Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată, la data de 1 aprilie 2014, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/12.03.2014 prin care s-a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate cu funcţia de deputat şi obligarea pârâtei la repararea, pe cale nepatrimonială, a prejudiciului de imagine suferit de el, prin publicarea pe cheltuiala sa, atât pe pagina de internet www.integritate.eu, cât şi într-un ziar de largă răspândire naţională şi locală, a hotărârii ce se va pronunţa, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 300 din 9 iulie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia reclamantului.
A constatat instanţa că raportul contestat a evidenţiat faptul că reclamantul deţine calitatea de deputat în Parlamentul României, validat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 45/20.12.2012 iar, din relaţiile comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultă că a deţinut şi funcţia de administrator şi asociat al SC B. SRL, societate aflată în funcţiune în perioada 04.06.1991 - prezent.
A reţinut Curtea că împrejurările invocate de reclamant, în sensul că începând cu perioada 2007 - 2008 societatea nu a mai desfăşurat activitate din motive obiective, că a fost declarată inactivă la data de 07.10.2010 ca urmare a publicării în Registrul Contribuabililor a deciziei de inactivare şi că nu au fost obţinute avantaje de ordin patrimonial, nu pot constitui temeiuri pentru a aprecia că în această perioadă reclamantul nu a deţinut calitatea de administrator al societăţii, pentru că suspendarea activităţii societăţii în plan economic nu produce nicio consecinţă în planul statutului juridic al entităţii economice.
S-a considerat că, deşi reclamantul a încercat să acrediteze ideea că ar fi existat o întâlnire a asociaţilor imediat după validarea mandatului său, în care s-a pus în discuţie statutul său de administrator, la dosar nu a fost depusă dovada materială a unei astfel de înţelegeri, prin care reclamantul să fi renunţat la atributele de administrator al societăţii. De asemenea, s-a mai reţinut că un astfel de înscris, chiar dacă ar fi existat, nefiind îndeplinite condiţiile referitoare la data certă şi la înregistrarea în Registrul Comerţului, nu prezintă nicio relevanţă în plan juridic, neputând fi opus pârâtei.
3. Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de recurs îl reprezintă, în opinia recurentului reclamant, înlăturarea de către prima instanţă a argumentului invocat în contestaţie, privind declararea ca inactivă a societăţii B. SRL, la data de 07.10.2010, dată la care a fost publicat pe site-ul ANAF, în Registrul Contribuabililor inactivi/reactivaţi, Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 2499/21.09.2010, iar efectele faţă de terţi a unei astfel de decizii în raport de prevederile art. 78<SUP>1</SUP> alin. (10) din O.G. nr. 92/2003, se produc din ziua imediat următoare publicării acestui act, respectiv 08.10.2010.
Invocând greşita interpretare şi aplicare a legii, ca motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488, pct. 8 noul C. proc. civ., recurentul a susţinut că intimata pârâtă ANI nu a contestat efectele deciziei de inactivare, limitându-se doar să invoce inopozabilitatea acestei decizii prin evocarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.
A susţinut recurentul reclamant că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 575/2006 privind stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor inactivi, de la data declarării/publicării deciziei de inactivare, respectiv 08.10.2010, a fost suspendat de drept şi documentul emis de ONRC prin care persoana verificată de către ANI a fost desemnată ca administrator al SC B. SRL şi a fost autorizat să desfăşoare activitatea specifică funcţiei deţinute în cadrul persoanei juridice declarate inactive.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488, pct. 6 noul C. proc. civ., se referă la existenţa unor motive contradictorii, identificate de recurent ca fiind cele în care instanţa de fond a menţionat în considerentele sentinţei pronunţate că "reclamantul nu a depus la dosar un înscris care să materializeze intenţia sa de renunţare la atributele de administrator al societăţii şi că, şi în ipoteza în care ar exista un astfel de înscris, în condiţiile în care nu a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului pentru a fi opozabil terţilor şi pentru a asigura scopul Legii nr. 161/2003, nu prezintă relevanţă juridică în speţă."
Acest argument, în opinia recurentului, vine în contradicţie cu cel în care instanţa de fond a susţinut că, pentru a fi opozabil terţilor, "actul juridic nedepus la dosar, ci doar invocat, de care se prevalează partea interesată, trebuie să aibă dată certă."
Un al treilea motiv de recurs îl reprezintă, potrivit susţinerilor recurentului reclamant, înlăturarea de către instanţa de fond a argumentelor invocate în contestaţie şi pe calea concluziilor scrise, privind existenţa unui înscris care să ateste renunţarea sa la atributele de administrator al societăţii B. SRL, fiind încălcate astfel prevederile art. 297 noul C. proc. civ., dat fiind faptul că acel înscris se afla în posesia unei terţe persoane.
În referire la deţinerea de către recurentul A. a calităţii de administrator al societăţii B. SRL, se susţine în calea de atac a recursului că, imediat după validarea mandatului său de deputat, acesta a înaintat coasociatului său adresa/notificarea de demisie a sa din funcţia de administrator, iar documentele semnate şi predate cu acea ocazie au rămas în posesia celuilalt asociat.
Prin concluziile scrise formulate în faţa instanţei de fond, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către SC B. SRL, pentru depunerea înscrisurilor depuse de reclamantul A. la momentul întâlnirii avute de acesta cu asociatul său la finele anului 2012.
Această solicitare de completare a probelor administrate în prima instanţă a fost justificată de recurentul reclamant în calea controlului judiciar pe faptul că, potrivit prevederilor art. 5, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului şi ale art. 278 noul C. proc. civ., înregistrarea în registrul comerţului este o formalitate cerută pentru opozabilitatea unui înscris faţă de terţi, nu pentru valabilitatea respectivului act.
A subliniat recurentul că manifestarea sa de voinţă privind renunţarea la calitatea de administrator al unei societăţi comerciale produce efecte de la momentul la care şi-a exprimat poziţia în acest sens, fiind atributul instanţei judecătoreşti să verifice dacă există un astfel de document care să reflecte voinţa celui ce formulează declaraţia de renunţare la funcţia anterior deţinută.
Sub aspectul consecinţelor juridice pe care le produce deţinerea calităţii de administrator de către recurentul reclamant, acesta a arătat că pe perioada în care a exercitat funcţia de administrator la B. SRL, nu a desfăşurat nici un fel de activitate comercială şi nu a îndeplinit acte de administrare sau de dispoziţie, nici anterior obţinerii mandatului său de deputat, nici până la formalizarea deciziei sale de renunţare, prin adoptarea hotărârii AGA care să consfinţească renunţarea sa la calitatea de administrator.
În referire la petitul doi al cererii de chemare în judecată, susţine recurentul că a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat prin acuzaţia adusă prin actul administrativ contestat, aceea că nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor, fiindu-i astfel încălcate drepturile personale nepatrimoniale, respectiv onoarea şi demnitatea sa.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488, pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., raportat la prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi cele ale art. 24 din Legea nr. 176/2010.
4. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata pârâtă A.N.I. a solicitat instanţei de control judiciar să menţină sentinţa atacată astfel cum a fost pronunţată, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A., arătând că, în realitate, criticile aduse hotărârii atacate sunt aceleaşi cu cele inserate în cuprinsul contestaţiei formulate în faţa instanţei de fond.
Referitor la decizia de inactivare a societăţii B. SRL, emisă de organul fiscal competent, intimata pârâtă a arătat că suspendarea activităţii societăţii în plan economic nu produce nicio consecinţă în planul statutului juridic al entităţii economice, altfel spus, lipsa de activitate a societăţii nu echivalează cu o lipsire de efecte a menţiunilor din Registrul Comerţului privind calitatea de administrator al societăţii.
În legătura cu existenţa unei întâlniri a asociaţilor societăţii B. SRL în care să se pună în discuţie statutul de administrator al recurentului pârât, intimata pârâtă a susţinut că o altfel de întâlnire nu a fost probată, iar instanţa de fond a motivat legal şi temeinic că nu poate lua în considerare afirmaţiile reclamantului privind renunţarea sa la calitatea de administrator, în lipsa unor dovezi corespunzătoare.
Cu privire la deţinerea de către recurent a calităţii de administrator în cadrul unei societăţi, intimata a arătat că înscrisul invocat de persoana în cauza, prin care s-a manifestat voinţa sa de renunţare la calitatea de administrator la B. SRL, nu poate fi opozabil terţilor, deci nici Agenţiei Naţionale de Integritate, în lipsa înregistrării acestuia la registrul Comerţului, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1996.
În referire la prejudiciul pretins de recurentul reclamant a-i fi fost cauzat prin emiterea raportului de evaluare contestat, a arătat intimata ANI ca persoanei vătămate nu i s-a produs o paguba iminentă, conform definiţiei date acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 2, alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, astfel ca cererea recurentului de obligare la repararea prejudiciului de imagine ce i s-a adus este nefondata.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 februarie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 mai 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 300 din 9 iulie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
6. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 300/09.07.2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
6.1 Argumentele de fapt relevante
Prin raportul de evaluare nr. 10368/G/II/12.03.2014 emis de intimata pârâtă A.N.I. s-a constatat starea de incompatibilitate a persoanei cercetate A. pentru deţinerea simultană a calităţii de deputat în Parlamentul României şi a funcţiei de administrator statutar la SC B. SRL, încălcând astfel prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003. Concluziile raportului de evaluare contestat în faţa instanţei de contencios administrativ competente au fost menţinute prin soluţia pronunţată de judecătorul fondului, fapt ce a determinat declararea prezentului recurs.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine legalitatea actului administrativ contestat, în contra căruia nu a dovedit recurentul reclamant A. existenta unei alte situaţii de fapt decât cea constatata de intimata A.N.I., de natură a determina o altă soluţie decât cea pronunţată de prima instanţă.
Un prim motiv de recurs îl reprezintă neluarea în considerare de către instanţa de fond a împrejurării că societatea la care recurentul reclamant deţinea funcţia de administrator a fost declarată inactivă, decizia emisă de administraţia fiscală competentă fiind publicată pe pagina de internet www.mfinante.ro şi în Monitorul Oficial, fiind opozabilă terţilor din ziua următoare publicării, respectiv de la data de 08.10.2010.
Aceasta declarare a inactivităţii societăţii la care exercita recurentul funcţia de administrator determină, în accepţiunea sa, o suspendare a efectelor oricărui act de funcţionare a entităţii juridice în cauză, inclusiv a documentului prin care persoana cercetată a fost autorizată să deţină funcţia de administrator.
Opinia recurentului reclamant nu poate fi împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care reţine că există o diferenţă de tratament juridic între suspendarea unei firme de la Registrul Comerţului şi declararea inactivităţii unei firme, dispusă de organul fiscal.
Astfel, pe perioada în care o societate este declarată inactivă de către fisc, respectiva societate desfăşoară activitate normală din perspectiva operaţiunilor pe care le are în obiectul său de activitate, inactivarea firmei reprezentând, în esenţă, o măsură cu implicaţii asupra deducerilor cheltuielilor efectuate şi a TVA-ului încasat.
Prin urmare, în planul prerogativelor atribuite organelor de conducere ale unei societăţi, acestea rămân neschimbate la momentul declarării inactive a respectivei persoane juridice de către fisc, funcţia de administrator nefiind astfel limitată ori suspendată în exercitarea sa normală.
Din perspectiva Legii nr. 161/2003, Înalta Curte reţine că norma de drept care interzice cumulul calităţii de deputat cu funcţia de administrator în cadrul unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990 nu circumstanţiază caracterul restrictiv al acestui cumul în funcţie de situaţia fiscală în care se află respectiva societate, care, fiind declarată inactivă, suportă sancţiuni asupra beneficiului acordării dreptului de deducere pentru unele cheltuieli şi pentru TVA-ul încasat, determinate de neîndeplinirea unor obligaţii fiscale ce îi incumbă.
Aşadar, se reţine în calea de atac nerelevanţa aflării societăţii B. SRL în stare de inactivitate declarată de organul fiscal competent, din perspectiva faptei reţinute în sarcina recurentului reclamant în cauză, aceea de întrunire a unui cumul nepermis de lege între calitatea sa de deputat şi funcţia de administrator la societatea respectivă, cumul ce încalcă regimul juridic al incompatibilităţilor, astfel cum acesta este prevăzut şi sancţionat prin dispoziţiile art. 82, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010.
Un al doilea motiv de nelegalitate a sentinţei atacate, potrivit opiniei recurentului pârât, este cel referitor la faptul că hotărârea pronunţată în cauză cuprinde motive contradictorii, temeiul juridic al acestor critici fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 488, pct. 6 noul C. proc. civ.
Înalta Curte observă că raţionamentul logico-juridic exprimat de judecătorul fondului în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate este unul corect, fără a exista argumente contradictorii în adoptarea soluţiei date în fond. Se arată, astfel, motivat, că reclamantul, făcând vorbire despre existenţa unui înscris care să materializeze manifestarea sa de voinţă în sensul renunţării la funcţia de administrator deţinută la societatea B. SRL, nu a dovedit că respectivul înscris are o dată certă, atribuită conform prevederilor art. 278 noul C. proc. civ.
Aceste reţineri ale instanţei de fond au privit, în principal, inexistenţa scriptică a înscrisului invocat de reclamant în cursul judecăţii, considerentele astfel reţinute fiind preponderent de ordin teoretic, fără a exista motive contradictorii asupra acestui aspect.
Un alt motiv de recurs, conform criticilor formulate de recurentul reclamant asupra sentinţei atacate, îl reprezintă greşita aplicare şi interpretare a legii la situaţia de fapt existentă, motiv subsumat prevederilor art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., în referire la efectele pe care le produce manifestarea sa de intenţie privind renunţarea la funcţia de administrator deţinută la SC B. SRL.
Sub un prim aspect, recurentul reclamant a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică pentru că judecătorul primei instanţe nu a administrat probele care au fost solicitate, refuzând să solicite societăţii B. SRL depunerea înscrisurilor solicitate de reclamant.
Din această perspectivă, criticile recurentului reclamant sunt nefondate, motivul invocat fiind unul care se circumscrie prevederilor art. 488, pct. 5 noul C. proc. civ., referitor la încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit prevederilor art. 259 noul C. proc. civ., "instanţa poate reveni asupra unor probe încuviinţate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanţa este însă obligată să pună această împrejurare în discuţia părţilor."
Prin încheierea de şedinţă din 25 iunie 2014 instanţa de fond a revenit motivat asupra acestei probe, în considerarea faptului că reclamantul, având calitatea de asociat şi de administrator la SC B. SRL, era în măsură să depună în dosar înscrisul despre care susţinea că l-ar fi emis şi ulterior înmânat coasociatului său.
Sancţionând astfel pasivitatea reclamantului de a administra proba solicitată, instanţa de fond a procedat legal la aplicarea dispoziţiilor înscrise în C. proc. civ. privind administrarea probelor şi sarcina probaţiunii în cadrul unui litigiu de contencios administrativ.
Sub un alt aspect, în referire la faptul că recurentul reclamant a invocat aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material în legătură cu încheierea şi valabilitatea actelor privind calitatea de administrator al unei societăţi din cele reglementate de Legea nr. 31/1990, precum şi cu privire la relevanţa opozabilităţii sau înregistrării unui astfel de act la registrul comerţului, în raport cu valabilitatea actului respectiv, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestui motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.
În calea controlului judiciar a depus recurentul reclamant la dosar declaraţia din 11.09.2012, cu încheiere de dată certă nr. 4/11.09.2012, în cuprinsul căreia s-a materializat voinţa sa în sensul renunţării la funcţia de administrator la SC B. SRL, păstrând în continuare calitatea de asociat.
Pe înscrisul intitulat "declaraţie", în care se menţionează această renunţare la funcţia de administrator deţinută la persoana juridică indicată, apare menţiunea "am luat la cunoştinţă", cu ştampila societăţii şi semnătura care, comparată cu cea exprimată în cuprinsul altor acte existente la dosar, se dovedeşte a fi cea a coasociatului recurentului reclamant, numita C., aspect necontestat în cauză.
În legătură cu acest înscris, primit direct în calea recursului, fără ca recurentul să probeze că are aptitudinea de a fi considerat un înscris nou, ce nu a putut fi depus la instanţa de fond din acest considerent, i s-a pus în vedere părţii interesate în a se prevala de el, necesitatea suplimentării probei cu înscrisuri, în sensul depunerii la dosar a dovezii de înregistrare a respectivei declaraţii în actele societăţii B. SRL, în registrul avocatului care a certificat data certă pe verso-ul înscrisului în discuţie, precum şi a prezentării hotărârii adunării generale a asociaţilor de luare la cunoştinţă de manifestarea de voinţă a administratorului A.
Conformarea recurentului reclamant la aceste dispoziţii ale instanţei de recurs a fost în sensul depunerii la dosar a unui proces-verbal întocmit de avocatul care a dat încheierea de dată certă pe declaraţia semnată de administratorul renunţător la calitatea sa, proces-verbal în care se justifică imposibilitatea de depunere a unei fotocopii după registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat, prin prisma faptului că s-ar ajunge la o încălcare a secretului profesional, a unei adeverinţe emise de avocatul recurentului, prin care atestă că a înregistrat la data de 11.09.2012 declaraţia clientului său, A., precum şi a unui proces-verbal încheiat între recurentul reclamant şi coasociatul său, numita C., privind predarea, respectiv primirea de către aceasta a unei copii conforme cu originalul după declaraţia dată în faţa avocatului de către administratorul B. SRL, de renunţare la această funcţie, proces-verbal ce atestă încheierea sa la aceeaşi dată cu cea a declaraţiei de renunţare, data de 11.09.2012.
Dat fiind caracterul de act administrativ atribuit raportului de evaluare întocmit de intimata pârâtă A.N.I., sarcina probei revine celui interesat să dovedească în contra constatărilor din actul atacat, ce beneficiază de prezumţia relativă de legalitate.
În măsura în care această sarcină a probaţiunii eşuează, cel ce suportă consecinţele juridice ale unor dovezi insuficiente pentru formarea unui raţionament logico-juridic în sensul urmărit de cel ce iniţiază demersul judiciar este chiar titularul acestui demers, sancţionat prin respingerea pretenţiilor sale.
Este real că, potrivit dovezilor depuse la dosar în recurs, recurentul reclamant A. a probat că a exprimat manifestarea sa de voinţă în sensul renunţării la funcţia de administrator la societatea B. SRL, prin declaraţia dată de acesta în faţa avocatului cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică pentru atestarea de dată certă asupra acestui înscris "ad probationem".
Însă, pentru a produce efectele juridice urmărite printr-o astfel de declaraţie, este necesar ca manifestarea de voinţă a celui care renunţă la funcţia deţinută să fie adusă la cunoştinţa organului competent să ia act de această demisie, această soluţie fiind, de altfel, stabilită ca şi soluţie de principiu de către judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin procesul-verbal de şedinţă din data de 07.11.2013.
Aşadar, este lipsită de relevanţă data certă obţinută pentru redactarea înscrisului ce materializează dreptul manifestat de cel interesat, cât timp partea interesată nu a făcut dovada momentului luării la cunoştinţă de către cel abilitat să ia act de acest drept, pentru a verifica dacă demisia din funcţia de administrator produce efectele urmărite.
În recursul formulat în cauză, recurentul reclamant a susţinut constant că, deşi a declarat la data de 11.09.2012 că renunţă la funcţia de administrator deţinută la societatea B. SRL, a prezentat această declaraţie a sa celuilalt asociat la sfârşitul lunii decembrie 2012, după validarea mandatului său de deputat în Parlamentul României, ce a avut loc la data de 20.12.2012.
Ceea ce susţine recurentul reclamant pare logic, cât timp anterior datei de 20.12.2012 acesta nu fusese validat ca deputat, astfel că nu ar fi avut interesul de a renunţa la calitatea sa de administrator, justificată fiind această renunţare doar pentru a respecta prevederile Legii nr. 161/2003.
Aceste susţineri din recurs nu pot fi însă validate prin raportare la înscrisurile depuse în cauză, prin care recurentul reclamant a încercat să dovedească faptul că la momentul la care a dat în faţa avocatului ales declaraţia de renunţare la funcţia de administrator, a prezentat o copie conformă cu originalul de pe acest înscris şi coasociatului său din cadrul B. SRL, care a semnat de primire, deşi acest proces-verbal încheiat între asociaţi nu are o dată certă.
Prin urmare, aserţiunile recurentului reclamant vin în conflict cu probele pe care acesta le-a administrat, din care nu reiese care este momentul la care declaraţia sa de renunţare la funcţia de administrator a fost adusă la cunoştinţa coasociatului din cadrul societăţii B. SRL, pentru a fi producătoare de efecte juridice în sensul încetării stării de incompatibilitate în care se afla până la acel moment recurentul A.
În aceste condiţii, în care cel interesat nu a dovedit când a depus demisia sa din funcţia de administrator la organul competent să ia act de manifestarea de voinţă exprimată în acest sens, Înalta Curte reţine că nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488, pct. 8 noul C. proc. civ., referitor la greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.
Potrivit prevederilor art. 83 din Legea nr. 161/2003, " (1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute de art. 81 şi 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte.
(2) În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcţii."
Până la momentul expirării termenului prevăzut de legiuitor pentru încetarea stării de incompatibilitate în care se afla recurentul reclamant, acesta nu a făcut dovada demersurilor sale de prezentare a demisiei din funcţia de administrator la organul competent al societăţii la care deţinea această funcţie, pentru a produce efectele juridice urmărite prin declaraţia de renunţare pe care a formulat-o.
Data certă solicitată pentru a face dovada opozabilităţii unui înscris sub semnătură privată asupra terţilor era necesar a fi relevată în cauză asupra înscrisului ce a materializat depunerea declaraţiei recurentului la organul competent, respectiv la societatea în ale cărei registrele urma să se menţioneze primirea acestui act susceptibil de a produce efecte juridice în plan statutar şi în reglarea stării de incompatibilitate a celui ce a demisionat din funcţia de administrator.
Pentru aceste considerente, reţinând că nu s-a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt şi de drept decât cea reţinută în raportul de evaluare nr. 10368/G/II/12.03.2014 al intimatei pârâte A.N.I. şi confirmate de prima instanţă prin sentinţa atacată, Înalta Curte va menţine soluţia pronunţată de instanţa de fond, prin respingerea recursului declarat de recurentul reclamant în cauză, ca nefondat.
6.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În baza considerentelor anterior expuse, în considerarea prevederilor art. 496 noul C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarant de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 300 din 09.07.2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 300 din 9 iulie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2016.
Procesat de GGC - GV