Decizia penală nr. 12/2017
Asupra apelului de față;
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 formulate de inculpații A. și B..
Examinând cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenții inculpați A. și B., prin apărător ales, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:
Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.
Totodată, instanța a reținut că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.
Din această perspectivă, s-a constatat că cererile de sesizare a Curții Constituționale întrunesc doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.
În concret, s-a reținut că, în speță, cererile de sesizare a Curții Constituționale au fost formulate în fața instanței de judecată investită cu soluționarea pe fond a recursului în casație (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către persoane ce au calitatea de recurenți inculpați (A. și B.), vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare (respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005), iar textele legale nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.
În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpați, instanța a constatat că inculpații nu au invocat contradicția dintre o dispoziție C. proc. pen. și o prevedere constituțională, în realitate urmărind să adauge sau să modifice normele procesual penale ce vizează cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sens în care s-au limitat la a enumera textele din Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care în opinia lor, atrag neconstituționalitatea.
Pe de altă parte, în raport de stadiul procesual, respectiv judecarea pe fond a căii extraordinare de atac formulată, între alții, de inculpații A. și B., instanța a constatat că excepția invocată nu are legătură cu cauza întrucât recursul în casație a fost admis în principiu tocmai pentru temeiul de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sub aspectul criticării elementelor de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Prin urmare, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 21 și art. 20 din Constituția României, art. 6 și art. 13 din Convenția europeană, este inadmisibilă.
Referitor la lipsa de conformitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu legea fundamentală a țării, instanța a constatat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care sesizarea instanței de contencios constituțional a fost respinsă ca inadmisibilă.
Astfel, s-a reținut că inculpații au apreciat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 sunt neconstituționale întrucât sintagma "asocierea" nu este clară, accesibilă și predictibilă, în condițiile în care, urmare a intrării în vigoare a actualei codificări, orice acțiune de înțelegere în vederea săvârșirii unei infracțiuni, în ipoteza în care respectă condițiile impuse de art. 367 alin. (6) C. pen., va întruni elementele constitutive ale unui grup infracțional organizat și, totodată, nu mai există nici un element care să facă distincție între o pluralitate ocazională formată în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (punându-se problema dacă aceștia ar săvârși infracțiunea anterioară în calitate de coautori sau vor săvârși concursul de infracțiuni prevăzut de art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005) și una constituită (o asociere potrivit art. 323 C. pen. din 1969 sau art. 367 C. pen.).
Or, în raport de obiectul recursului în casație, care vizează doar chestiuni de nelegalitate, cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, în condițiile în care prin respectivul temei de casare, inculpații au susținut, în esență, că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea nu întruneau elementele de tipicitate prevăzute de textele incriminatoare, iar nu dezincriminarea ca urmare a schimbării încadrării juridice.
Prin urmare, întrucât în speță, nu se pune problema schimbării încadrării juridice a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, s-a constatat că nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii în contenciosul constituțional cu privire la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și soluționarea pe fond a recursului în casație formulat, între alții, de inculpații A. și B..
Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cuprinsă în încheierea din data de 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016 au formulat apel, în termenul legal, inculpații B. și A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 decembrie 2016, sub nr. x/1/2016, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 30 ianuarie 2017.
Concluziile apărătorului apelanților inculpați și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
În esență, apărătorul apelanților inculpați a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a încheierii penale atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că apelul declarat de inculpații B. și A. este nefondat.
Excepția de neconstituționalitate constituie mijlocul procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.
Din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate trebuie ca aceasta și să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
În analiza condițiilor anterior menționate, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 se constată că excepția a fost invocată de inculpații B. și A. în fața instanței de judecată investită cu soluționarea pe fond a recursului în casație, vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, iar textele legale (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005) nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.
În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de inculpați, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond că obiecțiunile formulate de aceștia cu privire la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza întrucât vizează dispozițiile procesual penale ce reglementează cazul de casare pentru care s-a admis în principiu cererea de recurs în casație, în concret, nu se formulează adevărate critici de neconstituționalitate a textului de lege cu Constituția, ci se invocă interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, aspecte ce intră în sfera de competență a instanței de judecată și nu a instanței de contencios constituțional.
În concret s-a susținut că art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este neconstituțional dacă se interpretează în sensul că recursul în casație nu ar viza și chestiuni de fapt, ci doar de drept și s-a menționat că excepția invocată are legătură cu prezenta cauză din perspectiva cazului de casare invocat, dar și a soluțiilor ce ar putea fi incidente în funcție de decizia instanței de contencios constituțional.
Or, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, instanța de contencios constituțional nu poate fi transformată în legislator pozitiv, ci este obligată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată.
Pe de altă parte, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că recursul în casație formulat de inculpații B. și A. a fost admis în principiu tocmai pentru cazul de casare invocat - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - sub aspectul criticării de către aceștia a hotărârii pronunțate în apel din perspectiva elementelor de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Tot referitor la examenul legăturii cu cauza se apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în procesul în care a intervenit astfel încât, decizia Curții Constituționale pronunțată în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Or, așa cum s-a menționat, excepția privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a fost invocată de inculpați în etapa soluționării pe fond a recursului în casație ( după admiterea în principiu a acestuia) în urma constatării de către instanță a incidenței cazului de casare prevăzut de textul de lege menționat.
În ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, prin raportare la argumentele invocate de inculpați, respectiv că prevederile legale menționate sunt neconstituționale deoarece sintagma "asocierea" nu este clară, accesibilă și predictibilă în condițiile în care, urmare a intrării în vigoare a actualei codificări, orice acțiune de înțelegere în vederea săvârșirii unei infracțiuni în ipoteza în care respectă condițiile impuse de art. 367 alin. (6) C. pen., va întruni elementele constitutive ale unui grup infracțional organizat și, totodată, nu mai există nici un element care să facă distincție între o pluralitate ocazională formată în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (punându-se problema dacă aceștia ar săvârși infracțiunea anterioară în calitate de coautori sau vor comite concursul de infracțiuni prevăzut de art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005) și una constituită (o asociere potrivit art. 323 C. pen. din 1969 sau art. 367 C. pen.) că este inadmisibilă, concluzie la care în mod întemeiat a ajuns și instanța de fond.
Raportat la obiectul recursului în casație, care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pe care s-a întemeiat cererea de recurs în casație formulată de inculpați și care a fost admisă în principiu, nu poate fi invocat pentru a obține schimbarea încadrării juridice a faptei, aspect asupra căruia se pronunță doar instanța de fond, respectiv cea de apel, în contextul în care inculpații au invocat, în esență, că infracțiunile pentru care au fost condamnați nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de textele de incriminare, iar nu dezincriminarea faptelor ca urmare a schimbării încadrării juridice.
Prin urmare, întrucât nu se pune problema schimbării încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii de către instanța de contencios constituțional cu privire la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și soluționarea pe fond a recursului în casație, condiție prevăzută expres de dispozițiile art. 29 din legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru considerentele ce preced, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cuprinse în încheierea din data de 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cuprinse în încheierea din data de 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit parțial apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați B. și A., în sumă de câte 40 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2017.
Procesat de GGC - CL