Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia penală nr. 119/2017

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. Judecata în primă instanță

I. Prin Sentința penală nr. 427 din 26 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014 s-a respins cererea de excludere a probelor formulată de inculpații A. și B. și s-a dispus condamnarea inculpatului C. (fost președinte al organizației județene Neamț a Partidului II., în prezent deputat în Parlamentul României - Camera Deputaților), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă principală de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani calculat conform art. 82 alin. (1) C. pen. anterior, socotit conform art. 82 alin. (3) C. pen. anterior de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83, art. 85 C. pen. anterior privind revocarea, respectiv anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) C. pen. pe durata de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pe o durată de 6 (șase) ani conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Primăria Municipiului Bacău sau DGASPC Bacău - Centrul de Servicii Sociale "Ghiocelul", afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 96 C. pen. și art. 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Administrația Domeniului Public Sector 5 "SC Amenajare Edilitară și Salubrizare SA" sau Administrația Domeniului Public Sector 2 București, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a dispus condamnarea inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. la o pedeapsă principală de 2 (doi) ani închisoare, iar în temeiul art. 60 C. pen. s-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., art. 54 C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

S-a dispus condamnarea inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, iar în temeiul art. 60 C. pen. s-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

S-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, iar în temeiul art. 60 C. pen. s-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 38 C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani + 2 ani), respectiv 1 (un) an și 8 (opt) luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen. anterior cu aplic. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 612 din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și s-a dispus executarea în întregime a aceste pedepse alături de pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, acesta urmând a executa pedeapsa principală de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

S-a constatat că inculpatul se află în executarea unei alte pedepse.

S-au menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 5000 euro aparținând inculpatului A. și consemnată la GG. pe numele inculpatului și la dispoziția DNA, măsură dispusă prin ordonanța procurorului din data de 22 octombrie 2014, precum și măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 4500 lei aparținând inculpatului B. și consemnată la GG. pe numele inculpatului și la dispoziția DNA, măsură dispusă prin ordonanța procurorului din data de 24 octombrie 2014.

În temeiul art. 146 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus conservarea, prin arhivare, odată cu dosarul cauzei, la sediul instanței, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității celor 2 suporți optici înaintați de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Bacău, cu adresa nr. 3182/II-1/2014 din data de 14 decembrie 2014.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul C. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 75 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 75 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul D. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în etapa camerei preliminare, până la prezentarea apărătorului ales și suma de 75 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în etapa cercetării judecătorești, s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.

II. Pentru a hotărî astfel, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că prin rechizitoriul din data de 15 decembrie 2014, emis în Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. C. (fost președinte al organizației județene Neamț a Partidului II., în prezent deputat în Parlamentul României - Camera Deputaților), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

2. A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6,7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

3. B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

4. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- instigare la folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000,

- cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea echivalentului în lei a sumei de 5.000 euro inculpatului A.),

- cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea sumei de 1000 euro inculpatului B.), constatându-se că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului D. sunt în concurs real, prevăzut de art. 38 C. pen.

Totodată s-a dispus clasarea cauzei pentru comiterea infracțiunilor de: luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina suspectului E.; dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina suspectului D.; cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (F.)

De asemenea, prin ordonanța din data de 22 octombrie 2014 s-a instituit și, ulterior, menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 5.000 euro (cinci mii euro), aparținând inculpatului A., pusă la dispoziția organelor de urmărire penală (Direcției Naționale Anticorupție) de către acesta și consemnată la GG. pe numele inculpatului A.

Prin ordonanța din data de 24 octombrie 2014 s-a instituit și, ulterior, menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 4.500 lei (patru mii cinci sute lei), aparținând inculpatului B., pusă la dispoziția organelor de urmărire penală (Direcției Naționale Anticorupție) de către acesta și consemnată la GG. pe numele inculpatului B.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, sub aspectul situației premisă, s-a reținut că faptele care au format obiectul prezentei cauze au fost comise în contextul infracțiunilor cercetate în cadrul Dosarului nr. x/P/2012 al D.N.A.- Serviciul Teritorial Bacău, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Bacău, în care s-au efectuat cercetări, printre alții, față de inculpatul D., pentru comiterea infracțiunilor de:

- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 50/2013 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;

- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea 241/2005 modificată prin Legea nr. 50/2013 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;

- instigare la evaziune fiscală, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se, în fapt, că în perioada octombrie 2011 - aprilie 2013, inculpatul D. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prin derularea unor ample operațiuni de achiziții intracomunitare de combustibili și comercializarea acestora pe piața internă, fără plata TVA și a accizelor datorate bugetului de stat, fapte ce au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro).

Mecanismul viza, în esență, achiziția intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA și comercializarea acestora pe piața internă, colectând TVA aferentă livrărilor.

În perioada octombrie 2011-iunie 2012, gruparea infracțională condusă de D. a folosit pentru desfășurarea activității evazioniste societățile G. SRL și H. SRL, iar în perioada septembrie 2012 - aprilie 2013 SC I. SRL.

Pentru a evita tragerea la răspundere penală a persoanelor din anturajul decidenților grupării, respectiv inculpații D. și F., în luna septembrie 2012 a fost înființată SC I. cu sediul în municipiul Piatra-Neamț, prin folosirea unei persoane interpuse, respectiv inculpatul J.

La data de 06 noiembrie 2012, DJAOV Neamț a emis atestatul de înregistrare al SC I. SRL pentru comercializarea en-gros de produse energetice pentru produsele benzină și motorină.

La data de 15 noiembrie 2012 s-a solicitat DJAOV Neamț autorizația de destinatar înregistrat pentru SC I. SRL având ca obiect achiziționarea a 3.000 tone metrice de motorină de la K. Bulgaria, însă cererea a fost respinsă la data de 17 decembrie 2012, motivul fiind neplata garanției aferente cantității de motorină pentru care s-a solicitat autorizarea.

La data de 27 decembrie 2012 s-a formulat o nouă cerere de autorizare pentru achiziționarea a 2.500 tone metrice de motorină de la K. Bulgaria și, urmare noii solicitări, DJAOV Neamț a emis la data de 07 ianuarie 2013 autorizația de destinatar înregistrat (înregistrată pe 04 ianuarie 2013) pentru perioada 07 ianuarie 2013 - 06 ianuarie 2014, prin care SC I. SRL era autorizată să primească ocazional, în regim suspensiv de la plata accizelor, de la antrepozitarul autorizat produse accizabile - E-430-motorine, recepția produselor urmând a fi realizată în locația situată în sat L., comuna L., jud. Neamț.

În perioada 25 ianuarie 2013 - 19 martie 2013 prin intermediul SC I. SRL a fost achiziționată cantitatea totală de 1.094.885 MT sau 1.317.435 l (temperatura 150) motorină, de la K. Varna - Bulgaria, în valoare totală de 1.187.280,36 dolari SUA, în baza a 44 de facturi - invoice-uri.

Achizițiile intracomunitare de combustibili au fost monitorizate de funcționarii vamali conform procedurilor legale. Astfel, toate achizițiile au fost înregistrate în sistemul informatic EMCS, iar sosirea cisternelor cu motorină în locația autorizată - sat L., comuna L., str. Uzinei, nr. 1 jud. Neamț - era anunțată de reprezentanții SC I. SRL la DJAOV Neamț. Funcționarii acestei instituții, după ce verificau integritatea sigiliilor și plata accizei desigilau cisternele, astfel că numai după îndeplinirea acestei proceduri motorina putea fi vândută pe piața internă.

Planul inițial al decidenților grupării, D. și F., a fost de a comercializa întreaga cantitate de motorină într-un timp foarte scurt (aproximativ o lună), însă acest termen a fost depășit din cauza lipsei resurselor financiare și a procedurilor necesar a fi parcurse pentru a efectua achizițiile intracomunitare de produse accizabile.

Decidenții grupării au dat dovadă de o bună cunoaștere a legislației fiscale privind achizițiile intracomunitare și au profitat de prevederile acesteia, care le ofereau, pentru o perioadă, posibilitatea de a acționa fără intervenția organelor fiscale.

Astfel, având în vedere prevederile Codului Fiscal referitoare la taxa pe valoare adăugată aferentă achizițiilor din spațiul comunitar, în condițiile în care, pentru luna ianuarie a fost plătită TVA, în perioada 1 februarie - 25 martie 2013 (data la care trebuia plătită taxa aferentă lunii februarie 2013) inculpații au avut posibilitatea să cumpere motorină fără a fi obligați să plătească efectiv această taxă, realizându-și astfel scopul infracțional.

Prin urmare, pentru atingerea scopului infracțional erau esențiale obținerea autorizației într-un timp scurt, desfășurarea cu operativitate a operațiunilor comerciale, evitarea oricăror controale din partea organelor fiscale până la data scadenței plății TVA și abandonarea agentului economic (decidenții grupării aveau deja înființată o altă societate SC M. SRL prin interpunerea căreia intenționau să continue activitatea evazionistă după abandonarea SC I. SRL).

În aceste condiții, bunăvoința unor funcționari, protejarea afacerii de către persoane influente politic și sprijinul acordat de funcționarii din cadrul Autorității Naționale a Vămilor (ANV) erau esențiale pentru inculpatul D. și gruparea condusă de acesta.

S-a arătat în actul de inculpare că probatoriul administrat în prezenta cauză a relevat că în activitățile desfășurate D. a beneficiat de un astfel de sprijin, concretizat în: numirea la conducerea Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Neamț, prin influența inculpatului C., președintele Partidului II. (II.) - organizația județeană Neamț, a suspectului E., persoană agreată de inculpatul D.; desigilarea cisternelor de către angajații DJAOV Neamț imediat după sosirea acestora și asigurarea fluxului de aprovizionare, prin influența exercitată de inculpatul A., director al DJAOV Bacău; obținerea rapidă a autorizației de destinatar înregistrat prin demersurile efectuate, atât de inculpatul A., cât și de suspectul E.; consilierea și oferirea de informații asupra acțiunilor autorităților vamale asigurată atât de inculpatul A., cât și de inculpatul B.; atitudinea pasivă a funcționarilor vamali, inclusiv cei menționați anterior, care deși au realizat caracterul fraudulos, evazionist al operațiunilor comerciale nu au întreprins niciun demers pentru stoparea acestora.

În schimbul acestei protecții, asigurată pe diferite paliere, de către inculpații C., A. și B., inculpatul D. a promis și/sau a remis direct sau indirect sume de bani, în condițiile detaliate în rechizitoriul nr. x/P/2013 emis în prezenta cauză.

Aceste sume de bani erau sau urmau a fi asigurate din profitul realizat de SC I. SRL, însă gruparea condusă de inculpatul D. nu a obținut din evaziunea fiscală comisă sumele importante de bani previzionate, motiv pentru care, spre sfârșitul perioadei în care au derulat operațiunile comerciale, între liderii grupării au existat discuții având ca obiect lipsa unui profit personal semnificativ, în condițiile în care banii fuseseră folosiți pentru derularea afacerii și plata persoanelor care asigurau protecție.

Circumscris stării de fapt relevate în actul de inculpare, parchetul a reținut în drept că:

Fapta inculpatului C. constând în aceea că, în perioada iunie-august 2012, la solicitarea inculpatului D., și-a folosit influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a Partidului II. pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV Neamț a lui E., persoană agreată de D., în scopul facilitării afacerii pe care acesta intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale și în scopul obținerii pentru sine de bani, prin acceptarea promisiunii formulate de D. constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000,

Fapta inculpatului D. constând în aceea că l-a determinat pe inculpatul C., prin promisiunea constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută, să-și folosească influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a Partidului II. pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV Neamț a unei persoane agreate, E., în scopul facilitării afacerii pe care intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Activitatea inculpatului D. constând în aceea că, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, i-a promis inculpatului A., director al DJAOV Bacău, sume de bani neprecizate, iar la data de 07 martie 2013 i-a dat acestuia echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat solicitată de SC I. SRL, societate pe care o controla și în scopul facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea anterior menționată, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A. constând în aceea că, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, în calitate de director al DJAOV Bacău, a solicitat sume de bani neprecizate, iar la data de 7 martie 2013 a primit echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro de la inculpatul D. pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț, în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat solicitată de SC I. SRL, (societate controlată de D.), precum și al facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea anterior menționată, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., fiind aplicabilă agravanta prevăzută de art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât potrivit fișei postului, în perioada comiterii faptelor, avea atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor (de a dispune personalului din subordine să realizeze activități de constatare și sancționare a fenomenelor de fraudă vamală și în domeniul produselor supuse accizelor pe raza teritorială de competență).

Acțiunile inculpatului D. desfășurate în perioada februarie-martie 2013, constând în faptul că, a fost de acord cu solicitarea inculpatului B. formulată atât direct, cât și prin intermediul lui F. și i-a promis inculpatului că îi va da sume de bani inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorată la 2000 euro, iar în luna martie 2013 i-a dat inculpatului B., prin intermediul lui F., suma de 1000 euro pentru ca inculpatul să-și exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale pentru a-i determina pe aceștia să permită derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul SC I. SRL (societate controlată de D. și F.), deși aceștia ar fi realizat caracterul fraudulos al acestor operațiuni, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului B. constând în aceea că, în perioada februarie - martie 2013, în calitate de inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din Autoritatea Națională a Vămilor, a pretins de la inculpatul D. și martorul F. sume de bani inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorată la 2000 euro și a primit în luna martie 2013 de la F. suma de 1000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale, promițând că îi va determina pe aceștia să își încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a permite derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul SC I. SRL (societate controlată de D. și F.) deși aceștia ar fi realizat caracterul fraudulos al acestor operațiuni, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2014, la data de 16 decembrie 2014, în procedura camerei preliminare, fiind fixat termen la data de 28 ianuarie 2015, obiectul procedurii constituindu-l verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală,

Prin Încheierea nr. 65 din cameră de consiliu din data de 28 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, judecătorul de cameră preliminară al Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 346 alin. (1) cu referire la art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, excepțiile și cererile ridicate/formulate de inculpații C., A. și B., soluție rămasă definitivă prin Încheierea nr. 80/C din data de 08 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații C. și A. împotriva încheierii mai sus menționate.

În baza art. 346 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a verificat și constatat competența și legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/P/2013 din 15 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, prin care au fost trimiși în judecată inculpații: C., deputat în Parlamentul României, la data comiterii faptelor președinte al organizației județene Neamț a Partidului II., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; A., director executiv al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău (în prezent șeful Biroului Vamal Bacău), cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; B., inspector în cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale - Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile (în prezent inspector în cadrul Direcției Generale a Vămilor), cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și D., arestat în altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea echivalentului în lei a sumei de 5.000 euro inculpatului A.), cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea sumei de 1000 euro lui B.) și instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

IV. Cercetarea judecătorească în primă instanță a debutat la termenul din 11 mai 2015 și s-a derulat pe parcursul a 13 termene de judecată, finalizându-se prin pronunțarea Sentinței penale nr. 427 din 26 mai 2016 mai sus menționată.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedând la verificarea stării de fapt și a încadrării juridice dată faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpaților, prin prisma analizei coroborate a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât pe parcursul cercetării judecătorești, a constatat că la termenul din data de 20 aprilie 2016, inculpații A. și B. au invocat nulitatea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau comunicărilor realizate în cauză, cu consecința excluderii acestor mijloace de probă, ca urmare a considerentelor din cuprinsul Deciziei nr. 51 din 2016 a Curții Constituționale, solicitând excluderea probelor astfel administrate.

S-a relevat de prima instanță că prin decizia Curții Constituționale a României nr. 51 din 16 februarie 2016 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția I penală, constatându-se că sintagma,,ori de alte organe specializate ale statului", din cuprinsul dispozițiilor 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională, arătându-se că,,această sintagmă apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor".

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că în procedura camerei preliminare inculpatul A. a criticat doar faptul că procurorul ar fi putut administra probe care să nu presupună o ingerință atât de gravă în viața privată a acestuia, iar inculpatul B., în cadrul aceleiași proceduri, a solicitat înlăturarea denunțului și a declarației martorului F. și a apreciat că respectivele cereri nu sunt o reiterare a cererilor formulate de inculpați în procedura camerei preliminare, reținând că niciunul dintre ei nu a criticat lipsa de previzibilitate a art. 142 C. proc. pen. ori faptul că anumite organe specializate nu sunt organe de urmărire penală și, ca atare, nu pot efectua acte procedurale.

În esență, s-a apreciat că prelungirea fazei procesuale obligatorii a camerei preliminare, în ipoteza sesizării instanței cu rechizitoriu, nu este posibilă, legiuitorul stabilind în mod neechivoc organul judiciar care efectuează aceste verificări de legalitate, momentul procesual până la care pot fi efectuate verificările, procedura și soluțiile ce pot fi dispuse în această fază în cuprinsul dispozițiilor art. 342 și următoarele C. proc. pen.

Raportat la cele expuse, prima instanță a reținut că, în cauză, judecătorul de cameră preliminară prin Încheierea nr. 65 din 28 ianuarie 2015, rămasă definitivă (prin Încheierea nr. 80/C din data de 8 aprilie 2015), a respins cererile și excepțiile formulate de inculpați, inclusiv cele ale inculpaților A. și B., a constatat legalitatea actului de sesizare a instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea cercetării judecătorești în cauză.

Prin urmare, Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că prin cererea privind înlăturarea unor mijloace de probă obținute nelegal în cursul urmăririi penale, formulată de inculpați după începerea cercetării judecătorești, în considerarea deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 [prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.], se tinde la o extindere a etapei camerei preliminare sub aspectul verificării legalității probelor administrate în faza de urmărire penală, ceea ce contravine normelor procedurale care reglementează cele două etape procesuale - cea a camerei preliminare și a judecății cauzei.

Reținând că inculpatul A., în susținerea excepției, a invocat existența unui caz de nulitate absolută, prima instanță, prin raportare la dispozițiile art. 281 C. proc. pen., a constatat că realizarea supravegherii tehnice ca procedeu probator, nu se află printre dispozițiile a căror încălcare poate atrage nulitatea absolută, iar conform dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea oricăror dispoziții legale, în afara celor prevăzute în art. 281, determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

De asemenea, prima instanță, reținând că inculpatul a avut posibilitatea contestării ei și că folosirea unor înregistrări nelegale aduce atingere art. 8 din Convenție, privind dreptul la viață privată și de familie, însă nu încalcă dreptul la un proces echitabil, a relevat că, în principiu, Curtea europeană a statuat că nu este interzisă folosirea în procesul penal a unei probe obținute în mod nelegal, dacă procedura în ansamblul ei este una echitabilă, iar stabilirea admisibilității unei probe revine instanțelor naționale, care trebuie să evalueze, în raport cu gravitatea încălcării drepturilor inculpaților, impactul pe care caracterul nelegal al probei îl are cu privire la credibilitatea mijlocului de probă și importanța acestui mijloc de probă în susținerea acuzării (cauza Dumitru Popescu c României, cauza Khan c. Marii Britanii, Bykov c. Rusiei).

S-a apreciat că, potrivit art. 102 alin. (3) C. proc. pen., excluderea probelor presupune ca actul prin care a fost dispusă să fie afectat de o nulitate absolută ori de o nulitate relativă și acest act să fi produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod, fiind excluse automat și independent de orice vătămare, probele obținute prin tortură.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins excepția de nelegalitate a probei administrate și cererea de excludere a probelor formulate de inculpații A. și B., considerând că simpla enunțare a unor pretinse nelegalități sau vătămări fără a face dovada acestora, nu poate atrage nulitatea relativă a actului sau excluderea probei, fiind necesar ca inculpații să indice în mod concret vătămarea și motivul pentru care nu ar putea fi înlăturată în alt mod, eventual prin refacerea actului sau readministrarea probei în faza cercetării judecătorești.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce îl privește pe inculpatul C., a constatat că acesta a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, întrucât în perioada iunie - august 2012, acesta s-a folosit de influența pe care o avea în virtutea funcției de președinte al Organizației Județene Neamț a Partidului II. în vederea numirii lui E. în conducerea Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale, la recomandarea coinculpatului D., care intenționa să deruleze achiziții intracomunitare de motorină. S-a reținut că, în acea perioadă, la solicitarea inculpatului D., inculpatul C. l-a numit în funcția de director DJAOV Neamț pe E., iar urmare înțelegerii celor doi, inculpatul C. urma să primească câte 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută de inculpatul D., acesta din urmă dorind numirea unei persoane la conducerea vămii care să faciliteze obținerea rapidă a autorizației de destinatar înregistrat, dar și verificarea rapidă a operațiunilor, la vămuire, pentru a-și însuși TVA-ul cât mai repede.

În aceste condiții, inculpatul C. s-a întâlnit cu E., care i-a fost prezentat de inculpatul D., după exprimarea acordului de a ocupa funcția de director DJAOV Neamț, solicitându-i să trimită curriculum vitae, în format electronic, la adresa de e-mail a martorei N.

Ulterior, inculpatul C. și-a exercitat influența pentru numirea lui E. în funcția de conducere menționată anterior, fiind interesat, pe parcurs, de derularea afacerii inculpatului D., iar din decembrie 2012, urmare numirii unei alte persoane în funcția de director DJAOV Neamț, nu a mai primit în totalitate sumele promise.

Din declarațiile coroborate ale inculpatului C. și ale martorului E. s-a constatat că acesta a beneficiat de sprijinul politic al II. pentru a ocupa funcția de director al DJAOV Neamț, fiind de la sine înțeles sprijinul personal al inculpatului C. De asemenea, s-a constatat că declarațiile martorilor O. și F. au fost în același sens, acesta din urmă asistând la mai multe discuții purtate între inculpații C. și D., în diferite locații, pe parcursul derulării afacerii inculpatul C. exprimându-și nemulțumirea că sumele încasate nu corespundeau sumelor promise de D.

S-au mai reținut aspectele relatate în fața primei instanțe de martorul F., care a afirmat că "au fost momente când m-am îndoit cu privire la faptul dacă D. îi dă acești bani lui C., însă m-am gândit că acești bani sunt dați, având în vedere întâlnirea de la acea pensiune în care s-au întâlnit despre sprijin" și, de asemenea, că "faptul că fiecare piedică care se ivea în derularea activității comerciale era de îndată înlăturată m-a făcut să înțeleg că există sprijinul inculpatului C.".

S-a reținut că, referitor la modalitatea de numire a lui E. în funcția de director DJAOV Neamț, martora N. a arătat că "a presupus că este o recomandare din partea conducerii filialei II. Neamț".

S-au reținut ca fiind relevante sub acest aspect și convorbirile telefonice purtate între inculpații C. și D. la data de 10 decembrie 2012 ora 18:51:42, din care a reieșit faptul că acesta se interesa dacă afacerea a fost demarată:

C.: Da’...tu treaba ai început-o?

D.: Nu, nu, nu!

C.: Hm! Că mie mi-a zis ...[neinteligibil-n.n.]...că ai început.

D.: Cine?

C.: ...[neinteligibil-n.n.]...

D.: Bă! Da’ ești nebun la cap? Ce ai?

C.: Îhî!

D.: Da’ tu pe cine crezi? Pe mine sau pe altul? Da’ du-te și vezi că încă nici nu-i dată!

C.: Da! Da, da, da, da!

D.: Încă nici nu-i dată!

C.: Aha! Bine!

D.: Vorbim mâine atunci, dacă e!

C.: Bine! Bine!

D.: Bine tată! Hai, pa, pa!

C.: Pa!

precum și cele purtate între inculpatul D. și F. în data de 28 decembrie 2012, orele 15:25:20, referirile făcute la persoana inculpatului C. fiind cu "acela cu banner-ele" sau "R.", căruia urmau să i se solicite să intervină pentru numirea din nou în funcție a numitului E.:

F.: Da mă, cică s-au schimbat astea acuma la... astăzi s-au făcut toate numirile și l-a schimbat pe ăla și vine unu de la Suceava.

D.: Vine unu’ de la Suceava?

F.: Da.

D.: Da’ s-a făcut . sau încă nu s-a făcut?

F.: S-au făcut, astăzi s-a dat numirile în teritoriu.

D.: Așa deodată?

F.: Da.

D.: Îhî! Da’ nu știu dacă are voie așa, mânca-ți-aș gura ..

F.: Eu știu dacă are voie, n-are voie ? Ar trebui să-l chemi pe ăla, cu banner-ele să te vezi cu el.

D.: Am să mă văd, îți dai seama că dacă o iei așa pe...cine o știut?

F.: Ce?

D.: Zic, cine o știut acuma?

F.: Păi ei, nu ei l-au..? Cine l-a pus pe ăsta, nu?

D.: Da, bă boule, da’ îți spun, cine a știut acuma, știe cineva acuma la ora patru? Ești prost, ce-ai?

F.: Aa..

D.: Îl sun eu nu-i o problemă, îți dai seama că-l sun. Hai vorbim.

Respectiv, D.: Nu, chiar dacă e să îl schimbe, nu-l lasă așa că nu-i convine lu’ ăsta, îți dai seama.

F.: Cui, lu’ R.?

D.: Da.

F.: Îhî.

D.: Îți dai seama .Atâtea ...[neinteligibil - n.n.]...să le piardă de-aiurea?

F.: Știu ce spui tu, da’ .

D.: Și mai ales acuma omu’ îi dep .. nu mai este lache-strake! (...)

D.: Cu siguranță totală îți spun ! Îi zic: Bă, fraiere! Da’ ce? Îl aduci de la Suceava aicea, prostule! Noi așa fraieri suntem?

F.: Bine Gogule, sună-mă după ce vorbești cu el.

D.: Da. L-am sunat, l-am pus și pe ăsta de la BC să îl sune și a zis că nu răspunde.

F.: Am înțeles.

D.: Înțelegi? Vream să văd dacă i-o venit, îți dai seama că noi la ora .. cât? Unșpe - doișpe - unu era totul ok.

F.: Știu mă, că la vreo două jumate s-a schimbat.

D.: Îți spun eu, că noi fără ăla suntem morți în baie.

F.: Ce?

D.: Fără el suntem morți în baie acolo.

F.: Mi-am dat seama!

D.: Adică nu morți în baie, da’ îți dai seama, știi una când îi gioco boco și una când nu-i ..

F.: Nu mai vine ...în fiecare dimineață, vine seara.

D.: Ce?

F.: Zic, n-o să-ți vină în fiecare dimineață, o să vină seara la patru...

S-a constatat, din coroborarea conținutului convorbirilor telefonice redate în prezenta cauză, că apelativul "R." folosit de inculpatul D. și martorii F. și O. se referă la inculpatul C., aspect întărit și de declarațiile celor doi martori, dar și de declarațiile inculpatului C. date în cursul cercetării judecătorești prin care a recunoscut că aceștia i se adresau cu apelativul "R." .

În același sens a fost și comunicarea telefonică purtată la data de 07 martie 2013, orele 12:47:54 între D. și F. din care reiese că s-au hotărât să îi dea inculpatului C. măcar o parte din suma convenită inițial, deoarece acesta cunoștea exact volumul afacerii:

D.: Trebuie să vedem cum facem azi să-i dăm și lu’ ăsta ceva, mânca-ți-aș! M-am certat ieri cu el de dracii l-au luat, să-mi ...[înjură - n.n.]...: Dom’le, că nu mai suna la mine, că lasă-mă în pace, nu-ș’ ce, nu-ș’ cum. Să vedem ce facem și cu fraierul ăsta, ca să pot să-l accesez. Că acum, l-aș trimite direct: Bă, ia du-te, că mă uit acuma la ce.. Încasați.. xerocopie după ultimul extras de cont.. registrul de casă din ultima lună. Ei, măi, mare vrăjeală îi aicea, la ce cere ăsta aicea, știi?

F.: Îhî.

D.: Să o rezolvăm și cu ăsta, zic eu, în ...[folosește un cuvânt vulgar - n.n.]..., să-i dăm ceva dar..

F.: Cu R.’?

D.: Da.

F.: Păi, știu, Gogule, dar gândește-te că acuma acesta... dă două-trei sute, pe cont. Din două-trei sute, dacă luăm unu jumate și unu două sute să..

D.: ...., eu, după aia, să nu te aud că mârâi. Eu atâta-ți spun! Să nu te aud că mârâi!

F.: Păi, nu, și bun, spune-mi cum vrei să facem, atunci.

D.: Nu știu, zic și eu, mânca-ți-aș ochii tăi. Altfel n-am cum să-l accesez. Îmi spune "Mă, dar tu crezi că n-am aflat că aduci în continuare acolo?! Că ai adus vreo mie?!" Mă, du-te de aicea! Deci cineva i-a mâncat ceva!

F.: Bun, ascultă-mă puțin: sunt două trei sute și cu ce mai tre’ să vină mâine pe încă una, se fac patru.

D.: Da.

F.: Din astea patru, e programat unu’ jumătate’ azi, rămân două jumate.

D.: Da.

F.: Cu două jumate, plătești vreo trei, pentru luni.

D.: Da.

F.: Dacă mai luăm și din astea, jumate, nu mai plătești nici pentru luni.

D.: Păi, nu jumate, eu am zis, bă, să-i dăm, bă, frate, măcar vreo cinci mii, zece mii, ...[folosește un cuvânt vulgar - n.n.]..., nu știu ce să zic. Zic și eu.

F.: Păi, bun, și..

D.: Pe mine mă doare-n ...[folosește un cuvânt vulgar - n.n.]...faci cum vrei, dar după aia să nu te aud!

F.: Păi, nu, mă, să nu mă auzi. Dar hai că vorbim, nu fac eu cum vreau. Hai să vorbim, ca să vedem cum facem.

D.: Păi, eu asta am zis.

F.: Din orice poziție, sâmbătă, acuma, din două două sute, eu îi dau decât unu două sute.

D.: Bă, ....., ho-ho! Vorba lu’ ăsta mic! Hai să scoatem măcar două sute, mă, să-i duc. Să pot să-l trag oleacă de o ureche, măcar de-un fir din ureche, când..Că asta-i..Dă-i ceva.

Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că interceptările se coroborează cu susținerile inculpatului din cuprinsul celor trei declarații, dar și cu declarațiile martorilor.

S-a constatat că inculpatul C., audiat fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, a recunoscut că s-a întâlnit cu inculpatul D., însă doar pentru negocierea funcțiilor politice în vederea realizării unei alianțe la nivelul județului Neamț. Astfel, s-a reținut că în prima declarație a inculpatului C., dată în calitate de suspect, în data de 14 martie 2014 acesta a relatat că "la câteva zile după numire, m-am văzut cu dl. E., atunci l-am cunoscut pentru prima dată, am stat de vorbă preț de 10 minute, un sfert de oră. ... cei de la JJ. și-au dat consimțământul pentru nominalizarea făcută având în vedere interesul comun" și că "la negocierile propriu zise nu se încheie niciun document, dar ca urmare a ajungerii la un consens, în speță, cu privire la persoana numitului E. s-a trimis o recomandare către forul tutelar, respectiv ANAF, prin care l-am semnat atât eu cât și președintele JJ. Neamț P., prin care recomandam la conducerea DJAOV Neamț pe dl. E.".

În cea de a doua declarație, din data de 25 iunie 2014, aceasta a relatat următoarele: "La nivelul anului 2012 nu era în vigoare nicio procedură de recomandare a candidaturilor, a nominalizărilor pentru funcțiile deconcentrate la nivelul USL, acest lucru întâmplându-se după alegerile din decembrie 2012.

Declarația pe care am dat-o nu a fost în intenția de a induce în eroare, ci doar că mi-am amintit că majoritatea nominalizărilor au fost făcute după procedura scrisă de după decembrie 2012.

Referitor la nominalizarea dl. E., îmi mențin declarația că m-am întâlnit și am vorbit o singură dată, fiind în discuție în negocierile politice cu cei de la KK. posibilitatea lor de a desemna pentru funcția de șef birou vamal.

Nu îmi amintesc să fi făcut demersuri pentru nominalizarea dl. E. deși nu am avut nimic împotrivă, intenția mea era ca prin negocierile cu KK. să putem face majoritate.

La nivelul Consiliului Județean Neamț sunt 35 consilieri județeni, II. are 5, LL. - 1, KK. - 5, JJ. - 9 și II. împreună cu MM. - 15. Singura posibilitate pe care II. împreună cu JJ., cu care era în alianță, să poată împreună să facă o majoritate la nivelul consiliului județean era de a duce negocieri cu KK., lucru pe care l-am și făcut în cadrul acestor negocieri, se negociază funcții în schimbul susținerii în consiliul județean.

Dl. E. a ocupat funcția de director al Biroului Vamal Neamț care era vacant și a ocupat această funcție pe o perioadă foarte scurtă de timp.

Pentru nicio funcție propusă de II. revocarea sau schimbarea din funcție nu s-a făcut fără încunoștințarea organizației. Apreciez că ocuparea funcției de director al Biroului Vamal Neamț nu avea o miză foarte mare pentru mine sau partid, iar ocuparea de către dl. E. cred că a fost o decizie administrativă independent de voința politică."

În declarația sa, inculpatul C. a relatat că nu își amintește numele persoanelor care au participat la negocierile politice în cadrul cărora a fost propus de numitul E. în funcția de șef al Vămii Neamț și nici nu a putut preciza dacă la negocieri a participat numitul P., dacă personal sau o altă persoană i-a adus acestuia la cunoștință despre negocierile purtate și consensul politic ca numitul E. să fie numit în funcția de director al Biroului Vamal Neamț. A mai declarat că, potrivit algoritmului politic, funcția revenea II.-ului, dar că ei au fost dispuși să cedeze această funcție KK. - ului pentru a forma majoritatea despre care au vorbit și asupra căreia au convenit. A mai susținut inculpatul C. că "personal nu a transmis recomandarea de ocupare a postului de conducere din cadrul DJAOV Neamț de E. către niciun decident politic sau din instituțiile statului, interesându-se la secretariatul organizației județene II., în urma verificărilor aflând că nu s-a transmis nicio recomandare către secretariatul general II. ... cred că numirea a fost o coincidență care mie mi-a convenit din punct de vedere politic".

Audiat nemijlocit de prima instanță la termenul din data de 02 septembrie 2015, inculpatul C. a arătat că "m-am întâlnit în zona Hotelului Central, nu îmi amintesc dacă în incinta acestuia sau în preajma acestuia, am avut o discuție preț de un minut cu numitul E. căruia i-am spus să trimită un CV la secretariatul II. indicându-i și adresa de e-mail. Vreau să precizez că i-am spus lui E. să trimită doar un CV, niciun alt document după acel moment nu m-am mai întâlnit cu acesta și nici nu am mai discutat despre acesta cu o altă persoană" și, de asemenea, că "discuțiile pe care eu le-am avut cu inculpatul D. au avut strict conotație politică, nu eram în situația de a negocia ori de a cere ceva de la acesta, câtă vreme eu ca reprezentant al II. Neamț vroiam ca KK. să vină alături de II., aceasta era și dorința celorlalți parteneri politici știind că jud. Neamț ani de zile a avut o anumită apartenență politică".

Referitor la lămurirea aspectului dacă, în momentul în care s-a întâlnit cu numitul E. și i-a spus să își depună CV-ul la adresa de e-mail indicată, a avut reprezentarea că și-a exprimat acordul cu privire la numirea acestuia în funcția de șef vamal Neamț, inculpatul a răspuns "nu depindea de mine, a fost o etapă a negocierii cu KK. respectiv cu D. și nu am avut nimic împotrivă. Nu, nu am discutat și nu am acceptat așa ceva, repet, discuțiile erau strict pe un palier politic. Precizez că nu toate numirile în funcțiile de conducere se făceau politic. Apreciez că numirea lui E. a fost pur și simplu că așa venea la rând acesta fiind din Suceava, ulterior plecând la Suceava".

Prima instanță, analizând conținutul tuturor declarațiilor inculpatului, a constatat existența unor contradicții între ele, în sensul că, în a doua declarație, acesta a susținut că nu a făcut nicio recomandare, fiind o pură coincidență numirea lui E. cu care a dorit să se întâlnească în acest scop, în timp ce, în declarația dată inițial în fața instanței, a relatat detaliat modalitatea în care E. a fost numit în funcția de director DJAOV Neamț, că, în acest sens a fost semnat un protocol cu reprezentantul JJ., iar în declarația dată în faza cercetării judecătorești, inculpatul a susținut că s-a întâlnit cu E. doar un minut, pentru a-i comunica acestuia adresa de e-mail la care trebuia să depună CV-ul, e-mail care urma să fie trimis către secretariatul general al II., pretinzând că nu a avut nicio legătură cu numirea acestuia în funcția de director al DJAOV Neamț și negând semnarea vreunui protocol în acest sens.

În contextul evaluării probatoriului, Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu declarațiile date în fața instanței și cu celelalte probe administrate în cauză, fiind demonstrat faptul că era cunoscut scopul personal urmărit de inculpatul D. prin numirea unei persoane agreate în funcția de director DJAOV Neamț, în schimbul acestei numiri, inculpatul C. urmând să primească suma de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină comercializată, aceste întâlniri având loc în perioada alegerilor.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina inculpatului C., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Potrivit art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, constituie infracțiune fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Referitor la textul legal menționat, s-a relevat că în conținut nu se menționează că folosirea influenței ori autorității trebuie exercitată doar în propria organizație (partid, sindicat, persoană juridică fără scop patrimonial), apreciindu-se că intenția legiuitorului este aceea de a considera conduita ca având caracter ilicit indiferent de locul sau persoanele față de care se manifestă. Norma legală enumeră limitativ subiecții activi (persoana care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial), descrie într-o manieră clară conduita incriminată - elementul material - (folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite), dar și forma de vinovăție (elementul subiectiv) - intenția.

Elementul material, folosirea influenței sau autorității se examinează strict din perspectiva conduitei persoanei acuzate, dacă a dat curs sau nu cererilor, iar caracterul penal și vinovăția decurg din fapta persoanei acuzate, care și-a folosit influența sau autoritatea în scopul obținerii de foloase injuste, cel care și-a folosit influența, urmând a răspunde pentru fapta proprie și nu pentru fapta aceluia care a acceptat influența, astfel încât caracterul penal nu depinde de acceptarea influenței de către o altă persoană.

S-a reținut că art. 13 din Legea nr. 78/2000 reglementează o infracțiune de pericol, legea impunând ca folosul necuvenit să fie urmărit, neavând relevanță dacă este pentru cel care exercită influența sau pentru un terț, urmarea prevăzută de lege reprezentând-o starea de pericol pentru valorile sociale protejate de norma penală referitoare la încrederea publică în activitatea desfășurată de partide, sindicate, persoane juridice fără scop patrimonial, activitate ce presupune lipsa oricăror acte de folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite. Infracțiunea se consumă în momentul în care persoana acuzată și-a folosit influența și autoritatea în scopul de a obține un folos necuvenit. În consecință, fapta este infracțiune atunci când există scopul obținerii de foloase necuvenite, indiferent dacă foloasele au fost sau nu obținute, neavând nicio relevanță dacă ulterior acestui moment s-au primit ori s-au restituit foloasele.

Prin prisma conținutului normativ menționat, prima instanță a reținut că "influența și autoritatea" inculpatului C., era, cel puțin la momentul săvârșirii infracțiunii, una reală, asumată și afirmată, izvorând atât din poziția deținută în partidul din care făcea parte - funcția politică, cât și din rolul activ exercitat de inculpat în numirea, în calitate de director al DJAOV Neamț a numitului E.

Prima instanță a înlăturat atât susținerile inculpatului, în sensul că lipsește latura subiectivă, față de cele relatate de inculpat și de martorul E., cât și cele relatate de martorii W. și AA., considerându-le vădit subiective și contradictorii, întrucât au declarat că nu își amintesc modalitatea în care s-a făcut referire la numele E., fiecare dintre cei doi martori încercând să arate că celălalt a venit cu propunerea numirii lui E. în funcția de director și că nu îl cunoșteau, iar W., deși este membru II., a negat că l-ar fi cunoscut pe președintele filialei județene a partidului.

Totodată, Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că nu poate fi reținută nici apărarea coinculpatului D. care, în cuprinsul declarației date în fața instanței, a susținut că i-ar fi mințit pe frații F. și O. - martorii denunțători - pentru că avea nevoie de colaborarea lor, aceste susțineri fiind combătute de celelalte probe administrate în cauză.

Prima instanță, referitor la evaluarea și aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului C. și având în vedere condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, precum și condițiile referitoare la pedeapsă, atât potrivit legii vechi, cât și potrivit legii noi, a constatat că legea penală veche este mai favorabilă acestuia, reținând, în esență, că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu au suferit modificări, însă prin compararea legilor penale succesive, cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării, s-a reținut că sunt favorabile inculpatului dispozițiile legii penale vechi, atât sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei accesorii, cât și cele privind suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzute de art. 81 - 82 C. pen. anterior.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, dispozițiile art. 81 C. pen. anterior nu prevăd ca pe durata termenului de încercare condamnatul să respecte obligații sau măsuri de supraveghere. În schimb, dispozițiile art. 91 din Noul C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăd ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte pe lângă măsurile de supraveghere prevăzute de art. 92 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a) - d) C. pen., dar și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 zile.

În plus, s-a reținut că pedeapsa se consideră executată în cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauză de anulare, iar în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii prevăzute de Codul penal anterior, dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării, el este reabilitat de drept.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Întrucât prima instanță a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa închisorii, a apreciat că se impune și aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

Raportat la considerentele deciziei în interesul legii nr. LXXIV/2007, precum și raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou și Pârcălab contra României), Secția penală a Înaltei Curți a reținut că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate, or, natura faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului, care este deputat în Paramentul României, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, motiv pentru care a interzis exercițiul acestora.

Prima instanță a apreciat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului, prin apărător, de a se dispune achitarea sa, pe considerentul că fapta nu există, întrucât, urmare analizării declarației inculpatului și materialului probator administrat în cauză s-au relevat suficiente indicii din care rezultă că inculpatul s-a folosit de calitatea sa pentru a numi în funcția de director DJAOV Neamț o persoană care să faciliteze activitatea SC I. SRL, în urma acestei activități acceptând, cel puțin, promisiunea de primire a unui procent din contravaloarea motorinei tranzacționate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, față de considerentele în fapt și în drept mai sus arătate, a constatat că fapta sesizată există, a fost săvârșită de inculpatul C. și constituie infracțiune, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoare în limitele prevăzute de lege, ținând cont de dispozițiile art. 72 C. pen. anterior și reținând că inculpatul C. a săvârșit o infracțiune cu grad de periculozitate crescut, prin care a adus atingere încrederii persoanelor în instituțiile statului, acesta înțelegând să uzeze de poziția sa în cadrul II. Neamț și de calitatea sa de deputat pentru numirea în funcția de director DJAOV Neamț a unei persoane care să faciliteze activitatea SC I. SA, în schimbul primirii unor sume de bani necuvenite.

S-a apreciat de prima instanță că, raportat la persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este integrat în societate și a înțeles să se prezinte la toate termenele de judecată, o pedeapsă orientată spre minim fără executarea efectivă a pedepsei este suficientă pentru atingerea funcției de constrângere și de reeducare, precum și scopului preventiv al pedepsei, constatând că sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 81 C. pen. anterior și dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilirea unui termen de încercare în conformitate cu art. 82 C. pen. anterior, atrăgând, totodată, atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83 C. pen. anterior. De asemenea, a dispus conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., s-a constatat că a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., respectiv că în perioada noiembrie 2012- martie 2013, acesta, în calitate de director al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău, a solicitat sume de bani neprecizate, iar la data de 07 martie 2013 a primit echivalentul în lei al sumei de 5000 euro de la D., finul său de cununie, pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț, în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrată solicitată de SC I. SRL, societate controlată de D. și în scopul facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea mai sus indicată.

S-a relevat că probatoriul administrat în cauză a dovedit faptul că inculpatul A. a fost contactat de inculpatul D. încă de la momentul întocmirii documentației necesare eliberării autorizației de destinatar înregistrat, cererea fiind depusă inițial, la data de 15 noiembrie 2012 la DJAOV Neamț, unde, din cauza schimbării conducerii instituției s-a întârziat obținerea acesteia, în ciuda insistențelor inculpatului.

S-a apreciat elocventă, în acest sens, convorbirea telefonică purtată la data de 4 ianuarie 2013, orele 14:29:45 între cei doi inculpați, când se vorbește disimulat despre lipsa directorului DJAOV Neamț și imposibilitatea semnării autorizației:

D.: Da.

A.: Până luni sigur nu vine și luni o zis că se duce la specialist. I-am...Să văd poate îl aduc eu într-o zi până aici.

D.: Da, că o zi trebuie.

A.: Îhî!..

D.: Acuma nu mai este nimeni să-i dea diagnosticul, știi.

A.: Da, da, da.

D.: Adică diagnosticul este dar nu îi dă rețeta, nu pune ștampila pe rețetă.

A.: Ok!

D.: O zis, domnule, până nu vine doctorul, noi degeaba suntem rezidenți.. ...[folosește un cuvânt vulgar - n.n.]..... nu știu ce.. da’ trebuie să ne vină doctorul.

A.: Da, fișele..cu rețetele astea electronice...

D.: Da, da, da. Trebuie să vină doctorul neapărat.

A.: Bine.

D.: Și am zis că luni să fie neapărat aici.

A.: Nu știu dacă, o zis că luni se duce la specialist, îi programat la specialist.

D.: Doar nu trebuie să-i vină mulți prieteni..

A.: Eu încerc să-l aduc marți.

D.: Da? Bine. Hai.

A.: Hai. Vorbim. Bine. Ciao!

Ulterior, în cursul aceleiași zile, inculpații D. și A. s-au întâlnit la o benzinărie de pe raza comunei Hemeiuș, jud. Bacău, în prezența martorului O., scopul întâlnirii fiind acela ca inculpatul A. să intervină pentru ca autorizația de destinatar să fie semnată de noul director DJAOV Neamț, care era în concediu medical la acel moment, acesta din urmă făcând vorbire despre întâlnirea cu directorii din toată regionala Iași, din data de 07 ianuarie 2013, unde urma să își exercite influența asupra martorului Ș., în sensul arătat mai sus, apreciindu-se relevantă, sub acest aspect, comunicarea telefonică purtată la data de 04 ianuarie 2013, ora 14:29:45 între D. și F.:

D.: da

F.: Ce faci?

D.: Ce să fac, stau.

F.: Da’ ce facem pân’ la urmă, cum e?

D.: Ce să facem, lăsăm până luni să se ducă ăsta la Iași, să vadă cum o pune, cum n-o punem dacă nu, după aia să meargă la el, să vină o zi aicea... el e în concediu deja.

F.: Ala de acolo, nu?

D.: Da, da

F.: Da îi mai bine că vine acesta sau nu?

D.: Ăă ? N-am înțeles!

F.: E mai bine că îl cunoaște acesta direct sau nu?

D.: Da, nu-i problemă, îi băiat bun ala.

F.: Păi bun și el acum....

D.: Da ăla numai tre să vină odată aicea și să-i deie... derogarea lu ăsta?

F.: Am înțeles ce spui tu, da și cu R. ce facem acuma? El ce mai vrea acum, la momentul ăsta?

D.: Nu, eu i-am zis să se ducă să rezolve cazul, să-l aducă înapoi. Ai înțeles?

F.: Păi că mă gândeam că mai bine vorbești cu. unde ai fost tu cu acesta mic acolo, lângă... și dădeai la jumătate, în partea asta, dacă acela nu mai poate să mai facă nimic. Că așa, să-i dai lu ăla acum, când el nu mai face nimic nu mi se pare... în fine.

D.: Da mă, eu am înțeles ce spui tu, da el prima dată și prima dată să mi-l aducă înapoi pe acesta. Că hai, asta merge, da următoarea ?

F.: Păi de asta zic și dacă nu-l aduce, ce faci, îi mai dai?

D.: Da aduce, nu-ți fă tu probleme că-l aduce.

F.: Da?

D.: Da cum... păi el știe, e conștient, când îl aduce, o (folosește un cuvânt vulgar-n.n.)...! Și nu cred că îi place s-o ...(folosește un cuvânt vulgar - n.n.)...la... cantitatea aia așa mare de butoi.

F.: Am înțeles. Mamă...bine.

D.: Sper s-o rezolvăm, na... ce să mai...

F.: Bine...

D.: Nu, eu nu... adică cum să spun, mai întârziem o zi, două.

F.: Nu, nu asta e, că pe 10, ăla de unde a luat ...,vroia ăia și uite așa... o să văd cum fac cu el să vorbesc cu el.

D.: ...(râde-n.n.)... Și la mine la fel, stai cuminte.

F.: Ce?

D.: Zic și la mine la fel. Ăă... Știi cum trebuie făcut? M-au sunat... chelbosu, mai înainte...

F.: Da

D.: O zis că în jur de 15 - 20 îmi dă...

F.: Ale lunii...

D.: Da! Și a rămas să mă duc acum la .... ăla, care am vorbit aseară, care ți-am spus că are o sută...

F.: Da.

D.: Vedem ce zice, dacă-l corup... dacă-l conving.

F.: Corect.

D.: Dacă are acesta o sută e ok. Nu?

F.: Păi da, știu că... urât e cu acesta că... știi cum e... nici nu poți să-i dai jumătate din ei, nici nu poți să-i dai nimic, nici nu poți să-i dai pe toți, e ca dracu.

D.: Da, da. Eu zic cu o sută îi bine, îs 3 bucăți.

F.: Da, păi eu acum să vedem că mâine mă văd și cu nea ... să discut cu el, mâine... duminică mă văd cu nașu.

D.: Poate dacă aducem și pentru fraierii ăia și le dăm înainte,, poate dau ți eu după aia ceva.

F.: Și eu zic la fel.

D.: Măcar una-două să deie avans pe zi. Două dacă ar da pe zi, ar fi beton.

F.: Știi care e singura nasolie cu cea nouă ?

D.: Ăăă...

F.: Că la sfârșit nu mai poți să... nu mai recuperezi... aia ultima. Nu mai recuperezi ce-am pus acuma.

D.: De ce?

F.: Păi...tu n-ai voie să dai drumu fără aia plătită, n-au voie să iasă din curte.

D.: Ee, și după aia o să ne dea o hârtie imediat că așa...na.

F.: Păi știu, da... depinde și cu... și e și cu fina.

D.:Da,da am înțeles eu. Da.

F.: Că... și dacă le dai drumul, singura chestie ce putem să facem ori cu acesta nou ori cu ălălaltu, să-i spui, ă-l anunți dinainte, în ultima săptămână, vă rugăm să ne aprobați ultima... să se compenseze...

D.: Da mă, da.

F.: M-ai înțeles?

D.: Da domnu. Eu zic că na, eu știu... la vreo luni, marți o rezolvăm.

F.: Bun, de când îl pun pe acela să-și ia concediu, că m-a sunat acum.

D.: Da eu ce să-ți spun, vrei să-ți spun eu poezie acuma ?

F.: Atuncea...

D.: Eu zic... Undeva la vreo miercuri, joi, poate dă Doamne, Doamne.

F.: Bine, hai.

D.: Bine.(...)

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că declarațiile martorilor F., O. și S., date în faza de urmărire penală au confirmat conținutul convorbirilor telefonice redate anterior și a reținut că situația de fapt expusă în actul de sesizare a fost dovedită, subliniind relevanța declarației martorului F. care a relatat aspectele discutate la întâlnirea din benzinărie, precum și faptul că la data de 07 ianuarie 2013 A. i-a eliberat autorizația lui D., ulterior acestei date, inculpatul D. scoțând din contul SC I. SRL suma de 5000 euro (echivalentul în lei) pentru a-i remite inculpatului A.: "D. avea nevoie ca la conducerea Vămii Neamț să fie numită o persoană care să-i faciliteze eliberarea autorizației de destinatar înregistrat și desfășurarea cu operativitate a operațiunilor comerciale. Autorizația poate fi eliberată într-un termen mai lung sau mai scurt care depindea de șeful instituției, iar desigilarea cisternelor de către angajații DJAOV Neamț putea fi făcută imediat sau în 48 de ore. Întârzierea desigilării cisternelor de către vameși ne-ar fi creat greutăți în fluxul de achiziționare a motorinei și vânzarea acesteia și ar fi diminuat cantitatea comercializată. Așa fiind, o persoană aflată sub influența lui D. și care ar fi fost dator acestuia pentru numirea în funcția de director, ar fi facilitat eliberarea cu rapiditate a autorizațiilor precum și trimiterea echipelor operative în teren pentru verificarea cisternelor.

(...) la sfârșitul anului 2012 E. a fost mutat la Suceava, începând cu data de 01 ianuarie 2013, iar începând cu aceeași dată director la DJAOV Neamț a fost numit fostul șef al Vămii Suceava. La acea dată noi aveam depusă cererea de autorizare pentru SC I. SRL, dar nu era eliberată, funcționarii motivând că nu avea cine să o semneze, întrucât noul șef intrase în concediu medical și nu preluase mandatul. În aceste condiții, D. a apelat la nașul său, A., directorul DJAOV Bacău, pentru ca acesta să intervină la noul director al DJAOV Neamț pe care îl cunoștea, pentru a urgenta semnarea autorizației.(...) D. mi-a spus că e bine și cu noul director pentru că îl cunoaște nașul său și că va vorbi cu el să semneze autorizația."

Martorul a mai arătat că, în cadrul aceleiași discuții, inculpatul D. și-a manifestat intenția de a "muta afacerea pe o firmă din Bacău, întrucât nașul său, A., ar fi luat doar 50 euro pe tona de motorină și nu 100 euro, cât era înțelegerea cu C.."

Martorul O. a relatat că a asistat la discuția purtată, în benzinăria din Hemeiuș, dintre inculpații D. și A., în cadrul căreia, inculpatul A. a relatat că îl cunoaște pe noul director DJAOV Neamț numit după demiterea lui E., că acesta este în concediu medical și că, în cursul săptămânii următoare, va aduce în discuție necesitatea desemnării unei persoane care să avizeze autorizația de destinatar solicitată de D.. În continuarea declarației a mai relatat: "Știu că D. i-a dat lui A. suma de 5000 euro echivalent în lei... în perioada februarie-martie 2013 fiind purtate mai multe discuții de către mine, D. și F. referitoare la faptul că D. trebuie să îi dea bani lui A. pentru sprijinul acordat în obținerea autorizației și pe parcursul derulării operațiunilor comerciale, inculpatul D. insistând în repetate rânduri pe acest aspect."

De asemenea, martorul a relatat și cu privire la ajutorul dat de inculpatul A. la verificarea și desigilarea de către DJAOV Neamț a unor cisterne cu motorină achiziționate din Bulgaria, în regim de urgență: "în perioada februarie - martie 2013 au fost purtate mai multe discuții de către mine, D. și F. referitoare la faptul că D. trebuie să-i dea bani lui A. pentru sprijinul acordat în obținerea autorizației și pe parcursul derulării operațiunilor comerciale, invocând faptul că nu se poate duce de fiecare dată cu mâna goală la A.".

S-a constatat că, în faza de cercetare judecătorească în primă instanță, la termenul din data de 29 septembrie 2015, inculpatul A. a fost audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, iar în cuprinsul declarației a susținut că este nevinovat, arătând că nu a intervenit pentru eliberarea autorizației de destinatar înregistrat pentru SC I. SRL, documentația depusă de această societate respectând cadrul legislativ.

Acesta a relatat, referitor la acuzația de trafic de influență, în scopul facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile, prin ajutorul dat pentru desigilarea cisternelor de motorină, "că la data de 12 martie 2012, când în incinta Direcției Județene Neamț erau staționate două cisterne pentru care nu s-au aplicat procedurile de verificare și eliberare, inculpatul D. a apelat pentru a clarifica situația staționării acestora ... În această situație eu l-am sunat pe șeful Direcției Județene Ș. care în acea zi era plecat la București. L-am anunțat cu privire la această situație și acesta mi-a spus că nu știe despre situația respectivă, dar că se va interesa și îmi va comunica."

Prima instanță a constatat că și declarația martorului Ș. dată în fața sa a fost în același sens, acesta relatând că "în perioada februarie-martie 2013 inculpatul A. m-a sunat și m-a rugat să trimit funcționari ai vămii pentru a desigila cisterne de motorină achiziționate de SC I. SRL" și că "telefonul pe care l-am primit de la A. și solicitarea acestuia am înțeles-o în sensul urgentării".

Secția penală a Înaltei Curți a înlăturat apărările inculpatului A. (în sensul că cele reținute în cuprinsul rechizitoriul nu au temei legal și că nu există probe că a săvârșit fapta, lipsind elementul material), în condițiile în care, pe de o parte, conduita acestuia a fost una clară, intervenind la omologul său de la Direcția DJAOV Neamț și cerându-i socoteală cu privire la întârzierea intervenită în desigilarea cisternelor aparținând SC I. SRL, iar pe de altă parte, susținerile inculpatului au fost infirmate de probele administrate în cauză, doctrina și jurisprudența statuând că nu are relevanță dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea acestora. De asemenea, prima instanță a apreciat că pentru existența elementului material al infracțiunii de trafic de influență nu este necesar ca funcționarul să aibă o competență exclusivă în realizarea acelui act.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că nu pot fi reținute nici declarațiile date în fața instanței de martorii propuși în apărare, Y. și Z., întrucât nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, deoarece prin cele relatate de aceștia nu s-au dovedit tezele probatorii la care inculpatul a făcut referire, neintervenind aspecte de natură să schimbe situația de fapt inițial reținută.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că fapta sesizată există, a fost săvârșită de inculpatul A. și constituie infracțiune, iar în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.

Față de momentul reținerii săvârșirii infracțiunii de către inculpatul A., perioada noiembrie 2012 - martie 2013, instanța de fond a apreciat că se impune a se analiza legea penală mai favorabilă, raportat la împrejurarea că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen. și, analizând și comparând textele legale incidente, a considerat ca fiind mai favorabilă legea penală nouă, reținând, în esență, următoarele:

Din punct de vedere al limitelor speciale ale pedepsei principale a închisorii, în raport cu dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, prin dispozițiile art. 291 alin. (1) din noul C. pen. maximul special al pedepsei închisorii a fost redus de la 10 ani la 7 ani.

În conformitate cu art. 308 alin. (2) raportat la art. 291 alin. (1) din noul C. pen., limitele speciale ale pedepsei principale a închisorii pentru fapta săvârșită în legătură cu persoanele prevăzute în art. 308 alin. (1) din noul C. pen. sunt cuprinse între 1 an și 4 luni (minimul special) și 4 ani și 8 luni (maximul special).

În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 infracțiunea prevăzută la art. 291 C. pen. se pedepsește potrivit texte de lege, iar dispozițiile art. 308 C. pen. se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din noul C. pen., limitele speciale ale pedepsei principale a închisorii pentru fapta de trafic de influență săvârșită de persoanele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 78/2000 (persoanele care exercită o funcție de demnitate publică, persoanele care au calitatea de judecător sau procuror, persoanele care au calitatea de organ de cercetare penală sau au atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, persoanele prevăzute în art. 293 din noul C. pen.) sunt cuprinse între 2 ani și 8 luni (minimul special) și 9 ani și 4 luni (maximul special), fiind majorate cu o treime.

Dispozițiile art. 291 alin. (2) C. pen., care preiau soluția legislativă prevăzută în art. 257 alin. (2) C. pen. anterior, prevăd că banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

În urma analizei comparative și a identificării legii penale mai favorabile inculpatului, instanța de fond a reținut că încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu este corectă, starea de fapt reținută de instanță fiind circumscrisă acestei încadrări juridice.

Prima instanță, orientând către minim cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare și aplicate inculpatului a avut în vedere forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta dedusă judecății, participația penală a inculpatului, gradul de pericol social al infracțiunii, limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru faptele săvârșite, modul, mijloacele și împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia și constatând că inculpatul este la prima confruntare cu rigorile legii penale, că este o persoană instruită, bine integrată social și cu un potențial puternic de înțelegere a faptelor sale, dar că s-a folosit de funcția sa pentru săvârșirea infracțiunii, a apreciat că prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia se asigură proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.

Totodată, prima instanță a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere de 6 ani, condamnatul să respecte măsurile de supraveghere menționate la art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen. și a impus acestuia să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței. De asemenea, pe durata termenului de supraveghere a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Primăria Municipiului Bacău sau DGASPC Bacău - Centrul de Servicii Sociale "Ghiocelul", afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă și a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 96 C. pen. și art. 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, având în vedere Decizia LXXIV (74) din 05 noiembrie 2007 pronunțată în Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst împotriva Marii Britanii și Sabău și Pârcălab contra României), precum și criteriul constituțional al proporționalității înscris în art. 53 alin. (2) potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, prima instanță a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că acesta a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada februarie - martie 2013, în calitate de inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din Autoritatea Națională a Vămilor, a pretins de la inculpatul D. și martorul F. sume de bani, inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorată la 2000 euro și a primit în luna martie 2013 de la F. suma de 1000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale promițând că îi va determina pe aceștia să își încalce atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul SC I. SRL, deși aceștia ar fi realizat caracterul fraudulos al acestor operațiuni.

Prima instanță a reținut că, din probele administrate în cauză în ambele faze ale procesului penal, a reieșit faptul că inculpatul B., care îndeplinea funcția de inspector în cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale, având cunoștință despre demiterea lui E., dar și despre scopul înființării SC I. SRL, l-a anunțat pe martorul F. despre această situație, care la rândul său, l-a anunțat pe inculpatul D., care a solicitat confirmarea informației, aspecte ce au rezultat și din coroborarea conținutului convorbirilor telefonice purtate la data de 28 decembrie 2012 ora 15:20:03 între B. și F.:

B.: Auzi, știi că m-ai întrebat tu ceva... de băiatul ăla... de-acolo...

F.: Așa... da.

B.: Nu mai e!

F.: Nu mai e?

B.: Nu!

F.: Îhî! Păi și știi cine-i?

B.: De la Suceava, unu’.

F.: Am înțeles. Bine. Hai.

B.: Bine. Hai. Negociaz-o cu atenție, te rog!

F.: Hai.

B.: Da, să nu stricăm ceva.

F.: Pa.

B.: Bine? Hai, pa, pa.

și cea din data de 28 decembrie 2012 ora 15:25:20 purtată între D. și B.:

B.: Da?

D.: Ce faci, comandante?

B.: Ce dracu’ să fac, domn’president, uite, stau și mă uit la... niște FASHION TV, BEST OF 2012...

D.: Te doare-n...(folosește un cuvânt vulgar-n.n.)...pe tine, te uiți numai la ...(folosește un cuvânt vulgar-n.n.)...

B.: Păi și ce vrei să mă uit la bărbați? Mă uit și eu la femei.

D.: Da?

B.: Da.

D.: Ei bun.

B.: Mh.

D.: Mă da’ ce ai auzit că i-o făcut... ăă...

B.: Așa am auzit da’...na...

D.: Și-i siguranță?

B.: Ăă...90%

D.: Da’ azi, mânca-ți-aș ochii tăi! Cine dracu’ lucrează azi?

B.: Azi! Azi, acu’ o jumătate de oră. Hai că mai studiem și te-anunț eu după aia.

D.: Vezi dacă, vreau să știu dacă-i siguranță, că mi se pare anormal azi, chiar azi!

B.: Mă, tu ești... deci îți spun că mie mi-a spus cineva că așa s-a întâmplat. Mi-a dat-o cu siguranță, da’ poate nu e. Mai întreb în două locuri eu.

D.: Hai, mai întreabă oleacă și sună-mă și pe mine.

B.: Hai, bine. Hai. Pa,

precum și din Ordinul nr. 2058 din 28 decembrie 2012 privind promovarea lui E. în funcția de director executiv al DJAOV Suceava, ce a fost comunicat în teritoriu abia la data de 3 ianuarie 2013.

Prima instanță a reținut că pretinderea și primirea sumelor de bani, sub pretextul cumpărării bunăvoinței colegilor săi, au rezultat din convorbirea din data de 25 februarie 2013, ora 10:44:58 purtată între inculpatul B. și martorul F. în care primul, folosind un limbaj disimulat, îi reproșa că nu i-a fost remisă nicio sumă de bani, deși importul de motorină se derula fără probleme:"Nicio ciorbă nu mai dai și tu! Crești.. ca Făt-Frumos de trei ori într-o zi și o ciorbă nu dai", dar și de cea purtată imediat între martorul F. și inculpatul D., acesta din urmă afirmând, la adresa inculpatului B. că "vrea și el să halească prăjituri", aspecte care se coroborează cu relatările martorului F. în cuprinsul declarației dată la urmărire penală, astfel:

D.: Da.

F.: M-a sunat ...

D.: Da.

F.: Tre’ să mă văd cu el neapărat la două, că am crescut de trei ori într-un .. cresc într-o zi câți alții în trei.

D.: Ai crescut tu?

F.: Da.

D.: Da, și?

F.: Tre’ să ne vedem că sunt discuții pe-acolo pe la centru.

D.: Am înțeles.

F.: Pe tema asta.

D.: Bine, du-te și vezi ce vrea. Vrea să halească și el cre’ că. prăjituri. Du-te și vezi ce vrea.

F.: Am înțeles. Bine.

D.: Hai pa.

S-a relevat că discuțiile telefonice interceptate menționate s-au coroborat și cu cele relatate de martorul O., care avea cunoștință de solicitarea inculpatului B. și care și-a sfătuit fratele să nu se întâlnească cu inculpatul, deoarece nu furnizează informații utile, deși acesta tot insista să se întâlnească, primind ulterior suma de 1000 euro.

Prima instanță a reținut că inculpatul B., cu ocazia audierii sale, nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că suma de 1000 euro reprezintă contravaloarea unor aranjamente florale de care a beneficiat martorul F. la propria nuntă, aspecte ce nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză, acesta relatând că "orice sprijin mi s-a solicitat, eu i-am trimis pe solicitanți fie la pagina de internet, fie la serviciul de specialitate ce asigura relația cu publicul".

De asemenea, instanța de fond a apreciat declarația martorei T. ca fiind făcută pro causa, dată fiind relația de concubinaj cu inculpatul B. înlăturând aspectele relatate de aceasta în sensul că "serviciile sale, respectiv aranjamentele florale de la nunta martorului F., au fost de aproximativ 7000 lei, chitanțele doveditoare fiind înmânate soției acestuia, în baza acestora, aceasta mi-a dat o parte din bani, cred vreo 2500 lei, urmând ca diferența să fie achitată ulterior evenimentului. Ulterior evenimentului diferența mi-a fost adusă de inculpatul B., respectiv 4500 lei." și constatând că cele relatate nu s-au coroborat cu celelalte probe din dosar, în contextul în care, martorul F. a arătat că aranjamentele florale au fost achitate de soția sa concubinei inculpatului B.

Totodată, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a înlăturat declarația martorului Ț., considerând că nu poate fi avută în vedere în fundamentarea stării de fapt reținută în sarcina inculpatului, întrucât acesta, la termenul din data de 1 martie 2016, nu a relatat aspecte esențiale soluționării cauzei: "pe inculpatul B. îl cunosc de prin anii 1995/1996, iar pe F. l-am cunoscut prin anii 2003/2004. Practic, pe cei doi eu i-am împrietenit, întrucât veneau la mine la restaurant. După părerea mea F. și B. erau în relații destul de apropiate, ajungând să petrecem și mult timp liber împreună, inclusiv și week-end-uri la mare".

Ca atare, prima instanță a constatat că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență de care este acuzat inculpatul B., respectiv latura obiectivă (atât sub aspectul pretinderii, cât și al primirii unor sume de bani), precum și latura subiectivă (sub aspectul promiterii exercitării influenței asupra colegilor săi pentru ca aceștia să își încalce atribuțiile de serviciu), reținând că din redactarea textului de lege rezultă că fapta trebuie săvârșită de către făptuitor pe baza influenței pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcționar, în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale, neavând importanță dacă intervenția s-a realizat sau nu.

S-a apreciat că implicarea infracțională a inculpatului B. a rezultat din numeroasele referiri în limbaj codificat la sumele de bani, precum și din atenționările făcute către inculpatul D. și martorul F., astfel că prima instanță a înlăturat susținerile apărării, în sensul că inculpatul D. și martorul O. au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, întrucât ar fi fost exercitate presiuni asupra acestora.

Prima instanță, în acord cu parchetul a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea penală în vigoare, având în vedere obligativitatea aplicării art. 5 C. pen. și a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, dar și pentru considerentele expuse anterior la momentul analizării situației inculpatului A.

În stabilirea pedepsei și a modalității de executare prima instanță a avut, de asemenea, în vedere persoana inculpatului (persoană titrată, fără antecedente penale), conduita sa anterior și după momentul săvârșirii faptei, dar și gradul de pericol social al faptei cu privire la care există probe că a săvârșit-o și a stabilit că pedeapsa orientată spre minimul special de 3 (trei) ani închisoare, fără executare efectivă în regim privativ de libertate, deci cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pe o durată de 6 (șase) ani conform art. 92 C. pen., ar fi în măsură să atingă scopul preventiv - sancționator și să aibă, de asemenea, caracter de exemplaritate, care să preîntâmpine săvârșirea de fapte similare.

Referitor la pedepsele complementare, dat fiind exigențele art. 67 C. pen., în temeiul art. 12 din Legea nr. 78/2000 prima instanță, în baza art. 67 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 55 lit. a) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

De asemenea, prima instanță, a stabilit, potrivit art. 93 alin. (1) C. pen., ca inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la lit. a-e, iar în temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe aceeași durată, a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței. Totodată, în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la Administrația Domeniului Public Sector 5 "SC. Amenajare Edilitară și Salubrizare SA"sau Administrația Domeniului Public Sector 2 București, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, atrăgându-i atenția asupra consecințelor nerespectării art. 96 C. pen. și art. 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Având în vedere ordonanța procurorului prin care s-a instituit măsura sechestrului asigurător, prima instanță, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție din data de 24 octombrie 2014, asupra sumei de 4500 lei aparținând inculpatului B. și a menționat în considerentele sentinței penale, în baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 291 alin. (2) C. pen. și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., că va confisca de la inculpat suma de 4500 lei.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D., prima instanță a constatat că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea echivalentului în lei a sumei de 5.000 euro inculpatului A.) și cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (promisiunea unor sume de bani și darea sumei de 1000 euro inculpatului B.), toate fiind săvârșite în concurs real, prevăzut de art. 38 C. pen.

Referitor la prima acuzație, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că instigator este persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, iar pentru reținerea vinovăției instigatorului se impune a se stabili dacă anterior acțiunii sale cel care și-a folosit în mod nemijlocit influența avea intenția să facă acest lucru, precum și dacă cel care l-a determinat să-și folosească influența a acționat cu intenția de a obține conduita ilicită de la cel instigat, apreciind că nu are relevanță dacă actele de determinare s-au făcut prin rugăminți sau prin constrângere, prin acte de corupere sau prin apelarea la sentimente de prietenie, toate aceste elemente contribuind la individualizarea sancțiunii făptuitorului.

S-a reținut că inculpatul D. l-a determinat pe inculpatul C. să-și folosească influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte a organizației județene Neamț a II. pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV Neamț a unei persoane agreate, în scopul facilitării achiziției intracomunitare de motorină, sub promisiunea constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină comercializată. S-a mai reținut că în perioada noiembrie 2012 - martie 2013 i-a promis inculpatului A. sume de bani neprecizate, iar la data de 07 martie 2013 i-a dat acestuia echivalentul în lei a sumei de 5000 euro pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat pentru SC I. SRL și în scopul facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de aceeași societate.

De asemenea, s-a mai reținut în sarcina aceluiași inculpat că în perioada februarie - martie 2013 a fost de acord cu solicitarea inculpatului B. de a-i da diferite sume de bani, ulterior stabilindu-se cuantumul de 1000 euro, iar în luna martie 2013 transmițând suma de 1000 euro pentru ca acesta din urmă să își exercite influența asupra colegilor săi în vederea derulării cu rapiditate a operațiunilor societății.

Cu ocazia audierii sale de către prima instanță, la termenul din 10 decembrie 2015, acesta a susținut că discuțiile cu inculpatul C. au fost doar de ordin politic, în scopul negocierii unei alianțe, inculpatului A. îi datora bani împrumutați în vederea unei intervenții chirurgicale, iar în ceea ce privește suma de bani remisă inculpatului B., aceasta ar fi reprezentat contravaloarea unor aranjamente florale făcute pentru nunta martorului F. de prietena sa. Acesta a relatat că "niciodată nu s-a întâlnit singur cu C., ci cu ceilalți reprezentanți ai partidului pentru a nu fi discuții că are ceva cu el" și că "finul F. mi-a propus să facem o afacere eu ajutându-l cu bani pentru derularea acestei afaceri, (...) finul meu zicând hai să-i dăm lui C. o sută de euro pentru a trece motorina mai repede la vamă decât cele 48 de ore.".

S-a constatat că susținerile inculpatului au fost infirmate de probele administrate în dosar, inclusiv de declarația dată în faza de urmărire penală, care au condus la concluzia existenței faptelor care au fost reținute în sarcina sa.

Astfel, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că martorul O. a confirmat întâlnirile din luna ianuarie 2013 dintre inculpații D. și A., dar și cele relatate de martorul F. (despre negocierile politice purtate între inculpații C. și D., în urma voturilor primite de la cel din urmă, inculpatul C. ajutându-l cu obținerea autorizației, cu eventualele numiri la DJAOV Neamț, servicii pentru care urma să primească 100 euro pe tona de motorină comercializată, protecția primită fiind numită "umbrelă"), martor căruia inculpatul D. i-a cerut suma de 5000 euro, datorată lui A. în schimbul ajutorului acordat:

"În perioada 2012 sau 2013 nu știu exact inculpatul D. a fost susținătorul KK. în campania electorală, a obținut un post de vice primar și mai mulți consilieri pentru a se asigura majoritatea în Consiliul județean D. mi-a spus că și USL și PDL de la acea vreme aveau nevoie de voturile lui pentru a obține majoritatea în consiliul județean.

Așa mi-a relatat D. că a intrat în contact cu inculpatul C. care era reprezentantul USL pe zona Neamț, iar în urma negocierilor purtate între D. și C., D. a promis că dă voturile USL având diverse negocieri politice în schimbul voturilor, iar ca răspuns al dării voturilor C. l-ar ajuta pe D. cu obținerea autorizațiilor, cu eventualele numiri la DJAOV Neamț și cu tot ce era nevoie în derularea afacerii cu I..

În schimbul acestor servicii noi, eu și D. trebuia să plătim 100 de euro pe tona comercializată, acest fapt mi l-a spus inculpatul D."

Același martor a declarat, referitor la legătura cu inculpatul B., că acesta le-a comunicat despre posibilitatea unui supracontrol de la centru, martorul lăsând în mașina inculpatului suma de 1000 euro, făcând referire și cu privire la protecția acordată de inculpatul A. la insistențele coinculpatului D., aspecte pe care prima instanță le-a reținut că au fost confirmate și de înregistrările convorbirilor aflate la dosar.

S-a reținut ca având relevanță, sub acest aspect, convorbirea telefonică din data de 25 februarie 2013 purtată între F. și inculpatul D., când primul i-a transmis pretențiile inculpatului B.:

D.: Da.

F.: M-a sunat ...

D.: Da.

F.: Tre’ să mă văd cu el neapărat la două, că am crescut de trei ori într-un .. cresc într-o zi câți alții în trei.

D.: Ai crescut tu?

F.: Da.

D.: Da, și?

F.: Tre’ să ne vedem că sunt discuții pe-acolo pe la centru.

D.: Am înțeles.

F.: Pe tema asta.

D.: Bine, du-te și vezi ce vrea. Vrea să halească și el cre’ că. prăjituri. Du-te și vezi ce vrea.

F.: Am înțeles. Bine.

D.: Hai pa, cei doi înțelegând astfel, mesajul transmis de inculpatul B., în sensul solicitării unei sume de bani. Ulterior, acest aspect a fost adus și la cunoștința martorului O., care l-a sfătuit pe fratele său să nu se întâlnească cu inculpatul, așa cum reiese din convorbirea telefonică purtată la data de 25 februarie 2015, ora 11:05:52:

F.: Și ar trebui să și jumătate și din unu jumătate schimbi unul...plătești aia și schimbi totul la blană, plătești ce-i de plată și schimbi la blană.

O.: Păi și ce, mi-ajunge ?

F.: Ce să ajungă ?

O.: Una două sute, ce plătesc?

F.: Păi da...nu mai...mai ai din partea astalaltă, îți ajunge de două.

O.: aha, am înțeles. Bine, o să-l sun pe acesta să-l sune pe ... să-i facă azi. Auzi?

F.: Da.

O.: M-auzi?

F.: Aaa...

O.: Da’ mi-a zis de REZE-u’

F.:Da, m-a sunat pe mine că...

O.: Da, e...acela e un carditor, părerea mea să... nici să nu te mai vezi cu el.

F.: Mă duc să mă văd să văd ce bate câmpii.

O.: Da. Nu-i mai povesti nimic de aicea că o să vezi că nu-ți dă nicio informație.

F.: Păi corect.

O.: Și nu-l mai băga așa mult în seamă că... am impresia că e...

F.: E cu dublu... e cu dublu sens.

O.: nu e cu dublu sens, e un carditor ieftin", ulterior acestui moment, inculpatul D. și martorul F. stabilind să-i transmită inculpatului B. că sunt în principiu de acord cu solicitarea privind remiterea sumei de 5000 euro, dar că este necesar să se întâlnească cu toții, așa cum reiese din convorbirea telefonică purtată la data de 26 februarie 2013, orele 14:52.43:

F.: Da? și U. dacă bate câmpii cu cinci, ce-i zic: Bă stai să vină ăstalalt, dar în principiu cre’ că rezolvăm, dar stai să vină să rezolvăm în 3, nu?

D.: Cine?

F.: U.! U.!

D.: Aaa da, las’ că vin eu acolo și vorbim.

F.: Da’ îi zic da, da, în principiu rezolvăm ..

D.: Da, da, lasă că tre’ să vină D., vorbim când vine el, nu știu ce ..

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a mai reținut că relatarea inculpatului D. în sensul că inculpatul C. nu cunoștea cu ce se ocupa, a fost infirmată atât de coinculpatul C., care a declarat că D. în cadrul întâlnirilor, vorbea despre afacerile sale, cât și de inculpatul A., care a susținut că l-a împrumutat cu bani, deoarece D. a suferit o intervenție chirurgicală și avea nevoie de lichidități, contrar celor afirmate de inculpatul D., care a declarat că își sprijinea finul (pe F.) cu bani pentru derularea afacerii.

Prima instanță, la solicitarea inculpatului D., a audiat-o pe martora V. (concubina acestuia), care a relatat că "în derularea activității acestei societăți F. cerea ajutorul având în vedere că acesta avea cunoștințe în domeniu și îl putea ajuta, (...) că nu era o relație apropiată între D. și inculpatul C., însă în afară de întâlnirile de la partid și de la consiliul județean ne-am mai întâlnit de mai multe ori pe stradă sau la cafenea pentru că orașul este mic (...)", dar a înlăturat declarațiile acesteia, constatând că aspectele relevate nu s-au coroborat cu cele reținute de organele de urmărire penală și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, iar conținutul declarațiilor date de inculpat le-a apreciat numai în măsura în care acestea s-au coroborat cu celelalte probatorii administrate în cauză, întrucât acesta a revenit asupra relatărilor anterioare, fără nicio justificare temeinică și convingătoare.

Prima instanță a apreciat că la dosar există suficiente probe care dovedesc vinovăția inculpatului D., care, de altfel, este inițiatorul întregii operațiuni menite să eludeze TVA-ul ce trebuia achitat în urma achiziționării de motorină din spațiul intracomunitar, întreaga activitate fiind concentrată exclusiv pe obținerea de beneficii materiale.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că materialul probator, respectiv denunțul formulat, declarațiile martorilor, actele depuse la dosar, fișa postului inculpaților A. și B. ce cuprind atribuțiile de serviciu ale acestora, la care se adaugă redarea înregistrărilor realizate în baza autorizărilor date de instanța competentă au confirmat integral susținerile denunțătorului F. privind situația de fapt reținută în sarcina inculpatului D., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, fapta fiind săvârșită cu forma de vinovăție cerută de textul legal, pentru aceleași considerente expuse în analizarea situației de fapt referitoare la inculpatul C..

Totodată, în ceea ce privește cele două infracțiuni de cumpărare de influență, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, analizând conținutul dispozițiilor art. 292 C. pen., a apreciat că această infracțiune este o infracțiune comisivă al cărei element material poate fi realizat prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni prevăzute alternativ în textul legii: promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, iar sub aspect subiectiv, fapta de cumpărare de influență se săvârșește cu intenție, întrucât făptuitorul își dă seama și vrea să cumpere influența reală sau presupusă a unei persoane (traficantul de influență) asupra unui funcționar și a constatat că inculpatul D., prin acțiunile întreprinse, a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, și a dispus condamnarea acestuia pentru fiecare din cele trei fapte penale.

Astfel, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că acuzația potrivit căreia inculpatul D. l-a determinat pe inculpatul C., prin promisiunea constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută, să-și folosească influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a Partidului II. pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV Neamț a unei persoane agreate, E., în scopul facilitării afacerii pe care intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale, a fost pe deplin dovedită de aspectele relatate de martorii F., O., E., W., P., coroborate cu declarațiile date în faza de urmărire penală de inculpatul C., dar și cu înregistrările convorbirilor telefonice redate mai sus.

De asemenea, prima instanță a reținut că acuzația potrivit căreia, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, inculpatul D. i-a promis inculpatului A., director al DJAOV Bacău, sume de bani neprecizate, iar la data de 07 martie 2013 i-a dat acestuia echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț, în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat solicitată de SC I. SRL, societate pe care o controla și în scopul facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea anterior menționată, au fost de asemenea, probate cu declarațiile inculpaților D. și A. (ultimul confirmând primirea sumei), relatările martorilor Ș., S., precum și cu înregistrările convorbirilor telefonice evidențiate în prezenta hotărâre.

Prima instanță a constatat că și a treia faptă reținută în sarcina inculpatului D., constând în aceea că, în perioada februarie-martie 2013, a fost de acord cu solicitarea inculpatului B., formulată atât direct, cât și prin intermediul lui F. și i-a promis inculpatului că îi va da sume de bani inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorate la 2000 euro, iar în luna martie 2013 i-a dat inculpatului B., prin intermediul lui F., suma de 1000 euro pentru ca inculpatul să-și exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale în scopul de a-i determina pe aceștia să permită derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul SC I. SRL (societate controlată de D. și F.), cu toate că știau de caracterul fraudulos al acestor operațiuni, a fost dovedită cu declarațiile coinculpaților, ale martorilor F. și O. și cu interceptările convorbirilor telefonice.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, prima instanță a apreciat că legea nouă îi este mai favorabilă inculpatului, raportat la limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, iar la stabilirea în concret a cuantumului și modalității de executare a celor 3 pedepse aplicate, a avut în vedere criteriile generale de individualizare și a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectivă a acesteia, raportat la conduita nesinceră a inculpatului, la antecedentele sale penale, dar și la calitatea de lider al acestei grupări infracționale, stabilind pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa câte o pedeapsă orientată spre mediu și aplicând corespunzător și dispozițiile referitoare la pedepsele complementare.

În ceea ce privește contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 15 din data de 05 februarie 2015 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală 139/A din data de 5 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima instanță, având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 29 din data de 19 noiembrie 2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. x/1/2015, a apreciat că nu se impune analizarea cererii de contopire în acest cadru procesual, urmând ca, inculpatul să solicite contopirea pe cale separată și după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

B. Judecata în apel

I. Împotriva Sentinței penale nr. 427 din data de 26 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații C., A., B. și D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, atât pentru cele relevate în scris, cât și pentru motivele susținute oral, astfel cum au fost detaliate în încheierea de dezbateri de la termenul din 08 mai 2017, care face parte din prezenta decizie.

Astfel, în susținerea apelurilor declarate, au fost depuse la dosar memorii și concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații: C., A., B. și D.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 18 noiembrie 2016, fiind fixat aleatoriu, prim termen de judecată la data de 16 ianuarie 2017.

II. Cercetarea judecătorească în fața completului de 5 judecători

La primul termen de judecată fixat, instanța de control judiciar, având în vedere lipsa de apărare a apelanților intimați inculpați D. și C., precum și față de cererile de amânare formulate de către apelanții inculpați B. și A., prin apărătorii aleși, în vederea pregătirii apărării și pentru a lua la cunoștință de motivele de apel formulate de către parchet, a dispus amânarea judecării cauzei la termenul din 13 februarie 2017.

Prin încheierea din 13 februarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a luat act că apelantul intimat inculpat D. nu a solicitat probe și că reprezentantul Ministerului Public și-a rezervat dreptul de a propune probe, funcție de elementele noi ce se vor releva, odată cu administrarea probelor ce se vor încuviința pentru apelanții inculpați, a admis proba testimonială constând în audierea martorilor O. și F., solicitată de apărătorii apelanților intimați inculpați C. și A. și, de asemenea, a admis cererea de reascultare a inculpatului D., formulată de către apărătorii apelanților intimați inculpați C. și A., punând în vedere apelanților intimați inculpați B., C. și A., care și-au exprimat voința în sensul că doresc să dea declarații în fața instanței de control judiciar, să se prezinte la termenul de judecată acordat, spre a fi audiați.

Totodată, prin aceeași încheiere, instanța de control judiciar, pentru considerentele relevate în dispozitiv, a respins următoarele solicitări de probatorii: cererea de reaudiere a tuturor martorilor audiați la instanța de fond, probă solicitată de către apelantul intimat inculpat B.; cererea de reaudiere a martorilor Y. și Z., formulată de către apărătorul apelantului intimat inculpat A.; cererea de emitere unor adrese la ANAF Neamț, Vama Neamț și Garda Financiară Neamț în vederea comunicării, după caz, a proceselor verbale de constatare a rezultatelor controalelor fiscale efectuate la SC I. SRL în perioada de referință 2012 - 2013, formulată de către apărătorul apelantului intimat inculpat B., ca neutilă, neconcludentă și nepertinentă; cererea de emitere a unei adrese la ANAF pentru indicarea numelui persoanei care conducea această autoritate publică la sfârșitului anului 2012 - începutul anului 2013 și care avea competența de a numi directorii Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Neamț, formulată de către apărătorul apelantului intimat inculpat C., ca neconcludentă și nepertinentă; cererea de emitere a unei adrese la PICCJ - DNA pentru a se preciza dacă interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice au fost sau nu efectuate de SRI, formulată de către apărătorul apelantului intimat inculpat A., ca neconcludentă, neutilă și nepertinentă; cererea de comunicare a înregistrării ședinței de judecată din data de 10 decembrie 2015, formulată de către apărătorul apelantului intimat inculpat C., ca neconcludentă, neutilă și nepertinentă.

Pentru continuarea cercetării judecătorești și în vederea administrării probelor admise, instanța de control judiciar a fixat termen 13 martie 2017, în scopul audierii tuturor apelanților intimați inculpați și, respectiv, 10 aprilie 2017, în vederea audierii martorilor O. și F..

La termenul din 13 martie 2017, potrivit art. 420 alin. (4) raportat la art. 378 alin. (1) C. proc. pen. au fost audiați inculpații D., B., A. și C. (declarațiile acestora fiind atașate la dos. apel) .

La 10 aprilie 2017 au fost ascultați martorii denunțători F. și O. cu respectarea prevederilor incidente din art. 119, art. 120, art. 121 și art. 381 C. proc. pen. și, apreciind întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat D., a amânat judecarea cauzei, în vederea efectuării demersurilor de către apărătorul ales al acestui inculpat pentru obținerea unei adrese emise de DIICOT - Biroul Teritorial Neamț, din care să rezulte dacă s-a formulat un denunț de către clientul său, precum și modul în care acesta a fost soluționat, pentru a se putea stabili dacă apelantul intimat inculpat D. poate beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, modificată, având în vedere și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 67/2015.

De asemenea, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți a admis solicitarea de depunere la dosar a înscrisurilor solicitate în probațiune de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B. (a fișei postului inculpatului și a Regulamentului de organizare al ANV, respectiv ordinul nr. 239 emis de președintele ANAF) și a luat act că pentru apelanții intimați inculpați C. și A. nu s-a solicitat încuviințarea depunerii la dosar de noi înscrisuri.

La termenul din 08 mai 2017, s-a constatat, urmare demersurilor efectuate din dispoziția Completul de 5 judecători al Înaltei Curți, că DIICOT- Biroul Teritorial Neamț a comunicat relațiile solicitate în ceea ce îl privește pe apelantul inculpat D., iar apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B. a depus, astfel cum se încuviințase la termenul anterior, un set de înscrisuri atașat la dosar apel și, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul la dezbateri, susținerile reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și ale apărătorilor aleși ai apelanților intimați inculpați, precum și ultimul cuvânt al inculpaților B., A., C. și D. fiind consemnate în detaliu, în cuprinsul încheierii de ședință de la același termen, care face parte integrantă din prezenta decizie.

III. Motivele de apel

III. 1. Sinteza criticilor formulate de reprezentantul Ministerului Public

- Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este netemeinică, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate celor 4 inculpați, cu referire atât la cuantumul prea redus al acestora, cât și cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților C., A. și B., considerând că, nejustificat, s-a dispus, fie suspendarea condiționată a executării pedepsei, în cazul primului inculpat, fie suspendarea sub supraveghere a pedepselor, în cazul celorlalți doi inculpați: A. și B.

A susținut că situația de fapt dedusă judecății, regăsită în conținutul constitutiv al infracțiunilor din actul de sesizare și, ulterior, în hotărârea de fond ca încadrare juridică, a fost apreciată de prima instanță ca fiind pe deplin dovedită și susținută de probatoriul administrat, atât în etapa urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești, însă, în opinia parchetului, nu se justifică orientarea pedepsei spre mediumul prevăzut de textul de lege incriminatoriu pentru inculpatul C. și nici aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege pentru ceilalți inculpați, iar raportat la contextul faptic și circumstanțele reale ale cauzei, precum și la cele personale ale inculpaților, în speță se impune stabilirea unor pedepse orientate spre maximum, cu executarea în regim privativ de libertate, pentru fiecare dintre inculpați.

Ca și situație premisă, urmează a fi avută în vedere de instanța de apel activitatea infracțională inițiată de inculpatul D., în scopul facilitării derulării mai rapide de activități comerciale cu produse accizabile cu sprijinul anumitor persoane, care, în perioada de referință, îndeplineau funcții de demnitate publică și respectiv funcții publice: C. - deputat la momentul actului de sesizare, iar la momentul desfășurării activității infracționale având calitatea de președinte al organizației județene de partid; A. și B. aveau funcții de conducere și/de coordonare și control, respectiv de director și inspector în cadrul ANAF și al Direcției Județene și Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV). Astfel cum este detaliat în actul de sesizare, dar și în hotărârea atacată, aceste persoane au avut contribuții importante, pe paliere diferite, în activitatea desfășurată de inculpatul D. și, mai ales, în scopul urmărit de acesta.

- În cuprinsul motivelor de apel formulate în scris, Ministerul Public a mai menționat că deși achiesează la împrejurarea că prima instanță a considerat pentru inculpatul C. legea penală veche mai favorabilă și, respectiv pentru ceilalți 3 coinculpați legea penală nouă mai favorabilă, totuși, a subliniat că, în mod greșit, s-a reținut incidența art. 308 C. pen. pentru inculpatul A., atunci când a justificat orientarea pedepsei spre mediu, întrucât infracțiunea de trafic de influență a fost comisă de acest inculpat în calitatea sa de director la DJAOV Bacău, fiind deci funcționar public în înțelesul art. 175 C. pen.

- Referitor la critica de nelegalitate, reprezentantul parchetului a susținut că instanța de fond a omis a dispune, în baza prevederilor art. 291 alin. (2) C. pen., confiscarea sumelor de bani care au făcut obiectul infracțiunilor de corupție, respectiv: a sumei de 5000 euro (oferite pentru cumpărarea influenței) de la inculpatul A., precum și a sumei 4500 lei (primite pentru traficarea influenței) de la inculpatul B., deși în considerentele hotărârii instanța de fond a menținut măsura sechestrului asigurător și a făcut trimitere la prevederile ce vizau obligativitatea confiscării de la ambii inculpați a acestor sume de bani.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelante, iar în rejudecare, realizarea unei individualizări juste a pedepselor aplicate inculpaților, prin orientarea cuantumului acestora spre maximul special, cât și prin modificarea modalității de executare a acestora stabilind executarea acestora în regim de detenție, precum și aplicarea măsurii de siguranță vizând confiscarea sumelor de bani de la cei doi inculpați menționați.

III. 2. Sinteza criticilor formulate de apelanții inculpați

a) Apelantul intimat inculpat B., prin apărătorul ales, a solicitat respingerea apelului declarat de Ministerul Public, considerând că motivele invocate de parchet sunt nefondate raportat la propria situație juridică, la probele administrate în cauză, vinovăția sa nefiind stabilită dincolo de orice dubiu sub aspectul comiterii faptei. În situația în care se va aprecia, totuși, că inculpatul este vinovat, a solicitat, în subsidiar, admiterea, în parte, a apelului formulat de parchet și desființarea sentinței atacate doar sub aspectul confiscării sumei de 4500 lei de la acest inculpat, consemnată la GG. la dispoziția DNA încă de la începutul urmăririi penale.

- Revenind la propriile motive de apel, a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței apelate, iar în rejudecare, prin reevaluarea probelor, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu consecința ridicării sechestrului asigurător asupra sumei de 4.500 lei.

În esență, a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică pentru mai multe motive:

- o primă critică este aceea că sentința este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este motivată, conform art. 403 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen., în considerentele hotărârii nefiind indicate timpul și locul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, nefiind făcute referiri concrete la modalitatea în care s-ar fi comis infracțiunea și nefiind detaliate modalitatea de pretindere de la inculpatul D. și denunțătorul F. a sumelor de bani, (inițial fiind vorba de o sumă de 1000 euro, ulterior 2000 euro, iar în final s-a reținut suma de 1000 euro), soluția corectă care s-ar impune fiind de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât au fost încălcate principiile fundamentale vizând dreptul la apărare, prezumția de vinovăție, dreptul la un proces echitabil și nu au fost avute în vedere probele solicitate de inculpat.

- un alt motiv de nelegalitate a hotărârii l-a constituit faptul că, potrivit deciziei CCR nr. 51 din 2016, interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice nu au fost excluse din probatoriul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 102 C. proc. pen., deși acestea sunt lovite de nulitate, în sensul prevederilor art. 281 - 282 C. proc. pen., fiind probe obținute nelegal, întrucât SRI-ul are atribuții exclusiv în domeniul siguranței naționale, iar nu în domeniul cercetării penale. Susținerea acuzării în sensul că decizia instanței de control constituțional nu se aplică mandatelor de autorizare a interceptărilor și înregistrărilor efectuate în baza art. 91² alin. (1) și art. 91 alin. (3) C. pen. anterior este greșită, întrucât parag. 52 al deciziei Curții Constituționale precizează că se aplică "în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată", or, la data publicării deciziei (14 martie 2016) cauza de față de afla pe rolul instanței de judecată.

- o altă critică de nelegalitate a vizat împrejurarea că în perioada incriminată februarie-martie 2013, nici inculpatul și nici colegii săi nu aveau competență în legătură cu plata TVA, dar s-a făcut o confuzie reținându-se că inculpatul ar fi îndeplinit funcția de șef Birou vamal în Zona Liberă Giurgiu, fapt lipsit de relevanță în cauză, întrucât biroul respectiv nu avea în competență operațiuni cu produse accizabile ori autorizarea operatorilor economici care derulează operațiuni cu produse accizabile, iar potrivit practicii judiciare, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca funcționarul pe lângă care inculpatul lasă să se înțeleagă că ar avea influență să fie competent în a realiza favorabil pretențiile celui ce solicită intervenția. Chiar dacă inculpatul B. l-a dirijat pe martorul F. la biroul din incinta vămii, pentru a-i facilita accesul la datele din sistemul electronic, modalitatea în care s-a procedat se înscrie în procedurile legale în vigoare și nu intră în sfera legii penale, întrucât la aceste date avea acces publicul larg spre informare, astfel că, și sub acest aspect, apărarea inculpatului a considerat că hotărârea este nelegală.

- un al patrulea motiv de nelegalitate și netemeinicie îl reprezintă faptul că, în cauză, nu există o concordanță deplină între elementele situației de fapt și cele reținute în drept, astfel încât să fie exprimată clar acuzația pentru care au fost administrate probe în cursul urmăririi penale, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție de care trebuia să beneficieze inculpatul.

Urmărirea penală a fost preluată întocmai de prima instanță și s-a bazat pe interceptări telefonice și supoziții ale procurorului de caz pe denunțuri false, pe anumite declarații și interpretări proprii, în sensul că unele discuții ar fi fost disimulate/codificate, nefiind stabilită, dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului și nefiind dovedită existența legăturii dintre pretinderea și primirea banilor și vreo activitate de traficare a propriei funcții și a altor persoane în favoarea inculpatului D. și denunțătorului F., suma de 1000 euro fiind destinată, în realitate, plății anumitor servicii florale executate cu ocazia unui eveniment de martora T.

Greșit au fost înlăturate declarațiile martorilor T. și Ț. Niciodată inculpatul D. și martorul F. nu au avut convingerea, astfel cum au declarat în mod constant, că inculpatul B. îi va sprijini în activitatea infracțională ori că acesta din urmă va face vreun demers în acest sens.

- al cincilea motiv de apel a vizat faptul că instanța de fond nu a examinat efectiv probele administrate în cauză, neanalizând elementele de fapt și de drept ale infracțiunii deduse judecății și nici apărările apelantului, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive/de tipicitate ale infracțiunii pentru care a fost cercetat și dedus judecății.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, din analiza coroborată a probelor, nu a fost dovedită intenția directă sau indirectă în a săvârși infracțiunea de trafic de influență și nu poate fi reținută cu certitudine fapta săvârșită cu vinovăție, iar dubiul ce rezultă din probatoriu trebuie să profite inculpatului.

Apărarea a mai arătat că toate elementele contradictorii privind declarațiile martorului denunțător dovedesc că fapta este inventată, iar conotațiile penale au fost date pentru a-l apăra pe martor de răspundere penală și pornesc de la faptul că, inițial, sumele au fost diferite, denunțătorul oscilând cu privire la proveniența dată de inculpatul B. pentru protecție, în sensul că inițial a indicat proveniența sumei ca fiind de la fondurile SC I. SRL Piatra-Neamț, ulterior precizând că proveneau din fonduri personale, iar altă dată că suma urma să fie recuperată din fondurile retrase de la firmă.

Situația premisă avută în vedere de textul incriminator nu este realizată, întrucât actul pretins nu intra în sfera de activitate a inculpatului B. sau a colegilor acestuia și nici a instituției în care aceștia lucrau. Au existat niște neînțelegeri între D. și F., probabil în ceea ce privește justificarea sumei de 1.000 euro, însă, cu certitudine, această sumă nu a fost oferită inculpatului B., nefiind dovedită existența unei convenții ilicite între inculpat și denunțător, care să se integreze în latura obiectivă și subiectivă a infracțiunilor de cumpărare de influență și trafic de influență.

Prin urmare, nici elementul material al faptei nu este îndeplinit în cauză, întrucât probele dosarului nu au stabilit că inculpatul B. ar fi cerut bani pentru a interveni în sprijinul protecției activității cu motorină derulată de societatea SC I. SRL Piatra-Neamț, acest aspect fiind, în mod nereal, susținut de denunțător.

La data la care se prezumă că ar fi avut loc faptele, dar și ulterior, autoritatea vamală nu avea competență în plata TVA, neplata acesteia putând face obiectul infracțiunii de evaziune fiscală. Față de cumpărătorul de influență D. nu a fost exprimată, expres sau tacit, influența reală sau imaginară a inculpatului B. asupra unui funcționar, prin atitudinea sa, inculpatul B. nu a creat convingerea presupusului cumpărător de influență că este dispus la a-și trafica influența și că există persoana și atribuția pe care ar urma să îi influențeze.

Inexistența funcționarului și a atribuțiilor de serviciu, precum și inconsecvența martorului denunțător cu privire la precizarea momentului la care a oferit bani în scopul exercitării influenței fac imposibilă plasarea traficului de influență anterior sau concomitent cu plata sumei de 1.000 euro. Banii sau alte bunuri nu au fost oferite de presupusul cumpărător de influență D. cu scopul ilicit de a-l determina pe inculpatul B. în scopul influențării unui anumit funcționar, presupusa plată față de care D., în dialog cu martorul denunțător își exprima acordul, nu are scopul exercitării influenței, suma pretins primită de inculpatul B. nu este certă, caracterul fraudulos al activității SC I. SRL nu există (astfel cum rezultă din raportul de expertiză judiciară depus în dosarul Curții de Apel Bacău).

- într-un subsidiar îndepărtat, având în vedere calitatea și pregătirea inculpatului, absolvent al ASE, cu experiență vastă în ANAF și față de solicitarea reprezentantului Ministerului Public, care a făcut referire și la ghidul privind individualizarea pedepselor al instanței supreme, apărătorul inculpatului a solicitat instanței de control judiciar, în raport de circumstanțele atenuante, reducerea acestei pedepse la șase luni închisoare cu menținerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, indicând, cu titlu exemplificativ, soluția pronunțată într-un alt dosar privindu-l pe inculpatul avocat X.

b) Apelantul intimat inculpat C., prin apărător ales, a precizat că singura solicitare adresată instanței de control judiciar este ca, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să dispună admiterea propriului apel, astfel cum a fost formulat și motivat în cauză, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând, achitarea acestuia, urmând să facă aplicarea textelor de lege prevăzute de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, lipsind elementul material al faptei (verbum regens) prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Indiferent de legea penală mai favorabilă, din punct de vedere al dreptului substanțial pedeapsa este aceeași, elementele constitutive sunt aceleași, însă în Codul penal anterior modalitatea de executare a pedepsei este mult mai favorabilă pentru inculpat.

A susținut că nu formulează, în subsidiar, niciun motiv de apel și, în privința apelului declarat în cauză de Ministerul Public, întrucât singurele aspecte care îl vizează pe inculpatul C. sunt cele referitoare la individualizarea pedepsei - cuantum și modalitate de executare - solicitarea apărării a fost de respingere a acestuia ca nefondat, pentru motivele invocate oral și în scris, inclusiv în notele de concluzii.

În esență, în susținerea apelului, apărătorul ales al inculpatului C. a arătat că, din punct de vedere juridic, nu există niciun fel de acțiune pretins infracțională care să fie supusă unei analize juridice pentru a se constata dacă există sau nu vinovăție; dacă există sau nu consecințe ale unei fapte penale; dacă există sau nu modificări în materialitatea obiectivă care să conducă instanța la concluzia că a avut loc o acțiune efectivă, materială.

Nu s-a dovedit în cauză remiterea vreunei sume de bani către inculpatul C. de oricare din inculpații în cauză ori de către denunțător și nu a fost indicată, măcar cu titlu general, persoana asupra căreia inculpatul C. și-ar fi exercitat pretinsa influență .

De asemenea, prima instanță a reținut, în mod nejustificat că inculpatul C. l-a numit ca director pe martorul E., deși în raport de probele administrate în cauză, nu a rezultat nici măcar în plan teoretic posibilitatea de a face un astfel de demers. Cu privire la invocarea ordinului președintelui ANAF nr. 1290 din 03 septembrie 2012 privind regulamentul de funcționare ANAF, din care rezultă că persoana care numește în funcțiile de director în acele funcții este președintele ANAF sau persoana căreia acest președinte îi deleagă aceste atribuții, conform legii, apărarea a arătat că persoana care l-a numit pe E. în acea funcție este martorul W. Ion, care, audiat fiind în fața instanței de fond și în cursul urmăririi penale, a relevat că la el n-a venit nimeni să îi ceară să îl numească pe E., acesta din urmă fiind numit potrivit regulamentului de ordine interioară și recomandărilor persoanelor ierarhic inferioare, în condițiile legii.

De altfel, martorul AA., fiind audiat și în fața instanței, a declarat că nu s-a făcut niciun fel de presiune și că ideea numirii lui E. i-a aparținut în totalitate, că era singura persoană aptă să ocupe această funcție, potrivit criteriilor legale care trebuiau îndeplinite și că, în realitate, pe inculpatul C. l-a cunoscut abia ulterior deschiderii acestui dosar penal.

În cauză lipsește și elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, anume activitatea comisivă din partea inculpatului C., întrucât această infracțiune nu se poate realiza niciodată prin omisiune, chiar dacă în fața instanței de apel se invocă drept unică probă față de inculpatul C. o convorbire telefonică în care acesta din urmă îl întreabă pe inculpatul D. "Cum merge treaba, tu ai început treaba?", această "treabă" putea să se refere la orice activitate pe care ei puteau sau ar fi trebuit să o desfășoare împreună, întrucât între cei doi, care proveneau din formațiuni politice diferite, exista un protocol de colaborare, care este depus la dosarul cauzei, în situația în care se aflau în plină campanie de realizare a unei alianțe după modelul de la centru.

Ca atare, principiul in dubio pro reo ar trebui să funcționeze în favoarea inculpatului, revenind parchetului obligația să dovedească în ce modalitate inculpatul C. putea să îi solicite inculpatului D. să își exercite această influență, cum anume și-a exercitat-o și față de cine, aceste aspecte nefiind dovedite în concret prin materialul probator administrat în cauză.

A solicitat înlăturarea declarațiilor martorilor denunțători F. și O., întrucât din punct de vedere juridic, acestea nu corespund în materialitatea lor descrierii unor fapte de natură penală, considerând că sunt expresia exclusivă a intenției și a dorinței de a beneficia de prevederile favorabile ale legii penale (art. 19 din Legea nr. 682/2002) în altă cauză în care erau judecați pentru evaziune fiscală.

Referitor la declarațiile martorilor W. și AA., a susținut că acestea au fost înlăturate în mod nelegal de instanța de fond și trebuiau avute în vedere, întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă, cu declarațiile altor martori audiați în cauză, cu textele legale aplicabile în procedura de numire a directorului DJAOV Neamț și, nu îl ultimul rând, se coroborează cu declarațiile inculpaților, care converg spre o singură concluzie, singura legală și temeinică, anume că inculpatul C. nu a participat la niciun fel de activitate infracțională în cauză și că numele acestuia a fost folosit în mod interesat de alte persoane, pentru realizarea unor activități proprii, neavând importanță natura acestora din urmă în raport cu inculpatul C.

Mai mult, ceea ce rezultă cu certitudine în cauză sunt trei aspecte prin prisma cărora trebuie analizată activitatea pretins infracțională desfășurată în cauză: primul se referă la propunerea privind nominalizarea numitului E. la conducerea DJAOV, care s-a materializat prin solicitarea lui D. din partea KK. către C., șeful formațiunii II. pe plan local.

La nivel obiectiv, singura dorință a inculpatului C. a fost de a face tot ce depindea legal de el pentru realizarea Protocolului de colaborare dintre cele două formațiuni politice, astfel cum se hotărâse de la centru, intenționând să stingă cât mai curând posibil orice fel de colaborare/discuție cu inculpatul D. și, urmare acestor chestiuni, a fost de acord să îl vadă pe E. înainte ca acesta din urmă să depună CV-ul, declarația inculpatului C. la urmărirea penală fiind în același sens.

Chiar dacă instanța de apel a respins solicitarea de audiere a președintelui ANAF, față de conținutul referatului de aprobare emis la 30 august 2012 și avizat de vicepreședintele ANAF, numitul AA., la propunerea numitului W., referat care se află în dosarul de fond și care se coroborează cu declarațiile acestor doi martori, apărarea a solicitat a se avea în vedere faptul că actele dosarului nu au demonstrat cum s-a putut realiza latura materială a infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, în lipsa persoanei asupra căreia inculpatul C. ar fi putut și ar fi trebuit să își exercite influența.

Cu privire la declarațiile date de inculpatul D., deși la prima vedere par contradictorii, consideră că inculpatul D. a procedat cum i-a dictat propria conștiință în ambele faze procesuale și a declarat adevărul în fața instanței de judecată (în fond și apel), Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând, cu titlu de lege, că declarațiile cu valoare probatorie formulate în fața unei instanțe de judecată, chiar dacă sunt ale martorilor ori ale altor persoane ar trebui să primească valoare de interpretare și de adevăr mai mare decât declarațiile formulate în fața organului de urmărire penală, criteriul fiind obiectivitatea datorată publicității ședinței în care sunt audiate aceste persoane(cauza Doorson contra Olandei). A solicitat să se acorde eficiență declarației inculpatului D. dată în fața instanței de control judiciar, întrucât se coroborează cu celelalte acte/probe din dosar, aceasta fiind și ceea ce instanța de apel a constatat în mod direct și nemijlocit, în raport cu poziția diferită adoptată de același inculpat în fața organului de urmărire penală.

În ceea ce privește declarațiile inculpatului C., acesta a avut o poziție constantă în cauză și a arătat cu sinceritate încă de la început ceea ce a făcut și ceea ce n-a făcut în cauză, întrebarea care se impune, în opinia apărării, este dacă ceea ce a făcut inculpatul C. în cauză are sau nu caracter penal (dacă poate avea caracter penal împrejurarea că a dorit să vadă un candidat pe care partidul său îl propunea într-o funcție publică, dacă are caracter penal faptul că a admis trimiterea unui CV potrivit prevederilor legale sau împrejurarea că nu există nicio probă că ar fi pretins vreodată un folos material).

A conchis susținând că, din materialul probator administrat în cauză, ceea ce se pretinde că inculpatul C. a săvârșit nu s-a întâmplat în nicio modalitate dintre cele descrise în actul de inculpare, preluat nefericit de instanța de fond, bazat pe aceleași prezumții, cu excepția prezumției de nevinovăție, nu s-a conturat existența unei acțiuni de influențare a președintelui ANAF și, de asemenea, nu s-a evidențiat nici existența unei înțelegeri prealabile cu privire la remiterea vreunei sume de bani pentru decelarea scopului unei asemenea fapte, condamnarea inculpatului C. bazându-se pe afirmația că acesta și-a exercitat influența, care era de la sine înțeleasă.

c) Apelantul intimat inculpat A., prin apărătorul ales a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând:

- în principal, în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen., să se constate nulitatea absolută a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau comunicărilor transmise ori primite, realizate în cauză, urmând a se dispune excluderea acestor mijloace de probă,

- în subsidiar, în temeiul art. 282 alin. (1), (2) și (4) lit. c) C. proc. pen., să se constate nulitatea relativă a respectivelor procesele-verbale și, pe cale de consecință, excluderea acestor mijloace de probă,

- în al treilea rând, dacă se va trece peste excepțiile invocate la pct. 1 și 2, în temeiul art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a solicitat înlăturarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau comunicărilor transmise ori primite, realizate în cauză, din ansamblul probelor ce urmează a fi avute în vedere în rejudecarea dosarului pe fond, ca urmare a incidenței în cauză a Deciziei CCR nr. 51/2016, precizând că supravegherea tehnică, respectiv efectuarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor sau a comunicărilor telefonice a avut loc sub Codul de procedură penală anterior făcând trimitere la argumentele de facto și de jure dezvoltate și în scris,

- în al patrulea rând, a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- a criticat sentința primei instanței pentru nelegalitate, apreciind că hotărârea nu a fost motivată în ceea ce privește condamnarea inculpatului A., întrucât niciuna din probele administrate, în condiții de contradictorialitate în faza de cercetare judecătorească, nu ar trebui avute în vedere.

Atât în cuprinsul motivelor de apel formulate oral și în scris, cât și în notele de concluzii scrise, în susținerea primelor 3 motive de apel, în esență, inculpatul prin apărătorul ales a susținut că interceptările și înregistrările convorbirilor și/sau a comunicărilor telefonice au fost efectuate de Serviciul Român de Informații, un organ fără atribuții de urmărire penală și deci necompetent și, prin urmare, să se constate, nulitatea fie absolută, fie relativă a mijloacelor de probă obținute ca urmare a efectuării interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor sau a comunicărilor telefonice, considerând că dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 sunt incidente în cauză, chiar dacă interceptările s-au efectuat sub imperiul legii procesual penale vechi, cu consecința excluderii probelor astfel obținute. A precizat că invocarea sancțiunii procedurale este admisibilă, fie în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, fie ale art. 282 C. proc. pen., în cauze aflate pe rol la data publicării Deciziei nr. 51/2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Natura nulității - absolută sau relativă - se impune a fi stabilită pentru că cerințele în care cele două forme de nulitate devin incidente sunt diferite, iar vătămarea drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali se poate reține prin realizarea supravegherii tehnice de către alte organe ale statului, deoarece au fost lezate cel puțin următoarele drepturi: dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață intimă, familială și privată și dreptul la secretul corespondenței.

Sancțiunea incidentă în cazul constatării nerespectării unor dispoziții legale în activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice este nulitatea actului, iar efectul practic constă în excluderea probei obținute nelegal.

A susținut că folosirea în această cauză a unor probe obținute nelegal, prin încălcarea competenței exclusive a organelor judiciare, încălcare determinată de punerea în executare a mandatului de interceptare de către SRI, atrage nelegalitatea întregii proceduri judiciare și încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, chiar dacă admiterea unei asemenea probe nu a fost decisivă în luarea deciziei de condamnare a unei persoane.

Referitor la solicitarea de achitare a inculpatului A., apărătorul ales a susținut că nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost dedus judecății, considerând că acest dosar a fost construit pornindu-se de la denunțul martorului O., iar în opinia sa, acest denunț i-a fost dictat, acesta necunoscând sensul cuvântului "celeritate". Conotația expresiei în sine era total diferită decât cea uzuală. Audiat fiind în fața instanței de fond și la instanța de apel, martorul denunțător a precizat o serie de aspecte care relevă adevărul, întrucât, atât el cât și fratele său, F., au contrazis cele declarate inițial în denunțuri.

Martorul O. a declarat că inculpatul D. îi datora o sumă de bani inculpatului A., că îl cunoaște pe acesta din urmă și că niciodată nu a participat la vreo discuție în care inculpatul D. să îi fi promis inculpatului A. anumite sume de bani și, în niciun caz, inculpatul nu ar fi pretins vreo sumă de bani sau ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea vreo influență. Martorii denunțători au relatat, practic, o așa-zisă interpretare a inculpatului D., inculpat care a negat că aceste lucruri ar fi fost spuse.

În continuare, apărarea a precizat că, din actele și lucrările dosarului, rezultă că organul de urmărire penală i-a monitorizat concomitent, prin GPS, pe inculpații A. și D., iar la dosar există doar proba urmăririi prin GPS a inculpatului D., lipsind, în mod deliberat, cea a inculpatului A., întrucât are certitudinea că Ministerul Public a știut exact unde se afla A. în ziua de 07 martie 2013, la orele 15.22, ziua și ora când se presupune că s-ar fi întâlnit cu inculpatul D. pentru a-i remite suma de 5.000 de euro, aceasta fiind explicația inexistenței acestei probe la dosar, deși a fost solicitată de apărare, însă poate preciza că programul de lucru se încheia la orele 16,30, iar inculpatul A. își amintește că în fiecare an, în preajma zilei de 08 martie se ocupa de organizarea petrecerii de Ziua Femeii.

În concluzie, a susținut că nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, astfel că, singura soluție echitabilă ce se impune ar fi achitarea inculpatului, instanța de fond neargumentând de ce și-a însușit acuzația formulată de parchet și a înlăturat declarațiile date de martorii pe care i-a audiat nemijlocit.

Referitor la apelul declarat de parchet, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că instanța de fond, în mod corect, a reținut și acordat eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, iar în ceea ce privește confiscarea sumei de 5.000 de euro, a apreciat că, în mod justificat, instanța de fond a menținut măsura sechestrului instituită prin ordonanța din 24 octombrie 2014 de către Ministerul Public - DNA.

d) Apelantul intimat inculpat D., prin apărătorul ales, a solicitat respingerea apelului declarat de parchet, ca nefondat, apreciind că antecedentele penale ale inculpatului au fost deja sancționate de lege și nu au legătură cu prezenta cauză, nefiind pentru prima dată când constituirea unui dosar de către DNA are ca punct de pornire existența altor dosare. Toate acuzațiile pornesc de la ideea că în activitatea sa infracțională de evaziune fiscală inculpatul D. ar fi beneficiat de protecția unor oameni politici, a unor funcționari din cadrul Autorității Naționale a Vămilor și de sprijinul altor persoane.

Cu privire la propriul apel, inculpatul D., prin apărător, în baza art. 421 alin. (1), pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate, și, pe fond în rejudecare, dând o nouă apreciere probatoriului administrat în dosar achitarea sa:

- fie în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, (solicitare regăsită în cuprinsul memoriului existent la dosar apel),

- fie în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că faptele nu există,

- fie în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., considerând că faptele imputate nu au fost dovedite, ambele solicitări regăsite în memoriul inițial depus la dosar de inculpat;

- de asemenea, apărătorul inculpatului a solicitat să se dispună corecta aplicare a art. 5 C. pen., arătând că se impune admiterea apelului declarat de inculpat și cu privire la acest aspect, susținând că legea penală mai favorabilă acestuia este legea penală veche, chiar dacă limitele de pedeapsă sunt mai mari, întrucât aceasta este mai avantajoasă din punct de vedere al modalității de individualizare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, în legea nouă pedeapsa rezultantă fiind sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite de instanță;

- referitor la denunțul formulat de acesta în anul 2015, a precizat că față de răspunsul transmis de DIICOT -Serviciul Teritorial Piatra-Neamț, în care se precizează că în urma denunțului inculpatului D. s-a înregistrat un dosar penal în care un membru al familiei inculpatului a dobândit calitatea de colaborator, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 682/2002, considerând că au incidență în cauză dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În susținerea apelului formulat inculpatul a arătat că, în mod constant, a încercat să demonstreze faptul că nu s-a implicat direct sau indirect în activitatea pe care SC I. SRL Piatra-Neamț a desfășurat-o, că nu a obținut beneficii din activitatea acesteia și nici nu a beneficiat de sprijin politic ori de vreo favoare din partea unor funcționari sau a altor persoane.

În ceea ce privește presupusa activitate legată de coinculpatul C., apărarea a precizat că achiesează la concluziile apărătorului ales al inculpatului C., bazându-se pe întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, numirea lui E. în funcția de director al DJAOV Neamț s-a făcut urmare unor negocieri politice în vederea realizării unei alianțe la nivelul județului Neamț între fostul USL și KK., fără a fi pus în discuție vreun avantaj sau folos material în beneficiul inculpatului C. sau D., pe de o parte, iar pe de altă parte, E., în calitatea sa se director DJAOV Neamț nu avea cum să faciliteze achiziții intracomunitare de motorină pentru o societate comercială, aceasta urmând o procedură specifică ce nu depindea de directorul DJAOV Neamț.

Referitor la fapta reținută de prima instanță în sarcina sa cu privire la inculpatul A., în motivele de apel formulate în scris a precizat că obținerea atestatului de înregistrare și a autorizației de destinatar înregistrat a urmat procedura prevăzută de lege, nu a fost obținută "rapid" de către SC I. SRL, ci în termenul normal de eliberare a acesteia, astfel încât, nu se poate vorbi de eventuale demersuri efectuate de către A. și E.

A mai menționat că s-a demonstrat în dosarul cauzei că suma de 5.000 euro ce se reține că ar fi fost dată lui A. pentru a facilita activitatea SC I. SRL, reprezenta, de fapt, restituirea unei sume împrumutate de la acesta, prin intermediul unui prieten comun, pentru a-i fi trimisă lui D., la spitalul din străinătate unde suferise o intervenție chirurgicală, însă instanța de fond nu a făcut niciun fel de referire la depozițiile martorilor F. și J., date în mod direct și nemijlocit în fața sa.

Referitor la fapta reținută de prima instanță în sarcina sa cu privire la inculpatul B., în motivele de apel precizate în scris inculpatul D., prin apărător, a susținut că inculpatul B. își desfășura activitatea în cadrul Autorității Vamale Naționale - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale, în Vama Giurgiu, care nu avea niciun fel de legătură cu activitatea desfășurată de SC I. SRL în speță, și avea ca atribuție să urmărească în aplicația electronică dacă marfa intracomunitară ajunge la destinație și dacă s-au plătit accizele. Or, așa cum rezultă din probele administrate în dosarul cauzei, aceste atribuții au fost îndeplinite, iar SC I. SRL și-a achitat accizele corespunzătoare celor două transporturi de marfă intracomunitară - motorină, precizând că garda financiară avea competența de control cu privire la plata sau înregistrarea TVA-ului aferent.

Chiar dacă inculpatul B. a comunicat inculpatului D. și martorului F. despre schimbarea directorului DJAOV Neamț, E., această informație era publică, motiv pentru care nu se poate vorbi în acest context despre o eventuală recompensare bănească a inculpatului B., această convorbire purtându-se între cei doi în calitate de prieteni.

De asemenea, chiar dacă inculpatul D. vorbește foarte mult și prost, nu poate fi acuzat că a dat declarații cu caracter contradictoriu, declarația de la urmărirea penală fiind dată în conjunctura în care se afla, respectiv în stare de arest preventiv, în condițiile în care procurorul îi promitea punerea în libertate, dacă formulează un denunț, inculpatul fiind pus în libertate ulterior, când s-a luat în discuție prelungirea măsurii arestării preventive, după ce a formulat denunțul din prezenta cauză. Faptul că inculpatul D. a dat declarații în faza de cercetare judecătorească care corespund realității, nu înseamnă că acestea ar avea un conținut contradictoriu, întrucât aceste declarații se coroborează cu pozițiile procesuale ale celorlalți inculpați și cu probatoriile existente la dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât martorii denunțători O. și F. nu au perceput în mod direct și nemijlocit presupusele activități infracționale reținute în sarcina celorlalți coinculpați, acestea fiind comunicate numai de inculpatul D..

IV. Legea penală mai favorabilă

Instanța de apel constată că de la data săvârșirii infracțiunilor de către inculpați și până la judecarea definitivă a cauzei există o succesiune de legi penale, reprezentată de Codul penal din 1969 (sub imperiul căruia s-au comis faptele) și Codul penal intrat în vigoare pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, ceea ce ridică problema aplicării legii penale în timp.

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor apelanților, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, apreciază că se impune efectuarea, din oficiu, a unei analize referitoare la incidența dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, în funcție de aceasta urmând a fi examinate toate criticile invocate de apelanți cu privire la existența faptelor, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale, precum și a vinovăției lor în comiterea acestora.

Modificările ivite ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale impun soluționarea conflictului legilor în timp pentru a determina legea penală aplicabilă, principiul legalității incriminării și pedepsei determinând ca infracțiunile reținute și limitele de pedeapsă pentru sancționarea penală a acestora să fie cele prevăzute de legea de la data săvârșirii faptelor, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapte săvârșite anterior intrării sale în vigoare.

Dar, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, prin urmare, în situația tranzitorie menționată, se va face aplicarea prevederii constituționale, transpusă în art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare.

În ceea ce privește mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014 a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile, reținând în considerente că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive, "deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze".

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă", iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării căii de atac și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speță, doar prin raportare la limitele de pedepse prevăzute de cele două legi), ci pe baza unor criterii concrete, referitoare la menținerea incriminării faptelor săvârșite în legea penală nouă și posibilitatea ca aceasta să retroactiveze, în sensul că ar fi mai favorabilă cu privire la condițiile de incriminare (continuitatea incriminării), condițiile de tragere la răspundere penală, regimul sancționator și consecințele condamnării.

Examinarea încadrării juridice dată faptelor ca urmare a situației tranzitorii se impune pentru a verifica dacă există sau nu dezincriminare, urmare abrogării unor texte de lege și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală.

Întrucât, există deosebiri semnificative între cele două legi succesive din perspectiva condițiilor de incriminare și de tragere la răspundere penală, determinarea legii penale mai favorabile în contextul cauzei, în cazul fiecărui inculpat, se va raporta la condițiile referitoare la pedeapsă, însă analizate în concret și mod global, atât cu referire la limitele speciale, cât și la modalitățile de individualizare.

Pentru a compara cele două legi instanța de control judiciar urmează a analiza consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi, cu mențiunea că, în speță, cu excepția faptei reținută în sarcina inculpatului C., încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor reținute în sarcina inculpaților D., A. și B. corespunde legii penale noi, iar prima instanță a stabilit sancțiunile/pedepsele pentru fiecare dintre aceste fapte, conform noilor reglementări penale, achiesând, în mod nejustificat, la concluziile parchetului în sensul că legea penală nouă este mai favorabilă ultimilor 3 inculpați menționați .

În ce privește infracțiunea de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, reținută în sarcina inculpatului C., instanța de control judiciar constată că prima instanță a procedat corect atunci când a reținut că legea penală anterioară este mai favorabilă și a dispus, justificat, condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., suspendând condiționat executarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen. anterior, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior și apreciind că numai prin stabilirea acestei sancțiuni/măsuri fără privare de libertate, poate fi îndeplinit scopul preventiv educativ și de constrângere al pedepsei.

Astfel, atât înainte de modificările apărute la 01 februarie 2014 prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cât și după intrarea în vigoare a noii codificări penale, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, au fost menținute așa încât textul incriminator și limitele de pedeapsă sunt identice: "Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani."

Conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia fiind cel prevăzut de Codul penal anterior.

Întrucât această modalitate de executare a pedepsei nu mai este prevăzută în actuala reglementare a Codului penal în vigoare, instanța de apel constată că prima instanță, în condițiile reținerii vinovăției inculpatului, a procedat în mod judicios și corect atunci când a apreciat ca fiind mai favorabilă modalitatea de individualizare a pedepsei stabilită în legea penală anterioară.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor reținute în sarcina inculpaților A., B. și D. corespunde incriminărilor din legea penală în vigoare și nu celor din legea penală anterioară, sub imperiul căreia au fost săvârșite faptele imputate acestora și care este, de asemenea, vădit mai favorabilă celor 3 inculpați pentru motivele ce vor fi mai jos relevate.

Astfel, se constată că inculpații A., B. au fost trimiși în judecată pentru câte o infracțiune de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., fiind condamnați, în primă instanță, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 C. pen., pe o perioadă de 6 ani conform art. 92 C. pen., fiind impuse și o serie de măsuri de supraveghere pe care aceștia să le respecte [art. 91 alin. (1), art. 93 alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen.].

Totodată, inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de cumpărare de influență prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 C. pen. și o infracțiune de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., aflate în concurs real, fiind condamnat, în primă instanță, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare în final, având de executat în regim de privare de libertate 5 ani și 8 luni închisoare (ca efect al revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată anterior).

Raportând faptele imputate inculpaților la conținutul normelor incriminatoare din legea veche, dar și din legea nouă, se constată că acestea se regăsesc în legea penală anterioară datei de 01 februarie 21014 și continuă să fie sancționate penal și sub imperiul noii legi, însă cu unele diferențe semnificative care vor fi mai jos relevate.

Astfel, înainte de modificările apărute la 01 februarie 2014 prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal dispozițiile art. 6, art. 6¹ și art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție prevedeau:

Art. 6 Infracțiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 C. pen. și de trafic de influență - prevăzută la art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

Art. 6¹ (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

(2) Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2).

Art. 7 (1) Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

(2) Fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

(3) Dacă infracțiunile prevăzute la art. 256 și 257 C. pen., precum și infracțiunile prevăzute la art. 6¹ și 8² din prezenta lege au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

Odată cu intrarea în vigoare a noii codificări penale, se constată că prevederile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin art. 79 pct. 2 și, respectiv pct. 4 din Legea nr. 187/2012, iar art. 6¹ din aceeași lege a fost abrogat prin dispozițiile art. 79 pct. 3 din Legea nr. 187/2012, acest ultim text legal fiind, însă, preluat cu unele diferențe atât de ordin terminologic, cât și sub aspectul limitelor de pedeapsă, în textul de la art. 292 C. pen. în vigoare:

Art. 6 Infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 C. pen., trafic de influență, prevăzută la art. 291 C. pen., și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292 C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispozițiile art. 308 C. pen. se aplică în mod corespunzător.

Art. 7 Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care: a) exercită o funcție de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;

c) este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor;

d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 C. pen. se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

Art. 292 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunțul prevăzut în alin. (2).

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Comparând textele legale de la art. 6 din legea specială (care este o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă) înainte și după data de 01 februarie 2014, se constată că există pe lângă diferențierea de renumerotare a textelor incriminatorii vizând infracțiunile de corupție nominalizate, includerea în enumerarea de la textul nou și a infracțiunii de cumpărare de influență, care nu se regăsea anterior în cuprinsul acestui articol, ci într-un text distinct, cel prevăzut de art. 6¹, fiind totodată, menționată și prevederea referitoare la aplicarea art. 308 C. pen., care nu se regăsea în vechea reglementare.

Referitor la această ultimă precizare, instanța de control judiciar constată că ar fi fost fondată solicitarea parchetului în sensul greșitei rețineri de către prima instanță a incidenței dispozițiilor art. 308 C. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul A., numai dacă, în speță, ar fi fost mai favorabilă reglementarea penală de după 01 februarie 2014, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență în forma agravantă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., în calitatea sa de director al DJAOV. Bacău, fiind deci funcționar public, atât în accepțiunea legii noi (art. 175 C. pen.), cât și a celei vechi (art. 147 C. pen. anterior).

Or, fiind mai favorabilă legea penală anterioară datei de 01 februarie 2014, această critică nu se mai impune a fi analizată, urmând a fi înlăturată ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește infracțiunile de trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea 78/2000, reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpații A. și B., în dispozițiile din noul C. pen., textul incriminator cuprinde o serie de elemente de diferențiere în raport cu dispozițiile art. 257 C. pen. anterior.

Astfel, din punct de vedere al elementului material, infracțiunea se poate realiza printr-o acțiune de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii (de bani sau alte foloase), menționându-se și posibilitatea ca acțiunea de pretindere, primire sau acceptare să fie săvârșită direct sau indirect, art. 291 alin. (1) C. pen. nou prevăzând că acțiunea se săvârșește de persoana care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra funcționarului public și care "promite" că îl va determina pe funcționarul public să adopte o anumită conduită.

Din punct de vedere al limitelor pedepsei principale a închisorii art. 257 C. pen. anterior prevede pedeapsa de la 2 la 10 ani închisoare, iar art. 291 alin. (1) C. pen. nou, pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, reținute la încadrarea juridică dată faptelor imputate inculpaților B. și A., acestea au fost modificate prin art. 79 pct. 4 din Legea nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014

Astfel în reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014, se constată că varianta agravantă a art. 7 alin. (3) din legea specială prevede majorarea cu 2 ani a maximului special, în cazul infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior, astfel că limitele de pedeapsă se situează între 2 ani și 12 ani închisoare, deosebindu-se substanțial de varianta agravantă prevăzută de art. 7 lit. c) din aceeași lege, dar ulterioară apariției Legii nr. 187/2012, în sensul că limitele speciale ale pedepsei se majorează cu 1/3, astfel că, în cazul infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. se majorează cu 1/3 ambele limite ale pedepsei, acestea fiind între 2 ani și 8 luni și 9 ani și 4 luni închisoare.

Astfel, în acest caz, se observă că minimul special al pedepsei este mai redus în cazul reglementării anterioare și chiar dacă maximul special este vădit mai mare decât cel stabilit în noua reglementare, față de împrejurarea că, în procesul de individualizare al pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță s-a orientat către minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților B. și A. [câte o infracțiune de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000] dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, este evident că legea penală anterioară datei de 01 februarie 2014 este mai favorabilă pentru ambii inculpați.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța trebuie să aibă în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen. în vigoare, sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor dispozițiile legii vechi sunt mai favorabile, atât în ce privește suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 și urm. C. pen. anterior, cât și a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 86¹ și urm. din aceeași codificare penală, ținând seama de sfera obligațiilor impuse condamnaților și de efectele suspendării executării sub supraveghere.

Astfel, deși art. 92 C. pen. în vigoare prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută în art. 86² Codul penal anterior, se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (așa cum prevedea art. 86⁶ Codul penal anterior), însă art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații, ce anterior aveau caracter facultativ, prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității fiind prevăzută doar în legea nouă, situație în care, și din această perspectivă, în mod evident, dispozițiile Codului penal anterior apar ca fiind mai avantajoase pentru inculpați.

Și în cazul inculpatului D., căruia i s-au reținut în sarcină, în concurs real, două infracțiuni de cumpărare de influență prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și una de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată, în dezacord cu prima instanță, că legea penală mai favorabilă era tot codificarea penală anterioară, fiind, deci fondat apelul formulat de acest inculpat numai sub acest aspect.

De asemenea, se reține că dispozițiile art. 25 C. pen. anterior vizând instigatorul au fost preluate fără diferențe de reglementare aproape identic și în dispozițiile noii codificări penale în art. 47, însă fără particula/prepoziția "pe" din fața sintagmei "altă persoană", nemodificând conținutul textului și statuând că: "instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală".

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că, deși în mod formal, limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legiuitor pentru cele două infracțiuni de cumpărare de influență sunt vădit mai mari în vechea reglementare, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă pentru instigator sunt aceleași ca pentru autor, de la 1 an la 5 ani închisoare, textul de lege fiind nemodificat după intrarea în vigoare a noii codificări penale, așa cum s-a arătat mai sus, totuși, evaluând aceste prevederi legale prin raportare la cele care reglementează tratamentul penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului, posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, efectele suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum și sfera obligațiilor impuse condamnaților pe durata acesteia, împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante și efectele lor, se observă că legea care, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, conduce în concret la un rezultat mai favorabil pentru inculpat, este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluționării prezentelor apeluri, tratamentul sancționator în cazul concursului de infracțiuni prevăzut în reglementarea de după 01 februarie 2014 fiind unul mai sever, prin impunerea unui spor obligatoriu la pedeapsa cea mai grea, de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracțiunile concurente.

Astfel, se reține că în reglementarea anterioară infracțiunea de cumpărare de influență era prevăzută numai în legea specială, respectiv în art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, text care prevedea o pedeapsă de la 2 ani până la 10 ani închisoare, iar ulterior, prin art. 79 pct. 3 din Legea nr. 287/2012, acest articol a fost abrogat, fapta nefiind, însă dezincriminată, deoarece prevederile acestui text au fost preluate, cu mici deosebiri de ordin terminologic, în dispozițiile art. 292 C. pen. în vigoare, care stabilesc o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani închisoare, fiind evident că legiuitorul a dorit menținerea sancționării separate și mai severe a anumitor infracțiuni de corupție prevăzute în legislația specială.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, deși limitele speciale maxime ale pedepselor pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai reduse în legea penală nouă, legea penală veche este mai favorabilă acestuia și din perspectiva aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, întrucât anterior era prevăzut sistemul cumulului juridic, iar sporul era aplicat doar facultativ putând atinge maximul special al pedepsei, fără însă a depăși 5 ani, spre deosebire de codificarea penală actuală, mai aspră, în care este prevăzut sistemul cumulului juridic, dar cu aplicarea unui spor obligatoriu și fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse componente stabilite, existând astfel situații în care pedeapsa rezultantă ar depăși cuantumul sancțiunilor penale ce pot fi stabilite, potrivit legii penale vechi, nefiind, așadar, limitat la un nivel maxim prevăzut de lege.

Astfel, art. 33 lit. a) C. pen. anterior prevede că există concurs de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, iar art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior prevede că în caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Art. 38 din noul C. pen. reia dispozițiile art. 33 C. pen. anterior referitoare la concursul de infracțiuni, dar face referire explicită la concursul real, precizând și că acesta se realizează "prin acțiuni sau inacțiuni distincte", iar art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. nou prevede că în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că s-ar putea ajunge la o pedeapsă rezultantă mult mai mare în raport de vechiul C. pen., care, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b), în cazul concursului, prevede că se aplică pedeapsa cea mai grea, aplicarea sporului fiind facultativă.

Astfel, pentru infracțiunile care formează obiectul acuzației penale, noile dispoziții apar ca fiind mai blânde sub aspectul regimului sancționator, însă, evaluând aceste prevederi legale în coroborare cu cele care reglementează tratamentul penal al pluralității de infracțiuni (concursul de infracțiuni) se observă că legea care, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat, este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluționării prezentului apel.

Cu referire la pedepsele accesorii și complementare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevede că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Astfel, deși noul C. pen. prevede pentru majoritatea infracțiunilor analizate un maxim special mai redus, ținând seama că aprecierea legii mai favorabile se face global, iar nu pe fiecare infracțiune ori instituție de drept penal incidentă în cauză, instanța de apel reține că, în speță, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Așadar, în dezacord cu prima instanță (care a făcut o examinare comparativă și judicioasă a textelor legale de incriminare, a limitelor de pedeapsă prevăzute de textele incriminatorii, a efectelor circumstanțelor atenuante și/sau agravante asupra cuantumului pedepselor stabilite, precum și a modalității de individualizare a executării acestora), Înalta Curte, completul de 5 Judecători, procedând, din oficiu, la propria analiză cu privire la incidența art. 5 C. pen., constată că legea penală mai favorabilă pentru inculpații D., B. și A. este legea penală anterioară modificărilor de la 01 februarie 2014, caracterul aparent mai favorabil al legii penale noi fiind anulat de tratamentul mai sever al concursului de infracțiuni, de imposibilitatea valorificării anumitor aspecte ca și circumstanțe atenuante judiciare, precum și de condițiile/efectele amânării ori suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzut de legea în vigoare, aspecte care au fost mai sus evidențiate.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri și, respectiv, din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de ultim control judiciar constată că, în cauză, legea penală mai favorabilă este cea anterioară (Codul penal anterior raportat la Legea nr. 78/2000), aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru fiecare dintre inculpați.

V. Analiza criticilor formulate de apelanți

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători, examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza, conform art. 417 C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești în primă instanță și în apel, constată că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B., A. și D. sunt parțial fondate, urmând a fi admise în parte și numai în limitele ce se vor arăta, iar apelul formulat de inculpatul C. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor releva:

V.1) Criticile vizând nelegalitatea hotărârii atacate

A. Analiza apărărilor apelanților inculpați circumscrise solicitării de constatare a nulității sentinței atacate cu consecința desființării integrale a acesteia și reținerii spre rejudecare în apel a cauzei

Apelanții inculpați B. și A., în esență, au invocat, în principal, nulitatea absolută, iar în subsidiar, nulitatea relativă atât a măsurilor de supraveghere dispuse de procuror și realizate de un organ necompetent (SRI), prin trimitere la considerentele deciziei CCR nr. 51 din 16 februarie 2016, cât și a proceselor verbale de redare ale interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice și ale comunicărilor din mediul ambiental, solicitând, în baza art. 102 C. proc. pen., excluderea probelor și a mijloacelor de probă obținute nelegal, precum și a celor derivate din acestea, susținând că soluția instanței de fond este nulă și nemotivată, întrucât nu face referire la aceste aspecte.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că nu pot fi primite aceste critici, urmând a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel constată că odată cu intrarea în vigoare la 01 februarie 2014 a noului C. proc. pen. s-a instituit principiul separării funcțiilor judiciare. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) C. proc. pen., în procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare:

a) funcția de urmărire penală;

b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală;

c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată;

d) funcția de judecată.

În privința ultimelor două funcții judiciare, delimitarea acestora impune ca, mai înainte de începerea judecății, în procedura de cameră preliminară, să se statueze definitiv asupra chestiunilor legate de legalitatea sesizării instanței și a administrării probatoriului în faza de urmărire penală, cu consecința imposibilității reluării acestor aspecte în cursul judecății, indiferent că este vorba despre procedura în fața instanței de fond ori a celei în fața instanței d control judiciar.

Înalta Curte de casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că în cuprinsul memoriilor formulate de apelanții inculpați B., C. și A. încă din etapa camerei preliminare, respectiv de inculpații A. și C., precum și în susținerile orale formulate inclusiv de apelantul inculpat D., în esență, au vizat și criticat unele aspecte de nelegalitate a probelor și mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, iar judecătorul de cameră preliminară le-a cenzurat și s-a pronunțat cu privire la acestea prin încheierea din cameră de consiliu nr. 65 din 28 ianuarie 2015 în dosarul x/1/2014.

Prin Încheierea nr. 80/C pronunțată la 08 aprilie 2015, în Dosar nr. x/1/2015, Secția penală a Înaltei Curți, în baza art. 347 C. proc. pen. a respins ca nefondate contestațiile formulate doar de inculpații C. și A. împotriva încheierii din cameră de consiliu nr. 65 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, constatând neîntemeiate cererile și excepțiile invocate de aceștia, inclusiv cele vizând nelegalitatea probelor și mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, excluderea interceptărilor telefonice preluate dintr-un alt dosar de urmărire penală, precum și cele referitoare la nulitatea încheierilor prin care s-a dispus autorizarea interceptărilor audio-video, înregistrărilor telefonice și comunicărilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că și în faza cercetării judecătorești în primă instanță, prin memoriile depuse de inculpații A. și B., cu unele mici nuanțări, au continuat să invoce aceleași critici vizând nelegalitatea probatoriului administrat în faza de urmărire penală cu depășirea evidentă a termenului prevăzut de lege, ceea ce este inadmisibil, întrucât toate susținerile și apărările formulate cu privire la acest aspect au făcut deja obiectul analizei și cenzurii judecătorului de cameră preliminară, care nu numai că a respins excepțiile invocate prin apărătorii aleși de inculpații B., C. și A. referitoare la verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală, dar a realizat și o analiză, din oficiu, a tuturor acestor aspecte prin raportare la rechizitoriul emis, la probele administrate și la actele procedurale emise de procuror.

Totodată, prin motivele de apel și apoi prin concluziile susținute și depuse în fața instanței de control judiciar inculpații B. și A. au precizat și completat aceste apărări cu referiri mai nuanțate atât la considerentele Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, cât și la pretinse încălcări ale caracterului proporțional al măsurilor de supraveghere dispuse în cauză, dar și ale dreptului la un proces echitabil prin invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciindu-le, în esență, ca fiind o reiterare a cererilor formulate în procedura camerei preliminare, va menționa suplimentar celor anterior reținute și următoarele aspecte:

Decizia Curții Constituționale a României nr. 51/2016 a fost pronunțată ca urmare a verificării conformității cu normele constituționale a prevederilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., constatându-se că sintagma,,ori de alte organe specializate ale statului", din cuprinsul acestui text legal este neconstituțională, arătându-se că "această sintagmă apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor", efectele sale neputând fi extinse și asupra altor dispoziții legale.

În cauza penală nr. x/P/2013 în care a fost emis actul de sesizare, precum și în dosarele penale nr. x/P/2013, nr. x/P/2013 și nr. 139/P/2013 instrumentate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, cauze din care au fost preluate interceptări și înregistrări ale convorbirilor telefonice și comunicărilor, aceste probe au fost administrate în baza unor mandate de supraveghere tehnică autorizate și puse în executare în baza vechilor reglementări procedural penale, respectiv dispozițiile art. 91¹ și urm. din Codul de procedură penală anterior, după cum urmează: în dosarul penal nr. x/P/2013 au fost valorificate autorizațiile nr. 110 din 11 martie 2013, nr. 124 din 18 martie 2013 și nr. 150 din 03 aprilie 2013 emise în baza încheierilor nr. 122 din 11 martie 2013, nr. 137 din 18 martie 2013 și cea din 03 aprilie 2013 pronunțate de judecătorul desemnat din cadrul Tribunalul Bacău, în conformitate dispozițiile art. 91¹ și următoarele C. proc. pen. anterior; în dosarul penal nr. x/P/2013 au fost efectuate interceptări în baza ordonanței provizorii a procurorului din data de 19 februarie 2013 și a autorizațiilor nr. 49 din 06 februarie 2013 și 84 din 21 februarie 2013 emise în baza încheierilor nr. 52 din 06 februarie 2013 și nr. 90 din 21 februarie 2013, pronunțate de judecătorul desemnat din cadrul Tribunalul Bacău, în conformitate cu dispozițiile art. 91¹ și următoarele din Codul de procedură penală anterior.

Convorbirile relevante astfel interceptate au fost preluate în prezenta cauză, în conformitate cu art. 91² alin. (5) Codul de procedură penală anterior, prin rezoluția nr. x/P/2013 din 16 decembrie 2013; în Dosarul penal nr. x/P/2012 au fost valorificate autorizațiile nr. 526 din 18 octombrie 2012, nr. 543 din 16 noiembrie 2012, nr. 568 din 13 decembrie 2012, nr. 569 din 13 decembrie 2012, nr. 1 din 03 ianuarie 2013, nr. 17 din 15 ianuarie 2013 și nr. 224 din 23 mai 2013 emise în baza încheierilor nr. 608 din 18 octombrie 2012, nr. 629 din 16 noiembrie 2012, nr. 657 din 13 decembrie 2012, nr. 658 din 13 decembrie 2012, nr. 2 din 03 ianuarie 2013, nr. 17 din 15 ianuarie 2013 și cea din 23 mai 2013 pronunțate de judecătorul desemnat din cadrul Tribunalul Bacău, în conformitate cu dispozițiile art. 91¹ și următoarele C. proc. pen. anterior. Convorbirile astfel rezultate au fost preluate în prezenta cauză, în conformitate cu art. 142 alin. (5) C. proc. pen. prin rezoluția nr. x/P/2013 din 16 decembrie 2013, iar prin ordonanța nr. x/P/2013 din 11 februarie 2014, în conformitate cu art. 142 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus preluarea datelor rezultate din listingul obținut în baza autorizației nr. 224 din 23 mai 2013 emisă în Dosarul nr. x/P/2012.

În Dosarul penal nr. x/P/2013 a fost valorificată autorizația nr. 25 din 10 octombrie 2013, emisă de judecătorul desemnat din cadrul Curții de Apel Bacău, iar prin ordonanța nr. x/P/2013 din 09 octombrie 2014, în temeiul art. 142 alin. (5) C. proc. pen., a fost preluată convorbirea purtată în mediul ambiental din data de 30 octombrie 2013.

Raportând considerentele Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, (care sunt obligatorii în conformitate parag. 7 al deciziei CCR nr. 415/2010), la dispozițiile legale incidente privind interceptările, se constată că prevederile art. 91² alin. (1) teza I C. proc. pen. anterior sunt constituționale, astfel cum rezultă din parag. 27 al Deciziei CCR nr. 51/2016.

În situația în care dosarele aflate pe rol conțin înregistrări realizate în conformitate cu prevederile art. 91¹ C. proc. pen. anterior, cererea de excludere a acestora sau invocarea nulității relative apare ca fiind inadmisibilă, deoarece Curtea Constituțională nu a exercitat controlul de constituționalitate asupra acestor dispoziții (parag. 51).

Autorizarea supravegherii în fiecare din cauzele penale mai sus menționate a fost realizată de instanțele competente (Tribunalul Bacău sau Curtea de Apel Bacău, după caz), în conformitate cu prevederile art. 91¹ - art. 91⁶ C. proc. pen. anterior, iar procesele verbale de redare au fost întocmite în conformitate cu art. 91³ C. proc. pen. anterior, texte de lege în vigoare în perioada autorizării și efectuării interceptărilor (2012 - 2013), dispoziții care, de altfel, au fost supuse anterior controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional statuând că acestea sunt constituționale (cu titlu exemplificativ: Deciziile CCR nr. 410/2008, nr. 962/2009, nr. 1556/2009).

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că prin raportare la necesitatea aplicării principiului activității legii procesual penale de la data intrării ei în vigoare, în cauză nu sunt incidente considerentele Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, jurisprudența instanței de contencios constituțional privind principiul aplicabilității legii noi fiind constantă în sensul că "legea nouă se aplică, de îndată, tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi" (Decizia CCR nr. 287 din 01 iulie 2009).

Raportând considerentele și dispozitivul deciziei invocate de apelanți la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție (conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării și au aplicabilitate numai pentru viitor asupra cauzelor aflate pe rol sau asupra cauzelor ce urmează a fi pe rol [în care mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare în baza dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.], se constată că o derogare de la principiul instituit de art. 147 alin. (4) Constituție nu se justifică, Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale fiind deci aplicabilă cauzelor aflate pe rolul instanțelor, numai în măsura în care nu s-au depășit termenele procedurale pentru a se putea cere înlăturarea probelor pretins a fi nelegale, fiind deci exclusă posibilitatea ca publicarea deciziei să poată fi interpretată ca o "repunere în termen" pentru verificarea legalității unor probe sau efectuarea unor acte.

Sintagma "cauze aflate pe rolul instanțelor" trebuie apreciată în măsura în care se pun în discuție cauze în care se poate constata existența unei nulități relative sau nulități absolute, raportat la etapa procesuală a cauzei, or, în speță, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți a pronunțat o încheiere rămasă definitivă, prin respingerea contestațiilor formulate de doi dintre inculpați (A. și C.) prin care a constatat caracterul legal al probatoriului administrat (probe și mijloace de probă) în faza de urmărire penală, inclusiv al interceptărilor audio-video din mediul ambiental, înregistrărilor convorbirilor telefonice și comunicărilor, dar și al proceselor-verbale de redare al acestora. A proceda din nou, în baza acestui temei, la o reevaluare/reexaminare a legalității unor probe sau acte procedurale ar echivala cu o încălcare a principiului autorității de lucru judecat, a principiului separării funcțiilor juridice, prin prisma rolului camerei preliminare și al instanței de judecată.

Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 784/2015 că o probă este legală dacă mijlocul de probă și procedeul probatoriu prin care a fost obținută sunt legale, iar aceasta presupune legalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probelor, or în dosarele de urmărire penală menționate, interceptările s-au realizat în baza unor autorizații legale emise de judecătorul desemnat din cadrul Tribunalului Bacău/Curții de Apel Bacău și au fost puse în executare conform unor texte de lege ce se bucură de prezumția de constituționalitate.

Din perspectiva aplicării legii în timp, având în vedere principiile evidențiate de jurisprudența instanței de contencios constituțional, în toată perioada de activitate a unui act normativ acesta se bucură de prezumția de legalitate și constituționalitate, interpretare ce reprezintă o aplicare a principiului activității legii procesual penale, de la data intrării în vigoare.

În faza procedurală a camerei preliminare, cu privire la interceptări inculpații au susținut caracterul nelegal al preluării datelor din Dosarul penal nr. x/P/2012 al D.N.A., invocând neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 142 alin. (5) C. proc. pen., precum și nulitatea interceptărilor autorizate în Dosarul penal nr. x/P/2013, urmare neîndeplinirii condițiilor reliefate de art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen. anterior, sub aspectul principului proporționalități și subsidiarității unor asemenea măsuri intruzive.

Invocarea incidenței prevederilor art. 282 C. proc. pen. presupune, în cauză, analizarea cu prioritate a termenului în care se poate cere constatarea existenței unei astfel de nulități relative, având în vedere că se critică acte procedurale proprii urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât a fost depășită faza camerei preliminare și evident analizarea incidenței prevederilor art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea 255/2013, în situația cauzelor nedefinitiv soluționate la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen., legalitatea actelor de procedură îndeplinite anterior se examinează prin raportare la normele în vigoare la data îndeplinirii actului. Conform alin. (2) al aceluiași text de lege, nulitatea oricărui act sau lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a noii legi poate fi invocată numai în condițiile noului C. proc. pen.. În același sens, în parag. 32 al Deciziei nr. 51/2016, Curtea Constituțională a menționat că sancțiunile reliefate de art. 102 alin. (3) C. proc. pen. trebuie analizate prin raportare la regimul nulităților.

Instanța de control judiciar reține că legalitatea actelor procesuale și procedurale specifice fazei de urmărire penală, efectuate anterior datei de 01 februarie 2014 va trebui examinată în conformitate cu regimul nulităților reglementat de art. 280 - 282 din noul C. proc. pen., dar luând în considerare condițiile referitoare la îndeplinirea actelor, astfel cum erau prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării acestora, respectiv ale art. 197 alin. (1) C. proc. pen. anterior (tempus regit actum).

În aceste condiții, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen. anterior, "încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act". În același sens sunt și dispozițiile art. 280 alin. (1) C. proc. pen. în vigoare de la 01 februarie 2014 "încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod ". Prin urmare, în noul C. proc. pen. se preia regula vechiului cod privind reglementarea nulităților absolute ca nulități exprese și a nulităților relative ca nulități virtuale.

Nulitatea procesuală, ca principal mijloc de control al regularității actelor de procedură și de sancționare a celor care sunt contrare normelor formale, este o sancțiune care se îndreaptă împotriva actelor de procedură efectuate cu încălcarea legii și pe care le înlătură integral sau în parte. Dacă cele două categorii de nulități nu se deosebesc sub aspectul condițiilor de existență și nici a efectelor, singurele diferențe care apar sunt numai sub aspectul producerii vătămării, care este prezumată în situația nulităților absolute și de probat în cazul celor relative, și al termenului până la care pot fi invocate.

Dispozițiile art. 280 - 282 C. proc. pen. impun un regim al nulităților ce restrânge sfera cazurilor de nulitate absolută. Singurele situații în care se poate invoca o atare nulitate în legătură cu efectuarea actelor de urmărire penală sunt cele prev. de art. 281 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.:,,prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie, potrivit legii" și art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.: "asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie", celelalte cazuri de nulitate absolută vizând exclusiv desfășurarea judecății.

Or, în acord cu prima instanță, se constată că niciuna din aceste situații care ar avea vocația să atragă sancțiunea nulității absolute a actelor/probelor nu este incidentă în speță, inculpații fiind prezenți în fața organelor judiciare ori de câte ori a fost necesar, fiind asistați de apărători aleși sau desemnați din oficiu și participând la efectuarea actelor de urmărire penală atunci când apărătorii au solicitat acest lucru, având atât răgazul să-și pregătească apărarea, cât și posibilitatea să formuleze memorii, cereri, excepții pe parcursul urmăririi penale, procedurii de cameră preliminară și mai apoi în fața primei instanțe și a instanței de apel (dovadă fiind numeroasele cereri, memorii, excepții, propuneri de probatorii și concluzii scrise formulate în cauză).

Prin urmare, aspectele invocate de către inculpați trebuie evaluate conform art. 280 raportat la art. 282 C. proc. pen. din perspectiva nulităților relative, pentru care legea prevede necesitatea îndeplinirii mai multor condiții:

- să existe o încălcare a dispozițiilor legale altele decât cele prevăzute de art. 281 C. proc. pen., care reglementează desfășurarea procesului penal;

- prin nerespectarea cerinței legale să se aducă o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali;

- vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului;

- vătămarea să privească un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate;

- nulitatea să fie invocată în termenul prevăzut de lege.

Instanța de control judiciar, cu privire la termenul până la care se poate ridica acest tip de nulitate constată că art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. prevede că "încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură."

Raportând prevederile legale mai sus citate la circumstanțele cauzei dedusă judecății, se apreciază că cererile formulate de apelanții inculpați cu privire la nulitatea probelor și excluderea acestora și mijloacelor de probă obținute nelegal din ansamblu probator, precum și toate celelalte critici ce vizează faza de urmărire penală nu pot fi primite și exced la acest moment competenței instanței de control judiciar, întrucât aspectele invocate reprezintă, conform art. 342 C. proc. pen., atributul judecătorului de cameră preliminară și, respectiv al instanței învestite cu soluționarea contestației formulate în baza art. 347 C. proc. pen., impunându-se a se respecta principiul separării funcțiilor judiciare consfințit în dispozițiile art. 3 C. proc. pen.

Deși inculpații au arătat că apariția Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 redeschide posibilitatea invocării nulității probelor și mijloacelor de probă administrate cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, se constată că în acest moment procesual nu mai pot fi supuse cenzurii instanței de control judiciar dispozițiile referitoare la nulități relative atât prin prisma termenului legal în care acestea puteau fi invocate, dar mai ales prin prisma vătămării cauzate, aceștia neputând releva în ce a constat eventuala vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată în altă modalitate decât prin excluderea acestor probe și/sau mijloace de probă, căci inculpații le-au atribuit acestora alte interpretări contextuale, fără să conteste, de fapt, realitatea acestora și nici nu au putut specifica în ce modalitate probele contestate ar putea avea un alt conținut, o altă forță doveditoare în ansamblul probator al dosarului, în funcție de organul ce a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică.

- Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători, în raport de susținerile apelanților inculpați vizând pretinsele încălcări ale caracterului proporțional al măsurilor de supraveghere și a principiului echitabilității procesului penal, consideră că se impun a fi analizate și din perspectiva aplicării directe a principiilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, s-ar putea pune problema dacă neînlăturarea unor mijloace de probă rezultate în urma actelor de supraveghere tehnică efectuate de alte organe decât cele de urmărire penală, în condițiile în care Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 51/2016, nu conduce, de plano, la desfășurarea unui proces inechitabil. Altfel spus, s-ar pune în discuție problema, în situația în care decizia Curții Constituționale nu-și poate produce efecte în unele cauze aflate pe rol, dacă probele administrate în condițiile prevăzute în decizie nu ar trebui înlăturate în baza dispozițiilor Convenției și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg privind dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la sancțiunea ce ar putea interveni în cazul unor astfel de probe (obținute cu nerespectarea legii sau atunci când condițiile legale sunt respectate, însă ele nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului), în doctrină s-a exprimat opinia că nu trebuie să se dispună excluderea automată a lor, ci este necesar să se analizeze, în continuare, dacă încălcarea are caracter substanțial și semnificativ și dacă aceasta, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menținerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu.

Or, numai judecătorul intern trebuie să evalueze necesitatea aplicării sancțiunii excluderii prin raportare la gravitatea încălcării drepturilor inculpaților, în procesul de administrare a probatoriului, la impactul pe care caracterul nelegal al probei îl poate avea cu privire la credibilitatea mijlocului de probă, precum și la importanța pe care mijlocul de probă o prezintă în susținerea acuzării.

În cauza Dumitru Popescu contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că utilizarea de înregistrări nelegale aduce atingere dispozițiilor art. 8 din Convenție privind respectarea vieții private și de familie, însă nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât stabilirea admisibilității unor probe este atributul instanțelor naționale. În sprijinul aceleiași idei, conform căreia administrarea unei probe constând în interceptarea unor convorbiri telefonice sau în mediul ambiental cu încălcarea dispozițiilor legale nu conduce, de plano, la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenție s-a exprimat Curtea și în cauzele Khan contra Marii Britanii, P.G. și J.H. contra Marii Britanii, Heglas contra Republicii Cehe, Bykov contra Rusiei.

Ca atare, nici prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se impune la acest moment procesual o înlăturare a probelor și mijloacelor de probă rezultate din activitatea de supravegherea tehnică și administrate în faza de urmărire penală, așa cum au solicitat inculpații, deoarece și în condițiile în care ar exista o eventuală încălcare a dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la viață privată și familială, ea s-a produs deja și, prin urmare, nu ar mai putea fi corijată/remediată de instanța națională prin înlăturarea acestor probe, care, la acest moment, este imposibil a mai fi refăcute.

De altfel, în același sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, cristalizată până în prezent, cu privire la caracterul inadmisibil al unor cereri de excludere a interceptărilor realizate în baza vechilor dispoziții procedural penale și formulate, atât în faza de filtru a camerei preliminare, cât și după epuizarea acestui moment, (cu titlu exemplificativ: încheierile Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, din 31 martie 2016 în Dosarul penal nr. x1/1/2015, din 06 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 și din 21 martie 2016 pronunțată în Dosarul penal nr. x/2/2015/a4).

Față de cele mai sus relevate, instanța de control judiciar, constatând că nu își găsesc aplicabilitatea în cauză efectele Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale și dispozițiile art. 282 C. proc. pen., respectiv art. 102 C. proc. pen., va respinge ca nefondate criticile formulate de inculpați vizând excluderea din materialul probator a interceptărilor și înregistrărilor efectuate în cauză, precum și a celor preluate din alte cauze penale.

- Referitor la critica apelanților inculpați A. și B. vizând nelegalitatea sentinței penale bazată pe probe obținute nelegal în faza de urmărire penală și care, în cuprinsul acesteia, nu face nicio referire la solicitarea de excludere a probelor și/sau mijloacelor de probă obținute nelegal și nici la încălcări ale dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nici această critică nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, contrar susținerilor apelanților inculpați, se constată că prima instanță în mod justificat a reținut că procurorul de caz a procedat corect atunci când emițând rezoluții și ordonanțe, a dispus motivat folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere efectuate și în alte dosare de urmărire penală, întrucât textul de la art. 142 alin. (5) C. proc. pen. permite acest lucru, iar dispozițiile art. 91¹ - art. 91⁶ C. proc. pen. anterior prevedeau condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, modul în care se certifică înregistrările, precum și verificarea mijloacelor de probă.

Art. 91⁶ C. proc. pen. anterior instituie obligația verificării mijloacelor de probă - interceptări și înregistrări audio sau video - în condițiile în care acestea se realizează prin telefon, mijloc electronic de comunicare, la cererea procurorului care efectuează urmărirea penală, cu autorizarea motivată a judecătorului, ceea ce în realitate s-a și realizat.

Prin urmare, măsurile de supraveghere tehnică au fost dispuse la cererea procurorului și au fost autorizate de fiecare dată de judecător, iar procesele verbale de redare a interceptărilor și convorbirilor telefonice au îndeplinit și cerința/obligația legală de a fi certificate de procuror sub aspectul autenticității, astfel că solicitarea de excludere a acestora din ansamblul probator nu are nici justificare. De altfel, verificând procesele-verbale din 14 ianuarie 2014 și 12 februarie 2014 întocmite în faza de urmărire penală, cu ocazia transcrierii/redării conținutului convorbirilor și comunicărilor efectuate în Dosarele nr. x/P/2013 și, respectiv nr. x/P/2013, se observă că acestea poartă mențiunea certificării pentru autenticitate, asumată și semnată de procurorul de caz, în temeiul art. 91³ alin. (2) C. proc. pen.

În speță, se constată, contrar susținerilor apelanților inculpați, că înregistrările audio -video ale discuțiilor din mediul ambiental, interceptările convorbirilor telefonice și ale comunicărilor transmise/primite s-au desfășurat potrivit reglementărilor în vigoare la momentul când acestea s-au efectuat, iar conținutul lor redat în procesele-verbale întocmite conform legii a fost certificat pentru autenticitate, astfel încât acestea constituie probe și mijloace de probă obținute în mod legal și care, în mod corect, au fost valorificate și și-au păstrat valabilitatea în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe și mijloace de probă existente la dosar, nejustificându-se excluderea acestora.

Examinând susținerile apelanților inculpați prin raportare la probele și actele existente la dosar se constată că, în mod justificat și temeinic motivat Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că probele și mijloacele de probă au fost obținute în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare la momentul administrării lor, și neidentificându-se minime indicii ce ar putea să afecteze caracterul lor legal, acestea pot fi folosite în cauza penală dedusă judecății, astfel că, nu va fi primită solicitarea de excludere a acestora pe considerentul că acestea ar fi fost obținute nelegal.

B) Apărările apelanților inculpați vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate în primă instanță circumscrisă solicitării de achitare

Toți apelanții inculpați au solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelurilor astfel cum au fost formulate în scris și susținute oral și prin apărători, desființarea sentinței penale atacate și, pe fond, în rejudecare, achitarea lor, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat fie la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (inculpații C., B. și D.), în subsidiar, la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (inculpatul D.), fie la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (inculpații B., A. și D.), susținând, în esență, că:

- probele și mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală (interceptările din mediul ambiental și înregistrările convorbirilor telefonice și a comunicărilor, precum și procesele - verbale de redare a acestor interceptări și înregistrări) au fost nelegal obținute sau nelegal preluate din alte dosare de urmărire penală, fiind neconcludente sub aspectul existenței faptelor reținute în sarcină și necoroborându-se cu celelalte probe din dosar;

- probele administrate în faza de urmărire penală, dar și pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță și în apel au fost interpretate într-o manieră greșită în scopul reținerii vinovăției inculpaților și nu s-au coroborat între ele, nefiind dovedită în afara oricărui dubiu vinovăția acestora în săvârșirea faptelor ce li se impută;

- hotărârea primei instanțe este nulă absolut fiind nemotivată în fapt și în drept și necuprinzând argumentele pe care și-a fundamentat soluția de condamnare a fiecărui inculpat și nici pe cele în baza cărora a înlăturat susținerile părților sau nu a exclus probele și mijloacele de probă obținute nelegal, inclusiv denunțurile nesincere/mincinoase ale martorilor denunțători F. și O.;

- nu sunt întrunite elementele de tipicitate pentru infracțiunile pentru care au fost cercetați și deduși judecății (latura obiectivă, latura subiectivă, legătura de cauzalitate, lipsa convenției ilicite,etc) ;

- nu s-a probat în niciun fel pretinderea/remiterea sumelor de bani;

- în cazul infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență nu s-a probat în ce a constat influența și asupra cărui funcționar s-a exercitat sau s-a lăsat impresia că ar avea influență și care erau atribuțiile acelui funcționar etc.);

- prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, iar dubiul trebuia să profite fiecăruia dintre inculpații deduși judecății.

- Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, reține, în pofida susținerilor apelanților inculpați, că prezumția de nevinovăție de care inculpații B., A., C. și D. beneficiau, conform dispozițiilor art. 4 C. proc. pen., art. 23 alin. (11) din Constituție și art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost indubitabil răsturnată, astfel cum a rezultat din materialul probator administrat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești în primă instanță.

Totodată, se constată că nici probele administrate în condiții de oralitate, contradictorialitate și nemijlocire în etapa apelului: declarațiile inculpaților date la 13 martie 2017, ale martorilor F. și O. date la termenul din 10 aprilie 2017, precum și înscrisurile depuse nu au avut aptitudinea de a schimba, fie și parțial, situația de fapt reținută de prima instanță, motiv pentru care apreciază că nu se mai impune reluarea acesteia, însă vor fi făcute referiri punctuale la circumstanțele reale ale cauzei și la circumstanțele personale ale inculpaților cu ocazia analizării criticilor de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate formulate de apelanți.

- Referitor la critica vizând caracterul nelegal al probelor și mijloacelor de probă, inclusiv al celor preluate din alte dosare de urmărire penală administrate în faza de urmărire penală, instanța de control judiciar o apreciază vădit neîntemeiată și va fi respinsă ca atare pentru aceleași considerente ce au fost deja detaliate la subsecțiunea A) cu ocazia analizei criticilor privind nulitatea absolută/relativă a acelorași probe și mijloace de probă invocate de inculpați.

- Nici critica referitoare la interpretarea greșită a probatoriului administrat pe tot parcursul procesului penal, în scopul reținerii vinovăției inculpaților în săvârșirea faptelor pentru care au fost cercetați și deduși judecății nu este fondată, urmând a fi respinsă de instanța de control judiciar pentru considerentele ce urmează, cumulat cu cele ce vor fi relevate cu ocazia analizei faptelor imputate inculpaților, în cadrul acestei secțiuni.

Instanța de control judiciar reține că, în vederea aflării adevărului, instanța de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. Astfel, organul judiciar va stabili dacă fapta există, de cine a fost săvârșită, dacă întrunește toate elementele constitutive ale unei infracțiuni și dacă făptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.

În baza exercitării rolului activ pentru aflarea adevărului, instanța are obligația să administreze toate probele necesare, pentru a pronunța o soluție din cele prevăzute de art. 396 C. proc. pen. (art. 345 C. proc. pen. anterior), iar în ceea ce privește pe aceea de condamnare, urmează să înfrângă prezumția de nevinovăție.

Aflarea adevărului și pronunțarea unei soluții temeinice și legale presupune efectuarea unei activități complexe și complete de probațiune, în condițiile specifice fazei de judecată, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. pen. [art. 63 alin. (2) C. proc. pen. anterior], probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Textul de lege invocat stabilește trei principii și anume: nedeterminarea anticipată de către legiuitor a valorii probelor care se administrează, libertatea de apreciere a probelor de către instanța de judecată și principiul libertății probelor.

În ceea ce privește libertatea de apreciere a probelor, instanța trebuie să ajungă, fie la concluzia că, în cauză, prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată și, ca atare, se impune achitarea inculpatului de orice culpabilitate, fie ajunge la convingerea culpabilității persoanei trimise în judecată, și pe cale de consecință se impune condamnarea acesteia.

Probabilitatea de culpabilitate trebuie să fie ridicată la rangul de certitudine și să rezulte fără putință de tăgadă din probele administrate în cauză.

Instanța nu este ținută, în mod particular, de nicio probă, convingerea sa reprezentând corolarul esențial al puterii de apreciere a probelor, evident, numai pe baza probelor permise de lege, analizate în ansamblul lor și prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză.

Pe de altă parte, sancțiunea înlăturării și invalidării mijloacelor de probă din materialul probator intervine, potrivit dispozițiilor procesual penale, doar în situația în care se constată că acestea au fost obținute în mod ilegal, potrivit art. 102 alin. (2) C. proc. pen. [art. 64 alin. (2) C. proc. pen. anterior].

Or, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că probele și mijloacele de probă au fost obținute în mod legal, nejustificându-se înlăturarea din ansamblul probator administrat în cauză a înregistrărilor discuțiilor din mediul ambiental, a interceptărilor convorbirilor telefonice și/sau comunicărilor și nici a proceselor verbale de redare a acestora sau a depozițiilor date de martorii denunțători F. și O. în faza de urmărire penală.

Astfel, coroborând denunțurile, inclusiv înregistrările din mediul ambiental și interceptările convorbirilor telefonice și comunicărilor reținute în rechizitoriu, al căror conținut nu a fost, în esență, contestat de inculpați, declarațiile suspecților/inculpaților din faza de urmărire penală, readministrate în fond și apoi în apel: C., A., B., D., E. cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, ulterior, în parte, reaudiați în condițiile specifice de oralitate, contradictorialitate, publicitate și nemijlocire în fața primei instanțe și, respectiv, în apel: S., F., O., Ș., BB., W., P., AA., N. T., alături de declarațiile martorilor încuviințați direct în cursul cercetării judecătorești în fond: A., CC., V., Y., Z., Ț. și J. au fost corect și judicios evaluate de prima instanță prin raportare la elementele și împrejurările ce au conturat situația de fapt și vinovăția inculpaților B., A., C. și D., constituind suportul probator al soluției de condamnare .

- Critica inculpaților B., C. și A. relativ la faptul că sentința atacată este nemotivată, considerând că a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., subscriind-o solicitării de achitare, susținând că în conținutul acesteia nu sunt cuprinse motivele legale și temeinice care au stat la baza soluției cu privire la latura penală a cauzei, în ceea ce îi privește, este vădit nefondată și Înalta Curte, completul de 5 judecători, o va înlătura pentru următoarele argumente:

Analizând structura și conținutul sentinței atacate se constată că deși Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a menționat că își însușește starea de fapt, încadrarea juridică și raționamentele folosite la interpretarea probatoriului de către parchet, aceasta nu s-a mărginit la a trimite la actul de sesizare a instanței, ci, contrar celor susținute de apărarea inculpaților, a inclus în considerente propriile argumente în fapt și în drept, a făcut o nouă evaluare amănunțită a probelor anterior administrate și a celor readministrate nemijlocit, examinându-le și coroborându-le judicios și cu cele administrate în mod nemijlocit în fața sa: declarațiile inculpaților C., A., B. și D., declarațiile martorilor BB., Ș., W., S., AA., T., F., O., P..

Astfel, în cuprinsul hotărârii, prima instanță a analizat efectiv probele și mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești și a stabilit situația de fapt prin coroborarea acestora, construind și corelând prin deducții logico-juridice soluția de condamnare pe care a pronunțat-o în final, formându-și convingerea asupra existenței vinovăției fiecăruia dintre inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor imputate acestora, cu trimitere la mijloacele de probă administrate direct și nemijlocit și înlăturându-le motivat pe cele care nu susțineau tezele probatorii invocate și nu se corelau între ele (declarațiile martorilor A., CC., V., Y., Z., Ț. și J.), așa încât cele reținute corespund exigențelor unei motivări ample asupra chestiunilor de fapt și de drept, atât în accepțiunea dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., cât și a blocului de convenționalitate dat de art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și jurisprudența în materie .

Potrivit art. 403 lit. c) C. proc. pen., expunerea, ca parte a hotărârii judecătorești, trebuie să cuprindă motivarea soluției cu privire la latura penală a cauzei, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale și a celor care au fost înlăturate și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.

Aceste dispoziții procedurale, în acord cu jurisprudența instanței europene în care s-a statuat în mod constant că prevederile art. 6 parag. 1 din Convenție, impun, în esență, motivarea hotărârilor judecătorești, fără însă ca aceasta să însemne că instanțele ar trebui să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al apărării, amploarea acestei obligații variind în funcție de natura hotărârii, complexitatea și circumstanțele cauzei, ceea ce este definitoriu pentru noțiunea de proces echitabil fiind ca instanța să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și să nu se rezume la confirmarea concluziilor unei alte instanțe sau pe cele reținute în actul de sesizare .

Totodată, se mai constată că prima instanță a alocat în cuprinsul hotărârii pronunțate câte o secțiune separată acuzațiilor aduse fiecărui inculpat prin corelarea situației de fapt și a celei în drept reținute cu elementele probatorii relevante în dovedirea faptelor imputate, astfel cum a fost evidențiate pe parcursul fazelor de urmărire penală și, respectiv al cercetării judecătorești efectuate, iar de la fila 11 la fila 14 a analizat solicitările și apărările formulate de inculpații A. și B. personal sau prin apărători, vizând excepția de nelegalitate/nulitate a probelor, precum și cererea de excludere a probelor, dispunând argumentat, respingerea acestora.

Prin urmare, în îndeplinirea obligației de motivare, instanța de apel constată că prima instanță, contrar susținerilor apelanților inculpați, nu s-a rezumat numai la considerații de ordin teoretic ci, în cuprinsul considerentelor sentinței pronunțate, a procedat la propria analiză și evaluare a probatoriului care a stat la baza soluției de condamnare dispuse în cauză, cenzurând probele și mijloacele de probă administrate prin reținerea motivată doar a celor care s-au coroborat între ele și înlăturarea argumentată a celor care nu susțineau tezele probatorii invocate și a stabilit detaliat baza factuală și conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care fiecare dintre inculpați au fost trimiși în judecată, răspunzând astfel, în mod judicios și temeinic, fiecăreia dintre criticile și apărările invocate, fapt ce, permite o verificare a acestei hotărâri de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că nu poate fi primită nici solicitarea apelanților inculpați de constatare a nulității absolute a sentinței penale pronunțate în primă instanță ca fiind nemotivată.

- Critica inculpaților potrivit căreia martorii denunțători audiați în faza de urmărire penală nu ar fi fost sinceri/credibili, întrucât aceștia aveau calitatea de inculpați în alte dosare de urmărire penală și un vădit interes în a beneficia de efectele mai favorabile ale prevederilor legale, instanța de fond nemotivând de ce și-a însușit acuzația formulată de parchet și a înlăturat declarațiile acelorași doi martori date în fața sa, în condiții de nemijlocire, oralitate și contradictorialitate, nu este întemeiată și va fi respinsă ca atare, în absența unor dovezi care să justifice o astfel de susținere.

Referitor la împrejurarea invocată de către apărare în sensul în care s-ar pune sub semnul îndoielii credibilitatea depozițiilor martorilor F. și O., întrucât aceștia au fost cercetați de către Direcția Națională Anticorupție într-un alt dosar având ca obiect infracțiuni la legea evaziunii fiscale, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, reține că este lipsită de fundament legal.

Scopul urmărit de legiuitor atunci când a permis formularea unui denunț/autodenunț de către persoanele cercetate într-o altă cauză și pentru care a prevăzut anumite privilegii judiciare cu efecte asupra limitelor de pedeapsă sau chiar a înlăturării răspunderii penale, a fost acela de a combate infracțiunile grave (inclusiv, cele de corupție) prin orice mijloace incluzând și informațiile furnizate de martori, chiar dacă aceștia sunt cercetați pentru alte fapte grave.

Ca o garanție a respectării principiilor echității procesului penal, dreptului la apărare și egalității armelor, s-a instituit obligația în sarcina organului judiciar care primește denunțul, de a strânge probe, pe baza informațiilor furnizate de martorul denunțător, probe care pot susține sau nu aspectele relevate de autorul denunțului.

Or, toate aceste probe au fost administrate în cauză de către procuror, ulterior acestea au fundamentat actul de inculpare și, în urma analizei și interpretărilor date de instanță în cursul cercetării judecătorești, s-a apreciat că ele susțin acuzațiile aduse inculpaților A., B., C. și D. privind comiterea infracțiunilor reținute în sarcină.

Instanța de control judiciar constată că susținerile inculpaților B. și A., prin apărători, în sensul că martorii F. și O. au intrat în conflict cu legea penală fiind cercetați anterior pentru activități pe care le-au desfășurat la limita legii și la momentul formulării denunțurilor au acționat exclusiv în interesul lor, nu pot fi considerate suficiente pentru a se reține că aceștia ar fi martori necredibili, chiar dacă pe parcursul procesului penal martorul F. a recunoscut că a fost anterior cercetat într-o altă cauză penală și, mai mult, în prezentul dosar, a beneficiat de o ordonanță de clasare dată de procurorul de caz, care, constatând existența unei cauze de nepedepsire prev. de art. 292 alin. (2) C. pen., a reținut incidența dispozițiilor art. 16 lit. h) C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., constând în promisiunea unor sume de bani și darea sumei de 1000 euro lui B., din dispoziția lui D.).

Însă, se constată că împrejurările relevate de inculpați nu sunt de natură să afecteze valoarea probatorie a declarațiilor martorilor F. și O. date în faza de urmărire penală la 25 martie 2014, care se coroborează cu: procesul-verbal de sesizare din oficiu din 11 martie 2013, ordonanța din 19 februarie 2014 de conexare a Dosarului nr. x1/P/2013 la Dosarul nr. x/P/2013, ordonanța de începere a urmăririi penale din aceeași dată, dar și cu denunțurile/declarațiile olografe date la 18 iunie 2013 și procesele verbale din 18 iunie 2013 întocmite în Dosarul nr. x1/P/2013.

Totodată, în etapa cercetării judecătorești în primă instanță se constată, contrar susținerilor apelanților inculpați, că martorii denunțători au fost audiați în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate la termenul din 11 februarie 2016 F. și O., ocazie cu care aceștia au relevat în mod constant aceleași aspecte și chestiuni de fapt, menținându-le în totalitate pe cele date în faza de urmărire penală, iar declarațiile lor nu sunt contradictorii, ci le completează punctual pe cele anterioare și, în același timp, se coroborează între ele, dar și cu celelalte probe și mijloace de probă a căror obiectivitate nu poate fi pusă în discuție (a se vedea înregistrările din mediul ambiental, precum și interceptările convorbirilor telefonice și comunicărilor atașate la dosarul de urmărire penală.

Mai mult decât atât, se constată că atât în fața primei instanțe, cât și la termenul din 10 aprilie 2017, când a avut loc reaudierea martorilor F. și O. în fața Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, li s-a acordat posibilitatea inculpaților și apărătorilor lor să pună întrebări acestora și să demonstreze eventuala lipsă de credibilitate a acestora, dar nici în timpul audierii și nici ulterior nu s-a decelat nici măcar un indiciu care să ridice vreo suspiciune cu privire la credibilitatea declarațiilor date de aceștia pe parcursul procesului penal, fapt ce întărește convingerea instanței de control judiciar că, în speță, au fost respectate dispozițiile incidente vizând legalitatea și loialitatea probelor administrate, neimpunându-se, așadar, excluderea declarațiilor lor pentru acest considerent.

Pe cale de consecință, niciuna dintre împrejurările invocate de inculpați nu a afectat valoarea mijloacelor de probă în administrarea cărora martorii F. și O. au fost implicați, și, mai mult decât atât, este lipsită de orice suport probator și nu corespunde realității nici susținerea potrivit căreia prima instanță nu a motivat în niciun fel înlăturarea declarațiilor martorilor F. și O., date în fața sa, întrucât, în fapt, aceste dovezi nu au fost excluse din materialul probator administrat, și prin urmare, nu există niciun temei pentru admiterea unor astfel de susțineri.

- Criticile apelanților inculpați vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate pentru infracțiunile pentru care au fost deduși judecății fiecare dintre ei sunt, de asemenea, nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru cele ce urmează a se releva:

Reevaluând probele administrate pe parcursul procesului penal, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că prima instanța a reținut în mod judicios împrejurările factuale cu trimitere la elementele probatorii corespunzătoare administrate în cele două faze procesuale și, analizând întrunirea elementelor de tipicitate pentru fiecare dintre ele, a constatat, justificat, atât existența infracțiunilor deduse judecății, cât și a formelor de vinovăție prevăzute de textele de lege incriminatorii.

I. Cu privire la fapta prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina inculpatului C., din probatoriul administrat pe tot parcursul procesului penal, respectiv din coroborarea declarațiilor inculpatului C. cu declarațiile martorilor E., F. și O., precum și din interceptările convorbirilor telefonice ce au avut loc la 10 decembrie 2012 și la 07 martie 2013, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță a reținut ca dovedită acuzația formulată în prezenta cauză, respectiv folosirea de către acest inculpat a influenței și autorității decurgând din funcția sa de președinte al II. - organizația județeană Neamț, pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV. Neamț a lui E., persoană agreată de coinculpatul D., în scopul facilitării afacerii pe care acesta din urmă intenționa să o deruleze prin interpuși, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale și în scopul obținerii pentru sine de sume de bani necuveniți, prin acceptarea promisiunii formulate de D. constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută.

Folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite este incriminată de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Conform legii, infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție reprezintă fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Apărarea a susținut că fapta nu există, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, neexistând nicio acțiune de influențare din partea inculpatului C. în sensul textului incriminator și nici vreo înțelegere prealabilă sau vreo acțiune de pretindere ori acceptare a unor promisiuni relative la diverse sume de bani sau alte foloase ori avantaje pentru sine sau pentru altul de vedere. A mai invocat faptul că pentru a exista infracțiunea, influența trebuie să fie una reală și efectivă asupra persoanei vizate, iar persoana asupra căreia se exercită această influență să aibă posibilitatea reală de numire a numitului E. în funcția de director al DJAOV Neamț.

Instanța de apel constată, contrar susținerilor acestui inculpat, că Secția penală a Înaltei Curți a cenzurat judicios materialul probator administrat, atât în faza de urmărire penală, cât și nemijlocit în fața sa, reținând motivat relevanța acelor probe și mijloace de probă care se coroborează între ele și converg spre concluzia existenței faptei și vinovăției certe a inculpatului în comiterea faptei imputate.

Norma legală invocată are același conținut din anul 2003 (art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 161/2003) și incriminează fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, iar fapta din prezenta cauză a avut loc în anul 2012.

Infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție presupune:

- subiect activ calificat, persoana care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial;

- element material constând în folosirea influenței ori autorității (fiind fără relevanță dacă autoritatea se exercită în propria organizație sau în afara sa);

- scop constând în obținerea pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite;

- vinovăție sub forma intenției.

Legea enumeră limitativ subiecții activi (persoana care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial), descrie într-o manieră clară conduita incriminată (folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite), textul legal nemenționând dacă folosirea influenței ori autorității trebuie exercitată doar în propria organizație (partid, sindicat, persoană juridică fără scop patrimonial) sau/și afara acesteia.

Prin urmare, folosirea influenței ori autorității reprezintă o conduită ilicită indiferent de persoanele față de care este exercitată (față de o singură persoană sau mai multe, față de o persoană fizică sau față de o persoană juridică) în considerarea scopului său (obținerea de foloase necuvenite) și indiferent dacă actul de conduită a fost motivat și de alte circumstanțe cum ar fi promovarea propriei cariere politice în paralel cu susținerea partidului în care își exercita funcția de conducere și cu întărirea poziției de președinte al consiliului județean.

Elementul material, folosirea influenței sau a autorității, se examinează strict din perspectiva conduitei persoanei acuzate, fiind fără relevanță dacă cei asupra cărora s-a exercitat influența au dat sau nu curs cererilor, respectiv în speță, dacă aveau sau nu posibilitatea reală de numire a numitului E. în funcția de director executiv al DJAOV Neamț, cum greșit a încercat să acrediteze ideea apărătorul inculpatului.

Caracterul penal și vinovăția decurg din fapta persoanei acuzate, în speță inculpatul C. care și-a folosit influența sau autoritatea de președinte al Consiliului Județean Neamț în scopul obținerii de foloase injuste, prin numirea unei persoane agreate și propuse de coinculpatul D., interesat în facilitarea derulării afacerii de achiziții intracomunitare de motorină, acceptând promisiunea făcută de acesta, astfel cum personal a detaliat în prima declarație dată în fața organelor de urmărire penală în prezența apărătorului său ales și al apărătorului ales al suspectului la acel moment, E.

Prin urmare, cel care și-a folosit influența răspunde pentru fapta proprie, și nu pentru fapta aceluia care a acceptat influența, neavând relevanță cine este persoana în cauză, astfel încât caracterul penal al faptei nu depinde de acceptarea influenței de către o altă persoană. A accepta un punct de vedere contrar ar conduce la concluzia absurdă că denunțul persoanei față de care s-a exercitat influența ar înlătura caracterul penal al faptei celui care și-a exercitat influența sau autoritatea.

Întrucât infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune de pericol, pentru existența infracțiunii cerința legală este ca folosul necuvenit să fie urmărit, neavând relevanță dacă folosul necuvenit este pentru cel care exercită influența sau pentru un terț.

Urmarea prevăzută de lege este starea de pericol creată pentru valorile sociale protejate de norma penală referitoare la încrederea publică în activitatea desfășurată de partide (ori sindicate, persoane juridice fără scop patrimonial), care presupune lipsa oricăror acte de folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite.

În consecință, infracțiunea există atunci când scopul urmărit este cel al obținerii de foloase necuvenite, neavând relevanță dacă foloasele au fost sau nu obținute, astfel că orice activitate ulterioară acestui moment, de exemplu primirea foloaselor sau restituirea acestora, nu are influență asupra existenței art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, putând constitui, după caz, doar o circumstanță agravantă sau atenuantă personală ori un element în raport de care se examinează incidența măsurii de siguranță a confiscării.

Caracterul necuvenit al folosului rezultă din modalitatea în care ar urma să fie obținut, respectiv fie prin folosirea unor practici interzise/ilicite, fie cu privire la bunuri care nu puteau fi obținute licit de cei în cauză, în speță, prin negocierea unor servicii ori numirea în funcții de conducere a unor persoane care nu puteau să obțină funcția respectivă în mod licit, agreate/recomandate de cel care participa la negociere, în schimbul folosirii influenței de care inculpatul C. dispunea, dată fiind funcția pe care o deținea la nivel local de președinte al Filialei II. Neamț.

Modalitatea de obținere a folosului ilicit, în speță - de numire în funcția de conducere a DJAOV Neamț a unei persoane agreată și nominalizată de inculpatul D. este evident contrară legii și realizează scopul cerut de norma de incriminare, atunci când inculpatul C. a acceptat posibilitatea producerii acestui scop prin orice mijloace, inclusiv prin afirmarea ca reale a unor situații care nu corespundeau adevărului: "Interesul meu în constituirea majorității la nivelul Consiliului Județean Neamț era acela de a prezenta cât mai atrăgătoare oferta II. către KK. (...) Așa fiind s-au purtat discuții și cu privire la funcția de șef serviciu DJAOV. Neamț după cum au fost discuții cu privire la R.A.R. și A.R.R. (...) În aceste condiții eu eram la negociere și de pe poziția pe care o ocupam și în care vroiam ca KK. să vină alături de noi trebuia să prezint o situația mai atrăgătoare decât era în realitate. La sediul II., atunci când eram mai mulți, inculpatul D. mi-a făcut propunerea de a ocupa funcția de director DJAOV Neamț împreună cu funcția de adjunct A.R.R. a unor persoane din cadrul KK., dar fără a-mi preciza atunci numele acestora (...)". Totodată, la întrebarea președintelui completului de judecată dacă inculpatul D. și-a motivat propunerea de numire a lui E. ca șef al vămii Neamț, inculpatul C. a recunoscut indirect că era la curent atât cu afacerea cu petrolul importat din Bulgaria desfășurată de inculpatul D., dar și cu faptul că această persoană îl putea ajuta în activitatea acestuia:"(...)M-am gândit mai exact am bănuit că această persoană în funcția respectivă adică E. în funcția de șef al Vămii Neamț i-ar fi de ajutor în derularea afacerii pe care urma să facă și era de notorietate în mediul politic din Neamț, dar repet, nu m-a deranjat acest aspect".

De altfel și în fața instanței de control judiciar inculpatul C. a adoptat aceeași atitudine la prima întrebare adresată de apărătorul său în același sens:

"Î: Atunci când inculpatul D. i l-a propus pe E. spre a fi numit ca director la DJAOV Neamț v-a motivat această propunere?

R: NU a motivat propunerea în discuție, ci doar a indicat că îl cunoaște, iar eu la acel moment bănuiam un anume interes al inculpatului D. deoarece știam că urmează să facă niște importuri, chestiune de notorietate în municipiul Piatra-Neamț (dar nu știam detalii, dacă este implicat direct sau prin intermediul altor persoane)".

Infracțiunea s-a consumat, în speță, în momentul în care inculpatul și-a folosit influența și autoritatea în scopul de a obține folosul necuvenit, urmare numirii în funcția de conducere a persoanei nominalizate de inculpatul D.

Astfel, chiar dacă ulterior și-a nuanțat susținerile în scopul înlăturării răspunderii penale, în faza urmăririi penale inculpatul a declarat la 14 martie 2014: "Toată relația și discuțiile care au fost purtate cu dl. D. a avut ca singur substrat negocierile politice și dorința mea ca lider a Partidului II. să constitui o majoritate la nivelul structurilor consiliilor județene și locale în județul Neamț, dl. D. fiind recunoscut la lider informal al KK. (...) Toate demersurile mele au fost pentru a determina KK. să vină alături de II. și JJ. pentru a constitui noua majoritate. În toate discuțiile pe care le-am purtat eu nu eram în măsură să solicit avantaje din partea celor cu care negociam (KK.), eu fiind dispus să ofer ceea ce aveam la nivel de funcții, adică funcții la nivelul județului Neamț cu susținere politică (...) Pentru funcția de șef RAR și ARR numirile erau deja făcute, pentru funcția de director tehnic nu am avut nicio obiecție, iar pentru șef de punct vamă nu am avut nimic împotrivă să-și nominalizeze KK.-ul o persoană agreată(...) cu privire la persoana numitului E. s-a trimis o recomandare către forul tutelar, respectiv ANAF, pe care l-am semnat atât eu, cât și președintele JJ. Neamț P., prin care recomandam la conducerea DJAOV Neamț pe domnul E.".

Atât din declarația dată în fața instanței de fond la 02 septembrie 2015, cât și din cea dată ulterior la data de 13 martie 2016 în fața instanței de apel, reiese faptul că inculpatul C., cunoscând obiectul de activitate al societății controlate de inculpatul D., precum și interesul acestuia din urmă, a solicitat și acceptat întâlnirea cu martorul E., persoană necunoscută anterior, dar agreată de inițiatorul afacerii, întâlnire ce a fost confirmată de ambele persoane.

Chiar dacă în primă instanță inculpatul C. a negat faptul că e posibil ca inculpatul D. să se folosească de poziția sa politică și de beneficiul funcției sale, afirmând că " la momentul formulării propunerii de către D. nu m-am gândit că acea propunere poate deveni realitate", ulterior, în fața instanței de control judiciar, își nuanțează poziția și deși a negat că ar avea atribuții în numirea directorului DJAOV Neamț, imediat își recunoaște implicarea directă arătând: (...) În cursul acelei discuții l-am întrebat dacă se declară de acord cu numirea în funcția de director la unitatea sus-menționată, el a răspuns că da și chiar mi-a indicat că ar fi chiar unicul abilitat să îndeplinească cerințele postului, sens în care i-am sugerat să lase un CV la secretariatul organizației județene de partid. (...) eu personal nu am rugat alt decident politic în vederea numirii lui E. ca director la DJAOV Neamț și încă odată explic că doar circumstanțial, pentru că am fost rugat la telefon să-l întâlnesc, am arătat că pentru că mă aflu în zona Hotelului Central din Neamț poate să treacă pe acolo pentru a mă vedea."

Ca justificare a acestui demers, chiar inculpatul C. a recunoscut că avea cunoștință despre necesitățile inculpatului D. de a avea o "relație curată cu vama", având în vedere activitățile de import desfășurate, iar urmare indicațiilor inculpatului C., martorul E. a înaintat CV-ul la adresa de e-mail indicată de acesta, aparținând martorei N., membru II. cu atribuții privind relațiile publice și comunicare, care a retransmis e-mailul secretariatului II. la data de 28 august 2012, astfel cum rezultă din declarațiile martorei.

Relevante în acest sens sunt declarațiile martorului E. date inițial în calitate de suspect, care a recunoscut că numirea sa în funcție s-a realizat cu sprijinul președintelui II. Neamț, prin Ordinul nr. 1290 din 03 septembrie 2012 al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se coroborează cu declarațiile martorilor W., director executiv al Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și AA., vicepreședinte ANAF, persoane care au formulat recomandarea și, respectiv propunerea de numire în respectiva funcție.

În legătură cu implicarea inculpatului C. în numirea în funcția de director al Direcției județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț a persoanei agreate de inculpatul D., în schimbul sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină comercializată, instanța de control judiciar apreciază ca relevante și declarațiile martorilor F. și O., date pe tot parcursul dosarului penal, aspectele relevate fiind în deplină concordanță, atât cu declarațiile date în faza de urmărire penală de către inculpatul D., cât și cu interceptările convorbirilor telefonice, menționate în actul de sesizare a instanței.

Astfel, martorul denunțător F., în declarația dată la 10 aprilie 2016 în fața instanței de apel a afirmat că "(...) înainte de numirea lui E. în funcția menționată, inculpatul D. mi-a arătat că pentru aceasta se va deplasa la inculpatul C.", iar la întrebarea instanței dacă a văzut personal ca inculpatul D. să-i dea vreo sumă de bani inculpatului C. pentru ceea ce reprezenta obiectul cauzei și dacă da, în ce împrejurări, a susținut că: "Eu personal nu am văzut acest fapt al dării vreunei sume de bani de către inculpatul D. inculpatului C., însă în mai multe dăți primul a pretins că va da sume de bani pentru ca importurile de motorină din Bulgaria, care se făceau prin firma I. SRL Piatra-Neamț să se desfășoare în condiții mai rapide și mențin inclusiv susținerea că în total inculpatul D. a remis suma de aproximativ 100.000 de euro inculpatului C. în acest scop. În discuțiile telefonice purtate intre subsemnatul și inculpatul D., inculpatul C. a fost numit "umbrelă" și precizând că: "Am participat în perioada de timp indicată în rechizitoriu la 2 mese, una într-o cafenea din București și alta la o pensiune undeva în județul Neamț (nu-mi amintesc cu exactitate locul) unde am știință că s-au purtat discuții intre cei doi cu privire la sume de bani date în scopul indicat mai înainte; însă de fiecare dată inculpatul D. mi-a arătat că se duce la o altă masă, lucru pe care l-a și făcut pentru a discuta cu inculpatul C. (...)".

Această declarație se corelează cu cea dată de martorul F. în fața primei instanțe la 11 februarie 2016, când a afirmat: "Protecția pe care o primeam noi, inclusiv D. era denumită "umbrelă", această protecție urmând să fie asigurată de inculpatul C. în schimbul a o sută de euro/tona de motorină.(...) inculpatul D. mi-a spus că trebuie să-i dăm o sută de euro/tona de motorină lui C. pentru ca să ne ajute cu obținerea autorizației și derularea afacerii cu I. fără probleme .Nu știu dacă această sumă a fost cerută de inculpatul C. sau dacă a fost propusă de inculpatul D., dar știu că a fost acceptată de ambele părți, dovadă fiind faptul că s-au obținut această autorizație și activitatea s-a derulat fără probleme, iar din încasările societății s-au plătit aproape 1000.000 euro către D. ca să plătească ca și comision în mai multe tranșe pentru cele 1000 tone comercializate (...) Faptul că fiecare piedică care se ivea în derularea activității comerciale era de îndată înlăturată m-a făcut să înțeleg că există sprijinul inculpatului C., dar nu știu dacă s-a cerut sau perceput vreo sumă de bani(...), nu știu dacă se datorează puterii lui D. sau sprijinului inculpatului C."

Totodată, cu privire la reproșurile inculpatului C. vis - a - vis de faptul că nu își primise sumele de bani promise de inculpatul D., același martor, în fața instanței de control judiciar a specificat: "Da, mențin și această susținere că într-adevăr inculpatul D. mi-a relatat despre acest tip de reproșuri ale inculpatului C. sub rezerva că nu știu dacă această chestiune a fost făcută la pensiune sau la o altă dată și în alt loc. Încă odată susțin cu fermitate că în mai multe rânduri inculpatul D. a susținut că i-a dat diverse sume de bani (unele fiind ridicate din contul societate de la Sucursala Piatra-Neamț a DD.) pentru scopul pe care l-am arătat inclusiv în depoziția de față. (...) Eu până la acea dată l-am crezut cu toate relatările pe inculpatul D. inclusiv cu aspectul remiterii acelor sume de bani către inculpatul C. (...)".

Se constată că cele relevate pe parcursul cercetării judecătorești în fond și în apel se coroborează și cu conținutul convorbirii interceptate la data de 10 decembrie 2012, purtată între inculpații C. și D., inițiată de primul inculpat, din care rezultă interesul acestuia pentru obținerea sumelor de bani promise la debutul activității infracționale, inculpatul D. invocând, cu acel prilej, lipsa autorizației de destinatar (cererea formulată în numele societății a fost, de altfel, respinsă la data de 17 decembrie 2012, iar ulterior a fost formulată o nouă cerere).

De asemenea, din conținutul convorbirilor purtate între F. și D., dintre martorii E. și CC., angajată a direcției, precum și din discuțiile telefonice purtate între inculpații D. cu B. și C., precum și cu martorii denunțători F. și O., interceptări realizate în intervalul 27 decembrie 2012 - 28 decembrie 2012, s-a conturat interesul lor pentru evitarea unui control în condițiile în care nu fusese încă obținută autorizația de destinatar, iar la 28 decembrie 2012, dată când persoanele implicate au aflat neoficial despre schimbarea din funcție a martorului E. (adresa oficială fiind datată 03 ianuarie 2013), a rezultat fără dubii îngrijorarea persoanelor implicate pentru situația nou creată concomitent cu preocuparea acestora pentru o nouă intervenție a inculpatului C. în vederea menținerii în funcție a persoanei agreate în scopul inițial urmărit, scop în care inculpații C. și D. au stabilit o întâlnire urgentă.

Ulterior, la data de 04 ianuarie 2013 martorul E. a comunicat inculpatului D. numele martorei BB., ca fiind persoana delegată în locul noului director (martorul Ș.), aflat în concediu medical, în condițiile în care demersurile pentru obținerea autorizației de destinatar nu fuseseră finalizate.

Totodată, instanța de control judiciar constată că prima instanță a reținut justificat relevanța interceptărilor convorbirilor purtate între inculpatul D. și martorii F. și O. la datele de 04 ianuarie 2013, 28 februarie 2013, 07 martie 2013 și 13 martie 2013, cu privire la înțelegerea inițială cu inculpatul C. privind remiterea unor sume de bani pentru sprijinul acordat, despre necesitatea de a le remite efectiv pentru a putea apela și în viitor la ajutorul acestuia, despre modul de împărțire a sumelor obținute din afacere, precum și cu privire la necesitatea de a fi derulată în viitor afacerea pe raza municipiului Bacău, pentru a beneficia de ajutorul inculpatului A., în schimbul unor sume de bani mai reduse, respectiv 50 euro/tona de motorină comercializată, conform înțelegerii dintre inculpatul A. și inițiatorul afacerii, în condițiile în care autorizația de destinatar fusese obținută la data de 07 ianuarie 2013, situație de fapt ce a fost reconfirmată și fundamentat reliefată și din coroborarea declarațiilor date în apel la 13 martie 2017 de inculpații C. și D. cu cele date de martorii denunțători F. și O. la 10 aprilie 2016 în fața aceleiași instanțe.

Pe cale de consecință, din coroborarea probatoriul administrat în faza de urmărire penală cu cel administrat în fața instanței de fond și respectiv în apel, instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor apelantului inculpat C. că fapta reținută în sarcina sa există și este pe deplin dovedită, fiind săvârșită cu forma de vinovăție cerută de textul de incriminare.

Astfel se constată că inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, întrucât inițial (în prima declarație în faza de urmărire penală) a afirmat existența unei recomandări sau protocol politic în legătură cu numirea în funcție a martorului E. și întâlnirea cu acesta din urmă pentru aproximativ 15 minute, ulterior în fața primei instanțe și-a nuanțat poziția și a precizat mai întâi că: "în legătură cu funcțiile politice era o obligație prin protocolul de funcționare al USL în sensul de a face toate demersurile pentru constituirea unei majorități și ocuparea funcțiilor cu caracter politic (...) ulterior lucrurile se puteau întâmpla sau nu, adică să se producă numirea respectiv sau nu", pentru ca imediat să se dezică de cele anterior afirmate și să arate că "Mențin doar cea de-a doua declarație de suspect din 13 iunie 2014, aceasta corespunde adevărului. Din prima declarație nu mențin aspectul referitor la protocolul scris, celelalte aspecte din prima le mențin". În fața instanței de apel a susținut că întâlnirea cu "persoana nominalizată" fost foarte scurtă de "circa un minut", reducând-și contribuția doar la sugestia de trimitere a CV-ului pe o adresă de e-mail la secretariatul organizației pe care o conducea, negând, așadar, propria implicare în numirea acestuia în funcția de conducere, cu scopul evident de a-și diminua răspunderea penală până la negarea existenței vreunei acțiuni ce ar putea primi vreo conotație penală.

Chiar dacă din probatoriul cauzei nu s-a desprins dincolo de orice îndoială și remiterea efectivă a unei sume de bani inculpatului C. de către persoanele implicate în lanțul infracțional, acest aspect nu prezintă relevanță penală pentru conturarea existenței infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, infracțiune de pericol, nefiind necesar ca scopul urmărit în demersul infracțional să se și realizeze (Decizia penală nr. 114 din 22 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dos. pen. nr. 2795/1/2015, Decizia penală nr. 68 din 14 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dos. pen. nr. 165/1/2016), de esența faptei atribuită acestui inculpat fiind ceea de probele ce au evidențiat și anume că numirea în funcție a martorului E. a fost rezultatul exclusiv al demersurilor efectuate prin prisma autorității și influenței exercitate de inculpatul C..

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că solicitarea de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. nu este întemeiată, iar apelul formulat de acest inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, prima instanță procedând, în ceea ce îl privește, corect și justificat atunci când reținând ca lege penală mai favorabilă dispozițiile Codului penal anterior, a dispus aplicarea unei pedepse corespunzătoare, suspendând condiționat executarea acesteia.

II. Cu privire la acuzațiile aduse inculpaților A. și B., respectiv reținerea în sarcina lor a câte unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 și art. 7 alin 3 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., din probele administrate, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, reține ca dovedite acuzațiile formulate în prezenta cauză, contrar solicitării inculpaților de achitare, în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen., urmând a fi respinse ca neîntemeiate sub acest aspect apelurile formulate de aceștia pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 257 alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu.

Folosirea expresiei "pentru a-l determina" reprezintă o garanție din partea vânzătorului de influență în sensul reușitei intervenției sale pe lângă funcționarul public, aspect ce presupune o obligație de rezultat, situație ce evidențiază intenția infracțională a subiectului activ calificată prin scop.

Poziția subiectivă a autorului rezultă explicit din modalitatea de acțiune, primirea, pretinderea ori acceptarea promisiunii, direct sau indirect de bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul, în scopul determinării funcționarului să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, pe lângă care autorul a lăsat să se creadă că are influență.

Infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care făptuitorul, prevalându-se de influența presupusă sau reală pe care o are asupra unui funcționar, a primit ori a pretins bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni de daruri pentru a-l determina să facă un act.

Pentru existența acestei infracțiuni, este necesar, printre altele, ca influența de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcționar ale cărei atribuții sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretențiilor celui care solicită intervenția, fiind suficient ca acesta să aibă numai anumite sarcini concrete de execuție în domeniul respectiv.

Nu interesează dacă făptuitorul a atribuit sau nu vreun nume funcționarului pe lângă care a arătat că are trecere ori influență reală sau presupusă și nici dacă numele atribuit este real sau fictiv.

Este însă necesar ca influența reală sau presupusă de care se prevalează o persoană, să se refere la un act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, iar persoana căreia i se promite intervenția să aibă un interes real-legitim sau nelegitim în legătură cu actul ce intră în atribuțiunile de serviciu ale funcționarului public.

Pentru existența acestei infracțiuni, nu este necesar ca făptuitorul să fi realizat intervenția promisă și nici ca funcționarul pe lângă care s-a intervenit, ca urmare a influenței ce s-a făcut asupra lui, să fi executat sau nu actul care i-a fost solicitat, infracțiunea de trafic de influență fiind deci una de pericol și nu de rezultat, lezând relațiile sociale vizând încrederea societății în exercitarea corespunzătoare și cu bună credință a atribuțiilor de serviciu ce-i revin funcționarului public.

Raportând aceste considerații teoretice la contextul cauzei, instanța de control judiciar, după administrarea, verificarea și evaluarea probelor, apreciază că s-a făcut dovada certă a existenței faptei și vinovăției fiecăruia dintre inculpații mai sus menționați în comiterea infracțiunii de trafic de influență, astfel cum a fost detaliată în actul de sesizare a instanței și însușită ulterior și de prima instanță, constatându-se justificat că, în ceea ce îi privește, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, pentru următoarele motive:

II.a) În sarcina inculpatului A., din coroborarea declarațiilor martorilor F., O. și S. de la urmărire penală cu cele date în faza cercetării judecătorești și cu conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice purtate la 04 ianuarie 2013 între inculpații D. și A. și martorul F., s-a reținut că, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, inculpatul A., în calitate de director al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău a solicitat sume de bani neprecizate, iar la data de 07 martie 2013 a primit echivalentul în lei al sumei de 5000 euro de la D., finul său de cununie, pentru a-și exercita influența asupra omologului său - directorul al DJAOV Neamț, în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat, solicitată de SC I. SRL (societate controlată de D.), precum și al facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea mai sus indicată.

În pofida probatoriului administrat în cauză, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând constant că nu există nicio dovadă a caracterului ilicit al acțiunilor desfășurate în perioada de referință, cu ocazia declarațiilor date pe parcursul procesului penal, încercând să prezinte variante vădit contradictorii în legătură cu suma de bani primită de la inculpatul D. și, totodată, să înlăture conotația penală a activităților sale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală se coroborează cu declarația martorului denunțător F. și cu recunoașterea parțială a inculpatului A. ce se desprinde din declarațiile sale date în fața instanței de fond și apoi în apel și relevă faptul că inculpatul A. a fost contactat de inculpatul D. încă de la momentul întocmirii documentației necesare eliberării autorizației de destinatar înregistrat și cunoștea îndeaproape preocupările acestuia în vederea inițierii unei afaceri cu combustibil din import, cererea inițială fiind depusă în acest scop la data de 15 noiembrie 2012 la DJAOV Neamț, unde, în ciuda insistențelor inculpatului, s-a întârziat obținerea acesteia, întrucât a fost schimbată conducerea instituției, fiind soluționată favorabil abia la data de 07 ianuarie 2013.

Astfel martorul F. a declarat la 11 februarie 2016: "Inculpatul D. ne-a solicitat mie și fratelui meu, nu știu dacă 5000 sau 10.000 de euro, cred totuși că 5000 de euro pe care i-a luat din încasările SCI. pe motiv că îi dă inculpatului A.. Într-o discuție anterioară începerii activității comerciale la SC I. avută de D. cu A. în prezența mea, inculpatul A. l-a întrebat când îi mai înapoiază banii din datorie și atunci D. i-a spus să înceapă să facă ceva și o să-i dea. Iar cei 5000 de euro la care am făcut referire mai sus nu știu dacă reprezentau datoria pe care D. o avea la A. sau contravaloarea serviciilor făcute de A. pentru urgentarea obținerii autorizației și desigilării rapide a cisternelor." Această împrejurare a fost confirmată și de martorul O. care, în fața primei instanțe, la aceeași dată, întrebat fiind de ce nu a indicat în denunțul făcut cuantumul sumei pe care D. a solicitat-o pentru inculpatul A. a arătat că "Nu am o explicație de ce în denunțul formulat nu am indicat cuantumul sumei pe care D. a solicitat-o pentru inculpatul A. pentru că probabil ulterior formulării denunțului fiind pe rol un proces și citind actele dosarului mi-am amintit despre această sumă (...), iar relatările ulterioare din declarație le-am făcut la întrebările adresate ca răspuns la întrebările adresate de organul de urmărire penală."

La data de 04 ianuarie 2013, fiind schimbată conducerea DJAOV. Neamț, inculpatul D. în conversația telefonică purtată cu inculpatul A. folosește un limbaj disimulat în termeni medicali pentru solicitarea ajutorului precizat și, în aceeași zi, cei doi inculpați s-au întâlnit în incinta unei benzinării din comuna Hemeiuș, jud. Bacău, în prezența martorului O., aspecte confirmate și cu declarațiile date în fața instanței de fond de inculpatul D. la 10 decembrie 2015, cât și de martorul O., în declarația din 11 februarie 2016.

Cu același prilej inculpatul A. a promis că va discuta problema autorizației, la data de 07 ianuarie 2013, dată la care avea loc întâlnirea directorilor din regiune, în municipiul Iași, aceleași aspecte fiind comunicate la aceeași dată de către inculpatul D. și martorului F., astfel cum reiese din conținutul convorbirii dintre cei doi

La data de 06 ianuarie 2013, inculpatul A. îl asigură pe inculpatul D. că autorizația va fi eliberată în data de 08 ianuarie 2013, iar în data de 07 ianuarie 2013, ziua eliberării autorizației, inculpatul A., la orele 18,29.23 a trimis un mesaj SMS cifrat inculpatului D., comunicându-i că "rețeta a fost scrisă și semnată de dr. aflat în gardă", iar după mai puțin de o oră, inculpatul D. i-a transmis telefonic martorului F., că "am autorizația ... în mână".

Instanța de apel constată că deși inculpatul A. a încercat să susțină existența unor afecțiuni medicale reale, nu a putut să furnizeze o explicație coerentă, logică și bazată pe un suport probator pertinent, pentru faptul că în traficul de mesaje tip sms dintre acesta și inculpatul D., interceptate în perioada 04 - 07 ianuarie 2013 se fac referiri la sintagmele "rețete medicale", "diagnostic".

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că inculpatul a folosit limbajul disimulat în termeni medicali tocmai pentru a păstra caracterul clandestin al activităților pe care le-a desfășurat în sprijinul finului său (inculpatul D.), în contextul în care deja operase schimbarea directorului DJAOV Neamț, autorizația de destinatar înregistrat nu fusese încă acordată și nu putea fi semnată, întrucât noul director numit, care era abilitat să o semneze intrase direct în concediu medical, iar în perioada respectivă se impunea delegarea temporară de atribuții a altei persoană (martora BB.).

Derularea cronologică a evenimentelor după momentul demarării afacerii (07 ianuarie 2013), evidențiază cu prisosință implicarea inculpaților A. și B. în continuare, prin interpus, în activitatea de achiziții intracomunitare. Relevant, sub acest aspect este momentul 18 ianuarie 2013, când, cu ajutorul inculpatului A. s-a realizat introducerea în sistemul de operare online EMCS, precum și poziția adoptată de același inculpat la ședința din 18 februarie 2013 ce a avut loc la sediul DJAOV Iași, menționată în minuta acelei întâlniri când martorul W. (directorul executiv de atunci) a solicitat clarificări cu privire la autorizarea a 3000 tone de combustibil.

În legătură cu sumele de bani ce urmau fi remise inculpatului A., relevante sunt convorbirile purtate la data de 03 martie 2013, 06 martie 2013 și 07 martie 2013 între inculpatul D. și martorii F. și O., în legătură cu necesitatea retragerii din conturile SC I. SRL a unor sume mai mari de bani. Aceste discuții se corelează cu recunoașterea parțială a inculpatului D. (în sensul retragerii sumei respective de bani și deplasării sale în Bacău, nu și a remiterii sumei respective către inculpatul A.) cu ocazia audierii sale în fața instanței de apel la data de 13 martie 2017: "În ziua în care am scos banii din cont de la Sucursala bancară DD. din Piatra-Neamț, într-adevăr am fost în municipiul Bacău, și această chestiune a fost privită ca având legătură cu incriminarea că m-am deplasat cu un telefon mobil monitorizat cu GPS pe strada unde se află Direcția de Vamă Bacău, spre a-i da o sumă de bani inculpatului A. (nașul meu de cununie) (...)", și întrebat fiind de instanță în ce calitate a scos bani la 7 martie 20113 din contul SC H. deschis la sucursala DD. din Piatra-Neamț, câtă vreme arătase că nu a fost administrator al vreunei firme, a precizat că "Societatea respectivă o are asociat pe soția mea, V. și am însoțit-o pe aceasta la bancă când a scos o sumă de bani (...)".

Conform relațiilor comunicate de DD., la data de 07 martie 2013, ora 15:11, din contul societății menționate a fost retrasă suma de 163.000 lei, iar în aceeași zi, inculpatul D. s-a deplasat în Bacău pentru a remite inculpatului A. echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro. Inculpatul D. a fost localizat GPS la data de 07 martie 2013, ora 15:56 pe raza localității Roznov, jud. Neamț, iar la ora 17:12 în municipiul Bacău, pe strada Energiei, în apropierea sediului DJAOV Bacău, locul de muncă al inculpatului A.

Chiar dacă inculpatul A. nu a recunoscut faptul primirii efective a sumei în euro și a negat constant prezența sa, la acel moment, în zonă, instanța de control judiciar constată că, în speță, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este suficient ca inculpatul A. să fi acceptat promisiunea remiterii unei sume de bani sau alte foloase, chiar și neurmată de primirea efectivă, în schimbul ajutorului pe care l-a acordat, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, or, în speță, din probatoriul administrat pe parcursul procesului penal a reieșit că inculpatul a primit suma de 5000 euro (echivalentul său în lei) în schimbul ajutorului acordat SC I. SRL atât pentru obținerea autorizației de destinatar înregistrat, cât și pentru facilitarea desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile cisternelor cu combustibil de import.

Împrejurarea localizării prin GPS a inculpatului D. la data de 07 martie 2013, în apropierea sediului DJAOV Bacău, locul de muncă al inculpatului A., după ce a fost retrasă suma de lei mai sus menționată, se coroborează cu conținutul convorbirilor telefonice mai sus menționate, dar și cu declarațiile martorilor F. și O. date în ambele faze ale procesului penal, toate conducând la formarea convingerii instanței că a avut loc și remiterea sumei de 5.000 euro, în condițiile arătate, atât pentru ajutorul anterior acordat de inculpatul A., cât și pentru intervențiile ulterioare care s-au materializat prin efectuarea de demersuri și acordarea de ajutor scopul urgentării controlului și desigilării a două cisterne cu motorină aparținând SC I. SRL.

Astfel, întrucât interesul desfășurării într-un ritm alert al operațiunilor comerciale decurgea din însăși natura activității comerciale, la data de 12 martie 2013 inculpatul A. și-a folosit funcția și influența și s-a implicat personal intervenind pe lângă omologul său din județul Neamț - martorul Ș. (funcționar public în înțelesul legii penale - art. 145 C. pen. anterior) pentru controlul și desigilarea rapidă a unor cisterne aparținând SC I. SRL

Aceste aspecte au fost evidențiate și de conținutul convorbirilor purtate în acea zi între acest inculpat și inculpatul D., dar și de discuțiile purtate între inculpatul D. și martorii F. și O., care se coroborează atât cu recunoașterea inculpatului A. din cuprinsul în declarației dată de acesta la 13 martie 2016 în fața instanței de apel: "Mențin ambele declarații date la procurorul DNA - ST Bacău și la data de 29 septembrie 2015 la Completul de 3 Judecători al Secției penale al Înaltei Curți. (...) Da, într-adevăr, la rugămintea lui D. l-am sunat pe omologul meu, directorul DJAOV Neamț, Ș., și i-am arătat că m-a sunat o persoană că sunt 2 cisterne care nu au fost verificate de mai mult timp și l-am întrebat ce se întâmplă, dacă sunt ceva probleme, acesta arătând că nu cunoaște răspunsul, fiind plecat la București la sediul ANV. Această persoană a revenit ulterior cu un telefon și mi-a comunicat că persoana abilitată să efectueze controlul este plecată acasă, dar când se va întoarce echipajul mobil al DJAOV Neamț va verifica aceste cisterne; întrucât nu am mai fost sunat într-un moment ulterior am dedus că verificarea și desigilarea a fost efectuată." cât și cu declarația martorului Ș. dată la 10 decembrie 2015 în fața primei instanța în care afirmă că "(...) telefonul pe care l-am primit de la A. și solicitarea acestuia am înțeles-o în scopul urgentării.".

Conform declarațiilor acestor martori, în lunile februarie și martie ale anului 2013 inculpatul D. le-a precizat faptul că trebuie să remită inculpatului A. sume de bani pentru ajutorul dat în vederea obținerii autorizației de destinatar și pentru desigilarea rapidă a cisternelor, inculpatul fiind implicat, așa cum s-a arătat mai sus, încă din luna ianuarie 2013 în sprijinirea activității societății comerciale.

În dovedirea acestor fapte este relevantă și înregistrarea convorbirii ambientale de la 30 octombrie 2013 dintre V., concubina inculpatului D. și HH., convorbire preluată din Dosarul penal nr. x/P/2013, în care inculpatul a fost cercetat pentru infracțiunea de cumpărare de influență, din conținutul acestei convorbiri rezultând refuzul inculpatului D. de a fi "turnătorul nașului său".

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că în mod corect a procedat instanța de fond când a apreciat ca fiind pro causa și neveridice precizările făcute la 01 martie 2016 de martorii Z. și Y. în fața primei instanțe, declarațiile acestora nerelevând aspecte care să schimbe situația de fapt anterior reținută în legătură cu prezența inculpatului A. la data de 07 martie 2013 în locația unde se presupune că ar fi avut loc remiterea sumei în lei (echivalent al sumei de 5000 euro), în condițiile în care este evident că menționarea cu exactitate a unui interval orar legat de o împrejurare petrecută în urmă cu trei ani, fără o semnificație deosebită, a fost realizată în scopul vădit de a-i furniza inculpatului A. un alibi, o probă favorabilă.

II.b) Instanța de control judiciar, în baza materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal (declarațiile inculpaților B. și D., care se corelează cu cele ale martorului F., dar și cu conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpatul B. și martorul F. înregistrate la datele de 28 decembrie 2012, 25 februarie 2013 și cu Ordinul nr. 2058 din 28 decembrie 2012 vizând promovarea martorului E. în funcția de director executiv al DJAOV Suceava,comunicat în teritoriu abia la 03 ianuarie 2013), constată că în sarcina inculpatului B. s-a reținut că, în perioada în perioada februarie - martie 2013, în calitate de inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din Autoritatea Națională a Vămilor, a pretins de la inculpatul D. și martorul F. sume de bani inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorată la 2000 euro, primind în luna martie 2013 de la martorul F. suma de 1000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale și promițând că îi va determina pe aceștia să își încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a permite derularea cu rapiditate a operațiunilor cu caracter fraudulos de comercializare produse accizabile (combustibil) prin intermediul SC I. SRL (societate controlată de inculpatul D. și martorul F.).

Cu privire la traseul profesional al inculpatului B. în perioada de referință, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la probele administrate în cursul cercetării judecătorești în fond și în apel (inclusiv înscrisurile depuse de apărătorul inculpatului), constată că acesta a fost delegat de la începutul anului 2012 și până în 19 iulie 2012 pe funcția de conducere de șef Biroul vamal zona liberă Giurgiu, iar în perioada 19 iulie 2012 - 01 aprilie 2013, a ocupat o funcție de execuție de inspector la Serviciul coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din Autoritatea Națională a Vămilor .

De asemenea, instanța de control judiciar constată, contrar celor susținute de inculpatul B., că lucrătorii vamali din cadrul direcției în care acesta își desfășura activitatea aveau competența legală de a controla și stopa operațiunile comerciale în cazul unor suspiciuni de încălcare a legislației vamale și fiscale, astfel cum rezultă din conținutul Ordinului nr. 207 din 24 februarie 2012 al ANAF privind aprobarea modalităților și procedurilor pentru realizarea supravegherii fiscale, a procedurilor, depozitării, circulației și importului produselor accizabile publicat în M. Of. nr. 138/29.02.2012.

Totodată, instanța de apel constată că, în mod corect, prima instanță a reținut în sarcina inculpaților A. și B. agravanta prevăzută de art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât în perioada comiterii faptelor, potrivit fișelor postului atașate la dosar, aceștia aveau și atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, în sensul de a da dispoziții personalului din subordine să realizeze activități de constatare și sancționare a fenomenelor de fraudă vamală și în domeniul produselor supuse accizelor pe raza teritorială de competență, instanța de apel. Însă, dat fiind faptul că, referitor la cei doi inculpați, instanța de control judiciar apreciază că legea penală mai favorabilă este reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014, astfel cum anterior s-a relevat în subsecțiunea destinată analizării acestei problematici), la momentul individualizării pedepselor ce se vor stabili vor fi avute în vedere și se vor aplica dispozițiile art. 7 alin. (3) din aceeași lege (corespondent în legea veche al agravantei mai sus menționată) .

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, analizând contribuția inculpatului B. în lanțul infracțional creat și în desfășurarea a activităților circumscrise ilicitului penal, constată că acesta, urmare relației de prietenie cu martorul F., s-a implicat atât direct cât și indirect, manifestându-și explicit interesul pentru obținerea unor sume de bani necuvenite și folosindu-și calitatea sa de inspector în Serviciul de coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile și invocându-și influența asupra colegilor săi - lucrători vamali din cadrul Direcției supraveghere accize și operațiuni vamale - Autoritatea Națională a Vămilor, direcție în cadrul căreia funcționa și inculpatul.

Instanța de control judiciar constată că implicarea inculpatului B. s-a concretizat anterior momentului obținerii autorizației de destinatar, întrucât din proprie inițiativă și cu celeritate a transmis informația nepublică privind schimbarea directorului E., aspect ce denotă interesul acestuia privind activitatea SC I. SRL, dar și faptul că inculpatul cunoștea relevanța și contextul numirii acestei persoane la conducerea DJAOV. Neamț.

Instanța de control judiciar constată că prezintă relevanță în acest sens declarația inculpatului B. dată la 22 octombrie 2015: "(...) Am vorbit cu numitul F. despre numitul E. în condițiile în care văzusem pe site-ul ANAF decizia de înlocuire a lui E. din funcția de șef al DJAOV Neamț (...) Inițial din proprie inițiativă le-am comunicat lui D. și E. despre schimbarea directorului DJAOV Neamț, însă ulterior informării pe care eu am făcut-o, am fost apelat de D. care mi-a spus că nu are "niciun certificat de deces"(...), precum și cea dată de același inculpat la 13 martie 2016 în fața instanței de apel: " Da, le-am adus la cunoștință schimbarea în discuție (nu știu dacă ambilor, dar în orice caz lui F.) și cu precizie după facerea publică a ordinului de serviciu emis de către președintele ANV; relativ la care eu personal am luat la cunoștință, întrucât acel ordin a fost comunicat Direcției de Supraveghere și Accize Vamale în care eu funcționam (independent de comunicarea aceluiași ordin către structurile teritoriale interesate de organizarea lui). Unica explicație pentru care i-am informat pe cei doi despre schimbarea din funcție a directorului E. (schimbare care nu era publică decât pentru angajații ANV, nu și pentru persoane străine de această unitate) este aceea că știind că cei doi derulează tranzacții cu produse pentru care legea cerea autorizarea de către direcția vamală județeană Neamț, am purtat convorbirea telefonică cu acest obiect el informării lor, în cadrul acesteia chiar atenționându-i să aibă grijă să nu greșească (...). Nu pot să indic acum nume de alți comercianți de produse accizabile și/sau societăți de comisionare vamală pe care cu ocazia altor modificări de tipul numirea unor noi directori de direcții județene să-i fi informat (...) Am arătat și mai înainte că cei doi erau prietenii mei și eu am apreciat necesar să-i anunț pentru 2 motive: 1) pentru că o cerere aprobată de directorul E. la o dată anterioară, cu titlu de exemplu, fiind valabil pentru orice director de structură subordonată, nu se implementează după schimbarea acelui director și 2) fiind grijuliu ca cei doi să nu greșească, în sens larg. (...)", ambele coroborându-se cu convorbirile telefonice purtate la data de 28 decembrie 2012 între inculpatul B., inculpatul D. și martorul F., precum și cea din data de 29 decembrie 2012 între inculpații B. și D.

După obținerea autorizației de destinatar pentru introducerea societății în aplicația EMCS, martorul F. a apelat la ajutorul inculpatului B., aspect dovedit de conținutul convorbirilor purtate între martor și inculpatul D. în care apar referiri și la martorul Y. ("profesorul") la datele de 09 ianuarie 2013, 15 ianuarie 2013 și 18 ianuarie 2013, iar la data de 16 ianuarie 2013, cu referire la aceeași aplicație electronică, inculpatul B. a transmis un mesaj cifrat tip SMS martorului O. "încearcă după ora 15", explicând în fața primei instanțe: "Precizez că acea conexiune informatică era necesară lui D. pentru derularea achizițiilor intracomunitare de carburanți, mai exact a produselor accizabile. (...) Sms-ul pe care eu l-am trimis martorului O. cu conținutul <încearcă după ora 15>, se referă la tot ceea ce am relatat mai devreme în legătură cu conexiunea informatică în ideea că tot ce are legătură cu Bruxelles-ul se updatează după ora 15."

Instanța de control judiciar constată, urmare probatoriului administrat în cauză că inculpatul B., începând cu data de 25 ianuarie 2013, (când au demarat achizițiile intracomunitare) și cunoscând caracterul fraudulos al acestora, a pretins direct sau indirect sume de bani de la inculpatul D., dar și de la martorul denunțător F. pentru ca lucrătorii vamali, colegi ai lui, să nu formuleze sesizări privind suspiciunile de fraudă rezultate din operațiunile comerciale desfășurate de SC I. SRL

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, reține, contrar apărărilor inculpatului B., că materialul probator administrat în faza de urmărire penală (interceptările convorbirilor telefonice, declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați) se coroborează cu probele administrate în cursul cercetării judecătorești și converg spre concluzia că inculpatul B. cunoștea atât natura activității SC I. SRL, cât și faptul că era controlată de inculpatul D. și martorul F., pe acest fond înțelegând să își speculeze atribuțiile de serviciu pentru obținerea unor sume de bani. Totodată, se reține că în numeroase împrejurări inculpatul și-a manifestat interesul în a primi diverse sume de bani și a adresat reproșuri cu privire la pasivitatea reprezentanților societății comerciale vizate de a da curs solicitărilor sale, folosind de fiecare dată un limbaj disimulat specific pariurilor sportive.

Astfel în declarația martorului F. dată la 13 martie 3017, în fața instanței de apel, la întrebarea adresată de apărătorul inculpatului B. dacă la începutul anului 2013, când a început să deruleze importurile de motorină pe SC I. SRL Piatra-Neamț, i s-a pretins vreo sumă de bani de către inculpatul B. și dacă da, cu ce titlu, acesta a confirmat arătând că: "Într-adevăr la începutul anului 2013 eu, locuind în municipiul București, m-am întâlnit cu inculpatul B., iar el mi-a relatat că există posibilitatea pentru funcționarii ANV să efectueze un soi de supracontrol atât al documentelor, cât și fizic pentru importurile de motorină din Bulgaria și pe fondul acestor discuții i-am remis acestuia eu personal suma de 500 sau 1000 euro (nu-mi aduc aminte cu exactitate cuantumul) la poarta complexului rezidențial unde locuiam eu atunci (...), fără a fi prezentă vreo altă persoană (...), iar acea sumă de bani i-am lăsat în autoturismul lui, marca FF., cu precizarea că după ce i-am arătat verbal despre faptul remiterii, când ambii eram coborâți, eu am urcat și i-am lăsat banii între scaunele din față. Menționez că inculpatul B. a pretins acea sumă de bani susținând că o dă la rândul său funcționarilor cu atribuții de supracontrol. Mai arăt că în niciun caz pentru nunta subsemnatului, soția mea, numita EE., care s-a ocupat de organizarea evenimentului nostru personal nu a rămas datoare vreo sumă de bani în lei sau euro pentru furnizarea de aranjamente florale de către o prietenă a inculpatului B., al cărei nume îl aud de la apărătorul inculpatului nominalizat, ca fiind T., atunci când o întâlnisem o cunoșteam ca fiind (...). Într-adevăr a existat un moment la care soția mea, a probat dacă în portbagajul autovehiculului condus de B. intră un cărucior de copil, însă nu-mi aduc aminte dacă acest moment a fost prealabil celui în care am lăsat suma de bani sau altă dată."

De altfel, aceleași aspecte au rezultat și din convorbirile ce au avut loc la data de 25 februarie 2013 între inculpații B., D. și martorii F. și O. În aceeași zi, în timpul întâlnirii cu martorul F., inculpatul B. 1-a atenționat cu privire la iminența unui control, mesaj transmis imediat inculpatului D. ce a hotărât că se va deplasa la inculpatul A. pentru consiliere. După acest moment, în cursul aceleași zile, într-o convorbire telefonică, inculpatul B. a transmis cifrat mesajul unor sume de bani, precizând că a jucat un bilet la pariuri cu "cota de 5000 la 1000". A doua zi, la data de 26 februarie 2013, inculpatul D. și martorul F. au discutat să-i remită inculpatului B. suma de 5000 euro după o întâlnire cu acesta, înțelegere comunicată imediat inculpatului de către martor, prin același limbaj codificat, specific pariurilor.

Astfel, la data de 27 februarie 203 a avut loc o întâlnire între cele 3 persoane menționate în București și, întrucât nici cu acea ocazie inculpatul B. nu a primit vreo sumă de bani, a insistat în aceeași manieră, relevante fiind convorbirile purtate de acest inculpat cu martorul F. la 03 martie 2013 și cele din aceeași zi, dintre martorul F. și inculpatul D.

În atare condiții, a doua zi, la data de 04 martie 2013, martorul F. s-a întâlnit în București cu inculpatul B., prilej cu care, acesta din urmă a solicitat suma de 1000 euro pentru a fi dată unor colege de serviciu, iar la data de 05 martie 2013 martorul F. a transmis solicitarea inculpatului D., ultimul trimițând mesaj SMS inculpatului B. pentru o amânare: "mai răbdare până vineri că nu moare nimeni colegule".

În dimineața zilei de 12 martie 2013 inculpatul B. a inițiat o convorbire telefonică prin care 1-a anunțat pe F. despre posibilitatea unui control (" vremea e nasoală") care s-ar putea finaliza până în orele 20 - 21, sfătuindu-l "(...) la orele alea ... s-o lase mai ușor", iar cu prilejul întâlnirii din aceeași zi dintre cei doi, inculpatul a făcut referiri concrete la transportul de marfă din ziua următoare. Mesajul a fost transmis imediat inculpatului D., conform conținutului convorbirii din aceeași zi dintre F. și inculpatul D.

La data de 14 martie 2013 inculpatul B., folosind tot un limbaj disimulat, a majorat pretențiile bănești la suma de 2000 euro, făcând referire și la faptul că a remis deja banii colegelor lui "am dus florile alea de care mi-ai zis tu..." aspecte relevate de conținutul convorbirii inițiată de acesta și purtată cu martorul F., mesajul fiind transmis imediat de martor inculpatului D., în aceeași zi într-o discuție telefonică.

Deși inculpatul B. a negat constant acuzația adusă, încercând să își diminueze răspunderea penală și să dea o altă conotație decât penală acțiunilor sale, prin acreditarea ideii că a primit suma de 1000 euro de la martorul F., în contul datoriei pe care acesta din urmă o avea, de la momentul organizării nunții acestui martor, pentru serviciile de aranjamente florale executate de concubina sa, martora T., instanța de apel constată că cele susținute de inculpat în apărare nu au avut nici un suport probator, iar conținutul declarațiilor date de martora T. atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, nu s-au coroborat cu alte dovezi administrate în cauză, astfel că prima instanță, în mod justificat, le-a înlăturat din ansamblul probator ca fiind vădit subiective și nesincere.

Prin urmare, instanța de control judiciar nu va primi solicitările de achitare pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcină formulate de inculpații A. și B., indiferent de temeiul de drept invocat, constatând că susținerile formulate în apărare sunt lipsite de orice fundament real și irelevante în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de existență, respectiv întrunirea elementelor constitutive sub aspectul laturii obiective și subiective a infracțiunilor de trafic de influență și a comiterii lor de către fiecare dintre inculpați, cu forma de vinovăție cerută de lege.

III. Înțelegerea de natură infracțională existentă între cei patru inculpați a fost reliefată de probele administrate în dosarul cauzei, astfel că în sarcina inculpatului D. s-a reținut, corelativ faptei săvârșite de inculpatul C., forma de participație a instigării constând în aceea că 1-a determinat pe inculpatul C., prin promisiunea constând în darea sumei de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută, să-și folosească influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a Partidului II. pentru numirea în funcția de director executiv al DJAOV. Neamț a unei persoane agreate, martorul E., în scopul facilitării afacerii pe care intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale.

De asemenea, corelativ faptelor săvârșite de inculpații A. și B., s-au mai reținut în sarcina inculpatului D., două infracțiuni de cumpărare de influență, în concurs real, constând în faptul că, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, i-a promis inculpatului A. sume de bani și i-a remis acestuia la data de 07 martie 2013 echivalentul în lei a sumei de 5.000 de euro în scopul anterior menționat, respectiv că, în perioada februarie-martie 2013, a fost de acord cu solicitarea inculpatului Răzvan Andrei, formulată atât direct, cât și prin intermediul martorului F. și i-a promis inculpatului că îi va da sume de bani inițial necuantificate, ulterior precizate la suma de 1000 euro, majorată la 2000 euro, iar în luna martie 2013 i-a dat inculpatului B., prin intermediul lui F., suma de 1000 euro pentru ca inculpatul să-și exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale în scopul anterior menționat.

Instanța de control judiciar constată că probele și mijloacele de probă menționate mai sus în susținerea caracterului fondat al acuzațiilor vizând activitatea infracțională a inculpaților C., A. și B. au aceeași forță doveditoare și cu privire la infracțiunile comise în concurs real și reținute în sarcina inculpatului D., având în vedere natura acestora și caracterul lor corelativ, motiv pentru care nu vor mai fi reanalizate.

În ceea ce privește infracțiunea de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, instanța de control judiciar, atât pentru argumentele expuse în analizarea situației de fapt referitoare la inculpatul C., pe care nu le va mai relua, cât și pentru cele ce se vor mai preciza, apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, fapta fiind săvârșită cu forma de vinovăție cerută de textul legal, reținând că art. 25 C. pen. anterior definește instigarea ca fiind fapta unei persoane, care, cu intenție, determină prin orice mijloace o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Așadar instigarea este fapta acelei persoane care, după ce ia hotărârea de a săvârși o infracțiune, desfășurând o anumită activitate materială, externă, transmite această hotărâre altei persoane, care fiind determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, trece apoi în mod concret la realizarea acesteia.

Pentru reținerea vinovăției inculpatului D. și individualizarea sancțiunii prezintă relevanță formele pe care le-au îmbrăcat actele de determinare, modalitățile în care s-au concretizat actele instigare: rugăminți sau constrângere, acte de corupere sau apelarea la sentimente de prietenie, la relații de rudenie/cumetrie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători, analizând, coroborând și reevaluând probele administrate în dosar (atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești în fond și în apel: denunțurile martorilor F. și O.; declarațiile suspecților/inculpaților C., D., A. și B., E.; declarațiile martorilor: S., Ș., BB., W., P., AA., N., T., precum și înregistrările din mediul ambiental și interceptările convorbirilor telefonice și comunicărilor, constată, în pofida susținerilor inculpaților care, pe alocuri, se contrazic între ei, că pe fondul și sub pretextul așa -ziselor negocieri politice, au existat discuții între inculpatul D. (reprezentant al KK. în teritoriu) și inculpatul C. (reprezentant al USL pe zona Neamț), acesta din urmă fiind la curent cu natura activității societății comerciale SC I. SRL, pentru care își manifestase un vădit interes de coordonare inculpatul D.

Astfel inculpatul D. i-a solicitat sprijinul în demersurile pentru obținerea autorizației de destinatar înregistrat, dar și cu numirea pe linie politică la DJAOV Neamț a persoanei agreate și propuse de acesta, servicii pentru care, conform înțelegerii avute, inculpatul C. urma să primească 100 euro pe tona de motorină comercializată, protecția oferită fiind denumită generic "umbrelă", iar inculpatul D., în schimbul protecției primite, a achiesat să distribuie voturile KK. către USL.

Cu privire la aceste aspecte, inculpatul D., la 10 decembrie 2015, releva în fața primei instanțe (declarație pe care și-a menținut-o în totalitate și la 10 aprilie 2017 în fața instanței de apel) că: "Înainte de a obține negocierea politică DJAOV Neamț am discutat preț de un minut cu numitul E. despre faptul că dacă vom obține vama acesta să fie director. Precizez că eu nu l-am cunoscut prea bine pe E. care până atunci a fost adjunct și am propus numirea lui. Numirea lui ca director a lui E. depindea de ANAF București. Majoritatea discuțiilor politice le făceau în prezența a câtorva reprezentanți ai USL de față fiind și C., inculpatul C. nu lua nicio decizie de unul singur.(...) M-am întâlnit doar un minut cu inculpatul C. cu numitul E. de față nemaifiind altă persoană ocazie cu care eu l-am prezentat pe E. domnului C. și i-am spus că acesta ar putea fi șef de vamă Neamț.

Inculpatul C. i-a spus lui E. în prezența mea să întocmească un CV să-1 trimită la II. pentru ca apoi dl. C. să-1 trimită la București pentru aprobare. (...) Știu că E. a trimis CV-ul respectiv pe mail, însă nu știu dacă acesta a intrat în posesia dl. C..

Finul meu pe nume F. lucra la o firmă având ca obiect produse petroliere. Revin și arăt că finul meu F. mi-a propus să facem împreună o afacere eu ajutându-l cu bani pentru derularea acestei afaceri. Am avut un profit din desfășurarea acestei activități nu considerabil dar mulțumitor. Eu am vorbit cu F., finul meu că trebuie să dăm niște bani lui C."

Revin și arăt că de fapt finul meu F. mi-a zis "hai să-i dăm o sută de euro lui C. pentru a trece motorina mai repede la vamă decât cele 48 de ore". Eu i-am răspuns acestuia că mai încolo este treaba mea adică să vorbesc cu C. să-i dau să primească 100 de euro nu am vorbit și nici nu i-am dat lui C. sau lui E. nicio sumă de bani."

Chiar dacă inculpatul D. a încercat să retracteze primele declarații date în fața procurorului DNA, nuanțându-și poziția tinzând să acrediteze ideea că a procedat greșit atunci, întrucât: "am fost presat să spun ceea ce vor procurorii DNA și ca să scap și eu am declarat astfel, deși am semnat și am fost asistat de avocat (...) și (...) că acest dosar s-a format din denunțurile lui F. și O. pentru că noi am avut o afacere cu un an în urmă. Precizez că aceste denunțuri nu sunt adevărate, este clar că de multe ori am folosit numele C., dar o făceam pentru a îmi recupera banii de la aceștia, mințindu-i că de fapt banii îi dau lui C. Mai vreau să precizez că F. nu a fost corect cu mine în afacerile anterioare sub aspectul decontării sumelor de bani (...)", instanța de apel constată că susținerile acestuia trebuie privite cu rezervă, cu atât mai mult cu cât relațiile dintre inculpat și martorii denunțători s-au alterat ulterior (ambii frați F. și O. relevând că au fost amenințați de acesta), iar inculpatul D., personal, a furnizat și o explicație a atitudinii sale relatând în fața Completului de 5 Judecători la data de 10 aprilie 2017 că: "Nu îmi mențin declarația dată la procuror în faza de urmărire penală, întrucât la acea dată eram arestat preventiv într-o cauză penală (un alt dosar decât cel soluționat definitiv și cu referire la care execut pedeapsa închisorii) și aceasta deoarece am fost șantajat să o semnez spunându-mi-se că voi fi pus în libertate în acea altă cauză. (...) Mențin în totalitate, întrucât reflectă adevărul spus de mine, declarația dată la 10 decembrie 2015, la Completul de 3 Judecători al Secției penale al Înaltei Curți".

Totodată, la întrebarea Completului de 5 Judecători, inculpatul D. a exclus posibilitatea de a fi fost beneficiarul clauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 în vreun dosar instrumentat de DNA, indicându-i însă, pe frații F. și O. drept beneficiari ai textului legal indicat, acesta părând să fie un alt motiv de animozitate ivit între inculpat și martorii denunțători.

În ceea ce privește cele două infracțiuni de cumpărare de influență, reținute în sarcina aceluiași inculpat corelativ celor pentru care au fost cercetați și deduși judecății coinculpații A. și B., săvârșite în concurs real cu infracțiunea de instigare a inculpatului C. la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, instanța de control judiciar achiesează, în principiu la considerentele hotărârii primei instanțe, dar mai reține și următoarele argumente de ordin teoretic:

În conformitate cu prevederile din reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014, respectiv potrivit art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constituie infracțiunea de cumpărare de influență, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Din analiza acestui text de lege rezultă că această infracțiune este o infracțiune comisivă al cărei element material poate fi realizat alternativ, prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni prevăzute în textul legii: promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase.

Promisiunea constă în făgăduiala pe care o persoană o face direct sau indirect unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar. Promisiunea este un act unilateral al cumpărătorului de influență.

Oferirea constă în aceea că, cumpărătorul prezintă persoanei care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, folosul pe care aceasta urmează să-l primească, nefiind însă condiționată de acceptarea folosului de către acea persoană.

În sfârșit a da bani, bunuri sau alte foloase înseamnă a preda, a remite persoanei care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, banii, bunurile sau foloasele.

Însă fiecare din acțiunile care reprezintă alternativ elementul material al infracțiunii trebuie să fie subsumată intenției calificată prin scop și să se exercite asupra unui funcționar public care să aibă în atribuții îndeplinirea ori neîndeplinirea vreunui act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu

Deci sub aspect subiectiv, infracțiunea de cumpărare de influență se săvârșește cu intenție directă, respectiv făptuitorul își dă seama și dorește să cumpere influența reală sau presupusă a unei persoane (traficantul de influență) asupra unui funcționar, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ale acestuia din urmă.

De asemenea, în ceea ce privește urmarea imediată, această infracțiune este una de pericol și nu de rezultat, pentru existența ei fiind necesar a se fi creat o stare de pericol referitoare la încrederea pe care trebuie să o aibă societatea în activitatea funcționarilor publici salariați din cadrul DJAOV. Neamț cu privire la îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, la conduita morală și profesională ireproșabilă a acestora în îndeplinirea obligațiilor și sarcinilor ce le revin în competență.

Raportând aceste considerații teoretice la contextul cauzei, instanța de apel constată că infracțiunile de cumpărare de influență există și s-au comis de către inculpatul D., consumându-se în chiar momentul când a promis ambilor inculpați diverse sume de bani neprecizate, împrejurarea că ulterior a remis inculpatului A. echivalentul în lei al sumei de 5000 euro, și respectiv inculpatului B. a sumei de 4500 lei, (acestuia din urmă prin intermediul martorului F.) având relevanță la momentul dispunerii confiscării speciale a acestor sume de bani ce s-au folosit pentru cumpărarea de influență.

De altfel, se constată de instanța de control judiciar că martorul O. a confirmat în fața primei instanțe cele relatate de celălalt martor denunțător cu privire la negocierile dintre inculpații C. și D. vizând numirea în funcția de conducere a martorului E., dar și cu privire la protecția oferită/primită: "(...) Deci E. era prieten cu D., iar rolul în această afacere a fost ca fratele meu să se ocupe de activitatea economică, iar D. de așa-zisa protecție. Ulterior am aflat că se evita plata TVA-ului. Eu de la început nu am știut că derularea motorinei are loc fără plata TVA-ului, dar despre acest lucru am aflat ulterior. D. asigura protecția după câte am înțeles eu prin înlesnirea obținerii autorizației de destinatar înregistrat la DJAOV Neamț. D. mi-a spus că îl cunoaște pe E. și că administratorul societății să meargă la el pentru a-1 ajuta și înlesni în obținerea acestei autorizații.

La un anumit moment, tot în anul 2013, fratele meu mi-a spus că inculpatul D. i-ar fi spus acestuia să-i dea lui E. o sumă de bani însă nu pot preciza suma.

În perioada decembrie 2012 - aprilie 2013, atât personal, cât și prin intermediul fratelui meu, F., D. mi-a cerut și i-am dat niște sume de bani pe care nici măcar nu le pot cuantifica pe care acesta susținea că le dă lui E. pentru înlesnirea obținerii autorizației de destinatar înregistrat. (...) Tot în această perioadă, la un moment dat, am avut o dificultate cu ANAF în sensul că o dispoziție din lege era interpretabilă adică nu se putea obține autorizație de destinatar înregistrat fără depozitare, iar noi nu aveam depozitare și nici nu consideram că aveam nevoie de o astfel de depozitare dat fiind faptul că în efectuarea transportului motorinei din Bulgaria în România noi nu luam niciun litru de motorină din cisterne și pentru acest motiv inculpatul D. mi-a spus că va lua legătura cu nașul său, A. pentru rezolvarea acestei probleme (...)

Am plecat împreună cu D. de la Piatra-Neamț la Bacău în drum am făcut o oprire la o benzinărie în localitatea Hemeiuș, jud. Bacău, dacă îmi amintesc bine, unde ne-am întâlnit cu A. care a sosit după câteva minute după sosirea noastră cu un autoturism de culoare albastră care era a vămii practic cu mașina de serviciu. Pe A. l-am recunoscut pentru că l-am mai văzut o dată cu D. Când am plecat de le Piatra-Neamț spre Bacău am plecat să ne întâlnim cu nașul A., dar nu s-a precizat locul întâlnirii noastre.

La discuția purtată de D. cu A. am asistat și eu primul spunându-i celuilalt despre problema autorizației de destinatar pe care am relatat-o mai sus, iar A. i-a spus că va încerca să îl ajute.(...)

Ulterior întâlnirii pe care am avut-o în benzinărie știu de la fratele meu că inculpatul D. i-a cerut acestuia suma de 5.000 euro echivalent în lei, sumă pe care să o dea inculpatului A. în schimbul ajutorului primit. Am dat suma de 5.000 euro lui D. în Piatra-Neamț, însă nu mai știu exact în ce locație. Eu am dat această sumă de bani inculpatului D., dar nu știu dacă acesta la rândul său i-a dat-o inculpatului A. (...)"

Cu privire la limbajul codificat folosit de martorul O. într-o discuție telefonică cu fratele său, cu referire la plata "chiriei", același martor a recunoscut la 11 februarie 2016 că:"Referitor la convorbirea telefonică indicată de procuror e adevărat că am purtat-o cu fratele meu și că se referea la "chirie" însă era un limbaj codificat, chiria reprezentând suma de bani (aici 10.000 lei) care reprezenta partea lui D. pentru plata protecției, însă repet acesta nu a indicat niciun nume care îi și ne asigura protecția (...)".

Totodată, referitor la ajutorul dat de inculpatul A. în schimbul sumei de bani, același martor a explicat că: "După discuția avută în benzinărie și pentru că ANAF deblocase situația pe care am arătat-o atunci, D. i-a spus fratelui meu "uite s-a rezolvat problema trebuie să-i dăm lui A. 5.000 de euro" această relatare este din spusele fratelui meu F. (...)".

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători, raportând declarațiile martorilor audiați în ambele faze ale procesului penal, inclusiv depozițiile martorilor denunțători F. și O., la interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice și a celor ambientale și constatând că acestea se coroborează cu conținutul mesajelor de tip SMS și, în parte, și cu declarațiile inculpaților date pe tot parcursul procesului penal, constată că inculpatul D. (cumpărătorul de influență) a procedat cu intenție directă calificată prin scop, conștientizând și urmărind să cumpere influența reală ori presupusă a inculpaților A. și B. (ambii funcționari publici în înțelesul legii penale), influență de care aceștia s-au prevalat și au lăsat să se creadă că o au asupra omologilor/colegilor lor, în scopul îndeplinirii sau nu a uneia din atribuțiile de serviciu ce le reveneau (facilitând fie derularea cu rapiditate a operațiunilor frauduloase de comercializare produse accizabile prin intermediul societății SC I. SRL, fie desigilarea containerelor cu motorină în condiții de maximă urgență și la limita legii ori efectuarea unui control mai puțin riguros al respectivelor containere în vamă sau trecerea cu vederea a anumitor disfuncționalități ale documentelor însoțitoare ale respectivelor containere cu combustibil).

Concluzionând, se constată că prin acțiunile întreprinse, inculpatul D. a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, fiind pe deplin dovedite, urmând ca instanța de control judiciar să dispună condamnarea acestuia pentru fiecare din cele trei fapte, conform reglementării penale de dinainte de 01 februarie 2014, fără a modifica cuantumul sau modalitatea de executare a pedepselor stabilite pentru fiecare dintre acestea, cu precizarea că singura modificare sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante este izvorâtă din modul în care s-a făcut încadrarea juridică a faptelor după legea penală mai favorabilă și, urmare revocării beneficiului suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 1 an închisoare stabilită prin Decizia penală nr. 612 din 31 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, inculpatul va avea de executat, în final, o pedeapsă rezultantă de numai 4 ani închisoare în regim de privare de libertate, mai redusă față de cea dispusă de prima instanță (de 5 ani și 8 luni închisoare).

Față de cele mai sus relevate, instanța de control judiciar constată caracterul nefondat al apărărilor învederate în cauză și va respinge ca atare criticile formulate de inculpații C., A., B. și D., apreciind că din ansamblul probatoriu menționat rezultă, în mod neechivoc, existența infracțiunilor deduse judecății, precum și a legăturii infracționale dintre aceștia, fiecare dintre inculpați având o contribuție proprie și bine determinată/conturată în activitatea ilegală desfășurată.

- Referitor la susținerile inculpaților în sensul că li s-ar fi încălcat dreptul la apărare, prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu s-ar fi admis și administrat și probe în apărare, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 200 C. proc. pen. anterior, respectiv art. 285 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor, la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Pe de altă parte, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia. Organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului sau învinuitului. De asemenea, organul de urmărire penală este obligat să strângă date cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunii, precum și orice alte date de natură să servească la soluționarea cauzei.

În faza urmăririi penale, fază nepublică, cu caracteristici juridice și, corespunzător acestora, cu reglementare adecvată, inculpații și apărătorii lor au avut, potrivit art. 6 C. proc. pen. anterior, actualmente art. 10 C. proc. pen. și art. 24 din Constituție, dreptul de a li se garanta exercitarea tuturor cererilor, apărărilor și/sau plângerilor, încă de la momentul începerii fazei de urmărire penală în cauză - 19 februarie 2014 - dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2013 a procurorului din aceeași dată, toate acestea primind soluționări motivate din partea procurorului de caz.

Astfel, în cauză, s-au emis ordonanțele nr. x/P/2013 din 05 martie 2014, 10 martie 2014, din 24 aprilie 2014, din 31 octombrie 2014 (cu privire la solicitarea de probe a inculpatului B.), din 22 octombrie 2014 (de respingere/a cererii apărătorului ales al inculpatului A. de fotocopiere a întregului dosar, de admitere a fotocopierii actelor indicate) din 26 noiembrie 2014 (de respingere a cererii apărătorului ales al inculpatului C. privind amânarea audierii inculpatului D.), din 24 octombrie 2014 (de instituire sechestru asigurător asupra sumei de 4500 lei aparținând inculpatului B.), din 22 octombrie 2014 (de instituire sechestru asigurător asupra sumei de 5000 euro aparținând inculpatului A.) din 10 decembrie 2014 și din 12 decembrie 2014 (de respingere a cererilor apărătorului ales al inculpatului C. de reaudiere a inculpatului D. și, respectiv de audierea la o dată ulterioară a inculpatului C.) și s-au întocmit procesele-verbale din 28 februarie 2014 și din 03 martie 2014 de aducere la cunoștință a calității de suspect, procese-verbale de aducere la cunoștință a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților C., B., D. și A., procese-verbale de încunoștințare despre actele de urmărire penală ce urmau a fi efectuate, toate cu respectarea dispozițiilor art. 92 și urm. C. proc. pen.

Or, în speță, criticile vizând pretinsa încălcare a dreptului la apărare prin modalitatea defectuoasă în care ar fi fost efectuate unele acte de urmărire penală, întrucât inculpații au susținut că deși au solicitat procurorului de caz încunoștințarea despre efectuarea actelor de urmărire penală, acest fapt, în unele situații (cazul inculpatului C.) nu s-ar fi realizat, se constată că au făcut anterior obiectul examinării judecătorului de cameră preliminară, instanța de control judiciar apreciind că, în acest moment procesual, nu mai pot fi cenzurate din punct de vedere al legalității, ci doar din perspectiva temeiniciei acuzațiilor aduse și al respectării dreptului la un proces echitabil în ansamblu, câtă vreme faza camerei preliminare a fost demult depășită. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu, dar și la cerere, iar în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților, dar și din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

C) Reprezentantul Ministerului Public a criticat soluția primei instanței sub aspectul nelegalității în ceea ce privește omisiunea confiscării de la inculpații B. și A. a sumelor de 4500 lei și respectiv de 5000 euro. De asemenea, apelantul inculpat B., în subsidiar, a solicitat, în cazul în care se va aprecia că este vinovat de fapta reținută în sarcina sa, admiterea, în parte, a apelului parchetului numai sub aspectul confiscării sumei de 4500 lei, în ceea ce îl privește.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, apreciază fondată critica reprezentantului parchetului sub aspectele relevate.

Astfel, se constată că deși prima instanță, în considerentele sentinței penale pronunțate, a menționat: "Având în vedere dispozițiile art. 112 lit. e) C. pen., instanța urmează a dispune confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 5000 euro, iar de la inculpatul B. a sumei de 4500 lei, sume pentru care s-au instituit măsuri asigurătorii", totuși, a omis să includă în dispozitivul hotărârii și mențiunea dispunerii măsurii speciale a confiscării respectivelor sume de la inculpați.

Verificând actele și lucrările dosarului se constată că prima instanță a făcut referire la menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanța parchetului nr. x/P/2013 din 22 octombrie 2014 asupra sumei de 5000 euro aparținând inculpatului A. și prin ordonanța nr. x/P/2013 din 24 octombrie 2014 asupra sumei de 4500 lei aparținând inculpatului B., ambele sume fiind consemnate la GG. pe numele acestora și la dispoziția DNA, însă nu a dispus și confiscarea acestor sume de la inculpați, așa cum era corect.

Față de împrejurarea că instanța de control judiciar a constatat că, în speță, legea penală mai favorabilă acestor inculpați este reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014, se impune, pe cale de consecință, menționarea ca temei al măsurii confiscării speciale a textelor legale din vechea reglementare, respectiv a dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. anterior, care cu unele diferențe nesemnificative, își găsesc corespondentul în dispozițiile art. 112 lit. e) C. pen., ambele prevăzând caracterul necesar al dispunerii măsurii confiscării speciale a bunurilor/banilor folosiți pentru săvârșirea unor infracțiuni. Astfel, potrivit art. 118 lit. d) C. pen. anterior, "Sunt supuse confiscării speciale:

(...) d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor; (...)".

Prin urmare, instanța de apel constată că se impune admiterea apelului formulat de parchet numai sub acest aspect și, în baza art. 357 lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 118 lit. d) C. pen. anterior, va dispune confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 5.000 de euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din data executării, respectiv de la inculpatul B. a sumei de 4.500 lei, sume de bani ce au fost oferite pentru cumpărarea influenței și, respectiv au fost primite de cei doi inculpați pentru traficarea influenței.

D) Apelantul inculpat D. a mai criticat soluția primei instanței sub aspectul nelegalității, în ceea ce privește greșita reținere și aplicare a legii noi ca fiind legea penală mai favorabilă, fapt ce a avut drept consecință stabilirea unei pedepse rezultante vădit mai mare decât cea care s-ar fi stabilit potrivit reglementării anterioare datei de 01 februarie 2014.

Această critică este fondată și apelul acestui inculpat va fi admis sub acest aspect, pentru considerentele pe care instanța de control judiciar le-a relevat în cadrul secțiunii dedicate stabilirii legii penale mai favorabile pentru toți inculpații, deci inclusiv în ceea ce privește situația juridică a inculpatului D., argumente ce nu vor mai fi reluate, păstrându-și pe deplin valabilitatea.

V.2) Criticile vizând netemeinicia hotărârii apelate - individualizarea judiciară a pedepselor

Apelanții inculpați B., D. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție au criticat soluția primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate pentru aspectele ce au fost anterior detaliate cu ocazia relevării motivelor de apel.

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor 4 inculpați, apreciind că, din punct de vedere al cuantumului, acestea nu sunt suficient de aspre în raport cu faptele săvârșite, precum și sub aspectul greșitei individualizări a executării pedepselor aplicate acestora (cu excepția inculpatului D.), considerând că suspendarea condiționată a executării pedepsei (în cazul inculpatului C.), respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor dispuse anterior (în cazul inculpaților B. și A.) nu asigură îndeplinirea funcțiilor de constrângere, coerciție și nici a rolului preventiv și de reeducare al pedepselor, acestea nefiind adaptate la gravitatea reală a faptelor și a vinovăției inculpaților, dar nici la condițiile socio-etice impuse de societate, în scopul descurajării comiterii în viitor a unor infracțiuni de același gen.

Chiar dacă în final inculpatului D. i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă însemnată, apelul parchetului vizează efectiv pedepsele aplicate pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni reținute în sarcina acestuia, orientate nejustificat spre minim, întrucât, în raport de datele cauzei, acesta a fost inițiatorul activității infracționale, urmărind consecvent posibilitatea eludării legii penale și fiscale și fiind cunoscut cu antecedente penale (pentru comiterea unor infracțiuni de corupție și de natură economică), numărul infracțiunilor imputate în prezenta cauză, modalitatea în care a acționat pentru atingerea scopului ilicit, prin angrenarea și altor persoane în lanțul infracțional fiind tot atâtea împrejurări care relevă, cu prisosință, periculozitatea inculpatului și necesitatea redozării pedepselor componente și a celei rezultante într-o manieră corespunzătoare gravității unor asemenea fapte și de a descuraja comiterea, în viitor, a unor infracțiuni de acest gen.

Relevant pentru conturarea unui grad de pericol social ridicat al infracțiunilor atribuite inculpaților din prezenta cauză este momentul în care s-a realizat întrepătrunderea mediului de afaceri cu mediul politic, aspect care, uneori, reprezintă o constantă a activității infracționale, cu impact semnificativ în societatea românească, afectată grav de acest fenomen al corupției.

Demnă de reținut este și atitudinea procesuală nesinceră a celor 4 inculpați, care nu au recunoscut faptele și nu și-au asumat caracterul socialmente periculos al acestora, dând declarații contradictorii, în pofida probatoriului administrat în cauză.

A solicitat ca instanța de control judiciar să aibă în vedere, fie și orientativ, ghidul instanței supreme cu privire la individualizarea pedepselor stabilite în cauzele având ca obiect infracțiuni de corupție, prin raportare la circumstanțele personale ale inculpaților, fără însă ca acestora din urmă, să li se confere un aport mai însemnat în stabilirea cuantumului pedepselor aplicabile în cauză, întrucât aspectele de natură a caracteriza pozitiv persoana inculpaților (fără antecedente penale, familie legal constituită, studii superioare) nu reprezintă situații excepționale, ci o conduită normală a oricărei persoane ce accede la anumite funcții.

A conchis solicitând instanței de apel să rețină un nivel sporit de pericol social al infracțiunilor, precum și un grad ridicat de periculozitate al făptuitorilor, arătând că se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și executarea acestora în regim privativ de libertate, pentru realizarea scopului de prevenție generală și specială a pedepsei, așa cum este acesta prevăzut și definit de legiuitor, prin raportare la situația de fapt reținută, la modalitatea concretă în care aceștia au acționat și atitudinea nesinceră și disimulată a acestora, dar și funcție de criteriile legale de individualizare a pedepsei.

- De asemenea, parchetul a criticat, în ceea ce îl privește pe inculpatul A. și greșita referire a instanței de fond la dispozițiile art. 308 C. pen., în condițiile reținerii codificării noi ca lege penală mai favorabilă, însă se constată că această susținere nu se mai impune a fi analizată, rămânând fără obiect și suport real, câtă vreme instanța de control judiciar a stabilit că legea penală mai favorabilă acestui inculpat este tot codificarea penală anterioară datei de 01 februarie 2014, urmând a fi menținute ca valabile considerentele expuse cu privire la acest aspect la secțiunea analizării din oficiu a legii penale mai favorabile.

- Critici cu privire la individualizare judiciară a pedepselor a formulat și apelantul inculpat D., care, în esență, a solicitat să se constate că prima instanță a reținut, în mod greșit, că legea penală mai favorabilă este legea nouă și a procedat în consecință omițând să dispună și contopirea pedepselor, în opinia sa, fiindu-i net mai favorabilă reglementarea penală anterioară, în raport de care instanța de apel urmează a stabili atât pedepsele componente, cât și regimul sancționator în caz de concurs real de infracțiuni, aplicând și regulile prevăzute de art. 83 C. pen. anterior cu privire la revocarea pedepsei aplicată prin Decizia penală nr. 612 din 31 mai 2012 de Curtea de Apel Bacău.

De asemenea, același inculpat a mai solicitat să se constate incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2001 și, acordându-se eficiență acestor prevederi, să se dispună reducerea corespunzătoare a pedepsei rezultante.

Înalta Curte, completul de 5 Judecători, analizând motivele de apel astfel cum au fost formulate prin prisma actelor și probelor existente la dosar, dar și din oficiu cauza, față de împrejurarea că, în speță, așa cum s-a relevat mai sus, legea penală anterioară datei de 01 februarie 2014 este mai favorabilă inculpaților D., A. și B., apreciază ca fiind parțial fondate criticile apelantului inculpat D. și nefondate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, și în consecință va admite apelurile formulate de inculpații D., A. și B. și va respinge ca nefondat apelul parchetului numai sub acest aspect, pentru următoarele considerente:

Reținând vinovăția inculpaților D., B., A. și C. în comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea lor de către prima instanță, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în considerarea argumentelor anterior expuse care au determinat stabilirea legii penale mai favorabile a reglementării penale anterioare datei de 01 februarie 2014, reține că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.

Infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și ordinii juridice instituite într-un sistem de drept.

Pentru înlăturarea acestor consecințe negative ale infracțiunii este necesar să se reacționeze din partea societății și să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârșesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniștii și tulburării sociale, pentru reintegrarea ordinii juridice se impune ca cei care au săvârșit infracțiuni să fie de îndată trași la răspundere penală.

Pedeapsa, felul și limitele acesteia constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină și diferențiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte.

Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și al reintegrării ordinii juridice.

Aplicarea și executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancționarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace și contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt și cât mai apropiat de momentul infracțiunii.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce imediat după condamnare. În aceste condiții, conștiința socială are încă vie și exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta și făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârșite și va reacționa mai adecvat.

În acest context, instanța de control judiciar constată că, în mod întemeiat, prima instanță a reținut existența faptelor penale și gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite, dedus nu doar din circumstanțele în care faptele s-au comis, ci și din calitatea persoanelor implicate în activitatea infracțională, dispunând în mod justificat condamnarea acestora.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că prima instanță, dând anterior eficiență criteriilor de individualizare a pedepselor fiecărui inculpat, în scopul asigurării deopotrivă, a prevenției speciale, dar și a celei generale, a procedat justificat atunci când a apreciat că, în cauză, se impune aplicarea unor pedepse exemplare tuturor inculpaților, reținând astfel, că scopul pedepselor aplicate a fost acela de a preîntâmpina săvârșirea în viitor, de către ei sau de alte persoane, a unor noi infracțiuni sau a altora de același gen cu cele care au format obiectul judecății.

Cu referire la speță, în raport de toate aceste considerații și, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că inculpații, prin conjugarea eforturilor proprii, au creat cadrul optim pentru atingerea scopului și obținerea beneficiului infracțional, dovedind un real dispreț pentru valorile apărate de legea penală.

Contribuția efectivă a fiecărui inculpat, poziția procesuală a acestora, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, refuzând practic să își asume răspunderea pentru activitatea lor, perseverând în a susține că modalitatea în care au acționat a fost una conformă cu dispozițiile legale, reliefată în cele ce preced, nivelul înalt de instruire al acestora sunt, de asemenea, criterii utile aspectului analizat.

Așadar, instanța de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecății, în acord cu argumentele primei instanțe, reține că inculpatul D., prin atitudinea sa în disprețul legii, a generat implicarea infracțională a coinculpaților C., B. și A.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului D. se constată că deși Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a procedat corect reținând că acesta a comis faptele ce i se impută în concurs real, vinovăția acestuia fiind certă și pe deplin dovedită cu probele administrate la dosar, totuși, în pofida gravității infracțiunilor pentru care a fost cercetat, judecat și condamnat în primă instanță, a solicitat reducerea pedepsei rezultante, considerând, pe de o parte, că anterior, a formulat un denunț la DIICOT, iar pe de altă parte, că prima instanță a apreciat, în mod greșit, că îi era mai favorabilă aplicarea legii penale noi, când în realitate era incidentă și se impunea aplicarea legii penale vechi.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor, amendate prin Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 26 februarie 2015 (publicată în M. Of. nr. 185/18.03.2015) persoana care beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, trebuie să aibă calitatea de martor, conform dispozițiilor art. 2 lit. a) pct. 1 - 3 din textul de lege anterior menționat.

Or, Înalta Curte, completul de 5 Judecători, verificând răspunsul oficial al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Biroul Teritorial Neamț, transmis la solicitarea instanței de apel, constată că se menționează în conținutul acestuia că "în cadrul Dosarului penal nr. x/D/P/2015 D. nu are calitatea de martor".

Prin urmare, nefiind incidente dispozițiile legale anterior menționate, inculpatul nu poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei rezultante, așa cum, în mod nejustificat, a solicitat și deci nu poate fi primită critica formulată, sub acest aspect de apelantul inculpat, urmând a fi respinsă ca nefondată.

Gravitatea faptelor comise de acesta trebuie apreciată în contextul în care, prin conduita sa infracțională, inculpatul D. a urmărit obținerea unor venituri nedatorate prin derularea unor ample operațiuni de achiziții intracomunitare de combustibil și comercializarea acestora pe piața internă (încasate prin eludarea obligațiilor de plată a taxelor - TVA și accize - la bugetul de stat), iar pentru atingerea scopului infracțional erau esențiale obținerea imediată a autorizației de destinatar, desfășurarea cu operativitate a operațiunilor comerciale, evitarea oricăror controale din partea organelor fiscale până la data scadenței TVA și abandonarea agentului economic și înființarea unei alte societăți SC M. SRL prin interpunerea căreia intenționa să continue activitatea evazionistă după abandonarea SC I. SRL, folosindu-se de protecția unor persoane influente politic, dar și de bunăvoința și sprijinul acordat de funcționari din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

De asemenea, în evaluarea gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite de inculpat instanța de control judiciar va avea în vedere perioada relativ scurtă de timp - de aproximativ 6 luni (noiembrie 2012 - martie 2013) în care acesta a acționat, caracterul repetat al infracțiunilor comise, precum și numărul actelor materiale reținute în sarcina sa.

Însă, întrucât codificarea penală anterioară este vădit mai favorabilă acestui inculpat, astfel cum s-a relevat cu prilejul analizării legii penale mai favorabile, instanța de control judiciar, în dezacord cu prima instanță, urmează a acorda eficiență dispozițiilor legale incidente și va reevalua atât gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, cât și circumstanțele care caracterizează persoana acestuia și, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului D. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor (două pedepse de câte 3 ani închisoare și o pedeapsă de 2 ani închisoare) și în sporul de 1 an și 8 luni închisoare.

Deși reprezentantul Ministerului Public, în dezvoltarea motivelor de apel, a susținut că prima instanță nu a avut în vedere, în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepselor, faptul că inculpatul nu era la primul conflict cu legea penală, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului fiind săvârșite în concurs real, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători consideră că nu se justifică majorarea pedepselor principale, aplicate inculpatului, apreciind că prin menținerea acestora, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare în regim de privare de libertate, precum și a duratei și conținutului pedepselor complementare și accesorii, astfel cum au fost stabilite de către instanța de fond, se asigură îndeplinirea scopului preventiv și de constrângere al pedepselor, potrivit art. 52 C. pen.

În raport de conduita vădit nesinceră a acestuia, de antecedența sa penală, dar și de rolul de lider al acestei grupări infracționale, instanța de apel, apreciind, în dezacord cu opinia parchetului că pedepsele componente au fost corect individualizate de prima instanță, realizându-se astfel, rolul represiv, coercitiv, dar și preventiv, educativ al acestora, va menține pedepsele principale de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea celor două infracțiuni de cumpărare de influență prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., precum și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Așadar, instanța de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecății, constată că prima instanță a aplicat inculpatului pedepse corect individualizate, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care, contrar solicitării reprezentantului Ministerului Public, le va menține, ca fiind legale și juste în raport cu criteriile generale enunțate.

Vor fi menținute, de asemenea, durata și conținutul pedepselor complementare și accesorii dispuse prin sentința apelată, respectiv: cele două pedepse complementare de interzicere a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe câte o durată de 3 ani și două pedepse accesorii aplicate în temeiul art. 71 C. pen. anterior vizând interzicerea exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, precum și o pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani și o pedeapsă accesorie aplicată în temeiul art. 71 C. pen. anterior vizând interzicerea exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior .

Fiind îndeplinite condițiile concursului de infracțiuni, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, instanța de apel va contopi cele trei pedepse mai sus menționate și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, iar în temeiul art. 83 C. pen. anterior, va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 612 din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și va dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta decizie, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare.

De asemenea, va stabili ca inculpatul să execute alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei, iar în temeiul art. 71 C. pen. anterior va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază că modul în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională, gravitatea concretă a faptelor comise, poziția procesuală a inculpatului care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, refuzând practic să își asume răspunderea pentru activitatea sa, justifică modalitatea de executare a pedepselor stabilită de prima instanță, singura aptă a asigura îndeplinirea scopului de exemplaritate și educativ al pedepsei.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D., de 4 (patru) ani închisoare, în regim de detenție, pe de o parte, este aptă să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de noi infracțiuni, reinserția socială a acestuia, precum și o reacție socială adecvată în scopul descurajării săvârșirii unor infracțiuni de corupție, întărind percepția opiniei publice că organele judiciare sunt în măsură să acționeze cu promptitudine și fermitate și să realizeze un act de justiție, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite, atât de dispozițiile legale procesual penale, cât și de cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având ca finalitate, tragerea la răspundere penală, a celor ce se fac vinovați de sfidarea și încălcarea legii, iar pe de altă parte, asigură astfel și caracterul disuasiv al pedepsei.

În ceea ce îl privește pe apelantul inculpat C., se constată că acesta nu a formulat critici vizând individualizarea judiciară a pedepsei, însă parchetul, prin motivele de apel formulate, a criticat pedeapsa aplicată acestuia, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare fără privare de libertate stabilită de prima instanță, susținând că nu se justifică orientarea pedepsei către minimul special, chiar dacă limitele pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia sunt aceleași în ambele reglementări ale art. 13 din Legea nr. 78/2000, (anterioară și ulterioară datei apariției Legii nr. 187/2012), deși a achiesat la pct. de vedere al primei instanțe în sensul că legea penală mai favorabilă acestuia este reglementarea penală anterioară datei de 01 februarie 2014, din perspectiva posibilității aplicării prevederilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prima instanță a procedat corect și justificat atunci când reținând, în mod just, vinovăția inculpatului C. în săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și dedus judecății, a apreciat ca fiind mai favorabilă acestuia legea penală veche, și, pe cale de consecință, subsecvent respingerii ca nefondat a apelului parchetului ce vizează reindividualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat, în sensul majorării cuantumului acesteia și modificării modalității de executare în regim privativ de libertate, va menține pedeapsa aplicată acestuia, astfel cum a fost stabilită de Secția penală a Înaltei Curți, considerând că funcțiile și scopul pedepsei pot fi atinse în speță prin aplicarea unei pedepse de 1 (un) an închisoare, orientate sub minimul special prevăzut de C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, fără privare de libertate, suspendând condiționat executarea acesteia pe durata unui termen de încercare conform art. 81 - 82 C. pen. anterior.

De asemenea, în privința pedepsei accesorii, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, se constată că aceasta s-a aplicat în mod corect, potrivit legii identificate ca fiind mai favorabile în raport cu infracțiunea comisă, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, în mod justificat, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Prin urmare, luând în considerare criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. anterior la care face trimitere Decizia în interesul legii nr. LXXIV/2007 (74/2007), instanța de apel apreciază ca fiind adecvată și proporțională măsura ca inculpatului să i se interzică exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), precum și lit. c) C. pen. 1969 (dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii), întrucât săvârșirea infracțiunii ce a făcut obiectul cercetărilor din prezenta cauză este legată de calitatea inculpatului de deputat în Parlamentul României.

Prin urmare, critica parchetului în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată acestui inculpat este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților B. și A., instanța de control judiciar constată că niciunul dintre ei nu a formulat critici sub acest aspect, fiind însă reținute spre analiză susținerile parchetului, care, în esență, a menționat că deși achiesează la concluzia primei instanță că legea penală mai favorabilă acestora este legea nouă, a apreciat că aceasta a procedat greșit orientând nejustificat pedepsele aplicate acestora către minimul special și dispunând suspendarea sub supraveghere a pedepselor stabilite.

Raportând criticile parchetului vizând individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestor doi inculpați la contextul cauzei, precum și la împrejurarea că, astfel cum s-a relevat în secțiunea dedicată analizei legii penale mai favorabile, ambilor inculpați le este mai favorabilă reglementarea penală anterioară datei de 01 februarie 2014, instanța de apel le va examina împreună, întrucât faptele pentru care au fost au fost cercetați și deduși judecății au fost pe deplin dovedite, fiind săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, constând în câte o infracțiune de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Instanța de control judiciar va avea în vedere conduita anterioară săvârșirii faptelor a ambilor inculpați, lipsa antecedentelor penale, precum și comportamentul pe care l-au adoptat pe parcursul procesului penal, concretizat în prezența constantă în fața organelor judiciare și exercitarea cu bună-credință a drepturilor lor procesuale.

Reevaluând circumstanțele reale ale cauzei, instanța de control judiciar va lua în considerare și circumstanțele personale ale inculpaților, și mai ales pregătirea lor profesională, prin raportare la modul în care, anterior comiterii faptelor, inculpatul A. a înțeles să-și exercite funcția de director al DJAOV Bacău [care în perioada noiembrie 2012 - martie 2013 a pretins sume de bani neprecizate și ulterior, la 07 martie 2013, a și primit echivalentul în lei a sumei de 5000 euro pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț în scopul obținerii autorizației de destinatar înregistrat, solicitată de SC I. SRL, (societate controlată de inculpatul D. și martorul F.), în vederea facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile desfășurate de societatea anterior menționată], respectiv inculpatul B. să-și îndeplinească atribuțiile de inspector în Serviciul coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile - Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din cadrul Autorității Naționale a Vămilor [care în perioada februarie - martie 2013 a pretins de la inculpatul D. și de la martorul denunțător F. sume de bani inițial necuantificate, iar ulterior precizate la suma de 1000, majorate la 2000 euro, primind efectiv suma de 1000 euro de la martorul F. și, lăsând să se creadă că are influență asupra colegilor săi din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - direcția mai sus precizată, a promis că îi va determina pe colegii săi să își încalce îndatoririle de serviciu pentru a permite derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul societății SC I. SRL].

Instanța de apel apreciază că aplicarea câte unei pedepse orientate către minimul special și fără executare efectivă (prin privare de libertate) este o măsură suficientă și adecvată, aptă să asigure, deopotrivă, constrângerea și reeducarea inculpaților pentru infracțiunile comise, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În același timp, ținând seama de toate circumstanțele cauzei analizate anterior, instanța de apel apreciază că este necesară supravegherea conduitei celor doi condamnați pe durata unui termen de încercare și impunerea unor obligații în sarcina lor, a căror eventuală nerespectare va conduce la revocarea modalității de executare neprivative de libertate.

Având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, care impun aplicarea unei pedepse orientate către minimul special, fără executare efectivă, însoțită însă de impunerea unor obligații în sarcina inculpaților și supravegherea conduitei lor pe durata unui termen de încercare, legea penală mai favorabilă stabilită în condițiile art. 5 C. pen. și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 este legea veche (Codul penal din 1969).

În acest context, se reține, în dezacord cu prima instanță că sunt mai favorabile dispozițiile legii penale anterioare datei de 01 februarie 2014, referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 86¹ și urm. C. pen. anterior, care nu includ în sfera obligațiilor impuse condamnaților prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă determinată între 60 și 120 de zile și nici interdicția de a părăsi teritoriul României fără acordul instanței, însă menționează reabilitarea de drept între efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În aceste condiții, consecutiv aprecierii ca nefondate, atât ale criticilor parchetului sub aspectul reindividualizării pedepselor aplicate inculpaților B. și A., în sensul majorării cuantumului acestora și dispunerii executării lor în regim privativ de libertate, cât și ale solicitărilor de achitare formulate de cei doi apelanți inculpați, respectiv a solicitării apelantului inculpat B. de reducere a pedepsei la limita de 6 luni închisoare cu menținerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, instanța de control judiciar constată că prima instanță a procedat în mod judicios atunci când a orientat fiecare dintre pedepsele aplicate acestora către minimul special și, reținând că se impune aplicarea codificării penale anterioare datei de 01 februarie 2014, pentru fiecare dintre aceștia: va micșora cuantumul pedepsei principale cu 6 luni, reducându-l de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea câte unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. și, totodată, va reduce durata pedepselor complementare de la 3 ani la 2 ani, menținând conținutul acestora constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior aplicate inculpaților pe lângă pedeapsa principală a închisorii, având în vedere criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen. anterior la care face trimitere Decizia în interesul legii nr. LXXIV/2007 și apreciind, în acord cu prima instanță, că inculpații sunt nedemni să-și exercite: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit condamnații pentru săvârșirea infracțiunii.

De asemenea, în temeiul art. 71 C. pen. anterior urmează a interzice inculpaților, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, care se va socoti de la data rămânerii definitive a hotărârii, pe durata termenului de încercare ambii condamnații urmând a fi obligați să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se va suspenda și executarea pedepselor complementare și accesorii.

În baza art. 86⁴ C. pen. anterior se va atrage atenția ambilor inculpați asupra revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unor noi infracțiuni în termenul de încercare.

Față de considerentele mai sus relevate, văzând și încheierea de îndreptare eroare a minutei Deciziei nr. 119 din 12 iunie 2017, pronunțată la 29 iunie 2017 în cameră de consiliu, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B., A. și D. împotriva Sentinței penale nr. 427 din data de 26 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Va constata că legea penală mai favorabilă pentru inculpații B., A. și D. este legea penală anterioară modificărilor de la 01 februarie 2014, va desființa sentința apelată și, rejudecând:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului D. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor și în sporul de 1 an și 8 luni închisoare.

Va menține pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea a două infracțiuni de cumpărare de influență prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Va menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior va contopi cele trei pedepse și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. anterior, va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 612 din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și va dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta decizie, inculpatul urmând a executa pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare.

Va menține durata și conținutul pedepselor complementare dispuse prin sentința apelată și va dispune ca inculpatul să execute alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

II. Va reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Va reduce de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală a închisorii.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior.

Pe durata termenului de încercare condamnatul va fi obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se va suspenda și executarea pedepselor complementare și accesorii.

În baza art. 86⁴ C. pen. anterior va atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unor noi infracțiuni în termenul de încercare.

III. Va reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior.

Pe durata termenului de încercare condamnatul va fi obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se va suspenda și executarea pedepselor complementare și accesorii.

IV. În temeiul art. 118 lit. d) C. pen. anterior va dispune confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 5.000 de euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din data executării, respectiv de la inculpatul B. a sumei de 4.500 lei.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

B. Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B., A. și D. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul intimat inculpat C. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru cei patru apelanți intimați inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 130 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

A. Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B., A. și D. împotriva Sentinței penale nr. 427 din data de 26 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Constată că legea penală mai favorabilă pentru inculpații B., A. și D. este legea penală anterioară modificărilor de la 01 februarie 2014.

Desființează sentința apelată și, rejudecând:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului D. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor și în sporul de 1 an și 8 luni închisoare.

Menține pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea a două infracțiuni de cumpărare de influență prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de instigare la folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior contopește cele trei pedepse și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. anterior, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Decizia penală nr. 612 din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta decizie, inculpatul urmând a executa pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare.

Menține durata și conținutul pedepselor complementare dispuse prin sentința apelată și dispune ca inculpatul să execute alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

II. Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Reduce de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și lit. c) C. pen. anterior aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală a închisorii.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de încercare condamnatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepselor complementare și accesorii.

În baza art. 86⁴ C. pen. anterior atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unor noi infracțiuni în termenul de încercare.

III. Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și lit. c) C. pen. anterior.

Pe durata termenului de încercare condamnatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepselor complementare și accesorii.

IV. În temeiul art. 118 lit. d) C. pen. anterior dispune confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 5.000 de euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din data executării, respectiv de la inculpatul B. a sumei de 4.500 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

B. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul intimat inculpat C. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2017.

Minuta Deciziei penale nr. 119 din 12 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2016, a fost îndreptată conform încheierii de îndreptare eroare pronunțată de același complet, în cameră de consiliu, la 29 iunie 2017, care face parte din această decizie și despre care s-a făcut mențiune la sfârșitul prezentei decizii.

Procesat de GGC - GV

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj