Decizia civilă nr. 191/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
În Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat următoarele hotărâri:
- încheierile din 6 octombrie 2015, 2 iunie 2016 și 24 mai 2016 prin care a trimis cauza la completul cu numărul imediat următor pentru soluționarea cererii de recuzare formulate în cauză;
- încheierea din 21 octombrie 2015, prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată în cauză;
- încheierea din 16 februarie 2016, prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată în cauză și, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., s-a dispus amendarea petentului cu suma de 500 lei;
- încheierea din 22 iunie 2016, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și a fost anulată, ca netimbrată cererea de recuzare formulată în cauză;
- încheierea din 22 noiembrie 2016, prin care a fost amânată pronunțarea pentru data de 6 decembrie 2016 și a fost trimisă cauza la completul cu numărul imediat următor în vederea soluționării cererii de recuzare formulate în cauză;
- încheierea din 6 decembrie 2016, prin care a fost amânată pronunțarea pentru data de 13 decembrie 2016;
- încheierea din 12 decembrie 2016, prin care: (i) a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare, formulată de petentul Partidul A.; (ii) a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de Partidul A.; (iii) în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a fost aplicată petentului Partidul A. sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 200 lei;
- decizia nr. 3569 din 13 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de Partidul A. în favoarea Tribunalului București, secția civilă.
Împotriva hotărârilor menționate a declarat recurs Asociația B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 24 aprilie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
Intimatul Președintele României, prin Administrația Prezidențială, a depus punct de vedere prin care achiesează la concluziile raportului.
III. Considerentele Înaltei Curți
Analizând cererea de recurs în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.
În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În privința deciziei nr. 3569 din 13 decembrie 2016, sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora „Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”. Astfel fiind, rezultă că decizia respectivă nu este supusă niciunei căi de atac.
În ceea ce privește încheierile prin care cauza a fost trimisă la completul cu numărul imediat următor pentru soluționarea cererilor de recuzare formulate și prin care a fost amânată pronunțarea, se constată că acestea sunt încheieri premergătoare, care, potrivit art. 494 coroborat cu art. 466 alin. (4) C. proc. civ., pot fi atacate odată cu fondul. Or, atâta timp cât decizia pronunțată în dosarul respectiv nu este supusă niciunei căi de atac, același regim juridic este aplicabil și încheierilor premergătoare pronunțate în cauză, acestea nefiind supuse niciunei căi de atac, deci nici căii de atac a recursului în condițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sau art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește încheierile prin care au fost soluționate cererile de recuzare, sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: „Art. 53 - (1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.”
În raport cu dispozițiile citate, încheierea de respingere a cererii de recuzare are același regim juridic, în privința căilor de atac, ca și hotărârea pronunțată în cauză, care, potrivit celor expuse anterior, nu este supusă niciunei căi de atac, nefiind incidente nici dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În ceea ce privește încheierile prin care a fost dispusă sancțiunea amenzii judiciare, sunt incidente dispozițiile art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. civ., conform cărora împotriva unei asemenea încheieri se poate face numai cerere de reexaminare, care se soluționează de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea. Or, nici dispozițiile menționate din C. proc. civ. și nici art. 24 din Legea nr. 304/2004 nu reglementează calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție dispune măsura amenzii judiciare în temeiul art. 187 C. proc. civ.
În ceea ce privește încheierile prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, se constată că sunt aplicabile dispozițiile cu caracter special ale art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, conform cărora o asemenea încheiere este supusă procedurii cererii de reexaminare reglementată de ordonanța de urgență, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația B. împotriva tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2017.