Decizia nr. 1048/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 noiembrie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice) și Departamentul pentru Ape Păduri și Piscicultură, obligarea pârâților la plata sumei de 230.448 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 528,70 ha, situată în zona de conservare totală-tipul funcțional T2, aferentă anului 2007 și la plata dobânzilor aferente debitului principal calculată începând cu data de 20 februarie 2014, dată la care creanța a devenit exigibilă.
2. Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 54 din 4 februarie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prematurității și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin întâmpinare, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 230.448 RON, reprezentând compensații pentru anul 2007, precum și a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data de 28 februarie 2014 și până la achitarea afectivă, obligând pârâtul la plata de 300 RON, cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
3.1. Recursul
Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
3.2. În argumentarea criticilor asupra hotărârii instanței de fond, recurentul-pârât se referă, în primul rând la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că se solicită acordarea compensațiilor cuvenite pentru anul 2007, or, potrivit Decretului nr. 167/1958, aplicabil speței, termenul de prescripție de 3 (trei) ani era deja împlinit la data formulării acțiunii - 19 noiembrie 2014.
Cu privire la fondul litigiului, în al doilea rând, recurentul-pârât consideră că s-au încălcat normele de drept material incidente în cauză.
Recurentul-pârât arată că prima instanță se rezumă în considerente să stabilească că prin simpla publicare a Deciziei Comisiei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene i se cuvin reclamantei banii solicitați cu titlu de compensații, în temeiul prevederilor Codului silvic.
La rubrica „Durată și buget” din cuprinsul deciziei se indică „schema ce va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M. Of. al României”.
Schema însă nu a fost publicată în M. Of. al României și nu ne mai aflăm înăuntrul termenului care a expirat la data de 31 decembrie 2013.
Nici cu privire la justificarea pretențiilor reclamantei, instanța de fond nu a analizat dacă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, susține recurentul-pârât.
Acordarea compensațiilor este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 6 Anexa 1 din H.G. nr. 861/2009, or, în afara unor documente apreciate de reclamantă ca fiind relevante, nu se regăsesc documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare care să ateste dreptul părții de a solicita compensațiile.
Atribuțiile structurilor teritoriale nu pot fi ignorate, deoarece etapele ce trebuiau să fie parcurse de reclamantă au un rol determinant.
Aprecierea instanței de fond, ca fiind inutilă parcurgerea acestor etape, este lipsită de susținere juridică și permite părții să calculeze cuantumul compensației.
De asemenea, se consideră greșită susținerea primei instanțe care nu consideră relevantă imposibilitatea pârâților de a contesta cuantumul compensațiilor în condițiile în care aceștia nu au competența și cunoștințele necesare să se pronunțe, atribuția fiind în sarcina structurii teritoriale.
Reclamanta ar fi trebuit să transmită documentația la autoritatea teritorială și abia în cazul în care, după avizare, s-ar fi refuzat plata, putea să fie formulată acțiunea în justiție sau, în situația în care inspectoratul teritorial ar fi refuzat avizarea documentației, să o cheme în judecată pentru a fi obligată la emiterea avizului dacă refuzul de acordare era nejustificat.
Cu privire la dobânda legală, recurentul-pârât consideră că nu s-a produs niciun prejudiciu și, în consecință nu este datorată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurentul-pârât susține neaplicarea disp. art. 453 C. proc. civ., întrucât nu este în culpă pentru pornirea procesului.
3.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 22 septembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin Încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analiza motivelor de casare.
Intimata-reclamantă a solicitat prin acțiunea introductivă plata unei compensații bănești pentru anul 2007, reprezentând c/valoarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 528,70 ha, situată în zona de conservare totală T2.
În anul 2007 era în vigoare O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, care la art. 29 alin. (1) lit. g) a prevăzut sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție, persoane fizice, prin acordarea unor compensații reprezentând c/valoarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcții speciale de protecție.
Prin H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.
Cererea pentru acordarea compensațiilor putea să fie depusă începând cu anul 2008, în termenul de prescripție de 5 (cinci) ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, deoarece compensațiile sunt în realitate ajutoare de stat și urmează regulile din dreptul public și nu din dreptul privat.
În M. Of. al României nr. 238/27 martie 2008 a fost publicată Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care a abrogat O.G. nr. 96/1998 și a prevăzut la art. 97 alin. (1) lit. b) „acordarea unor compensații reprezentând c/valoarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă”.
Art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Codului silvic a prevăzut însă că formele de sprijin indicate la art. 97 alin. (1) lit. a), art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și art. 97 alin. (1) lit. c) se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru ajutoarele de stat.
Potrivit art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, Guvernul este abilitat să acord forme de ajutor de stat permise în domeniul activității de dezvoltare rurală - plăți Natura 2000.
În baza acestor acte normative și administrative, recurentul-pârât a refuzat acordarea oricăror compensații până când se va emite decizia Comisiei Europene de avizare a plăților compensațiilor/ajutoare de stat, începând cu anul 2007.
Decizia Comisiei Europene - C(2012) 5166 final, a fost publicată în JOUE din data de 19 iulie 2012.
Acțiunea intimatei-reclamante a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova, în data de 19 noiembrie 2014.
Avându-se în vedere că autoritatea competentă a invocat faptul că plata ajutorului de stat nu se poate realiza până la momentul publicării deciziei Comisiei în JOUE, intimata-reclamantă, de bună-credință a așteptat emiterea și publicarea deciziei.
În condițiile în care nici după îndeplinirea acestei condiții suspensive, recurentul a refuzat plata compensației invocând nepublicarea în M. Of. al României aprobarea Comisiei prin emiterea unor norme metodologice în acest sens, opunerea prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi admisă, cum în mod corect a argumentat și judecătorul fondului.
Cu privire la criticile aduse soluționării fondului pricinii, prealabil se va reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, prin Decizia nr. 36/2015 că numai pentru compensațiile cerute pentru anii 2010 - 2013 și ulterior, este necesar avizul favorabil al Comisiei Europene, precum și adoptarea normelor metodologice în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.
Pentru perioada 2007 - 2009, normele aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al „ajutoarelor de stat existente”, conform prevederilor Anexei V pct. 2 - „Agricultură” lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca „ajutoare existente”, în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa „până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării”.
Recurentul-reclamant nu și-a spus punctul de vedere asupra raportului întocmit la dosar care a amintit la capitolul „Aspecte relevante” existența Deciziei ICCH - HP 36/2015 și nu s-a prezentat nici în fața instanței la termenul acordat pentru soluționarea dosarului.
Prin motivele de casare, recurentul-pârâtă a invocat inexistența normelor metodologice emise de Guvernul României, precum și neparcurgerea etapelor de acordare a compensațiilor prevăzute în H.G. nr. 861/2009.
Motivul ce privește lipsa normelor metodologice este nefondat în raport de cele arătate mai sus, iar din actele depuse la dosar rezultă că etapa prealabilă a fost parcursă de către reclamantă.
Astfel, intimata-reclamantă s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea, cerând avizarea la plată a sumei de 230.448 RON, a depus întreaga documentație și decontul justificativ, care într-adevăr a fost respins de la avizare de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova pe considerentul inexistenței hotărârii de Guvern care să aprobe normele metodologice pentru acordarea compensațiilor.
Criticile sub acest aspect apar ca fiind nefondate, deoarece cum deja s-a arătat, pentru anul 2007 exista H.G. nr. 861/2009, nefiind necesară adoptarea vreunui alt act administrativ.
Este nefondată și susținerea recurentului-pârât în sensul că autoritatea teritorială nu a calculat ea însăși suma datorată, înscrisurile de la dosarul de fond, demonstrând contrariul.
Constatându-se datorată compensația pentru anul 2007, reiese că și accesoriile sunt datorate, respectiv dobânda legală, cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.
Recurentul-pârât datorează și cheltuieli de judecată, stabilite de prima instanță, fiind îndeplinite dispozițiile art. 453 C. proc. civ., iar culpa procesuală este evidentă.
Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.
Se va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice) împotriva Sentinței nr. 54 din 4 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 2.600 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.
Procesat de GGC - LM