Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
În dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi având ca obiect recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 306/A din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv".
Prin Încheierea şedinţei publice din 22 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurenţii A. şi B.
În esenţă, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi nu mai sunt în vigoare de la data publicării deciziei respective în publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017.
A mai reţinut instanţa că, în fapt, ceea ce invocă petenţii în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci felul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat paragraful 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din data de 30 mai 2017.
2. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. 1
Împotriva încheierii menţionate la pct. 1 au declarat recurs A. şi B. cu referire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv".
Susţin recurenţii că art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se interpretează în sensul că inadmisibilitatea la care se referă textul de lege vizează doar acele situaţii în care norma legală declarată neconstituţională nu ar mai fi aplicabilă litigiului în care este invocată excepţia, decizia anterioară a Curţii Constituţionale producând efecte şi pentru acel litigiu. Dimpotrivă, dacă norma legală guvernează în continuare litigiul în care este invocată excepţia de neconstituţionalitate, excepţia întruneşte toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Susţin recurenţii că, dacă Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aplicabilă în prezentul litigiu, pentru motivul că deciziile Curţii Constituţionale sunt aplicabile doar pentru viitor, înseamnă că norma legală - pretins neconstituţională - este încă aplicabilă în acest litigiu, ceea ce înseamnă că, practic, în acest litigiu, decizia Curţii Constituţionale este ineficace şi nu există o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.
În acest context, recurenţii susţin că nerecunoaşterea dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale care le îngrădeşte dreptul la recurs constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi în faţa legii, în raport cu persoanele care au sesizat anterior Curtea Constituţională şi care se bucură de efectele deciziei de neconstituţionalitate, cât şi a persoanelor faţă de care pronunţarea hotărârii în apel ar interveni după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, precum şi a dreptului la un proces echitabil, garantat în dreptul intern şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin completarea motivelor de recurs, înregistrată la dosar la data de 22.03.2018, recurenţii consideră că sunt nelegale considerentele din hotărârea atacată conform cărora dispoziţiile constatate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu mai sunt în vigoare de la data de 20 iulie 2017, când decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
În susţinere, recurenţii argumentează că poate fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unei norme legale care nu mai este în vigoare la momentul invocării excepţiei, dar care a fost aplicabilă şi a guvernat raportul juridic dintre părţi. Sub acest aspect, recurenţii arată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care le îngrădeau dreptul la recurs, erau în vigoare la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, fiind astfel în vigoare din perspectiva art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Totodată, susţin recurenţii că în mod eronat s-a reţinut în hotărârea atacată că nu ar fi invocat o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.
3. Considerentele Înaltei Curţi
În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică aprecierea instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, examinând criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Chestiunea de drept supusă dezlegării vizează îndeplinirea condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
În cauză, în dosarul nr. x/2015, recurenţii au invocat, prin notele de şedinţă înregistrate la dosar la data de 04.01.2018, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în privinţa sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv".
Este necontestat faptul că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În aceste circumstanţe, în deplin acord cu instanţa care a pronunţat încheierea recurată, Completul de 5 judecători constată că sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 - care reprezintă un fine de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate - întrucât, la data de 04.01.2018, când a fost invocată şi motivată excepţia, era pronunţată (30 mai 2017) şi publicată în M. Of. (20 iulie 2017) decizia Curţii Constituţionale prin care erau constatate neconstituţionale dispoziţiile în discuţie.
În atare condiţii, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată de A. şi B.
Criticile recurenţilor referitoare la aplicarea în continuare în litigiul în care a fost invocată excepţia a dispoziţiilor constatate neconstituţionale nu demonstrează temeinicia ori nelegalitatea încheierii atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pentru neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Contrar susţinerilor din recurs, se constată că în mod corect s-a reţinut în hotărârea atacată că autorii excepţiei invocă o problemă de aplicare, în litigiul pendinte, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 şi a dispoziţiilor "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar nu aspecte de neconstituţionalitate a dispoziţiilor respective. De altfel, şi în cadrul cererii de recurs, recurenţii invocă argumente similare, care nu demonstrează îndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Pentru toate considerentele expuse, se reţine că încheierea atacată este legală şi temeinică, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A. şi B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. şi B. împotriva Încheierii din şedinţa publică de la 22 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.
Procesat de GGC - ED