Asupra apelului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din data de 18 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără autorizare a activităţilor specifice de culegere de informaţii supuse autorizării, fapte din septembrie 2016, persoană vătămată C.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri:
a) - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;
b) - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) - va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) - va comunica schimbarea locului de muncă;
e) - va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, instanţa a impus condamnatului să execute şi următoarea obligaţie, respectiv: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei FT, judeţul P.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi a disp.art. 96 C. pen., care atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat:
- dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator model x, fără cartelă SIM introdusă şi cu un cablu USB aferent;
- telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie x, cu cartelă x, seria x, cu numărul x şi cablu USB.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele;
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, x din 19 mai 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără autorizare a activităţilor specifice de culegeri de informaţii supuse autorizării, prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în actul de acuzare, în sarcina inculpatului, că începând cu luna septembrie 2016 până la data de 10 - 11.09.2016 a montat pe autoturismul persoanei vătămate C., marca "K.", cu numărul de înmatriculare x, un dispozitiv de urmărire şi localizare tip GPS, având seria IMEI x, seria x, cu ajutorul căruia, în perioada de timp arătată mai sus, a monitorizat deplasările părţii vătămate C., pe care aceasta le efectua cu autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x, aflând astfel unde aceasta se deplasa, fapt ce este dovedit şi cu incidentul din data de 4 septembrie 2016 din parcarea mall-ului M., când inculpatul, având cunoştinţă unde aceasta se afla, s-a deplasat în acel loc, unde a găsit-o pe persoana vătămată împreună cu altă persoană de sex masculin, cu această ocazie având loc şi o altercaţie, inculpatul aplicându-i lovituri persoanei vătămate şi numitului N.
Iniţial, cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care prin Rechizitoriul emis în dosarul penal nr. x/2016, la data de 24 aprilie 2017, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de ar. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 raportat la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991 faţă de inculpatul A., în final, fiind emis de către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, Rechizitorul nr. /D/P/2017 din 19 mai 2017, mai sus menţionat, care face obiectul prezentei cauze.
Prin Rechizitoriul emis în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată C.), hărţuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., violarea sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.), lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată N.) şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.
Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-a reţinut în actul de acuzare (însuşit în totalitate de către inculpat pe procedura simplificată) că inculpatul A. şi persoana vătămată C. au avut o relaţie de concubinaj de aproximativ 2 ani de zile, iar la data de 18 iulie 2016 persoana vătămată a întrerupt relaţia de concubinaj.
În aceste împrejurări, inculpatul a încercat să o determine pe persoana vătămată să revină asupra acestei hotărâri, sens în care s-a deplasat în repetate rânduri, atât la locuinţa persoanei vătămate cât şi la locul acesteia de muncă, ocazie cu care persoana vătămată a fost ameninţată şi lovită.
Astfel, începând cu data de 18 iulie 2016 când s-a încheiat relaţia de concubinaj, inculpatul A. a urmărit-o pe persoana vătămată în mod repetat, la adresa de domiciliu cât şi la locul unde aceasta îşi desfăşoară activitatea profesională..
Totodată, la data de 4 septembrie 2016 inculpatul a urmărit-o pe persoana vătămată C. până în municipiul Bucureşti în parcarea M., unde a lovit-o atât pe aceasta, cât şi pe N., persoană cu care aceasta se întâlnise.
Din declaraţiile inculpatului A., rezultă că acesta a cunoscut deplasarea pe care persoana vătămată a făcut-o în acea zi în Bucureşti, întrucât, anterior, fără drept, îi montase un sistem de urmărire prin GPS pe autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x.
În declaraţia dată la urmărirea penală la data de 09 mai 2017, persoana vătămată C. a arătat că în luna octombrie 2016 s-a întâlnit cu inculpatul A. la Restaurantul "O." Ploieşti pentru a încerca să aplaneze conflictul dintre ei, ocazie cu care inculpatul i-a arătat acestuia un dispozitiv, despre care i-a spus că este un GPS de urmărire, de care acesta s-a folosit ceva vreme, pentru a descoperi unde aceasta se deplasează.
Totodată, persoana vătămată C. a declarat faptul că l-a văzut pe inculpat luând acel dispozitiv din cotiera maşinii lui, dispozitiv descris de aceasta ca fiind de mărimea unui telefon mobil "P.", de culoare neagră, având o antenă şi un fir, despre care inculpatul i-a spus că a fost conectat la un telefon cu cartelă şi montat de acesta sub maşina ei, autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x, pe partea stângă sub roată.
În acelaşi timp, persoana vătămată a declarat că o vecină din cartier i-a spus că l-a văzut pe inculpat când îi punea ceva în maşină.
Având în vedere actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, la data de 11 mai 2017 s-a solicitat Curăţii de Apel Ploieşti, emiterea unor mandate de percheziţie domiciliară la imobilele unde locuieşte şi pe care le foloseşte inculpatul A.
Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la data de 12 mai 2017, la locuinţa inculpatului A., fiind pus în executare mandatul de percheziţie domiciliară emis la data de 11 mai 2017 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, inculpatul a pus la dispoziţia organelor de poliţie un dispozitiv de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator , fără cartelă SIM introdusă şi cu un cablu USB aferent.
Dispozitivul menţionat mai sus este de culoare neagră, având inscripţia "GPS Traker" de culoare verde, în lungime de 6,5 cm., lăţime de 4,5 cm., grosime de 1,5 cm., având pe o laterală un orificiu de alimentare şi două butoane, unul având inscripţia "SOS", iar celălalt "ON/OFF".
De asemenea, în interiorul acestui dispozitiv a fost găsită o baterie de alimentare şi un spaţiu de montare a unei cartele SIM.
Situaţia de fapt mai sus reţinută, rezultă din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: plângerea penală formulată de persoana vătămată, declaraţiile persoanei vătămate, procesul verbal de cercetare, declaraţii de martori, declaraţiile inculpatului şi fişa de cazier judiciar a acestuia, mandate de percheziţie, procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, coroborate cu declaraţia de recunoaştere a infracţiunii şi solicitare de a se judeca pe procedura simplificată, dată în faza de judecată.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului de desfăşurare fără autorizare a activităţilor specifice de culegere şi informaţii supuse autorizării, astfel cum a fost mai sus descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.
La individualizarea pedepsei inculpatului, Curtea a avut în vedere disp. art. 74 C. pen., modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, pericolul social creat, circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă stabil, a recunoscut şi regretat fapta comisă şi a solicitat judecata pe procedura simplificată, este o persoană tânără cu posibilităţi reale de reeducare şi reinserţie socială.
În raport de aceste criterii de individualizare, Curtea a reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cu consecinţa prev. de art. 76 alin. (1) C. pen., alăturat disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., faţă de solicitarea inculpatului de a se judeca pe procedura simplificată, urmând a se aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că scopul preventiv educativ al acesteia poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, astfel că, în temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Faţă de inculpat s-a dispus aplicarea art. 93 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi a disp. art. 96 C. pen., care atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Totodată, Curtea a lua act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator , fără cartelă SIM introdusă şi cu un cablu USB aferent, precum şi telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie x, cu cartelă SIM I., seria x, cu numărul x şi cablu USB.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., solicitând amânarea aplicării pedepsei având în vedere împrejurările în care s-a comis fapta şi circumstanţele sale personale, că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă stabil, s-a împăcat cu partea vătămată şi sunt în relaţii bune.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prima instanţa a reţinut corect situaţia de fapt, care a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală şi avute în vedere şi de către instanţă de fond, având în vedere că s-a procedat la judecata potrivit procedurii prevăzute în cazul recunoaşterii învinuirii.
Astfel, în fapt, s-a reţinut că inculpatul A. a montat pe autoturismul persoanei vătămate C., marca "K.", cu numărul de înmatriculare x a montat un dispozitiv de urmărire şi localizare tip GPS, cu ajutorul căruia, începând cu luna septembrie 2016 până la 10 - 11.09.2016, monitorizând deplasările părţii vătămate C., pe care aceasta le efectua cu autoturismul, aflând astfel unde se deplasa.
Prima instanţă a avut în vedere la reţinerea acestei situaţii de fapt următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate C., procesele-verbale de cercetare, declaraţiile martorilor din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, declaraţiile inculpatului şi fişa de cazier judiciar a acestuia, mandate de percheziţie, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, coroborate cu declaraţia de recunoaştere a infracţiunii şi solicitare de a se judeca pe procedura simplificată, dată în faza de judecată.
Relevante sunt în special declaraţiile inculpatului A., ale persoanei vătămate C. şi percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului.
Astfel, inculpatul A. a declarat că a cunoscut că persoana vătămată C. urma să facă o deplasare în acea zi în Bucureşti, întrucât, anterior, fără drept, îi montase un sistem de urmărire prin GPS pe autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x.
În declaraţia dată la urmărirea penală la data de 09 mai 2017, persoana vătămată C. a arătat, pe de altă parte, că în luna octombrie 2016 s-a întâlnit cu inculpatul A. la Restaurantul "O." Ploieşti pentru a încerca să aplaneze conflictul dintre ei, ocazie cu care inculpatul i-a arătat acestuia un dispozitiv, despre care i-a spus că este un GPS de urmărire, de care acesta s-a folosit pentru a descoperi unde se deplasează aceasta.
Totodată, persoana vătămată C. a mai declarat că l-a văzut pe inculpat luând acel dispozitiv din cotiera maşinii lui, de mărimea unui telefon mobil "P.", de culoare neagră, având o antenă şi un fir, despre care inculpatul i-a spus că a fost conectat la un telefon cu cartelă şi montat de acesta sub maşina ei, autoturismul marca "K." cu numărul de înmatriculare x, pe partea stângă sub roată.
În acelaşi timp, persoana vătămată a declarat că o vecină din cartier i-a spus că l-a văzut pe inculpat când îi punea ceva în maşină.
Totodată, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la data de 12 mai 2017, la locuinţa inculpatului A. fiind pus în executare mandatul de percheziţie domiciliară emis la data de 11 mai 2017 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, inculpatul a pus la dispoziţia organelor de poliţie un dispozitiv de urmărire prin sistem GPS, având seria x, seria x, cu acumulator , fără cartelă SIM introdusă şi cu un cablu USB aferent.
Prima instanţă a considerat că faptele, astfel cum au fost reţinute în sarcina inculpatului A., întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1991.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, constituie infracţiune desfăşurarea, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de informaţii supuse autorizării în condiţiile prezentei legi sau cu depăşirea autorizării acordate, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Această dispoziţie trebuie însă privită în contextul întregii reglementării, prin raportare la relaţiile sociale ocrotite de lege, faptele ce constituie ameninţări la securitatea naţională, activităţile ce pot fi desfăşurate pentru realizarea securităţii naţionale, procedura de autorizare a activităţilor de culegere de informaţii, precum şi persoanele care pot desfăşura acest tip de activităţi potrivit legii speciale.
Sub aceste aspecte, trebuie reţinut că obiectul de reglementare al Legii nr. 51/1991 îl constituie relaţiile sociale privitoare la menţinerea stării de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.
De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi legi, se prevede care sunt organele abilitate să desfăşoare activităţi de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale. Astfel, potrivit art. 8 din Legea, aceste activităţi se execută de Serviciul Român de Informaţii, organul de stat specializat în materia informaţiilor din interiorul ţării, Serviciul de Informaţii Externe, organul de stat specializat în obţinerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea naţională, şi Serviciul de Protecţie şi Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul prezenţei lor în România, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora. Totodată, se prevede şi că Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei îşi organizează structuri de informaţii cu atribuţii specifice domeniilor lor de activitate.
În dispoziţiile art. 14 sunt prevăzute şi activităţile specifice de culegere de informaţii, printre care se află şi aceea de localizare, urmărire şi obţinere de informaţii prin GPS …, activitate reţinută în sarcina inculpatului A. în prezenta cauză.
Tot în cuprinsul acestei legii este reglementată şi procedura autorizării activităţilor de culegere de informaţii, prevăzându-se că propunerea de autorizare a unor astfel de activităţi se formulează în scris de către organele care au astfel de atribuţii, şi care au fost menţionate mai sus. Această propunerea este înaintată procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie care o analizează sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, iar dacă o apreciază ca fiind întemeiată, solicită în scris Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea desfăşurării unor activităţi de culegere de informaţii ce presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, printre care şi cea de localizare, urmărire şi obţinere de informaţii prin GPS.
Revenind la norma de incriminare, Înalta Curte constată că subiectul activ al infracţiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 este unul calificat, neputând fi decât una dinte persoanele îndreptăţite, potrivit acestei legi, să desfăşoare activităţi de culegere de informaţii.
Pe de altă parte, activitatea de culegere de informaţii incriminată nu poate fi realizată decât în scopul prevăzut de această lege specială. Aceasta deoarece, Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este o lege care are un domeniu de reglementare special (relaţiile privind securitatea naţională), lege ce cuprinde şi dispoziţii penale.
Concluzionând sub aceste aspect, Înalta Curte constată că, prin dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, se sancţionează persoanele care pot realiza activităţi de culegere de informaţii în scopul cunoaşterii, prevenirii şi înlăturării ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere securităţii naţionale, activităţi care fie au fost realizate de aceştia, deşi nu au obţinut în prealabil autorizaţia pentru a le efectua conform legii, fie au fost efectuate după expirarea autorizaţiei legal obţinute.
În cauza de faţă, cum lesne se poate constata, inculpatul A. nu avea o astfel calitate, iar scopul pentru care obţinut informaţii despre persoana vătămată C. nu avea nicio legătură cu menţinere securităţii naţionale.
Aşadar, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.
De altfel, Înalta Curte, într-o altă cauză a reţinut că infracţiunea prevăzută în art. 19 din Legea nr. 51/1991 (în forma anterioară republicării) are drept conţinut iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.
Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 19 teza a II-a din Legea nr. 51/1991 îl constituie, deci, deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interpretare a comunicaţiilor, iar urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru siguranţa naţională, subiectul pasiv al infracţiunii fiind statul.
În raport cu aceste elemente ce caracterizează infracţiunile privitoare la siguranţa naţională, fapta inculpatului de a construi cele două sisteme cu ajutorul cărora s-au interceptat convorbirile telefonice ale soţiei lui D.C., a fost încadrată greşit în prevederile art. 19 teza a II-a din Legea nr. 51/1991, întrucât nu s-a produs o stare de pericol pentru siguranţa naţională de natură să pericliteze ordinea de drept şi drepturile cetăţenilor.
Activitatea infracţională a inculpatului trebuia încadrată drept complicitate la infracţiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 195 C. pen. (violarea secretului corespondenţei) care constă, între altele, în interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept.
Această infracţiune este îndreptată contra persoanei, iar nu contra statului, urmarea imediată constând în crearea unei stări contrare celei de asigurare a secretului convorbirilor, fiind lezată astfel libertatea de a comunica. (Decizia nr. 1492/2003 SCJ).
În realitate, fapta inculpatului A. de a monta un dispozitiv de urmărire şi localizare de tip GPS pe autoturismul părţii vătămate C. (fosta sa concubină) în scopul monitorizării deplasărilor efectuate de către aceasta ar putea constitui un atentat la viaţa privată a persoanei vătămate, care însă nu este incriminată în varianta aceasta de săvârşire.
Astfel potrivit dispoziţiilor art. 226 C. pen., constituie infracţiunea de violare a vieţii private:
- fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private;
- divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public;
- plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).
Din modalitatea de incriminare a infracţiunii de violare a vieţii private, rezultă că deşi, prin desfăşurarea unor activităţi de natura celor reţinute în sarcina inculpatului A. se poate considera că se aduce atingere vieţii private a unei persoane, aceasta nu este prevăzută de legea penală.
Cum legea penală nu poate fi aplicată prin analogie, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu constituie nici infracţiunea de violare a vieţii private prev. de art. 226 C. pen.
Faţă de considerentele expuse, Înalta de Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 128 din data de 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, C. proc. pen. îl va achita pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. va dispune restituirea către inculpatul A. a următoarele bunuri:
- dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria IMEI x, seria SN x, cu acumulator model, fără cartelă SIM introdusă şi cu un cablu USB aferent;
- telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie x, cu cartelă SIM I., seria x, cu numărul x şi cablu USB.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia judecării cauzei în fond şi apel vor rămân în sarcina statului, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 260 lei, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 128 din data de 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, C. proc. pen. achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. dispune restituirea către inculpatul A. a următoarele bunuri:
- dispozitivul de urmărire prin sistem GPS, având seria IMEI x, seria x, cu acumulator, fără cartelă SIM introdusă şi cu un cablu USB aferent;
- telefonul mobil marca "G." de culoare alb, cu serie IMEI x, cu cartelă SIM I., seria x, cu numărul x şi cablu USB.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia judecării cauzei în fond şi apel rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2018.