Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, a solicitat să se dispună:
- suspendarea efectelor Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-SB 371/28.07.2014, emisă în temeiul Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. F-SB 300/28.07.2014, în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina sa a unei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 1.400.811 RON, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 24/2015 din 06 februarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu relativ la cererea completatoare; a respins cererea de suspendare formulată şi completată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara; a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 15.728 RON consemnată la B. cu recipisa nr. 661673/1 din 17.11.2014.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 24/2015 din 06 februarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) din Noul C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că, cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, admiterea cererii este condiţionată, pe de o parte de dovedirea îndeplinirii unor condiţii formale: formularea contestaţiei prealabile şi plata cauţiunii stabilită de instanţă, pe de altă parte, de dovedirea unor cazuri bine justificate şi a unei pagube iminente ce ar putea leza patrimoniul petentului.
Prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., recurenta a invocat nemotivarea sentinţei atacate sub aspectul înlăturării formale a tuturor argumentelor ce se circumscriu cazului temeinic justificat şi pagubei iminente. În conformitate cu art. 425 C. proc. civ. se desprinde concluzia că o hotărâre judecătorească trebuie să conţină obligatoriu motivarea în fapt şi în drept a soluţiei pronunţate, atât în ceea ce priveşte motivele pentru care s-au admis susţinerile unei părţi, cât şi cele pentru care s-au înlăturat.
Prin actele depuse la dosar, recurenta a demonstrat prejudiciu iminent pe care l-ar suferi prin punerea în executare a deciziei de impunere, total diferit şi suplimentar executării în sine în temeiul unui act contestat ca fiind nelegal, aspecte pe care instanţa de fond nici nu le-a trecut în revistă.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., recurenta a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită a legii din perspectiva noţiunilor de caz bine justificat şi pagubă iminentă.
Dispoziţiile art. 14 reprezintă transpunerea în dreptul naţional a prevederilor cu valoare de principiu cuprinse în Recomandarea R (89) a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind protecţia judiciară provizorie în materie administrativă, potrivit cărora: "măsurile de protecţie provizorie pot fi îndeosebi acordate, dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate şi sub condiţia unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv".
Şi în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar pe acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ".
O primă împrejurare ce se circumscrie cazului temeinic justificat o constituie suspendarea din nou a soluţionării contestaţiei prealabile, cu consecinţa blocării accesului la instanţă, soluţie ce face să se acumuleze majorări şi penalităţi de întârziere suplimentare şi duce la o creştere artificială a obligaţiei fiscale suplimentare.
Cu totul nelegal şi netemeinic, organele fiscale susţin, pe de o parte, că obligaţia fiscală a fost corect stabilită prin decizia de impunere contestată, astfel că ar putea fi pusă în executare silită, iar, pe de altă parte, că este necesară soluţionarea dosarului penal pentru a putea constata dacă împrejurările invocate de recurentă în sprijinul dovedirii caracterului nelegal al deciziei de impunere sunt sau nu fundamentate.
O a doua împrejurare circumscrisă cazului temeinic justificat, rezultă din istoricul litigiului dintre părţi care a demonstrat că autorităţile pârâte au refuzat nejustificat vreme de 7 ani să soluţioneze plângerea prealabilă, timp în care s-au acumulat penalităţi şi majorări de aproximativ 1,4 mil. RON, aproape dublu faţă de debitul principal.
Conform Tratatului Uniunii Europene, care consacră principiul proporţionalităţii, orice măsură trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.
O a treia împrejurare care se circumscrie cazului temeinic justificat este dată de lipsa totală de certitudine a creanţei, care rezultă dintr-o simplă pipăire a fondului, fără o analiză elaborată şi complexă pe fondul cauzei.
Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că, decizia de impunere emisă în august 2014 se referă la o obligaţie fiscală în sumă totală de 1.400.811 RON compusă din: impozit pe profit - 337.829 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit - 247.500 RON, penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit - 4.046 RON, taxa pe valoarea adăugată - 385.548 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA - 414.488 RON, penalităţi de întârziere aferente TVA - 11.400 RON.
Titlul executoriu prin care societatea recurentă a fost înştiinţată că datorează suma de 1.400.811 RON a fost emis la data de 24.09.2014.
În luna octombrie 2014, autoritatea pârâtă a comunicat o nouă decizie de impunere pentru suma de 827.099 RON. Prin decizia de impunere, autoritatea fiscală a stabilit în sarcina recurentei nu doar obligaţia de plată a debitului principal, ci şi a penalităţilor şi majorărilor de întârziere pentru toată perioada 2003 - 2014, fără a fi respectate dispoziţiile C. proc. fisc. .
La data de 10.04.2014 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264, Ordinul nr. 550/07.04.2014 al Ministerului Finanţelor Publice prin care s-a stabilit că: "organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii. În situaţia în care organul fiscal comunică contribuabilului deciziile de plăţi anticipate după expirarea termenelor de plată ... aceştia nu datorează accesoriile pentru perioada cuprinsă între termenul de plată ... şi data comunicării deciziei de plăţi anticipate, inclusiv".
Cea de-a patra împrejurare circumscrisă cazului temeinic justificat este dată de faptul că instanţa penal a dispus refacerea întregului probatoriu în cauză, nefiind lămurită de probele administrate de organele fiscale şi, respectiv, cele de cercetare penală.
Cum autoritatea de soluţionare a contestaţiei prealabile a considerat să nu soluţioneze o astfel de cale de atac, ci a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei prealabile, pentru a se observa deznodământul dosarului penal, se impune suspendarea şi a deciziilor de impunere contestate în prezenta cauză, pentru a evita o executare silită, care ar putea fi nelegală.
Ca urmare a unei interpretări şi aplicări eronate a legii, instanţa de fond a lăsat neanalizate argumentele reclamantei referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.
Faţă de aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi urmare rejudecării, suspendarea efectelor deciziilor de impunere contestate, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC "A." SRL, ca nefondat.
5. Procedura derulată în recurs
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin încheierea de şedinţă din data de 15 iunie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.
La termenul din 19.01.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
6. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-SB 371/28.07.2014, emisă în temeiul Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. F-SB 300/28.07.2014, în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina sa a unei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 1.400.811 RON, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare.
În recursul său, declarat împotriva Sentinţei civile nr. 24 din data de 06.02.2015, reclamanta SC "A." SRL a invocat faptul că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând că în speţă verificarea acestor condiţii ar presupune o prejudecare a fondului, nepermisă în cadrul unei cereri de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
De asemenea, nu poate fi neglijat faptul că, suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurenta-reclamantă în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.
În susţinerea cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a invocat:
- ca o primă împrejurare faptul că intimata a dispus suspendarea din nou a soluţionării contestaţiei prealabile, cu consecinţa blocării accesului la instanţă, soluţie ce face să se acumuleze majorări şi penalităţi de întârziere suplimentare şi duce la o creştere artificială a obligaţiei fiscale suplimentare;
- a doua împrejurare rezultă din istoricul litigiului dintre părţi care a demonstrat că autorităţile pârâte au refuzat nejustificat vreme de 7 ani să soluţioneze plângerea prealabilă, timp în care s-au acumulat penalităţi şi majorări de aproximativ 1,4 mil. RON, aproape dublu faţă de debitul principal;
- a treia împrejurare fiind dată de lipsa totală de certitudine a creanţei, care rezultă dintr-o simplă pipăire a fondului, fără o analiză elaborată şi complexă pe fondul cauzei.
Or, împrejurările menţionate de recurenta-reclamantă şi verificarea legalităţii deciziei de impunere emisă în august 2014 referitoare la o obligaţie fiscală în sumă totală de 1.400.811 RON compusă din: impozit pe profit - 337.829 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit - 247.500 RON, penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit - 4.046 RON, taxa pe valoarea adăugată - 385.548 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA - 414.488 RON, penalităţi de întârziere aferente TVA - 11.400 RON, nu pot fi circumscrise cazului bine justificat întrucât acestea ţin de fondul cauzei.
Faptul că, recurenta-reclamantă consideră nelegale constatările şi măsurile dispuse de organul administrativ nu poate fi de natură a crea o bănuială de nelegalitate a actelor administrative faţă de care s-a formulat cererea de suspendare.
După cum se constată, recurenta-reclamantă se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă în mod corect a reţinut că reclamanta nu a identificat împrejurări care pot fi asimilate cu acele cazuri bine justificate avute în vedere de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să justifice suspendarea efectului executoriu al actului administrativ şi nici nu a făcut dovada răsturnării prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, afirmaţiile recurentei-reclamante nefiind susţinute de probe.
Mai mult decât atât, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor deciziei de impunere până la soluţionarea acţiunii de anulare a actului administrativ, însă prin niciun mijloc de probă recurenta-reclamantă nu a făcut dovada învestirii instanţei cu o astfel de cerere.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că, soluţia pronunţată de prima instanţă a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
7. Temeiul juridic al soluţiei
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 24/2015 din 06 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2017.
Procesat de GGC - GV