Decizia nr. 963/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2015 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta A. Timișoara, în contradictoriu cu pârâta A.N.C.Ș.I. - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare din cadrul M.E.C.Ș., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună de urgență și cu precădere suspendarea executării Notei de constatare din 5 iunie 2015 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar din 18 iunie 2015, comunicate la data de 23 iunie 2015 și înregistrate sub nr. x/9 din 23 iunie 2015, prin care s-a stabilit în sarcina sa un debit în valoare de 1.066.573,93 RON.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 188 din 31 iulie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Timișoara, în contradictoriu cu pârâta A.N.C.Ș.I. - D.G.O.I.C. din cadrul M.E.C.Ș.; s-a dispus suspendarea Notei de constatare din 5 iunie 2015 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar din 18 iunie 2015 până la pronunțarea instanței de fond și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs pârâta A.N.C.Ș.I. - în prezent, Ministerul Cercetării și Inovării, formulând critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate.
În motivarea cererii de recurs, recurentul Ministerul Cercetării și Inovării (succesor al A.N.C.Ș.I.) a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că, în ceea ce privește cazul bine justificat, există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, îndoială ce rezidă din împrejurarea că prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale.
În speța de față, activitatea de control având ca obiect verificarea respectării prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice, pentru Contractul de achiziție publică din 1 martie 2009, a avut loc în perioada 10 martie 2015 - 13 mai 2015, după data intrării în vigoare a O.G. nr. 66/2011, neputându-se vorbi de o retroactivitate a legii sub acest aspect.
A mai susținut recurentul că, în speță, există un prejudiciu real sau efectiv suferit, întrucât suma plătită necuvenit a fost deja achitată beneficiarului-intimat, Nota de constatare fiind emisă tocmai pentru a recupera suma plătită necuvenit.
Cât privește stabilirea creanțelor bugetare care ar fi trebuit să se facă potrivit Deciziei Curții Constituționale, în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, recurentul a susținut că intimata ar fi fost prejudiciată dacă stabilirea creanței bugetare s-ar fi stabilit în temeiul O.G. nr. 79/2003, întrucât, potrivit acestei ordonanțe, creanțele bugetare erau în procent de 100% aplicat la valoarea contractului, în timp ce prin O.U.G. nr. 66/2011, în vigoare la data efectuării controlului, creanțele bugetare se stabilesc procentual între 5%, 10%, 25% sau 100%, din valoarea actului contestat.
A mai susținut recurentul că nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, prejudiciul viitor și previzibil nefiind dovedit de către reclamantă, instanța de fond făcând doar presupuneri cu privire la producerea acestei pagube.
Apărările intimatei
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 14 martie 2017, intimata-reclamantă A. Timișoara a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond.
Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită s-a dispus în sarcina A. Timișoara o corecție financiară potrivit O.U.G. nr. 66/2001 pentru abateri semnalate în procesul de atribuire a unui contract de achiziție publică, respectiv s-a stabilit în sarcina instituției o creanță bugetară de 1.066.573,93 RON.
Reclamanta a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, referitoare la cazul bine justificat și existența unei pagube iminente care se încearcă a fi prevenită.
Prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată și a dispus suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisă de pârât până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea actelor administrativ fiscale, reținând că, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
1. Precizări prealabile
În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.
Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.
În jurisprudența sa (cu titlu de exemplu, deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013 și nr. 3019/2015), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
2. În ceea ce privește condiția referitoare la cazul bine justificat
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, existând o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, îndoială ce rezidă din împrejurarea că prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt neconstituționale.
Într-adevăr, prin Decizia Curții Constituționale nr. 66 din 26 februarie 2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003".
În raport de aceste dispoziții legale, instanțele de judecată, prin interpretarea per a contrario, au aplicat dispozițiile ordonanței pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care nu sunt în curs de desfășurare la data intrării în vigoare, chiar dacă acestea au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003.
Curtea Constituțională a apreciat că legiuitorul, optând numai pentru criteriul "activităților în curs de desfășurare", a încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât raportul juridic nu mai este guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară, străină acesteia.
Curtea Constituțională a mai constatat că, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum, fără a se combina dispozițiile de drept substanțial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.
În cauza de față, Contractul de finanțare din 1 martie 2009, atribuit de A.N.C.Ș.I. beneficiarului A. Timișoara, precum și contractul de achiziție publică au fost încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, însă controlul și nota de constatare întocmită a cărui suspendare s-a cerut a fost demarat și, respectiv, încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, în anul 2015.
Totodată, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 26 mai 2016, pronunțată în cauzele C-260/14 și C-261/14, s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".
În considerentele hotărârii, CJUE a amintit jurisprudența sa constantă și anume, Hotărârea din 3 septembrie 2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deși decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piața comună și prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată și notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat.
Din cuprinsul deciziei Curții Constituționale reiese faptul că este permisă a se aplica procedura reglementată de noul act normativ, O.U.G. nr. 66/2011, dar stabilirea creanțelor bugetare este imperios necesar să se facă în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii.
Neregulile în discuție au constat în nerespectarea dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice, reprezentate de O.U.G. nr. 34/2006.
Mai mult, la data săvârșirii neregulii, dar și în prezent era și este în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, care se aplică direct, fiind parte a legislației naționale, în temeiul acestuia fiind emisă și O.U.G. nr. 66/2011.
De asemenea, conform hotărârii CJUE, instanța națională va reține că suntem în prezența efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării interne anterioare, deoarece momentul descoperirii neregulilor s-a produs ulterior modificării legislației.
În atare condiții, în mod greșit a statuat prima instanță că a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative în cauză.
Mai mult, prin Sentința nr. 1.024 din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, s-a respins cererea de anulare a Notei de constatare din 5 iunie 2015 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar din 18 iunie 2015.
În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.
3. Condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente
Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, instanța de control judiciar apreciază că inexistența cazului bine justificat face inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiției pagubei iminente în sentința atacată.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul și va casa sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.C.I. (succesor al A.N.C.Ș.I.) împotriva Sentinței nr. 188 din 31 iulie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Timișoara, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2017.
Procesat de GGC - N