiare a unei finanțări nerambursabile nu constituie în sine o neregulă în sensul art. 36 și art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 și clauzele contractului de finanțare.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Anexa I la Contractul cadru de finanțare „Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare. De asemenea pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de B. - Program SAPARD, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul conform art. 14 alin. (2) al prezentei contract”.
În conformitate cu art. 2 alin. (2) din contractul de finanțare - Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a proiectului la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți făcute de Autoritatea contractantă.
Potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 „constituie neregulă orice abatere de la legalitate, regularitate, conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului și prin care s-a prejudiciat sau se poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, bugetele donatorilor publici informaționali și/sau fondurile publice naționale (…).”
Față de împrejurarea că SC C. SRL a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006, în mod corect s-a constatat de B. - că au fost încălcate prevederile contractuale asumate și că suma decontată de 343.132,99 lei este neeligibilă întrucât - investiția făcută respectiv - pensiunea turistică rurală în zona montană Rânca, Novaci, județul Gorj nu și-a demonstrat valabilitatea economico - financiară, ultima plată fiind făcută la data de 28 aprilie 2009, iar intrarea sub incidența Legii nr. 85/2006 fiind la data de 10 noiembrie 2010.
Potrivit art. 14 alin. (2) din Contract: „Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani de la finalizarea proiectului (data ultimei plăți).” Cum Proiectul rămâne eligibil pentru cofinanțare numai dacă nu suferă o modificare substanțială pentru perioada de valabilitate pe perioada de valabilitate a contractului, iar reclamanta - intimată a intrat în procedura de insolvență și apoi de reorganizare judiciară rezultă că, aceasta nu și-a respectat clauzele contractuale arătate mai sus, ceea ce constituie în accepțiunea O.U.G. nr. 66/2011.
S-a constatat că au fost respectate următoarele criterii generale de eligibilitate pentru care beneficiarul a fost declarat eligibil în urma verificărilor, conform descrierilor și documentelor depuse la Cererea de Finanțare:
Criteriul de eligibilitate EG4 - Trebuie să se demonstreze viabilitatea economico-financiară a proiectului printr-un studiu de fezabilitate și/sau plan de afaceri. Viabilitatea economică este definită ca fiind utilizarea din plin a unității de procesare sau a unei părți din aceasta prin raportarea de performanțe financiare efective și abilitate de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operațională. Beneficiarul trebuie să demonstreze că își poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfigurarea normală a activității sale economice și că generează un venit semnificativ.
Criteriul de eligibilitate EG11 - Beneficiarul nu trebuie să aibă pierderi financiare sau datorii restante față de bugetul de stat sau față de bugetul asigurărilor sociale ( altele decât împrumuturile bancare pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declarații fiscale sau altor declarații emise de administrațiile financiare.
Având în vedere că beneficiarul finanțării nerambursabile prin Program SAPARD a intrat sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006 prin deschiderea procedurii generale de insolvență, fapt ce poate fi asimilat cu săvârșirea unei nereguli, conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat corect la declanșarea procedurii de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil.
Față de aceste dispoziții contractuale, nu au fost reținute apărările reclamantei în sensul că neregulile trebuiau să intervină cel mai târziu până la momentul plăți integrale a finanțării și nici că s-a păstrat investiția realizată, contractele cu furnizorii și clienții în derulare de vreme ce acesteia urmează să i se reorganizeze activitatea.
2. Cererea formulată în prezenta cauză;
La data de 12 iunie 2015 contestatoarea SC C. SRL, prin SC F. SPRL Craiova a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. susținând că s-au încălcat normele procesuale civile cu privire la citarea și reprezentarea societății în proces.
În dezvoltarea motivelor contestației în anulare se susține că, potrivit sentinței civile nr. 1299 din data de 02 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2010, rămasă definitivă, s-a confirmat planul de reorganizare a SC C. SRL, astfel că dreptul de administrare al societății nu a fost ridicat, încât aceasta era persoana care reprezenta legal societatea în litigiile cu terții, nicidecum administratorul social, SC G. SRL.
Este neîndoielnic și rezultă din conținutul actelor dosarului, mai ales din dispozițiile art. 103 din Legea nr. 85/2006 și hotărârile judecătorești anexate că, dreptul de administrare propriu al societății există, iar administratorul judiciar are competență numai în supravegherea activității, din perspectiva planului de organizare.
Această nelegalitate nu a fost remediată de instanță prin punerea din oficiu în discuția părților a acestui motiv de nulitate absolută.
Ca atare, reprezentanta lichidatorului judiciar, printr-un avocat mandatat de aceasta, fără nicio o calitate în speță, este fără nicio relevanță juridică în a acoperi obligația imperativ procesuală, cu referire la citarea și reprezentarea legală a părților, în fața instanței de judecată. Cu o puternică forță probantă prevăzută de dispozițiile art. 434 C. proc. civ., sentința pronunțată în Dosarul nr. x/63/2010 relevă situația. Față de aceste aspecte, contestatoarea consideră că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și principiul securității juridice, precum și obligativitatea puterii lucrului judecat.
Prin cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se susține că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale impusă de faptul că instanța a confundat starea de insolvență cu aceea de reorganizare judiciară în care se află societatea, deturnând realitatea comercială existentă.
Pe acest plan consideră că actele dosarului relevă de netăgăduit că există o eroare materială evidentă relevată de toate actele depuse la dosar, eroarea ilustrând că a fost deturnat obiectul real al judecății, ignorând faptul că societatea se află în reorganizare judiciară, reorganizare care nu este echivalentă cu insolvența.
3. Considerentele Înaltei Curți;
Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.
Prin primul motiv al contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se susține, în esență că, în ceea ce o privește pe contestatoare s-au încălcat normele procesuale civile cu privire la citarea și reprezentarea societății în proces.
Din Dosarul nr. x/54/2013 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, rezultă că, cererea de chemare în judecată a fost formulată de SC C. SRL, cu sediul în Craiova, județul Dolj, prin SC F. SPRL Craiova, cu sediul în Craiova, în calitate de administrator judiciar, prin reprezentant convențional avocat H., cu sediul profesional în Craiova, județul Dolj și cu împuternicire avocațială atașată la fila 12.
La fila 143 a aceluiași dosar se află „Buletinul procedurilor de insolvență nr. 16247 din 08 octombrie 2013” din care rezultă că prin sentința nr. 1299 din 02 octombrie 2013 s-a statuat asupra procedurii generale de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC C. SRL, cu sediul în Craiova, județul Dolj. În temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006 s-a confirmat planul de reorganizare a debitorului SC C. SRL, plan propus de debitor și s-a dispus reorganizarea activității debitorului în mod corespunzător, pe o perioadă de 3 ani. În acest dosar asistența juridică a fost asigurată de avocat H.
Sentința nr. 376/2013 din data de 24 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/54/2013 a fost comunicată reclamantei SC C. SRL, prin SC F. SPRL Craiova, cu sediul în Craiova, în calitate de administrator judiciar (fila 155 dosar fond).
În Dosarul de recurs nr. x/54/2013 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, toate actele de procedură au fost comunicate intimatei-reclamante SC C. SRL, prin SC F. SPRL Craiova, cu sediul în Craiova. De asemenea, se constată că avocat H. a fost împuternicit să reprezinte interesele intimatei-reclamante conform împuternicirii avocațiale atașată la fila 31 dosar recurs.
Ori, dispozițiile art. 9 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. referitoare la dreptul de dispoziție al părților statuează în mod expres faptul că: (1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public; (2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților; (3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.
În ceea ce privește dreptul la apărare dispozițiile art. 131 C. proc. civ. menționează că dreptul la apărare este garantat. Astfel, părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. În recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept. De asemenea, părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Prin raportare la aceste dispoziții, Înalta Curte constată că atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de recurs, reclamanta SC C. SRL a fost reprezentată de avocat H., în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.
Mai mult, nu trebuie neglijat faptul că, într-un proces calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond.
De asemenea, C. proc. civ. menționează la art. 37 și 38 faptul că, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății.
Sub acest aspect trebuie precizat că SC F. SPRL Craiova, cu sediul în Craiova, în calitate de administrator judiciar, a acționat în numele SC C. SRL, iar pentru apărarea intereselor acesteia a angajat un apărător.
Ori, în situația în care SC C. SRL avea cunoștință de acțiunile întreprinse de SC F. SPRL Craiova (așa cum rezultă și din conținutul sentinței civile nr. 1299/02 octombrie 2013) și nu a invocat niciodată lipsa calității procesuale a acestei entități, nu poate fi primită susținerea conform căreia societatea nu ar fi fost legal citată la termenul de judecată la care s-a soluționat cererea de recurs, ori că nu ar fi avut cunoștință de existența procesului desfășurat între SC C. SRL și A.
Față de aceste considerente, acest motiv al contestației în anulare apare ca neîntemeiat și va fi respins.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, contestatoarea susține că instanța de recurs a confundat starea de insolvență cu aceea de reorganizare judiciară în care se afla, de fapt, societatea.
Altfel spus, ceea ce invocă autoarea contestației este o greșeală de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale ce prezentau relevanță în cauză.
Însă, acest tip de eroare nu face parte din categoria greșelilor materiale la care face referire art. 503 C. proc. civ.
În măsura în care ar existat în realitate, ea constituie o greșeală de judecată ce nu poate fi îndepărtată pe calea contestației în anulare, pentru că ar însemna să se admită un „recurs contra unei decizii dată în recurs”, aducându-se atingere caracterului irevocabil al unor astfel de decizii, dar și regulilor de bază ale autorității de lucru judecat și asigurării stabilității raporturilor juridice civile și în final, principiului preeminenței dreptului, adeseori amintit în jurisprudența relevantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului.
În sensul art. 503 C. proc. civ., prin noțiunea de „greșeală materială” se înțelege acea eroare de ordin strict formal (procedural), care a avut drept rezultat pronunțarea unei hotărâri vădit nelegale. Se înscriu în această sferă, de exemplu, anularea unui recurs ca netimbrat, deși la dosar exista dovada achitării taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în condițiile în care la dosar exista proba depunerii sale în termen și altele de aceeași natură. În toate aceste situații, decizia pronunțată în recurs nu vizează fondul cauzei, ci se rezumă la chestiuni strict de formă; altfel spus, recursul nu este soluționat în fond, ci prin admiterea unei excepții.
De fapt, din considerentele deciziei atacate pe această cale rezultă cu claritate care au fost motivele pentru care Înalta Curte a admis recursul pârâtei și anume faptul că, SC C. SRL a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006.
Față de această împrejurare, ținând cont și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora: „constituie neregulă orice abatere de la legalitate, regularitate, conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului și prin care s-a prejudiciat sau se poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, bugetele donatorilor publici informaționali și/sau fondurile publice naționale (…)”, instanța de recurs a apreciat că, în mod corect B. a constatat că au fost încălcate prevederile contractuale asumate și că suma decontată de 343.132,99 lei este neeligibilă întrucât, investiția făcută, respectiv - pensiunea turistică rurală în zona montană Rânca, Novaci, județul Gorj nu și-a demonstrat valabilitatea economico - financiară, ultima plată fiind făcută la data de 28 aprilie 2009, iar intrarea sub incidența Legii nr. 85/2006 fiind la data de 10 noiembrie 2010.
4. Soluția pronunțată;
În raport de cele ce preced și întrucât contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o eroare materială, contestația în anulare apare ca nefondată și va fi respinsă ca atare, în baza art. 503 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C. SRL, prin administrator judiciar SC F. SPRL împotriva Deciziei nr. 1338 din 24 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2016.