Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

I. Prin Sentinţa penală nr. 691 din 12 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 336 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge".

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. a suspendat, sub supraveghere, executarea pedepsei de 1 an închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a stabilit că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, prima instanţă a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei B. sau Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi s-a stabilit să rămână în sarcina statului onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

II. Prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 27 octombrie 2016 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 28.11.2014, în jurul orei 2345, inculpatul A. a fost depistat de către organele de poliţie conducând pe drumurile publice autoturismul marca x, având o îmbibaţie alcoolică de 1,65 g/l alcool pur în sânge, fiind administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de schiţa locului accidentului şi planşa foto privind aspectele fixate cu ocazia cercetării la faţa locului; declaraţiile martorilor C., D., E., F. şi G.; buletinele de testare cu aparatul alcooltest X. a inculpatului şi a martorului C.; buletinul de examinare clinică - însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x din data de 3 decembrie 2014 şi raportul de expertiză medico-legală nr. x/2015 din 27 iulie 2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 noiembrie 2016, sub nr. x/1/2016.

A. Prin încheierea din cameră de consiliu din data de 19 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în procedura de cameră preliminară în dosarul nr. x/2017 (rămasă definitivă prin încheierea nr. 33/C din data de 14 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017), în baza art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-au respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A.; s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. x/2014 emis la data de 27 octombrie 2016 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a pronunţa hotărârea sus-menţionată a reţinut, în esenţă, următoarele:

Referitor la verificarea competenţei instanţei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa de judecată competentă să soluţioneze cauza în fond, având în vedere calitatea inculpatului A., de senator în Parlamentul României, calitate pe care o deţinea la data pronunţării încheierii, conform informaţiilor existente pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor, (inculpatul fiind ales în legislaturile 2012 şi 2016, în circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, colegiul uninominal nr. 3).

Referitor la cererile şi excepţiile formulate de către inculpat s-a reţinut că se circumscriu următoarelor chestiuni de drept: nelegalitatea administrării probelor şi a actelor efectuate de către organul de urmărire penală, respectiv, a raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, a avizului Comisiei de Avizare, a raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 şi a proceselor-verbale de consemnare a consimţământului, de examinare fizică, de îndreptare a erorii materiale, de recoltare a probelor biologice şi a buletinului de examinare clinică, astfel cum vor fi rezumate în continuare.

Referitor la modalitatea de dispunere, de către procurorul de caz, a raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, a cărui excludere s-a solicitat, s-a constatat că excepţia de nelegalitate invocată este neîntemeiată, întrucât deşi era real că raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 a fost întocmit anterior emiterii unei dispoziţii în acest sens a procurorului de caz, astfel cum prevede art. 172 alin. (2) din C. proc. pen., aspectul de nelegalitate a fost însă, sesizat şi sancţionat de către procurorul de caz, care nu l-a menţionat în rechizitoriu ca mijloc de probă. Prin urmare, chiar dacă nu a existat o ordonanţă propriu-zisă de excludere a raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 29 aprilie 2015, acesta a fost eliminat, de plano, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, prin întocmirea de către experţii INML a celui de-al doilea raport de expertiză nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016, care a păstrat aceleaşi concluzii privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, conchizându-se că inculpatul A. avea, la ora indicată, o alcoolemie de cca. 1,65 g ‰.

Cu privire la aspectele de nelegalitate invocate de către inculpat referitor la raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, întocmit ca urmare a dispoziţiilor procurorului şi folosit în susţinerea acuzaţiei, judecătorul de cameră preliminară, reţinând că inculpatul A. a invocat prevederile art. 7 din Ordinul nr. 1134/CC/2000 pentru aprobarea normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, emis de către Ministerele Justiţiei şi Sănătăţii şi art. 35 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală şi a criticat incompatibilitatea specială a membrilor comisiei care au întocmit raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, a constatat că:

"motivele de nulitate valorificabile în procedura de cameră preliminară derivă, în principiu, din eventuale încălcări ale normelor juridice care disciplinează finalizarea, redactarea sau depunerea raportului de expertiză, şi nu din nesocotirea unor dispoziţii care pun în discuţie exclusiv acurateţea mijloacelor ori metodelor folosite de expert. Evaluarea acestora din urmă este admisibilă numai în cursul judecăţii, deoarece, prin invocarea lor, se tinde la contestarea rigorii ştiinţifice sau corectitudinii concluziilor formulate de expert, element care nu poate fi cenzurat în procedura de cameră preliminară".

Totodată, reţinând că, inculpatul a invocat incompatibilitatea experţilor conform dispoziţiilor art. 174 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi că, în cazul expertizelor medico-legale, autorităţile judiciare nu au posibilitatea să desemneze ele însele expertul, aşa cum se întâmplă la expertizele tehnice judiciare, dincolo de considerentele referitoare la admisibilitatea invocării unei stări de incompatibilitate a expertului în această procedură, judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că dispoziţiile citate se referă la o situaţie distinctă de cea din cazul de faţă, şi anume, la situaţia în care, medicul legist care a eliberat un certificat medico-legal nu mai poate participa la efectuarea unei expertize medico-legale sau la redactarea unui raport de expertiză în aceeaşi cauză (această ipoteză având în vedere o procedură pur administrativă prin care, la sesizarea scrisă a medicului respectiv, organul medico-legal competent desemnează un alt medic legist). S-a conchis că acest caz de incompatibilitate nu este incident în speţă, în condiţiile în care, pe de o parte, primul raport de expertiză medico-legală nu a fost avut în vedere de procuror în susţinerea acuzaţiei penale, astfel cum s-a arătat anterior, iar pe de altă parte, simplul fapt că expertul şi-a mai exprimat opinia nu constituie, în sine, un motiv pentru a pune în discuţie corectitudinea concluziilor ştiinţifice, întrucât nu există nicio suspiciune rezonabilă că expertul nu ar fi fost imparţial/obiectiv atunci când s-a raportat la prezenta cauză.

Referitor la celelalte critici formulate la pct. II. (2)-(3) din memoriul depus la dosar de către inculpat (dosar nr. x/2016) ce vizau capacitatea raportului de expertiză medico-legală de a fi concludent în cauza pendinte şi la aptitudinea acestuia de a formula concluzii ştiinţifice, respectiv împrejurarea că, în unele opinii, estimarea retroactivă a alcoolemiei nu putea fi legal efectuată în lipsa prelevării a două mostre biologice, că nerespectarea normelor procedurale este instituită în considerarea corectitudinii răspunsului pe care îl poate furniza expertiza şi, prin urmare, duce la vicierea rezultatului expertizei) judecătorul de cameră preliminară a constatat că sunt critici care ţin de fondul cauzei, considerând că: "în măsura în care se va dovedi că, prin modul cum s-a procedat, valoarea ştiinţifică a răspunsului expertului este afectată, chestiunea de fapt a fiabilităţii probei va putea fi analizată în faza de cercetare judecătorească, şi nu în camera preliminară".

În aceeaşi ordine de idei, s-a constatat că normele procedurale privind efectuarea expertizelor sunt instituite în vederea asigurării caracterului relevant al probei în raport cu obiectul probaţiunii din cauză, fiind, de asemenea o chestiune care ţine de temeinicia expertizei, şi nu de legalitatea acesteia şi, ca atare, nu poate face obiectul examinării în camera preliminară, întrucât reprezintă o apărare pe fondul cauzei, iar instanţa de judecată nu este obligată să adopte concluziile raportului de expertiză, întrucât valoarea probatorie a expertizei nu este prestabilită de codificarea procesual penală şi va fi analizată prin coroborare cu celelalte probe de la dosarul cauzei.

Cu privire la critica vizând lipsa consimţământului scris al suspectului referitor la dispunerea examinării fizice, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 190 alin. (5) teza finală din C. proc. pen., care se referă la excluderea probelor obţinute prin examinarea fizică, în cazul încălcării de către organele de urmărire penală a condiţiilor prevăzute la alin. (2) din acelaşi articol care se referă la cerinţa necesităţii probei, întrucât din analiza actelor de la dosarul de urmărire penală a rezultat că, chiar dacă nu a fost în scris, a existat totuşi un consimţământ valabil exprimat la examinarea fizică a inculpatului, având în vedere, deopotrivă, poziţia inculpatului în concret (în condiţiile în care a cooperat la toate procedurile medicale, a dat informaţii referitoare la cantitatea şi felul alcoolului ingerat, la tipul şi cantitatea de alimente consumate, la tipul medicamentelor pe care şi le-a administrat) şi faptul că inculpatul a semnat personal, atât fişa medicală, cât şi procesul-verbal de prelevare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar, pe de altă parte, depoziţiile celor care au asistat la procedura medicală din cuprinsul cărora nu rezultă niciun dubiu referitor la lipsa consimţământului la prelevarea probelor biologice.

Cu privire la cererea de excludere a procesului-verbal de examinare fizică, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 190 alin. (9) din C. proc. pen., pentru argumentele anterior prezentate referitoare la normele metodologice.

Referitor la cererea de excludere a procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale, judecătorul de cameră preliminară a constatat că este nepertinentă, întrucât, în fapt, înscrisul respectiv constituie o explicaţie a agentului de poliţie cu privire la ora exactă când s-a procedat la testarea cu etilotestul de tip X şi nu reprezintă un act procesual care să producă consecinţe juridice şi să determine excluderea sa din dosar, neproducând nici un efect juridic asupra inculpatului.

Cu referire la cererile de excludere a procesului-verbal de recoltare a probelor biologice şi a buletinului de examinare clinică, judecătorul de cameră preliminară, contrar celor susţinute în apărare, a constatat că înscrisurile respective sunt semnate de medic, numele acestuia fiind lizibil, că fişa de examinare clinică cuprinde toate menţiunile legale necesare, iar pentru întocmirea procesului-verbal de recoltare a probelor biologice a fost utilizat un formular tipizat vechi, care presupunea două recoltări, însă medicul a semnat o singură dată, întrucât a existat o unică recoltare.

S-a mai reţinut că la momentul prelevării probelor biologice era în vigoare Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1192 din 23 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1512 din 19 ianuarie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei care, la art. I (5), prevede că art. 10 alin. (1) din Anexa la ordinul anterior se modifică, în sensul că, pentru determinarea alcoolemiei, se recoltează o singură mostră de sânge şi s-a apreciat că şi critica vizând numărul mostrelor de sânge necesar a fi recoltat, din punct de vedere legal, pentru determinarea alcoolemiei, reprezintă o chestiune de fapt, care va fi analizată odată cu fondul cauzei, şi nu în procedura de cameră preliminară.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară, reţinând că excluderea unor probe poate surveni doar ca efect al constatării unei încălcări a legii şi a unei vătămări dovedite de cel care o invocă (în cazul nulităţii relative) ori pentru motive restrictive de nulitate absolută şi că niciuna dintre aceste cerinţe nu este îndeplinită, a constatat că sunt neîntemeiate cererile de excludere a probelor, întrucât, pe de o parte, nu a identificat neregularităţi sancţionabile cu nulitatea absolută, iar pe de altă parte, inculpatul nu a precizat dispoziţiile legale a căror pretinsă încălcare s-ar circumscrie unei nulităţi relative, conform art. 282 alin. (1) din C. proc. pen.

B. Prin încheierea din cameră de consiliu nr. 33/C din 14 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 31 din data de 19 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.

C. În faza de cercetare judecătorească în primă instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 29 mai 2017, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus, din oficiu, efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" în vederea avizării de către Comisia de Avizare şi Control a raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 întocmit de aceeaşi instituţie în baza Ordonanţei nr. 661/P/2014 din 22 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea retroactivă a alcoolemiei inculpatului A..

În conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (8) din C. proc. pen., a dispus, din oficiu, administrarea probelor necontestate de inculpat, apreciind că sunt necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Totodată, s-au respins cererile de probatorii formulate de către reprezentantul Ministerului Public şi de către inculpatul A., prin apărătorul ales, pentru motivele expuse în considerentele încheierii sus-menţionate.

Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", întrunită în şedinţa din 14 iunie 2017 a avizat raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/15/27.07.2016 (A12/2082/15) efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", privind pe inculpatul A., comunicând la dosar înscrisul respectiv (dos. fond).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în cadrul cercetării judecătoreşti, a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpatului A. (la termenul din 15 iunie 2017), a martorilor D., E. (la termenul din 9 octombrie 2017), precum şi a martorilor F. şi G. (la termenul din 20 noiembrie 2017), depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, iar pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 20 noiembrie 2017, instanţa a apreciat ca inutilă administrarea nemijlocită a probei cu audierea martorului C., revenind asupra luării acestei depoziţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, analizând întregul material probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 28 noiembrie 2014, în jurul orelor 23,45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, pe sensul de mers către Calea Turzii, din municipiul Cluj-Napoca. Odată ajuns în dreptul imobilului cu nr. x, aflat pe strada X, inculpatul nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa sa şi a produs un accident de circulaţie, intrând în coliziune cu autoturismul marca x, condus de martorul C., autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga.

În urma impactului a rezultat avarierea ambelor autoturisme implicate în accidentul rutier şi vătămarea corporală a martorului C., care a refuzat să depună plângere şi să se deplaseze la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru a fi examinat din punct de vedere medico-legal.

După producerea evenimentului rutier, conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest X, cu numărul de identificare x, de către organele de poliţie sosite la faţa locului, iar în urma testării, cu testul x, a rezultat că inculpatul A. avea, la ora 00,36, o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru martorul C. rezultatul a fost negativ, conform buletinului de testare aflat la dosarul cauzei.

Urmare rezultatului obţinut la testarea cu aparatul alcool-test, inculpatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca, în vederea recoltării probei biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Conform procesului-verbal încheiat în cadrul acestei unităţi, prelevarea unicei probe de sânge, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1.192 din 15 octombrie 2014, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, a fost efectuată la orele 01,30.

În cuprinsul Buletinului de examinare clinică - însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică, seria K 119439, martorul D., medic la Unitatea de Primiri Urgenţe nr. 1 din Cluj-Napoca, a consemnat la rubrica "circumstanţele consumului de alcool (declaraţia persoanei)" că inculpatul a consumat alcool, mai exact bere, în intervalul 21,00 - 22,00, că nu a mâncat înainte de a consuma alcool şi că a luat medicamente anti-hipertensive", iar la finalul rubricii menţionate, inculpatul A. a semnat, fără obiecţiuni.

Medicul D. a mai consemnat că inculpatul prezenta halenă alcoolică, pupilă midriază, facies hiperemic, concluzia fiind că inculpatul se afla sub influenţa alcoolului.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, martorul D. a declarat că, la data de 28 - 29 noiembrie 2014, în timp ce îşi efectua serviciul de gardă în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe nr. 1 din Cluj-Napoca, la camera de gardă s-au prezentat lucrători de poliţie împreună cu inculpatul A., solicitând recoltarea unei probe de sânge de la acesta, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Martorul a arătat că, după recoltarea acestei probe de sânge, la ora 01,30, l-a examinat clinic pe inculpat, rezultatul fiind consemnat în buletinul de examinare clinică, confirmând faptul că aspectele menţionate în buletinul de examinare clinică "sunt conforme cu realitatea".

În faza de cercetare judecătorească, martorul D. a precizat că menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia pentru Apel Unic de Urgenţă, a înaintat procurorului, pe suport optic, înregistrările convorbirilor telefonice purtate de operatoarea "x", aparţinând Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Cluj, la data de 28 noiembrie 2014, ora 23,45 cu o persoană care s-a prezentat "X", precum şi dintre acesta din urmă şi operatorul "x" de la Dispeceratul de Urgenţă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. Convorbirile acestora au fost redate printr-un proces-verbal în care se face menţiunea că accidentul a avut loc la ora 23,45 şi că unul dintre conducători este băut.

Martorul E., agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Biroul rutier, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, a arătat că, în data de 28 noiembrie 2014, în jurul orelor 24,00, fiind de serviciu în tura de noapte, a fost anunţat prin dispecerat să se deplaseze la intersecţia străzilor X cu Y, întrucât a avut loc un accident rutier, iar după ce a ajuns la faţa locului, martorul a identificat autoturismele implicate în accident şi i-a testat pe cei doi conducători auto cu aparatul alcooltest X, din dotarea Poliţiei Rutiere, declarând că inculpatul A. a suflat în aparatul alcooltest de mai multe ori (potrivit numerelor celor două buletine de testare aflate la dosarul cauzei, respectiv 00309 şi 00325), însă testarea nu a reuşit, întrucât nu a suflat suficient. După mai multe minute şi încercări de testare, inculpatul A. a fost testat şi rezultatul a fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deoarece rezultatul testului alcooltest pentru inculpatul A. depăşea valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, martorul l-a condus pe acesta la Unitatea de Primiri Urgenţe nr. 1 din Cluj-Napoca, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

Martorul a mai precizat că şi-a dat seama că inculpatul A. a consumat băuturi alcoolice întrucât "emana vapori de alcool, iar ochii erau obosiţi".

În faţa instanţei, martorul E. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală şi a relatat că, întrebându-l pe inculpat dacă doreşte recoltarea de probe biologice, acesta şi-a dat acordul, astfel cum rezultă din procesul-verbal de recoltare, dar şi din fişa de la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar din discuţiile purtate a observat că inculpatul mirosea a alcool şi avea ochii roşii, probabil din cauza oboselii.

Martorul a mai precizat că aparatele etilotest sunt verificate periodic, metrologic şi că toate aparatele se trimit la Bucureşti, în vederea efectuării verificării metrologice, iar la Cluj se schimbă, doar, ora.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei, martorul F., agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Biroul rutier - Accidente cu victime, a declarat că, în data de 28 noiembrie 2014, în jurul orelor 24,00, fiind de serviciu, a fost anunţat prin Dispecerat să se deplaseze la intersecţia străzilor X cu Y, întrucât a avut loc un accident rutier cu victime. În momentul în care a ajuns la faţa locului, a fost întâmpinat de colegul său, martorul E., care i-a prezentat rezultatele testelor alcooltest ale celor doi conducători auto. Totodată, din discuţiile purtate cu inculpatul A. a constatat că acesta "emana un miros specific alcoolului". După efectuarea cercetării la faţa locului, martorul F. s-a deplasat la sediul Poliţiei Rutiere unde a aşteptat revenirea colegului E. cu inculpatul şi actele medicale. În momentul sosirii inculpatului la sediul Poliţiei Rutiere, acesta "emana a alcool".

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, martorul C. a declarat că, imediat după accident, a fost transportat cu ambulanţa la spital unde i s-au efectuat o serie de investigaţii, iar apoi a plecat acasă unde a citit pe internet că cel care produsese accidentul rutier este A. şi că era băut.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a fost audiat, întrucât, potrivit art. 83 din C. proc. pen. s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal.

În faţa primei instanţe, inculpatul A. a recunoscut fapta, dar nu în modalitatea descrisă în rechizitoriu, precizând că "nu urmez procedura simplificată, întrucât doresc suplimentarea probatoriului cu o nouă expertiză medico-legală. Fac precizarea că, în ipoteza în care voi fi găsit vinovat, sunt de acord să prestez o muncă neremunerată în folosul comunităţii".

Totodată, a precizat că în seara respectivă a mâncat o serie de produse tradiţionale (cârnaţi, ceafă, jumări, caş, etc.), după care a consumat "două beri Silva brune a câte 0,5 litri fiecare, în jurul orelor 23 - 23,30", iar după 20 - 25 de minute de la consumarea berilor s-a deplasat la spălătoria auto unde îşi lăsase maşina. "Recunosc, aşadar, că am consumat băuturi alcoolice în modalitatea descrisă mai sus şi am condus autoturismul X circa 200 metri, spre domiciliul meu".

Precizând că nu-şi mai aminteşte exact toate circumstanţele cauzei, deoarece de la data faptei au trecut aproape 3 ani, a arătat că îşi aduce aminte că "medicul D. mi-a făcut o serie de teste pentru a evalua dacă am consumat sau nu alcool şi a concluzionat că sunt OK, însă miros a alcool" şi că "nu mai ţin minte dacă am declarat la acel moment că nu am mâncat înainte de a consuma alcool, iar intervalul orar 21,00 - 22,00 despre care se face vorbire în rechizitoriu, reprezintă, de fapt, perioada când am ajuns la petrecerea unde am consumat alcool" (…), dar luase şi medicamente anti-hipertensive şi de prostată. A mai arătat că distanţa totală pe care intenţiona să o parcurgă era de aproximativ 400 de metri, iar cei 200 de metri rămaşi de parcurs nu erau pe drum public, ci în sector privat.

Prima instanţă, analizând dispoziţiile legale aplicabile în cauză prin raportare la apărările inculpatului, a reţinut ca argumente pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, următoarele:

La momentul prelevării probelor biologice era în vigoare Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.192 din 23 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier care, la art. I. (5), prevedea că art. 10 alin. (1) din Anexa la ordinul anterior se modifică, în sensul că, pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml.

În buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x/IX/a/1184 întocmit la data de 3 decembrie 2014 s-a stabilit că, la ora 01,30, inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,40 g ‰.

Ulterior, în baza ordonanţei procurorului nr. x/P/2014 din data de 22 iunie 2015, s-a solicitat Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" ca, în raport de împrejurările obiective din cauză (de rezultatul buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x/IX/a/1184 şi al testării cu aparatul X, precum şi de valoarea medie de absorbţie a unui individ a alcoolului ingerat), să precizeze valoarea posibilă a cantităţii de alcool exprimată în grame la 1.000 ml de sânge avută de inculpatul A. la ora 23,45, iar inculpatul A. a desemnat ca expert parte pe doctorul H., care a depus la dosarul de urmărire penală opinia sa medico-legală.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, s-a concluzionat că inculpatul A. avea, la ora 23,45, o alcoolemie de circa 1,65 g ‰. Calculul retroactiv al alcoolemiei a fost întocmit în baza consemnărilor din cuprinsul buletinului de examinare clinică - însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică, din care a rezultat că inculpatul a consumat alcool (bere), în intervalul orar 21,00 - 22,00, că nu a mâncat înainte de a consuma alcool şi că a luat medicamente anti-hipertensive, precum şi a buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x/IX/a/1184 din data de 3 decembrie 2014 prin care s-a stabilit că, la ora 01,30, inculpatul avea o alcoolemie de 1,40 g ‰.

În cuprinsul raportului de expertiză medico-legală s-a menţionat că: "prin corelarea datelor obţinute prin efectuarea calculului teoretic cu valorile stabilite la analiză se constată o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite la analiză. Neconcordanţa denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat (…) Între evenimentul rutier şi prelevarea de sânge există un interval de 1 oră şi 45 minute, iar între momentul alcoolemiei maxime teoretice şi evenimentul rutier există un interval de 1 oră - 1 oră şi 15 minute, ceea ce presupune că atât la ora prelevării sângelui cât şi la ora evenimentului rutier alcoolul se afla în organismul inculpatului în faza de eliminare.

Ca atare, în ipoteza în care alcoolul s-ar fi aflat în organismul sus-numitului în faza de eliminare şi la momentul evenimentului rutier, respectiv orele 23,45, iar rata de eliminare ar fi fost cea medie, respectiv 0,15 g ‰/oră, atunci la ora 23,45, alcoolemia teoretică a inculpatului A., ar fi putut fi de circa 1,65 g ‰, aceasta fiind singura valoare ipotetică ce poate fi precizată". În cuprinsul aceluiaşi raport s-a mai specificat faptul că "medicaţia anti- hipertensivă nu putea influenţa alcoolemia stabilită la analiză, aceasta provenind exclusiv din consumul de băuturi alcoolice".

Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", întrunită în şedinţa din 14 iunie 2017 a avizat raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016 (A12/2082/2015) efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", privind pe inculpatul A..

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că probele administrate în cauză au confirmat acuzaţia adusă inculpatului, reţinând că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea consumului de alcool şi, apoi, a conducerii pe drumurile publice a autoturismului său, în pofida faptului că acesta a contestat rezultatul alcoolemiei şi a susţinut există un dubiu puternic cu privire la faptul că la momentul conducerii pe drumurile publice a autoturismului, îmbibaţia alcoolică în sânge depăşea limita legală.

Or, prima instanţă a constatat că probele administrate în cauză au infirmat argumentele inculpatului, întrucât în urma testării cu aparatul etilotest, la aproximativ 50 de minute după evenimentul rutier, a rezultat o valoare de 0,69 ml/l alcool pur în aerul expirat, iar aparatul etilotest a fost calibrat conform normelor legale, ultima calibrare având loc în data de 7 iulie 2014, astfel cum a reieşit din rezultatul testării.

Secţia Penală a Înaltei Curţi a apreciat că inculpatul, prin apărător a confundat noţiunile de "etilotest" (mijloc tehnic certificat) şi "echilometru" (mijloc tehnic supus omologării şi verificării metrologice), atunci când a susţinut faptul că aparatul etilotest nu a fost supus omologării şi verificării metrologice. A conchis că etilotestul este mijloc tehnic certificat, care nu este supus verificării metrologice, întrucât nu face parte din categoria mijloacelor de detectare a alcoolului care sunt supuse, în mod obligatoriu, acestor verificări, făcând trimitere la art. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 actualizat:

- pct. 19. mijloc tehnic certificat - dispozitivul care dovedeşte consumul de substanţe psihoactive ori prezenţa în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie;

- pct. 20. mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic - dispozitivul care stabileşte concentraţia de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei.

De asemenea, prima instanţă a reţinut în susţinerea acuzaţiei, pe de o parte, rezultatul examinării medicale efectuată la momentul recoltării, consemnate de către medic în foaia de examinare în care a evidenţiat elemente clinice sugestive pentru consumul recent de băuturi alcoolice, respectiv faciesul hiperemic, prezenţa halenei etilice, mitriaza (dilataţie a pupilei ce apare ca urmare a consumului excesiv de alcool) şi absenţa reflexului fotomotor, iar pe de altă parte, raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, avizat de Comisia de Avizare şi Control, care a concluzionat că, la ora producerii accidentului, alcoolemia teoretică a fost de circa 1,65 g ‰, deşi s-a realizat recoltarea unei singure mostre de sânge, procedură legală la acel moment. S-a constatat că, potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.192 din 23 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 care prevedea, în mod expres, că pentru determinarea alcoolemiei se recolta o singură probă, însă, având în vedere împrejurările de excepţie în cauză, împrejurări care nu au avut o certă motivaţie medicală, aşa cum prevăd normele metodologice, ci s-au circumscris unor modificări ale legislaţiei, pe care instanţa le-a apreciat ca fiind circumscrise unei situaţii obiective, s-a realizat această estimare retroactivă a alcoolemiei pe o unică probă de sânge.

În plus, conform concluziilor expertizei medico-legale şi contrar susţinerilor inculpatului, existau premisele ca, atât la ora prelevării, cât şi la ora producerii evenimentului rutier, alcoolul din organismul acestuia să fie în faza de eliminare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a considerat că recoltarea unei singure mostre de sânge nu reprezintă un aspect care să determine, aşa cum susţine inculpatul, imposibilitatea stabilirii nivelului de alcoolemie, la momentul depistării în trafic şi a conchis în sensul că, prin încheierea din data de 19 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în procedura de cameră preliminară au fost tranşate, în mod definitiv, criticile inculpatului vizând nelegalitatea raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015.

În drept, prima instanţă a constatat că fapta inculpatului A. care, la data de 28 noiembrie 2014, în jurul orei 23,45, a fost depistat de către organele de poliţie conducând, pe drumurile publice, autoturismul marca x, având o îmbibaţie alcoolică de 1,65 g ‰ alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a avut în vedere prevederile art. 74 din C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei, reţinând împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii; starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite - siguranţa în circulaţia rutieră pe drumurile publice -; natura şi gravitatea rezultatului produs; conduita inculpatului înainte şi după săvârşirea infracţiunii, dar şi în cursul procesului penal - lipsa antecedentelor penale, conduita ireproşabilă înainte şi după săvârşirea faptei, prezentarea sa constantă în faţa organelor judiciare şi respectul pe care l-a arătat organelor statului; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială - studii superioare, aproximativ 60 de ani, hipertensiv şi cu alte probleme de sănătate, căsătorit şi cu o carieră politică îndelungată.

Prima instanţă reţinând, atât gravitatea deosebită a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, faptă care este, prin definiţie, o infracţiune de pericol; îmbibaţia alcoolică ridicată de 1,65 g ‰ alcool pur în sânge; cât şi gradul ridicat de pericol social al infracţiunii reieşit din provocarea unui accident de circulaţie, din care a rezultat rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea autoturismelor implicate în accidentul rutier, precum şi calitatea inculpatului, de senator în Parlamentul României, calitate care îi impunea o atitudine corespunzătoare raportat la valorile sociale ocrotite de lege şi la Constituţia României, respectiv, ordinea de drept, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane, valori cărora le-a adus atingere prin fapta sa, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins, în condiţii optime, numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Totodată, prima instanţă, estimând un risc scăzut ca inculpatul să comită fapte contrare legislaţiei penale în viitor şi constatând că, în cauză, sunt întrunite cerinţele art. 91 din C. pen. pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi reţinând că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi că aplicarea pedepsei este suficientă fără executarea acesteia, a considerat ca fiind necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, orientată la limita minimului termenului general de supraveghere prevăzut de lege, fără să mai aplice şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi (care este facultativă în cauză), în raport de prevederile art. 67 alin. (1) din C. pen.

II. JUDECATA ÎN APEL

1. Împotriva Sentinţei penale nr. 691 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, în termen legal, a formulat apel inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele relevate în scris în memoriul depus la dosar, dar şi pentru cele susţinute oral şi redate în detaliu, în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate, urmând a fi analizate punctual, în cele ce urmează, cu ocazia examinării dosarului în apel.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2018, la 23 ianuarie 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, fiind fixat aleatoriu prim termen de judecată la 12 februarie 2018.

La primul termen de judecată fixat, instanţa de control judiciar a admis cererea de amânare pentru angajarea unui apărător, formulată de inculpatul A., atrăgând atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 356 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că are dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării.

La termenul de judecată din 12 martie 2018, instanţa de control judiciar a respins, în temeiul art. 100 alin. (4) C. proc. pen., atât cererea cu proba testimonială constând în audierea unui martor, cât şi cererea de efectuarea a unei noi expertize medico-legale formulate de apelantul inculpat, prin apărător ales, a luat act că inculpatul nu doreşte să adauge chestiuni noi la declaraţia dată în faţa primei instanţe şi, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat ori probatorii de administrat, a acordat cuvântul la dezbateri în apel, susţinerile apărătorului apelantului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al apelantului inculpat fiind redate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În esenţă, apărătorul ales al apelantului inculpat A., în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate, iar în rejudecare, în principal, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului, susţinând că fapta pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii nu există, şi în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul stabilirii pedepsei cu amenda penală şi dispunerea amânării aplicării acesteia.

2a) Criticile de nelegalitate a hotărârii apelate, formulate de apelantul inculpat A. s-au circumscris, în esenţă, următoarelor motive:

- omisiunea aplicării art. 5 din C. pen., în condiţiile în care s-a modificat conţinutul normei incriminatoare şi acest fapt impunea o analiză a cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile;

- greşita condamnare a inculpatului, instanţa de fond neacordând eficienţă principiului in dubio pro reo şi apreciind eronat că se poate efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei pe baza unei singure mostre de sânge, cu ignorarea conţinutului reglementării secundare aplicabile pentru stabilirea alcoolemiei, iar concluziile experţilor au avut un grad ridicat de imprecizie, întrucât au operat cu probabilităţi şi incertitudini;

- greşita respingere a cererii de înlăturare din categoria mijloacelor de probă a raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, probă care fiind obţinută în mod nelegal nu putea fi folosită în procesul penal, urmând a fi exclusă potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (2) C. proc. pen., solicitare reiterată în apel din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017.

2b) Criticile de netemeinicie formulate de apelantul inculpat, prin apărător ales, au constat, în esenţă, în următoarele:

- s-a acordat greşit valoare probatorie raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016, avizat la data de 14 iunie 2017 de către Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", care este, în fapt, o reiterare scriptică a raportului nr. x/i/2015 efectuat din proprie iniţiativă de aceeaşi experţi (aflaţi într-o vădită stare de incompatibilitate prin prisma art. 174 raportat la art. 64 din C. proc. pen.) şi în lipsa unei ordonanţe a procurorului de caz;

- s-a individualizat pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, neacordându-se eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 74 din C. pen., ignorându-se atât circumstanţele reale ale cauzei, cât şi cele personale ale inculpatului şi reţinându-se nejustificat că a avut loc un accident de circulaţie cu vătămări şi distrugeri (în absenţa plângerii prealabile şi a unui certificat medico-legal care să ateste acest fapt);

- nu s-a pronunţat cu privire la solicitarea expresă de amânare a aplicării pedepsei, deşi erau întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând apelul, prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, legea obligând organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ pe întreg cursul procesului penal şi să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în procesul penal.

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă, iar vinovăţia nu se poate reţine decât în cadrul procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Conform prevederilor art. 349 C. proc. pen., instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor concludente, pertinente şi utile pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.

Aflarea adevărului şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, presupune efectuarea unei activităţi complexe şi complete de probaţiune, verificându-se, în condiţii de oralitate, publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate, specifice fazei de judecată, toate probele care au servit drept temei al trimiterii în judecată a unui inculpat, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale.

În urma operaţiunii de administrare a probelor, în condiţiile mai sus menţionate, instanţa poate evalua şi aprecia care dintre acestea exprimă adevărul, reţinându-le, motivat, ca suport al hotărârii judecătoreşti de condamnare sau achitare. Evaluarea completă şi justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză minuţioasă a materialului probator şi apoi pe o sinteză raţională a evaluărilor făcute prin examinarea probelor în ansamblul lor.

Analiza probelor impune examinarea fiecărui element probator în parte, pentru a elimina ceea nu are legătură cu cauza ori este vag şi nesigur. Din perspectiva unor asemenea cerinţe privind aprecierea probelor ce au caracter obligatoriu şi au menirea de a asigura constatarea faptelor şi a împrejurărilor cauzei, în mod corect şi complet în scopul aflării adevărului, se constată că, în speţă, instanţa de fond şi-a îndeplinit judicios obligaţia de a administra toate probele necesare pentru aflarea adevărului.

2a) În ceea ce priveşte critica vizând omisiunea aplicării art. 5 din C. pen. instanţa de control judiciar o apreciază ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la susţinerea privitoare la existenţa succesiunii de legi penale în timp, se constată că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii a fost încadrată anterior datei de 1 februarie 2014 în dispoziţiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi ulterior, nefiind dezincriminată, s-a regăsit în conţinutul art. 336 alin. (1) din noul C. pen.

Astfel, la data comiterii faptei de către inculpat - 28 noiembrie 2014 - textul art. 336 alin. (1) din C. pen. avea următorul conţinut:

"Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

Dar până la judecarea definitivă a cauzei, o parte a textului legal mai sus menţionat, respectiv sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 69/27.01.2015) şi, chiar dacă este real că până la expirarea celor 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, legiuitorul nu a intervenit pentru punerea în acord a dispoziţiilor respective cu decizia Curţii Constituţionale, acest fapt nu a avut însă, drept consecinţă dezincriminarea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., căci nu s-a modificat substanţial conţinutul constitutiv al infracţiunii analizate, ci s-au înlăturat doar prevederile neconforme cu legea fundamentală din cuprinsul acestui text care, după 27 ianuarie 2015, are următorul conţinut:

"Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

În ceea ce priveşte susţinerea apărării inculpatului că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 s-ar fi dezincriminat infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. şi că instanţa ar fi omis astfel să facă aplicarea art. 5 din C. pen., instanţa de control judiciar constată că aceste susţineri sunt vădit subiective şi lipsite de orice fundament real, câtă vreme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, fiind învestit cu examinarea unui recurs în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii Militare de Apel privind "stabilirea întinderii efectelor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, cu referire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.." l-a respins ca inadmisibil, reţinând în considerentele Deciziei nr. 6 din 16 mai 2016 (publicată în M. Of. nr. 492/30.06.2016) că:

"din cele 805 hotărâri judecătoreşti transmise de Ministerul Public, doar trei au fost de achitare, fără ca acestea să se fundamenteze pe argumentul dezincriminări infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. ca efect al deciziei instanţei de contencios constituţional care face obiectul prezentei sesizări, ci pe caracterul insuficient al probatoriului cu privire la dovedirea valorii alcoolemiei stabilite de lege pentru existenţa acestei infracţiuni. De altfel, şi în jurisprudenţa instanţei supreme ulterioară datei de 27 ianuarie 2015 au fost identificate hotărâri de condamnare definitivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.. Mai mult, problema semnalată prin prezentul recurs în interesul legii a făcut şi obiectul unui recurs în casaţie în care s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinându-se dezincriminarea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69/27.01.2015, cale de atac ce a fost respinsă ca nefondată".

Mai mult decât atât, în propriul demers analitic instanţa de apel consideră că se impune compararea textului incriminator de la art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu cel de la art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru a se constata dacă prin pronunţarea Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a instanţei de contencios constituţional, se poate aprecia că există o succesiune de legi penale în timp, faţă de momentul săvârşirii infracţiunii.

Intenţia legiuitorului de a păstra incriminarea faptelor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală este evidentă şi ea transpare din însăşi denumirea marginală a art. 336 din noul C. pen., care este "Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", chiar în condiţiile în care legiuitorul nu a preluat întocmai conţinutul vechiului text incriminator al respectivei fapte din art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ci l-a modificat în sensul că a precizat că momentul relevant pentru realizarea elementului material al infracţiunii este cel al prelevării mostrelor biologice, însă această modificare nu relevă intenţia legiuitorului de a dezincrimina faptele de conducere cu alcool nici in abstracto şi nici in concreto.

Dacă în ceea ce priveşte dezincriminarea in abstracto nu există niciun dubiu, dezincriminarea in concreto, admisă de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea de punere în aplicare a noului C. pen., se pretează unei analize mai aprofundate. Această dezincriminare in concreto poate opera, în accepţiunea art. 3 alin. (1) din Legea de punere în aplicare a noului C. pen., atunci când legiuitorul a înţeles să modifice elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi. Elementul constitutiv despre care este vorba în prezenta speţă este elementul material constând în acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Elementul material, sub aspectul său esenţial, rămâne însă acelaşi atât în noua reglementare, cât şi în vechea reglementare, întrucât legiuitorul nu a preluat pur şi simplu textul din vechea reglementare, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sângele conducătorului auto. Astfel, schimbarea adusă la 1 februarie 2014 de noua codificare penală este una de nuanţă şi vizează condiţia asociată elementului material legată exclusiv de momentul la care se cere existenţa în sânge a îmbibaţiei alcoolice peste limita prevăzută de lege: în vechea reglementare acest moment relevant era cel al depistării conducătorului în trafic, adică al conducerii efective, pe când în noua reglementare este cel al prelevării mostrelor biologice.

Urmare celor menţionate, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept care a vizat tocmai această modificare a legiuitorului, în sensul de a se cunoaşte care este rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări, ipoteză care deşi nu se regăseşte în prezenta speţă, are importanţă juridică pe acest palier de analiză, pentru a se contura o imagine de ansamblu asupra chestiunii deduse judecăţii din perspectiva modificărilor legislative intervenite în timp.

Prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 (publicată în M. Of. nr. 392 din 28 mai 2014) pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din noul C. pen., în ipoteza unei duble prelevări, relevant este rezultatul primei prelevări.

Faţă de cele anterior menţionate, instanţa de apel observă că fapta de conducere sub influenţa alcoolului săvârşită de inculpat întruneşte condiţia legată de valoarea îmbibaţiei alcoolice atât la momentul opririi în trafic, întrucât inculpatul a avut o alcoolemie apropiată de 1,65‰, astfel cum rezultă din expertiza medico - legală de recalculare retroactivă a alcoolemiei întocmită în faza de urmărire penală şi avizată de Comisia de Avizare şi Control din cadrul INML în faza de cercetare judecătorească în primă instanţă, cât şi la momentul prelevării unicei mostre biologice, când inculpatul a avut o alcoolemie de 1,40‰, aşa cum reiese din buletinul de analiză a probei de sânge.

Legiuitorul noului C. pen., introducând condiţia ca persoana să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge "la momentul prelevării mostrelor biologice", a avut ca scop excluderea posibilităţii unei recalculări ulterioare a îmbibaţiei de alcool în sânge, aşa cum se relevă în expunerea de motive, iar nu excluderea legăturii între acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul şi momentul la care se constată existenţa îmbibaţiei alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În scopul eliminării inconvenientelor create de recalcularea ulterioară a îmbibaţiei de alcool în sânge, legiuitorul a optat pentru momentul prelevării mostrelor biologice, ca moment imediat la care se poate stabili cu un grad înalt de precizie îmbibaţia alcoolică şi care, în acelaşi timp, prezintă relevanţă pentru acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul şi pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Aşadar, momentul prelevării mostrelor biologice constituie un unic moment, situat în imediata apropiere a acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, care prezintă relevanţă pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi care permite stabilirea îmbibaţiei de alcool în sânge cu un grad ridicat de precizie.

Acest fapt rezultă şi din dispoziţiile art. 190 alin. (8) din noul C. proc. pen., care, referindu-se la recoltarea de probe biologice în cazul infracţiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) din noul C. pen., utilizează sintagma "în cel mai scurt timp".

Prin urmare, instanţa de control judiciar, contrar susţinerilor apărării inculpatului, constată că este vădit nefondată critica vizând omisiunea aplicării legii penale mai favorabile în speţă, deoarece consideră nu se poate reţine că prin decizia instanţei de contencios constituţional ar fi intervenit practic o dezincriminare a faptei pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii inculpatul A. şi nici că de la momentul săvârşirii infracţiunii de către inculpat şi până în prezent s-ar putea vorbi de o succesiune de legi penale în timp, pentru a proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului şi, pe cale de consecinţă.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră nefondate şi celelalte critici de nelegalitate a hotărârii pronunţate în primă instanţă şi constată că nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru considerentele ce se vor releva în continuare.

Astfel, reevaluând materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că prima instanţă a reţinut în mod judicios împrejurările factuale cu trimitere la elementele probatorii corespunzătoare, a făcut o corectă încadrare juridică a faptei, apreciind justificat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., reţinând în mod just vinovăţia certă a inculpatului şi dispunând, în mod întemeiat, condamnarea acestuia pentru săvârşirea faptei pentru care au fost cercetat şi dedus judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că, în baza întregului material probator administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă, prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul A. a beneficiat, conform dispoziţiilor art. 4 C. proc. pen., art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost indubitabil răsturnată, iar probele administrate pe parcursul procesului penal şi reevaluate în etapa apelului nu au avut aptitudinea de a schimba, fie şi parţial, situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, motiv pentru care apreciază că nu se mai impune reluarea acesteia.

- Referitor la critica apărării vizând greşita condamnare a inculpatului, întrucât prima instanţă a ignorat conţinutul reglementării secundare aplicabile pentru stabilirea alcoolemiei şi a apreciat că se poate efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei pe baza unei singure mostre de sânge, fapt ce a generat un grad ridicat de imprecizie, neacordându-se eficienţă principiului in dubio pro reo, instanţa de control reţine următoarele:

Cu privire la fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prima instanţă, reţinând existenţa acesteia, a procedat corect atunci când, la termenul din 29 mai 2017, a dispus din oficiu efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" în vederea obţinerii de la Comisia de Avizare şi Control a avizării Raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 întocmit de aceeaşi instituţie în baza ordonanţei nr. 661/P/2014 din 22 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul interpretării/calculării retroactive a alcoolemiei inculpatului A..

Instanţa de control judiciar constată că pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei, sunt incidente, într-o succesiune cronologică, următoarele dispoziţii din legislaţia secundară:

- Ordinul nr. 1.134/C/255 din 25 mai 2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale (denumite în continuare Norme procedurale), emis de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii, publicat în M. Of. nr. 459 din 19 septembrie 2000, care potrivit art. 33 dispune "(1) în vederea efectuării expertizei medico-legale pentru a stabili intoxicaţia etilică, recoltarea sângelui necesar pentru determinarea alcoolemiei se face în cadrul instituţiilor de medicină legală sau, dacă acest lucru nu este posibil, în alte unităţi sanitare de la toate persoanele aduse de organele competente, cu respectarea normelor metodologice privind recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice.

(2) Calculul retroactiv al alcoolemiei oferă valori teoretice aproximative.

(3) Calculul retroactiv al alcoolemiei se efectuează numai în institutele de medicină legală de către o comisie formată dintr-un medic legist primar şi un farmacist sau toxicolog primar, care lucrează în cadrul laboratorului de toxicologie medico-legală al institutului respectiv, ambii având statutul de expert.

(4) Expertiza de recalculare a alcoolemiei se efectuează numai în cazurile în care s-au recoltat două probe de sânge la un interval de o oră între ele, precum şi, în mod excepţional, în cazul persoanelor aflate în stare clinică gravă: comă, şoc traumatic şi/sau hemoragie,intervenţii chirurgicale de urgenţă, dovedite prin documente medicale şi de la care nu s-a putut preleva a doua probă de sânge. Calculul retroactiv al alcoolemiei nu poate fi efectuat numai pe baza declaraţiilor existente la dosar.

(5) O expertiză privind calculul retroactiv al alcoolemiei se efectuează pentru o singură variantă de consum".

(6) În acelaşi caz, pentru variante diferite de consum, expertiza se efectuează numai la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată după cum urmează: de cel mult două ori, la solicitarea organelor de poliţie; a treia oară, numai la solicitarea parchetului; ori de câte ori solicită instanţa de judecată."(s.n.)

- Prin Ordinul nr. 1.512 din 12 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier (denumite în continuare Norme metodologice), (publicat în M. Of. nr. 812/20.12.2013), emis de Ministerul Sănătăţii, a fost abrogat ordinul sus-menţionat. La momentul publicării în Monitorul Oficial, art. 10 - 12 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1.512/2013 al ministrului sănătăţii aveau următorul conţinut:

Art. 10: "(1) Pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta două probe de sânge la un interval de o oră una faţă de cealaltă, fiecare probă fiind reprezentată printr-o cantitate de 10 ml sânge.

(2) Atunci când rezultatul testării cu un mijloc tehnic certificat nu indică prezenţa alcoolului în aerul expirat recoltarea celei de-a doua probe de sânge nu mai este necesară, putând fi efectuată numai la cererea persoanei în cauză.

(3) Imediat după recoltare, proba de sânge va fi distribuită în mod egal, în cantitate de câte 5 ml, în două vacuette, ce conţin o substanţă anticoagulantă.

(4) Probele biologice recoltate conform alin. (1), (2) şi (3) vor fi introduse în containerele trusei standard adecvate, care ulterior se va securiza.

Art. 11: "Supravegherea persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier în intervalul de timp de o oră dintre cele două recoltări de sânge revine poliţistului rutier.

Art. 12:

"(1) În cazul în care nu au fost recoltate două probe de sânge, la un interval de o oră una faţă de cealaltă, nu se va putea efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) situaţiile medicale grave în care, prin recoltarea celei de-a doua probe de sânge, s-ar pune în pericol iminent viaţa persoanei respective."

Prin urmare, la momentul adoptării (20 decembrie 2013), aceste dispoziţii nu erau în contradicţie cu cele din Normele procedurale aprobate prin Ordinul nr. 1.134/C/255 din 25 mai 2000. Mai este de observat că, în forma menţionată, Ordinul nr. 1.512/2013 al ministrului sănătăţii prevedea posibilitatea estimării retroactive a alcoolemiei pe baza unei singure probe de sânge, însă numai în situaţii medicale grave când, prin recoltarea celei de-a doua probe de sânge, se punea în pericol iminent viaţa persoanei respective.

- Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.192 din 15 octombrie 2014 (publicat în M. Of. nr. 769 din 23 octombrie 2014) a fost modificat Ordinul nr. 1.512 din 12 decembrie 2013, fiind astfel abrogate art. 11 şi art. 12 din Normele metodologice, iar pentru art. 10 s-a stabilit următorul conţinut:

"(1) Pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml.

(2) Imediat după recoltare, mostra de sânge se distribuie în mod egal, în cantităţi de câte 5 ml, în două tuburi speciale de recoltare vidate, care conţin o substanţă anticoagulantă.

(3) Imediat după introducerea cantităţii de sânge în tubul special de recoltare vidat, personalul medical care a efectuat recoltarea agită conţinutul tubului respectiv în vederea omogenizării.

(4) Mostra biologică recoltată conform alin. (1) şi (2) se introduce în containerul trusei standard adecvate, care ulterior se va securiza."

Prin urmare, aceste modificări erau în vigoare începând cu data de 23 octombrie 2014 (data publicării în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 1.192/2014 al ministrului sănătăţii) şi nu au fost modificate până la momentul 28 noiembrie 2014, data săvârşirii infracţiunii de inculpatul A..

Aşadar, la acel moment erau abrogate dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din Normele procedurale aprobate prin Ordinul nr. 1.512 din 12 decembrie 2013 referitoare la numărul mostrelor biologice recoltate şi la posibilitatea estimării retroactive a alcoolemiei în ipoteza recoltării a două probe de sânge, întrucât prin Ordinul nr. 1.192 din 23 octombrie 2014 a fost prevăzută obligativitatea prelevării unei singure mostre biologice.

Chiar dacă ulterior Ordinului nr. 1.512/2013 au mai fost modificate şi alte prevederi prin apariţia Ordinului nr. 1.621 din 29 decembrie 2014 (publicat în M. Of. nr. 10 din 7 ianuarie 2015), respectiv a Ordinului nr. 277 din 11 martie 2015 (publicat în M. Of. nr. 185 din 18 martie 2015), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază, în acord cu prima instanţă, că în cauză este incident Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.192 din 23 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1.512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, care era în vigoare şi în raport cu care s-a procedat la momentul prelevării unicei mostre de sânge de la inculpatul A., respectiv în noaptea de 28 - 29 noiembrie 2014, când urmare producerii accidentului de circulaţie (orele 23,45), acesta a fost testat cu etilotestul de tip X (mijloc tehnic certificat), la aproximativ 50 de minute de la momentul incidentului rutier (00,30), fiind depistat ca având o alcoolemie peste limita permisă de lege, în concret de 0,69 ml/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa de control judiciar constată că este lipsit de relevanţă penală faptul că, atât la 22 iunie 2015 (data emiterii ordonanţei procurorului în dosarul nr. x/2014, pentru efectuarea unei expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a nivelului alcoolemiei, cât şi la 29 mai 2017 (data solicitării de către instanţă a avizului Comisiei de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", ori la 14 iunie 2017 (data avizării raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016, precum şi la 12 decembrie 2017 (data pronunţării hotărârii), erau în vigoare prevederile actuale - Ordinul nr. 277 din 11 martie 2015 (art. 10 şi art. 102), din care rezultă, în esenţă, că se instituie interdicţia estimării retroactive a alcoolemiei, dacă nu se recoltează două mostre de sânge la interval de o oră una de cealaltă, prevedere care, însă, nu este aplicabilă la speţa de faţă.

Totodată, se mai reţine că iniţial inculpatul A. s-a prevalat de dreptul la tăcere (în faza de urmărire penală), primele date despre incidentul rutier în care a fost implicat fiind consemnate în procesul-verbal de constatare de la faţa locului întocmit de organul de cercetare penală la 28 noiembrie 2014 şi în care, în esenţă, s-a consemnat, pe de o parte, că testarea s-a efectuat cu etilotestul la poziţia 00325, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe de altă parte, că sus-numitul a declarat verbal: "(...) am consumat o bere alcoolică în localitatea Recea Cristur, judeţul Cluj, fiind adus în mun. Cluj-Napoca de o cunoştinţă cu autoturismul său până pe str. Z unde aveam autoturismul parcat, m-am urcat la volanul acestuia şi am condus până pe str. X unde am avut accidentul (...)".

Ulterior, inculpatul, prin unica declaraţie dată la 15 mai 2017 în faza de cercetare judecătorească în primă instanţă, şi-a nuanţat poziţia arătând că anterior consumului celor două beri de câte 0,5 l fiecare, a mâncat şi produse alimentare tradiţionale, că intervalul orar reţinut în rechizitoriu (orele 21,00 - 22,00) nu este cel corect, ci cel între orele 23,00 - 23,30 şi a recunoscut atât comiterea faptei, cât şi împrejurarea că la momentul prelevării probei biologice şi examinării clinice din noaptea accidentului nu şi-a menţionat corect datele antropometrice susţinând că "din nefericire a fost prima oară după foarte mulţi ani când m-am urcat băut la volan" şi "că la data faptei aveam în jur de 110 kg şi o înălţime de 1,86 m, fiind posibil să fi declarat mai puţin în faţa medicului".

De altfel, tocmai atitudinea vădit subiectivă şi oscilant - omisivă a inculpatului în a relata cu promptitudine şi exactitate, pe de o parte, cantitatea şi intervalul de timp în care a consumat alimente şi alcool înainte de momentul producerii accidentului rutier şi, pe de altă parte, datele personale (fizionomice) - greutate şi înălţime - vine să expliciteze neconcordanţa dintre alcoolemia teoretică de 1,65 g ‰ rezultată din datele de consum furnizate de acesta (conform raportului de expertiză medico - legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016) şi valoarea certă de 1,40 g ‰ stabilită la analiza toxicologică efectuată pe mostra biologică recoltată de la inculpat (buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x/IX/a/1184 din 3 decembrie 2014), diferenţă care demonstrează un consum real de alcool mai mare decât cel declarat, situaţie care a fost speculată de apărare în favoarea inculpatului, atunci când a contestat posibilitatea estimării retroactive a alcoolemiei şi a susţinut existenţa unui dubiu puternic care trebuie să îi profite acestuia.

Instanţa de control judiciar, în acord cu actul de sesizare a instanţei şi cu cele dispuse de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reevaluând şi coroborând materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât şi cel administrat nemijlocit în faza de cercetare judecătorească [(procesul-verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de schiţa locului accidentului şi planşa foto privind aspectele fixate cu ocazia cercetării la faţa locului; declaraţia inculpatului/suspectului A.; declaraţiile persoanei vătămate/martorului C., precum şi declaraţiile martorilor: D., E., F. şi G.; buletinele de testare cu aparatul alcooltest x a inculpatului şi a martorului C.); buletinul de examinare clinică - însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică şi ordonanţa de efectuare a constatării medico-legale toxicologice; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. x/IX/a/1184 din data de 3 decembrie 2014; ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emise în dosarul nr. x/2014 din 22 iunie 2015 prin care s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, din 1 iulie 2015, prin care s-a respins cererea inculpatului de suplimentare a obiectivelor expertizei medico-legale, din 11 octombrie 2016, prin care s-a dispus predarea unui înscris şi respectiv, asupra probelor solicitate de inculpat, opinia expertului parte H.; cererile şi memoriile depuse de apărătorul ales al inculpatului; raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016; avizul nr. X din 19 iunie 2017 dat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă INML Bucureşti pentru raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016 reţine că la data de 28 noiembrie 2014, în jurul orelor 23,45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, pe strada X, pe sensul de mers către Calea Turzii, din municipiul Cluj-Napoca şi, în dreptul imobilului cu nr. 13 inculpatul nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa sa şi a produs un accident de circulaţie, intrând în coliziune cu autoturismul marca x condus de martorul C., autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga.

Urmare impactului produs a rezultat avarierea ambelor autoturisme implicate în accidentul rutier şi vătămarea corporală uşoară a martorului C., care nu a formulat plângere refuzând să se deplaseze la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea examinării sale medico-legale.

După producerea evenimentului rutier, la ora 00,36, ambii conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest X, de către organele de poliţie sosite la faţa locului, rezultatul fiind negativ pentru martorul C., iar pentru inculpatul A. s-a relevat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform buletinelor de testare aflat la dosarul de urmărire penală.

Faţă de valoarea obţinută la testarea cu aparatul etilotest, inculpatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgenţe nr. 1 din Cluj-Napoca, în vederea recoltării probei biologice pentru stabilirea alcoolemiei, unde a fost efectuată la orele 01,30 prelevarea unicei probe de sânge, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1.192 din 23 octombrie 2014, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat în cadrul acestei unităţi medicale.

În cuprinsul Buletinului de examinare clinică - însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică martorul D., medic la Unitatea de Primiri Urgenţe nr. 1 din Cluj-Napoca, a consemnat la examenul clinic că inculpatul prezenta halenă alcoolică, pupilă midriază, facies hiperemic, la rubrica "parametri antropometrici" greutatea de 100 kg şi înălţimea de 186 cm, iar la rubrica "menţiuni formulate de persoana supusă recoltării probelor biologice" că inculpatul a confirmat consumul de alcool (bere) şi de medicaţie anti-hipertensivă, în intervalul 21,00 - 22,00 şi a negat că ar fi mâncat alimente înainte de a consuma alcool, la final inculpatul A. semnând fişa, fără obiecţiuni sau observaţii.

Urmare emiterii ordonanţei nr. 166/P/2014 din 22 iunie 2015 de către procurorul de caz, Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" a întocmit Raportul de expertiză medico - legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, conchizând că inculpatul A. avea, la ora 23,45, o alcoolemie de circa 1,65 g ‰, în raport de împrejurările obiective ale cauzei, respectiv de rezultatul buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 3 decembrie 2014 nr. x/IX/a/1184 care a relevat că, la ora 01,30, inculpatul avea o alcoolemie de 1,40 g ‰, al testării cu aparatul etilotest X, de menţiunile din buletinul de examinare clinică - însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică, din care a rezultat că inculpatul a consumat alcool (bere), a luat medicamente anti-hipertensive în intervalul orar 21,00 - 22,00 şi nu a mâncat înainte de a consuma alcool, precum şi de valoarea medie de absorbţie a unui individ a alcoolului ingerat). Inculpatului A. i s-a admis cererea de a-şi desemna un expert parte, iar opinia medico-legală a doctorului H. a fost ataşată dosarului de urmărire penală.

În cuprinsul raportului de expertiză medico-legală s-a menţionat, în esenţă, că există o diferenţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite la analiză, întrucât "neconcordanţa denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat", iar la ora prelevării sângelui, cât şi la ora evenimentului rutier, alcoolul din organismul inculpatului se afla în faza de eliminare.

Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", la 14 iunie 2017 a avizat raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 din 27 iulie 2016 (A12/2082/15) efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", privind pe inculpatul A. (avizul nr. X din 19 iunie 2017 - dos. fond), concluziile acestui raport de expertiză s-au corelat cu datele existente în buletinul de analiză toxicologică nr. x din 3 decembrie 2014, cu elementele cuprinse în buletinul de examinare clinică însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică din 28 noiembrie 2014, dar şi cu buletinele de testare cu aparatul alcooltest X a inculpatului şi a martorului C..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, raportând criteriile legale de incriminare la modul concret în care s-a formulat acuzarea parchetului şi verificând susţinerile apelantului inculpat prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului constată că inculpatul a reiterat, în esenţă, aceleaşi critici susţinute atât în etapa camerei preliminare, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti în primă instanţă (vizând nevinovăţia sa în legătură cu fapta ce i se impută; că acuzarea se bazează pe o probă nelegală, deoarece nu se putea efectua o estimare retroactivă a alcoolemiei prin prelevarea unei singure probe de sânge; incompatibilitatea specială a membrilor comisiei care au întocmit raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, respectiv incompatibilitatea experţilor prin raportare la dispoziţiile art. 174 alin. (1) coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. aptitudinea raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 de a emite concluzii ştiinţifice concludente în cauza pendinte, în condiţiile în care, pe de o parte, conţinutul este preluat din cuprinsului raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 care s-a efectuat în absenţa unei ordonanţe emise de procurorul de caz, iar pe de altă parte, estimarea retroactivă a alcoolemiei inculpatului nu se putea efectua în situaţia în care a fost prelevată o unică mostră de sânge, fiind astfel încălcate dispoziţiile legislaţiei secundare în domeniu), apărări care, în parte, au făcut deja obiectul analizei judicioase a judecătorului de cameră preliminară din cadrul secţiei penale (care a examinat legalitatea administrării probelor şi a actelor efectuate la urmărire penală, fiind tranşate la termenul din 19 ianuarie 2017, prin încheierea nr. 31, rămasă definitivă prin încheierea nr. 33/C din 14 aprilie 2017 prin care s-a respins contestaţia formulată de inculpatul A.), iar asupra celorlalte s-a pronunţat prima instanţă atunci când, în mod corect, a dispus condamnarea acestuia.

Totodată, se constată că prima instanţă a procedat în mod justificat atunci când reţinând că raportul de expertiză medico-legală nr. x/i/2015 efectuat în absenţa unei ordonanţe emise de procurorul de caz nu are nicio valoare probatorie, l-a ignorat, cu atât mai mult cu cât a observat că nici procurorul nu l-a menţionat în cuprinsul rechizitoriului atunci când a făcut referire la probele şi mijloacele de probă pe care s-a întemeiat acuzarea, dar a acordat valoare probatorie raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, în măsura în care, fiind dispus în baza unei ordonanţe a procurorului de caz şi administrat cu respectarea normelor legale în vigoare (primare şi secundare), concluziile acestuia s-au coroborat cu celelalte probe administrate în dosar (buletinele toxicologice, avizul Comisiei de Avizare şi Control de pe lângă INML şi declaraţiile martorilor audiaţi pe parcursul procesului penal), neidentificându-se astfel, niciun indiciu/element din care să rezulte că experţii care au întocmit-o nu ar fi fost obiectivi şi că s-ar fi aflat în vreo situaţie de incompatibilitate sau că ar fi existat vreun motiv de nelegalitate/nulitate care să atragă excluderea acestui mijloc de probă din ansamblul probator.

Câtă vreme inculpatul nu a precizat dispoziţiile legale a căror pretinsă încălcare s-ar circumscrie unei nulităţi relative, iar judecătorul de cameră preliminară nu a identificat neregularităţi sancţionabile cu nulitatea absolută, cererea de excludere a probelor în mod just a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmare propriului demers analitic cu privire la întrunirea cerinţelor tragerii la răspundere penală a inculpatului A. pentru fapta ce a făcut obiectul cercetării şi judecăţii, în raport cu situaţia de fapt mai sus reţinută, constată că s-a dovedit cu certitudine vinovăţia inculpatului în legătură cu săvârşirea infracţiunii imputate care există în materialitatea ei, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 136 alin. (1) din C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Aşadar, prima instanţă a procedat în mod corect atunci când şi-a însuşit situaţia de fapt, astfel cum a fost detaliată prin actul de sesizare şi, în mod justificat, a apreciat că, în cauză, se impune condamnarea inculpatului, reţinând ca fiind fost dovedită, fără dubiu, vinovăţia acestuia în comiterea faptei.

În altă ordine de idei, faptul că, potrivit codificării procesual penale, judecătorul de cameră preliminară, atunci când soluţionează cereri şi excepţii formulate ori ridicate din oficiu, este limitat la analizarea exclusivă a înscrisurilor (documentelor) noi prezentate şi nefiindu-i permisă examinarea şi chiar administrarea altor tipuri de probe/mijloace de probă, a fost sancţionat ca neconstituţional, întrucât conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017 (publicată în M. Of. nr. 166 din 6 februarie 2018) s-a statuat că:

"soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara «oricăror înscrisuri noi prezentate» este neconstituţională".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a apreciat în considerentele aceleiaşi decizii că dispoziţiile art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 "aduc atingere dreptului la apărare şi egalităţii de arme, componentă a dreptului părţilor şi persoanei vătămate la un proces echitabil" prin limitarea mijloacelor de probă ce pot fi administrate "în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii" (parag. 46).

De asemenea, instanţa de contencios constituţional a mai precizat că, examinând actualul conţinut al dispoziţiilor procesual penale de la art. 345 alin. (1) "va fi afectată legitimitatea hotărârii judecătoreşti întemeiată pe mijloacele de probă administrate nelegal în faza de urmărire penală şi necontestate în mod efectiv de către părţi (...) în procedura de cameră preliminară", per a contrario, în cazul în care mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală au fost contestate de către părţi, legitimitatea hotărârii pronunţate nu ar mai fi pusă în discuţie.

Or, în speţă, inculpatul, pe tot parcursul procesului penal a contestat în mod repetat/constant legalitatea raportului de expertiză medico-legală, astfel cum mai sus s-a relevat, însă atât judecătorul de cameră preliminară, cât şi prima instanţă au examinat efectiv susţinerile apărării şi, constatând inexistenţa vreunui impediment în a acorda relevanţă probatorie acestui mijloc de probă, l-au apreciat justificat ca fiind un mijloc de probă administrat cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

De altfel, atât mijloacele de probă, cât şi celelalte probe administrate în cauză au fost întocmite şi obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale confirmând învinuirea adusă inculpatului, iar inculpatul A. a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea consumului de alcool şi, apoi, a conducerii pe drumurile publice a autoturismului său, contestând doar rezultatul alcoolemiei calculată/estimată retroactiv.

2b) Cele mai sus expuse îşi menţin valabilitatea argumentativă şi pentru respingerea ca nefondată şi a criticii de netemeinicie a hotărârii pronunţate în primă instanţă vizând greşita respingere a cererii de înlăturare din categoria mijloacelor de probă a raportului de expertiză medico-legală nr. x/i/2015, (probă apreciată de apărare ca fiind obţinută în mod nelegal şi care, potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (2) C. proc. pen., nu mai putea fi folosită în procesul penal, urmând a fi exclusă).

- Referitor la celelalte critici de netemeinicie formulate, în subsidiar, de apelantul inculpat, prin apărător ales (vizând greşita individualizare a pedepsei şi a modalităţii de executare acesteia, precum şi cu privire la solicitarea de a se pronunţa asupra solicitării exprese de amânare a aplicării pedepsei), instanţa de control judiciar constată că sunt, de asemenea, nefondate, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.

Inculpatul A. a solicitat ca instanţa de control judiciar, în cazul în care nu va găsi întemeiate toate celelalte critici şi va aprecia că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii ce i s-a reţinut în sarcină, să acorde eficienţa cuvenită criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 din C. pen., îndeosebi celor referitoare la persoana inculpatului şi să aplice acestuia pedeapsa amenzii penale, urmând să dispună şi amânarea aplicării pedepsei, considerând că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 83 din alin. (1) din C. pen.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă cu 1 an închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere natura faptei şi gradul ridicat de pericol social concret al acesteia, rezultat din modul în care inculpatul a acţionat, (provocând un accident de circulaţie în timp ce şi-a condus propriul autoturism pe un drum public sub influenţa băuturilor alcoolice şi producând rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea autoturismelor implicate în accident), calitatea avută la data săvârşirii faptei (de senator în Parlamentul României), afectarea negativă a valorilor sociale ocrotite (siguranţa în circulaţia rutieră pe drumurile publice), afectarea imaginii şi prestigiului instituţiei legislative naţionale, circumstanţele personale ale inculpatului, dar şi conduita procesuală pozitivă anterioară şi ulterioară comiterii faptei.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., acestea reflectându-se în mod corespunzător în cuantumul orientat spre minim al pedepsei principale dată spre executare inculpatului, nejustificându-se nici înlocuirea pedepsei de 1 an închisoare cu pedeapsa mai puţin severă a amenzii penale şi nici amânarea aplicării pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilant-omisivă, nuanţându-şi poziţia în scopul evident de a-şi diminua până la anulare răspunderea penală pentru fapta reţinută în sarcină.

Astfel, inculpatul A., atât la momentul cercetării accidentului şi constatării de la faţa locului din 28 noiembrie 2014, cât şi la momentul examinării sale clinice şi prelevării unicei probe biologice (în noaptea de 28 - 29 noiembrie 2014), precum şi în faţa primei instanţe (la 15 mai 2017), a furnizat/declarat aspecte şi relaţii parţial neconforme cu realitatea referitoare la datele sale antropometrice (atribuindu-şi valori diferite ale greutăţii, iniţial de 100 kg, ulterior de 110 kg), precum şi la împrejurările reale ale cauzei anterioare producerii accidentului rutier (iniţial cantitatea de bere consumată fiind de 500 ml, negând că ar fi mâncat şi alimente, ulterior afirmând consumul a 2 sticle de bere de câte 500 ml, produse alimentare tradiţionale româneşti, precum şi administrarea de medicaţie anti-hipertensivă într-un interval orar diferit de cel reţinut în actul de inculpare ca fiind cel ce a precedat momentului când a fost depistat la volan conducând sub influenţa alcoolului.

În acest sens, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, consecinţele moderat grave ale acesteia, circumstanţele personale ale inculpatului şi conduita pe care acesta a înţeles să o adopte pe parcursul procesului penal justifică pe deplin tratamentul sancţionator aplicat de prima instanţă, 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., pe durata uni termen de încercare de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C. pen.

Prima instanţă procedând la această formă de individualizare a executării pedepsei a respins implicit cererea de amânare a aplicării pedepsei, iar instanţa de control judiciar constată că numai astfel se poate ajunge la schimbarea atitudinii inculpatului faţă de valorile legii penale pe care le-a nesocotit prin fapta comisă, cu atât mai mult cu cât, prin lipsa de probitate de care inculpatul a dat dovadă, acesta a dus în derizoriu înalta funcţie publică deţinută, lezând şi prestigiul Parlamentului din România în care acesta şi-a desfăşurat activitatea, afectând încrederea publică în conduita demnă şi ireproşabilă a reprezentanţilor săi aleşi care îşi desfăşoară activitatea în cel mai înalt for legislativ naţional.

Nivelul superior de instruire al inculpatului, funcţiile politice ocupate de-a lungul timpului în plan intern, activitatea profesională anterioară şi conduita corespunzătoare înainte şi după săvârşirea faptei nu au reprezentat pentru inculpat o barieră în calea încălcării legii penale, iar fapta comisă prezintă un grad de pericol relativ ridicat, câtă vreme conducerea autoturismului pe drumurile publice sub influenţa alcoolului s-a materializat prin producerea respectivului accident de circulaţie.

Însă atitudinea sa relativ sinceră a inculpatului, de recunoaştere şi regret a faptei reţinută în sarcină şi toate celelalte circumstanţe personale au primit suficientă eficienţă la momentul la care instanţa de fond a individualizat pedeapsa aplicată acestuia, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, astfel că instanţa de apel apreciază că nu se justifică în niciun mod modificarea tratamentului sancţionator aplicat în prezenta cauză.

Având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază că reeducarea inculpatului în spiritul respectării valorilor apărate de legea penală nu este posibilă decât prin menţinerea pedepsei aplicate prin sentinţa penală apelată, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare şi al conţinutului măsurilor de supraveghere instituite în sarcina acestuia, şi contrar susţinerilor apărării, nu se impune amânarea aplicării acesteia, deşi sunt îndeplinite cerinţele art. 83 alin. (1) din C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de control judiciar va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.

Procesat de GGC - CL