Decizia nr. 1032/2017
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2013, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în cuantum 1.000,00 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, reprezentat de Decizia civilă nr. 3.631 din 20 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/42/2011, respectiv până la data emiterii efective a titlului de despăgubiri, întocmit conform unui raport de evaluare, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; aplicarea membrilor C.C.S.D. sau persoanei obligate cu aducerea la îndeplinire a Deciziei nr. 3.631 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/42/2011, a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere până la data emiterii de către C.C.S.D. a deciziei prin care să emită în favoarea reclamantelor titlu de despăgubiri, după întocmirea raportului de evaluare, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
1.2. Curtea de Apel Ploiești prin Sentința nr. 308 din 20 decembrie 2013 a respins acțiunea formulată de reclamantele A. și B. ca neîntemeiată.
2. Calea de atac exercitată
2.1 Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantele A. și B., invocând mai multe critici de nelegalitate și netemeinicie, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.
S-a susținut în esență - atât prin cererea de recurs inițială, cât și prin precizarea ulterioară, depusă în procedura de filtrare a recursului - că în mod greșit prima instanță procedase la respingerea acțiunii privind sancționarea autorității intimate pentru refuzul de a aduce la îndeplinire obligațiile stabilite prin dispozitivul unei hotărâri judecătorești irevocabile, reținându-se în acest sens inexistența unei culpe din partea autorității intimate în neexecutarea obligației privind emiterea titlului de despăgubire pe numele recurentelor-reclamante.
Sub acest aspect, s-a arătat că dreptul la despăgubire pentru întârzierea și/sau neexecutarea de bună voie a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă este prevăzut de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care instituie prezumția de culpă a autorității debitoare în neexecutarea obligației constatate prin titlu executoriu.
Or, în condițiile în care rezulta că în caz autoritatea intimată nu procedase la emiterea titlului de despăgubire pe numele recurentelor-reclamante în termen de 30 zile de la data împlinirii termenului de suspendare a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012 (15 mai 2013), dar nici ulterior, până la data introducerii cererii de chemare în judecată și, mai apoi, nici până la soluționarea procesului în primă instanță, manifestându-și refuzul de executare și în continuare, judecătorul instanței de fond avea obligația să constate conduita culpabilă a autorității pârâte și să sancționeze corespunzător atitudinea acesteia, de pasivitate și de evidentă intenție de tergiversare a dosarului de despăgubire.
În legătură cu acest aspect, s-a arătat că demersurile efectuate exclusiv după introducerea cererii de chemare în judecată (9 iulie 2013), prin emiterea către Primăria comunei Bragadiru a Adresei nr. x/CC din 17 iulie 2013, cuprinzând solicitarea de retransmitere a dosarului de despăgubire privind pe autorul recurentelor-reclamante, au fost greșit interpretate și reținute de prima instanță ca o dovadă în vederea executării titlului executoriu din partea autorității intimate, ele constituind în realitate baza fundamentării apărării formulate în cauză.
De asemenea, s-a arătat că prin interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul de a recunoaște autorității intimate dreptul de a invoca existența unor cauze exoneratoare de răspundere în ceea ce privește neexecutarea hotărârii judecătorești irevocabile, contravine și încalcă în mod flagrant forța obligatorie a titlului executoriu prin care s-a stabilit definitiv și irevocabil obligația de "a face" în sarcina autorității-debitoare.
2.2 Prin întâmpinările formulate în cauză de către C.N.C.I. (fostă C.C.S.D.) și Președintele C.N.C.I. s-a solicitat respingerea recursului recurentelor-reclamante și menținerea hotărârii pronunțate în primă instanță, invocându-se în esență același apărări cu cele formulate și la judecata în fond.
S-a arătat că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 au fost corect interpretate și aplicate în cauză, în acord cu jurisprudența constantă în materie a instanței supreme, datele și informațiile existente în caz demonstrând lipsa de pasivitate și absența culpei autorității intimatei în ceea ce privește neexecutarea hotărârii judecătorești irevocabile.
Au fost subliniate modificările intervenite în organizarea activității autorității intimatei, ca urmare a adoptării noilor acte normative cu incidență în materie, dificultățile legate de problematica și volumul dosarelor de despăgubire aflate pe rolul C.N.C.I., cât și diligențele și demersurile efectuate pentru corecta rezolvare a cauzei privind pe recurentele-reclamante.
Sub acest aspect, s-a arătat că, în privința Dosarului de despăgubire nr. x/CC privind pe recurentele-reclamante, membrii Comisiei au decis completarea acestuia cu înscrisurile menționate în Adresa nr. x/CC din 29 octombrie 2013, procedură administrativă prevăzută și derulată în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Ulterior, prin notele de concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, s-a arătat că dispoziția inițială privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea autorului recurentelor-reclamante a fost invalidată prin Dispoziția din 11 martie 2015 emisă de C.N.C.I., acțiunea introductivă de instanță fiind astfel rămasă fără obiect. Invalidarea dispoziției inițiale privind acordarea de măsuri reparatorii a avut în vedere împrejurarea că pentru terenul în suprafață de 3.500 mp situat pe raza comunei Bragadiru, județ Teleorman, fusese eliberat Titlul de proprietate din 21 septembrie 2004, precum și faptul că pentru celelalte bunuri, moară și presă de ulei, incluse în masa bunurilor pentru care se solicitase restituirea prin echivalent, recurentele-reclamante nu își îndepliniseră obligația privind depunerea actelor de proprietate necesare, cerute în completarea dosarului de despăgubire.
2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din 24 februarie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 1 aprilie 2015, fixând termen de judecată la data de 17 septembrie 2015.
Prin Încheierea de ședință din 7 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, suspendarea judecării recursului declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 308 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, până la data pronunțării de către Înalta Curte a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, urmare a admiterii cererii formulate de C. - Președintele Comisiei pentru Compensarea Imobilelor, în Dosarul nr. x/3/2013.
La data de 23 decembrie 2013, A. și B. au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 35/2016 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fixându-se astfel termen de judecată la data de 16 martie 2017, la Completul nr. 3, cu citarea părților.
3. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, inclusiv a înscrisurilor noi depuse în prezenta cale de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prin Sentința nr. 243 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pârâta A.N.R.P. - C.C.S.D. (având ca succesor C.N.C.I.) a fost obligată să emită în favoarea reclamantului D. (autorul recurentelor-reclamante) Decizia reprezentând titlul de despăgubire în valoare de 477.974 RON, în conformitate cu Dispoziția din 19 octombrie 2005 emisă de primarul comunei Bragadiru, județ Teleorman, pentru bunuri imposibil de restituit în natură, de pe urma autorului E.
Prin Decizia nr. 3.631 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, subsecvent admiterii recursului declarat de pârâta C.C.S.D., a fost modificată în parte sentința mai sus menționată, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantului D. (autorul recurentelor-reclamante) titlu de despăgubiri după întocmirea raportului de evaluare, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Potrivit art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată, executarea hotărârii se face în cel mult 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Întrucât pârâta-intimată nu s-a conformat dispozițiilor stabilite prin hotărârea judecătorească irevocabilă, la data de 9 iulie 2013, recurentele-reclamante, în calitate de moștenitoare ale defunctului D., au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile de 1.000 RON/zi întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlu executoriu, respectiv, până la data emiterii efective a titlului de despăgubiri, întocmit conform unui raport de evaluare, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, precum și aplicarea unei amenzi de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie persoanelor obligate cu aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești irevocabile.
Prin sentința ce formează obiectul examinării în cauză, acțiunea recurentelor-reclamante a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se în esență că nu se demonstrase și nu putea fi reținută culpa autorității intimate în neexecutarea titlului executoriu, având în vedere apariția O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013, precum și necesitatea lămuririi unor inadvertențe constatate în dosarul de despăgubire întocmit pe numele autorului recurentelor-reclamante, ceea ce a implicat solicitarea din partea autorității intimate, în procedura administrativă derulată, a unor acte în completare privind bunurile pentru care se propusese inițial acordarea de despăgubiri, demersurile materializate prin emiterea Adresei nr. x/CC din 17 iulie 2013 de către autoritatea intimată, dovedind lipsa de inerție din partea autorității ori intenția evidentă de tergiversare a soluționării cauzei, elemente pe baza cărora s-a concluzionat, făcându-se referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, că nu se poate vorbi despre culpa autorității și, ca urmare, despre îndeplinirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii juridice, din perspectiva dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Deși, prin motivele de recurs formulate în cauză, s-a criticat conduita autorității intimate, în sensul în care aceasta hotărâse să suplimenteze dosarul de despăgubire prin solicitarea unor informații care nu aveau legătură cu întocmirea raportului de evaluare și emiterea titlului de despăgubiri, așa cum se stabilise prin dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile, Înalta Curte constată însă că respectivele demersuri nu pot fi ignorate în examinarea de față, având în vedere consecințele produse asupra actualității titlului executor, măsurile luate și actele ulterior emise în procedura administrativă derulată în cauză, având ca finalitate imposibilitatea actuală de executare a hotărârii judecătorești irevocabile, invocată ca temei pentru promovarea acțiunii pendinte.
Se reține astfel că hotărârea judecătorească irevocabilă - Decizia nr. 3.631 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se prevăzuse în sarcina autorității intimate obligația de emitere a titlului de despăgubiri în favoarea autorului recurentelor-reclamante, după întocmirea raportului de evaluare, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a avut în vedere Dispoziția din 19 octombrie 2005 a primarului comunei Bragadiru, județ Teleorman, decizie prin care se propunea acordarea de măsuri reparatorii pentru bunuri imposibil de restituit în natură, și anume, pentru construcțiile reprezentând moara și presa de ulei, precum și terenul aferent acestora.
În cadrul procedurii administrative prevăzute art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, și art. 21 din aceeași lege, derulată ulterior pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile, autoritatea intimată a emis Decizia de invalidare din 11 martie 2015, prin care s-a dispus invalidarea Dispoziției din 2005 a primarului comunei Bragadiru, județ Teleorman, cu motivarea că propunerea de acordare a măsurilor reparatorii cuprindea și imobilul teren pentru care nu se solicitase însă prin notificare restituirea, cu privire la acesta având loc reconstituirea dreptului de proprietate privată în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, iar pentru celelalte bunuri, moară și presă de ulei, nu se făcuse dovada dreptului de proprietate anterior preluării în patrimoniul statului.
Împotriva Decizia de invalidare mai sus menționată s-a formulat acțiune în justiție, soluționată în primă instanță prin Sentința civilă nr. 1.124 din 6 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015.
Prin această sentință a fost admisă în parte acțiunea recurentelor-reclamante, anulată Decizia de invalidare din 11 martie 2015 emisă de intimata C.N.C.I. și obligată intimata să emită decizie de validare parțială a Dispoziției din 19 octombrie 2005, în sensul acordării de despăgubiri pentru bunurile preluate de stat, indicate în Procesul-verbal din 17 octombrie 1949, mai puțin terenul aferent morii.
Apelul intimatei C.N.C.I. formulat împotriva sus-menționatei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 271-A din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, hotărârea pronunțată fiind definitivă.
Prin urmare, având în vedere situația actuală existentă, pronunțarea unei alte hotărâri judecătorești definitive prin care s-au stabilit obligațiile ce revin autorității intimate în legătură cu emiterea titlului de despăgubire în favoarea recurentelor-reclamante, cu menționarea concretă a bunurilor pentru care se acordă măsuri compensatorii și modalitatea de evaluare a acestora, Înalta Curte constată că hotărârea judecătorească irevocabilă pe temeiul căreia se solicitase în prezenta cauză sancționarea intimatei pentru neexecutare în termen legal, nu mai poate fi valorificată din perspectiva dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 ca urmare a neîndeplinirii ipotezei cerute de norma legală, în sensul existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile care să justifice punerea ei în executare.
Cu alte cuvinte, autoritatea intimată nici nu mai poate fi obligată la emiterea unui titlu de despăgubire în condițiile stabilite prin hotărârea judecătorească ce s-a cerut a fi executată, procedura urmând a fi reluată în integralitatea ei, în conformitate cu noua statuare a instanței civile.
Cu aceste precizări, Înalta Curte constată că soluția pronunțată în primă instanță, aceea de respingere a cererii de chemare în judecată, se impune a fi menținută în cauză.
Așa fiind, pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 308 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 308 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2017.
Procesat de GGC - N