Decizia civilă nr. 179/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei;
1.1.Hotărârea atacată;
În fapt, prin încheierea din camera de consiliu de la 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015: s-a respins cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare, formulată de petentul A.; s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de A. și, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., s-a aplicat petentului A. sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 200 lei.
1.2.Cererea de recurs;
La data de 6 martie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul declarat de B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 12 decembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive conform dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează încheierea pronunțată de către secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un dosar ce se va finaliza printr-o hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării, recursul dedus judecății, sub acest aspect, nu este admisibil în principiu, neavând relevanță, din această perspectivă, în absența unei recalificări, împrejurarea că, împotriva măsurii de respingere a cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, partea putea exercita o altă cale de atac, într-un alt termen, după altă procedură și care era de competența altei instanțe (cale de atac care nu rezultă că ar fi fost exercitată).
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de B. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 12 decembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.