Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a CCAF la data de 25 aprilie 2014, sub nr. y/115/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest România - CRDRP 5 Vest Timişoara, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14 iunie 2013, cu toate consecinţele care decurg din acesta.
Prin Sentinţa civilă nr. 1248/22 septembrie 2014, Tribunalul Caraş-Severin a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
La această din urmă instanţă, Dosarul a fost înregistrat sub nr. unic y/115/2014 pe rolul secţiei contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent, reorganizată ca Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale).
PENTru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data 14 iunie 2013 şi înregistrat la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit cu nr. 17.877 din 14 iunie 2013, s-a reţinut că reclamanta SC A. SRL a încălcat prevederile Contractului de Finanţare C xxx din 16 februarie 2007 pentru investiţia "Modernizarea şi extinderea cabanei B., Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni, judeţul Caraş-Severin", prin nerespectarea articolelor 1, 3, 14 şi 15 din Contractul-cadru şi a criteriilor de eligibilitate înscrise în Cererea de finanţare, stabilindu-se că reclamanta datorează Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit un debit în valoare de 345.363,760 RON.
A arătat instanţa că, în cursul controlului ex post, reclamantei i s-a solicitat înfăţişarea unor documente, iar ca urmare a neprezentării tuturor actelor, a fost înştiinţată asupra monitorizării, precum şi cu privire la obligativitatea transmiterii documentelor neprezentate, dar şi dovada redresării economice financiare, aducându-i-se totodată la cunoştinţă că neprezentarea documentelor solicitate face ca proiectul finanţat prin Program SAPARD, conform Contractului nr. Cxxx din 16 februarie 2007 să devină neeligibil, iar rezoluţia controlului ex-post va fi de recuperare a cofinanţării obţinute prin Programul SAPARD.
Conform conţinutului Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat cu nr. 17.877 din 14 iunie 2013, instanţa de fond a constatat că s-a reţinut nerespectarea articolelor 1, 3, 14 şi 15 din Contractul cadru şi a criteriilor de eligibilitate înscrise în Cererea de finanţare, avându-se în vedere balanţele de verificare prezentate pentru perioada de monitorizare (2009 - 2012), precum şi analiza bilanţului contabil împreună cu contul de profit şi pierdere pentru anii 2009 - 2012, din care a rezultat că la finele exerciţiilor financiare aferente anilor 2009 - 2012 beneficiarul a înregistrat pierderi.
Ca urmare a faptului că beneficiarul a înregistrat pierderi, în mod corect echipa de control a apreciat că beneficiarul nu a respectat criteriile de eligibilitate menţionate în cererea de finanţare, încălcând termenii Contractului de finanţare Cxxx din 16 februarie 2007, respectiv, EG2 - "Ulterior finalizării, proiectul trebuie să demonstreze viabilitatea economico-financiară", criteriu care se coroborează cu criteriul general,,Nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare şi datorii fiscale".
Or, din analiza redactării criteriilor generale de cuprinse în Fişa tehnică a Măsurii 3.4 din Ghidul Solicitantului, aprobată prin H.G. nr. 668/2005, rezultă că pentru respectarea acestor criterii de eligibilitate reclamanta trebuia să înregistreze anual venituri semnificative din activitatea finanţată care să ducă la obţinerea de profit net.
Potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din Anexa 1 la Contractul de finanţare, instanţa a reţinut că "Beneficiarul trebuie să ţină înregistrări contabile sistematice şi precise referitoare la executarea contractului. Sistemul contabil utilizat va urma procedurile dictate de uzanţele profesionale. Pentru fiecare proiect trebuie ţinută evidenţierea separată, cu toate veniturile şi cheltuielile pe perioada de valabilitate a contractului.", iar în alin. (2) se prevede că "Beneficiarul trebuie să consimtă la inspecţiile pe bază de documente sau la faţa locului efectuate de Autoritatea Contractantă, Comisia Europeană şi Curtea de conturi a comunităţii Europene asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile, în conformitate cu Acordul Multianual de Finanţare dintre România şi UE."
Deşi reclamanta a fost de mai multe ori notificată anterior producerii incendiului, nu a dat curs notificărilor emise de pârâtă de a depune toate documentele necesare în stabilirea menţinerii eligibilităţii proiectului finanţat prin Program SAPARD în perioada de monitorizare.
Referitor la invocarea de către reclamantă a forţei majore, instanţa a arătat că reclamanta nu se încadrează în situaţia de forţă majoră aşa cum este definită de art. 18 din Anexa 1 la Contractul de finanţare - "Prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat independent de voinţa părţilor contractante intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului şi care exonerează de răspundere partea care o invocă. Pot constitui cauze de forţă majoră calamităţile naturale cum ar fi: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, război, revoluţie, embargou etc."
Mai mult, reclamanta nu a înştiinţat-o pe pârâtă cu privire la incendiul care a distrus cabana, deşi potrivit alin. (2) din articolul sus menţionat, " Partea contractantă care invocă Forţă Majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţa majoră, să transmită acte doveditoare în termen de cel mult 15 zile de la data producerii acesteia şi este obligată să-i comunice data încetării cazului de forţa majora, în termen de 5 zile, şi de a lua orice măsuri care ii stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor."
În art. 18 alin. (3) se prevede că "Dacă părţile nu procedează la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa de notificare."
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) din C. proc. civ.
A arătat că un incendiu devastator practic a stopat pentru societate toate şansele de redresare şi realizare profit.
În acest context, a înţeles să invoce art. 31 din C. pen. şi art. 1351 din C. civ., solicitând aplicarea dispoziţiilor referitoare la forţa majoră şi cazul fortuit pentru exonerarea sa de plata debitului.
A mai arătat că nu sunt adevărate susţinerile pârâtei referitoare faptul că nu a răspuns la solicitările acestora, întrucât acestea nu i-au fost comunicate.
Investiţia a fost realizată integral conform documentelor depuse şi, de altfel, pârâta nici nu a contestat faptul că sumele primite nu au fost investite, doar faptul că nu se realizează profit.
Echipa de verificare face precizarea că a analizat performanţele financiare ale societăţii, dar nu avea competenţa şi nici calitatea necesară să tragă aceste concluzii, chiar în perioada de extrasezon.
Nu poate fi ignorat faptul că, la data de 13 septembrie 2012, un incendiu devastator a ars aproape în întregime cabana B. cu toate anexele. Deşi proprietatea era asigurată, nici până la data prezentei nu s-a primit despăgubirea cuvenită în scopul reamenajării imobilului ars.
De asemenea, a arătat recurenta că, prin Rezoluţia din Dosar nr. x/2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, examinându-se actele premergătoare efectuate în dosarul privind pe numitul C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, în baza art. 219 alin. (1) C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
La data prezentei cereri Cabana B., construită cu acordarea finanţării nerambursabile este distrusă în mare măsură şi nu mai poate fi folosită potrivit destinaţiei sale.
Nu a încălcat cu nimic termenii contractuali, iar documentele nu au mai putut fi prezentate din cauza incendiului care a distrus în întregime cabana, distrugând totodată şi arhiva cu documentele aferente exerciţiilor financiar-contabile.
Investiţia a fost realizată în întregime, cu toate acordurile şi avizele, investiţia a funcţionat în condiţiile prevăzute de lege, însă investiţia s-a realizat la munte şi doar pe perioada de iarnă se realizează profit considerabil, nefiind culpa recurentei.
Faptul că bunul imobil în cauză era asigurat, deşi nu există nici o obligaţie în acest sens, demonstrează, fără putinţă de tăgadă buna credinţă a recurentei în totală conformitate cu art. 969 din C. civ. şi dispoziţiile Acordului multianual de finanţare încheiat între România şi Comisia Comunităţilor Europene.
Totodată, buna credinţă a recurentei reiese şi din faptul că proiectul a fost implementat cu succes, nu a suferit nici o modificare substanţială pe perioada de 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform prevederilor Contractului cadru nr. C xxx din 16 februarie 2017, simplu fapt că nu a putut prezenta câteva documente care au ars nu poate constitui şi crea în sarcina părţii un debit atât de mare.
Intimata a recunoscut faptul că a primit la data de 3 august 2012 cu adresa nr. 7016, o parte din documentele solicitate, urmând ca, în condiţiile în care imobilul în cauză nu ar fi ars în întregime, cu siguranţă ar fi primit şi restul de documente care nu mai există.
Faptul că aceştia au beneficiarul a extins monitorizarea până în anul 2013, pentru o investiţie care nu mai exista, întrucât a ars în întregime în 13 septembrie 2012, dovedeşte în mod clar reaua-credinţă a beneficiarului raportată la pierderea suferită de beneficiară şi la faptul că, practic, nu mai aveau ce să monitorizeze.
Potrivit art. 1351 "Forţa majoră şi cazul fortuit" din C. civ., " (1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.
(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.
(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră."
Definiţia legală arată că forţa majoră este o împrejurare de origine externă, cu caracter excepţional, care este imprevizibilă şi absolut invincibilă şi inevitabilă. Aşadar, pentru ca un eveniment sau o anumită împrejurare să poată fi calificată forţă majoră este necesar să îndeplinească în mod cumulativ trei condiţii: să fie externă, imprevizibilă, absolut invincibilă şi inevitabilă.
În privinţa exteriorităţii, forţa majoră a fost şi continuă să fie o împrejurare care îşi are originea sau etiologia în afara celui care în aparenţă ar fi chemat să răspundă, precum şi câmpului său de activitate. Acest caracter al forţei majore a fost cu claritate pus în evidenţă de practica judiciară, mai ales în legătură cu răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi animale. Astfel, s-a statuat că forţa majoră constă într-o împrejurare externă fără vreo legătură cu lucrul care a produs prejudiciul sau cu însuşirile sale. împrejurări ca spargerea ori explozia unui cauciuc, ruperea unei piese, urmare a unui defect de fabricaţie sau altele similare sunt cazuri fortuite, având originea în interiorul lucrului şi în câmpul de activitate a celui răspunzător, neputând constitui cazuri de forţă majoră.
Evenimentele de forţă majoră sunt, de cele mai multe ori, fenomene naturale extraordinare, străine de activitatea şi voinţa omului, cum sunt: cutremurele grave, inundaţiile catastrofale, alunecările de teren, trăsnetele, tornadele etc. De asemenea, sunt cazuri de forţă majoră şi unele evenimente sociale extraordinare, provocate de oameni, cum ar fi războaiele şi revoluţiile.
Imprevizibilitatea se referă, deopotrivă, la producerea împrejurării respective şi la efectele sau consecinţele sale. Dacă împrejurarea putea fi prevăzută, cel chemat să răspundă săvârşeşte o faptă culpabilă deoarece nu a prevăzut-o şi nu a luat măsurile necesare pentru preîntâmpinarea sau evitarea urmărilor sale prejudiciabile.
Literatura de specialitate a încercat să explice ce se înţelege prin imposibilitatea de prevedere a unui eveniment şi a urmărilor sale. Astfel, s-a spus că inundaţia sau cutremurul, având o anumită gravitate previzibilă, încetează a fi eveniment de forţă majoră în acele teritorii sau zone geografice unde asemenea calamităţi constituie o stare normală, obişnuită. în acest sens, practica judiciară a statuat că alunecările de teren frecvente, ploile torenţiale din timpul verii, îngheţul din timpul iernii nu au caracter extraordinar, adică nu sunt, de regulă, fenomene imprevizibile, neputând fi calificate cazuri de forţă majoră.
În doctrina de specialitate s-a susţinut că pentru a fi în prezenţa unui caz de forţă majoră trebuie ca împrejurarea externă să fie absolut imprevizibilă; altfel spus, la nivelul actual al ştiinţei, să nu poată fi prevăzută de nimeni. Această concepţie i se pare însă exagerată, interpretarea actuală din doctrina şi jurisprudenţa europeană fiind mult mai raţională (potrivit acestora, ar urma ca imprevizibilitatea unui eveniment să fie raportată la capacitatea şi diligenta unui om mediu, normal prudent şi diligent, adaptând standardul unui "bun părinte de familie" la activitatea pe care o desfăşoară pârâtul şi având în vedere gradul său de pregătire şi specializare în acel domeniu).
Un eveniment constituie forţă majoră numai dacă este invincibil sau irezistibil şi inevitabil, iar aşa cum prevede art. 1351 alin. (2) din C. civ., invincibilitatea şi inevitabilitatea trebuie să fie absolute, deci pentru orice persoană.
În situaţia în care forţa majoră este singura cauză a prejudiciului, este exclusă automat existenta raportului de cauzalitate dintre fapta pârâtului şi prejudiciu; de asemenea, indirect este exclusă şi vinovăţia persoanei respective în cazul răspunderii civile subiective. Aşadar, în lipsa condiţiilor prevăzute de lege, angajarea răspunderii civile faţă de victima prejudiciată nu mai este posibilă; în alţi termeni, răspunderea civilă nu există.
Este însă posibil ca forţa majoră să nu fie cauza exclusivă a prejudiciului, situaţie în care pot exista ipoteze diferite.
Prejudiciul poate fi cauzat de forţa majoră în concurs cu unele fapte sau împrejurări, altele decât cazul fortuit. Aşa cum s-a spus, într-o atare ipoteză, trebuie deosebit după cum animalul sau lucrul a fost un simplu instrument pasiv prin mijlocirea căruia forţa majoră a cauzat singură prejudiciul sau, dimpotrivă, forţa majoră nu a avut alt rol decât să contribuie, alături de animal sau de lucru, la producerea prejudiciului. în primul caz, forţa majoră exclude existenţa răspunderii civile, iar în celălalt caz, răspunderea va fi înlăturată numai în parte, proporţional cu contribuţia forţei majore la producerea prejudiciului.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu a formulat întâmpinare, deşi a fost legal citată cu această menţiune.
Prin Încheierea de şedinţă din 17 ianuarie 2017, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Autoritatea intimată a procedat la verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului "Modernizarea şi extinderea cabanei B., Muntele Mic, comuna Turnu Rieni, jud. Caraş-Severin", în perioada de monitorizare prevăzută în Contractul de finanţare nr. Cxxx din 16 februarie 2007.
La data controlului ex post, a fost identificată la faţa locului construcţia cabana B., ca având 32 de camere cu băi proprii şi 5 apartamente cu băi proprii, dispuse pe nivelurile D+P+E+M1+M2, structură ce nu coincidea cu proiectul tehnic aprobat, care prevedea 19 camere duble şi 9 apartamente, motiv pentru care i s-au solicitat recurentei beneficiare documente justificative privind investiţia realizată prin Programul SAPARD stabilindu-i-se un termen de depunere, care ulterior a fost şi prelungit la cerere până la data de 31 iulie 2012 (astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 5 iulie 2012 şi din adresa nr. x din 25 iulie 2012).
Abia la data de 31 august 2012, recurenta a transmis autorităţii intimate o serie de documente, care nu se refereau însă la modificarea proiectului tehnic, nefiind prezentate Memoriul justificativ cu privire la spaţiile de cazare identificate fizic la data controlului şi documente justificative corelative.
Ulterior unei noi notificări, aceasta a transmis şi o serie de documente contabile.
Autoritatea intimată a arătat că, din cauza faptului că nu s-a dat curs solicitărilor de transmitere a documentelor justificative, precum şi în considerarea pierderilor financiare pe care beneficiara le înregistra, s-a constatat necesitatea monitorizării până în anul 2013, conform fişei de verificare a criteriilor de eligibilitate a proiectelor finalizate CA7.5.5 M3.4.
În acest context, beneficiarei i s-au solicitat punctual documentele necesare, fiind totodată înştiinţată că neprezentarea acestora face ca proiectul finanţat prin Programul SAPARD să devină neeligibil, iar rezoluţia controlului ex post să fie aceea de recuperare a cofinanţării obţinute prin acest program.
Recurenta reclamantă critică, în esenţă, sentinţa primei instanţe sub aspectul modului greşit în care ar fi fost interpretate şi aplicate prevederile art. 1351 din C. civ. "Forţa majoră şi cazul fortuit" (pe care le analizează din punct de vedere teoretic, general-abstract, pe mai multe pagini), partea considerând că incendiul care a afectat obiectivul finanţat constituie o cauză de natură a înlătura răspunderea contractuală.
Or, în ceea ce priveşte incendiul care ar fi ars aproape în întregime construcţia şi anexele sale, în care s-ar fi aflat şi arhiva contabilă, Înalta Curte reţine, din chiar susţinerile recurentei, că acesta a avut loc. la data de 13 septembrie 2012, deci ulterior controlului, solicitării documentelor justificative şi momentului la care s-a constatat nerespectarea criteriilor de eligibilitate EG2 şi EG8, împrejurarea fiind, în consecinţă, irelevantă pentru examinarea legalităţii actului administrativ contestat.
De altfel, recurenta reclamantă nu a precizat nici în faţa instanţei de fond, nici în faza procesuală a recursului, ce documente justificative deţinea (spre exemplu, în privinţa furnizorilor declaraţi câştigători pentru investiţia realizată prin Programul SAPARD sau relevante pentru explicarea diferenţei de structură a spaţiilor de cazare faţă de proiectul aprobat iniţial) şi care ar fi ars în incendiu şi nici vreo motivare rezonabilă a faptului că, deşi ar fi deţinut aceste acte, nu le-a prezentat la primele solicitări ale organelor de control.
În altă ordine de idei, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, din actele dosarului rezultă că recurenta nu a înştiinţat-o pe intimată cu privire la incendiul care a distrus investiţia realizată prin Program SAPARD, iar din Procesul-verbal de intervenţie nr. x din 13 septembrie 2012 întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC al judeţului Caraş-Severin şi ale cărui menţiuni sunt reţinute şi în Referatul de neîncepere a urmăririi penale din 14 noiembrie 2012, reiese că sursa probabilă a incendiului au fost scânteile de la jarul rămas după stingerea focului din centrală, împrejurarea determinantă fiind "burlanul necurăţat de funingine", astfel că nu se poate reţine lipsa de culpă şi, cu atât mai puţin, o situaţie de forţă majoră în sensul definit prin art. 18 din Anexa 1 la Contractul de finanţare nr. Cxxx/2007, ale cărui clauze şi le-a asumat recurenta reclamantă.
Pe de altă parte, doar cazul de forţă majoră fiind reglementat, prin anexa 1 la contractul de finanţare, drept cauză exoneratoare de răspundere şi doar în anumite condiţii, a căror îndeplinire nu a fost dovedită în speţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se pot valorifica susţinerile recurentei reclamante în sensul că ar fi exonerată de răspundere şi în situaţia intervenirii unei situaţii de caz fortuit.
În plus, Rezoluţia din Dosar nr. x/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, invocată de recurenta reclamantă nu constituie o hotărâre judecătorească penală definitivă, care să fi constatat lipsa faptei sau a vinovăţiei, care să se impună cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
Totodată, neîntrunirea elementelor unei infracţiunii nu echivalează cu lipsa neregulii, astfel cum rezultă face distincţie între neregulă (constituită de "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit) şi fraudă (reprezentând "infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, incriminată de C. pen. ori de alte legi speciale").
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că în speţă este vorba de o încălcare a criteriului de eligibilitate EG2 prevăzut în Contractul de finanţare Cxxx/16 februarie 2007 ("Ulterior finalizării, proiectul trebuie să demonstreze viabilitatea economico-financiară") şi privit în raport şi cu definiţia dată acestui criteriu conform Fişei tehnice a Măsurii 3.4., aprobată prin H.G. nr. 668/2005 ("Trebuie să se demonstreze viabilitatea economico-financiară a fermei. Prin viabilitate economică se înţelege obţinerea de performanţe financiare eficiente şi abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operaţională. Beneficiarul trebuie să demonstreze că îşi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la niciun risc desfăşurarea normală a activităţii agentului economic şi că generează un venit net semnificativ (nu mai puţin de 5%)."
De asemenea, a fost încălcat criteriul de eligibilitate EG8, avantajul nejustificat constând tocmai în faptul că recurenta reclamantă care nu a respectat termenii contractuali şi nu a putut menţine viabilitatea economico-financiară a proiectului a beneficiat de finanţare în detrimentul altor potenţiali solicitanţi.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a validat constatările din procesul-verbal contestat privind nerespectarea de către beneficiară a articolelor 1, 3 şi 15 din Contractul de finanţare şi a criteriilor de eligibilitate prevăzute în Cererea de finanţare.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2017.
Procesat de GGC - LM