Decizia penală nr. 152/2017
Asupra recursurilor de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 110/RC din data de 12 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 1, printre altele, a dispus respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016 formulate de recurenții inculpați A. și B..
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 9 iunie 2017, inculpații A. și B., în cauza având ca obiect recursurile în casație, au formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. (în măsura în care nu permit inculpatului posibilitatea de a ataca cu recurs în casație hotărârile instanțelor de apel pe latura civilă) și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, considerând că aceste texte creează situații discriminatorii privind aplicarea recursului în casație exercitat împotriva deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța, analizând cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenții condamnați A. și B. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, a apreciat că acestea sunt inadmisibile.
Astfel, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
S-a constatat că primele trei condiții sunt îndeplinite, respectiv, excepțiile au fost invocate de recurenții condamnați A. și B. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, au în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În privința ultimei condiții de admisibilitate, s-a reținut că pentru a crea obligația trimiterii cererilor de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legi și ordonanțe, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului.
Totodată, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.
În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când textul de lege criticat nu are legătură cu cauza, ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În speță, prin cererile de sesizare a Curții Constituționale, recurenții condamnați A. și B. au invocat excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. (în măsura în care nu permit inculpatului posibilitatea de a ataca cu recurs în casație hotărârile instanțelor de apel în privința laturii civile) și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, considerându-se că acest din urmă text creează situații discriminatorii privind exercitarea recursului în casație împotriva deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, anume între persoanele cărora le-au fost comunicate hotărârile pronunțate în apel anterior publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 70/2016 și, astfel, au avut posibilitatea de a promova recursuri în casație (situația prevăzută la art. III lit. a) din O.U.G. nr. 70/2016) și persoanele cărora le-a fost restrâns dreptul de a formula recurs în casație, datorită întârzierii redactării și comunicării hotărârii pronunțate în apel (despre care s-a susținut că s-ar afla în ipoteza prevăzută de art. III lit. b) din O.U.G. nr. 70/2016).
S-a apreciat că cele două texte de lege criticate pentru neconstituționalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României, precum și ale art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 53 și art. 124 alin. (1) și 2 din același act normativ.
Analizând argumentele invocate în cadrul cererilor de sesizare a Curții Constituționale, în raport cu cererile de recurs în casație formulate, instanța a constatat că prin excepțiile de neconstituționalitate invocate de către recurenți nu se formulează critici propriu-zise de neconstituționalitate a acestor texte de lege, ci se tinde la modificarea legii procesual penale, respectiv, pe de o parte, la inserarea în textul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. a unui nou caz de recurs în casație, care să permită formularea acestei căi extraordinare de atac și cu privire la soluțiile pronunțate în apel ce vizează latura civilă a cauzei și, pe de altă parte, la inserarea în textul O.U.G. nr. 70/2016 a posibilității atacării cu recurs în casație a hotărârilor comunicate după data intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de data pronunțării acestora, ceea ce echivalează cu modificarea textelor criticate pentru neconstituționalitate.
S-a apreciat că aspectele avute în vedere de recurenții condamnați prin cererile de sesizare formulate exced competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.
S-a constatat că, în realitate, nemulțumirea autorilor cererilor de sesizare a Curtea Constituțională a României nu a fost determinată de o contradicție concretă a textelor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016 cu prevederile constituționale, ci a fost declanșată de dorința recurenților condamnați de a obține modificarea acestor norme.
În plus, nu se poate susține că textul art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016 creează o situație de discriminare între persoanele cărora le-au fost comunicate hotărârile pronunțate în apel anterior publicării în M. Of. a acestui act normativ și, astfel, aveau pe rol recursuri în casație la data intrării în vigoare a ordonanței (situația prevăzută la art. III lit. a) din O.U.G. nr. 70/2016) și persoanele care, datorită întârzierii redactării și comunicării hotărârii pronunțate în apel, nu aveau pe rol, la data publicării ordonanței o asemenea cale de atac extraordinară (despre care s-a susținut, în mod eronat, că s-ar afla în ipoteza prevăzută de art. III lit. b) din ordonanță), deoarece redactarea sau comunicarea cu întârziere a hotărârii pronunțate în apel nu împiedica declararea recursului în casație, urmând ca motivele acestuia să fie comunicate ulterior primirii hotărârii redactate.
În acest context, s-a reținut că textul art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016 reia întocmai dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilește că "Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
În concluzie, instanța a apreciat că în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor textelor criticate, nu poate avea ca efect modificarea legii prin introducerea unui nou caz de recurs în casație sau negarea principiului constituțional prevăzut de art. 147 alin. (4) din Constituție.
Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, din cuprinsul Încheierii nr. 110/RC din data de 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 în dosarul nr. x/1/2017, au formulat apel inculpații B. și A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 14 iunie 2017, sub nr. x/1/2017, primul termen fiind stabilit, aleatoriu, la data de 25 septembrie 2017.
În ședința din 25 septembrie 2017, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în M. Of. al României nr. 580/20.07.2017, a dispus recalificarea căilor de atac exercitate în prezenta cauză ca fiind recursuri.
Dezbaterile s-au desfășurat în aceeași ședință, iar concluziile apărătorilor inculpaților și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând recursurile formulate de inculpații B. și A., atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că sunt nefondate.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepțiile au fost invocate de inculpații A. și B. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, au în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.
Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.
Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.
Din examinarea argumentelor invocate de inculpați în susținerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016 nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, deși autorii excepțiilor au susținut că prevederile legale anterior menționate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 53 și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituția României, în concret, criticile formulate tind la modificarea și completarea textelor de lege criticate, prin introducerea unui nou caz de recurs în casație care să permită formularea acestei căi extraordinare de atac și cu privire la soluțiile pronunțate în apel și care vizează latura civilă a cauzei, respectiv, prin inserarea în textul O.U.G. nr. 70/2016 a posibilității atacării cu recurs în casație a hotărârilor comunicate după intrarea în vigoare a acestui act normativ, indiferent de data pronunțării acestora, Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.
Reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepțiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de inculpați în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.
Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, din cuprinsul Încheierii nr. 110/RC din data de 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 în dosarul nr. x/1/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, din cuprinsul Încheierii nr. 110/RC din data de 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 în dosarul nr. x/1/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 130 lei și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2017.
OPINIA SEPARATĂ
În opinie separată, pentru considerentele ce vor fi expuse, se apreciază îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016.
În ce privește condiția legăturii cu cauza, respectiv existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, se apreciază că aceasta este expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate și trebuie verificată prin analiza particularităților speței, prin evaluarea atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. Partea I, nr. 916/16.12.2014), s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".
Fiind un incident apărut în cadrul procesului penal, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și cu efectul pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea speței, respectiv asupra conținutului hotărârii pronunțată în cauză.
În speță, inculpații A. și B., în cauza având ca obiect recursurile în casație, au formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, considerând că acest text creează situații discriminatorii privind aplicarea recursului în casație exercitat împotriva deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv între persoanele cărora le-au fost comunicate hotărârile pronunțate în apel anterior publicării O.U.G. nr. 70/2016 în M. Of. și care, astfel, au avut posibilitatea de a promova recursuri în casație (situația prevăzută la art. III lit. a) din O.U.G. nr. 70/2016) și persoanele cărora le-a fost restrâns dreptul de a formula recurs în casație, datorită întârzierii redactării și comunicării hotărârii pronunțate în apel (aflate în ipoteza prevăzută de art. III lit. b) din O.U.G. nr. 70/2016).
În susținerea excepției, recurenții au indicat și dispozițiile constituționale încălcate, apreciind că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, precum și ale art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 53 și art. 124 alin. (1) și (2) din același act normativ.
Potrivit prevederilor art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016, a căror constituționalitate se contestă:
"Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență privind recursul în casație exercitat împotriva deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, se aplică:
a) în cazul recursurilor în casație aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;
b) în cazul recursurilor în casație exercitate împotriva deciziilor pronunțate începând cu data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) teza întâi C. proc. pen. în M. Of. al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016.".
Or, prin Încheierea nr. 110/RC din data de 12 iunie 2017, pe lângă soluția dispusă asupra excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca inadmisibile, printre altele, și cererile de recurs în casație formulate de condamnații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 131 din 3 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/1/2015.
Soluția dată asupra cererilor de recurs în casație s-a întemeiat tocmai pe dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, așa încât, în mod evident, decizia Curții Constituționale poate avea efecte asupra admisibilității recursului în casație formulat de inculpații A. și B..
Pe cale de consecință, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate au legătură cu soluționarea cauzei, pot produce un efect real, concret, asupra judecării cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și, implicit, asupra situației juridice a celor doi recurenți inculpați, fiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În altă ordine de idei, față de cele mai sus reținute, nu se poate aprecia că, prin excepțiile de neconstituționalitate invocate de către recurenți, nu au fost formulate critici propriu-zise de neconstituționalitate, ci se tinde doar la modificarea legii procesual penale, respectiv la inserarea în textul O.U.G. nr. 70/2016 a posibilității atacării cu recurs în casație a hotărârilor comunicate după data intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de data pronunțării acestora.
Incontestabil, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității dispozițiilor legale cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, modificarea sau completarea legii fiind de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.
Nu poate fi ignorată, însă, jurisprudența constantă a Curții Constituționale, în special după intrarea în vigoare a Noului C. pen. și a Noului C. proc. pen., prin care s-a statuat asupra necesității instituirii unor căi de atac neprevăzute de prevederile a căror neconstituționalitate a fost constatată, ori a necesității modificării/completării anumitor instituții de drept procesual penal, pentru a le aduce în acord cu dispozițiile constituționale, decizii care au avut drept consecință intervenția legiuitorului prin modificarea dispozițiilor legale [în acest sens, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 641/2014 privind neconstituționalitatea art. 345 alin. (1) C. proc. pen.; Decizia nr. 542/2015 privind neconstituționalitatea art. 431 alin. (1) C. proc. pen.; Decizia nr. 24/2016 privind neconstituționalitatea art. 250 alin. (6) C. proc. pen.; Decizia nr. 126/2016 privind neconstituționalitatea art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.].
Drept urmare, luând în considerare chiar deciziile instanței de contencios constituțional, se constată că o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă doar atunci când tinde, în mod vădit, la învestirea Curții Constituționale cu o solicitare de modificare legislativă, nu și atunci când cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar admiterea excepției de neconstituționalitate ar putea determina, potrivit efectelor deciziilor Curții Constituționale, modificarea de către legiuitor a respectivelor dispoziții legale, pentru a le pune în acord cu legea fundamentală, în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituția României.
Aceasta este și situația din speță, căci în concret, criticile formulate vizează contradicția dispozițiilor art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016 cu anumite prevederi constituționale, iar în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța în fața căreia se invocă excepția, nu are posibilitatea de a examina constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate.
În condițiile invocării serioase, și nu doar formal, a unei neconcordanțe între dispozițiile legale și prevederile constituționale, faptul că admiterea excepției de neconstituționalitate ar putea conduce la modificarea textului de lege criticat, având drept efect lărgirea sferei hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, nu poate constitui un temei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Pe cale de consecință, în opinie separată, se apreciază că se impunea admiterea recursurilor declarate de recurenții inculpați A. și B., desființarea, în parte, a Încheierii nr. 110/RC din data de 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 în dosarul nr. x/1/2017, și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) și b) din O.U.G. nr. 70/2016.
Procesat de GGC - CL