Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.11.2013, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi şi obligaţii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) şi C. - Conducătorul ANRP, al CNCI (succesoare în drepturi şi obligaţii a CCSD) au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la:
a) plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere începând cu data de 19.03.2012 şi până la data îndeplinirii obligaţiei "de a face", adică emiterea titlului de despăgubire în dosarul de despăgubiri al reclamanţilor nr. x/CC conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de D. SA;
b) plata unei sume în cuantum de 20.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în Sentinţa civilă nr. 3860/31.05.2011 pe perioada 19.03.2012 - 19.11.2013.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 466 din data de 11.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C. - Conducătorul ANRP, al CNCI (succesoare în drepturi şi obligaţii a CCSD); a fost obligat pârâtul C., în calitate de conducător al CNCI la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, de la data prezentei hotărârii până la data executării Sentinţei nr. 3860/31.05.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; s-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi şi obligaţii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) şi C. - Conducătorul ANRP, al CNCI (succesoare în drepturi şi obligaţii a CCSD), ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3860/31.05.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2011, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 776/16.02.2012 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire în dosarul de despăgubiri al reclamanţilor nr. x/CC conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de D. SA însă până în prezent, obligaţia nu a fost adusă la îndeplinire.
În condiţiile în care sentinţa nu a fost executată, existând un refuz constant al autorităţii care, deşi dispozitivul este explicit, a continuat să solicite petenţilor înscrisuri noi, prima instanţă a apreciat că se impune aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Amenda reglementată de legiuitor are un scop cominator, fiind menită să constrângă autoritatea să îşi execute obligaţia. Chiar dacă legiuitorul nu arată de la ce termen se calculează amenzile, din scopul cominator al amenzii rezultă că aceasta urmează să se calculeze de la data pronunţării sentinţei, întrucât doar de la această dată se poate pune problema constrângerii unei persoane să execute sentinţa. În raport cu acest aspect, apare ca nerelevantă apărarea pârâtului C. referitoare la suspendarea procedurii de emitere a deciziilor conţinând titlul de despăgubire, întrucât actele normative invocate de acesta şi-au încetat efectele cu mult înainte de pronunţarea sentinţei, iar autoritatea publică a continuat să refuze executarea hotărârii judecătoreşti şi după acest moment.
A mai reţinut prima instanţă că, în ceea ce priveşte plata de despăgubiri, scopul acestei măsuri este unul dublu, atât un scop cominator cât şi un scop reparator. Din această ultimă perspectivă, pentru acordarea de despăgubiri reclamanta ar fi trebuit să facă dovada producerii unui prejudiciu, însă această o astfel de dovadă nu s-a făcut.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâtul C. - Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
1. În susţinerea recursului, recurenţii - reclamanţi A. şi B. au arătat în esenţă că instanţa de fond în mod greşit a dispus amendarea pârâtului C. - Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de la data pronunţării sentinţei recurate în condiţiile în care amenda trebuia aplicată, în cel mai rău caz, de la data expirării termenului instituit de O.U.G. nr. nr. 4/2012, adică martie 2013.
Mai mult, din modalitatea în care este redactat art. 24 din Legea nr. 554/2004, reiese faptul că atunci când este dispusă amendarea conducătorului instituţiei, ca o consecinţă a culpei acestuia, în mod obligatoriu este dispusă şi acordarea de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neexecutarea hotărârii judecătoreşti.
În cazul recurenţilor reclamanţi, prejudiciul este uşor de calculat, deoarece intimaţii au dispus întocmirea unui raport de evaluare, în condiţiile Legii nr. 247/2005 şi astfel a fost stabilit ca valoarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite către subsemnaţii este în cuantum de 263.894 RON. Aşadar, suma de 20.000 RON, solicitată de către reclamanţii recurenţi cu titlu de despăgubire, reprezintă lipsa de folosinţă a acestei sume.
Au solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
2. În motivarea recursului său, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a nesocotit prevederile Legii nr. 165/2013. Cu alte cuvinte, instanţa nu a luat în considerare apărările referitoare la respectarea procedurii legale prevăzute de art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, considerând eronat că nu este aplicabilă procedura de soluţionarea a dosarelor de despăgubire prevăzută de legea respectivă. În acest sens, recurentul-pârât a arătat că procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire nr. x/CC, ca urmare a pronunţării Sentinţei civile nr. 3860 din 31.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 776/16.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este expres prevăzută de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.
Totodată, recurentul-pârât evidenţiază faptul că procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire de către CNCI este prevăzută de art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, iar, prin trimiterea expresă de la art. 41 alin. (5) din lege, legiuitorul a stabilit obligativitatea parcurgerii procedurilor administrative prevăzute de lege, care prevăd posibilitatea validării sau invalidării dispoziţiei primarului prin decizia CNCI.
În susţinere, recurentul-pârât expune operaţiunile administrative efectuate la nivelul CNCI în aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013, cu privire la dosarul de despăgubire în litigiu.
Cu privire la punerea în executarea în termen de 30 de zile a Sentinţei nr. 466 din 11.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, termen apreciat de către instanţa de fond ca fiind nerespectat, recurentul-pârât învederează următoarele aspecte: în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013, procedura de evaluare şi emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012; la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost reglementată o nouă procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubire nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii; după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 au fost iniţiate demersurile în vederea punerii în aplicare a acestei reglementări.
În consecinţă, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţii A. şi B., ca neîntemeiată.
Apărările reclamanţilor recurenţi şi a intimatei pârâte
Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurentul pârât C., ca nefondat, iar recurentul pârât C. a depus la rândul său întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., ca nefondat.
Intimata-pârâtă CNCI a formulat întâmpinare, prin care a formulat apărări în sensul admiterii recursului declarat în cauză de către recurentul pârât C.
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 10 februarie 2015, recurenţii reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 21 şi 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, faţă de care intimata-pârâtă CNCI a formulat punct de vedere, apreciind că este neîntemeiată.
Concluzii scrise
Prin concluziile scrise înregistrate la dosar la data de 01.04.2016, recurentul-pârât a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, arătând că CNCI a pus în executare Decizia nr. 776 din 16.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emisă Decizia nr. 2647/13.01.2015 prin care CNCI a decis validarea parţială a Dispoziţiei Primarului Municipiului Giurgiu pentru construcţia demolată în suprafaţă de 388 mp, situat în Municipiul Giurgiu, şi emiterea deciziei de compensare prin 142.251 puncte în favoarea reclamanţilor, precum şi invalidarea parţială a aceleiaşi dispoziţii în ceea ce priveşte propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 258 mp.
Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs
Procedura de filtrare
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din camera de consiliu de la 24.02.2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 05.04.2016.
Cu privire la excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de recurentul-pârât
În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii invocată de recurentul-pârât prin concluziile scrise.
Se reţine că emiterea de către CNCI a Deciziei nr. 2647/13.01.2015 nu lipseşte de obiect acţiunea formulată de reclamanţi în temeiul art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanţa este învestită cu verificarea modului de aducere la îndeplinire a obligaţiei de executare a hotărârii judecătoreşti în intervalul de timp cuprins între expirarea termenului prevăzut în cuprinsul hotărârii sau, în lipsa unui astfel de termen, de la expirarea termenului 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii şi data executării obligaţiei impuse autorităţii publice prin hotărârea judecătorească.
Cu alte cuvinte, în speţă, instanţa de contencios administrativ este chemată să analizeze circumstanţele de fapt şi de drept referitoare la executarea obligaţiei de emitere a titlului de despăgubire prevăzută în dispozitivul Sentinţei nr. 3860 din 31.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, între data rămânerii irevocabile a acestei sentinţei (data de 16.02.2012, când a fost pronunţată Decizia nr. 776 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei de neconstituţionalitate
Exercitând rolul de filtru în procedura reglementată prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, ca instanţă judecătorească în faţa căreia s-a invocat, pe cale incidentală, o excepţie de neconstituţionalitate, are în vedere împrejurarea că, potrivit alin. (1) al articolului indicat, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
"Legătura cu soluţionarea cauzei" nu poate fi analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor normative cu litigiul în cadrul căruia au fost invocate, pentru că excepţia de neconstituţionalitate este o formă de control concret şi subiectiv al constituţionalităţii legii, în cadrul căruia se ţine seama de scopul urmărit de parte prin declanşarea procedurii şi de obiectul concret al acţiunii judiciare.
În speţă, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanţi şi pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi şi obligaţii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) şi C. - Conducătorul ANRP, al CNCI, iar obiectul cauzei îl reprezintă obligarea acestora la plata unei amenzi şi a unor despăgubiri pe zi de întârziere, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de judecată apreciază că declararea ca neconstituţională a dispoziţiilor legale menţionate de reclamanţi, în acest moment nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, în speţă obiectul îl reprezintă aplicarea prevederilor art. 24 şi 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia dată de Curtea Constituţională asupra excepţiei invocate de recurenţi nu ar influenţa în nici un fel hotărârea ce se va pronunţa.
De aceea, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Analiza motivelor de casare
Analizând criticile formulate de recurentul-pârât C., în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor CNCI, ANRP şi C. - preşedintele ANRP la plata penalităţilor în cuantum de 100 RON/zi de întârziere din momentul naşterii obligaţiei stabilite prin Sentinţa nr. 419/F-Cont/12.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 560/46/2011 şi până la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubire şi obligarea conducătorului autorităţii publice la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinţei respective.
Acţiunea reclamanţilor a fost formulată în temeiul art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii, 20.11.2013), conform cărora:
"Art. 24. - Obligaţia executării
(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 din C. proc. civ.
(2<SUP>1</SUP>) Dispoziţiile C. proc. civ. privind executarea silită rămân aplicabile.
(3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 10.000 RON.
Art. 25. - Instanţa de executare
(1) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.
(3) Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative."
Aplicarea amenzii cominatorii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este condiţionată de existenţa culpei în neexecutarea hotărârii judecătoreşti, aspect care urmează a fi analizat în continuare în raport cu circumstanţele cauzei.
În speţă, prin Sentinţa nr. 3860 din 31.05.2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., şi anume capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire, dispunând obligarea acestora la emiterea titlului conform sumei înscrise în raportul de evaluare efectuat.
Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 776 din 16.02.2012, prin care a fost respins recursul declarat de CCSD, executarea hotărârii urmând a fi făcută în cel mult 30 de zile de la această dată.
Potrivit articolului unic al O.U.G. nr. 4/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012:
"(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite."
Prin Legea nr. 117/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 iulie 2012) a fost aprobată O.U.G. nr. 4/2012, fiind modificat alin. (1) al articolului unic din ordonanţa de urgenţă, în sensul următor:
"Articol unic. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare."
Totodată, este de observat faptul că C. a fost numit în funcţia de preşedinte al ANRP prin Decizia primului-ministru nr. 342 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 6 iunie 2012.
De asemenea, Înalta Curte constată că, la data de 17 mai 2013, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care, prin dispoziţiile art. 41 alin. (5), prevede că "Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21". Iar, art. 21 din Legea nr. 165/2013 reglementează procedura administrativă în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.
În raport cu circumstanţele expuse, nu poate fi reţinută în sarcina recurentului-pârât o culpă în neexecutarea hotărârii judecătoreşti rămasă irevocabilă la data de 30 octombrie 2012, în condiţiile în care, la momentul respectiv, conform legii, era suspendată până la data de 15 mai 2013 procedura de emitere de titlurilor de despăgubire, iar, la data de 17 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care reglementa o nouă procedură administrativă pentru executarea obligaţiei privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a legii respective.
Ulterior datei de 17 mai 2013, se constată că au fost efectuate demersurile prevăzute de Legea nr. 165/2013, care au fost finalizate prin emiterea de către CNCI a Deciziei nr. 2647/13.01.2015 prin care a fost validată parţial Dispoziţia Primarului Municipiului Giurgiu şi s-a decis emiterea deciziei de compensare prin puncte în favoarea reclamanţilor, precum şi invalidarea parţială a aceleiaşi dispoziţii în ceea ce priveşte propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 258 mp.
De altfel, se cuvine a fi menţionat faptul că, în cadrul acţiunii formulate în temeiul art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, în raport cu hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită obligaţia de emitere a titlului de despăgubire, nu poate forma obiectul analizei modalitatea de derulare a procedurii administrative reglementate de Legea nr. 165/2013 şi aplicate în privinţa dosarului de despăgubire în litigiu în temeiul art. 41 alin. (5) din această lege. Cu alte cuvinte, sancţiunea pecuniară a amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este aplicată pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, iar nu în raport cu derularea unei proceduri administrative, cum este cea reglementată de art. 21 din Legea nr. 165/2013 în privinţa executării obligaţiilor privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a legii.
Totodată, în raport de aceste circumstanţe, constatându-se lipsa culpei în neexecutarea sentinţei, recursul declarat de recurenţii reclamanţi apare ca fiind nefondat.
Ambele categorii de sancţiuni prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda şi despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie.
Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind fapta culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
Or, având în vedere considerentele reţinute mai sus, în cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii reclamanţi A. şi B., va admite recursul declarat de C. - Conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge în tot acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, invocată de recurenţii-reclamanţi A. şi B.
Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare la Completul de 5 Judecători.
Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 466 din 11 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de C. - Conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi a CCSD) împotriva Sentinţei nr. 466 din 11 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge în tot acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 aprilie 2016.
Procesat de GGC - GV