Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Prin Încheierea de şedinţă din 8 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de contestatorul A. împotriva membrilor Completului de judecată nr. 2, învestit cu soluţionarea dosarului respectiv, şi a aplicat contestatorului sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 700 lei.
2. Contestatorul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate prin încheierea menţionată la pct. 1, susţinând că sunt nefondate aprecierile instanţei referitoare la formularea repetată a unor cereri de recuzare întemeiate pe aceleaşi motive, în condiţiile în care motivele invocate au rezultat chiar din măsurile dispuse de completul de judecată pentru termenul de judecată din 13 decembrie 2017.
II. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
3. În cadrul cererii de reexaminare, petentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ. din 2010 raportat la dispoziţiile art. 1, art. 16, art. 20 şi art. 21 din Constituţie.
4. Petentul susţine că singura cale de contestare a amenzii aplicate de instanţă este cererea de reexaminare, care se introduce în termenul general de exercitare a unei căi de atac, respectiv în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prin care a fost aplicată amenda.
5. Potrivit Codului contravenţiilor, o amendă obişnuită are două căi de atac, fond şi recurs, astfel că inclusiv legiuitorul a admis că există o problemă atunci când o instanţă aplică o sancţiune, iar soluţia dată cererii de reexaminare nu are cale de atac, o asemenea variantă fiind contrară sensului art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Constituţie, întrucât încalcă dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie.
6. Se mai arată că, în cazul cererii de reexaminare, aşa-zisul control judiciar nu este doar provizoriu pentru că încheierea de reexaminare este definitivă, nemaiputând fi atacată o dată cu fondul, astfel cum se întâmplă în cazul recuzării.
7. De altfel, examinarea constituţionalităţii acestor dispoziţii nu poate fi făcută decât într-un asemenea cadru procesual, când amenda a fost aplicată abuziv şi este formulată cerere de reexaminare, astfel că este justificat atât interesul legitim, născut şi actual, cât şi legătura cu soluţionarea cauzei, fiind astfel admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
8. Se susţine că exerciţiul drepturilor procedurale într-o asemenea situaţie, nu numai că nu este abuziv, dar el trebuie să fie încurajat, supus controlului de constituţionalitate şi oricărui alt control judiciar, până la modificarea de către puterea legislativă a acestei reglementări.
III. Încheierea prin care a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
9. Prin Încheierea din camera de consiliu de la 20 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
"Respinge cererea formulată de petentul A., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicată prin Încheierea de şedinţă din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/1/2015, ca nefondată.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale (cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. din perspectiva art. 1, 16 şi 20 şi 21 din Constituţie)."
10. Pentru a pronunţa această soluţie, în considerentele hotărârii au fost reţinute argumentele arătate în continuare.
11. Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că una dintre condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale este ca norma vizată de excepţia de neconstituţionalitate ridicată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Această condiţie nu se analizează in abstracto şi nu se deduce din orice fel de tangenţă a prevederilor legale contestate cu litigiul aflat pe rolul instanţei, impunându-se o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului şi stadiului procesual al litigiului.
12. Opinia Înaltei Curţi este în sensul că dispoziţiile legale nu contravin dispoziţiilor art. 1, art. 16, art. 20 şi art. 21 din Constituţie, întrucât, prin stabilirea cererii de reexaminare ca singură cale de atac împotriva încheierii prin care a fost aplicată o amendă judiciară, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil sau liberul acces la justiţie, iar soluţionarea cererii de reexaminare de către instanţă asigură un control judiciar eficient asupra măsurii, nefiind afectate sub nici o formă drepturile legitime ale persoanelor sancţionate.
13. A mai reţinut instanţa că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal, or, în speţă, norma vizată de excepţia de neconstituţionalitate nu este de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.
14. De altfel, sancţiunea a fost aplicată petentului în raport de prevederile art. 108<SUP>1</SUP> alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. din 1865, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale are ca obiectul prevederile art. 190 din C. proc. civ. din 2010.
IV. Recursul declarat împotriva încheierii menţionate la pct. III
15. Împotriva încheierii menţionate la pct. III a declarat recurs autorul excepţiei de neconstituţionalitate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2018.
16. Prin declaraţia de recurs, recurentul a precizat că va depune motivele de recurs după redactarea şi comunicarea hotărârii atacate.
V. Apărările formulate de intimatul Serviciul de Protecţie şi Pază
17. Intimatul Serviciul de Protecţie şi Pază nu a formulat întâmpinare.
VI. Considerentele Înaltei Curţi
18. Cu titlu prealabil, faţă de împrejurarea că, până la termenul de judecată de astăzi, recurentul A. nu a depus motivele de recurs, Înalta Curte reţine considerentele arătate în continuare.
19. Încheierea recurată a fost pronunţată într-o cauză care se judecă potrivit C. proc. civ. de la 1865, iar art. 261 alin. (3) din acest Cod prevede că:
"Hotărârea se va comunica părţilor, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Comunicarea se va face in termen de 7 zile de la pronunţarea hotărârii."
20. Or, deşi încheierea atacată a fost redactată, fiind ataşată la dosarul nr. x/2015, în dosar nu se regăseşte dovada de comunicare a hotărârii către recurentul A., astfel că nu poate fi identificat momentul de la care curge termenul pentru motivarea recursului.
21. Raportat la această situaţie, Înalta Curte are în vedere considerentele de la pct. 21 şi 22 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, prin care, referitor la calea de atac reglementată de art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, s-au reţinut următoarele:
"21. […]este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. […] dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine.
22. În sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."
22. În sensul argumentelor instanţei de contencios constituţional, independent de faptul că recurentul nu a depus motivele de recurs, Înalta Curte va proceda la verificarea legalităţii respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
23. Astfel fiind, în cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din aceeaşi lege, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (a) excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj constituţional; (b) excepţia să fie ridicată cu privire la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; (c) dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (d) excepţia să fie ridicată de una dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (e) excepţia să nu fie invocată cu privire la dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
24. În cauză, raportat la circumstanţele cauzei expuse la pct. I şi II din prezenta decizie, se constată că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a), b), d) şi e) din paragraful anterior.
25. Totodată, chestiunea de drept supusă dezlegării în cadrul prezentului recurs vizează îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ca dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
26. Or, sub acest aspect, în mod corect s-a reţinut prin încheierea atacată că recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ. din 2010 într-un litigiu în care i-a fost aplicată sancţiunea amenzii judiciare prevăzute de art. 108<SUP>1</SUP> alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. din 1865, iar dispoziţiile care reglementează calea de atac împotriva încheierii prin care este aplicată amenda judiciară şi caracterul irevocabil al hotărârii prin care este soluţionată cererea sunt reglementate de art. 108<SUP>5</SUP> din acelaşi Cod din 1865.
27. Cu toate acestea, este de observat faptul că dispoziţiile art. 108<SUP>5</SUP> din C. proc. civ. din 1865 se regăsesc în materialitatea lor în cuprinsul art. 191 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ. din 2010. În considerarea acestei corespondenţe între dispoziţiile procedurale menţionate, cu just temei a apreciat instanţa că prevederile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în fond, vizând contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază, împotriva măsurii de sancţionare disciplinară cu amânarea avansării în grad, propusă de pârât prin hotărâre a Consiliului de Judecată şi pusă în aplicare prin ordin emis de directorul instituţiei pârâte.
28. Pentru toate considerentele expuse, se reţine legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 20 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2018.