Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că recurentul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., considerând că acest text de lege contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României, precum şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În esenţă, s-a arătat că se critică textul de lege invocat ca şi temei de casare prin prisma necorelării lui cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în condiţiile în care cazul de împiedicare a punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale, reglementat de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., consacră două teze, şi anume: fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege.
Or, în materia recursului în casaţie din actuala legislaţie, conform practicii Înaltei Curţi rezultă că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ar fi incident doar în situaţia lipsei tipicităţii obiective a infracţiunii, nu şi în ipoteza lipsei tipicităţii subiective.
Însă, având în vedere definiţia infracţiunii prevăzută de art. 15 alin. (1) C. proc. pen., apărătorul recurentului inculpat a susţinut că prevederea faptei de către legea penală, în mod firesc, trebuie să cuprindă întrunirea tuturor elementelor de conţinut ale incriminării, atât obiective cât şi subiective.
S-a opinat de către autorul excepţiei de neconstituţionale că, prin reglementarea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., legiuitorul nu ar fi intenţionat sa excludă lipsa tipicităţii subiective din sfera situaţiilor în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate judeca conformitatea deciziei din apel cu regulile de drept aplicabile, întrucât "existenţa vinovăţiei face parte din conţinutul incriminării, astfel încât, în esenţă, inexistenţa vinovăţiei duce la inexistenţa infracţiunii, având aceleaşi consecinţe ca şi inexistenţa laturii obiective, sau cu lipsa incriminării unei anumite fapte, iar neobservarea (sau ignorarea) lipsei vinovăţiei conduce tot la o condamnare nelegală, exact ca şi o condamnare pentru o faptă căreia îi lipseşte latura obiectivă sau pentru o faptă care constituie, de exemplu, o contravenţie, nu o infracţiune".
Prin cererea de sesizare formulată, s-a concluzionat că, prin modul de redactare, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este lipsit de claritate şi previzibilitate, raportat la reglementarea celor două teze distincte din art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ce trebuie sa aibă aceeaşi consecinţă juridică, prin urmare, cazul de recurs în casaţie criticat prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu reglementează într-un mod clar, neechivoc acoperirea şi tezei a II-a din art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ci numai a tezei I.
Sub aspectul admisibilităţii, s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv: excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti; ea priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; a fost invocată de una dintre părţi (recurent, prin avocatul ales); Curtea Constituţională nu a declarat anterior neconstituţionale prevederile atacate.
Astfel, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra excepţiei invocate.
Deliberând asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 2, art. 29 şi art. 31 din Legea nr. 47/1992, sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului a posteriori implică examinarea prealabilă a patru cerinţe de admisibilitate, expres prevăzute de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că recurentul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., fiind astfel îndeplinite cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs, dispoziţiile legale criticate sunt în vigoare, iar Curtea Constituţională nu a constatat neconstituţionalitatea acestui text de lege printr-o decizie anterioară.
În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţionarea cauzei instanţa a constatat că autorul excepţiei nu urmăreşte un control efectiv al constituţionalităţii ci urmăreşte o interpretare din partea instanţei de control constituţional a dispoziţiilor contestate.
Argumentul imprevizibilităţii ce a fundamentat cererea de sesizare ar deriva, în opinia autorului excepţiei, din conţinutul "redundant" al art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (care distinge între tipicitatea obiectivă a infracţiunii şi elementul său subiectiv) şi din concluziile diferite la care s-ar ajunge prin interpretarea acestei norme în corelaţie cu art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În acest context, instanţa a considerat că autorul excepţiei tinde nu la clarificarea înţelesului art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci urmăreşte să obţină o concluzie asupra măsurii în care acest caz de casare are în vedere una sau ambele teze ale impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Cu atât mai mult, finalitatea sesizării Curţii Constituţionale nu este asigurată atunci când excepţia de neconstituţionalitate se grefează, în mod determinant, pe existenţa unor opinii divergente exprimate în doctrina de specialitate, neînsoţite însă de o reflexie jurisprudenţială consistentă, care să susţină ipoteza imprevizibilităţii dispoziţiei legale criticate şi să justifice sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători la data de 28 februarie 2018, sub nr. 566/1/2018, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 2 aprilie 2018.
La acelaşi termen au avut loc. şi dezbaterile, iar concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de inculpatul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că excepţia are în vedere neconstituţionalitatea art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menţionate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de inculpatul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia ridicată.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpat în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât nu sunt apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
De asemenea, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu este folosit de inculpat în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.
Interpretarea şi aplicarea legii este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, Curtea Constituţională a României neavând o astfel de competenţă, ci având exclusiv rolul de garant al supremaţiei Constituţiei.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2018.
Procesat de GGC - CL