Decizia penală nr. 116/2017
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 355 din data de 03 aprilie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/42/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, între altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelanta contestatoare A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474 alin. (4) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere, în esență, că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a exigențelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea sus-menționată.
Astfel, s-a arătat că judecătorul în fața căruia a fost ridicată excepția trebuie să verifice, cu prioritate: calitatea de parte a autorului excepției, împrejurarea dacă legea sau ordonanța în care este inserată acea dispoziție se află în vigoare, legătura dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului și, în final, deciziile pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale.
Prima instanță a considerat că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate anterior enunțate, întrucât norma a cărei constituționalitate este criticată nu are, în substanța ei, legătură cu soluționarea fondului cauzei.
În acest sens, a observat că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 474 alin. (4) C. proc. pen. (potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I), prevederi legale ce nu au legătură cu soluția ce s-ar fi putut pronunța în calea de atac promovată de apelanta contestatoare.
S-a concluzionat că susținerile invocate de apelanta contestatoare conduc, în esență, la o modificare a dispozițiilor art. 474 alin. (4) C. proc. pen., în sensul aplicării retroactive a acestora, ceea ce, în mod evident, nu poate constitui obiectul unui examen de constituționalitate.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea A., susținând, în esență, că prin raportare la decizia nr. 4/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei și, ca atare, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă.
III. Examinând calea de atac declarată de apelanta contestatoare împotriva deciziei atacate, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 474 alin. (4) C. proc. pen., criticat de apelanta contestatoare pentru neconstituționalitate, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.
Cu referire la excepția menționată, se reține că din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
În ceea ce privește primele trei condiții, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite, astfel cum corect a stabilit și prima instanță: excepția a fost invocată de apelanta contestatoare în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 474 alin. (4) C. proc. pen., text care nu a fost declarat neconstituțional.
În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate se realizează în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.
În speță, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, apelanta contestatoare susține că dispozițiile art. 474 alin. (4) C. proc. pen. ar fi neconstituționale, în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, precum și cu cele ale art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât creează standarde duble în procesul de evaluare a aceleiași realități juridice, conducând într-o îndepărtare a legii de la scopul său.
Analizând argumentele invocate în cadrul apelului formulat, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că autoarea excepției nu realizează o veritabilă critică de neconstituționalitate a textului art. 474 alin. (4) C. proc. pen., ci, în realitate, acesta urmărește să obțină modificarea legii procesual penale, prin introducerea posibilității aplicării retroactive a unei decizii interpretative pronunțate de instanța supremă în cadrul unui recurs în interesul legii, .
Acest deziderat excede însă competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.
În acord cu prima instanță, se constată că, în realitate, nemulțumirea apelantei contestatoare nu a fost determinată de o contradicție concretă a textului art. 474 alin. (4) C. proc. pen. cu prevederile constituționale, ci a fost declanșată de inexistența în legea procesual penală a unei norme care să instituie posibilitatea aplicării retroactive a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.
Prin urmare, în acord cu concluzia primei instanțe, completul de 5 judecători constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cererii de sesizare formulate, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate neputând avea vreo înrâurire în ce privește soluția ce s-ar fi putut pronunța de către prima instanță în cadrul contestației la executare promovată de apelanta contestatoare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., deoarece instanța de contencios constituțional nu poate avea rol de legislator pozitiv.
În consecință, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a legăturii textului criticat pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei dedusă judecății, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 474 alin. (4) C. proc. pen. din cuprinsul deciziei penale nr. 355 din data de 03 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2016.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 474 alin. (4) C. proc. pen. din cuprinsul deciziei penale nr. 355 din data de 03 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/42/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2017.