Decizia civilă nr. 129/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Acțiunea disciplinară;
1. Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2015 pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Buzău, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din Legea nr. 303/2004.
II. Hotărârea instanței de disciplină;
1. Prin Hotărârea nr. 7/J din 18 mai 2016, secția pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele:
- respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii disciplinare în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004;
- admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului A. - judecător la Tribunalul Buzău, sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din aceeași lege.
III. Recursul declarat în cauză;
1. Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs pârâtul A., judecător în cadrul Tribunalului Buzău, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
2. În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, recurentul expune criticile arătate în continuare.
3. Instanța de disciplină nu a analizat apărările referitoare la lipsa forței probante a adresei din 31 octombrie 2014 emisă de ziarul „x” în sensul că adresa respectivă: a fost redactată de judecătoarea B.; a fost semnată, sub pseudonim, de persoane necunoscute - C. și D. - în privința cărora nu pot fi verificate condițiile actului juridic referitoare la capacitate, consimțământ, cauză, persoane care nu au calitatea de administratori pentru a angaja juridic societatea; poartă ștampila unei alte societăți decât cea care deține publicația; a fost semnată de persoane a căror credibilitate este îndoielnică; a fost întocmită la 5 luni de la data publicării pretinselor articole defăimătoare.
4. Instanța de disciplină a analizat înscrisul respectiv pornind de la premisa valabilității actului, încălcând principiile procesului echitabil, astfel cum au fost acestea dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina împotriva României, fără a analiza dacă adresa corespunde adevărului și aspectele de neconformitate ale înscrisului menționate anterior. Recurentul susține că motivarea instanței de disciplină referitoare la coroborarea probelor nu răspunde niciuneia dintre criticile obiective invocate de pârât cu privire la înscrisul respectiv și nu se referă la niciunul dintre înscrisurile în probațiune atașate întâmpinării care atestau apărările magistratului cercetat în sensul celor expuse anterior.
5. Recurentul critică faptul că instanța de disciplină a dat relevanță declarației martorului E. care se află în dușmănie cu el.
6. În hotărârea atacată nu a fost analizată apărarea referitoare la relația apropiată dintre judecătoarea B. și ziariștii, care sunt martori cheie în cauză, relație confirmată de declarațiile martorilor F. și G., precum și de cele afirmate de ziariști în cuprinsul înregistrării ambientale.
7. Instanța de disciplină nu a analizat incidența în speță a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Vanjak împotriva Croației, în care s-a reținut aplicabilitatea art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) și în cadrul procedurii disciplinare, care trebuie să respecte principiul contradictorialității și principiul egalității de arme, și în cauza Arzu Özpinar împotriva Turciei, în care s-a reținut că statutul de magistrat nu o privează pe reclamantă de protecția oferită de art. 8 din Convenție, că atingerea adusă vieții private a reclamantei nu a fost direct proporțională cu scopul legitim urmărit și că reclamanta nu a beneficiat de gradul minim de protecție împotriva caracterului arbitrar, impus de art. 8 din Convenție. Prin raportare la jurisprudența menționată, recurentul susține că viața sa privată a fost efectiv expusă opiniilor tuturor martorilor audiați, atât în faza cercetării prealabile, cât și în fața instanței de disciplină, fără a se motiva în cuprinsul hotărârii dacă o asemenea expunere a fost proporțională cu scopul legitim urmărit și, de asemenea, nu a fost avută în vedere atingerea adusă vieții private a martorei H. În consecință, recurentul critică omisiunea instanței de disciplină de a motiva incidența celor două hotărâri, prima vizând caracterul echitabil al procedurii cercetării disciplinare, raportat la faptul că inspectorii judiciari s-au cazat la hotelul deținut de finul judecătoarei B., iar a doua vizând necesitatea păstrării unui just echilibru între atingerea adusă vieții private și scopul legitim urmărit, respectiv sancționarea atingerii aduse principiului imparțialității judecătorului.
8. Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul formulează criticile arătate în continuare.
9. În mod nelegal instanța de disciplină a respins excepția inadmisibilității acțiunii disciplinare referitoare la faptul de a nu fi formulat cereri de abținere în dosarele în care avocata H. a asigurat reprezentarea uneia dintre părțile litigante. În esență, recurentul afirmă că, pentru această faptă, Inspecția Judiciară nu a fost sesizată de nicio persoană interesată și nici nu s-a sesizat din oficiu, contrar art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, și nu au fost efectuate cercetări prealabile, contrar art. 45 alin. (6) din Legea nr. 317/2004. În acest sens, recurentul arată că, în rezoluția de începere a cercetării disciplinare, nu se menționează că sesizarea din oficiu a vizat și această faptă, iar în Rezoluția din 31 martie 2015 nu se menționează începerea cercetării disciplinare privind săvârșirea faptei respective. Practic, fiind sesizată sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 cu privire la fapta de a nu fi formulat declarație de abținere în dosarele numitului I., Inspecția Judiciară, pe parcursul cercetării disciplinare, a luat act de zvonurile privind pretinsa sa relație intimă cu avocata H., a audiat martori în acest sens și a dispus exercitarea acțiunii disciplinare și față de această a treia faptă, încadrată juridic tot la art. 99 lit. i) teza I din Legea 303/2004.
10. În mod nelegal, instanța de disciplină a apreciat că este neîntemeiată excepția invocată prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare „Regulamentul lucrărilor de inspecție”), din interpretarea cărora rezultă că cercetările prealabile se limitează la conținutul sesizării. Totodată, recurentul invocă Ghidul de criterii pentru realizarea cercetării prealabile a judecătorului/procurorului potrivit căruia, într-o asemenea situație, întrucât nu s-a dispus expres cercetarea prealabilă cu privire la respectiva faptă, comisia de disciplină nu ar putea sesiza secția pentru această abatere disciplinară.
11. Recurentul invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Tato Marihno dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueirdo împotriva Portugaliei și Ramos Nunes de Carvalho E Sa împotriva Portugaliei, solicitând analizarea recursului și sub aspectele de netemeinicie a hotărârii atacate, respectiv cu privire la reanalizarea probelor și reexaminarea situației de fapt.
12. Recurentul contestă situația de fapt reținută în hotărârea atacată, susținând că sunt reluate fără analiză și spirit critic afirmațiile Inspecției Judiciare, fără a fi analizate împrejurările cauzei, fără a se realiza un examen critic al depozițiilor celor trei ziariști, reputați ca oameni fără onoare și conștiință profesională, fără a fi apărată reputația sistemului, ci reputația judecătoarei pensionare B., profund marcată de relații incorecte cel puțin cu ziariștii - martori în cauză.
13. În esență, recurentul susține că nu a avut și nu are relații incorecte cu justițiabilii, cu avocații și cu ziariștii.
14. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurentul expune argumente în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii reținute în sarcina sa.
15. Existența elementului material al abaterii disciplinare, respectiv manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale, nu a fost probată în cauză, întrucât din niciun înscris, respectiv din declarația niciunui martor audiat nu a rezultat că ar fi participat direct sau indirect la publicarea pretinselor articole denigratoare. Afirmă recurentul că martorii care inițial au afirmat acest lucru în cursul cercetării disciplinare au declarat, sub jurământ, în fața instanței de disciplină, că s-au aflat în eroare asupra identității persoanei care le-a pus la dispoziție articolele și că pot confirma cu certitudine că respectiva persoană nu este pârâtul.
16. Nu se poate afirma că niște articole publicate într-un ziar local aduc atingere prestigiului justiției, întrucât persoana unui judecător și afectarea reputației acestuia nu se confundă cu prestigiul justiției.
17. Recurentul critică faptul că, pe baza simplei coincidențe dintre perioada publicării articolelor pretins denigratoare la adresa judecătoarei B. și perioada procedurii de numire în funcția de președinte al secției a II-a civilă, a Tribunalului Buzău, instanța de disciplină a concluzionat în sensul vinovăției sale și a dat relevanță zvonurilor, cu încălcarea criteriilor de admisibilitate a probelor, în condițiile în care niciunul dintre martorii audiați nemijlocit în fața secției pentru judecători în materie disciplinară, nu a declarat că ar avea cunoștință personală, directă, în privința publicării respectivelor articole de către judecătorul cercetat sau la solicitarea acestuia.
18. Din declarația martorei B., dată în fața instanței de disciplină, rezultă că aceasta a inițiat acțiunea disciplinară, prin înmânarea către inspectorii judiciari a unor materiale despre care cunoștea personal că nu sunt scrise de el, împreună cu adresa din 31 octombrie 2014 a ziarului „x”, iar ulterior a constrâns martorii ziariști să declare împotriva sa cu unicul scop de a fi sancționat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o.
19. Martorul I. a declarat expres, atât în fața Inspecției Judiciare, cât și în fața secției pentru judecători în materie disciplinară, că el a redactat articolele la adresa judecătoarei B., pe fondul unui vechi conflict cu aceasta, iar instanța de disciplină în mod nelegal a înlăturat această declarație, precum și declarația martorei H., care se coroborează cu declarațiile martorilor judecători și cu caracterul fals al adresei din 31 octombrie 2014 emisă de„ x”.
20. Recurentul susține că martorii J. și K. au revenit asupra declarațiilor date în fața Inspecției Judiciare din proprie inițiativă, din înregistrarea ambientală pe care a depus-o în apărare nu rezultă că ar fi sugerat vreunui martor ce anume să declare și nu s-a dovedit faptul că ar fi folosit un limbaj jignitor și batjocoritor cu privire la activitatea profesională a judecătoarei B., articolele de presă pretins denigratoare nefiind scrise de el și nici la solicitarea sa.
21. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, recurentul expune critici și argumente în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
22. Fapta de a nu fi formulat cerere de abținere în dosarul numitului I. nu există, întrucât persoana respectivă a relatat despre o relație normală judecător-justițiabil, iar instanța de disciplină în mod nelegal a luat în considerare declarația martorului J., față de care avea suspiciunea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
23. În hotărârea recurată au fost preluate susținerile din Rezoluția din 25 mai 2015 referitoare la relația reliefată de afișarea publică împreună cu I. la sediul redacției ziarului „x”, fără a fi prezentat niciun argument și în condițiile în care această împrejurare nu este confirmată de nicio probă administrată și este contrazisă chiar de declarația martorului I.
24. Raportat la momentul pretinsei afișări publice cu I. din perioada august-septembrie 2014, recurentul arată că, în Dosarul nr. x/114/2010, a fost admisă cererea sa de abținere la data de 16 aprilie 2013, astfel că nu există fapta ce îi este imputată.
25. Susține recurentul că nu există nici fapta de a nu fi formulat cerere de abținere în dosarele în care avocata H. a asigurat reprezentarea uneia dintre părțile litigante. Sub acest aspect, recurentul menționează că, prin declarația dată în fața instanței de disciplină, martora H. a arătat că a fost într-o relație apropiată cu judecătorul cercetat în primăvara-vara anului 2013, perioadă în care era avocat stagiar și în care nu a reprezentat personal niciun client în fața tribunalului, clienții fiind reprezentați de maestrul său.
26. Astfel fiind, recurentul afirmă că în mod nelegal instanța de disciplină a reținut existența în perioada 2012-2014 a unei relații private cu avocata H., în condițiile în care persoanele implicate au declarat că relația s-a desfășurat pentru o perioadă de câteva luni în primăvara anului 2013, iar niciunul dintre martorii audiați nu au confirmat pretinsa notorietate a relației respective.
27. Mai arată recurentul că avocata H. a participat la onomastica președintelui tribunalului din anul 2014, nu în calitate de parteneră a sa, ci în calitate de colegă de liceu și de facultate a fiului magistratului respectiv, iar martorii judecători au relatat că avocata a stat la aceeași masă cu recurentul, însă nu s-a consemnat în declarații faptul că onomastica a fost serbată la o singură masă mare la care erau așezați toți invitații. Totodată, recurentul invocă declarația martorului G. în sensul că niciodată nu a pronunțat cuvântul „concubinaj” în fața inspectorilor.
28. Recurentul invocă faptul că audierea martorei H. în fața Inspecției Judiciare s-a făcut sub presiune, i s-a încălcat secretul profesional, fiindu-i solicitată agenda de avocat, în care avea consemnate date confidențiale despre clienții săi care nu făceau obiectul acțiunii disciplinare, fapt incompatibil cu procesul echitabil.
29. În ceea ce privește dosarele în care avocata H. a reprezentat părțile, recurentul subliniază faptul că însăși judecătoarea B. a precizat, în declarația dată în fața Consiliului Superior al Magistraturii, că practica secției este de a se respinge astfel de cereri de abținere pe motive de prietenie.
30. În concret, cu privire la dosarele indicate în hotărârea atacată, recurentul arată următoarele: (i) în Dosarul nr. x/114/2010, avocata H. a reprezentat societatea deținută de I. (SC L. SRL) într-o cerere incidentă, formulată de lichidatorul judiciar, soluția pronunțată fiindu-i nefavorabilă, iar, la data de 16 aprilie 2013 a fost admisă cererea judecătorului A. Avocata a asigurat reprezentarea în fața completului recurentului la aproximativ un an și jumătate după terminarea oricărei relații mai apropiate, astfel încât este exclusă orice suspiciune de afectare a imparțialității, cu atât mai mult cu cât clientul reprezentat a pierdut procesul; (ii) în Dosarul nr. x/114/2012/32, avocata H. l-a reprezentat pe I. într-o cerere incidentă, începând cu data de 15 decembrie 2014, dosarul fiind soluționat la data de 27 ianuarie 2015, la mai bine de doi ani de la finalizarea relației apropiate; (iii) în Dosarul nr. x/114/2014, avocata H. a reprezentat doi clienți persoane fizice, dosarul fiind declinat spre competentă soluționare către o altă instanță, astfel că recurentul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, fiind așadar exclusă ipoteza afectării imparțialității; (iv) în Dosarul nr. x/114/2013, avocata H. a asigurat reprezentarea uneia dintre părți într-o cerere incidentă, soluția fiind pronunțată la data de 18 noiembrie 2014 și fiind defavorabilă părții reprezentate; (v) în Dosarul nr. x/114/2013, avocata H. avea calitatea de avocat stagiar și, neputându-se prezenta maestrul său, avocatul titular, a depus concluzii scrise, solicitând exclusiv admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără a detalia niciunul dintre motivele acțiunii; (vi) în Dosarele nr. x/114/2014 și nr. x/114/2004, avocata a asigurat reprezentarea în baza împuternicirii avocațiale emise la data de 27 februarie 2014, la aproximativ un an de la finalizarea oricărei relații cu judecătorul A.
31. În consecință, recurentul arată că soluțiile pe care le-a pronunțat în respectivele cauze, unele au fost favorabile părților reprezentate de avocata H., altele nu, în funcție de probele și situația din fiecare dosar, fapt de natură să întărească încrederea publicului în actul de justiție, neexistând niciun dubiu cu privire la imparțialitatea sa, iar în niciuna dintre cauzele menționate în hotărârea atacată, avocata nu a acordat asistență în perioada relației cu judecătorul A., respectiv în primăvara anului 2013.
32. Printr-o altă critică din recurs, recurentul susține că membrii instanței de disciplină nu au formulat cerere de abținere atunci când unul dintre martori i-a nominalizat ca fiind apropiați ai judecătoarei B.
33. Pentru argumentele expuse, recurentul solicită admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii disciplinare, iar, în subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul înlocuirii sancțiunii excluderii din magistratură cu o altă sancțiune mai ușoară.
IV. Procedura de filtrare a recursului;
1. Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30 ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 27 martie 2017.
V. Considerentele Înaltei Curți;
1. Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile expuse la pct. III, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
2. Cu titlu prealabil, raportat la susținerile recurentului expuse la pct. 13, având în vedere specificul litigiilor în materia răspunderii disciplinară a magistraților și în deplin acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și nr. 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile nr. 55391/13, nr. 57728/13 și nr. 74041/13), Înalta Curte reține că sunt supuse analizei, în prezenta cale de atac, inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanței de disciplină în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și aprecierea probatoriului administrat.
3. Criticile formulate de recurentul-pârât referitoare la respingerea de către instanța de disciplină a excepției inadmisibilității acțiunii disciplinare în privința faptei de a nu fi formulat cereri de abținere în dosarele în care avocata H. a asigurat reprezentarea uneia dintre părțile litigante, nu pot fi primite pentru argumentele arătate în continuare.
4. Este adevărat că, prin Rezoluția din 31 martie 2015, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de judecătorul A. cu privire la abaterile disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) și lit. i) din Legea nr. 303/2004, iar în cuprinsul rezoluției, prin raportare la dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și ale art. 9 și 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, au fost reținute indicii cu privire la săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, întrucât, din verificările prealabile, a rezultat că judecătorul se află în relații apropiate cu numitul I. - administrator al SC L. SRL - și, în același timp, a fost chemat să clarifice, în Dosarul nr. x/114/2010, situația juridică a societății respective. Astfel fiind, sunt reale susținerile recurentului-pârât în sensul că rezoluția, sub aspectul respectivei abateri disciplinare, nu cuprinde mențiuni cu privire încălcarea de către judecător a obligației de a se abține în dosarele în care avocata H. asigura reprezentarea uneia dintre părțile litigante.
5. Dispozițiile a căror nerespectare o invocă recurentul sunt următoarele:
- art. 45 alin. (1), (2) și (6) din Legea nr. 317/2004:
„Art. 45. - (1) În cazurile în care ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt titulari ai acțiunii disciplinare, aceștia pot sesiza Inspecția Judiciară în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.
(2) În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.
(…);
(6) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar:
a) transmite autorului sesizării, în termen de 7 zile de la finalizarea verificării prealabile, propunerea de începere a cercetării disciplinare prealabile, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (1);
b) dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare prealabile, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (2).”
- art. 14 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecție:
„Art. 14. (…);
(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situație în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condițiile art. 10 alin. (6).”
1. Înalta Curte reține că dispozițiile citate din Legea nr. 317/2004 nu confirmă susținerile recurentului, întrucât nu prevăd limitarea verificărilor efectuate în cursul cercetării disciplinare la împrejurările care inițial au stat la baza sesizării Inspecției Judiciare din perspectiva existenței indiciilor săvârșirii abaterii cercetate.
2. În acord cu raționamentul instanței de disciplină, este de observat faptul că art. 14 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecție prevede obligația întocmirii unui proces-verbal de sesizare din oficiu în ipoteza în care se constată, în cadrul verificărilor prealabile, existența unor alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare. Or, în speță, este vorba de încălcarea acelorași norme legale referitoare la cazurile de incompatibilitate, prin prisma relațiilor pe care judecătorul cercetat le avea atât cu numitul I. în baza indiciilor existente la momentul întocmirii rezoluției, cât și cu avocata H., în considerarea aspectelor constatate ulterior pe parcursul cercetării disciplinare. Prin prisma dispozițiilor menționate, faptul că, sub aspectul laturii obiective a aceleiași abateri disciplinare și din perspectiva încălcării acelorași dispoziții legale, au fost verificate și administrate probe cu privire la indicii nou constatate în derularea procedurii disciplinare nu reprezintă o cauză de inadmisibilitate a acțiunii disciplinare în sensul susținerilor recurentului.
3. Contrar interpretării propuse de recurent, Înalta Curte reține că probatoriul administrat relevă fără echivoc faptul că, în cadrul cercetării disciplinare, magistratul a cunoscut aspectele verificate prin prisma relației cu avocata H. și și-a exercitat în mod efectiv dreptul la apărare, expunând apărările pe care le-a considerat necesare, așa cum rezultă din declarațiile date în fața inspectorilor judiciar. Sub acest aspect, este de remarcat faptul că, pe parcursul procedurii disciplinare, judecătorul și-a nuanțat permanent apărările, pornind de la declarația inițială în sensul că o cunoaște pe avocată numai prin prisma relației pe care aceasta o avea cu fiica și cu prietena sa și ajungând să confirme faptul că a avut cu avocata o relație privată, care, potrivit celor afirmate în cadrul înregistrării ambientale pe care a constituit-o și a depus-o în apărare, ar fi încetat în luna februarie 2015, relație în cadrul căreia au fost împreună în excursii în România, Bulgaria și Grecia. Totodată, în cronologia declarațiilor referitoare la relația cu avocata H., se constată că apărarea judecătorului cercetat a evoluat de la atitudinea de negare atât a relației, cât și a existenței motivelor pentru formularea declarației de abținere la atitudinea de confirmare a acestei relații, la afirmația că ar fi trebuit să formuleze declarație de abținere, așa cum rezultă din cuprinsul declarației date de magistrat în fața inspectorilor judiciari la data de 14 mai 2015.
4. În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la lipsa forței probante a adresei din 31 octombrie 2014 emisă de publicația „x”, Înalta Curte constată, în primul rând, faptul că instanța de disciplină nu a fost învestită cu verificarea legalității și temeiniciei înscrisului respectiv, care reprezintă un mijloc de probă analizat în ansamblul întregului probatoriu administrat în cauză.
5. Atât timp cât obiectul învestirii instanței de disciplină nu a vizat legalitatea adresei, faptul că instanța de disciplină nu a expus considerente concrete referitoare la toate aspectele contestate de pârât în privința înscrisului respectiv nu atrage în mod automat incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât textul de lege se referă la ipoteza în care hotărârea recurată „nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”. Or, în speță, hotărârea atacată cuprinde motivele pentru care a fost pronunțată soluția din dispozitiv și elementele raționamentului logico-juridic al instanței în raport cu probatoriul administrat, nefiind identificate în cuprinsul hotărârii motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Este adevărat că, în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului de care se prevalează recurentul, pronunțată în cauza Albina împotriva României, instanța europeană a reținut că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (…), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. (…) noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (…).” Raportat la considerentele expuse, în speța respectivă, s-a reținut încălcarea dreptului la un proces echitabil întrucât instanța de recurs s-a limitat să amintească hotărârile adoptate de instanțele inferioare și argumentele pe care acestea s-au întemeiat și nu numai că a omis să răspundă argumentelor invocate de reclamant în recurs, dar nici nu a indicat că și-ar fi însușit motivele prezentate de instanțele inferioare. În prezenta cauză, însă, se constată că instanța de disciplină a analizat cauza în limitele învestirii sale cu acțiunea disciplinară, nefiind obligată, în sensul pretins de recurent, să facă referire la toate înscrisurile depuse în probațiune, și a expus detaliat care sunt mijloacele de probă și argumentele pe care se întemeiază soluția pronunțată. Totodată, contrar susținerilor recurentului, se reține că înscrisul respectiv nu reprezintă în economia hotărârii atacate proba centrală în baza căreia a fost stabilită răspunderea disciplinară, în condițiile în care instanța de disciplină a reținut întrunirea cerințelor răspunderii disciplinare în baza concluziilor decelate din analiza întregului ansamblu probator, care au relevat faptul că aspectele consemnate în cuprinsul adresei respective sunt veridice prin coroborarea cu alte mijloace de probă.
6. Pentru aceste considerente, nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenție, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului invocate de recurent.
7. Nu pot fi primite nici criticile recurentului subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitoare la faptul că instanța de disciplină nu a analizat apărările și susținerile sale referitoare la relația apropiată dintre judecătoarea B. și ziariștii - martori cheie în prezenta cauză.
8. În acest sens, Înalta Curte reține că acțiunile judecătoarei B. nu formează obiectul prezente acțiuni disciplinare și nu reprezintă o cauză de exonerare de răspundere disciplinară a judecătorului A., în condițiile în care răspunderea disciplinară este angajată exclusiv în considerarea acțiunilor proprii ale magistratului cercetat.
9. În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la incidența în cauză a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Vanjak împotriva Croației și Arzu Özpinar împotriva Turciei, Înalta Curte are în vedere aspectele arătate în continuare.
10. Referitor la Hotărârea pronunțată în cauza Vanjak împotriva Croației, recurentul-pârât invocă faptul că, prin hotărârea respectivă, s-a statuat cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție și în cazul procedurii disciplinare, care trebuie să respecte principiul contradictorialității și principiul egalității de arme. În mod explicit, critica recurentului vizează încălcarea caracterului echitabil al cercetării disciplinare ca urmare a faptului că inspectorii judiciari s-au cazat la un hotel deținut de finul judecătoarei B.
11. Chiar în absența unor alte detalieri explicite ale recurentului, Înalta Curte constată că, în prezentul litigiu disciplinar, nu pot fi identificate aspecte similare celor avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza respectivă, vizând: utilizarea în cadrul procedurii disciplinare a unor declarații date în cadrul unei alte proceduri, care nu au fost comunicate și prezentate; stabilirea răspunderii disciplinare în temeiul mărturisirii date în fața organelor de poliție fără ca instanțele naționale să examineze atent și să administreze probe care să confirme sau să infirme obiecțiunile persoanei cercetate și fără a fi indicate motivele pentru care instanța a considerat corectă și sinceră mărturisirea făcută în circumstanțe criticate.
12. În speță, raportat la criticile recurentului, faptul că instanța de disciplină nu a dat anumitor mijloace de probă ori apărări relevanța propusă de magistratul cercetat nu reprezintă o încălcare a principiilor enunțate, atât timp cât, în hotărârea atacată, au fost expuse argumentele care au format convingerea instanței pe baza probatoriului administrat și în raport cu dispozițiile legale incidente. De asemenea, Înalta Curte reține că actul de justiție în general și, în particular, principiile enunțate nu impun instanței să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele și afirmațiile părților, fiind necesar ca, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată să cuprindă „expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
13. Pentru aceste argumente nu pot fi primite criticile recurentului referitoare la faptul că inspectorii judiciari s-au cazat la un hotel deținut de finul judecătoarei B., întrucât acestea reprezintă simple aserțiuni care nu sunt susținute de niciun mijloc de probă pertinent și concludent, de natură a demonstra o eventuală lipsă de imparțialitate a inspectorilor fundamentată pe împrejurarea invocată.
14. Referitor la susținerile recurentului întemeiate pe Hotărârea din 19 octombrie 2010 a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Arzu Özpinar împotriva Turciei, Înalta Curte apreciază că, pentru argumentele arătate în continuare, nu se constată în cauză o încălcare a dreptului la viață privată prin raportare la art. 8 din Convenție.
15. De principiu, este acceptat faptul că statutul de magistrat nu presupune o excludere de la beneficiul protecției prevăzute de art. 8 din Convenție.
16. Raportat la criticile formulate de recurent sub aspectul respectării dreptului la viață privată și având criteriile avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la justificarea ingerinței în dreptul la viața privată, se constată că, în speță, procedura disciplinară și sancțiunea aplicată sunt prevăzute de lege, iar dispozițiile legale a căror nerespectare a fost reținută în sarcina magistratului îndeplinesc cerințele de accesibilitate și predictibilitate. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și cele art. 9 și art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor reglementează obligația magistratului de a se abține atunci când există elemente ce dau naștere în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa și care sunt de natură să afecteze îndeplinirea atribuțiilor profesionale în mod obiectiv, liber de orice influență. În acest context, Înalta Curte are în vedere și considerentele Curții Constituționale, conform cărora „cerința imparțialității este prevăzută și în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 (…), în art. 2 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 304/2004 (…) și în art. 9-11 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 (…)” (Decizia Curții Constituționale nr. 711/2015, pct. 32). Totodată, se apreciază că cerința de accesibilitate și previzibilitate a dispozițiilor legale prin care se urmărește asigurarea imparțialității în actul de justiție, nu poate fi privită ca o obligație impusă legiuitorului de a defini exhaustiv toate elementele care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea magistratului, de natură a fundamenta formularea unei cereri de abținere.
17. Scopul urmărit prin procedura de angajare a răspunderii disciplinare în ipoteza nerespectării obligației de abținere este unul legitim și constă în asigurarea imparțialității actului de justiție, urmărind „să elimine orice aparență de parțialitate și astfel să contribuie la promovarea încrederii pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o insufle populației” (Decizia Curții Constituționale nr. 711/2015, pct. 31).
18. Conform celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea respectivă, „o ingerință este considerată necesară într-o societate democratică pentru a atinge un scop legitim dacă răspunde la o nevoie socială imperioasă și, în particular, dacă rămâne direct proporțională cu scopul urmărit” (parag. 67 din hotărâre). În cauza respectivă, s-a a reținut că atingerea adusă vieții private a reclamantei nu a fost direct proporțională cu scopul legitim urmărit, întrucât reclamanta nu a beneficiat de gradul minim de protecție împotriva caracterului arbitrar, impus la art. 8 din Convenție. Argumentele avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului au vizat, în principal, următoarele aspecte: declarațiile date de martori în procedura disciplinară „pot fi suspectate de a păta deliberat reputația reclamantei” (parag. 75); ancheta condusă pe plan intern nu a permis probarea solidă a acuzațiilor; numeroase activități care au fost analizate la nivel intern nu aveau nicio legătură relevantă cu activitățile profesionale ale reclamantei; în cursul procedurii disciplinare care s-a încheiat cu revocarea sa, reclamanta nu a beneficiat decât de foarte puține garanții; ancheta condusă de inspector nu a respectat garanțiile minime cerute; nici declarațiile martorilor audiați în cursul anchetei, nici raportul inspectorului nu au fost comunicate reclamantului; înainte de a fi luată decizia de revocare din funcție, nici inspectorul, nici Consiliul Superior al Magistraturii nu au audiat-o pe reclamantă; singura audiere a reclamantei în acest proces a avut loc în ultima etapă a procedurii, adică în ședința Consiliului Superior al Magistraturii reunit pentru examinarea contestațiilor.
19. În speță, actele cauzei relevă faptul că aspectele din viața privată a judecătorului A. referitoare la relația cu avocata H. au fost verificate și analizate, exclusiv prin prisma dispozițiilor din dreptul intern referitoare la incompatibilitatea judecătorului, ca element de natură a contura existența unei îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea ori aparența de imparțialitate a magistratului în activitatea profesională. Astfel fiind, se constată că îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a fost analizată din perspectiva activității profesionale a magistratului, iar nu ca o cenzură ori critică a vieții private.
20. Totodată, din analiza probatoriului administrat și a modului în care s-au desfășurat cercetarea disciplinară și procedura în fața instanței de disciplină nu se constată existența unor elemente de genul celor constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea respectivă pentru a reține încălcarea art. 8 din Convenție. Astfel fiind, Înalta Curte reține următoarele: magistratul a beneficiat de protecție împotriva caracterului arbitrar impus de art. 8 din Convenție; persoana cercetată a avut la dispoziție în apărare toate instrumentele procedurale prin care să combată acuzațiile aduse; toate aspectele referitoare la relația cu avocata H. au fost analizate din perspectiva obligației profesionale de abținere impusă de lege magistratului; magistratul a avut acces deplin la actele cauzei, și-a exercitat în mod efectiv dreptul la apărare și a fost ascultat în toate fazele procedurii disciplinare.
21. Totodată, Înalta Curte, realizând propria evaluare a probatoriului administrat, constată că relația privată a judecătorului A. cu avocata H. nu a primit conotații negative în cadrul procedurii disciplinare, ci a fost analizată exclusiv din perspectiva obligației de abținere a magistratului în sensul dispozițiilor din dreptul intern menționate anterior.
22. În consecință, atât timp cât acest aspect al vieții private a judecătorului A. a vizat îndeplinirea unei obligații profesionale, sunt relevante considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului conform cărora, în măsura în care procedura disciplinară vizează exercitarea funcției, această împrejurare nu poate fi privită, în ciuda neplăcerilor pe care le generează, ca o ingerință în dreptul la respectarea vieții private, în sensul art. 8 din Convenție (parag. 71 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului).
23. În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la încălcarea dreptului la viață privată al avocatei H., Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul analizei în limitele actualului cadru procesual, în care persoana respectivă nu are calitatea de parte.
24. În ceea ce privește criticile formulate de recurent subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere considerentele arătate în continuare.
25. Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, circumstanțele de fapt necontestate, astfel cum rezultă din analiza probatoriului administrator, sunt expuse în cele ce urmează.
26. Procedura de numire în funcția de președinte al secției a II-a civilă, a Tribunalului Buzău, declanșată în luna decembrie 2013 și continuată în cursul anului 2014, a generat o relație tensionată între judecătoarea B., care ocupa funcția respectivă de 12 ani, și judecătorul A., care și-a depus candidatura pentru ocuparea funcției respective. Realitatea relației tensionate dintre cei doi judecători este confirmată fără echivoc atât de declarațiile martorilor audiați, cât și de către recurent. Propunerea de numire a judecătorului A. în funcția de conducere a fost respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii la data de 03 iulie 2014.
27. În perioada derulării procedurii de numire și imediat după finalizarea acesteia, în publicația „x”, au fost publicate următoarele articole: la data de 23 iunie 2014, a fost publicat un articol denigrator la adresa judecătoarei B.; la data de 30 iunie 2014, în replică față de articolul din 23 iunie 2014, a fost publicat articolul intitulat „Dreptul la replică al magistraților buzoieni”; la datele de 07 iulie 2014, 21 iulie 2014 și 04 august 2014, au fost publicare articole denigratoare la adresa judecătoarei B. și care cuprindeau critici și nemulțumiri cu privire la respingerea candidaturii judecătorului A.
28. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reiterează faptul că nu formează obiectul analizei în cadrul prezentei proceduri disciplinare conduita judecătoarei B., care, chiar dacă ar putea primi o conotație negativă, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere disciplinară pentru judecătorul A., ale cărui acțiuni sunt analizate prin raportare la obligațiile impuse magistratului inclusiv în contextul unor circumstanțe tensionate inerente vieții sociale și profesionale în general și, în cazul particular, explicabile în condițiile în care se desfășoară, în cadrul unei comunități restrânse, o procedură competitivă pentru ocuparea unei funcții de conducere.
29. În deplin acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte, realizând propria evaluare a probatoriului administrat, reține că judecătorul A., împreună cu I. și avocata H., a inițiat și a efectuat demersuri în vederea publicării articolelor denigratoare la adresa judecătoarei B., fiind relevante argumentele arătate în continuare.
30. Articolele publicate la datele de 23 iunie 2014, 07 iulie 2014, 21 iulie 2014 și 04 august 2014 prezintă aspecte negative cu privire la activitatea profesională a judecătoarei B., precum și nemulțumiri și critici cu privire la respingerea candidaturii judecătorului A. la funcția de președinte al secției a II-a civilă, a Tribunalului Buzău. Astfel fiind, nu poate fi contestat faptul că articolele respective sunt în defavoarea judecătoarei B. și corespund așteptărilor judecătorului A.
31. Nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că inițiatorul articolelor respective este I. susținut de avocata H., motivat de nemulțumirea justițiabilului respectiv față de modul de soluționare de către judecătoarea B. a unui litigiu mai vechi. Contrar susținerilor recurentului, se constată că articolele în discuție vizează inclusiv procedura de ocupare a funcției de președinte de secție, astfel că este lipsită de veridicitate susținerea recurentului că articolele respective, care reflectă o veritabilă critică față de persoana care ocupă funcția de președinte al secției, ar fi fost întocmite de un justițiabil și avocatul său, care se prezumă în mod rezonabil că sunt interesați de soluțiile pronunțate în propriile demersuri judiciare și mai puțin de persoana care ocupă funcția de președinte al secției ori de procedurile administrative desfășurate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii pentru ocuparea funcției de conducere. În consecință, se reține că scopul neechivoc al articolelor respective, constând în denigrarea judecătoarei B. și crearea unei îndoieli cu privire la corectitudinea procedurilor administrative aferente ocupării funcției de președinte al secției, nu poate fi alăturat interesului firesc al unui justițiabil preocupat de soluțiile pronunțate în propriile cauze, ci este mult mai adecvat, în considerarea circumstanțelor expuse anterior, intereselor magistratului cercetat. În acest sens sunt relevante următoarele elemente atestate de probatoriul administrat: între judecătoarea B. și judecătorul A. s-a creat o relație tensionată pe fondul procedurii de numire în funcția de președinte de secție desfășurată în perioada de timp în care au fost publicate articolele în discuție; această relație tensionată este confirmată de recurent, de martorii M., F., N. și G.; anterior, pe parcursul și ulterior perioadei în care au fost publicate articolele, este confirmată existența unei relații private între judecătorul A. și avocata H. În acest sens au declarat martorul G., care a confirmat și faptul că, la onomastica sa din anul 2014, a perceput prezența împreună a celor două persoane; martora H., în declarația dată în fața inspectorilor judiciari, a confirmat existența relației în perioada 2012-2013, precum și participarea în anul 2014, împreună cu judecătorul A., la onomastica judecătorului G. De asemenea, este relevant și faptul că inclusiv ziaristul J. cunoștea această relație, așa cum rezultă din dialogul purtat cu judecătorul A., conform înregistrării ambientala depuse în probațiune de către recurent, dialog în cadrul căruia recurentul răspunde ziaristului în sensul că relația cu avocata H. s-a încheiat în luna februarie 2015 (Dosar nr. x/J/2015, vol. II, fila 114).
32. Singurele mijloace de probă care confirmă susținerile recurentului sunt declarațiile martorilor I. și H., care au afirmat că ei sunt inițiatorii articolelor în discuție și au negat orice implicare a judecătorului A. Însă declarațiile celor doi martori nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, așa cum în mod corect s-a reținut și în hotărârea atacată. Dimpotrivă, în acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte reține că mijloace de probă confirmă implicarea judecătorului A. în demersurile efectuate pentru publicarea articolelor respective. Astfel, realitatea faptului că, împreună cu numitul I. și avocata H., judecătorul A. a participat la întâlnirea care a avut loc la sediul publicației „x”, în cadrul căreia a fost inițiată și au fost stabilite condițiile de publicare a articolelor denigratoare la adresa judecătoarei B. este confirmată de declarațiile martorilor J., K. și O. În ceea ce privește criticile recurentului menționate la pct. 7, se constată că martorul E., în declarația dată în fața instanței de disciplină, a afirmat expres că nu îl dușmănește pe judecătorul A. și a relatat aspectele de care a luat cunoștință în calitate de martor la discuția dintre judecătoarea B. și J. referitoare la implicarea judecătorului A. în inițierea și punerea la dispoziție a materialelor pentru publicarea articolelor denigratoare la adresa judecătoarei respective. Contrar susținerilor recurentului, se apreciază că instanța de disciplină cu just temei a reținut că declarația martorului E. se coroborează cu declarațiile celorlalți martori care confirmă aceleași aspecte.
33. Se constată că recurentul tinde să demonstreze lipsa de credibilitate a martorilor respectivi. Însă, susținerile recurentului nu pot fi primite în condițiile în care este de observat că martorii respectivi cunosc circumstanțe de fapt relevante, cum sunt, spre exemplu, cele referitoare la relația tensionată dintre judecătoarea B. și judecătorul A. sau relația dintre judecătorul A. și avocata H. Totodată, susținerile recurentului nu pot fi primite în contextul în care, din înregistrarea ambientală pe care a depus-o la dosar, se constată că dialogul dintre judecătorul A. și martorii P., O., J. și K. relevă o comunicare dezinvoltă între persoane care se cunosc, dovadă în acest sens fiind apelativele folosite și modul de adresare, care nu sunt specifice unei conversații precaute, reținute, de tatonare între persoane care nu se cunosc ori cu persoane lipsite de credibilitate. Deși recurentul solicită un examen critic al depozițiilor celor trei ziariști reputați ca oameni fără onoare și conștiință profesională, se constată că își fundamentează cea mai mare parte a apărărilor pe aspectele relatate de ziariști în cuprinsul înregistrării pe care a inițiat-o, a prelucrat-o și a folosit-o ca mijloc de probă în apărare. Sub acest aspect, dialogul purtat în cadrul întâlnirii relevă faptul că unul dintre subiectele de discuție a vizat revenirea ziariștilor asupra declarațiilor date în faza de cercetare disciplinară, acțiune materializată ulterior în adresa înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 03 septembrie 2015, în Dosarul disciplinar nr. x/J/2015 (vol. I, fila 79). Având în vedere revenirea asupra declarațiilor, instanța de disciplină a sesizat parchetul în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către J. și K., precum și în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către judecătorul A. a infracțiunii de influențarea declarațiilor. În ceea ce privește sesizarea referitoare la martorii J. și K., se constată că, în Dosarul nr. x/754/2015, prin declarațiile din 23 și 25 martie 2016, cele două persoane au precizat că își mențin declarațiile date în fața Inspecției Judiciare și că și-au schimbat declarațiile în fața secției pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii la rugămintea numitului P. în urma întâlnirii cu judecătorul A., care a avut loc în casa acestuia din urmă. În cadrul aceluiași dosar, conform Raportului de constatare criminalistică nr. 333.628 din 20 aprilie 2016, întocmit în urma utilizării tehnicii poligraf, prin răspunsurile în privința cărora nu au fost constatate modificări specifice comportamentului simulat, K. a declarat că a spus adevărul în declarația dată în fața Inspecției Judiciare, că judecătorul A. a venit la sediul ziarului „x” în cursul anului 2014 și a efectuat demersuri pentru publicarea articolelor denigratoare la adresa judecătoarei B. Totodată, din înscrisurile depuse în probațiune de către recurent, se constată că, prin Ordonanța din 27 octombrie 2016, în Dosarul nr. x/P/2016, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențarea declarațiilor prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. reclamată în sarcina judecătorului A., întrucât fapta nu există, cu motivarea că retragerea declarațiilor martorilor J. și K. a avut drept scop declarat stingerea conflictului dintre magistrații B. și A. și, pe cale de consecință, clasarea acțiunii disciplinare declanșate împotriva judecătorului A.
34. În sensul celor expuse, concluziile decelate din analiza probatoriului administrat demonstrează veridicitatea declarațiilor martorilor O., J. și K., cu privire la aspecte pe care le-au cunoscut în mod direct, în sensul că judecătorul A. a inițiat și a solicitat, împreună cu I. și avocata H., publicarea în ziarul „x” a articolelor denigratoare la adresa judecătoarei B.
35. În circumstanțele expuse, Înalta Curte constată că instanța de disciplină în mod corect a reținut existența laturii obiective a abaterii disciplinare, iar, sub aspectul laturii subiective, cu just temei a apreciat că, prin acțiunile întreprinse, judecătorul cercetat a urmărit afectarea reputației judecătoarei B. și a acceptat afectarea imaginii sistemului judiciar cel puțin la nivelul instanței în care își desfășoară activitatea. Totodată, se reține că instanța de disciplină a apreciat întemeiat că urmarea faptei săvârșite de judecătorul cercetat constă în atingerea adusă onoarei, demnității și prestigiului funcției de magistrat, ceea ce este de natură a conduce la diminuarea încrederii și respectului față de această funcție și la afectarea imaginii sistemului de justiție.
36. Contrar susținerilor recurentului, în acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte reține că denigrarea în mass-media a unui judecător cu vechime în magistratură care, cum este cazul în speță, ocupă o perioadă îndelungată de timp o funcție de conducere în cadrul unui tribunal, induce implicit opiniei publice o percepție negativă cu privire la persoanele chemate să îndeplinească actul de justiție, percepție care nu este limitată la magistratul denigrat. Contrar tendinței recurentului de minimalizare a urmărilor negative pe care acțiunea sa le-a produs asupra sistemului de justiție, Înalta Curte reține că afectarea imaginii, onoarei, reputației, încrederii și respectului în oricare dintre persoanele care participă la realizarea actului de justiție se răsfrânge finalmente asupra întregului sistem, ca tot unitar.
37. În ceea ce criticile recurentului referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare.
38. În sensul celor reținute anterior, la pct. 72-75, se reține că, în cauză, ansamblul probator administrat relevă o relație apropiată între judecătorul cercetat și numitul I., cel puțin în primăvara-vara anului 2014, precum și o relație apropiată cu avocata H. în perioada 2012-februarie 2015.
39. Pentru considerentele și dispozițiile legale menționate la pct. 57, este necontestat faptul că magistraților le este impusă obligația de asigurare a imparțialității prin abținerea de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției, iar, raportat la circumstanțele speței, art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. prevede că judecătorul este incompatibil de a judeca „atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa”.
40. Deși judecătorul A. se prevalează permanent de faptul că relația cu avocata H. a fost o relație privată, care nu a fost oficializată, Înalta Curte constată că relația respectivă era de notorietate fiind cunoscută de multe persoane. Dovadă în acest sens sunt aspectele decelate din mijloacele de probă, menționate la pct. 72. Astfel fiind, nu se poate reține că relația respectivă era una strict de ordin privat, în condițiile în care magistratul s-a afișat public împreună cu persoana respectivă, ceea ce este de natură a crea cel puțin o aparență de lipsă de imparțialitate a judecătorului, fiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
41. Relevantă din perspectiva acestei abateri disciplinare sub aspectul perioadei 2012-2014 sunt afirmațiile avocatei H. din declarația dată în fața inspectorilor judiciari, în sensul că relația apropiată cu judecătorul A. s-a desfășurat în perioada 2012-2013, că în anul 2014 a participat la onomastica judecătorului G., la invitația și împreună cu judecătorul A., iar după acest moment relația s-a axat îndeosebi pe latura profesională, consultându-se în diverse probleme și i-a redactat judecătorului A. o cerere adițională în litigiul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la procedura de numire în funcția de președinte de secție. Or, aspectele declarate de martora H., direct implicată în relația cu judecătorul A., conferă consistență concluziei că, în perioada 2012-2015, judecătorul avea obligația de a formulat cerere de abținere în cauzele în care avocata respectivă asigura reprezentarea uneia dintre părți.
42. Raportat la perioada în care s-a reținut că judecătorul A. a avut relații private cu cele două persoane menționate anterior, cu just temei instanța de disciplină a reținut că, prin faptul de a nu fi formulat cerere de abținere în dosarele în care fie priveau o societate aparținând numitului I., fie reprezentarea uneia dintre părți era asigurată de avocata H., judecătorul la încălcat obligațiile impuse de dispozițiile legale menționate la pct. 57.
43. În condițiile în care obligația de diligență impusă judecătorului consta în formularea cererii de abținere în situațiile aflate sub incidența textului procedural menționat, sunt lipsite de relevanță și nu pot reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere disciplinară argumentele recurentului referitoare la soluțiile pe care le-a pronunțat în dosarele respective ori la practica instanței în privința unor cereri de abținere întemeiate pe asemenea motive.
44. În ceea ce privește criticile formulate de recurent cu privire la incompatibilitatea unora dintre membrii Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, instanța poate analiza asemenea critici numai în măsura în care este învestită prin exercitarea căii de atac în condițiile art. 53 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Or, în cauză, Completul de 5 judecători nu a fost învestit cu soluționarea unei asemenea căi de atac.
45. Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de pârâtul A. în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate prin hotărârea recurată.
46. Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, fără a minimaliza gravitatea faptelor reținute în sarcina magistratului cercetat și consecințele pe care acestea le-au produs, nu împărtășește soluția instanței disciplinare din perspectiva aplicării criteriilor de individualizare a sancțiunii aplicate.
47. În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanțele profesionale ale magistratul cercetat, conturate de vechimea în magistratură de aproape 24 de ani, faptul că nu a mai fost sancționat disciplinar, a primit calificative maxime în cadrul evaluării activității desfășurate și se bucură de aprecierea colegilor și conducerii instanței, fiind chiar propus pentru funcția de președinte de secție.
48. Raportat la gravitatea, condițiile în care au fost săvârșite și consecințele abaterilor reținute în sarcina magistratului, precum și în considerarea conduitei judecătorului în cursul procedurii disciplinare, Înalta Curte apreciază că circumstanțele expuse anterior justifică aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai puțin severe, respectiv a doua ca severitate în ierarhia sancțiunilor disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, și anume sancțiunea de la lit. d) a articolului menționat, constând în „suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni”.
49. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A., judecător în cadrul Tribunalului Buzău, va casa în parte hotărârea atacată și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, va aplica domnului A. - judecător la Tribunalul Buzău, sancțiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din același act normativ, menținând celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A., judecător în cadrul Tribunalului Buzău, împotriva Hotărârii nr. 7/J din 18 mai 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2015.
Casează în parte hotărârea atacată.
În baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplică domnului A. - judecător la Tribunalul Buzău, sancțiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. i) din același act normativ.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2017.