Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 1024 din 17 decembrie 2013 emisă de pârâtă, obligarea acesteia la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrate sub nr. x din 24 octombrie 2013 la A.J.F.P. Covasna şi a cererii de suspendare a executării actelor administrativ - fiscale atacate până la soluţionarea pe cale administrativă a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. F-CV- 415 din 19 august 2013 întocmită în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 19 august 2013, a fişei privind obligaţii fiscale suplimentare, acte administrative prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei creanţe bugetare suplimentare în valoare de 577.933 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 105 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.
3. Recursul declarat de S.C A. S.R.L.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs reclamanta S.C A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
• au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 22 din C. proc. pen., în condiţiile în care nu există o hotărâre penală în cauză;
• instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului referitor la necompetenţa DGRFP Braşov cu privire la cererea de suspendare a executării creanţelor fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. F-CV-415 din 19 august 2013
• motivarea fondului ignoră faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) pentru suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei; se creează astfel premisele încălcării prezumţiei de nevinovăţie a persoanelor cercetate;
• expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei dovedeşte că există serioase îndoieli cu privire la încălcarea legislaţiei penale; practic, organul fiscal nu se referă la nicio faptă care ar trebui cercetată penal iar suspendarea procedurii s-a dispus sine die.
4. Apărările Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov
Prin întâmpinarea înregistrată la 26 martie 2015, intimata D.G.R.F.P. Braşov a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că soluţia curţii de apel este legală, întrucât între rezolvarea pe care Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna o va da sesizării penale nr. x din 30 august 2013 şi soluţia ce se va pronunţa în contestaţia administrativ-fiscală există o înrâurire hotărâtoare, în sensul celor statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 449/2001 şi 95/2011.
A indicat că prin ordonanţele din 4 februarie 2014 şi 31 martie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale atât faţă de societate, cât şi faţă de administratorul acesteia, pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului societăţii A. S.R.L., demonstrându-se justeţea soluţiei de suspendare a contestaţiei administrative.
În fine, referitor la suspendarea executării deciziei de impunere, intimata a arătat că o cerere având acest obiect a fost soluţionată în cadrul Dosarului nr. x/64/2013, fiind admisă.
5. Procedura derulată în recurs
Prin încheierea pronunţată la data de 22 ianuarie 2016 s-a luat act că părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit de magistratul asistent asupra admisibilităţii în principiu a recursului; s-a admis în principiu recursul şi s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.
Recurenta-reclamantă S.C A. S.R.L. a supus controlului de legalitate pe calea reglementată de art. 218 alin. (2) raportat la art. 216 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, Decizia nr. 1024 din 17 decembrie 2013 a D.G.R.F.P. Braşov prin care:
- pct. 1- s-a suspendat soluţionarea contestaţiei societăţii împotriva deciziei de impunere nr. F-MS 415 din 19 august 2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de DGFP Covasna-AIF, pentru suma totală de 577.933 RON (reprezentând impozit pe profit, TVA şi impozit pe veniturile din dividende, precum şi accesoriile aferente); s-a stabilit ca reluarea procedurii să se realizeze la momentul încunoştinţării organului fiscal competent despre încetarea motivului care a determinat suspendarea;
- pct. 2 - s-a constatat necompetenţa materială a DGRFP Braşov-Serviciul soluţionare contestaţii cu privire la cererea de suspendare a executării creanţei fiscale stabilite prin decizia de impunere contestată.
Curtea de apel a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală întrucât există o strânsă interdependenţă între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare şi cercetările efectuate în Dosarul penal nr. x/P/2013.
Soluţia instanţei de fond este legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală:
"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a)Organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă".
În cauză, organele fiscale au stabilit suplimentar în sarcina recurentei, prin decizia de impunere indicată, obligaţii fiscale care însumate sunt în cuantum de 577.933 RON, în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală care a identificat mai multe nereguli: înregistrarea în evidenţele contabile a unor cheltuieli cu amortizarea unei clădiri proprietatea unei persoane fizice, pe care nu o utilizează societatea; tranzacţii cu o societate declarată inactivă; caracterul fictiv al unor operaţiuni de vânzare mărfuri ca deşeuri fier vechi, etc.
Apreciind că faptele identificate întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, organul de inspecţie fiscală AJFP Covasna a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna Sesizarea penală nr. x din 30 august 2013.
Ca urmare, s-a constituit Dosarul penal nr. x/P/2013 în cadrul căruia s-a emis ordonanţa din 31 martie 2014 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de B., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului societăţii comerciale, prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 şi S.C A. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
Contrar susţinerilor recurentei, elementele factuale prezentate anterior justifică soluţia administrativă dispusă.
Organul fiscal nu a depăşit limitele marjei de apreciere ce i-a fost conferită prin norma citată anterior, ci, dimpotrivă, a adoptat o măsură judicioasă, de natură a preveni pronunţarea unor soluţii contradictorii, cum bine a arătat şi judecătorul fondului.
Întreaga construcţie juridică a recurentei,fundamentată pe prezumţia de nevinovăţie şi pe raportul care există între hotărârea definitivă penală şi procedura administrativă fiscală tinde la a afirma caracterul neconstituţional al dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în temeiul cărora aceasta din urmă a fost suspendată.
Respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestei prevederi legale, Curtea Constituţională a reţinut în deciziile nr. 1237/2008 şi 56/2013 următoarele:
"Cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ţine în loc civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare".
În altă ordine de idei, teza suspendării sine die a procedurii administrative este contrazisă chiar de dispozitivul deciziei atacate, redat în precedent, rezultând cu evidenţă că la încetarea motivului care a determinat suspendarea, soluţionarea contestaţiei va fi reluată.
În limitele litigiului de faţă nu este posibilă o analiză a fondului constatărilor organelor fiscale, astfel încât nu se poate imputa instanţei nevalorificarea constatărilor din raportul de expertiză extrajudiciară.
În fine, deşi este real că instanţa de fond a omis să examineze motivele de nelegalitate care vizează pct. 2 din decizia atacată, respectiv nesoluţionarea cererii de suspendare a executării deciziei de imputare, recurenta nu a fost vătămată prin aceasta, întrucât prin Sentinţa civilă nr. 1 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Braşov (dosar nr. x/64/2013), definitivă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF nr. 432 din 19 februarie 2016, i s-a admis cererea de suspendare, confirmându-se practic opinia organului fiscal în sensul că măsura în discuţie excede competenţei acestuia.
Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 105 din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2016.
Procesat de GGC - MM