Decizia penală nr. 126/2017
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1124 din data de 04 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 922 din 23 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/751/2015.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, secția penală, a reținut, în esență, că prin încheierea nr. 1 din data de 8 ianuarie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, s-a dispus, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 12 din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Militar Timișoara pronunțată în Dosarul nr. x/751/2014.
Prin decizia penală nr. 48 din 22 aprilie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1 din data de 8 ianuarie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara.
Prin decizia penală nr. 922 din 23 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibilă calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din 22 aprilie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în Dosarul nr. x/751/2015, reținându-se că, în privința deciziei penale atacate, care este o hotărâre definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Această decizie penală a fost atacată de contestator, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, întrucât contestația în anulare formulată de contestator vizează o hotărâre definitivă (respectiv decizia penală nr. 922 din 23 iunie 2015 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestator împotriva deciziei penale nr. 48 din 22 aprilie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București), contestația în anulare formulată de contestatorul A. este inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul A. la data de 11 aprilie 2017, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 4 mai 2017, sub nr. x/1/2017, fiind fixat aleatoriu termen la data de 26 iunie 2017.
Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, urmând a îl respinge pentru următoarele considerentele:
În considerarea efectelor principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1124 din data de 04 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, în raport cu prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. anterior menționat.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală este de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile legale ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiile legalității și unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1124 din data de 04 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1124 din data de 04 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2017.