Decizia penală nr. 185/2017
Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/32/2015*, printre altele, s-au respins cererile formulate de apelanta inculpată A., prin apărător ales, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen., precum, respectiv cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinând cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de apelanta inculpată A., le-a apreciat ca inadmisibile, reținând, în esență, următoarele:
Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. formulată de apelanta inculpată A., a apreciat că aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea cererii, respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost încă sancționate de instanța de contencios constituțional.
Din perspectiva legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de apelanta inculpată A., în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat că obiecțiunile formulate de aceasta cu privire la dispozițiile mai sus menționate reprezintă, în realitate, apărări de fond care ar trebui valorificate pe parcursul dezbaterilor în cauză și nu critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, s-a apreciat că stabilirea, în speță, a calității în care inculpata A. ar fi săvârșit faptele deduse judecății, din perspectiva întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., reprezintă o activitate specifică instanței de judecată, realizată pe baza analizării probatoriului administrat, inclusiv în apărare, în cursul cercetării judecătorești, cu respectarea, printre altele, a principiilor reglementate de art. 4, art. 5, art. 8 și art. 10 C. proc. pen., în virtutea rolului atribuit acestei autorități de art. 126 din Constituția României.
S-a relevat că deși autoarea excepției de neconstituționalitate a încercat să acrediteze ideea că textele de lege criticate sunt în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (12) din Constituția României, în realitate aceasta tinde la statuarea de către judecătorul constituțional a faptului că prevederile art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. pot fi interpretate în sensul avut în vedere de apărare, respectiv că practicianul în insolvență nu poate fi un agent de putere sau un agent public care s-ar putea circumscrie sferei subiecților activi ai infracțiunii de abuz în serviciu, nefiind funcționar public, ci, cel mult, funcționar simplu.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a subliniat că, sub acest aspect, în practica sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.
S-a constatat că nu este îndeplinită cerința legăturii excepțiilor invocate cu soluționarea cauzei, având în vedere că, raportat la cele reținute chiar de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 405/2016, aspectele invocate de autori nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă și aplicare în concret a textelor de lege. De altfel, dacă ar fi apreciat că respectivele aspecte reprezintă vicii de constituționalitate, care intră în competența sa de soluționare, Curtea Constituțională le-ar fi examinat din perspectiva conformității cu legea fundamentală și în limitele conferite de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, chiar prin Decizia nr. 405/2016.
Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen., formulată de aceeași apelantă inculpată, Înalta Curte, secția penală, a constatat că și aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei. Astfel, a constatat că, în speță, excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală) învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a apelului, de către o persoană având calitatea de apelant-inculpat A., vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 475 alin. (1) și art. 476 alin. (1) C. proc. pen.) și, deși instanța de contencios constituțional a mai fost anterior sesizată cu cereri similare în ceea ce privește dispozițiile art. 475 alin. (1) C. proc. pen., nu s-a pronunțat în sensul admiterii acestora (Deciziile Curții Constituționale nr. 270/2016, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 519/11.07.2016, și nr. 498/2016, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/27.10.2016).
În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.
Astfel, critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 475 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil prin stabilirea de către legiuitor a posibilității formulării unei cereri de sesizare a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală doar în fața instanței învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, nu are legătură cu cauza, atâta vreme cât a fost invocată în calea de atac a apelului (etapă procesuală în care legea permite accesul la această procedură), iar nu în fața primei instanțe și, mai mult, apelanta chiar a formulat o astfel de cerere în fața completului de judecată chemat să exercite controlul judiciar.
Nici cea de-a doua critică adusă dispozițiilor art. 475 C. proc. pen. privind restrângerea excesivă a posibilității sesizării Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală în situația în care respectiva chestiune face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, nu are legătură cu cauza, atâta vreme cât nu există nicio hotărâre prealabilă ori recurs în interesul legii, soluționat sau în curs de soluționare, care să aibă ca obiect interpretarea acestui text de lege.
S-a mai relevat că dosarul în care a fost invocată excepția are ca obiect apelurile declarate, printre alții, și de inculpata A., împotriva Sentinței penale nr. 126 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, (iar în cursul judecării acestora inculpata A. a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) și nu o cale de atac promovată împotriva soluției pronunțate de instanța de apel în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (1) C. proc. pen., doar în această ultimă situație putându-se aprecia că autoarea excepției ar justifica un interes legitim.
S-a conchis că prevederile a căror neconstituționalitate s-au invocat nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a cauzei cu care este învestită instanța în dosarul de față, apreciindu-se că, pentru a avea o înrâurire asupra aplicării procedurii de judecată reglementată de art. 476 alin. (1) C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții trebuia ridicată în cadrul unei eventuale căi de atac promovate împotriva încheierii prin care ultima instanță se pronunța asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În acest context, Înalta Curte, secția penală, reținând că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției în desfășurarea procesului, astfel cum a relevat Curtea Constituțională în Decizia nr. 498/2016 (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/27.10.2016), a constatat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de apelantă în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care a apreciat că este inadmisibil un asemenea demers.
Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen., cuprinse în încheierea din 11 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/32/2015*, în termen legal, a formulat apel - recalificat recurs - inculpata A., prin apărător ales, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2017, la 5 iulie 2017, pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători, fiind fixat aleatoriu prim termen de judecată la 25 septembrie 2017.
Cauza s-a amânat la termenul din 23 octombrie 2017, la solicitarea formulată în scris de către mandatarul apelantei inculpate, termen la care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a dispus recalificarea căii de atac formulate din apel în recurs, față de conținutul Deciziei CCR nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în M. Of. al României nr. 580/20.07.2017.
Susținerile apărătorului ales al recurentei inculpate și ale reprezentantului Ministerului Public au fost în detaliu redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând recursul declarat de inculpata A., prin apărător ales, împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen., cuprinse în încheierea din 11 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/32/2015*, îl apreciază nefondat, urmând a-l respinge, ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural invocat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.
Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, raportând aceste considerații teoretice la contextul concret al cauzei, reține că instanța de fond a constatat, în mod corect, că sunt îndeplinite primele trei condiții, respectiv excepțiile au fost ridicate în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a apelului (secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de inculpată, (A.) și vizează dispoziții legale aflate în vigoare care nu au fost declarate anterior neconstituționale.
Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se invocă cu soluționarea cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și cu efectul pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Din perspectiva legăturii excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. și a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen. cu cauza dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că nu există, deși acestea au fost ridicate în dosarul nr. x/32/2015* având ca obiect apelurile declarate de inculpații: A.,B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar criticile formulate de recurenta inculpată cu privire la dispozițiile legale anterior menționate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate de natură a produce o analiză a conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.
Sub acest aspect, se constată că autoarea excepțiilor vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen., prin criticile invocate formulează, de fapt, veritabile apărări pe fond care ar fi trebuit să facă obiectul dezbaterilor în apel, întrucât tinde spre stabilirea calității în care inculpata A. - practician în insolvență - ar fi săvârșit faptele deduse judecății, din perspectiva întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen.), încercând să acrediteze ideea că practicianul în insolvență nu este funcționar public și nici nu poate fi asimilat acestei profesii, întrucât nu îndeplinește cerința exercitării unui serviciu de interes public.
Practic recurenta inculpată, prin criticile de neconstituționalitate invocate (art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen.) tinde ca instanța de contencios constituțional să coroboreze și să interpreteze anumite texte de lege, respectiv cel care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu cu normele legale care definesc noțiunea de funcționar public și, respectiv, funcționar simplu, în sensul dorit de apărătorul său ales și anume acela că practicianul în insolvență, nu este funcționar public, ci cel mult, funcționar simplu, și, prin urmare nu poată fi circumscris sferei subiecților activi ai infracțiunii de abuz în serviciu.
Or, atribuția de a interpreta, corobora și aplica textele legale revine exclusiv instanțelor de judecată în fața cărora se ridică aceste chestiuni care vizează încadrarea juridică a faptelor, pe baza analizării probatoriului administrat, nefiind în competența/de atributul Curții Constituționale.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea unor dispoziții legale, cu consecința reconfigurării elementelor de tipicitate ale unei infracțiuni, aspect ce ține de politica penală a statului și este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată, în acord cu secția penală a Înaltei Curți că, prin raportare la interesul specific al recurentei inculpate, prin apărător ales și al înrâuririi pe care dispozițiile legale criticate o au în speță, condiția existenței legăturii cu cauza nu este îndeplinită nici în ceea ce privește cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen., deși excepția este ridicată de o parte din proces, în fața instanței de judecată și vizează texte de lege în vigoare nedeclarate anterior neconstituționale.
Astfel, autoarea excepției prin criticile de neconstituționalitate invocate tinde la modificarea acestor prevederi, prin stabilirea de către legiuitor a posibilității formulării unei cereri de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu doar în fața instanței învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, urmărind, de fapt, crearea unei căi de atac împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Inculpata a formulat o astfel de cerere (solicitând sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile) în fața instanței de apel (etapă procesuală în care codificarea procesual penală permite accesul la un astfel de mecanism de interpretare și aplicare unitară a legii), însă, la acest moment procesual, interesul nu este justificat, excepția invocată neavând legătură cu cauza de față.
Interesul părții ar fi fost unul justificat numai în eventualitatea în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată cu ocazia soluționării căii de atac exercitate de aceasta, respectiv în etapa examinării admisibilității căii de atac promovate.
Față de considerentele mai sus relevate, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurenta inculpată pentru punerea în acord a prevederilor legale criticate ca neconstituționale cu textele legii fundamentale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. și a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 11 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/32/2015*.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. și a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul încheierii din data de 11 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/32/2015*.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta inculpată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2017.
Procesat de GGC - CL