Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 195/2017

Şedinţa completului de filtru de la 26 iunie 2017

Decizia civilă nr. 195/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 103 din 18 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016/a1.1, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de petenta Asociația A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs Asociația A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.

II. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 aprilie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

III. Considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de recurs în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Prin decizia atacată cu recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., a anulat, ca netimbrat, recursul cu care a fost învestită.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd expres faptul că decizia pronunțată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”, ori potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența completului de 5 judecători.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația A. împotriva deciziei nr. 103 din 18 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.1.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2017.