Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 175/2017

Şedinţa publică din 09 octombrie 2017

Decizia penală nr. 175/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 132 din data de 26 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 35/C din data de 27 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că apelul declarat în cauză a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petentul A., la data de 10 iulie 2017, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017, la aceeași dată.

Examinând cererea de revizuire formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, o constată ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, să constatate și să înlăture erorile judiciare apărute în rezolvarea cauzelor penale.

Prealabil judecării pe fond, cererea de revizuire trebuie supusă unei verificări sub aspectul admisibilității sale, deoarece revizuirea poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Pentru a decide asupra admisibilității în principiu a cererii, instanța de judecată examinează, mai întâi, dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege, respectiv dacă aceasta corespunde cerințelor prevăzute de art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen., dacă a fost formulată în termen și de către persoana îndreptățită să o exercite, dacă se întemeiază pe unul din temeiurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dacă se referă la o hotărâre penală definitivă care a soluționat fondul cauzei, dacă faptele și mijloacele de probă nu au mai fost învederate în cadrul unei cereri anterioare de revizuire judecată definitiv și dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea.

Din examinarea actelor dosarului completul de 5 judecători reține, sub un prim aspect, că revizuentul A. nu a precizat care este cazul de revizuire - dintre cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen. - pe care îl invocă în cadrul cererii formulate, ca atare, cererea nu corespunde cerințelor prevăzute de art. 456 alin. (2) C. proc. pen.

Sub un al doilea aspect, se constată că prezenta cerere de revizuire nu este promovată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care să se fi soluționat fondul cauzei, iar faptele învederate nu au aptitudinea de a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și poate fi declarată doar pentru cauzele prevăzute de art. 453 din același act normativ, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, nu poate fi primită, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În consecință, în baza art. 459 alin. (3) lit. b) și c) C. proc. pen. și art. 459 alin. (5) din același cod, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 132 din data de 26 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 132 din data de 26 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 octombrie 2017.