Proiect elaborat în scopul solicitării de fonduri europene nerambursabile. Operă științifică colectivă. Drept de autor recunoscut în favoarea persoanei juridice, titularul cererii de finanțare, sub a cărei inițiativă și coordonare a fost creată lucrarea.

 

Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor

Index alfabetic : coautorat

• operă colectivă
• operă științifică

 Legea nr. 8/1996, art. 6, art. 7, art. 148

 

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, de calitatea de titular al dreptului de autor pot beneficia persoanele juridice sau alte persoane fizice decât autorul, acestea putând deveni titulari ai dreptului de autor.

Pentru stabilirea dreptului de autor în favoarea unei persoane juridice ce îndeplinește criteriile prevăzute de textul citat nu este indispensabil ca anumiți angajați sau colaboratori ai acesteia să aibă în mod efectiv un aport creator la elaborarea operei colective, ci este suficient ca persoana juridică însăși să fi avut inițiativa, să își fi asumat responsabilitatea realizării operei și opera să fi fost creată sub numele acesteia.

Prin urmare, în afară de calitatea subiectului de drept (persoană fizică sau juridică), aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, impune stabilirea împrejurării că acea operă colectivă a fost creată din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele respectivei persoanei căreia i se recunoaște calitatea de titular de drept de autor.

Câtă vreme scopul elaborării lucrării - înregistrată de către reclamanți pe numele lor ca proiect la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - a fost acela de a se solicita fonduri europene nerambursabile în cadrul programului AM POSDRU în domeniul managementul resurselor umane, prin completarea on-line a unei cereri de finanțare, în numele pârâtei, în cuprinsul căreia trebuia descris proiectul și în care lucrarea trebuia a fi încorporată, pârâta fiind cea care a coordonat întregul proces de elaborare a lucrării după prezentarea de către reclamanți a ideii de proiect, dându-și acordul pentru fiecare etapă intermediară în elaborarea proiectului până la forma finită a acestuia şi completarea cererii de finanţare, într-o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate, i s-a recunoscut pârâtei calitatea de titular al dreptului de autor asupra operei colective.

             Totodată, este de reținut că înregistrarea unei opere în Registrul Național de Opere nu are caracter constitutiv, ci reprezintă o înregistrare facultativă, contra cost. Lipsa caracterului constitutiv al unei astfel de înregistrări înseamnă că atare înscriere a unei opere în acest registru nu este de natură a constitui decât un mijloc de dovadă a operei și a calității de autor asupra acesteia, cu valoarea unei prezumții simple de autorat, susceptibilă de dovadă contrară, soluție ce se desprinde din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 148 din Legea nr. 8/1996.

În speţă, această prezumţie a fost răsturnată, astfel că, reclamanți sunt, alături de alte persoane, coautori ai lucrării, operă colectivă, însă, având în vedere că titularul dreptului de autor asupra acestei opere colective este pârâta, exploatarea operei nu poate avea loc decât în condițiile prevăzute de lege; ca atare, titularul dreptului de autor are plenitudinea drepturilor patrimoniale de autor stabilite de Legea nr. 8/1996 şi a exercitării lor, situație în care o poate utiliza el însuși sau poate autoriza terții în vederea utilizării, în oricare dintre  formele reglementate de lege.

 

Secția I civilă, decizia nr. 326 din 17 februarie 2017           

 

Prin cererea înregistrată la data de 20.07.2012 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Fundaţia C., constatarea calității lor de coautori ai lucrării ”Competențe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continua-e-qualificare”, înregistrată ca ”proiect” pe numele reclamanţilor la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor la data de 29.11.2011 şi folosită de aceştia  la formularea şi depunerea în formă electronică, specifică cererii de finanţare a proiectului înregistrat cu ID: 55896 la AM POSDRU, prin care reclamanţii au solicitat în numele şi în beneficiul pârâtei o finanţare nerambursabilă de peste 4.000.000 euro al cărei cuantum reprezintă o medie de 5% din valoarea finanţării nerambursabile obţinute de 4.000.000 euro; să se constate folosirea, în prezent, de către pârâtă a lucrării fără un acord scris sau contract încheiat cu reclamanţii și, deci, fără a avea vreun drept de utilizare, încălcând astfel Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor, în pofida notificării conţinând solicitarea de a înceta folosirea acestei lucrări, transmise în numele reclamanţilor, în atenţia reprezentantului legal al pârâtei, la data de 23.01.2012.

 Reclamanţii au solicitat a se constata, totodată, că prin atitudinea pârâtei, evidenţiată prin acţiunile reprezentantului său legal, numitul H., au fost privaţi de posibilitatea de a beneficia de drepturile morale şi materiale ce le revin în calitate de autori ai operei de creaţie intelectuală descrise mai sus.

De asemenea, au solicitat să se constate că pârâta, prin folosirea fără drept a lucrării create şi depuse on-line de reclamanţi în numele acesteia, a obţinut beneficii materiale în cadrul proiectului POSDRU nr. 55196 din 18.08.2009, a cărui finanţare a fost aprobată în data de 28.04.2010 de către AM POSDRU în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane POS DRU 2007-2013 (2007RO051PO001), Axa Prioritară 2 ”Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, Domeniul Major de Intervenţie 2.3. Acces şi participare la formare profesională continuă”, proiect în baza căruia s-a procedat la încheierea contractului de finanţare din 20.07.2010 semnat de pârâtă cu DG AM POSDRU.

Reclamanţii au solicitat și obligarea pârâtei la plata unor daune materiale în sumă de 600.000 euro, respectiv suma de 2.736.000,00 lei, (echivalentul în lei al sumei solicitate la cursul BNR de 1 euro = 4.56 lei din data de 19.07.2012), reprezentând, conform art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată), triplul sumelor care ar fi fost legal datorate conform uzanţelor pieţei de consultanţă-pentru servicii privind formularea de cereri de finanţare cu fonduri structurale, precum şi să se dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra conturilor bancare ale pârâtei în vederea asigurării reparării pagubei ce le-a fost pricinuită reclamanţilor prin încălcarea drepturilor de autor; aducerea la cunoştinţa pârâtei a încălcării legii drepturilor de autor şi răspunderea pe care această faptă o atrage prin continuarea acţiunilor de multiplicare neautorizată a conţinutului operei protejate prin legea de autor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariul avocaţial şi onorarii de experţi.

 În subsidiar, reclamanţii au solicitat solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 461.000 euro (200.000 + 261.000 euro), respectiv suma de 2.102.160 lei (echivalentul în lei al sumei solicitate, la cursul BNR de 1 euro = 4.56 lei din data de 19.07.2012), reprezentând valoarea sumei legal datorate conform uzanţelor pieţei de consultanţă pentru servicii privind formularea de cereri de finanţare cu fonduri structurale, al cărei cuantum se ridică la o medie de 5% din valoarea finanţării nerambursabile obţinute de 4.000.000 euro (adică 200.000 euro), la care se adaugă valoarea drepturilor salariate neîncasate de reclamanţi pe perioada de 25 luni care au rămas neplătite din cele 36 de luni alocate proiectului (10.440 euro brut/lună venit net plus impozitul cuvenit X 25 luni rămase = 261.000 euro), reprezentând câştigul nerealizat de către aceştia ca urmare a renunţării de către pârâtă la plata serviciilor de consultanţă oferite de reclamanţi pentru proiectul creat de reclamanți şi utilizat de pârâtă.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata  sumei de 100.000 euro, (respectiv suma de 456.000 lei, echivalentul în lei a sumei solicitate, pentru cursul BNR de 1 euro = 4.56 lei din data de 19.07.2012), reprezentând despăgubiri pentru daunele morale cauzate de folosirea fără acordul scris al reclamanţilor a operei proprietatea intelectuală a acestora, fără menţionarea autorilor lucrării, precum şi pentru prejudicierea imaginii şi bunului renume al reclamanţilor, în calitate de experţi cu recunoaştere internaţională; ridicarea de la sediul pârâtei cu scopul protejării dovezilor legate de săvârşirea faptei de utilizare şi multiplicare fără drept a operei de creaţie intelectuală în cadrul proiectului POSDRU având ID: 55896, a tuturor înregistrărilor electronice asociate acestui proiect şi a e-mail-urilor primite în perioada mai 2009 - martie 2012; păstrarea de către reclamanţi a calculatoarelor folosite pe perioada angajării de pârâtă în cadrul proiectului menţionat, cu scopul prezervării şi utilizării datelor şi informaţiilor create de aceştia, relative la acest proiect, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze, această măsură fiind necesară în vederea asigurării dovezilor privind constatarea stării de fapt, în baza art. 139 pct.3 lit. b) din Legea nr. 8/1996 se solicită luarea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtei.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 8/1996, art. 1 alin. (1) şi (2),  art. 3 alin. (l), art. 5 alin. (l), art. 6 alin. (1), art. 10 lit. a), b), c), art. 12, art. 13, lit. a), b) şi f), art. 15 alin. (l) și (2), art. 16, art. 24, art. 25, art. 138 alin. (2) şi art. 139 alin. (l), (2), (3) lit. a) şi b), alin. (6), alin. (10) din Legea nr. 8/1996 și art. 274 C.proc.civ.

Pârâta Fundaţia C. şi-a exprimat poziţia procesuală în cauză prin întâmpinarea depusă la dosar, în cuprinsul căreia a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei I civile şi, pe cale de consecinţă, declinarea competenţei în favoarea Secţiei a II-a civile a Tribunalului Timiş, pe de o parte, respectiv a Secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Timiş, pe de altă parte.

Pârâta a mai invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii, solicitând astfel anularea acţiunii, ca insuficient timbrată.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii formulate de către reclamanţi ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Aceeași pârâtă Fundaţia C. a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat antrenarea în proces și a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor ca pârât în cererea incidentală.

În contradictoriu cu reclamanții, a solicitat constatarea că lucrarea în litigiu nu reprezintă o operă de creaţie intelectuală care să beneficieze de protecţia dreptului de autor nefiind opera literară, artistică sau ştiinţifică în sensul Legii nr. 8/1996 republicată; constatarea că reclamanţii-pârâţi reconvenţionali nu beneficiază de dreptul de autor nici moral şi nici patrimonial asupra lucrării intitulate „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilitătii angajaţilor şi a competivitătii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare” raportat la inexistenţa în speţă a unei opere de creaţie intelectuală şi implicit a unui drept de autor (coautor) în persoana reclamanților-pârâţi, în sensul Legii nr. 8/1996; constatarea lipsei unui coautorat în sensul prevăzut de Legea nr. 8 din 1996 faţă de reclamanţii-pârâţi A. şi B. şi neincidența în cauză a prevederilor Legii nr. 8 /1996 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună radierea din Registrul Naţional de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) a înregistrării proiectului ”Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare”, din 29.11.2011 pe numele reclamanţilor-pârâţi A. şi B., raportat la inexistenţa în speţă a unei opere de creaţie intelectuală şi implicit a unui drept de autor (coautor) în persoana reclamanților-pârâţi, în sensul Legii nr. 8/1996; cu cheltuieli de judecată.

În drept, pârâta-reclamantă a fost invocat prevederile art. 119 şi urm., art. 274 C.proc.civ., art. 5. art. 7, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, art. 4 din OUG nr. 25/2006.

Reclamanţii au depus la dosar întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În apărare, aceștia au arătat că opera în litigiu are caracterul unui proiect ştiinţific, așadar, o operă prevăzută de lege, înregistrată la ORDA.

 Reclamanții-pârâți au învederat că apreciază că prevederile art.7 din Legea nr. 8/1996 nu sunt limitative, aşa cum a susţinut pârâta.

Lucrarea elaborată de ei este o operă de creaţie intelectuală, o operă originală, şi este rezultatul unui proces complex, aceasta stând la baza semnării contractului de finanţare a proiectului pârâtei, la aproape un an  după elaborarea lucrării, respectiv la data de 20.07.2010.

Prevalându-se de prevederile art. 148 din Legea nr. 8/1996, reclamanţii au arătat că operele înregistrate în Registrul Naţional de Opere, administrat de ORDA constituie un mijloc de probă pe care legea îl pune la dispoziţia titularilor de drepturi pentru a dovedi existenţa şi conţinutul unei opere.

Pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C, invocând, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pârâtul a arătat că înregistrarea, de către un solicitant, a unei opere de creaţie intelectuală în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA nu este constitutivă de drepturi de autor, este facultativă şi se face contra cost, potrivit tarifelor stabilite în cuprinsul art. 13 din HG nr. 1086/2008, aceasta fiind efectuată în baza unei declaraţii pe propria răspundere a solicitantului.

Pârâtul a menţionat că în Registrul Naţional de Opere se înregistrează opere de creaţie intelectuală şi nu drepturile de autor asupra operelor de creaţie intelectuală, precum şi că existenţa şi conţinutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă, în acord cu prevederile art. 148 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

 Se arată de asemenea că ORDA nu poate fi parte în proces, neavând calitate procesuală şi nici nu poate fi ţinut să răspundă cu privire la constatarea faptului că lucrarea «Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă e-qualificare» nu este operă de creaţie intelectuală în sensul Legii nr. 8/1996, având în vedere că oficiul nu poate radia din Registrul Naţional de Opere lucrarea sus-menţionată, înregistrată de reclamanţi, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Pârâtul a precizat că nu există prevederi legislative care să cuprindă ”condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de o operă pentru a beneficia de protecţia dreptului de autor” şi nici ”o minimă verificare cu privire la natura, originalitatea şi autorii operei.”. O verificare a unei opere de creaţie intelectuală cu privire la natura, originalitatea şi autorii operei ar impune, pe de o parte, existenţa unei baze de date care să cuprindă toate operele de creaţie intelectuală create în întreaga lume, de la începuturile ei şi până la data efectuării verificării şi, pe de altă parte, accesul ORDA la această bază de date. Pentru a putea fi încadrată în domeniul operelor ştiinţifice, o operă de creaţie intelectuală nu trebuie să conţină elemente de noutate ştiinţifică.

A învederat pârâtul că Oficiul nu constată dacă reclamanţii beneficiază de drepturi de autor morale sau patrimoniale asupra lucrării sus-menţionate, raportat la inexistența unei opere de creaţie intelectuală şi, implicit, a unui drept de autor, precum şi că ORDA nu poate nici confirma şi nici infirma lipsa unui coautorat faţă de reclamanţi, în sensul Legii nr. 8/1996.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 8/1996 şi ale Codului de procedură civilă.

 La termenul de judecată din data de 08.01.2014, instanţa a respins excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei I civile a Tribunalului Timiş, invocată de pârâta C.

 La termenul din data de 19.02.2014, instanţa a respins excepţia insuficientei timbrări a acţiunii introductive, invocate de pârâta C. şi a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, invocată de acest pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 292/PI din 11.02.2015 pronunţată de Tribunalul Timiș s-a respins cererea principală formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei C.; s-a respins și cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C., în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi A. şi B. şi pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel reclamanții-pârâți și pârâta-reclamantă, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, fiecare pentru propriile sale argumente în fapt și în drept.

În apel, a fost încuviințată cererea pârâtei de efectuare a unei expertize în specialitatea proprietate intelectuală - dreptul de autor şi drepturi conexe, ambele părți formulând obiective la care expertul să răspundă; după obţinerea listelor cu specialişti în domeniu, pentru efectuarea lucrării, în cauză, a fost numit dl. conf. univ. dr. D., ulterior înlocuit, la cererea acestuia, cu dl. E., desemnat prin tragere la sorţi din lista aflată la dosarul cauzei; părților le-a fost încuviințată participarea unor experți-parte: pentru reclamanţi dl. F., iar pentru pârâtă dl. G.

   Obiectivele expertizei încuviințate au fost următoarele: 1. care sunt părţile din lucrarea înregistrată la ORDA pe care pârâta le-a conceput, dezvoltat şi introdus în mod expres în textul adus la cunoştinţa publică în formă electronică de către reclamanţi; 2. să se arate dacă şi în ce condiţii exista posibilitatea ca pârâta (sau angajaţii acesteia) să poată beneficia de drepturi de autor ca urmare a introducerii de informaţii generale în cadrul cererii de finanţare şi nu în cadrul proiectului înregistrat la ORDA; 3. să se precizeze dacă există deosebiri radicale de oricare dintre categoriile descrise în cadrul art. 9 din Legea nr. 8/1996 a lucrării înregistrate la ORDA de către reclamanţi; 4. să se indice dacă opera creată de reclamanţi se înscrie în categoria operelor descrise în art. 1 alin. (1) al Legii nr. 8/1996; 5. Să se procedeze la stabilirea apartenenţei lucrării înregistrate la ORDA ca operă de creaţie intelectuală, ca ”proiect” definit ca atare în cadrul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, alături de manuale şcolare şi comunicări; 6. Să se precizeze dacă se poate afirma că lucrarea asupra căreia se pretinde dreptul de autor (înscrisă de reclamanţi sub nr. 14589/29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA) este încorporată proiectului înregistrat cu ID: 55896 la AM POSDRU, pe numele pârâtei; 7. Să se menţioneze dacă partea descriptivă a proiectului înregistrat cu ID: 55896 la AM POSDRU, pe numele pârâtei, se suprapune (ca şi conţinut) lucrării asupra căreia se pretinde dreptul de autor (înscrisă de reclamanţi la data de 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA); 8. să se precizeze dacă lucrarea înscrisă de reclamanţi la 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA prezintă elemente de originalitate ştiinţifică în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, iar în caz afirmativ să fie indicate; 9. cu privire la verificarea caracterului original al lucrării — în ceea ce priveşte subiectul, obiectul şi conţinutul proiectului, să se precizeze dacă proiectul poartă exclusiv amprenta reclamanţilor dl. A. şi d-na B. sau poartă şi amprenta pârâtei şi a partenerilor fundaţiei; 10. cu privire la verificarea caracterului original al lucrării, - dacă se poate izola aportul reclamanţilor în elaborarea părţii descriptive a proiectului ce a câştigat finanţare, de aportul pârâtei şi al partenerilor acesteia; 11. Să se precizeze dacă lucrarea în speţă cu privire la care reclamanţii invocă un drept de proprietate intelectuală reprezintă un studiu de specialitate ştiinţifică (tratat, curs, proiect ştiinţific, documentaţie ştiinţifică), respectiv este o lucrare generatoare de cunoaştere sau reprezintă fixarea în scris a unei idei, a unui procedeu de formare profesională (procedeu transcris în conformitate cu ghidul aplicantului lansat prin programul POSDRU Axa prioritară 2.3., în baza informaţiilor primite de la pârâta FRG Timişoara şi parteneri şi în colaborare permanentă cu aceştia, sub coordonarea directorului Fundației; 12. să se precizeze dacă lucrarea asupra căreia se pretinde dreptul de autor (înscrisă de reclamanţi la data de 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORD A) aparţine domeniului ştiinţei resurselor umane (în cazul în care expertul apreciază că există o atare ştiinţă) şi 13. în condiţiile existenţei unor standarde privind forma şi conţinutul cererii de finanţare, să se precizeze dacă poate fi catalogată cererea de finanţare drept o creaţie intelectuală.

   La data de 25.01.2016, s-a depus şi înregistrat la instanţă un raport separat cu privire la obiectivele stabilite de instanţă întocmit de dl. prof. univ. dr. G., în calitate de expert-parte al pârâtei iar, la 25.02.2016, s-a depus lucrarea de specialitate în domeniul drepturilor de autor efectuată de dl. E., aceasta fiind semnată atât de dl. E. cât şi de dl. F. (expert-parte al reclamanților) care, cu privire la o parte dintre obiective, a formulat şi opinii separate faţă de dl. E.

   Ulterior, s-au depus la dosar de către părţi obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză efectuat, iar reclamanţii au solicitat să se înlăture de către instanță lucrările efectuate de dl. G., intitulate „Păreri deosebite” şi „Raport separat”, cu motivarea că sunt depuse în mod neprocedural şi, în consecință, sunt lovite de nulitate, întrucât nu au fost incorporate în raportul expertului principal; s-a mai arătat că lucrarea a fost depusă anterior expertizei judiciare, iar expertul-parte al pârâtei (G.) a refuzat colaborarea cu expertul principal.

Răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanță a fost depus la data de 6.05.2016.

Prin decizia civilă nr. 278  din 11.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia I civilă, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate, ale Legii nr. 8/1996, raportat la probatoriul administrat în cele două cicluri procesuale, faţă de dispoziţiile art. 295 şi urm. C.proc.civ., a reținut următoarele:

Pronunţându-se prioritar cu privire la excepţiile invocate de reprezentantul reclamanţilor în legătură cu lucrarea intitulată „Raport separat” a dl. expert G. (în sensul de a fi anulată această lucrare şi de a fi sancţionat expertul, cu motivarea încălcării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale privind efectuarea expertizei), instanța de apel a constatat că depunerea separată a lucrării efectuate nu constituie motiv de anulare a acesteia şi nici de sancţionare a expertului-parte al pârâtei, față de dispoziţiile art. 201 şi urm. C.proc.civ. și cele ale O.G. nr. 2/2000.

În acest sens, instanța de apel a reținut că prevederile art. 201 C.proc.civ. stabilesc că, în domenii strict specializate, instanţa poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor  personalităţi sau specialişti din domeniul respectiv, iar punctele de vedere ale acestora vor fi prezentate fie în cameră de consiliu, fie şedinţă publică.

De asemenea, alin. (5) al aceluiaşi text de lege prevede că la efectuarea expertizei pot participa şi experţi desemnaţi de părţi.

Faptul că dl. G. a depus raportul separat de cel al expertului E., nu echivalează cu neparticiparea sa la efectuarea lucrării având în vedere că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de dl. G., raportul separat întocmit în cauză a fost înmânat d-lui expert E. la sediul biroului acestuia, la data de 14.12.2015 (conform procesului-verbal întocmit la acea dată de dl. E., în cuprinsul căruia s-a precizat că expertul parte a avut deja acces la toate documentele necesare întocmirii opiniei separate).

 Curtea de apel a apreciat că depunerea în mod separat a lucrării nu este în contradicţie cu dispoziţiile art. 201 şi urm. C.proc.civ., câtă vreme conţinutul ei răspunde obiectivelor stabilite de către instanţă. În raport de dispoziţiile art. 35 din O.G. nr. 2/2000, experţilor tehnici judiciari care se fac vinovaţi de abateri comise în exercitarea activităţii de expert, li se pot aplica sancţiuni de către Biroul de control de expertize tehnice judiciare însă, potrivit celor menţionate, s-a apreciat că nu sunt întemeiate cererile formulate de reclamanţi privind anularea lucrării efectuată de expert G. şi de sancţionare a acestuia, întrucât modul în care acesta şi-a materializat opinia nu are caracterul unei abateri disciplinare sau al unei nulităţi procedurale.

Referitor la criticile reclamanţilor aduse hotărârii atacate, instanța de apel a constatat că principala critică vizează nerecunoaşterea de către tribunal a contribuţiei lor exclusive în elaborarea lucrării în litigiu.

Sub acest aspect, curtea de apel a constatat că, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, corect a reținut tribunalul că lucrarea intitulată „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesionala continuă- e-qualificare” înregistrată la data de 29.11.2011 la ORDA, este incorporată proiectului înregistrat cu ID nr. 55896 la AM POSDRU pe numele pârâtei, pentru obţinerea cererii de finanţare nerambursabilă, finanţare ce a fost aprobată la 28.04.2010.

Instanța de apel a reținut că în cauză nu a fost dovedită susţinerea că lucrarea a fost realizată, de la idee până la forma sa finală, printr-o muncă de creaţie exclusivă a reclamanţilor (situație în care, în opinia acestora, ar beneficia de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 8/1996).

În acest sens, s-a arătat că art. 24 din Legea nr. 8/1996 prevede că dreptul de autor asupra operei literare, artistice sau ştiinţifice, se naşte din momentul creării operei, or, în cauză s-a dovedit prin probatoriul administrat (inclusiv declaraţiile martorilor H. şi I.), că reclamantul a prezentat reprezentantului pârâtei, în luna mai 2009, o idee de proiect, însă nu s-a confirmat susţinerea că metoda inovativă de formare asociată domeniului renovării sustenabile a fost rezultatul muncii de concepţie exclusive a reclamanţilor, întrucât pârâta, prin angajaţii săi, J. şi I. (audiaţi ca martori în cauză), a pus la dispoziţia reclamaților toate informaţiile solicitate, iar în perioada întocmirii proiectului (scrierii acestuia) reprezentanţii pârâtei au colaborat activ cu reclamanţii pentru dezvoltarea ideii iniţiale şi pentru transformarea ei într-un proiect finanţabil.

Curtea de apel a reținut că martorul J. a învederat că i-a fost prezentat în cursul lunii iunie 2009 de către dl. H. că a avut loc astfel o întâlnire la care s-a discutat despre elaborarea unui proiect – Cerere de finanţare pentru implementarea unui proiect pe axa 2-3 POSDRU.

Pârâta a arătat că au fost identificate 7 tipuri de cursuri pe care putea să le implementeze prin proiect, a luat legătura cu parteneri pentru a-i implica în proiect - iar aceştia au acceptat şi au stabilit grupurile ţintă, informaţii pe care le-a transmis ulterior reclamanţilor, care le-au valorificat.

Acelaşi martor a arătat că, din partea pârâtei, la elaborarea proiectului au participat mai multe persoane, şi că proiectul nu putea fi elaborat de către reclamanţi fără datele furnizate de pârâtă şi nici fără activitatea tuturor persoanelor implicate şi fără expertiza partenerilor.

Aceleaşi aspecte au fost relevate şi de martorii H. şi I., care au arătat că, la realizarea proiectului ce viza pregătirea profesională pentru anumite meserii, au participat şi parteneri naţionali şi străini, fiind vorba de o muncă colectivă la elaborarea proiectului şi că, într-adevăr, metoda pregătirii profesionale prin video – conferinţă a fost ideea reclamanţilor, însă toate persoanele ce-au participat la implementarea proiectului au fost remunerate conform contractelor individuale de muncă. De asemenea, ei au furnizat reclamanţilor toate datele legate de proiect, de la începutul cursurilor până la certificare.

Curtea de apel a apreciat că declaraţiile martorilor se coroborează cu concluziile d-nei expert K., consultată cu ocazia judecăţii în fond, conform cărora, proiectul în litigiu este rezultatul muncii colective şi nu individuale, iar ideile proiectului sunt autentice.

S-a reținut a fi corectă susţinerea apelanților-reclamanți în sensul existenţei unei idei de proiect din partea acestora, precum şi faptul că gestionarea scrierii proiectului, s-a convenit a le fi încredinţată (dovadă fiind şi faptul că, până la momentul finanţării, s-a aflat pe calculatoarele lor), însă, raportat la cele anterior menţionate, nu se poate conchide că furnizarea informaţiilor şi a celorlalte contribuţii din partea pârâtei nu ar fi constituit un aport la fel de important la desăvârşirea proiectului ce a primit apoi finanţare.

Instanța de apel a apreciat că lucrarea în litigiu este o operă colectivă şi că dreptul de autor aparţine pârâtei, rezultă din coroborarea probelor administrate în faţa ambelor instanţe, dar şi din interogatoriul luat reclamanţilor, care au învederat că nu ar fi putut obţine încheierea unui contract de finanţare pentru proiectul POSDRU /80/2.3/55896 în nume propriu şi că la redactarea lucrării din cauză, pârâta a fost cea care a furnizat toate informaţiile necesare, rezultând astfel că ideea de proiect sub forma sa de lucrare, nu putea fi lansată în cadrul programului AM POSDRU şi nici acceptată la finanţare, fără colaborarea cu pârâta.

În consecință, curtea de apel a apreciat că prima instanță a reţinut în mod corect că lucrarea este o operă de creaţie intelectuală colectivă, iar dreptul de autor asupra acestei opere aparține fundaţiei pârâte.

Curtea de apel a înlăturat ca nefondată critica reclamanţilor cu referire la faptul că nu au fost administrate probe care să demonstreze calitatea de subiect al dreptului de autor al pârâtei şi nici caracterul de operă colectivă conferit lucrării, în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, s-a reţinut în mod întemeiat că lucrarea în speţă (înscrisă la data de 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA de către reclamanţi), este incorporată Proiectului înregistrat cu ID:55896 la AM POSDRU pe numele fundaţiei pârâte, pentru obţinerea cererii de finanţare nerambursabilă, finanţare ce a şi fost aprobată în 28.04. 2010. Lucrarea a fost înscrisă în Registrul ORDA ulterior finalizării şi înscrierii proiectului la AM POSDRU pe numele fundaţiei, respectiv ulterior admiterii cererii de finanţare a pârâtei, motiv pentru care, curtea de apel a constatat că este neîntemeiată susţinerea reclamanţilor în sensul că proiectul a fost creat anterior întâlnirii dintre reclamanți şi reprezentantul pârâtei, că este rezultatul muncii de creaţie intelectuală exclusive a acestora.

A fost înlăturată ca nefondată critica adusă hotărârii atacate de către pârâta apelantă în sensul că soluţia asupra cererii reconvenţionale a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, raportat la starea de fapt (respectiv că s-a reţinut greşit că lucrarea înregistrată la ORDA constituie operă ştiinţifică, în sensul art. 7 din lege).

Pentru a stabili dacă lucrarea în litigiu are caracterul unei opere de creaţie intelectuală originală, ştiinţifică, protejată de lege, prima instanță a dispus efectuarea unei lucrări de specialitate de către un expert, iar instanța de apel a încuviinţat cererea pârâtei de efectuare a expertizei, expertiză ce a fost realizată de dl. expert E. şi de cei doi experţi asistenţi, dl. G. şi dl. F.

Prima instanţă, raportat de concluziile expertizei, a reţinut că originalitatea proiectului rezidă în cursurile de formare oferite grupurilor ţintă, efect al stabilirii unor curricule comune şi al transferului de know-now de la partenerii naţionali şi străini, circumscrise etapelor de concepere şi implementare a proiectului.

În apel, între obiectivele ce au stat la baza expertizei dispuse de instanţă în calea de atac, a fost şi cel prin care se solicita experților să precizeze dacă lucrarea înscrisă de reclamanţi la data de 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA, prezintă elemente de originalitate ştiinţifică, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996.

Curtea de apel a constatat că prin lucrarea de expertiză efectuată în cauză, dl. expert E. a învederat că, întrucât proiectul în speţă se referă la un domeniu de specialitate ce excede competenţele sale în materia drepturilor de autor, nu se poate pronunţa în cauză asupra originalităţii ştiinţifice a lucrării. În schimb, expertul asistent dl. F., prin opinie separată, a învederat că lucrarea îndeplineşte criteriul originalităţii, prin modul în care este structurată şi prin conţinut.

Cu referire la acest din urmă aspect, dl. expert a învederat că originalitatea se justifică prin modul original de analiză şi argumentare a necesităţii proiectului, a identificării grupului ţintă şi a necesităţilor specifice acestuia, prin structura şi tipul cursurilor ce urmează a fi furnizate, a modului original de implementare, care poartă amprenta personalităţii autorilor (prin felul în care sunt utilizate managementul distribuit, portalul de cunoaştere şi a elementelor de video-conferinţă), având drept scop transferul omogen de cunoştinţe realizate în cadrul proceselor sincrone de învăţare desfăşurate simultan în mai multe locaţii din ţară, conectate la un sistem de video-conferinţă proiect, activitatea ce s-a efectuat în absenţa oricărei promisiuni de remunerare, în ideea că reclamanţii vor fi implicaţi.   

Dl. expert G. (expertul-parte al pârâtei), cu privire la acelaşi obiectiv, a precizat că analiza Proiectului reclamanţilor nu confirmă existenţa unor elemente de originalitate (creativitate) ştiinţifică sau că acesta ar purta „amprenta personală a reclamanţilor.”

 Dat fiind că experţii şi-au exprimat diferit punctul de vedere în raport de obiectivul menţionat mai sus (cerința originalității), instanța de apel a avut în vedere opinia concordantă exprimată în cauză prin cele două rapoarte, astfel încât, din coroborarea concluziilor expertizei întocmită la prima instanţă cu cele ale expertului F. (expert-parte al reclamanților în apel), care confirmă caracterul de originalitate a lucrării, rezultă că se confirmă aspectul reţinut de prima instanţă. 

Totodată, curtea de apel a avut în vedere şi doctrina în materie, conform căreia, din analiza dispoziţiilor legale în domeniu, se desprind trei condiţii de care depinde vocaţia la protecţie în cadrul dreptului de autor şi anume: opera să fie originală, rezultat al activităţii de creaţie intelectuală; opera să îmbrace o formă concretă de exprimare şi să fie susceptibilă de a se aduce la cunoştinţa publică, originalitatea fiind astfel o condiţie esenţială de protecţie al unei opere ce constituie obiectul dreptului de autor.

Raportat la cele menţionate, instanța de apel a constatat că aceste aspecte au fost corect valorificate de prima instanţă care a stabilit caracterul original al lucrării, dar şi caracterul colectiv al creării ei, dovedit prin probe.

Pe de altă parte, s-a reținut că faptul că lucrarea în litigiu se circumscrie domeniului ştiinţei managementului resurselor umane – constatat de prima instanţă -, este confirmat şi de răspunsul expertului F. la obiectivul nr. 12 din lucrarea de specialitate dispusă în cauză.

Un alt aspect asupra căruia experţii au avut opinii diferite, a fost cel referitor la anterioritatea (sau nu) a lucrării din litigiu comparativ cu cererea de finanţare; referitor la acest aspect, curtea de apel a constatat că prin întreg probatoriul administrat s-a reţinut că nu s-a dovedit că lucrarea din litigiu a existat ca atare anterior colaborării cu pârâta (respectiv în forma dezvoltată şi adaptată unui proiect finanţabil).

În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996, instanța de apel a constatat că s-a reţinut în mod întemeiat de către tribunal că aceste dispoziţii legale referitoare la acordarea de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii nu pot fi aplicate în cauză.

Curtea de apel a mai reținut că în speță nu s-a probat încălcarea de către pârâtă a vreunui drept recunoscut şi protejat de Legea nr. 8/1996 care să aparţină exclusiv reclamanţilor, nu s-a făcut dovada că a folosit fără drept proiectul acestora, şi nici că şi-a asumat obligaţia de acordare a unor beneficii pentru colaborarea cu reclamanţii la lucrarea respectivă, altfel decât în condiţiile încheierii unui contract de muncă după primirea finanţării (lucru care s-a şi întâmplat). În ceea ce priveşte activitatea de redactare a lucrării, din probele dosarului nu a rezultat decât că – la fel ca şi pentru personalul fundaţiei pârâte implicate în proiect -, această activitate s-a efectuat în absenţa oricărei promisiuni de remunerare, dar în ideea că reclamanţii vor fi integraţi în echipa de implementare a proiectului, ceea ce, de asemenea, s-a realizat.  

A fost înlăturată ca nefondată și susţinerea pârâtei în sensul că proiectul în cauză reprezintă, în realitate, o copie a proiectului pârâtei înregistrat la AM POSDRU sub nr. 55856, iar nu o operă de creaţie intelectuală (cu motivarea că aportul lor s-a rezumat la o simplă activitate de completare a unei cereri de finanţare), având în vedere considerentele arătate, dar şi de faptul că, atât în doctrina străină cât și în cea românească, s-a reţinut că lipsa de noutate a unei opere nu o lipseşte de originalitate, şi că originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea, întrucât ea este un criteriu subiectiv - în timp ce noutatea este unul obiectiv; or, această valenţă a lucrării fost probată în cauză, astfel cum s-a arătat.

În ceea ce privește cererea pârâtei de radiere a lucrării din litigiu din Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA, instanța de apel a constatat că ea nu este întemeiată, întrucât înregistrarea unei opere de creaţie intelectuală în Registrul Naţional administrat de ORDA, - care în cauză are calitate procesuală pasivă, conform art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, - nu este constitutivă de drepturi de autor, şi, prin urmare, nu poate justifica prin ea însăşi un temei pentru pretenţiile reclamanţilor (la a căror admitere pârâta s-a opus constant).

Faţă de considerentele arătate, curtea de apel a respins ca nefondate ambele apeluri formulate în cauză, în baza art. 297 C.proc.civ.

Împotriva  acestei decizii, au promovat recurs reclamanţii-pârâţi şi pârâta-reclamantă.

1. Recurenții-reclamanți-pârâți A. și B. s-au prevalat de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.proc.civ., susținând însă, prin memoriu de recurs, și ample motive de netemeinicie a deciziei recurate, sens în care au invocat prevederile art. 304¹ C.proc.civ.

Având în vedere că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 304¹ C.proc.civ., întrucât hotărârea recurată este pronunțată de o instanță de apel, iar nu în primă instanță (astfel încât părțile au beneficiat de calea de atac devolutivă – apelul), Înalta Curte va reda și analiza criticile recurenților în sinteză, și numai în măsura în care cele susținute sunt de natură a crea simpla aparență a încadrării lor în ipotezele de nelegalitate pe care aceștia le-au indicat, încadrarea efectivă în ipotezele de nelegalitate invocate fiind o chestiune ce ține de analiza pe fond a recursului).

Recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată doar în condițiile și pentru motivele strict și limitativ prevăzute de lege prin norme de ordine publică de la care nici părțile sau instanța nu se pot abate, recursul nefiind o cale devolutivă de atac, ci una prin care se declanșează controlul judiciar al hotărârii atacate exclusiv din perspectiva legalității.

În primul rând, recurenții contestă nerecunoașterea de către instanța de apel a contribuției lor exclusive la elaborarea (conceperea) lucrării intitulate ”Competente la nivel european pentru creşterea ocupabilitatii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesionala continua - e-qualificare”, înregistrata ca ”proiect” pe numele acestora la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la 29.11.2011” şi folosită de recurenți la formularea şi depunerea în forma electronică specifică, a cererii de finanţare a proiectului înregistrat cu ID: 55896 la AM POSDRU.

Recurenții învederează că în cuprinsul cererii de apel ca și în actele de procedură pe care le-au depus, au precizat explicit terminologia pe care au folosit-o, însă, instanța de apel, în formularea argumentelor şi concluziilor din cuprinsul motivării a decis să utilizeze în mod echivoc termeni precum: lucrare, operă, proiect, proiect înregistrat cu ID nr. 55896, proiect POSDRU/80/2.3/55896, referindu-se când la Proiectul în litigiu, când la Cererea de Finanţare.

Pe cale de consecinţă, argumentele instanței de apel sunt mai mult decât ambigue, iar concluziile curții de apel, de neînțeles (art. 304 pct. 7 C.proc.civ.).

Se arată de către recurenți că cererea de finanţare este un document transmis în urma completării formularului on-line aflat pe site-ul finanţatorului şi pe care orice entitate care doreşte să obţină finanţarea ideii sale de proiect trebuie să-l întocmească, în termenii şi condiţiile impuse de finanţator.

Proiectul este lucrarea în sine, rezultatul muncii de creaţie intelectuală. Punerea  lui  în  practică  nu  necesită  neapărat un  finanţator dacă organizaţia are resursele necesare desfăşurării tuturor activităţilor; însă, dacă nu există resursele necesare implementării, se apelează la un finanţator.

 În analiza acestei critici, instanța de apel nu se pronunță asupra lucrării în litigiu, ci, în mod nejustificat, se pronunță, ca și prima instanță, tot asupra cererii de finanțare (art. 304 pct. 6 și 7 C.proc.civ.).

Sub acest aspect, recurenții învederează că, în fapt, constatarea tribunalului referitoare la împrejurarea faptul că opera în litigiu este incorporată cererea de finanțare este corectă, întrucât acest lucru a fost confirmat de întreg probatoriul administrat în cauză și întărit de concluziile raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor (unica probă administrată de instanța de apel); recurenții, în continuarea memoriului de recurs analizează, din perspectivă proprie, fiecare răspuns al experților la obiectivele expertizei administrate în apel (ceea ce nu ar putea fi reapreciat în această etapă procesuală, acestea fiind critici de netemeinicie), motiv pentru care nu vor fi reproduse în cuprinsul prezentei decizii.

Se mai susține de către recurenți că afirmaţia curţii de apel referitoare la faptul că opera a fost creată pentru obţinerea „pe numele pârâtei” a unei finanţări nerambursabile este contrară adevărului şi contravine flagrant deontologiei de acordare a finanţărilor europene; o astfel de concluzie subliniază încă o dată neînţelegerea de către instanţă a specificului tematicii supuse analizei, fiind absurd a se reține că cineva concepe un proiect pentru obţinerea unei cereri.

Proiectul nu a fost conceput pentru obţinerea finanţării nerambursabile, ci pentru a acoperi nevoia de formare a grupului ţintă în domeniul renovării sustenabile.

Finanţarea nerambursabilă a fost obţinută în urma  analizei  ideii   de proiect, a cărei necesitate şi oportunitate au fost detaliate în formularul on-line al cererii de finanțare.

Tocmai de aceea, susțin recurenții că au specificat în numeroase rânduri că proiectul în sine a existat anterior completării formularului cererii de finanțare și că existenţa proiectului a fost indispensabilă pentru completarea acesteia.

Recurenții dezvoltă ample critici împotriva concluziei instanței de apel cu privire la ”lipsa de dovezi” în privința coautoratului reclamanților; cum nici aceste critici nu combat legalitatea deciziei recurate, ci sunt critici de netemeinicie cu privire la pretinsa apreciere a materialului probator administrat în cauză, în opoziție cu aprecierea probelor pe care recurenții o propun (context în care aceștia procedează inclusiv la analizarea depozițiilor martorilor audiați în dosar), Înalta Curte nu găsește necesar a le reda, având în vedere că ele nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C.proc.civ., recurenții susțin că deși instanța de apel recunoaște că au prezentat pârâtei în luna mai 2009 ideea de proiect (dezvoltată pe baza metodei inovative de formare), în același timp, consideră că nu se confirmă faptul că metoda de formare este rezultatul muncii exclusive de concepţie a reclamanților, întrucât pârâta, prin angajaţii săi, a colaborat cu aceștia la realizarea cererii de finanțare sau la „transformarea ideii inițiale într-un proiect finanțabil.”

Se afirmă de către recurenți că opera exista ca atare şi era protejată de lege, indiferent de aducerea ei la cunoştinţa reprezentantului pârâtei și indiferent de transformarea ei într-o cerere de finanțare și independent de împrejurarea dacă, în urma solicitării de fonduri europene, ideea ar fi fost sau nu finanţată.

Prevederile Legii nr. 8/1996 nu condiţionează protecţia operei de punerea sa execuţie, opera fiind recunoscută şi protejată „independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată”, potrivit art. 1 alin (2) al Legii nr. 8/1996 - text omis a fi aplicat de instanța de apel, iar dreptul de autor asupra operei se naşte din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare - art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 (art. 304 pct. 9 C.proc.civ.).

Opera în litigiu este o operă de sine stătătoare şi beneficiază de protecţia legii indiferent dacă „ideea de proiect ca şi lucrare (cum a numit instanța de apel rezultatul muncii de creaţie intelectuală a reclamanților) este pusă în implementare sau nu, indiferent dacă este implementată din fonduri proprii sau din surse atrase (de la un potenţial finanţator), iar dreptul lor de autor asupra operei s-a născut din momentul conceperii proiectului (chiar şi în fază neterminată).

Curtea de apel însă a decis să nu recunoască faptul că lucrarea a fost realizată în coautorat exclusiv de către reclamanți, întrucât, în lipsa oricăror probe, susţine că pârâta a colaborat „activ” cu reclamanții la realizarea proiectului.

Contrar prevederilor legale, curtea de apel a condiționat recunoaşterea actului de creaţie şi a efortului creator al recurenților, mai arată aceștia, de realizarea unei opere complete (în sensul de finalizate) şi cu o anumită structură (în speţă, o structură impusă de finanţator pentru acordarea de fonduri în vederea punerii în executare a acesteia).

În consecință, recurenții consideră că prin decizia pronunţată, instanța de apel s-a poziţionat deasupra legii, a creat justificări în afara cadrului legal depăşindu-și atribuţiile şi i-a lipsit de o dreaptă judecată.

În continuarea memoriului de recurs, recurenții analizează paragraf cu paragraf considerentele deciziei recurate și argumentele redate de instanța de apel. Înalta Curte nu a identificat însă nicio critică de nelegalitate în această analiză a recurenților, de natură a putea fi încadrată în vreunul dintre motivele de recurs invocate de aceștia sau în oricare altă teză de nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 C.proc.civ., susținerile recurenților fiind exclusiv critici de netemeinicie a hotărârii recurate, întrucât acestea constituie negarea celor afirmate de instanța de apel sau, dimpotrivă, afirmarea celor negate de curtea de apel în analiza materialului probator al cauzei; prin urmare, și acestea sunt critici de netemeinicie și prin care recurenții reiau și reinterpretează  elementele situației de fapt a cauzei.

Totodată, recurenții susțin că toate argumentele sunt construite pe interpretarea declaraţiilor pârâtei, instanța de apel ignorând cu desăvârşire atât probele materiale depuse la dosar (a căror autenticitate şi integralitate au fost certificate prin expertiza informatică), cât şi concluziile raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor, ca probă unică administrată de instanţa de apel, a cărei necesitate şi pertinenţă au fost justificate de curtea de apel tocmai prin specificitatea tematicii supuse judecăţii.

Recurenții susțin că prin înscrisurile administrate în cauză, prin mărturiile reprezentanților pârâtei au dovedit că întreaga muncă de concepţie a proiectului, de la ideea de proiect (în forma iniţială) până la proiectul în forma finală, incorporat în cererea de finanţare, le-a aparţinut.

Munca de dezvoltare şi transformare a ideii iniţiale de proiect a reprezentat efortul de creaţie intelectuală exclusiv al recurenților şi s-a bazat pe colaborare şi comuniune de idei având un scop comun: acela de a formula cât mai bine un proiect ce avea să înglobeze o metodă de formare hibrid pe care doreau să o introducă ulterior în patrimoniul tehnicilor educaţionale.

Munca de concepţie a proiectului (ce a fost înglobat integral în formularul cererii de finanțare) a fost finalizată în data de 7.08.2009, anterior încărcării operei în formularul on-line al cererii de finanțare.

            „Colaborarea activă" a intimatei cu recurenții pentru „dezvoltarea ideii iniţiale şi transformarea ei într-un proiect finanţabil” a constat în furnizarea de informaţii specifice pârâtei şi partenerilor săi, informaţii necesare pentru completarea părţii descriptive a formularului cererii de finanțare ori informaţii administrative de interes general cu privire la acesta și partenerii ei (forma de organizare şi funcţionare, număr de angajaţi, activităţi curente, date contabile, reprezentanţi legali etc.), elemente ce se regăsesc numai în partea descriptivă a cererii de finanțare.

Datele statistice specifice pârâtei şi partenerilor săi (cu privire la nr. de cursanţi potenţial a fi instruiţi, numărul şi denumirea cursurilor pe care fiecare partener le poate implementa etc.) erau necesare pentru dimensionarea bugetului cererii de finanțare, respectiv a sumei totale solicitate finanţatorului.

Astfel cum și raportul de expertiză a stabilit, din întreaga documentaţie avută în vedere la efectuarea expertizei, nu a  rezultat că pârâta C. ar fi conceput, dezvoltat şi introdus vreun element în proiectul înregistrat de recurenții-reclamanţi în RNO administrat de ORDA.

Cererea de finanţare înregistrată sub nr. II 55896 la AM POSDRU este o operă comună care are în componență două părţi distincte, după cum urmează: -  partea introductivă care cuprinde date furnizate şi  posibil a fi implementate, pe lângă recurenți şi de către angajaţii C.; partea descriptivă (Descriere proiect I şi Descriere proiect 2) care coincide într-o proporţie covârşitoare spre integralitate la nivel de conţinut cu proiectul înregistrat în RNO administrat de ORDA, avându-i coautori pe recurenți.

Aportul intimatei vizează partea introductivă a cererii de finanţare, în calitatea sa de titular al bazei de date, fiind coautor (partea introductivă) alături de recurenți.

Prin urmare, singurele elemente ce ţin de implicarea pârâtei sunt reprezentate de furnizarea de informaţii necesare cererii de finanţare (care nu sunt incluse în proiectul înregistrat la ORDA), date preluate prin copiere şi care nu constituie un efort creativ intelectual de natură a duce la protecţia conferită de lege.

Practic, activitatea intimatei-pârâtei s-a concretizat în furnizarea de date cerute de reclamanţi referitoare la resurse umane, materiale, elementul creativ, intelectual, generator al unei creaţii originale, lipsind cu desăvârşire.

Faptul că furnizarea de informaţii nu reprezintă un proces de creaţiei intelectuală şi că legiuitorul prevede în mod expres categoriile de informaţii care nu pot beneficia de protecţia dreptului de autor rezultă din dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/19961, ceea ce demonstrează că, în speţă ”colaborarea activă” cu pârâta nu poate fi catalogată drept o muncă de creaţie intelectuală.     

Recurenții susțin că, în consecinţă, „contribuţia creatoare a pârâtei la transformarea ideii iniţiale într-un proiect finanţabil”, dincolo de faptul că este contrazisă de toate probele administrate, constituie o argumentare falsă a curții de apel pentru a justifica lipsa coautoratului lor, argumentare făcută prin încălcarea prevederilor Legii nr. 8/1996 (art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.).

În continuarea motivelor de recurs, recurenții procedează la o reanalizare în detaliu a întregului material probator al cauzei, din perspectivă proprie, respectiv a probei cu expertiză informatică administrată la prima instanță, a interogatoriilor administrate la tribunal, a expertizei în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe administrată în apel (analizând punctual răspunsul experților la fiecare obiectiv și obiecțiune), precum și a înscrisurilor cauzei, pentru argumentarea aportului lor creator și exclusiv la crearea operei și negarea oricărei contribuții creatoare a intimatei la realizarea proiectului.

Recurenții reiterează argumentul că la dosar nu există nicio dovadă scrisă, care să ateste că intimata a participat la conceperea, la formularea sau la scrierea proiectului, astfel încât nicio amprentă a participării sale la crearea, dezvoltarea sau scrierea proiectului nu poate fi regăsită în proiectul realizat de aceștia.

În ceea ce priveşte coautoratul exclusiv al recurenților la realizarea operei în speţă (lucrarea înregistrată la ORDA ca proiect), precum şi faptul că se poate face distincţie clară între munca lor de creaţie pentru concepţia proiectului şi rolul pârâtei de furnizor de informaţii pentru completarea părţii introductive a cererii de finanțare, concluzia este fără echivoc în sensul că proiectul înregistrat la ORDA la data de 29.11.2011 este o operă comună de creaţie intelectuală a recurenților în timp ce cererea de finanțare este o operă comună realizată de mai mulți autori, în care pot fi identificate două părți: a). partea introductivă - care conţine datele de identificare ale intimatei C., datele partenerilor de afaceri etc., fiind realizată în coautorat de C. prin angajaţi, B. şi A., distingându-se drept posibil coordonator al colectivului de autori recurentul (centralizarea informaţiilor, structurarea  acestora, completarea cererii) și b). partea  descriptivă  (Descrierea  Proiectului  1  şi  Descrierea Proiectului 2) care este realizată în coautorat  de către recurenții-reclamanți B. şi A.

Cererea de finanţare înregistrată cu ID 55896 la AM POSDRU conţine într-o proporţie covârşitoare (spre integralitate) la capitolele: Descrierea Proiectului  şi Descrierea Proiectului 2 conţinutul Proiectului înregistrat în RNO administrat de ORDA la 29.11.2011.

Ca atare, recurenții consideră că opera de  creaţie intelectuală - cerere de finanţare înregistrată cu ID 55896 la AM POSDRU este o operă comună realizata de 3 autori, potenţialul coordonator al lucrării fiind A., utilizarea operei sub orice formă creând premisele unui drept la remuneraţie în favoarea autorilor.

Recurenții arată că instanța de apel a constatat că „reprezentanţii pârâtei au colaborat activ cu reclamanţii pentru dezvoltarea ideii iniţiale şi transformarea ei într-un proiect finanțabil”, constatare deosebit de importantă din perspectiva recunoaşterii de către instanța de apel a existenței operei iniţiale (pe care o numeşte „idee iniţială” şi ulterior „idee de proiect ca şi lucrare”) şi a transformării ei într-o operă derivată, şi anume, cererea de finanţare - pe care o numeşte „proiect finanţabil”.

Astfel, curtea de apel a confirmat existenţa operei inițiale a recurenților şi transformarea ei într-o operă derivată,  cererea de finanțare, denumită  „proiectul finanţabil”.

În sensul susținerilor anterioare, recurenții invocă dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, afirmând că tot ei sunt titularii operei derivate.

Modalitatea de completare a unei cereri pe formulare tip, dar şi existența acestor formulare tip, nu exclud însă munca de creaţie în conceperea şi realizarea proiectului prin crearea, structurarea, dezvoltarea conţinutului proiectului în sine, elemente care în mod obligatoriu poartă amprenta creaţiei intelectuale şi a personalităţii autorului.

Existența unei creaţii intelectuale este susţinută şi de faptul că nu toate cererile de finanţare sunt admise, astfel că diferenţa este făcută aportul creator al autorilor conţinutului cererilor de finanţare şi nu de formularele şi instrucţiunile de completare a acestora.

Aceste formulare ale unei cereri de finanţare şi instrucţiunile de completare a acestora sunt simple acte administrative (prevăzute de art. 9 - asemenea hotărârilor judecătoreşti, actelor normative, actelor de natură politică, etc.) ce nu beneficiază de protecţia reglementată de Legea nr. 8/1996, putând fi incorporate neîngrădit în orice operă; în același sens, a opinat și expertul F.

În speţă, acceptarea cererii de finanțare ca operă, conduce la acceptarea faptului că aceasta este o operă derivată din opera originară, cu completări de date administrative.

Cererea de finanţare a fost creată ca o dezvoltare a proiectului iniţial. aceasta fiind în fapt o lucrare derivată a operei iniţiale, înregistrată la ORDA de reclamanţi şi care aparţine de drept tot reclamanţilor.

Recurenții reiterează susținerea că o simplă idee nu beneficiază de protecţie legală, însă opera care cuprinde o idee beneficiază, în ansamblul sau de protecţia legală.

Încadrarea operei în litigiu în categoria operelor colective şi recunoașterea dreptului de autor în favoarea intimatei, s-au realizat în baza interpretării greşite de către instanța de apel a unui act juridic dedus judecăţii căruia instanța i-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic (art. 304 pct. 8 C.proc.civ.).

În opinia recurenților, actul juridic dedus judecății îl reprezintă opera în litigiu, respectiv proiectul înregistrat la ORDA şi nu formularul cererii de finanțare.

În acest context, cu încălcarea legii, instanța de apel modifică rolul, natura şi înţelesul vădit al documentului online prin care recurenții-reclamanți au solicitat la AM POSDRU alocarea fondurilor nerambursabile (de peste 4 milioane euro) în beneficiul intimatei-pârâte – cererea de finanțare online.

Prin modificarea substanţială a înţelesului lămurit şi vădit al cererii de finanţare, ca document oficial (act în formă electronică prin care au fost solicitate fondurile necesare implementării proiectului conceput şi descris de recurenți), curtea de apel a interpretat greşit rolul cererii de finanţare ca fiind un obiectiv sau un scop în sine şi a motivat câteva acţiuni imposibil de realizat și absurde, din perspectivă temporală, dar şi ilogice.

În acest sens, se face referire la considerentul prin care instanța de apel a constatat că, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, s-a reţinut corect de către tribunal că lucrarea intitulată ”Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare”, înregistrată la 29.11.2012 la ORDA, este incorporată proiectului înregistrat cu ID nr 55896 la AMPOSDU pe numele pârâtei pentru obţinerea cererii de finanţare.”

Recurenții susțin că în mod complet greșit instanța de apel a afirmat în mod repetat, că "lucrarea ...este încorporată proiectului ID 55896... pentru obţinerea cererii de finanţare”, ceea ce conduce la ipoteza absurdă că: ”cererea de finanţare era un deziderat urmărit de reclamanţi deoarece, aceştia, în scopul de a ”obţine cererea de finanţare” au incorporat lucrarea (înscrisă la data de 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere, administrat de ORDA) în proiectul de la AMPOSDU (ID 558961), ipoteză absurdă.

Eliminând interpretarea greşită a naturii şi a rolului deţinut de cererea de finanţare şi respectând adevărul (evidenţiat faptic prin probele depuse) legat de inexistenţa în anul 2009 a documentului AM POSDRU cu ID 55896, în opinia recurenților, rezultă în mod evident că lucrarea creată de aceștia a fost inclusă în cererea de finanţare şi astfel, împreună cu informaţiile furnizate de pârâtă, aceasta acţiune a condus la obţinerea finanţării Proiectului înregistrat la AMPOSDRU cu ID nr 55896.

În  scopul detalierii argumentaţiei anterioare, recurenții arată că cererea de finanţare online este un document electronic, a cărei formă specifică se poate accesa online, de pe serverul AM POSDRU (numai) de către cei care deţin codul unic de acces şi că:

Cererea de finanţare, se completează online prin introducerea în spaţiile goale, dedicate a unor descrieri pentru :

a)         partenerii propuşi.

b)         proiectul propus spre implementare (cu prezentarea unei analize a situației şi  nevoilor existente, soluţiile propuse,  obiective, acţiuni şi  metodologie, descrierea managementului proiectului, a rezultatelor imediate şi a celor pe termen lung, etc.), precum şi

c) o descriere a bugetului solicitat.

După completare, cererea de finanţare se transmite online, către Autoritatea de Management a POSDRU pentru a fi evaluată.

În continuare, recurenții descriu etapele și procedura legală de evaluare a unei astfel de cereri de finanțare din fonduri europene.

Se arată că și prin  raportul de expertiză întocmit de expert E., s-a reținut că proiectul înregistrat la RNO administrat de ORDA la 29.11.2011 se regăseşte în proporţie covârşitoare spre integralitate în cererea de finanţare cu ID nr. 55896, respectiv la capitolele descrierea proiectului 1 şi descrierea proiectului 2.        

De asemenea, recurenții mai arată că, inițial, curtea de apel a admis că dezvoltarea, sau ”gestionarea” proiectului s-a realizat doar de către reclamanţi, de pe ”calculatoarele lor”, însă, ulterior, în mod indirect și fără dovezi, afirmă contrariul, omițând a face referire la declaraţiile fără echivoc ale martorilor care au afirmat că nu ei au scris proiectul. Acest fapt ar fi fost imposibil de realizat de altfel, de vreme ce angajaţii pârâtei au recunoscut că nu au avut acces nici la lucrarea aflată pe calculatoarele reclamanţilor şi nici la codul de acces pentru completarea online a formularului cererii de finanţare.

Mai mult decât atât, pentru  justificarea  deciziei  sale, instanța de apel a folosit argumente inexistente în cadrul dispoziţiilor legale specifice lucrării ce este  supusă  dezbaterii în prezenta speţă (Legea  nr.  8/1996)  precum „cântărirea importanței” aportului părţilor.

În acest sens, curtea de apel a pus în balanță, pe de o parte, aportul reclamanților demonstrat prin probe şi recunoscut de instanţă: munca de concepţie a operei - „existenta ideii de proiect din partea reclamanţilor” şi „gestionarea scrierii proiectului”, iar, pe de altă parte, aportul pârâtei - „furnizarea de informaţii şi a celorlalte contribuţii ale pârâtei”, fără însă a se specifica, în cuprinsul deciziei sale, în ce constau „celelalte contribuţii din partea pârâtei.”

În consecință, pe de o parte, există realitatea constatată şi recunoscută (faptul că ideea de proiect şi gestionarea scrierii lui a aparţinut reclamanților), iar pe de altă parte, incertitudinea faptului că furnizarea de informaţii şi „contribuţiile” nedefinite ale pârâtei ar putea constitui un aport la fel de important, astfel încât, nemotivat și nejustificat, instanța de apel decide că balanţa trebuie inclinată în favoarea incertitudinii, pronunţându-se  în favoarea pârâtei.

În acest context, recurenții arată că apreciază că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Se mai arată că motivarea cuprinse argumente contradictorii și formulări ambigue de tipul „coroborarea probelor”, fără a specifica probele, cu atât mai mult cu cât probele citate în decizie la paragrafele anterioare contravin scopului pentru care instanţa le-a utilizat demonstrând coautoratul reclamanților în munca de concepţie a lucrării în speţă. În formularea argumentelor, instanţa utilizează în mod discreționar probele, eliminând toate dovezile ataşate de reclamanți sub forma documentelor probatorii, lipsindu-i astfel de o dreaptă  judecată.

Deşi a considerat că expertiza în domeniul dreptului de autor şi a drepturilor conexe reprezintă o probă necesară şi pertinentă în dosar,  dată fiind specificitatea cauzei, în formularea concluziilor sale instanța de apel a eliminat în totalitate concluziile acestui raport de expertiză, iar afirmațiile reclamanților din cuprinsul interogatoriului sunt interpretate discreționar.

Recurenții susțin că instanța de apel nu a motivat înlăturarea ca nefondată a criticii lor din motivele de apel „cu referire la faptul că nu au fost administrate probe care să demonstreze calitatea de subiect al dreptului de autor al pârâtei”.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 8/1996: ”(1) Este operă colectivă opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.

(2) În lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată.”

Se arată de către recurenți că din perspectiva art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pârâtei nu i se poate atribui dreptul de autor, întrucât opera în litigiu (proiectul înregistrat la ORDA şi incorporat cererea de finanțare) a fost creată din iniţiativa reclamanților, dezvoltarea ideii de proiect le-a aparţinut, iar opera a fost creată sub numele lor.

În concordanţă cu probatoriul administrat, în perioada concepţiei proiectului în forma iniţială (nefinalizată, numită idee de proiect), recurenții nu cunoșteau fundaţia pârâtă, iar în perioada dezvoltării ideii iniţiale (după prezentarea ideii de proiect fundaţiei pârâte), recurenții au fost singurii care au realizat munca de transformare operei până la forma finală (cea incorporată în cererea de finanțare); pe de altă parte, atât în perioada concepţiei lucrării iniţiale, cât şi ulterior, în perioada dezvoltării acesteia, recurenții nu au fost angajaţii pârâtei și nu au operat către pârâtă o cesiune a dreptului de autor, potrivit art. 39 și 42 din Legea nr. 8/1996.

Faptul că dreptul de autor asupra operei nu poate fi atribuit pârâtei este susţinut şi de concluziile raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor, realizat de expertul principal dl. E. şi expertul parte dl. F., în calitate de specialişti în domeniul mai sus amintit, lucrare din ale cărei concluzii recurenții citează.

Recurenții-reclamanți solicită Înaltei Curți să constate că prin acțiunile întreprinse de pârâtă s-au creat suficiente condiţii pentru aplicarea art. 139 lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu privire la plata de despăgubiri pentru daunele morale produse atât anterior demarării procesului, cât şi pe tot parcursul acestuia, astfel încât, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu acest titlu, solicitată prin cererea de chemare în judecată, pretenție a cărei respingere nu a fost explicit motivată de instanța de apel.

Nerecunoaşterea de către instanța de apel a contribuţiei exclusive a recurenților la elaborarea (conceperea) lucrării în litigiu este netemeinică şi nelegală.

În aceste condiții, constatarea curții de apel a lipsei dovezilor pentru reținerea coautoratului lor reprezintă o sfidare actului de justiţie, un afront la adresa realităţii şi a tuturor raţionamentelor logice fiind formulată prin denaturarea gravă a adevărului, excluderea declaraţiilor relevante ale martorilor și  ignorarea concluziilor raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor.

Prevederile Legii nr. 8/1996 nu condiţionează protecţia operei de punerea sa execuţie, opera fiind recunoscută şi protejată „independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată” [art. 1 alin. (2) al Legii nr.8/1996], iar dreptul de autor asupra operei se naşte din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.      

Cu toate acestea, contrar prevederilor legale, instanța de apel a condiționat recunoaşterea actului de creaţie şi a efortului creator al recurenților de realizarea unei opere complete (finalizate) şi cu o anumită structură (în speţă, a structură impusă de un finanţator pentru acordarea de fonduri în vederea punerii executare a acesteia).

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C.proc.civ., recurenții susțin că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Prin argumentele redate, instanța de apel confirmă efortul creator exclusiv al reclamanților, ceea ce este în dezacord cu concluzia privind lipsa coautoratului lor.

Mai mult decât atât, și argumentele sunt contradictorii, instanța de apel raportându-se în mod discreționar la probele cauzei, amintind numai probele în favoarea pârâtei și ignorând celelalte probe – înscrisuri și concluziile raportului de expertiză IT.

”Colaborarea activă” a pârâtei cu recurenții-reclamanți pentru dezvoltarea ideii inițiale și transformarea ei într-un proiect finanţabil este indusă în mod fals de instanța de apel pentru a crea imaginea unui efort creator din partea pârâtei, acesta constituind un fals argument introdus de instanță pentru a justifica ulterior atribuirea dreptul de autor asupra operei lor în favoarea pârâtei.

„Colaborarea activă" a pârâtei cu reclamanţii pentru „dezvoltarea ideii iniţiale şi transformarea ei într-un proiect finanţabil” a constat în furnizarea de informaţii specifice pârâtei şi partenerilor săi, informaţii necesare pentru completarea părţii descriptive a formularului CF:

Recurenții mai arată că raportul de expertiză în domeniul dreptului de autor probează susţinerile lor referitoare la faptul că „aportul” pârâtei a constat în furnizarea de informaţii şi că aceasta nu a avut niciun fel de „contribuţie” la munca de concepţie a lucrării în speţă (opera înregistrată la ORDA ca proiect).

Faptul că furnizarea de informaţii nu reprezintă un proces de creaţie intelectuală, rezultă din aceea că legiuitorul prevede în mod expres categoriile de informaţii care nu pot beneficia de protecţia dreptului de autor (art. 9 din Legea nr. 8/1996), demonstrează că, în speţă ”colaborarea activă” cu pârâta nu poate fi catalogată drept muncă de creaţie intelectuală.  

Pe cale de consecinţă, „contribuţia creatoare a pârâtei la transformarea ideii iniţiale într-un proiect finanţabil”, dincolo de faptul că este contrazisă de probele cauzei, constituie o argumentare falsă a instanței de apel pentru a justifica lipsa coautoratului reclamanților, argumentare făcută prin încălcarea prevederilor Legii nr. 8/1996.

Întreg probatoriul administrat, coroborat cu constatările instanței de apel, conduc la concluzia că opera în litigiu este o operă realizată în coautorat exclusiv de către recurenții-reclamanți, iar argumentele curţii de apel nu pot constitui o motivare valabilă pentru recunoaşterea dreptului de autor în favoarea pârâtei, mai arată recurenții.

În finalul memoriului de recurs, recurenții reiau critica pe temeiul art. 304 pct. 8 C.proc.civ., susținând că încadrarea operei în litigiu în categoria operelor colective şi recunoaşterea dreptului de autor în favoarea pârâtei, s-au realizat în baza interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii, căruia instanța de apel i-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, actul juridic dedus judecăţii îl reprezintă opera în litigiu - proiectul înregistrat la ORDA, iar nu formularul cererii de finanțare.

Autorul unei opere este întotdeauna o persoană fizică ce poate avea un aport intelectual la crearea ei, situație în care o persoană juridică niciodată nu poate fi autor al unei opere și nici beneficiar al drepturilor morale de autor.

În aceste condiții, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cum

greșit a stabilit instanța de apel, care a reținut în mod eronat caracterul de operă colectivă al lucrării din cauză, recunoscând dreptul de autor în favoarea pârâtei.

2. Recurenta-pârâtă C., prin memoriul său de recurs, s-a prevalat de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că, prin formularea recursului, tinde la modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, astfel: să se admită în totalitate cererea sa reconvențională, astfel încât să se constate că lucrarea intitulată „Competenţe  la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare ", nu reprezintă o operă de creaţie intelectuală care să beneficieze de protecţia dreptului de autor, nefiind operă ştiinţifică, în sensul Legii nr. 8/1996 republicată; să se constate că recurenții-reclamanți nu beneficiază de dreptul de autor nici moral şi nici patrimonial asupra lucrării intitulate „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative deformare profesională continuă - e-qualificare” raportat la inexistenţa în speţă a unei opere de creaţie intelectuală şi implicit a unui drept de autor (coautor) în persoana acestora, în sensul Legii nr. 8/1996; să se constate lipsa unui coautorat în sensul prevăzut de Legea nr. 8/1996 faţă de reclamanții-pârâți și lipsa de incidență în speţă a prevederilor Legii nr. 8 din 1996; să se dispună radierea din Registrul Naţional de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) a înregistrării proiectului „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative deformare profesională continuă - e-qualificare”, înscris la 29.11.2011 pe numele reclamanților.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată este parțial netemeinică și nelegală.

Astfel, pe temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., se arată că  decizia recurată prin care a fost respins ca nefondat și apelul său, a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi schimbarea naturii acestuia, în sensul interpretării lucrării în litigiu drept o operă de creaţie intelectuală protejată de legea dreptului de autor (iar nu o creaţie intelectuală fără protecţia Legii nr. 8/1996), precum şi cu aplicarea greşită a legii raportat la starea de fapt - în sensul că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că lucrarea înregistrată de pârâţi la ORDA constituie operă ştiinţifică, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996.

În ciuda faptului că instanţa de apel a reţinut în mod corect că lucrarea analizată este o lucrare colectivă, care reprezintă rezultatul muncii în echipă atât a reclamanţilor, cât şi a recurentei-pârâte (şi a partenerilor săi implicaţi în proiect), în ciuda faptului că instanţa a reţinut corect că lucrarea înregistrată de reclamanţi la ORDA este parte desprinsă (integrată în) din Proiectul înregistrat sub nr. ID:55896 la AM POSDRU pe numele recurentei-pârâte, aceeași instanță a reţinut în mod eronat că opera în litigiu este o operă ştiinţifică ce cade sub protecţia Legii nr. 8/1996, interpretând eronat şi conţinutul actului juridic dedus judecății și aplicând greşit în speță Legea nr. 8/1996.

Recurenta-pârâtă susține, la rândul său, că actul juridic dedus judecății este lucrarea intitulată „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare” înscrisă de intimaţi la 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA.

Acest act juridic este un înscris ce conţine o serie de informaţii compilate şi sintetizate sub forma unei cereri/proiect, cu respectarea cerinţelor generale şi specifice din Ghidului solicitantului (aferent cererilor de proiecte), pentru ca proiectul descris în acest act să fie înscris la AM POSDRU2 2007 - 2013, în scopul obţinerii unei finanţări europene nerambursabile pe o axă specifică - în cazul de faţă Axa Prioritară 2-3.

Proiectul (Cerere de finanţare) înregistrat cu nr. ID:55896/18.08.2009 la AM POSDRU pe numele recurentei-pârâte a fost aprobat spre finanţare la data de 28.04.2010.

Proiectul şi implicit partea descriptivă a acesteia (lucrarea în litigiu) reprezintă o prezentare a cererii de finanţare înregistrată la AM POSDRU. Este o lucrare care, din punct de vedere al conținutului, expune un demers de formare profesională, managerială, care, prin structură şi tematică, tinde spre adaptabilitatea pe piaţa muncii a participanţilor din grupul ţintă.

În opinia recurentei-pârâte, lucrarea este incontestabil rezultatul unei activităţi intelectuale, dar nu reprezintă o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul ştiinţific, protejată de legea dreptului de autor.

În analizarea raportului juridic litigios, deosebit de importantă este distincţia între munca intelectuală, efortul intelectual - care nu se bucură de protecţia dreptului de autor (cu titlu de exemplu efectuarea unor exerciţii, a unor statistici, compilarea unui material, scrierea unui proiect conform unui ghid de completare etc.) şi creaţia intelectuală - care se bucură de protecţia legii, tocmai pentru că însumează efortul inovator al gândirii autorului, inspiraţia şi geniul acestuia.

În acest context, recurenta-pârâtă susține că instanţa a reținut în mod greșit originalitatea, ceea ce constituie un element esenţial pentru calificarea unei lucrări drept operă în sensul art. 1, 7, 24 din Legea nr. 8/1996; caracterul inovator, ca şi criteriu pretins de Ghidul solicitantului pentru aprobarea finanţării (originalitate de care se bucură cererea de finanţare) se identifică cu criteriul originalităţii.

Recurenta susține că originalitatea necesară unui proiect pentru a obţine finanţarea europeană nu coincide cu originalitatea despre care face vorbire legea dreptului de autor. Așa fiind, instanța de apel (ca și prima instanță) a schimbat  sensul termenului de „originalitate”, interpretând, astfel, greşit lucrarea dedusă judecăţii ca aparţinând domeniului dreptului de autor și, deci, intrând sub protecţia conferită de Legea nr. 8/1996; în sensul opiniei sale, recurenta-pârâtă face trimitere la opinia expertului său parte dl. G. din cuprinsul căreia citează.

Recurenta pârâtă solicită Înaltei Curți să înlăture ca neîntemeiate considerentele instanţei de apel care omologhează concluziile expertului asistent al reclamanţilor, domnul F., coroborându-le cu cele ale specialistei K. (audiată de prima instanţă), deşi primul expert are în vedere criteriul originalităţii impus de Legea nr. 8/1996, iar dna. K. a dezvoltat criteriul de inovare impus de Ghidul aplicantului - exemplele la care fac trimitere ambii specialişti, fiind aspecte de inovare pe care le atinge cererea de finanţare.

Ca atare, recurenta-pârâtă reiterează faptul că instanţa este chemată să se pronunţe cu privire la caracterul original al lucrării în litigiu sub aspectul prevederilor art. 1, art. 7 şi art. 24 din Legea nr. 8/1996, fiind irelevantă împrejurarea că lucrarea în litigiu prezintă elemente de autenticitate şi inovare pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile.

În consecinţă, solicită Înaltei Curți să rețină că lucrarea reclamanţilor se încadrează în prevederile art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, care nu conferă protecţie juridică „ideilor, teoriilor, conceptelor, descoperirilor ştiinţifice, procedeelor, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare a acestora.”

În opinia sa, decizia instanţei de apel prin care s-a deturnat sensul şi conţinutul lucrării reclamanţilor dintr-o lucrare destinată obţinerii unei finanţări nerambursabile, care evident nu se bucură de protecţia juridică a Legii nr. 8/1996, într-o lucrare - operă originală de creaţie intelectuală protejată de Legea nr. 8/1996 -, se impune a fi modificată de către instanţa de recurs, dându-se eficienţă prevederilor art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

Recurenta-pârâtă mai susține că instanța de apel a deturnat şi sensul termenului „ştiinţific” atunci când a apreciat că lucrarea în litigiu este o operă originală ştiinţifică, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece există o diferenţă considerabilă între domeniul ştiinţei managementului resurselor umane, căruia i se circumscrie lucrarea reclamanţilor ca şi procedeu de formare profesională şi caracterul ştiinţific al unei opere originale de creaţie intelectuală, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 8/1996.

Pentru acreditarea teoriei potrivit cu care lucrarea în litigiu este o operă ştiinţifică protejată de Legea nr. 8/1996, ar fi fost necesar ca această lucrare să fie fundamentată ştiinţific, să indice sursele de informare, să fie rezultatul activităţii de cercetare ştiinţifică a reclamanţilor. Nu numai că reclamanţii nu au fundamentat ştiinţific lucrarea lor, nu au indicat surse de informare şi nici nu se întemeiază pe o activitate proprie de cercetare ştiinţifică, dar aceștia au încălcat, prin demersul lor, prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, care sancţionează „confecţionarea de rezultate sau date, respectiv raportarea de rezultate sau date fictive, care nu sunt rezultatul real al unei activităţi de cercetare - dezvoltare.”

Recurenta-pârâtă apreciază drept superficială şi nefundamentată concluzia instanţei de apel potrivit cu care ne aflăm în prezenţa unei opere originale ştiinţifice, în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 pentru simplul motiv că lucrarea reclamanţilor este un demers în domeniul managementului resurselor umane; contraargumentul pe care pe care recurenta îl invocă privește semnificaţia termenului „ştiinţific” din cuprinsul expresiei „opere ştiinţifice” folosite în construcţia normei de la art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 - care trebuie coroborată cu art. 36 alin. (4) şi cu art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000; pentru ca o lucrare să fie ştiinţifică, trebuie să se bazeze pe principiile ştiinţei, adică să cuprindă un ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu al cunoaşterii; or, lucrarea în cauză poate fi considerată o operă ştiinţifică numai în măsura în care cunoştinţele din domeniul abordat sunt originale, adică sunt rezultatul activităţii creative a autorului.

Pe temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurenta-pârâtă susține că în mod eronat instanţa de apel a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 1, art. 7, art. 24 din Legea nr. 8/1996 - care reglementează opera originală de creaţie intelectuală.

După cum deja a arătat, lucrarea înregistrată de reclamanți în Registrul Naţional de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la data de 29.11.2011 nu reprezintă o operă originală de creaţie intelectuală care să intre în sfera obiectului dreptului de autor, în viziunea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Instanţa de apel a ignorat faptul că lucrarea în litigiu nu se bucură de originalitate nici sub aspectul criteriului subiectiv despre care a făcut vorbire în cuprinsul motivării; concepţia subiectivă din doctrină asupra condiţiei originalităţii consideră că opera este demnă de protecţie doar în cazul în care diferă de ceea ce este cunoscut, opera trebuind să aibă caracter de unicat.

Or, lucrarea reclamanţilor înregistrată la ORDA nu relevă un aport creator propriu al acestora care să suplimenteze, prin valoarea sa, patrimoniul intelectual preexistent.

În speţă, proiectul care a fost înregistrat pe numele reclamanţilor la O.R.D.A nu reprezintă o operă originală, întrucât nu se poate izola sau identifica absolut nicio contribuţie personală a reclamanţilor la crearea acesteia.

După cum s-a precizat în doctrină, „sursa activităţii creatoare este imaginaţia autorului. A face un act original înseamnă „a alege, a analiza, a compara, a ezita, a face apel la toate sursele de gust, inteligenţă, sensibilitate, într-un cuvânt, a crea în mod personal.”

Recurenta-pârâtă susține că probele ştiinţifice administrate în cauză - cu referire la audierea de către prima instanță a specialistului în resurse umane – d-na K. şi lucrarea de specialitate în domeniul dreptului de autor - Raport separat şi Păreri deosebite - întocmite de expertul asistent dl. Prof. Univ. Dr. G. - trebuie coroborate, iar ele converg către aceeaşi teză: lucrarea în litigiu este o cerere de finanţare nerambursabilă, care corespunde criteriilor Ghidului solicitantului, aducând o plus valoare şi legitimând finanţarea, dar nu este o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul ştiinţific.

Se mai arată că în mod corect instanţa a înlăturat (indirect), dintre probele pe care s-a întemeiat, lucrarea specialistului dl. E. - pe considerentul că dl. E. s-a autodeclarat necompetent în a se pronunţa asupra originalităţii ştiinţifice a lucrării; acestui motiv i se adaugă, în opinia recurentei,  o serie de alte argumente care justifică înlăturarea acestei probe din materialul probator relevant - motive care, pe de o parte, constată incompatibilitatea d-lui E. de a se pronunţa în cauză (el fiind reprezentantul legal al ORDA), iar pe de altă parte, lipsa de calităţii profesionale care să îl califice drept „personalitate” sau „specialist în domeniul dreptului de autor”, în sensul art. 201 alin. (3) C.proc.civ.

Recurenta opinează că proiectul reclamanţilor înregistrat la ORDA nu întruneşte niciuna dintre cele două condiţii care ar trebui întrunite cumulativ pentru a se bucura de protecţia legii, aspecte confirmate şi de opinia specialiştilor care s-au exprimat în cauză în fața celor două instanțe de fond, conform art. 201 alin. (3) C.proc.civ. – d-na prof. K. şi dl. prof. G.

Recurenta arată că lipsa de originalitate a lucrării în litigiu este probată de: inexistenţa unei activităţi de creaţie a reclamanţi, în sensul Legii nr. 8/1996, aceasta neputând fi considerată operă literară, artistică sau ştiinţifică, întrucât  pretinsa operă reprezintă doar o copie - fragment din proiectul recurentei-pârâte  înregistrat la AM POSDRU sub nr. 55896; lipsa unui spirit novator: contribuţia reclamanţilor la realizarea proiectului înregistrat la AM POSDRU sub nr. 55896 (folosit fără drept de intimaţi şi înregistrat la O.R.D.A. la 29.11.2012), s-a rezumat la o simplă activitate de completare a unei cereri de finanţare în vederea realizării unui proiect care avea ca scop recalificarea forţei de muncă din domeniul construcţiilor; ideea care a stat la baza proiectului nu era nouă, ea s-a bazat pe experienţa anterioară a recurentei-pârâte; au existat şi înainte astfel de metode de calificare; această activitate nu întruneşte condiţiile necesare pentru a considera raportul în discuţie ca fiind o operă derivată; elaborarea proiectului pe baza cunoştinţelor în domeniu ale recurentei-pârâte, respectiv prin valorificarea informaţiilor, cunoştinţelor şi experienţei sale acumulate în întreprinderea unor astfel de activităţi, care excedează protecția  conferită prin dreptul de autor, reclamanţii fiind cei care au adus la îndeplinire o activitate de centralizare şi sistematizare a informaţiilor, urmată de tehnoredactarea proiectului pe baza înscrisurilor şi informaţiilor furnizate de recurenta-pârâtă, urmând structura şi forma prevăzută de Ghidul aplicantului, sub stricta supraveghere şi coordonare a recurentei-pârâte; lipsa unei înţelegeri prealabile între reclamanţi, necesară pentru existența unui aşa-zis coautorat – aceștia nu au prezentat o înţelegere preexistentă care să ateste modul în care înţeleg să colaboreze pentru realizarea unei opere şi nici nu au stabilit o cotă de participare la activitatea de creaţie. În realitate, nici nu puteau să producă în cauză astfel de înscrisuri, deoarece activitatea lor nu a fost o activitate de creaţie a unei opere originale în sensul Legii nr. 8/1996, act normativ invocat în mod abuziv.

Recurenta-pârâtă susține că reclamanții au promovat acțiunea din cauza de față cu rea-credință, aceştia speculând dispoziţiile legii dreptului de autor în favoarea lor, cu ignorarea totală a necesității îndeplinirii condiţiilor cerute de lege imperativ şi cumulativ pentru incidența art. 7 din Legea nr. 8/1996 care reglementează opera originală ştiinţifică.

În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reţinut în mod nefundamentat că lucrarea reclamanţilor prezintă elemente de originalitate ştiinţifică în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, făcând trimitere la opinia specialistului K. (din care reţine trunchiat o serie de afirmaţii) şi la opinia specialistului parte F., opinii care, în decizia curții de apel, potrivit considerentelor, converg.

Instanța de apel a înlăturat în mod greșit singurul punct de vedere ştiinţific documentat în domeniul dreptului de autor - exprimat şi argumentat temeinic de către dl Prof. Univ. Dr. G. (specialist parte) - pentru simplul motiv că nu coincide cu opinia celorlalți specialişti.

Dimpotrivă, recurenta apreciază că opinia d-lui prof. G. se completează cu cea a d-nei specialist prof. K., astfel încât, se solicită instanței de recurs a aprecia drept inconsistentă şi arbitrară decizia instanţei de apel de a da eficienţă anumitor argumente şi concluzii ale specialistului audiat de prima instanţă (K.) şi de a ignora alte concluzii ale aceluiaşi specialist; omologând proba, instanţa de apel trebuia să preia toate concluziile specialistului şi să le interpreteze în mod unitar.

În demonstrarea celor anterior solicitate, recurenta-pârâtă arată că, sub aspectul originalităţii, se poate observa că specialistul face trimitere la caracterul inovator reclamat de Ghidul solicitantului, iar nu la originalitatea unei opere de creaţie intelectuală; sub aspectul caracterului ştiinţific, acelaşi specialist are o concluzie ignorată de instanţă, şi care exclude categoric caracterul ştiinţific al lucrării în litigiu etc.

Literatura de specialitate a statuat că individualitatea unei opere ştiinţifice se apreciază prin originalitatea ştiinţifică, respectiv prin capacitatea omului de ştiinţă de a găsi, pentru ideile sale, o exprimare precisă şi exactă.

Se consideră că „opera ştiinţifică este protejată prin drept de autor dacă dovedeşte un standard minim de performanţă creativă” - iar această condiţie presupune în mod cert un efort de lungă durată al cercetătorului, efort axat pe documentare, analiză şi sinteză.”

Recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs să constate că lucrarea reclamanţilor nu poate fi considerată operă ştiinţifică în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi pentru că acesteia îi lipsesc „elemente esenţiale" pentru existenţa oricărei opere ştiinţifice, precum: „planul" sau „proiecţia operei", „documentaţii", „analize", „aplicaţii", „experimente", „rezultate", „evaluări", „aparatul critic", „lista bibliografică" etc.

Dacă s-ar valida raţionamentul instanţei de apel (care îşi însuşeşte opinia primei instanţe), ar însemna că orice cerere de finanţare pentru realizarea unui proiect cu finanţare europeană aprobată în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 (AM POSDRU), deci care a răspuns implicit cerinţelor de noutate/inovație, reprezintă operă ştiinţifică.

Într-o altă critică, recurenta-pârâtă susține că în mod eronat instanţa de apel apreciază incidente în cauză prevederile art. 1 coroborate cu art. 6 din Legea nr. 8/1996 - care reglementează operele colective din domeniul dreptului de autor.

Recurentă nu contestă caracterul colectiv al proiectului care a câştigat finanţarea şi deci, implicit, al lucrării „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare”, înscrisă de intimaţi la 29.11.2011 în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA, ci contestă caracterul de operă ştiinţifică de creaţie intelectuală a lucrării sus menţionate.

În concluzie, indiferent că lucrarea în litigiu reprezintă materializarea unui proiect comun, a unei munci aparţinând unui întreg colectiv, lipsind caracterul de operă originală de creaţie intelectuală în domeniul ştiinţei, nu pot fi incidente în cauză prevederile art. 6 ale Legii nr. 8/1996.

Se mai arată de către recurentă că sub aspectul anteriorităţii, în mod corect instanţa de apel a reţinut că lucrarea reclamanţilor este parte din proiectul fundaţiei recurente şi nu a existat anterior proiectului său. Proiectul reclamanţilor are ca dată certă data înregistrării în Registrul Naţional de Opere administrat de ORDA, deci data de 29.11.2011, în timp ce cererea de finanțare a Fundației are ca dată certă data de 18.08.2009.

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă, cu puterea evidenţei, că documentul depus la ORDA de către reclamanţi se bazează exclusiv pe rezultatele activităţii şi experienţei profesionale acumulate anterior de către recurenta-pârâtă, sens în care exemplifică.

Cu privire la pretenţiile pecuniare ale reclamanţilor-intimaţi, recurenta susține că acestea sunt nefondate.

Analizând probele administrate în cauză şi reţinând că proiectul în litigiu nu reprezintă o operă protejată în sensul legii (având în vedere şi argumentele punctuale de mai sus), recurenta-pârâtă solicită instanţei de recurs să respingă ca nefondate şi pretenţiile subsidiare ale reclamanţilor, care plecau de la premisa existenţei unei protecţii legale în ceea ce priveşte proiectul în cauză. Pe cale de consecinţă, solicită să fie respinse ca nefondate pretenţiile reclamanţilor de a li se recunoaşte calitatea de autori exclusivi ai unei opere protejate și, de asemenea, ca nefondate, și pretenţiile de a li se acorda repararea drepturilor morale şi patrimoniale.

În subsidiar, în cazul în care şi instanţa de recurs va reţine că este vorba în speţă de o operă protejată în sensul Legii nr. 8/1996, recurenta-pârâtă solicită a se reține că intimaţii reclamanţi nu pot fi consideraţi autori exclusivi ai proiectului, că acesta a fost rezultatul unei munci colective (la care au contribuit atât reprezentanţii pârâtei, cât şi partenerii transnaţionali pe care aceasta i-a cooptat în proiect), precum şi că nu se poate stabili contribuţia individuală a fiecărui participant la realizarea lucrării.

Cu privire la radierea lucrării în litigiu din registrul naţional de opere administrat de oficiul român pentru drepturile de autor (O.R.D.A.), recurenta-pârâtă susține că referitor la această înscriere a arătat că aceasta are loc pe propria răspundere a solicitantului şi nu valorează o constituire/recunoaştere a dreptului de autor asupra unei opere; în acest sens, recurenta-pârâtă arată că a făcut trimitere la prevederile art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 şi art. 4 din OG nr. 25/2006, actualizată, privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Această înscriere a proiectului de către Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.DA.) a unei pretinse opere, nu a implicat din partea ORDA nici măcar o minimă verificare cu privire la natura, originalitatea şi autorii operei, respectiv cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de o operă pentru a beneficia de protecţia dreptului de autor, astfel încât, a condus la situaţia în care se folosesc fără drept (creând o aparenţă a dreptului de autor prin înscrierea la O.R.D.A.) diverse lucrări care nu sunt protejate de legislaţia dreptului de autor, aşa cum este cazul în speţă.

Or, în acord cu susținerile sale din prezentele motive de recurs, recurenta-pârâtă solicită a se reține ca fiind dovedită și, în consecință,  întemeiată, urmare a întreg probatoriului administrat în cauză, cererea sa de radiere a acestei înscrieri în Registrul Național de Opere administrat de ORDA, întrucât lucrarea dedusă judecății nu se încadrează în ceea ce Legea nr. 8/1996 definește ca fiind o operă științifică.

Potrivit legii, nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de prelucrare, de scriere, de explicare sau de exprimare.

În  consecinţă, recurenta consideră că se impune obligarea pârâtei intimate ORDA la radierea din Registrul Naţional de Opere pe care îl administrează a înregistrării proiectului „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualifîcare .”

În caz contrar, reclamanţii ar beneficia de o înregistrare care nu corespunde realităţii de fapt şi juridice şi ar valida o expresie a relei-credinţe de care aceştia au dat dovadă prin înregistrarea pro causa a lucrării din litigiu şi prin promovarea acestui proces.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale reclamanților, iar recurenții-reclamanți la cele ale recurentei pârâte, fiecare dintre părți formulând concluzii de respingere a recursului părții adverse ca nefondat. Și intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturi de Autor a formulat întâmpinare prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la cererea formulată de pârâtă având ca obiect radierea proiectului în litigiu din Registrul Național de Opere pe care îl administrează în baza dispozițiilor art. 148 din Legea nr. 8/199.

Cum calitatea procesuală pasivă a ORDA a fost confirmată în cauză de ambele instanțe de fond în raport de dispozițiile art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte constată că soluția adoptată cu privire la această excepție este intrată sub autoritate de lucru judecat, astfel încât instanța de recurs nu poate aprecia asupra legalității dezlegării acestei excepții, în lipsa unui recurs al pârâtului ORDA prin care să fi fost formulate critici de nelegalitate cu privire la soluția dată excepției menționate; în plus, excepția de fond a lipsei calității procesuale pasive, excepție absolută nu a fost invocată pentru prima dată înaintea instanței de recurs.

Recursurile formulate sunt nefondate, potrivit celor ce succed.

Din perspectiva ambelor recursuri formulate în cauză, Înalta Curte constată necesară stabilirea premiselor de analiză a criticilor formulate de reclamanţi şi pârâtă, premise care privesc cererile formulate în cauză de fiecare dintre părţi, dar și soluțiile pronunțate de instanțele de fond, în raport cu obiectul învestirii lor.

În esență, recurenți-reclamanți au solicitat, cu valoarea unor cereri principale, constatarea calității de coautori asupra lucrării intitulate ”Competențe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă-e-qualificare”, înregistrată ca ”proiect” pe numele lor la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la 29.11.2011 şi folosită de reclamanții înșiși la formularea şi depunerea în formă electronică, specifică cererii de finanţare, a proiectului înregistrat cu ID: 55896 la AM POSDRU, prin care au solicitat -  în numele şi în beneficiul pârâtei - o finanţare nerambursabilă de peste 4.000.000 euro; să se constate folosirea, în prezent, de către pârâtă a lucrării fără un acord scris sau contract încheiat cu reclamanţii și, deci, fără a avea vreun drept de utilizare, încălcând astfel Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor, în pofida notificării conţinând solicitarea de a înceta folosirea acestei lucrări, transmisă de reclamanți, în atenţia reprezentantului legal al pârâtei, la data de 23.01.2012 etc. (reclamanții au formulat și alte cereri accesorii, astfel cum rezultă din expozeul deciziei de față).

Recurenta-pârâtă, la prima instanță, a depus întâmpinare împotriva pretențiilor reclamanților, contestând calitatea acestora de coautori ai operei menționate, invocând pe cale de apărare (întrucât nu a formulat pretenții proprii împotriva reclamanților, astfel cum au reţinut şi instanţele de fond) împrejurarea că lucrarea în litigiu nu reprezintă o operă de creaţie intelectuală care să beneficieze de protecţia dreptului de autor nefiind opera literară, artistică sau ştiinţifică în sensul Legii nr. 8/1996 republicată; să se constate că reclamanţii nu beneficiază de dreptul de autor nici moral şi nici patrimonial asupra lucrării în litigiu, raportat la inexistenţa în speţă a unei opere de creaţie intelectuală şi, implicit, a unui drept de autor (coautor) în persoana acestora, în sensul Legii nr. 8/1996; constatarea lipsei unui coautorat în sensul prevăzut de Legea nr. 8 din 1996 faţă de reclamanţii-pârâţi A. şi B. şi neincidența în cauză a prevederilor Legii nr. 8 /1996.

Pe calea cererii reconvenționale, formulate în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pârâta a solicitat obligarea acesteia la radierea din Registrul Naţional de Opere administrat de pârâtul O.R.D.A. a înregistrării proiectului ”Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare”, înscris sub nr. 14589/29.11.2011 pe numele reclamanţilor-pârâţi A. şi B., raportat la inexistenţa în speţă a unei opere de creaţie intelectuală şi, implicit, a unui drept de autor (coautor) în persoana acestora, în sensul Legii nr. 8/1996; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 292/PI din 11.02.2015, prima instanță a respins ca neîntemeiată atât cererea principală formulată de reclamanți, cât și cererea reconvențională a pârâtei C.

Instanța de apel a confirmat soluția adoptată de prima instanță și a respins ca nefondate apelurile ambelor părți.

În ceea ce privește cererea principală, instanțele de fond au reținut că lucrarea intitulată ”Competențe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă-e-qualificare”, înregistrată ca ”proiect” pe numele reclamanților la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la 29.11.2011 reprezintă o operă științifică, în sensul dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

În aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din același act normativ, s-a constatat că lucrarea în cauză reprezintă o operă colectivă, iar dreptul de autor asupra acesteia aparține pârâtei.

Și soluția asupra cererii reconvenționale a fost confirmată, reținându-se că înregistrarea unei opere de creaţie intelectuală în Registrul Naţional administrat de ORDA, - care în cauză are calitate procesuală pasivă, conform art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, - nu este constitutivă de drepturi de autor, şi, prin urmare, nu poate justifica prin ea însăşi un temei pentru pretenţiile reclamanţilor (la a căror admitere pârâta s-a opus constant).

Față de aceste dezlegări ale instanțelor de fond, Înalta Curte constată că pârâta, prin motivele sale de recurs, în cea mai mare parte reia susținerile formulate în apărare împotriva pretenției reclamanților de a fi recunoscuți ca autori exclusivi ai lucrării în litigiu, în condițiile în care, prin decizia recurată instanța de apel a adoptat o soluție ce îi este favorabilă pârâtei, confirmând că, în cauză, dreptul de autor asupra lucrării științifice - operă colectivă - aparține acesteia, astfel cum a rezultat din aplicarea combinată a prevederilor art. 7 lit. b) și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Ca atare, Înalta Curte constată că acele critici prin care pârâta contestă caracterul de operă de creație intelectuală a lucrării ce face obiectul cauzei, susținute pe temeiul art. 304 pct. 8 C.proc.civ. (contestând întrunirea cerinţei originalităţii și însuși caracterul științific al lucrării), reprezintă critici lipsite de interes procesual (întrucât eventuala reținere a caracterului fondat al acestora, nu i-ar aduce pârâtei niciun folos practic) și, mai mult decât atât, sunt critici formulate exclusiv împotriva considerentelor deciziei recurate, ceea ce, în concepția Codului de procedură civilă de la 1865 nu era permis; cu referire la calificarea operei, Înalta Curte constată că nu se identifică vreo dispoziție în dispozitivul deciziei instanței de apel sau, indirect, al sentinței adoptate de tribunal și confirmată de curtea de apel, de natură a putea fi atacată prin exercitarea recursului sau prin formularea unor critici de nelegalitate punctuale.

Din cauza acestor impedimente procedurale, susținerile pârâtei formulate pe temeiul art. 304 pct. 8 C.proc.civ. nu pot fi analizate de această instanță de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că pârâta a formulat și susțineri prin care se opune pretențiilor reclamanților de a fi despăgubiți în conformitate cu art. 139 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, pretenție care, de asemenea, nu a fost admisă de instanțele de fond; ca atare, și aceste critici din memoriul de recurs al pârâtei sunt lipsite de obiect sau de interes procesual, întrucât nu au un corespondent în soluția adoptată de instanța de apel, astfel încât să fie susceptibile de verificarea legalității în etapa procesuală a recursului.

În acest context, se impune precizarea că, deși astfel calificate criticile anterioare ale pârâtei, având în vedere caracterul unitar al căii de atac, în cauză nu operează fie sancțiunea procedurală a lipsei de interes a căii de atac în întregul ei, fie a inadmisibilității acesteia ori chiar a nulității recursului acestei părți, întrucât aceasta a formulat și critici întemeiate pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cu referire la soluția confirmată de instanța de apel cu privire la cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului ORDA la radierea din Registrul Naţional de Opere a înregistrării proiectului ”Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi a competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare”, înscris la 29.11.2011 pe numele reclamanţilor A. şi B.

Pe fondul ei, această critică este nefondată, astfel încât, Înalta Curte va înlătura și motivul de recurs formulat de pârâtă pe temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Astfel cum corect a constatat instanța de apel, înregistrarea unei opere în Registrul Național de Opere nu are caracter constitutiv, ci reprezintă o înregistrare facultativă, contra cost.

Lipsa caracterului constitutiv al unei astfel de înregistrări înseamnă că atare înscriere a unei opere în acest registru nu este de natură a constitui decât un mijloc de dovadă a operei și a calității de autor asupra acesteia, cu valoarea unei prezumții simple de autorat, susceptibilă de dovadă contrară.

Soluția anterioară se desprinde din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 148 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora: ”(1) În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înfiinţează Registrul Naţional de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă şi se face contra cost, potrivit normelor metodologice şi tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

    (2) Existenţa şi conţinutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.”

Or, soluția pronunțată în cauza de față (însă numai după decizia adoptată în prezenta cale de atac, dată de la care autoritatea de lucru judecat operează cu efecte depline), reprezintă răsturnarea acestei prezumții simple ce operează în favoarea reclamanților, câtă vreme acestora nu li s-a recunoscut calitatea de coautori ai Proiectului înregistrat la ORDA, ci dreptul de autor pentru această operă colectivă a fost stabilit în favoarea recurentei-pârâte (având în vedere și considerentele ce urmează în evaluarea recursului reclamanților); în consecință, instanța de apel în mod legal a confirmat soluția de respingere a cererii reconvenționale.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei-reclamante.

Referitor la recursul reclamanților, se impune a se relua precizarea că, în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile art. 304¹ C.proc.civ., potrivit cărora: ”Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să analizeze cauza sub toate aspectele.”

Decizia recurată a fost pronunțată de o instanță de apel, iar nu în primă instanță, astfel că recursul cu care este învestită Înalta Curte de Casație și Justiție este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., ceea ce rezultă din interpretarea a contrario a prevederilor art. 304¹ C.proc.civ.

Ca atare, instanța de recurs nu poate proceda la analizarea cauzei sub toate aspectele, astfel că nu vor fi analizate nici criticile de netemeinicie neîncadrate de către recurenți în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.proc.civ. și nici acele critici care, deși încadrate de recurenți într-unul dintre motivele de casare pe care s-au întemeiat în promovarea recursului, nu constituie veritabile critici de nelegalitate și nici nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre celelalte motive reglementate de art. 304 C.proc.civ. şi neinvocate de reclamanţi.

Din cea din urmă categorie fac parte criticile prin care recurenții-reclamanți susțin greșita apreciere de către instanța de apel a materialului probator al cauzei (înscrisuri, declaraţii de martori, interogatorii şi expertize) fie sub aspectul concluziilor reţinute, fie sub aspectul stabilirii situației de fapt, critici formulate sub aparența dezvoltării unui motiv de recurs dintre cele invocate de către recurenți: art. 304 pct. 6, 7. 8 și 9 C.proc.civ.

De asemenea, este util a fi precizat că instanța de recurs este ținută a analiza criticile de nelegalitate, iar nu să răspundă fiecărui argument al recurenților.

Recursul nu este o cale devolutivă de atac, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează un control de legalitate a hotărârii recurate pe baza unor motive dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 C.proc.civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ. prevede privește situația în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Din perspectiva acestei ipoteze de nelegalitate, recurenții au pretins că instanța de apel a analizat pretenția lor de a fi declarați coautori exclusivi cu referire la cererea de finanțare, iar nu Proiectul lor înregistrat la ORDA la 29.11.2011.

Critica formulată nu este fondată, întrucât, astfel cum reiese din expozeul deciziei de față, instanța de apel a analizat lucrarea intitulată „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă-e-qualificare” înregistrată la 29.11.2011 la ORDA pe numele reclamanților și integrată în cererea de finanțare formulată în numele pârâtei în proiectul înregistrat cu ID nr. 55896 la AM POSDRU pentru obținerea unei finanțări nerambursabile din fonduri europene, finanțare ce a fost aprobată la 28.04.2011.

Ca atare, asupra lucrării menționate reclamanții au pretins recunoașterea dreptului de coautori, lucrare care, în cadrul situației de fapt deduse judecății, astfel cum a fost reținută de instanțele de fond pe baza probelor administrate în cauză, apare și în celelalte două ipostaze – Proiect înregistrat la ORDA de către reclamanți la 29.11.2011 și, în același timp, este încorporată și constituie partea descriptivă a cererii de finanțare a proiectului cu ID nr. 55896 la AM POSDRU, formulată în numele pârâtei.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a făcut confuzie între lucrarea menționată, proiectul înregistrat la ORDA de reclamanți și cererea de finanțare a proiectului formulată în numele pârâtei, ci s-a pronunțat cu referire la lucrarea menționată, calificând-o, în baza art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, drept o operă de creație intelectuală colectivă din categoria operelor științifice, operă cu privire la care a constatat că dreptul de autor aparține fundației pârâte, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C.proc.civ. este nefondat și va fi înlăturat ca atare.

Nici critica dezvoltată pe temeiul art. 304 pct. 8 C.proc.civ. nu poate fi reținută.

Din acest punct de vedere, recurenții susțin că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori  înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În dezvoltarea acestei critici, recurenții pretind că actul juridic dedus judecății îl reprezintă lucrarea „Competenţe la nivel european pentru creşterea ocupabilităţii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă-e-qualificare” înregistrată la 29.11.2011 la ORDA pe numele lor, iar instanța de apel, interpretând în mod greșit acest act juridic nu le-a recunoscut calitatea de coautori, stabilind că dreptul de autor aparține pârâtei; de asemenea, recurenții, în mod contradictoriu,  s-au referit și la pretinsa greșită interpretare a cererii de finanțare ca fiind (și aceasta) actul juridic dedus judecății, ceea ce nu poate fi reținut.

Cele susținute de recurenți pe temeiul acestui motiv de recurs nu sunt susceptibile de încadrare în această teză de nelegalitate.

Astfel, o operă, obiect al dreptului de autor, nu reprezintă un act juridic susceptibil a fi dedus judecății, ci opera este însuși obiectul dreptului de autor, generată fiind printr-un fapt juridic, anume crearea ei, fapt juridic ale cărui efecte sunt reglementate de legea specială în materie, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) - ”Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștință publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată” și conform art. 24 alin. (1) - ”Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare.”

Mai mult decât atât, și potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 rezultă că înregistrarea operei în Registrul Național de Opere are aptitudinea de a constitui un mijloc de probă a operelor realizate în România, în timp ce existența și conținutul operei se pot dovedi prin orice mijloace de probă – regim probator specific faptelor juridice, iar nu actelor juridice.

Astfel, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996: ”(1) În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înfiinţează Registrul Naţional de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă şi se face contra cost, potrivit normelor metodologice şi tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

În consecință, Înalta Curte constată că prin formularea criticilor menționate, recurenții-reclamanții tind la reaprecierea materialului probator al cauzei în scopul stabilirii unei alte concluzii cu privire la titularul dreptului de autor asupra lucrării menționate și, ca atare, nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

Aprecierea materialului probator al cauzei și stabilirea situației de fapt deduse judecății este atributul exclusiv al instanțelor de fond, în timp ce, potrivit legii, instanța de recurs nu are decât atributul exercitării unei cenzuri de nelegalitate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.proc.civ., nefiind posibilă, în mod legal, reaprecierea probelor sau stabilirea ori schimbarea situației de fapt reținute în cauză.

Contrar celor susținute de către recurenții-reclamanți pe temeiul art. 304 pct. 7 C.proc.civ., instanța de apel nu a invocat în cuprinsul considerentelor deciziei recurate motive străine de natura cauzei și nici motive contradictorii.

Dimpotrivă, în considerentele expuse, instanța de apel pornește de la stabilirea situației de fapt a cauzei printr-o analiză atentă și coroborată și a probelor administrate în ambele faze procesuale, a determinat aspectele contestate de părți prin motivele de apel cu care a fost învestită, a identificat normele de drept incidente în cauză și a expus raționamentul aplicării textelor incidente la speță, în analiza criticilor formulate de părți și în justificarea soluției adoptate; de asemenea, terminologia folosită este în concordanță cu etapa corespunzătoare a demonstrației juridice efectuate de curtea de apel: idee, lucrare, proiect înregistrat la ORDA, cerere de finanțare a Proiectului înregistrat cu ID 55896 la AM POSDRU.

Mai mult decât atât, instanța de apel a făcut o expunere clară a ipostazelor operei ai cărei coautori s-au pretins reclamanții, astfel cum deja s-a arătat.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate și criticile susținute de către recurenții-reclamanți din perspectiva ipotezei de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În primul rând, aceștia contestă nerecunoașterea de către instanța de apel a contribuției lor exclusive la elaborarea (conceperea) lucrării intitulate ”Competente la nivel european pentru creşterea ocupabilitatii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare”, înregistrată ca ”proiect” pe numele lor la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor la data de 29.11.2011” şi folosită de recurenți la formularea şi depunerea în forma electronică specifică, în numele pârâtei, a cererii de finanţare a proiectului înregistrat cu ID: 55896 la AM POSDRU.

În ceea ce privește calificarea lucrării ca fiind o operă științifică, în temeiul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, recurenții nu formulează critici, astfel încât acest aspect este unul necontestat în cauză (criticile pârâtei relative la această chestiune fiind deja înlăturate, potrivit celor arătate în analiza recursului acestei părți).

Ceea ce contestă însă recurenții este aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din lege și, în consecință, atribuirea dreptului de autor  asupra lucrării în favoarea pârâtei, lucrare calificată ca fiind o operă colectivă.

Contrar celor susținute de către recurenți, Înalta Curte constată că instanța de apel, în analiza realizată, nu a condiționat recunoașterea dreptului de autor de existența unei opere finite și nu a avut în vedere, în această analiză, și etapele intermediare ale elaborării lucrării, ceea ce, în opinia recurenților, este de natură a încălca dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, anterior citate.

Înalta Curte apreciază că, referindu-se la modalitatea de creare, de realizare și la etapele elaborării lucrării în litigiu, instanța de apel s-a preocupat de analizarea elementelor de fapt relevante pentru reținerea obiectului protecției dreptului de autor – lucrarea în litigiu și demonstrarea faptului juridic generator de drepturi de autor, în evoluţia lui; în plus, curtea de apel s-a plasat în limitele învestirii sale și implicit a primei instanțe prin cererea de chemare în judecată, reclamanții înșiși pretinzând recunoașterea dreptului de autor asupra operei finite – lucrarea ”Competente la nivel european pentru creşterea ocupabilitatii angajaţilor şi competitivităţii firmelor din domeniul construcţiilor, prin metode inovative de formare profesională continuă - e-qualificare”, înregistrată ca ”proiect” pe numele lor la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la data de 29.11.2011” şi folosită de recurenți la formularea şi depunerea în forma electronică specifică, a cererii de finanţare a proiectului înregistrat cu ID: 55896 la AM POSDRU.

În acest context, apar a fi lipsite de relevanță pentru cauză referirile recurenților la forme anterioare celei finite cu privire la care au declanșat prezentul litigiu, fiind susțineri lipsite de obiect.

Totodată, instanța de apel nu a condiționat recunoașterea dreptului de autor de punerea în executare a proiectului, ci, situația de fapt dedusă judecății a inclus aspecte ce au privit atât crearea operei, cât și utilizarea ei prin completarea on line a cererii de finanțare, utilizare pentru care nu se poate susţine că nu a existat acordul reclamanţilor, câtă vreme completarea on line a cererii a fost realizată în numele pârâtei de către reclamantul A., singurul care a avut codul unic de acces în acest scop.

În consecință, instanța de apel în mod legal a analizat cauza pornind de la obiectul dedus judecății, cu deplina respectare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C.proc.civ.

În evaluarea elementelor de fapt ale cauzei, a stabilit pe baza probelor administrate, că aportul diferitelor persoane care au participat la elaborarea lucrării nu pot fi departajate (inclusiv cele ale reclamanţilor), recurentului-reclamant fiindu-i încredințat mandatul scrierii, redactării proiectului în vederea folosirii acestuia pentru completarea cererii de finanțare.

Măsura în care alte persoane - colaboratori sau din cadrul personalului angajat al pârâtei (unii dintre aceștia audiați ca martori în cauză) - au contribuit creator la conceperea proiectului nu reprezintă un element definitoriu în calificarea operei și stabilirea caracterului ei de operă colectivă; pe de altă parte, reținerea ”contribuției active” și a altor persoane decât reclamanții, din nou, reprezintă un element al situației de fapt și asupra căruia această instanță de recurs nu poate face verificări, fiind aspecte referitoare la temeinicia deciziei recurate, Înalta Curte nefiind abilitată de lege în sensul reaprecierii materialului probator al cauzei.

În aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 8/1996 esențial  este că aportul coautorilor formează un tot, iar contribuția personală a fiecărui coautor nu poate fi delimitată, astfel încât, fiecăruia să i se poată atribui un drept distinct asupra ansamblului operei create.

Ca atare, cum instanța de apel a identificat și contribuția altor persoane la elaborarea lucrării, alături de contribuțiile reclamanților care nu au putut fi precis determinate și reținute ca fiind exclusive, într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 a stabilit caracterul de operă colectivă a lucrării în litigiu, fiecare dintre cei care au participat la elaborarea lucrării având calitatea de coautori.

În plus, potrivit art. 6 alin (2) din Legea nr. 8/1996: ”În lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată.”

Pentru stabilirea dreptului de autor în favoarea unei persoane juridice ce îndeplinește criteriile prevăzute de textul citat nu este indispensabil ca anumiți angajați sau colaboratori ai acesteia să aibă în mod efectiv un aport creator la elaborarea operei colective, ci este suficient ca persoana juridică însăși să fi avut inițiativa, să își fi asumat responsabilitatea realizării operei și opera să fi fost creată sub numele acesteia; din acest punct de vedere, nu se poate reține că în raport de ponderea aportului fiecăruia dintre coautori, instanța de apel a atribuit dreptul de autor pârâtei, aspect care, de altfel, este irelevant.

Pe de altă parte, dezlegarea anterioară are efectul atribuirii dreptului de autor în mod direct în patrimoniul unei persoane juridice în condițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și este diferită de situația încheierii unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (potrivit art. 39 și urm. din aceeași lege), ceea ce reprezintă doar o transmitere a drepturilor patrimoniale de autor de la autorul însuși sau de la un titular de drept de autor, iar nu nașterea acestora direct în patrimoniul persoanei juridice.

Recurenții-reclamanți contestă concluzia instanței de apel în aplicarea art. 6 alin. (2) din legea nr. 8/1996, în sensul că dreptul de autor nu poate fi atribuit unei persoane juridice cum este pârâta, ci numai unei persoane fizice – cel/cei care au creat opera -, în absența unei convenții a părților cu privire la acest aspect.

Înalta Curte constată că această susținere contrazice însuși textul anterior citat care prevede posibilitatea stabilirii dreptului de autor nu numai în favoarea unei persoane fizice, ci și a unei persoane juridice și, în plus, aceștia confundă calitatea de autor cu noțiunea juridică de titular al dreptului de autor, art. 6 alin. (2) din lege având în vedere cea din urmă accepțiune.

Într-adevăr, calitatea de autor al unei opere literare, artistice sau științifice nu o poate avea decât una sau mai multe persoane fizice, realizarea unei opere fiind un proces intelectiv, creator ce poartă atributul originalității, însușiri specifice exclusiv unei persoane fizice.

În acest sens prevede și art. 3 alin. (1) din legea dreptului de autor - ”Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera.”

În schimb însă, art. 3 alin. (2) din lege are în vedere calitatea de titular al dreptului de autor, de care, în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia persoanele juridice sau alte persoane fizice decât autorul, aceștia putând deveni titulari ai dreptului de autor.

Potrivit acestei norme: ”În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul.”

În consecință, din acest punct de vedere instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, recunoscând în favoarea pârâtei calitatea de titular al dreptului de autor asupra operei colective analizate.

În afară de calitatea subiectului de drept (persoană fizică sau juridică), aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din lege, impunea stabilirea împrejurării că acea operă colectivă a fost creată din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele respectivei persoane juridice căreia i se recunoaște calitatea de titular de drept de autor.

Or, pe baza materialului probator al cauzei administrat în ambele faze procesuale, instanța de apel a reținut că pârâta este cea care a coordonat întregul proces de elaborare a lucrării după prezentarea de către recurenți a acestei idei pârâtei, în luna mai 2009, chiar reclamanții susținând încă din motivarea cererii de chemare în judecată că pârâta, după acceptarea ideii acestora, era cea care își dădea acordul pentru fiecare etapă intermediară în elaborarea proiectului până la forma finită a acestuia şi completarea cererii de finanţare.

Mai mult decât atât, scopul elaborării acestei lucrări a fost acela de a se solicita fonduri europene nerambursabile în cadrul programului AM POSDRU în domeniul managementul resurselor umane, prin completarea on line a unei cereri de finanțare, în numele pârâtei, în cuprinsul căreia trebuia descris proiectul și prin urmare, în care lucrarea trebuia a fi încorporată.

Deși prin motivele de recurs recurenții contestă acest aspect de fapt al cauzei (care nu ar putea fi reapreciat în această etapă procesuală), Înalta Curte constată că atare susținere este în contradicție cu însuși petitul cererii de chemare în judecată și cu întreaga argumentare expusă de către reclamanți în motivarea acțiunii introductive, confirmată de probele administrate în dosar, instanța de apel făcând referire, sub acest aspect, și la răspunsul reclamantului la interogatoriu.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, recurenții susțin că lucrarea în litigiu constituie opera originară, în timp ce cererea de finanțare care o încorporează, constituie o operă derivată ai cărei coautori exclusivi sunt, sens în care au invocat dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996.

Atare susținere este făcută de către reclamanți pentru prima dată în recurs, astfel încât pentru motivul formulării ei omisso medio nu poate fi analizată, date fiind prevederile art. 316 rap. la art. 294 alin. (1) și 295 alin. (1) C.proc.civ.

Oricum, nici acest argument nu ar fi de natură a conduce la o altă soluție cu privire la lucrarea amintită, întrucât tot recurenții sunt cei care au afirmat că au completat on line cererea de finanțare în numele pârâtei, recurentul reclamant fiind singurul care a deținut codul unic de acces pentru completarea on line a formularului, astfel cum deja s-a arătat.

Mai mult decât atât, cu ocazia completării on line a cererii de finanțare formulate a avut loc aducerea la cunoștința publică a lucrării, împrejurare care atrage incidența prezumției de autorat în favoarea aceleiași pârâte, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996: ”Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică.”

Prin litigiul de față, recurenții-reclamanți au tins la răsturnarea acestei prezumții (ce a devenit operantă anterior înscrierii Proiectului lor în Registrul Național de Opere, fără efect constitutiv), prezumția care însă nu a fost răsturnată, întrucât aceasta, unită cu probele cauzei, au confirmat că dreptul de autor aparține pârâtei.

În absența modificării soluției adoptate de instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt fără obiect susținerile recurenților-reclamanți privind aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, text invocat pentru solicitarea unor despăgubiri pentru o pretinsă folosire fără drept a operei de către pârâtă.

Potrivit soluției pronunțate, recurenții/reclamanți sunt, alături de alte persoane, coautori ai lucrării, operă colectivă, însă, având în vedere că titularul dreptului de autor asupra acestei opere colective este pârâta, exploatarea operei nu poate avea loc decât în condițiile prevăzute de lege; ca atare, titularul dreptului de autor are plenitudinea drepturilor patrimoniale de autor stabilite de Legea nr. 8/1996 şi a exercitării lor, situație în care o poate utiliza el însuși sau poate autoriza terții în vederea utilizării, în oricare dintre  formele reglementate de lege.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a respins ca nefondat și recursul formulat de reclamanți.