Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1067/2017

Şedinţa publică din data de 17 martie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2010, sub nr. 2898/2/2010, reclamantul Ministerul Mediului şi Pădurilor, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, a solicitat constatarea încălcării culpabile a prevederilor Contractului nr. xAK din 7 mai 2008 încheiat între societate şi reclamant, constatarea rezoluţiunii contractului din culpa pârâtei SC A. SA; obligarea pârâtei la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de daune:

- penalităţi de întârziere conform art. 11.11 din contract, în cuantum total de 43.479,88 RON;

- diferenţa între valoarea celor două contracte de construcţie încheiate pentru pavilionul României la expoziţia de la B., diferenţă în cuantum de 186.804,61 RON;

- suma rezultată din diminuarea cantităţilor de lucrări executate, respectiv suma de 521.758,6 RON;

- costuri de protocol determinate de lipsa realizării restaurantului în cuantum de 73.200 RON;

- prejudicii de imagine, cauzate de întârzierea deschiderii pavilionului, în cuantum de 3.369,080 RON.

1.1 Prin Sentinţa civilă nr. 5145 din 14 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ sub nr. 5484/3/2011.

1.2 Prin Sentinţa civilă nr. 1862 din 12 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantul Ministerul Mediului şi Pădurilor (în prezent Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice); a constatat reziliat Contractul de lucrări nr. xAK din 7 mai 2008, încheiat între cele două părţi; a obligat pârâta SC A. SA la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de daune: a). diferenţa între valoarea celor două contracte de lucrări pentru pavilionul României la expoziţia de la B., 2008, în cuantum de 186.804,61 RON; b). suma rezultată din diminuarea cantităţilor de lucrări executate, în cuantum de 521.758,6 la care se adăugă TVA în cuantum de 99.134,14 RON, în total 620.892,76 RON; c). costuri de protocol în cuantum de 73.200 RON şi a respins cererea reclamantului de acordare a penalităţilor de întârziere conform art. 11.11 din Contractul nr. xAK din 7 mai 2008, precum şi cererea reclamantului de acordare a prejudiciilor de imagine, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC A. SA, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 14 mai 2015.

1.3. Prin Decizia civilă nr. 5005 din data de 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepţia perimării şi a constatat perimat recursul declarat de recurenta SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1862 din data de 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice.

2. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei civile nr. 5005 din data de 27 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta SC A. SA solicitând anularea hotărârii atacate, admiterea cererii de repunere pe rol a recursului şi respingerea excepţiei perimării.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că la data de 25 iunie 2015 instanţa de recurs a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Lipsa pârâtei la primul termen de judecată stabilit la data de 25 iunie 2015 s-a datorat unei împrejurări mai presus de voinţa acesteia.

În acest sens a arătat că nu a avut cunoştinţă de termenul stabilit deoarece, citaţiile transmise la adresa din Timişoara, judeţul Timiş au fost primite de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant ori delegat cu primirea corespondenţei pârâtului.

Clădirea în care îşi are sediul societatea găzduieşte un număr de peste 20 de alte societăţi, fiind deservită de un agent de pază, care ar fi fost singura persoană, în lipsa celei însărcinate cu primirea corespondenţei, să preia şi să semneze citaţia, astfel cum prevede art. 162 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, recurenta-pârâtă a susţinut că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa de a stărui în judecarea recursului până la data de 4 octombrie 2016 când a verificat portalul instanţelor de judecată şi a constatat că recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1862 din data de 12 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a primit primul termen de judecată la data de 25 iunie 2015, iar al doilea termen de judecată la data de 27 octombrie 2016.

3. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect constatarea încălcării culpabile a prevederilor Contractului nr. xAK din 7 mai 2008 încheiat între societate şi reclamant şi plata unor daune reprezentând:

- penalităţi de întârziere conform art. 11.11 din contract, în cuantum total de 43.479,88 RON;

- diferenţa între valoarea celor două contracte de construcţie încheiate pentru pavilionul României la expoziţia de la B., diferenţă în cuantum de 186.804,61 RON;

- suma rezultată din diminuarea cantităţilor de lucrări executate, respectiv suma de 521.758,6 RON;

- costuri de protocol determinate de lipsa realizării restaurantului în cuantum de 73.200 RON;

- prejudicii de imagine, cauzate de întârzierea deschiderii pavilionului, în cuantum de 3.369,080 RON.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimarea cererii de recurs arătând că suspendarea cauzei la data de 25 iunie 2015 s-a datorat pasivităţii exclusive a recurentei-pârâte, iar pricina a rămas în nelucrare din vina acesteia mai mult de un an, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente.

Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă SC A. SA a susţinut, în esenţă, că citaţiile transmise la adresa din Timişoara, judeţul Timiş au fost primite de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant ori delegat cu primirea corespondenţei pârâtei.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că la dosarul de recurs al Curţii de Apel Bucureşti se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare, conform Legii nr. 202/2010, semnată de C., persoană delegată cu primirea corespondenţei, fiind indicate şi datele de identificare ale acesteia (serie şi număr act de identitate).

În raport de aceste aspecte se constată că au fost îndeplinite toate cerinţele impuse de art. 91 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. potrivit căruia: înmânarea citaţiilor se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care îşi va arata în clar numele şi prenumele, calitatea şi apoi va semna dovada.

Nu poate fi neglijat faptul că la data de 11 octombrie 2016, utilizându-se adresa de email officetm@tender.ro, s-a transmis de numita C. cerere de repunere pe rol a cauzei cu motivarea că, la data de 4 octombrie 2016, după verificarea portalului instanţelor de judecată, reprezentantul pârâtei a constatat că la data de 25 iunie 2015 a fost primul termen de judecată, iar al doilea termen s-a fixat la data de 27 octombrie 2016.

De asemenea, în dosarul de recurs aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010 este semnată tot de doamna C., delegat cu primirea corespondenţei.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că toate actele de procedură au fost primite de C., delegat cu primirea corespondenţei, persoană care s-a ocupat şi de transmiterea cererii de repunere pe rol a recursului.

Cu privire la faptul că, la data de 27 septembrie 2016 pârâta a primit citaţia pentru termenul de judecată din data de 27 octombrie 2016, iar la data de 11 octombrie 2016 a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea soluţionării recursului, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel a respins această cerere.

Excepţia perimării este reglementată de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea nu a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată."

Într-adevăr, prin încheierea din 25 iunie 2015, cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor, avându-se în vedere faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ., iar prin rezoluţia din 16 septembrie 2016, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepţiei perimării. Cursul perimării nu poate fi întrerupt prin cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă la data de 11 octombrie 2016 pentru că termenul de un an s-a împlinit anterior acestei date, respectiv la data de 25 iunie 2016.

Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 252 din vechiul C. proc. civ., în mod corect instanţa de recurs a reţinut că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare din vina părţii recurente începând cu de 25 iunie 2015, până la data de 16 septembrie 2016, când, prin rezoluţie, s-a dispus fixarea termenului de judecată la data de 27 octombrie 2016, în vederea discutării excepţiei de perimare, fără a face demersuri în vederea reluării judecăţii şi în lipsa unei dovezi din care să rezulte că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea cauzei pentru o perioadă mai mare de 1 an se datorează pasivităţii exclusive a recurentei.

4. Temeiul juridic al soluţiei

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală decizia pronunţată de instanţa de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC "A." SA împotriva Deciziei civile nr. 5005 din data de 27 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2017.

Procesat de GGC - LM