Decizia nr. 1066/2017
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
1.1. Hotărârea supusă controlului judiciar
Prin Hotărârea nr. 367 din 14 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de petenta A. împotriva Hotărârii Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 71 din 27 ianuarie 2016, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer la una dintre Judecătoriile sectoarelor 1 - 4 București sau la Judecătoria Buftea.
1.2. Contestația formulată de A.
La data de 30 mai 2016, împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 367 din 14 aprilie 2016 a formulat contestație petenta A., care a solicitat anularea acesteia și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care sa dispună transferul său de la Judecătoria Pitești la una dintre Judecătoriile sectoarelor 1 - 4 București.
Contestatoarea a arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sunt următoarele:
"Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu a analizat în mod global criteriile stabilite de art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, în vederea soluționării cererilor de transfer. În concret, intimatul a ignorat în mod complet motivele de ordin personal care au stat la baza formulării cererii și nu a menționat datele care i-ar fi conferit un avantaj în raport cu ceilalți magistrați care nu îndeplineau toate condițiile legale pentru admiterea unei astfel de cereri. Pe acest aspect, contestatoarea a opinat în sensul că cererea sa de transfer a fost soluționată în mod arbitrar, fără a se lua în considerare faptul că este căsătorită, trebuie să facă naveta zilnic pe ruta București - Pitești, soțul său are locul de muncă în București și are un nepot cu grave probleme de sănătate, iar pentru a se întâlni cu echipa medicală care se ocupă de recuperarea acestuia călătorește la Brăila în fiecare sâmbătă și duminică.
"Intimatul s-a limitat doar la redarea unor date statistice referitoare la schemele de personal și la volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer (posturi ocupate/vacante, încărcătură medie/judecător, încărcătură medie/schemă) - aspecte care vizează doar cele 2 criterii avute în vedere cu ocazia respingerii cererii de transfer și contestației la Plen - fără a analiza, în concret, respectivele date statistice prin prisma impactului pe care o eventuală admitere a cererii sale l-ar avea asupra activității Judecătoriei Pitești și fără a se raporta niciun moment la criteriile de ordin personal.
"Contestatoarea a menționat în sensul că intimatul a făcut o ierarhizare nepermisă a criteriilor statuate de art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, ceea ce contravine jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie.
"Contestatoarea a apreciat că intimatul a încălcat principiul egalității de tratament juridic și a depășit limitele de apreciere stabilite de lege. Mai precis, partea a arătat faptul că, în mod discriminatoriu, în ședința din data de 27 ianuarie 2016, intimatul a admis cererile de transfer formulate de judecătorii B., C. și D.
1.3. Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Partea a prezentat istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat invocate de contestatoare.
Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinarea intimatului în care a reluat prezentarea motivelor de nelegalitate ale celor două acte administrative contestate.
1.4. Probele administrate
Contestatoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea Secției pentru Judecători a CSM nr. 71 din 27 ianuarie 2016; Hotărârea Plenului CSM nr. 367 din 14 aprilie 2016; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2179 din 21 septembrie 2007 la BNP E.; certificatul de căsătorie, adeverința nr. 189 din 7 mai 2015 eliberată de SC “F.” SRL; înscrisuri medicale.
În temeiul art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, intimatul a depus la dosar actul administrativ contestat, precum și documentația care a stat la baza adoptării sale.
2. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației
1. Argumentele de fapt și de drept relevante
După cum s-a precizat la pct. 1.2. al acestei decizii, contestatoarea A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, cu cererea de verificare a legalității Hotărârii nr. 367 din 14 aprilie 2016 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de aceasta împotriva Hotărârii nr. 71 din 27 ianuarie 2016 prin care Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea sa de transfer la una dintre Judecătoriile sectoarelor 1 - 4 București sau la Judecătoria Buftea.
În esență, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reține că actele administrative sunt contestate pe următoarele aspecte:
(i) motivarea deficitară pe soluția de respingere a cererii de transfer, deoarece au fost luate în considerare doar criteriile obiective;
(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, ignorarea motivelor de ordin personal invocate;
(iii) încălcarea principiul egalității de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor părților și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.
Referitor la respectarea principiului motivării actului administrativ
Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției publice care a emis actul administrativ.
De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.
Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte apreciază că intimatul a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare, fără să procedeze la o ierarhizare a acestora, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impune a fi ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin actul administrativ.
În acest sens, Plenul CSM a menționat în hotărâre faptul că “motivele de ordin personal invocate de d-na judecător au fost avute în vedere de Secția pentru judecători, precum și localitatea de domiciliu, distanța dintre aceasta și sediul instanței la care funcționează și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, locul de muncă al soțului, starea de sănătate și situația familială, avizele exprimate de către instanțele implicate în soluționarea cererii de transfer, dar nu cu ignorarea vechimii de doar 11 luni a d-nei judecător la judecătoria Pitești, instanță la care existau posturi de judecător vacante și temporar vacante (…).”
Din actele dosarului rezultă că motivele familiale și personale invocate de contestatoare au fost consemnate în tabelul privind “Situația judecătorilor care au solicitat transferul la instanțele din raza teritorială a Curții de Apel București”, acestea au fost analizate atât de Secția de Judecători cât și de Plenul CSM, însă nu au fost reproduse în cele două hotărâri contestate, pentru a se asigura respectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, drept reglementat de art. 26 din Constituție și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la cererea de transfer
Conform art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare:
“La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;
- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;
- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;
- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetul la care se solicită transferul;
- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport de cerințele acesteia;
- domiciliul solicitantului;
- locul de muncă al soțului sau soției;
- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
- starea de sănătate și situația familială.”
În ceea ce privește volumul de activitate al instanței, în hotărârile analizate s-a reținut faptul că la Judecătoria Pitești, de unde contestatoarea solicita transferul, din cele 35 posturi de judecător prevăzute în schemă 34 erau ocupate, iar 1 post era vacant. De asemenea, erau vacante funcțiile de președinte, vicepreședinte al Secției pentru cauze penale și președinte al Secției pentru cauze civile. În primul semestru al anului 2015, încărcătura pe judecător a fost de 1154 de cauze, față de media națională de 700 de cauze, iar în aceeași perioadă încărcătura a fost de 712 cauze pe schemă spre deosebire de media națională de 622 de cauze pe schemă. Ca atare, cererea contestatoarei, prin raportare la acest criteriu, a fost analizată în mod corect de către intimat, cu luarea în considerare a faptului că aceasta funcționează la o instanță la care încărcătura pe judecător a fost aproape dublă față de media națională înregistrată pe perioada anterior arătată și au existat dificultăți de ocupare a posturilor la Judecătoria Pitești.
Înalta Curte reține că a fost analizat în mod corect criteriul privind vechimea efectivă în funcție a contestatoarei. Astfel, din vechimea în magistratură a acesteia de 4 ani și 3 luni trebuia scăzută perioada 2011 - 2013 când a fost auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii.
În legătură cu vechimea contestatoarei la instanța de la care solicită transferul, din actele dosarului se confirmă reținerea intimatului în sensul că aceasta este de doar 11 luni.
Referitor la motivele personale, Înalta Curte are în vedere faptul că atât la absolvirea Institutului Național al Magistraturii cât și în urma examenului de capacitate, contestatoarea a optat pentru instanțele la care a fost repartizată, cu alte cuvinte, și-a asumat faptul că își va desfășura activitatea profesională în altă localitate decât cea de domiciliu. Pe aspectul stării de sănătate a nepotului său, instanța reține că acesta nu are domiciliul în București, localitate unde partea solicită a fi transferată.
În concluzie, Înalta Curte nu poate reține faptul că intimatul a acționat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: dreptul de apreciere a fost exercitat de către intimat în limitele competenței prevăzute de art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, cu luarea în apreciere a criteriilor statuate de art. 3 din Regulament, iar justul echilibru care trebuie să existe între interesul personal și interesul public a fost respectat.
În fine, Înalta Curte nu poate primi critica referitoare la încălcarea principiul egalității de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.
Contestatoarea a invocat inconsecvența practicii administrative a intimatului în această materie și a făcut referiri la hotărârile pronunțate în legătură cu cererile formulate de 3 judecători. Însă, instanța nu se va pronunța cu privire la aceste acte administrative aduse în discuție de către contestatoare câtă vreme nu a fost investită cu cereri având ca obiect anularea acestora, cereri ce ar fi trebuit formulate în contradictoriu cu beneficiarii hotărârilor.
În ceea ce privește practica judiciară, Înalta Curte reține că o contestație cu obiect similar formulată de d-na judecător A. a fost respinsă, prin Decizia nr. 986 din 29 martie 2016 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 524/1/2016.
2. Temeiul legal al soluției adoptate
În consecință, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 367 din 14 aprilie 2016, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 367 din 14 aprilie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.
Procesat de GGC - LM