Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. g), h), m) şi t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, constând în nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor şi, respectiv, exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.

2. Hotărârile instanţei de disciplină

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a dispus amânarea pronunţării la data de 20 septembrie 2017.

Prin Hotărârea nr. 10P din 20 septembrie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul menţionat, s-a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva pârâtei procuror A. şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aplicat acesteia sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) şi h) din legea menţionată.

Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva pârâtei procuror, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Cererile de recurs

3.1. Recursul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Împotriva Hotărârii nr. 10P din 20 septembrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Titularul acţiunii disciplinare a susţinut că, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, raportat la probele administrate în cauză, hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

Reiterând situaţiile factuale expuse punctual în acţiunea disciplinară din această perspectivă, recurentul a menţionat, în esenţă, că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare menţionate şi că, deşi există unele aspecte comune cu abaterea disciplinară disciplinare prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, în realitate, ele nu se confundă, deoarece în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din lege, exercitarea necorespunzătoare a funcţiei din motive imputabile, este mult mai pregnantă, având în vedere consecinţele produse sau care s-ar putea produce.

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că procurorul A. şi-a încălcat în mod repetat responsabilităţile judiciare, în sensul că nu a soluţionat cererile formulate de părţi şi lucrările repartizate, nu a trimis acte la organele competente şi nu s-a pronunţat cu privire la propunerile formulate de organele de poliţie, atitudinea sa culpabilă conducând la încălcarea următoarelor prevederi legale:

- art. 58 din C. proc. pen., în legătură cu verificarea competenţei imediat după sesizare;

- art. 78 - 83 din C. proc. pen., cu referire la drepturile suspectului/inculpatului, ale persoanei vătămate de a fi informaţi într-un termen rezonabil cu privire la obiectul dosarului, stadiul urmăririi penale;

- art. 94 din C. proc. pen., cu referire la dreptul părţilor, al subiecţilor procesuali principali, de consultare a dosarului; în cursul urmăririi penale, procurorul stabileşte data şi durata consultării dosarului într-un termen rezonabil, putând restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale;

- art. 338 din C. proc. pen., în legătură cu plângerile împotriva măsurilor sau a actelor de urmărire penală;

- art. 249 - 253 din C. proc. pen., privind măsurile asigurătorii;

- art. 23 alin. (5) din Ordinul nr. 12/C/2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu referire la termenul stabilit pentru soluţionarea propunerilor de dezînvestire (cel mult 15 zile de la repartizarea dosarului);

- art. 322 alin. (1) din C. proc. pen., vizând verificarea lucrărilor urmăririi penale în termenul de 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală;

- art. 142 din C. proc. pen., privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică;

- art. 172 din C. proc. pen., cu referire la dispunerea efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau a expertizei;

Se mai consideră că pârâta procuror nu a respectat standardele de conduită profesională pentru a asigura respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, impuse de următoarele prevederi legale:

- art. 21 alin. (3) din Constituţia României;

- art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului;

- art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor;

- art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată;

- art. 91 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Sub aspectul laturii subiective, s-a menţionat că fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a culpei, respectiv, prin nesocotirea, în mod neîndoielnic şi nescuzabil, a dispoziţiilor C. proc. pen. anterior menţionate, magistratul dând dovadă de o lipsă de diligentă nejustificată şi nescuzabilă, prin nerespectarea normelor legale.

Or, nerespectarea de către magistrat a normelor C. proc. pen. a adus atingere principiului care consacră înfăptuirea corectă şi în bune condiţii a actului de justiţie.

Consideră recurentul că, în cauză, din probele administrate, rezultă că nesocotirea, din culpă, de către pârâta procuror A., a normelor de drept procesual, a avut un caracter grav, neîndoielnic şi nescuzabil, pentru că lăsarea în nelucrare a cererilor, lucrărilor şi plângerilor menţionate în acţiunea disciplinară şi încadrate în dispoziţiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 nu a determinat doar prelungirea nejustificată a procedurilor judiciare, ci a avut consecinţe mai grave.

Astfel, părţile care au formulat cererile respective în cele 11 dosare penale au fost lipsite de posibilitatea de a afla stadiul soluţionării dosarelor sau de a studia actele acestora, fiindu-le vătămate drepturile procesuale specifice fazei de urmărire penală.

De asemenea, trimiterea cu întârziere la organele de cercetare ale poliţiei judiciare a ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspect şi a ordonanţei de instituire a unui sechestru asigurător (în dosarul nr. x/2014), a rezultatului unor verificări efectuate de organele de poliţie (în dosarul nr. x/2016), trimiterea cu întârziere la alte organe abilitate a ordonanţei prin care s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică (în dosarul nr. x/2014) a încheierii pronunţată de instanţa de judecată şi a mandatului de supraveghere tehnică (în dosarul nr. x/2014), precum şi pronunţarea cu întârziere asupra cererilor privind efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice (în dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2015), reunirea cauzelor sau declinarea competenţei de soluţionare (în dosarele nr. x/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2015, nr. x/P/2014 şi nr. x/P/2015) şi efectuarea cu întârziere a comisiilor rogatorii au determinat pierderea sau îndepărtarea momentului operativ pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, cu efect direct asupra aflării adevărului în cauzele menţionate.

În concluzie, autorul acestui recurs a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, numai cu privire la soluţia dispusă pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, admiterea acţiunii disciplinare şi cu privire la această abatere disciplinară şi majorarea sancţiunii disciplinare aplicate pârâtei procuror A.

3.2. Recursul procurorului A.

Împotriva Încheierii de şedinţă din data de 13 septembrie 2017 (când instanţa de disciplină a amânat pronunţarea la 20 septembrie 2017), care face parte integrantă din Hotărârea nr. 10P din 20 septembrie 2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, doar cu privire la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicata, cu modificările si completările ulterioare, invocând dispoziţiile art. 179 alin. (3), art. 233 alin. (1) lit. h), art. 483 - 502, raportate la art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., a declarat recurs pârâta procuror A.

Recurenta a solicitat:

- admiterea excepţiei nulităţii celei dintâi părţi din încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2017 atacată parţial, cu privire la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004, pe motiv că a fost dată cu încălcarea/nerespectarea dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. şi, în consecinţă, anularea în parte a Hotărârii nr. 10P din 20 septembrie 2017 (a celei dintâi părţi), din care încheierea face parte integrantă;

- respingerea, ca fiind lovită de nulitate, a acţiunii disciplinare formulate împotriva sa de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Deşi nu s-a menţionat în mod explicit, prin criticile şi solicitările formulate, recursul vizează şi Hotărârea nr. 10P din 20 septembrie 2017 a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la abaterile disciplinare în privinţa cărora acţiunea disciplinară a fost admisă.

Recurenta procuror a susţinut, în esenţă, că încheierea atacată nu respectă exigenţa impusă de dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., în sensul menţionării concrete, clare, fără dubiu, a probelor administrate, aspect de natură a atrage nulitatea actului de procedură, conform art. 179 alin. (3) din acelaşi cod.

Autoarea acestui recurs a menţionat că aprecierea generală, formală cu privire la "probele administrate", fără a fi specificate explicit: ordonanţele prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov de infirmare a celor 14 soluţii de netrimitere în judecată (în sensul de a se indica data întocmirii lor, numărul unic al fiecărui dosar, motivele infirmării soluţiei adoptate de procuror), dispoziţiile date in scris şi în conformitate cu legea, de către prim procuror (care, doar astfel, sunt obligatorii pentru procurorul de caz) şi dosarele (cu număr unic) care i-au fost repartizate spre soluţionare, nu putea fundamenta soluţia de angajare a răspunderii sale disciplinare pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) si h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

În plus, recurenta consideră că, în condiţiile în care există neconcordanţe între perioada controlată şi perioada pentru care s-a reţinut că nu a respectat, din motive imputabile, dispoziţiile legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi a întârziat nejustificat, în mod repetat, soluţionarea unor cauze şi au fost ignorate motivele întemeiate expuse în apărare, cele două abateri au fost reţinute în mod nejustificat în sarcina sa.

Din această perspectivă, magistratul a arătat, în esenţă, că o mare parte din culpă aparţine conducerii unităţii de parchet, deoarece i-a repartizat cauze penale cunoscându-se: vechimea cauzelor nesoluţionate; situaţia reală privind lipsa organelor de cercetare penala din I. P. J. Braşov, pentru efectuarea cercetării - urmăririi penale in anumite cauze, adică problema lipsei personalului specializat din politie cu care să se poată soluţiona dosare economice de evaziune fiscală (evaluare/recuperare/restituire); lipsa personalului auxiliar din unitatea de Parchet (pensie, maternitate, transfer,delegări, promovări etc.); problema dactilografierii lucrărilor/soluţiilor procurorului, grevata de lipsa personalului auxiliar din unitatea de parchet recurenta realizând personal această activitate, cu consecinţa afectării timpului alocat pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Pe de altă parte, în lipsa indicării fără dubiu, în mod clar, a probelor administrate în cauză, în opinia recurentei procuror, nu i se putea aplica vreo sancţiune, astfel încât, sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând in "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 2 luni", a fost dispusă în mod netemeinic si nelegal.

După înregistrarea recursului la instanţa de control judiciar, recurenta a depus la dosar o modificare a cererii, precizând că recursul este declarat în contradictoriu cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu cu Consiliul Superior al Magistraturii cum, în mod eronat, a indicat iniţial şi că, la punctul 2 din petitul cererii, înţelege să solicite respingerea acţiunii disciplinare "ca fiind neîntemeiată", în loc de "ca fiind lovită de nulitate", cum menţionase.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.

Având în vedere că cererile de recurs îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 12 martie 2018, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a respins, ca nefondată, excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentul - reclamant procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurenta - pârâtă A. şi a admis în principiu recursurile deduse judecăţii.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurente, cu apărările formulate de fiecare dintre acestea, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.

5.1. Recursul titularului acţiunii disciplinare

Criticile expuse în acest recurs, prin prisma ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot fi primite.

Argumentele dezvoltate de recurent în susţinerea cazului de casare invocat vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, considerându-se că, în sarcina procurorului pârât, trebuia reţinută distinct şi săvârşirea acestei fapte.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, vizează exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, prin nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori procesual.

Prin dispoziţiile art. 99 lit. h) din acelaşi act normativ, s-a stabilit că reprezintă abatere disciplinară nerespectarea, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor.

Examinarea comparativă a celor două texte, relevă că, prin abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a urmărit a se incrimina distinct ipoteza încălcării prevederilor legale vizând soluţionarea cauzelor în anumite termene şi cu respectarea principiului celerităţii.

În aceste condiţii, în cazul celor două incriminări, se poate stabili existenţa unui raport dintre general şi special, întrucât, prin conţinutul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, legiuitorul dezvoltă şi particularizează latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din legea menţionată.

În speţă, din perspectiva art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul-reclamant reproşează în fapt magistratului că a prelungit în mod nejustificat durata de soluţionare a dosarelor/cererilor/lucrărilor ce i-au fost repartizate de către conducerea unităţii de parchet, perioade cuprinse între două luni şi 1 an şi 5 luni de la repartizare, prin încălcarea normelor de procedură ce reglementează desfăşurarea fazei de urmărire penală a procesului penal, în sensul că: nu s-a pronunţat cu privire la cereri formulate de părţi, nu s-a pronunţat cu privire la propuneri ale organelor de poliţie, nu a trimis diferite acte la autorităţile competente, nu a soluţionat o plângere de tergiversare şi alte cereri.

Este adevărat că procurorul trebuie să manifeste fermitate şi diligenţă în respectarea tuturor normelor de drept material şi procesual, însă, în circumstanţele concrete ale speţei, chiar dacă recurentei procuror i se poate imputa o culpă în modul în care a nesocotit prevederile legale în discuţie, această încălcare a normelor de procedură nu poate fi plasată în sfera acestei abateri disciplinare, având în vedere că normele de procedură nesocotite în acest context vizează, în covârşitoarea lor majoritate, respectarea anumitor termene.

Faptele au avut drept efect, în principal, nerespectarea principiului soluţionării cu celeritate a respectivelor cauze, cu toate consecinţele ce decurg, constituind, prin conţinutul lor, elementul material al altei abateri, reglementate de norma specială.

Existenţa raportului general - special anterior menţionat impunea aplicarea normei derogatorii, deci, cu just temei, a fost atrasă răspunderea disciplinară a procurorului A. pentru nerespectarea dispoziţiilor privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, regimul sancţionator atras în temeiul dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind suficient.

În atare situaţie, determinarea practică a normei aplicabile situaţiei juridice concrete cu care instanţa de disciplină a fost învestită s-a făcut în mod corespunzător.

Încadrând în mod corect faptele, instanţa de disciplină a pronunţat, sub acest aspect, o hotărâre legală, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, acest prim recurs.

În raport cu această dezlegare, se constată ca fiind neîntemeiată şi solicitarea recurentului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind reindividualizarea sancţiunii disciplinare, neexistând argumente de fapt sau de drept care să justifice o atare soluţie.

Relativ la criticile privind sancţiunea disciplinară aplicată procurorului A., se constată că, întrucât, aşa cum s-a expus anterior, secţia pentru procurori în materie disciplinară a aplicat şi a interpretat corect normele de drept material incidente şi a constatat că nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a magistratului şi pentru această abatere, astfel că soluţionarea dată de instanţa de disciplină este legală, argumentele invocate de recurent nu sunt de natură să înlăture concluziile din hotărâre şi nici să justifice opinia titularului acţiunii disciplinare, în sensul că sancţiunea aplicată nu ar fi suficientă.

5.2. Recursul procurorului A.

Recurenta procuror a invocat în mod explicit exclusiv motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ce vizează o pretinsă nulitate a hotărârilor atacate, urmare a nerespectării dispoziţiilor procedurale prevăzute sub această sancţiune.

În cauză, însă, nu se poate reţine că instanţa de disciplină a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsele neregularităţi menţionate de recurenta-pârâtă nu se circumscriu acestui motiv de recurs.

Contrar celor susţinute de autoare, examinarea cauzei şi pronunţarea încheierii şi a hotărârii atacate s-au realizat de către instanţa disciplinară cu respectarea dispoziţiilor procedurale incidente.

Cât priveşte încheierea din data de 13 septembrie 2017, trebuie menţionat, în primul rând, că prin respectivul act procedural, s-au consemnat dezbaterile pe fondul acţiunii disciplinare, fiind dispusă amânarea pronunţării hotărârii.

În atare situaţie, încheierea menţionată face parte integrantă din hotărârea pronunţată în cauză, astfel încât, menţiunile cuprinse în aceste două acte procedurale se completează. Prin urmare, se constată că, prin conţinutul lor comun, atât încheierea din 13 septembrie 2017, cât şi hotărârea din 20 septembrie 2017, pronunţate în cauză, satisfac atât exigenţele dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., invocate de recurentă, cât şi pe cele ale art. 50 din Legea nr. 317/2004, art. 389 şi art. 425 din codul menţionat, prevederi care sunt, de asemenea, incidente.

Pe de altă parte, este de observat că, în încheierea supusă cenzurii, contrar susţinerilor recurente, referirea la probele administrate la respectivul termen este neîndoielnică, fiind consemnată concret depunerea la dosar a relaţiilor solicitate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, probă dispusă din oficiu de instanţa de disciplină la termenul anterior. Or, acest aspect infirmă susţinerile subiective ale recurentei privind lipsa de claritate a respectivei menţiuni şi, ca atare, nu este de natură a produce părţii o vătămare, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea celor două hotărâri atacate, în condiţiile în care, s-a precizat explicit că acele înscrisuri vizează activitatea pârâtei procuror în perioada 2015 - aprilie 2017, ele au fost comunicate părţilor şi au fost examinate, alături de celelalte dovezi administrate, în contextul analizei pe fond a cauzei.

Pentru considerentele expuse anterior, se constată că nu poate fi reţinută existenţa vreunei nulităţi, care să facă aplicabile dispoziţiile art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., menţionate de autoarea recursului.

Prin urmare, nu sun îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pornind de la acest motiv de nulitate, formulat pe cale de excepţie, recurenta a extins criticile la fondul soluţiei pronunţate, în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii disciplinare. Deşi nu este indicat în mod expres un alt motiv de casare, examinarea aspectelor învederate relevă faptul că autoarea recursului a avut în vedere şi ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv cazul în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Cu toate că nu sunt specificate explicit normele de drept material care ar fi fost încălcate sau greşit aplicate cu ocazia pronunţării soluţiei sau în cursul judecăţii, fiind doar invocate generic dispoziţiile din Legea nr. 303/2004, republicată, în realitate, criticile formulate vizează modul în care, raportând probele administrate, precum şi situaţia de fapt reţinută la dispoziţiile incriminatorii invocate, instanţa de fond a reţinut în sarcina procurorului recurent săvârşirea a două abateri disciplinare.

În mod temeinic şi legal, însă, instanţa de disciplină a constatat că, în cauză, subzistă elementele constitutive ale celor două abateri disciplinare cu privire la care a fost admisă acţiunea disciplinară.

Astfel, cu privire la prima abatere disciplinară, cea prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, constând în "nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea", situaţia factuală reţinută de instanţa de fond, raportată la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, a condus firesc la concluzia existenţei atât a laturii obiective, cât şi a laturii subiective a abaterii disciplinare.

Sub aspectul laturii obiective, cu just temei, secţia pentru procurori a reţinut că pârâta procuror nu a respectat dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, cuprinse în ordonanţele de infirmare a soluţiilor în dosarele penale nr. x/2011, x/P/2013, x/P/2013, x/P/2014, x/P/2014, x/P/2014, x/P/2014, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2015, x/P/2016 şi x/P/2016 precum şi termenele de soluţionare a dosarelor penale nr. x/2014, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2015, x/P/2016, x/P/2016, x/P/2013, x/P/2015, x/P/2013, x/P/2014, x/P/2016, x/P/2015, astfel cum au fost stabilite de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov tot în cadrul ordonanţelor de infirmare a soluţiilor.

În condiţiile în care, probele administrate au relevat că soluţiile dispuse de magistrat în dosarele menţionate au fost infirmate motivat de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, întrucât s-a constatat că acestea erau netemeinice şi nelegale, fiind date cu nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează faza de urmărire penală a procesului penal, respectiv nu a fost stabilită cu exactitate situaţia de fapt, modalitatea concretă de comitere a faptelor, nu s-a realizat o anchetă efectivă, nu s-a dispus efectuarea de expertize, nu s-au efectuat cercetări cu privire la infracţiunile în raport cu care s-au adoptat soluţiile, cercetările au fost incomplete etc., soluţia instanţei de disciplină din această perspectivă se vădeşte a fi corectă.

Instanţa de disciplină a constatat, de asemenea, în mod just, că deşi, în urma infirmării soluţiilor, prin ordonanţele respective au fost stabilite în concret obligaţiile profesionale ce îi reveneau procurorului A., aceasta nu s-a conformat celor dispuse de procurorul ierarhic superior şi nici nu şi-a motivat neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse, existând chiar situaţii în care, de mai multe ori, în mai multe dosare, soluţiile dispuse de magistrat au fost din nou infirmate.

Astfel, în 8 dosare din cele infirmate, pârâta procuror nu a respectat nici termenele stabilite de procurorul ierarhic superior prin ordonanţele de infirmare a soluţiilor, lăsând cauzele în nelucrare prin neefectuarea niciunui act de urmărire penală, ceea ce a determinat conducerea să repartizeze cauzele altui procuror, iar, ulterior, au mai fost identificate şi dosarele nr. x/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2016, nr. x/P/2015 şi nr. x/P/2016, în care pârâta procuror nu a respectat termenele stabilite de procurorul ierarhic superior pentru dispunerea unei soluţii, precum şi dosarele nr. x/2014, x/P/2016 şi x/P/2015, în care au fost stabilite de către procurorul ierarhic superior două sau trei termene de soluţionare succesive, care au fost ignorate de procurorul A..

Această stare de fapt, bine stabilită de Secţia pentru procurori şi necontestată în materialitatea sa de către recurenta procuror, confirmă şi concluziile privind existenţa celorlalte elemente constitutive ale abaterii respective, privind latura subiectivă, urmările prejudiciabile şi legătura de cauzalitate, refuzul magistratului de a respecta dispoziţiile procurorului ierarhic superior, cuprinse în ordonanţele de infirmare, precum şi termenele stabilite, fiind neechivoc, prin nesocotirea obligaţiilor instituite în sarcina sa, procurorul acceptând posibilitatea afectării principiul subordonării ierarhice şi temporizarea procedurilor judiciare.

Cât priveşte împrejurările de fapt invocate în apărare, care nu sunt de natură să înfrângă caracterul obligatoriu al dispoziţiilor procurorului ierarhic superior şi conformitatea acestora cu legea, acestea au fost avute în vedere de instanţa de fond, care, pe bună dreptate, raportat la circumstanţele speţei şi la valoarea socială ocrotită, a apreciat că nu sunt de natură a înlătura răspunderea disciplinară a procurorului.

Relativ la a doua abatere disciplinară reţinută, prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, argumentele dezvoltate de autoarea recursului au în vedere, în esenţă, neîntrunirea situaţiei premisă privind caracterul imputabil, sub aspectul laturii subiective.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de textul legal menţionat, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", faptele demonstrate în faţa instanţei de fond constituie latura obiectivă pentru ambele variante reglementate de lege.

Referitor la existenţa faptei reţinute sub acest aspect în sarcina procurorului A., se constată că Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă de disciplină, a stabilit în mod just prezenţa laturii obiective, probele reliefând clar şi concordant existenţa conduitei imputabile a recurentei, precum şi a vinovăţiei şi a urmărilor prejudiciabile.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat indubitabil că pârâta procuror a lăsat în nelucrare:

- un număr de 7 dosare penale, perioade cuprinse între 3 luni - 2 ani şi două luni,

- un număr de 5 dosare penale în regim de urmărire penală proprie, perioade cuprinse între 3 luni - 1 an şi 9 luni,

- un număr de 6 lucrări, perioade cuprinse între 6 luni - 10 luni,

- un număr de 18 dosare penale care nu au fost trimise organelor de poliţie în vederea administrării probatoriului, procedurile judiciare fiind depăşite între 15 zile - 5 luni,

- un număr de 14 cereri, perioade cuprinse între o lună - două luni,

- într-un număr de 7 dosare nu s-a pronunţat cu privire la propunerile organelor de poliţie judiciară sau ale altor unităţi de parchet, perioade cuprinse între două luni - 1 an şi 5 luni,

- într-un număr de 6 dosare nu a înaintat organelor competente actele procedurale şi procesuale întocmite, perioade cuprinse între două luni - 1 an şi 1 lună,

- două lucrări având ca obiect comisii rogatorii - 1 an de la repartizare.

Situaţia de fapt anterior expusă şi, în mare parte, neinfirmată de către recurentă, constând într-o pasivitate evidentă şi într-o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor judiciare pe perioade mari de timp, denotă încălcarea îndatoririlor profesionale de către recurenta procuror, neavând relevanţă, din această perspectivă, o pretinsă neconcordanţă între perioadele controlate (dedusă doar din faptul că, în circumstanţiere, s-au făcut referiri şi la unele soluţii adoptate anterior perioadei cercetate, care s-au reluat şi au fost infirmate ulterior), pretinsele cauze "obiective" expuse punctual de către magistrat şi opinia acestuia, în sensul că, o mare parte din culpă, ar aparţine conducerii unităţii de parchet pentru că i-a repartizat anumite cauze penale.

Pe de altă parte, este de remarcat că, la aprecierea conduitei procurorului A., ca fiind rezultatul unei modalităţi de lucru imputabile, instanţa de disciplină a avut în vedere, pe lângă elementul material al abaterii disciplinare - care se concretizează într-o inacţiune neconformă cu îndatoririle profesionale - şi analiza factorilor care au determinat şi, respectiv, a condiţiilor în care s-a produs conduita culpabilă, într-o manieră repetitivă, a recurentei.

Argumentele cu caracter de generalitate, prezentate de autoarea recursului în susţinerea cauzelor obiective - volumul de activitate, complexitatea anumitor cauze, lipsa personalului, în special lipsa personalului auxiliar din unitatea de parchet şi a personalului specializat din poliţie pentru infracţiunile economice - au fost analizate, prin raportare şi la ceilalţi colegi procurori. Pe bună dreptate, raportat la numărul foarte mare de cauze, la durata mare a întârzierilor şi la întregul context în care s-au desfăşurat faptele, instanţa de disciplină a apreciat că acestea nu sunt de natură să justifice modul de lucru defectuos în care atribuţiile judiciare s-au exercitat necorespunzător, fiind inapte să înlăture existenţa abaterii disciplinare, ci prezintă relevanţă în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare.

Prin maniera sa de lucru, astfel cum a fost corect reţinută şi argumentată de instanţa de disciplină, magistratul în cauză a fost cel care a tergiversat procedura de soluţionare a cauzelor, o consecinţă a acestor fapte, pe care recurenta încearcă să o minimalizeze fiind încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei cu celeritate şi într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, aspect ce nu poate fi pierdut din vedere la stabilirea răspunderii disciplinare a procurorului.

În acest context, se constată că şi aserţiunilor recurentei, privind cauzele extrinseci care ar fi determinat, în opinia sa, starea de fapt respectivă, le lipseşte relevanţa juridică invocată de autoarea căii de atac, în situaţia în care valoarea socială ocrotită o reprezintă relaţiile sociale referitoare la justiţie, atât în sens restrâns, cât şi în sensul larg ala acestei noţiuni, aceste relaţii transpunându-se în îndatoriri profesionale şi deontologice ale procurorului.

Pasivitatea şi lipsa de diligenţă şi de eficienţă în nerespectarea dispoziţiilor legale sau administrative, de care a dat dovadă magistratul în situaţiile analizate, denotă existenţa factorului intelectiv şi volitiv ce conturează vinovăţia, ca element subiectiv al acestei abateri.

Se constată, aşadar, că faptele reproşate recurentei procuror intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. g) şi h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum în mod just a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturilor de cauzalitate dintre faptele ilicite şi rezultatele produse, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterile disciplinare prevăzute de textele legale menţionate.

Cum toate motivele invocate de recurenţi s-au dovedit neîntemeiate, pentru considerentele expuse şi în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile deduse judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII<BR>

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Hotărârii nr. 10P din 20 septembrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2017 şi de recurenta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 septembrie 2017 şi a Hotărârii nr. 10P din 20 septembrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.