Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 1571 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1078/A din 24 mai 2017 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, pe care partea a considerat-o contrară Deciziei civile nr. 1458/A din 6 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2014.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, nefiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât nu poate fi reţinută potrivnicia celor două hotărâri invocate de autoarea cererii, având în vedere neîndeplinirea în cauză a niciuneia dintre condiţiile triplei identităţi instituite de legiuitor.
Astfel, s-a constatat că hotărârile au fost date în litigii având obiect diferit, primul vizând pretenţii, reprezentând chirie aferentă perioadei decembrie 2009 - iunie 2012, decurgând din contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 14.04.2004 şi din 29.10.2007 la B.N.P. B., şi respectiv la B.N.P.A. C. şi D., prin care s-a transmis proprietatea asupra imobilelor construcţii - spaţiul comercial nr. 105 Tronson A şi spaţiul comercial nr. 7 Tronson C, ambele din cadrul Complexului comercial E., precum şi constatarea nulităţii absolute a unor clauze din aceste contracte, iar ultimul privind pretenţii reprezentând chirie aferentă perioadei decembrie 2011 - aprilie 2016, decurgând din contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr. 18.11.2011, întregit prin contractul de antrepriză autentificat din 27.05.1997, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adiţional din 19 aprilie 2007, vizând spaţiul comercial nr. 74 Tronson A din Complexul Comercial E.
Litigiile evocate au fost fondate pe cauze diferite, respectiv pe temeiuri de drept distincte - primul fiind întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, iar cel de-al doilea pe art. 194 şi următoarele, art. 628 alin. (2) şi (3), art. 453 din C. proc. civ., art. 969 din C. civ., art. 1599 şi următoarele, art. 1602 alin. (1) şi art. 1605 din C. civ., art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi O.U.G. nr. 80/2013.
S-a mai reţinut că cele două litigii au fost purtate şi între părţi diferite.
Astfel, dacă prima hotărâre a fost pronunţată între apelanta-reclamantă-pârâtă F. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi-reclamanţi L. şi M., decizia a cărei revizuire se cere a fost dată între apelanta-reclamantă-pârâtă F. S.R.L., prin administrator judiciar J. şi administrator special K., şi apelanta-pârâtă-reclamantă A.
1.2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei instanţei de revizuire, a declarat "recurs cu termen depăşit" revizuenta A., solicitând admiterea căii de atac şi constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Fără a critica în mod explicit hotărârea atacată din perspectiva vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cu referire la circumstanţele concrete ale litigiilor dintre părţi, recurenta a susţinut, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pe care a formulat-o, existând identitate de obiect, cauză şi părţi.
În acest sens, s-a arătat că cele două pricini au acelaşi obiect, respectiv plata chiriei pentru folosinţa terenului parte de uz comun, în cauză aflându-se terenul, iar nu spaţiile comerciale, terenul fiind acelaşi.
S-a menţionat că litigiile au aceeaşi cauză, respectiv cea invocată de intimată in susţinerea cererii în primul dosar şi de recurentă în apărarea sa în cel de-al doilea dosar, scopul demersurilor judiciare fiind identic, respectiv plata chiriei pentru folosinţa aceluiaşi teren, împrejurarea că s-au folosit căi diferite neavând relevanţă.
În opinia recurentei există şi identitate de părţi, prin faptul ca părţile din cele două dosare (recurenta şi G.) sunt cotitulari asupra aceluiaşi drept cu privire la acelaşi teren, dispoziţiile art. 643 şi art. 645 din C. civ. fiind aplicabile.
Consideră recurenta că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu trebuie interpretate în sens restrictiv, ci mai larg, în spiritul lor, neputându-se stabili incidenţa textului doar în situaţii absolut identice.
Anexat recursului, partea a depus şi o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, formulată în temeiul art. 186 din C. proc. civ., însoţită de înscrisuri justificative.
În motivare, petenta a arătat, în esenţă, că decizia atacată i-a fost comunicată la data de 19 decembrie 2017 şi că nu a putut să formuleze recursul în termenul legal fiind sub influenţa unei puternice tulburări psihice, datorate apropierii împlinirii intervalului de un an de la decesul mamei sale, respectiv, 21 ianuarie 2017, deces care, din punct de vedere moral, s-a datorat suferinţelor pricinuite de modul în care s-au desfăşurat litigiile în discuţie.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.
Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul ar fi fost admisibil în principiu, dacă ar fi fost declarat în termenul legal.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 7 mai 2018, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.
III. Considerentele Înaltei Curţi
În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate cerinţa respectării termenului de declarare a căii de atac, deoarece nerespectarea unui termen imperativ determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
Din analiza actelor dosarului, se constată că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 19 decembrie 2017 (fila 194 - dosar revizuire), recursul fiind declarat şi motivat la data de 5 februarie 2018 (plic fila 89 dosar recurs).
Cum, potrivit dispoziţiilor art. 485 teza I din C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul dedus judecăţii a fost declarat cu depăşirea acestui termen.
Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, se apreciază că devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., text conform căruia:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
Cât priveşte cererea recurentei de repunere în termenul de recurs, aceasta nu poate fi reţinută.
Potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate"(s.n.).
Împrejurarea că autoarea recursului nu a putut să formuleze recursul în termenul legal deoarece s-ar fi aflat sub influenţa unei puternice tulburări psihice, datorate apropierii împlinirii intervalului de un an de la decesul mamei sale, respectiv, de la 21 ianuarie 2017, invocată în susţinerea solicitării, nu constituie un motiv temeinic justificat, în sensul normei legale citate, având în vedere, pe de o parte, că decesul menţionat s-a produs cu un an înainte, iar, pe de altă parte, că decizia atacată i-a fost comunicată recurentei la data de 19 decembrie 2017 (deci cu circa o lună înainte de termenului comemorativ menţionat, existând suficient timp pentru ca partea să îşi exercite dreptul procesual în discuţie).
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge solicitarea petentei de repunere în termen.
Constatând, deci, că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale sancţionatorii mai sus indicate şi să dispună anularea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5), cu referire la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de recurenta A. privind repunerea în termenul de exercitare a recursului.
Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 1571 din 26 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2018.