Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

1. Acțiune disciplinare. Excepție de nelegalitate invocată în fața Secției pentru procurori în materie discplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Inadmisibilitate

2. Fapte care aduc atingere onoarei și prestigiului funcției de magistrat. Abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit.a) din Legea nr. 303/2004

 

                                                                     Legea nr. 554/2004, art. 4

                                                                      Legea nr. 303/2004, art. 90, art. 99 lit. a)

                                                                      Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 17

                                                                      Legea nr. 161/2003, art. 104

 

       1. Potrivit prevederilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, o excepţie de nelegalitate poate fi invocată în cadrul unei proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti.

           Astfel, raportat la cadrul legal menţionat, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut în mod corect inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate având ca obiect ordinele emise de inspectorul-şef din cadrul Inspecției Judiciare, deoarece nu a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti, aplicându-se, prin analogie, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut în mod consecvent faptul că sunt inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate invocate în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, care nu sunt instanţe judecătoreşti în sensul dispoziţiilor art.126 alin.(1) din Constituţie şi art.2 alin.(2) din Legea nr.304/2004.

 

        2. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art.90 din Legea nr.303/2004, art.17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art.104 din Legea nr. 161/2003 precum şi din prevederile Declaraţiei privind etica judiciară de la Londra (2010), judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie, relaţiile acestora la locul de muncă bazându-se pe respect şi bună-credinţă, fiind în acelaşi timp datori să se abţină de la orice comportament lipsit de tact şi delicateţe şi nu doar de la cel care este contrar legii.

          Or, prin modul în care a înţeles să îşi exercite atribuţiile specifice, procedând, în instrumentarea unei cauze penale, la audierea colegei sale procuror, în calitate de martor, într-o manieră lipsită de tact, aparte, singulară, în condiţiile în care audierea s-a făcut în prezenţa unui avocat din oficiu, nesolicitat de martor şi a unui comisar şef de poliţie, în calitate de martor asistent - instituţie reglementată în vechiul Cod de procedură penală, uzitată, în practică, de organele de urmărire penală la audierea în calitate de martori a unor persoane neşcolarizate, care nu cunosc să scrie sau să citească -, pârâtul procuror a adus atingere onoarei şi prestigiului funcţiei în ceea ce priveşte buna-credinţă, lipsa de tact şi delicateţe, adoptând o conduită care, chiar dacă nu este contrară dispozițiilor exprese ale legii, are valenţa de a afecta autoritatea specifică funcţiei de magistrat, imaginea unităţii de parchet, respectul şi buna-credinţă în relaţiile la locul de muncă, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

 

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr.133 din 25 iunie 2018

 

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/P/2017, Inspecţia Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art.100 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr.303/2004”), pârâtului A.– procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X., pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit.a) şi lit.t) teza întâi raportat la art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004.

II. Hotărârile instanţei de disciplină

2. Prin Încheierea din 14 iunie 2017, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) respinge excepţiile invocate de pârâtul procuror, respectiv excepţia nelegalei sesizări a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară, excepţia nelegalei exercitări a acţiunii disciplinare şi excepţia nelegalităţii efectuării cercetării disciplinare, ca neîntemeiate; (ii) admite probele solicitate de Inspecţia Judiciară, respectiv proba cu înscrisurile existente la dosar şi înscrisul depus la termenul respectiv, precum şi proba constând în audierea pârâtului procuror; (iii) admite pârâtului proba constând în audierea sa şi respinge proba testimonială solicitată, constând în audierea martorilor B. şi C.; (iv) admite proba testimonială constând în audierea doamnei procuror D.; (v) se va emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria X. pentru a se comunica stadiul dosarului nr. y/P/2016 şi eventual soluţia dispusă în acest dosar.
3. Prin Încheierea din 5 iulie 2017, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) pune în vedere reclamantei Inspecţia Judiciară să prezinte la dosar documentele interne care au stat la baza desemnării altor persoane, în calitate de reprezentanţi ai Inspecţiei Judiciare, în vederea semnării Rezoluţiei nr.1415/IJ/DIP/2017, respectiv pentru inspectorul-şef şi pentru directorul Direcţiei pentru procurori; (ii) prorogă audierea pârâtului şi a martorului D.; (iii) dispune citarea martorului D..
4. Prin încheierea din 13 septembrie 2017, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei nr.1415/IJ/DIP/2017, excepţie invocată de pârât; (ii) respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtului de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în contencios administrativ împotriva Ordinelor nr.45/2015 şi nr.17/2016 ale inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare; (iii) respinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Ordinelor nr.45/2015 şi nr.17/2016 ale inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, excepţie invocată de pârât; (iv) respinge cererea de suplimentare a probatoriului formulată de pârât; (v) amână pronunţarea la data de 20 septembrie 2017.
5. Prin Hotărârea nr.11P din 20 septembrie 2017, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: a) cu unanimitate, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza întâi raportat la art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004; b) cu majoritate: (i) admite în parte acţiunea disciplinară; (ii) în baza art.100 lit.b) din Legea nr.303/2004, aplică pârâtului A.– procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X., sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare cu 20% pe o perioadă de 4 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.a) din aceeaşi lege; (iii) în baza art.451, 452 şi 453 C.proc.civ., obligă reclamanta Inspecţia Judiciară la plata parţială a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, în sumă de 3.272,50 lei, către pârâtul A.

III. Recursurile declarate în cauză

Recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară

6. Recurenta-reclamantă  Inspecţia Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii nr.11P din 20 septembrie 2017, în temeiul art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., susţinând că hotărârea este nelegală sub aspectul respingerii în parte a acţiunii disciplinare privind săvârşirea de către pârât a abaterii disciplinare prevăzute  de art.99 lit.t) teza întâi raportat la art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004, pentru argumentele arătate în continuare.
7. Elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza întâi raportat la art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004 este evidenţiat de încălcarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorului prevăzute în art.114-124 Cod procedură penală, aspect de altfel reţinut în hotărârea recurată.
8. Analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare în discuţie se realizează prin raportare la principiul independenţei procurorilor, reglementat de art.64 alin.(2) din Legea nr.304/2004, şi în strânsă legătură cu principiul legalităţii şi principiul responsabilităţii. Cu referire la principiile menţionate, recurenta-reclamantă invocă extrase din considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr.588/2007 şi nr.2/2012.
9. Normele procedurale a căror încălcare de către pârât a fost reţinută de instanţa de disciplină sunt de strictă interpretare şi nu pot fi interpretate arbitrar de magistrat, iar  faptul că în dosarul în care a fost audiat în calitate de martor procurorul D., nu are relevanţă  faptul că nu a fost formulată plângere conform art.336-339 Cod procedură penală, în condiţiile în care soluţia adoptată în cauză a fost de clasare ca urmare a renunţării la urmărire penală.
10. Legiuitorul nu a condiţionat existenţa abaterii disciplinare de producerea unor consecinţe de o gravitate deosebită, aşa cum s-a reţinut în hotărârea atacată.
11. Consecinţa abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza întâi raportat la art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004, în sensul vătămării unei persoane, s-a produs prin însăşi admiterea acţiunii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004, context în care s-a realizat legătura indisolubilă între cele două abateri disciplinare. În acest context, încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material şi procesual a avut drept efect, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârea recurată, atingerea adusă onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.
12. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere prevederile art.453 alin.(2) C.proc.civ., recurenta-reclamantă solicită, în situaţia respingerii recursului, compensarea cheltuielilor de judecată, întrucât acţiunea formulată de Inspecţia Judiciară a fost admisă în parte, iar Consiliul Superior al Magistraturii este ordonator principal de credite şi Inspecţia Judiciară este ordonator secundar de credite.

Recursul declarat de pârâtul A.

13. Pârâtul A.– procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr.11P din 20 septembrie 2017 şi  încheierilor  de  şedinţă  din  14 iunie 2017, 5 iulie 2017 şi 13 septembrie 2017 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori în materie disciplinară.
14. Referitor la Încheierea din 14 iunie 2017, recurentul-pârât expune, în esenţă, criticile arătate în continuare.
15. Cu privire la soluţia de respingere a excepţiilor invocate, recurentul-pârât susţine următoarele: (i) instanţa disciplinară a interpretat şi a apli­cat greşit dispoziţiile Codului de procedură penală, Codului de procedură civilă, ale art.45 şi art.46 din Legea nr.317/2004 şi ale art.6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucră­rilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.1027/2012 („Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucră­rilor de inspecţie”) apreciind în mod nelegal că cercetarea disciplinară, exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea instanţei disciplinare ar fi fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, deşi acestea au fost realizate cu nerespectarea principiului independenţei judecătorilor şi pro­curorilor şi principiului conform căruia aceştia se supun numai legii, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară a apreciat asupra legalităţii actelor efectuate de pârâtul procuror, deşi părţile implicate în dosarul penal instrumentat nu le-au contestat, inculpatul fiind trimis în judecată la acest moment; (ii) Inspecţia Judiciară a încălcat dispoziţiile art.54 lit.b) şi art.342 Cod procedură penală, întrucât s-a substituit judecătorului de cameră preliminară, în exercitarea acţiunii disciplinare şi se­sizarea Secţiei; (iii) considerentele din hotărârea atacată referitoare la abaterea prevăzută de art.99 lit.t) teza întâi din Legea nr.303/2004, în sensul că analiza legalităţii mijloace­lor de probă administrate în dosarul penal, inclusiv a declaraţiei de martor a procurorului D., revine primului-procuror şi instanţei de judecată, sunt în contradicţie cu soluţia respingerii excepţiei nelegalităţii efectuării cercetării disci­plinare, exercitării acţiunii disciplinare şi sesizării instanţei de disciplină, în fundamentarea căreia s-a reţinut că nu au fost încălcate norme care să ducă la nulitatea actului. Rezultă astfel că, în ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004, hotărârea cuprinde motive contradictorii; (iv) instanţa de disciplină a în­călcat dispoziţiile art.6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lu­crărilor de inspecţie, întrucât,  constatând că excede competenţelor sale orice sesizare având ca obiect verificarea unui act de procedură, trebuia să admită excepţia nelegalităţii şi să respingă acţiunea disciplinară ca inadmisibilă.
16. Cu privire la probatoriul încu­viinţat, recurentul-pârât susţine că: (i) proba testimonială constând în audierea martorilor B. şi C. a fost respinsă, fără a fi motivată această soluţie; (ii) instanţa disciplinară a pus în discuţie, din oficiu, şi a încuviinţat proba cu audierea petentei D. Pârâtul arată că, deşi s-a opus, arătând incompatibilitatea calităţilor de petentă şi martor, instanţa disciplinară a încuviinţat proba fără a arăta motivele pentru care a înlăturat argumentele pârâtului; (iii) subsumat motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ., recurentul-pârât invocă încălcarea dispoziţiilor art.50 din Legea nr.317/2004 şi art.258 alin.(2) şi art.425 alin.(1) lit.b) C.proc.civ. pentru lipsa motivării soluţiilor cu privire la probele menţionate.
17. În ceea ce priveşte încheierea din 5 iulie 2017, recurentul-pârât formulează critici, arătând, în esenţă, următoarele: (i) la termenul din 5 iulie 2017, a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în Încheierea din 14 iunie 2017, constând în omisiunea din încheiere a motivelor pentru care a fost respinsă proba testimonială cu martorii B. şi C., pre­cum şi a argumentelor pârâtului referitoare la imposibilitatea administrării pro­bei testimoniale constând în audierea procurorului D. şi a tezei probatorii a audierii; (ii) prin Încheierea din 5 iulie 2017, instanţa disciplinară a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, apreciind că este o chestiune ce ţine de admisibilitatea probelor, care a fost soluţionată la ter­menul anterior; (iii) în raport cu dispoziţiile art.309 şi urm. C.proc.civ., având în vedere sesizarea din 21 februarie 2017 şi declaraţia din 11 aprilie 2017 ale procurorului D., recurentul-pârât susţine că persoana respectivă se află într-o legătură de interese cu Inspecţia Judiciară, având interesul comun în sen­sul sancţionării pârâtului, astfel că, potrivit art.315 alin.(1) pct.3 C.proc.civ., nu putea avea calitatea de martor, iar declaraţia sa nu putea reprezenta probă testimonială; (vi) Încheierea din 5 iulie 2017 nu cuprinde nici motivele pentru care a fost respinsă proba testimonială solicitată şi nici motivele pentru care au fost înlăturate argumentele pârâtului privind inadmisibilitatea administrării probei testimoniale constând în audierea persoanei care a formulat sesizarea. De asemenea, încheierea nu cuprinde nici expunerea faptelor ce formează obiectul probaţiunii, respectiv teza probatorie pentru proba constând în audierea procurorului D.; (vii) în consecinţă, recurentul-pârât susţine că este incident motivul prevăzut de art.488 alin.(1) pct.5 raportat la art.176 pct.6 C.proc.civ..
18. Cu privire la Încheierea din 13 septembrie 2017, recurentul-pârât formulează criticile arătate în continuare.
19. În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în contencios administrativ formulate împotriva Ordinului inspectorului-şef nr.45/2015 privind delegarea unor atribuţii inspectorului şef adjunct şi Ordinului inspectorului-şef nr.17/2016 privind asigurarea continuităţii conducerii direcţiilor de inspecţie judiciară pen­tru judecători şi respectiv procurori, recurentul-pârât formulează următoarele critici din perspectiva motivelor prevăzute de art.488 alin.(1) pct.6 şi 8 C.proc.civ.: (i) încheierea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi încalcă dispoziţiile art.413 C.proc.civ.; (ii) la termenul din data de 5 iulie 2017, a invocat excepţia nu­lităţii absolute a Rezoluţiei nr. 1415/IJ/257/DIP/2015 prin care a fost admisă sesizarea şi s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare, iar, în vederea soluţionării excepţiei, instanţa disciplinară a stabilit obligaţia Inspecţiei Judiciare de a prezenta la dosar documentele interne care au stat la baza desemnării altor persoane, în calitate de reprezentanţi ai Inspecţiei Judiciare, în vederea avizării şi confirmării rezoluţiei, respectiv pentru inspectorul-şef şi pentru directorul Direcţiei pentru procurori. La data de 06.09.2017, Inspecţia Judiciară a depus la grefă, în copie,  Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr.45/2015 privind delegarea unor atribuţii inspectorului şef adjunct şi Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr.17/2016 privind asigurarea continuităţii conducerii direcţiilor de inspecţie judiciară pen­tru judecători şi respectiv procurori. (iii) la data de 12.09.2017, recurentul-pârât a formulat plângere prealabilă, în te­meiul art.1 şi art.7 alin.(1) din Legea nr.554/2004, iar, întrucât soluţionarea excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei depindea de soluţiile pronunţate cu privire la plângerile prealabile formulate în temeiul Legii nr.554/2004, a formulat la termenul din 13.09.2017 cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.413 alin.(1) pct.1 C.proc.civ., până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în contencios administrativ împotriva celor două ordine; (iv) cererea de suspendare a judecării cauzei a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt incidente dispoziţiile art.413 alin.(1) pct.1 C.proc.civ. şi că Secţia s-a pronunţat cu privire la excepţia nulităţii absolute a re­zoluţiei; (v) instanţa de disciplină nu a ţinut cont de ordinea soluţionării cererilor şi a motivat respingerea cererii de suspendare prin soluţionarea excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei, deşi la momentul soluţionării cererii de suspendare, excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei nr.1415/IJ/257/DIP/2017 nu era soluţionată, aşa cum rezultă din înregistrarea şedinţei din 13.09.2017; (vi) în consecinţă, recurentul-pârât invocă nelegalitatea încheierii din 13 septembrie 2017 sub aspectul respingerii cererii de suspendare, în sensul art.488 alin.(1) pct.5 C.proc.civ. şi art.176 pct.6 C.proc.civ.
20. În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei de nelegalitate, recurentul-pârât susţine următoarele: (i) faţă de respingerea cererii de suspendare a judecăţii, a ridicat, la termenul din 13 septembrie 2017, în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, excepţia de nelegalitate a Ordinelor nr.45/2015 şi nr.17/2016 ale inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, cu motivarea că de legalitatea ordinelor respective depinde soluţionarea excepţiei nulităţii absolute a Rezoluţiei nr.1514/I|/257/DIP/2015; (ii) recurentul-pârât critică motivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de nelegalitate, în sensul că Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nu este o instanţă judecătorească. În acest sens, recurentul-pârât susţine că, potrivit art.44 alin.(1) din Legea nr.317/2004, secţia este o instanţă de judecată, fiind admisibilă excepţia de nelegalitate invocată în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004. Astfel fiind, este incident motivul prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., întrucât sunt încălcate prevederile art.4 din Legea nr.554/2004.
21. Referitor la soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a Rezoluţiei nr.1415/II/257/DIP/2015, sunt expuse următoarele critici: (i) motivarea instanţei disciplinare este nelegală şi netemeinică, întrucât din cuprinsul rezoluţiei nu rezultă nu­mele persoanelor care au semnat pentru confirmare şi avizare, aceste aspecte fiind precizate de Inspecţia Judiciară la solicitarea instanţei; (ii) Secţia şi-a însuşit argumentele Inspecţiei Judiciare, fără a analiza criticile de nelegalitate invocate de pârât; (iii) pentru aceste critici, este incident motivul prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., deoarece rezoluţia contestată încalcă Ordinele inspectorului-şef nr.45/2017 şi nr.17/2016.
22. În ceea ce priveşte respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, recurentul formulează următoarele critici: (i) în mod neîntemeiat a fost respinsă cererea sa de suplimentare a probatoriului cu proba testimonială cu martorii B. şi C., întrucât teza probatorie urmărită nu excedează cadrului procesual, având în vedere abaterile disciplinare ce formează obiectul cauzei; (ii) proba solicitată era concludentă, urmând să conducă la „stabilirea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale abaterii disciplinare care formează obiectul cauzei”; (iii) în ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004, Secţia, cu majoritate, a reţinut că forma de vino­văţie a pârâtului este intenţia indirectă, fără să îi permită să administreze probe asupra acestui aspect, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, fiind incident motivul prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 şi art.238 C.proc.civ.
23. Referitor la Hotărârea nr.11P din 20 septembrie 2017, recurentul-pârât expune criticile arătate în cele ce succed.
24. În cadrul cercetării disciplinare nu pot fi analizate soluţiile procurorului, iar modul de administrare a probei cu martori nu reprezintă o manifestare în sensul art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004, ci reprezintă un aspect de legali­tate a actului de procedură.
25. Hotărârea conţine motive contradictorii, în sensul art.488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ., întrucât, în acelaşi timp, neagă compe­tenţa de a se pronunţa asupra modului de administrare a probelor, însă face aprecieri cu privire la aplicarea normelor procesual penale şi chiar cu privire la pertinenţa întrebărilor adresate martorului, iar Secţia reţine, pe de o parte, lipsa obligaţiei de confidenţialitate a martorei, care nu a fost audiată în calitate de procuror, iar, pe de altă parte, calitatea martorei de procuror, căreia i s-a afectat „raportul de autoritate ce ca­racterizează relaţia de supraveghere a urmăririi penale”.
26. Hotărârea încalcă normele de drept material, în sensul art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., deoarece reţine ca fiind o manifestare un act de procedură efectuat legal în cadrul unui dosar penal, neinfirmat de primul-procuror şi nea­nulat de judecătorul de cameră preliminară.
27. Nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului, în sensul de atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi a vinovăţiei sub forma intenţiei indirecte.
28. Recurentul-pârât arată că toate măsurile dispuse în cursul urmăririi penale au fost în scopul aflării adevărului şi tragerii la răspundere penală a persoanelor urmărite, deznodământul fiind întocmirea rechi­zitoriului în cauza penală. Totodată, susţine şi expune argumente în sensul că nu a ur­mărit, nu a acceptat şi nu a prevăzut producerea vreunui prejudiciu petentei D., audiată în calitate de simplu martor, ci, dimpotrivă, a acţionat cu bună-credinţă.

IV. Apărările formulate în cauză

29. Recurentul-pârât A.a formulat întâmpinare, prin care: (i) invocă nulitatea recursului, susţinând, în esenţă, că motivele invocate nu se încadrează în motivul prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., deoarece vizează ale aspecte decât încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art.99 lit.t) din Legea nr.303/2004; (ii) în subsidiar, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.
30. Recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care: (i) invocă excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul A. împotriva Încheierilor din 14 iunie 2017 şi 5 iulie 2017, susţinând, în esenţă, că, potrivit art.51 alin.(1) şi (3) din Legea nr.317/2004 , pot fi atacate cu recurs numai Hotărârea nr.11P din 20 septembrie 2017 şi Încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2017, nefiind aplicabile dispoziţiile art.466 alin.(4) C.proc.civ.; (ii) solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul A.
31. Recurentul-pârât A.a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosar la data de 30.01.2018, prin care solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului pe care l-a declarat împotriva Încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017 şi 5 iulie 2017 şi respingerea argumentelor expuse de recurenta-reclamantă în cuprinsul întâmpinării.
32. Odată cu răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.51 alin.(3), în ceea ce priveşte sintagma „se poate exercita recurs”, şi alin.(5) din Legea nr.317/2004 corelate cu art.483 alin.(3) şi art.492 C.proc.civ. şi raportat la dispoziţliile art.16 alin.(1) şi (2), art.21 alin.(3), art.24 alin.(1), art.26 alin.(1), art.124 alin.(2) şi art.129 din Constituţie, interpretate în lumina art.6 par.1, art.8 par.1 şi art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.1 din Protocolul adiţional nr.12 la Convenţie.

V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

33. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art.493 C.proc.civ.
34. Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 aprilie 2018, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de lege, iar motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art.488 alin.(1) C.proc.civ., astfel că, în temeiul art.493 alin.(7) C.proc.civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 21 mai 2018, când judecata cauzei a fost amânată la data de 25 iunie 2018.
35. Prin încheierea menţionată la pct.34, Completul de filtru a respins excepţia invocată de recurentul-pârât A. privind nulitatea recursului declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară, precum şi excepţia invocată de recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară privind inadmisibilitatea recursului declarat de pârâtul A. împotriva Încheierilor din 14 iunie 2017 şi 5 iulie 2017.
36. Prin Încheierea din 25 iunie 2018, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurentul-pârât A. şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.51 alin.(3), în ceea ce priveşte sintagma „se poate exercita recurs”, şi alin.(5) din Legea nr.317/2004 corelate cu art.483 alin.(3) şi art.492 C.proc.civ. şi a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

37. Conform art.499 C.proc.civ., în contextul factual prezentat în hotărârea recurată, analizând criticile formulate în cuprinsul celor două cereri de recurs, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

Referitor la criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la încheierea din 14 iunie 2017

38. Criticile referitoare la nemotivarea soluţiei de respingere a probei cu martorii B. şi C. sunt neîntemeiate, întrucât nu îşi găsesc suport în dispoziţiile art.258 alin.(2) C.proc.civ., text procedural care este aplicabil încheierilor prin care se încuviinţează probele şi care prevede că „Încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora”.
39. În ceea ce priveşte faptul că instanţa disciplinară a încuviinţat şi a administrat proba cu audierea, în calitate de martor, a doamnei procuror D., care a sesizat Inspecţia Judiciară, se constată că recurentul-pârât nu arată care sunt dispoziţiile legale încălcate, de natură a atrage reformarea încheierii sub aspectele menţionate, nefiind identificate nici de către instanţă prevederi procesuale care să interzică audierea, în cadrul procedurii disciplinare, a persoanei care a sesizat Inspecţia Judiciară. Sub acest aspect, sunt avute în vedere şi considerentele de la pct.42 din prezenta decizie.
40. Ca atare, nu pot fi primite criticile formulate de recurent cu privire la Încheierea din 14 iunie 2017, în susţinerea motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ..

Referitor la criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la Încheierea din 5 iulie 2017

41. Înalta Curte reţine că instanţa disciplinară în mod corect a respins cererea pârâtului de îndreptare a erorii materiale strecurate în Încheierea din 14 iunie 2017, constând în omisiunea de expunere a motivelor pentru care a fost respinsă proba testimonială cu martorii B. şi C. şi a motivelor pentru care a fost admisă pro­ba testimonială constând în audierea procurorului D. Sub acest aspect, cu just temei a motivat instanţa disciplinară că aspectele invocate de pârât şi reiterate prin cererea de recurs reprezintă chestiuni ce ţin de admisibilitatea probelor. Totodată, instanţa disciplinară a subliniat faptul că doamna procuror D. nu este parte în proces, iar audierea sa în calitate de martor prezintă relevanţă pentru lămurirea relaţiilor pe care le avea cu pârâtul, care vor fi avute în vedere în analiza condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru faptele sesizate de reclamanta Inspecţia Judiciară.
42. Este evident că sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare de către doamna procuror D. poate avea ca finalitate aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare, însă nu se poate susţine că între autorul sesizării şi Inspecţia Judiciară ar exista legături de interese în sensul art.315 alin.(1) pct.3 C.proc.civ., conform cărora „Nu pot fi martori cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi”. Sub acest aspect, este de reţinut că interesul doamnei procuror D. materializat în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare nu este echivalent interesului public urmărit de Inspecţia Judiciară, constând în analiza, verificarea şi controlul în domeniile specifice de activitate. În alţi termeni, interesul subiectului de drept, care se consideră vătămat în drepturile şi/sau interesele legitime cu caracter individual prin acte sau fapte săvârşite de magistraţi, nu poate fi privit ca fiind corespunzător interesul public general urmărit de Inspecţia Judiciară prin activităţile desfăşurate. În consecinţă, nu se poate reţine, în sensul art.315 alin.(1) pct.3 C.proc.civ., existenţa unei legături de interese între persoana care formulează sesizarea şi Inspecţia Judiciară, ca fine de neprimire a probei testimoniale în discuţie.
43. Contrar susţinerilor recurentului A., în cuprinsul încheierii din 5 iulie 2017, se regăsesc motivele avute în vedere de Secţia pentru procurori în materie disciplinară cu privire la soluţia de respingere a probei testimoniale solicitate de pârât, precum şi cele pentru care au fost înlăturate argumentele pârâtului privind inadmisibilitatea probei testimoniale constând în audierea persoanei care a formulat sesizarea. De asemenea, în cuprinsul încheierii se regăsesc şi considerentele instanţei disciplinare cu privire la teza probatorie a probei testimoniale constând în audierea doamnei procuror D.
44. Pentru aceste argumente, vor fi respinse criticile formulate de recurentul-pârât A. în susţinerea motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.5 raportat la art.176 pct.6 C.proc.civ.

Referitor la criticile formulate de recurentul-pârât privind încheierea din 13 septembrie 2017

45. Criticile recurentului-pârât subsumate motivelor prevăzute de art.488 alin.(1) pct.6 şi 8 C.proc.civ. cu privire la soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în contencios administrativ formulate împotriva Ordinului inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr.45/2015 privind delegarea unor atribuţii inspectorului şef adjunct şi Ordinului inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr.17/2016 privind asigurarea continuităţii conducerii direcţiilor de inspecţie judiciară pen­tru judecători şi respectiv procurori, sunt lipsite de temei.
46. Contrar susţinerilor din recurs, Înalta Curte constată că, în cuprinsul încheierii din 13 septembrie 2017, instanţa disciplinară a motivat soluţia dată cererii de suspendare a judecăţii, reţinând că s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii Rezoluţiei nr.1514/IJ/DIP/2017, iar Ordinele inspectorului-şef nr.45/2015 şi nr.17/2016 sunt acte administrative care au stat la baza confirmării şi avizării rezoluţiei, persoanele care au semnat rezoluţia aveau delegate atribuţii în acest sens şi nu au fost vătămate drepturile ori interesele legale ale pârâtului.
47. În contextul expus, în mod corect instanţa disciplinară a reţinut că motivele invocate de pârât în susţinerea cererii de suspendare a judecăţii nu se circumscriu ipotezei reglementate de art.413 alin.(1) pct.1 C.proc.civ., întrucât problema legalităţii Rezoluţiei nr.1514/IJ/DIP/2017 a fost tranşată de instanţă în sensul respingerii excepţiei nulităţii, astfel că nu subzistă motivul de suspendare a judecăţii până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în contencios administrativ formulate împotriva celor două ordine.
48. Sunt lipsite de suport şi susţinerile recurentului-pârât în sensul că instanţa de disciplină nu a ţinut cont de ordinea soluţionării cererilor, întrucât, din cuprinsul Încheierii de şedinţă din 13 septembrie 2017, rezultă că excepţia nulităţii Rezoluţiei nr.1514/IJ/DIP/2017 a fost soluţionată anterior cererii formulate în temeiul art.413 C.proc.civ. de suspendare a judecăţii până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în contencios administrativ având ca obiect nelegalitatea Ordinelor inspectorului-şef nr.45/2015 şi nr.17/2016. Astfel fiind, nu sunt identificate elemente care să atragă incidenţa motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.5 C.proc.civ. raportat la art.176 pct.6 C.proc.civ., conform cărora „Art.176. - Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: […] 6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel”.
49. Referitor la criticile privind soluţia dată excepţiei de nelegalitate având ca obiect Ordinele inspectorului-şef nr.45/2015 şi nr.17/2016, se constată că, potrivit art.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

„Art.4. - (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.”

50. În reglementarea dispoziţiilor citate, este lipsit de orice echivoc faptul că excepţia de nelegalitate poate fi invocată în cadrul unei proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti.
51. Raportat la cadrul legal menţionat, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut în mod corect faptul că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de pârât, deoarece nu a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti.
52. În acest sens, întemeiat a fost avută în vedere, prin analogie, jurisprudenţa Curţii Constituţionale (cu referire în principal la Decizia nr.632/2016, pct.20 şi 21) în care s-a reţinut în mod consecvent faptul că sunt inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate invocate în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, care nu sunt instanţe judecătoreşti în sensul dispoziţiilor art.126 alin.(1) din Constituţie şi art.2 alin.(2) din Legea nr.304/2004.
53. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite argumentele recurentului-pârât invocate în susţinerea motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ. sub aspectul interpretării şi aplicării dispoziţiilor art.4 din Legea nr.554/2004.
54. Criticile recurentului-pârât referitoare la soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a Rezoluţiei nr.1415/II/257/DIP/2015, invocate în susţinerea motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare.
55. În acord cu aspectele reţinute de instanţa disciplinară, se constată că Rezoluţia nr.1415/II/257/DIP/2015, prin care a fost exercitată acţiunea disciplinară, a fost confirmată de inspectorul-şef adjunct procurorul E., căruia îi fuseseră delegate atribuţiile inspectorului-şef F., conform art.1 pct.1 din Ordinul inspectorului-şef nr.45/2015, rezoluţia fiind avizată, pentru funcţia de director al Direcţiei pentru procurori, de doamna inspector judiciar G., căreia i-au fost delegate, prin dispoziţiile art.1 pct.2 din Ordinul inspectorului-şef nr.17/2016, atribuţiile funcţiei respective de conducere, care era vacantă.
56. Astfel fiind, întemeiat a reţinut Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii că rezoluţia a fost avizată şi confirmată cu respectarea dispoziţiilor art.47 alin.(3) din Legea nr.317/2004 şi art.33 alin.(3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.
57. Criticile formulate de pârât în sensul că inspectorul-şef adjunct trebuia să confirme rezoluţia în nume propriu, iar nu semnând în numele şi pentru inspectorul-şef, precum şi în sensul că inspectorul judiciar G. nu avea competenţa de a semna în locul directorului Direcţiei pentru procurori în situaţia în care funcţia era vacantă (ci doar în ipoteza în care titularul funcţiei absenta ori se afla în imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor), nu sunt de natură a atrage nulitatea rezoluţiei, întrucât vizează aspecte formale ale înscrisului, iar nu vicii de legalitate care să poată fi înlăturate numai prin anularea actului.
58. Referitor la criticile vizând nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii pârâtului A. de suplimentare a probatoriului, Înalta Curte reţine argumentele următoare.
59. Prin proba cu audierea martorilor prim-procuror B. şi prim-procuror adjunct C., conform celor menţionate de apărătorul său la termenul din 13 septembrie 2017, pârâtul tinde să demonstreze dacă cele două persoane au avut cunoştinţă de împrejurarea că doamna procuror D. urma să fie audiată, ce demersuri au făcut ulterior aducerii la cunoştinţă a acestei împrejurări şi dacă au comunicat şi altor persoane împrejurări cu privire la această situaţie.
60. Or, raportat la această teză probatorie, în mod corect a apreciat instanţa disciplinară că aspectele pe care tinde să le demonstreze pârâtul nu sunt utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, întrucât excedează cadrul procesual, având ca obiect analiza condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtului.
61. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât invocate din perspectiva motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ..

Circumstanţele de fapt ale abaterilor disciplinare analizate

62. Situaţia de fapt analizată sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru abaterile prevăzute de art.99 lit.a) şi art.99 lit.t) teza întâi din Legea nr.303/2004, astfel cum a fost reţinută în hotărârea instanţei disciplinare şi necombătută de recurentul-pârât A., rezidă în următoarele circumstanţe: (i) La data de 8-9.09.2016, doamna procuror D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X. a asigurat serviciul de intervenţie cu desfăşurare la domiciliu. La data de 09.09.2016, în jurul orei 01, doamna procuror D. a fost contactată telefonic de un lucrător de poliţie, care i-a comunicat că a fost constatată o infracţiune de tâlhărie, comisă de o persoană cu privire la care există bănuiala că ar avea calitatea de militar. Doamna procuror a recomandat lucrătorilor de poliţie să verifice calitatea făptuitorului, în scopul stabilirii competenţei legale pentru continuarea cercetărilor. După această discuţie, lucrătorii de poliţie nu au mai revenit pe parcursul serviciului de permanenţă efectuat de doamna procuror D., împrejurare faţă de care aceasta la încheierea serviciului pe unitate a întocmit un proces-verbal, în care a descris cele arătate mai sus. Ulterior, lucrătorii de poliţie au stabilit că suspectul este agent şef de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie X. (ii) Cauza nr.y/P/2016 a fost repartizată spre soluţionare procurorului A., desemnat în cadrul unităţii să efectueze urmărirea penală în cauzele în care competenţa exclusivă revine procurorului. Pârâtul procuror a dispus, prin Ordonanţa din 09.09.2016, infirmarea ordonanţei dispuse de organele de poliţie privind continuarea urmăririi penale faţă de suspect, ca nelegală, şi respectiv efectuarea de către procurorul competent, a urmării penale faţă de acelaşi autor pentru infracţiunea de furt calificat. Prin Ordonanţa din 14.09.2016, pârâtul procuror a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracţiunile de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei faţă de poliţiştii care au efectuat actele de constatare şi au emis ordonanţa de reţinere a suspectului. Ulterior, la data de 10 februarie 2017, pârâtul procuror a dispus citarea ca martor a doamnei procuror D., aceasta urmând a fi audiată cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate şi abuz în serviciu. La data de 13 februarie 2017, doamna procuror D. a fost audiată în calitate de martor în prezenţa unui avocat din oficiu, solicitat prin adresa din 13.02.2017, precum şi în prezenţa unui comisar-şef de poliţie, ca martor asistent. Cele două persoane au semnat declaraţia în calitate de apărător şi martor-asistent.

Referitor la abaterea prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr. 303/2004

63. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art.90 din Legea nr.303/2004, art.17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art.104 din Legea nr. 161/2003 şi Declaraţiei privind etica judiciară de la Londra (2010), judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie, relaţiile acestora la locul de muncă bazându-se pe respect şi bună-credinţă, fiind în acelaşi timp datori să se abţină de la orice comportament lipsit de tact şi delicateţe şi nu doar de la cel care este contrar legii.
64. Respectând principiul independenţei procurorului, fără a analiza legalitatea ori temeinicia mijlocului de probă administrat, se apreciază că, prin modul în care a înţeles să îşi exercite atribuţiile specifice, pârâtul a adus atingere onoarei şi prestigiului funcţiei în ceea ce priveşte buna-credinţă, lipsa de tact şi delicateţe, precum şi adoptarea unei conduite care, chiar dacă nu este contrară dispoziţiilor exprese ale legii, are valenţa de a afecta autoritatea specifică funcţiei de magistrat, imaginea unităţii de parchet, respectul şi buna-credinţă în relaţiile la locul de muncă.
65. În cauză, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că latura obiectivă a abaterii disciplinare este conturată de următoarele elemente decelate din situaţia de fapt analizată: (i) pârâtul a procedat la audierea colegei sale procuror, în calitate de martor, într-o manieră lipsită de tact, aparte, singulară, în condiţiile în care audierea s-a făcut în prezenţa unui avocat din oficiu, nesolicitat de martor, şi a unui comisar şef de poliţie, în calitate de martor asistent; (ii) avocatul din oficiu care a participat la audiere, a menţionat în declaraţia de martor dată în cadrul prezentei proceduri disciplinare, că doamna procuror D. a fost vizibil afectată de această situaţie; (iii) doamna procuror, audiată în calitate de martor, a calificat întrebările adresate de pârâtul procuror ca având caracter şicanator şi de natură a ştirbi autoritatea sa în faţa celor două persoane care au asistat la luarea declaraţiei (întrebările referitoare la data începerii activităţii în cadrul unităţii de parchet şi la funcţia ocupată în compartimentul în care îşi desfăşoară activitatea, aspecte lipsite de relevanţă din perspectiva obiectului probaţiunii ori credibilităţii martorului); (iv) prezenţa la audiere, ca martor asistent, a unui lucrător de poliţie este de natură a afecta raportul de autoritate specific relaţiei de supraveghere a urmăririi penale efectuate de organele de cercetare penală; (v) pârâtul a procedat la audierea colegei sale utilizând instituţia martorului asistent, reglementată în vechiul Cod de procedură penală (iar nu şi în noul Cod de procedură penală), care, în practică, era uzitată de organele de urmărire penală la audierea în calitate de martori a unor persoane neşcolarizate, care nu cunosc să scrie sau să citească.
66. Se poate concluziona în sensul că, făcând aplicarea unei asemenea instituţii de drept procesual faţă de un coleg procuror, pârâtul, în pofida intenţiilor declarate de a asigura garanţiile de obiectivitate a audierii, l-a plasat pe colegul audiat într-o situaţie similară celor în care se recurgea în mod uzual la o asemenea procedură.
67. Sub aspectul laturii subiective, se reţine, în acord cu instanţa disciplinară, că pârâtul procuror a acţionat cu intenţie indirectă, întrucât, deşi nu a urmărit, a prevăzut şi a acceptat producerea consecinţelor modului în care a înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu faţă de colega sa procuror.
68. În consecinţă, Înalta Curte reţine că maniera de lucru singulară, lipsită de  tact şi delicateţe, chiar excesivă, în care pârâtul a ales să îşi exercite atribuţiile de serviciu faţă de un coleg procuror nu poate fi justificată de faptul că ar fi apreciat că există îndoieli în privinţa sa sub aspectul obiectivităţii şi bunei-credinţe ca urmare a circumstanţelor anterioare audierii (reacţia verbală a doamnei procuror D. faţă de posibilitatea audierii ca martor; discuţiile pe această temă avute cu conducerea unităţii de parchet).
69. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile formulate de recurent din perspectiva motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ..
70. În sensul aceloraşi considerente, contrar susţinerilor recurentului, în cadrul prezentei cercetării disciplinare nu sunt analizate raţionamentul logico-juridic al procurorului sub aspectul caracterului util şi pertinent al probei administrate ori cu privire la legalitatea şi temeinicia probatoriului administrat în dosarul instrumentat. Pentru aceste argumente nu pot fi primite nici susţinerile din recurs, circumscrise motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ., referitoare la existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, fiind elocvent faptul că instanţa disciplinară nu a realizat un control de legalitate ori temeinicie al raţionamentului logico-juridic ce ţine de esenţa independenţei procurorului.
71. Pentru aceleaşi argumente nu pot fi primite nici criticile din recurs referitoare la Încheierea din 14 iunie 2017, prin care au fost respinse excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepţia nelegalităţii sesizării instanţei de disciplină, excepţia nelegalităţii exercitării acţiunii disciplinare şi excepţia nelegalităţii efectuării cercetării disciplinare, formulate prin prisma principiului independenţei procurorului şi faptului că excede contenciosului disciplinar analiza raţionamentului logico-juridic al procurorului în privinţa interpretării şi aplicării normelor de drept material şi procesual în instrumentarea cauzelor ce îi sunt repartizate.

Referitor la abaterea prevăzută de art.99 lit.t) teza întâi din Legea nr.303/2004

72. Conform art.99 lit.t) teza întâi şi art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004:

„Art.99. - Constituie abateri disciplinare:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă […].

     Art.99¹. - (1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.”

73. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară analizată, în virtutea caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, care se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, sunt relevante argumentele din Decizia nr.2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 131 din 23 februarie 2012, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la dispoziţiile citate că: „nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”; „nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Astfel, de esenţa înfăptuirii actului de justiţie este supunerea judecătorului în faţa legii şi, ca un corolar al acestei cerinţe, respectarea normelor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, aşadar şi în situaţia nerespectării, de către aceştia, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a normelor de procedură. Obiectul judecăţii îl constituie însă numai abaterile disciplinare, aşadar conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificaţia unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia”.
74. În considerentele hotărârii atacate în prezenta cauză, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a avut în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr.487/2013 conform cărora „art.99¹ din Legea nr.303/2004 […] defineşte în termeni lipsiţi de echivoc împrejurările în care exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătoreşti constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac”.
75. În speţă, în hotărârea recurată, s-a reţinut că, prin acţiunea disciplinară se impută procurorului faptul că, la momentul audierii în calitate de martor a doamnei procuror D., a încălcat normele de drept procesual referitoare la audierea martorului, prevăzute în Secţiunea a IV-a, Capitolul II, Titlul IV din Codul de procedură penală, inclusiv art.124 din aceeaşi secţiune, referitoare la cazurile speciale de audiere a martorilor, întrucât a procedat la audierea colegei sale procuror în prezenţa unui avocat din oficiu şi a unui ofiţer de poliţie, ca martor asistent, deşi normele de procedură penală anterior indicate nu prevăd această posibilitate.
76. Contrar criticilor din recurs şi în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte constată că excedează limitele contenciosului disciplinar analiza modului în care magistratul interpretează şi aplică normele procedurale privind audierea martorului, întrucât o asemenea analiză ar pune în discuţie chiar regularitatea mijlocului de probă administrat de procuror, în condiţiile în care un asemenea control de legalitate a actelor de procedură efectuate în cadrul unui dosar penal se realizează în conformitate cu dispoziţiile procedurale (art.336 şi art.339 din Codul de procedură penală) de către autorităţile competente.
77. Astfel fiind, analiza legalităţii mijloacelor de probă administrate în dosarul penal, inclusiv a declaraţiei de martor a doamnei procuror D., revine primului procuror şi instanţei de judecată, întrucât o asemenea analiză presupune exercitarea unor prerogative jurisdicţionale, ce includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept şi în cadrul unei proceduri organizate, cu respectarea principiului statutului de drept inerent sistemului Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
78. Sub aspectul laturii subiective, nu se poate reţine faptul că pârâtul procuror ar fi acţionat cu rea-credinţă, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că  ar fi avut o conduită de încălcare flagrantă a îndatoririlor profesionale ce îi revin, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie şi prin care să se fi cauzat o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale subiecţilor procesuali, printre care şi martorul. De asemenea, se reţine că niciunul dintre mijloacele de probă nu relevă existenţa, sub aspectul elementului psihologic, a unei conduite conştiente a pârâtului procuror de încălcare a normelor de drept material ori procesual urmărind sau acceptând o vătămare a drepturilor şi intereselor subiectelor de drept.
79. În raport cu dispoziţiile art.97 alin.(1), art.99 şi art.102 din Codul de procedură penală, în cadrul anchetei pe care a desfăşurat-o în dosarul penal, pârâtul procuror era singurul care putea să aprecieze cu privire la necesitatea, utilitatea sau pertinenţa administrării acestui mijloc de probă.
80. În context, se cuvine a fi subliniat faptul că faptele imputate pârâtului au fost deja reţinute în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004, fără a fi evidenţiate elemente suplimentare, sub aspect obiectiv sau subiectiv, care să demonstreze întrunirea în acelaşi timp şi a elementelor constitutive ale faptei reglementate de art.99 lit.t) teza întâi coroborat cu art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004.
81. Pentru aceste considerente nu pot fi primite criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară în susţinerea motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., sub aspectul interpretării şi aplicării, în circumstanţele concrete ale cauzei, a dispoziţiilor art.99 lit.t) teza întâi coroborat cu art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004.
82. În procesul de individualizare a sancţiunii aplicate, instanţa disciplinară a realizat o aplicare corectă a criteriilor  prevăzute de art.100 din Legea nr.303/2004 în raport cu împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptei reţinute în sarcina pârâtului procuror.
83. În acest sens, este avut în vedere faptul că, prin conduita adoptată, pârâtul procuror a adus atingere onoarei şi probităţii profesionale aferente funcţiei de procuror şi a manifestat o atitudine singulară, lipsită de tact şi delicateţe, chiar excesivă, contrară obligaţiilor specifice funcţiei, astfel cum au fost menţionate la pct.63 din prezenta decizie.
84. Totodată, la individualizarea sancţiunii aplicate, în mod necesar a fost avut în vedere faptul că, anterior, pârâtului i-a mai fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 2 luni”, pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art.99 lit.c) din Legea nr.303/2004.
85. În acelaşi timp, însă, este de necontestat faptul că a fost luat în considerare şi faptul că pârâtul a primit calificativul „foarte bine” la ultima evaluare a activităţii profesionale.
86. În consecinţă, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că, potrivit principiul aplicării graduale a sancţiunilor disciplinare şi proporţional cu gravitatea abaterii, este justificată stabilirea unei sancţiuni mai aspre decât cea aplicată anterior, pentru a atrage atenţia procurorului în sensul adoptării pe viitor a unei atitudini corespunzătoare funcţiei exercitate.

Referitor la criticile recurentei-reclamante Inspecţia Judiciară privind cheltuielile de judecată

87. Conform art.453 C.proc.civ.:

„Art.453. - (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.

88. Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată în temeiul art.453 alin.(2) teza a doua C.proc.civ. nu pot fi primite, întrucât textul procedural reglementează ipoteza în care, spre exemplu, în litigiu sunt formulate atât cerere de chemare în judecată, cât şi cerere reconvenţională, iar ambele părţi solicită cheltuieli de judecată, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă. În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art.453 alin.(1) şi alin.(2) teza întâi C.proc.civ., întrucât numai Inspecţia Judiciară are calitatea de reclamant, iar acţiunea disciplinară a fost admisă numai în parte.
89. Pentru aceste argumente, având în vedere că acţiunea formulată de reclamanta Inspecţia Judiciară a fost admisă în parte, numai cu privire la una dintre cele două abateri disciplinare imputate pârâtului prin actul de sesizare a instanţei disciplinare, Înalta Curte constată că Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.451, art.452 şi art.453 alin.(2) teza întâi din Codul de procedură civilă, obligând pe reclamantă la plata către pârât a ½ din cuantumul cheltuielilor de judecată avansate constând în onorariu avocat.
90. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art.488 alin.(1) C.proc.civ., în temeiul art.51 din Legea nr.317/2004 coroborat cu art.496 C.proc.civ., a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.