Deliberând, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/119 din 19 martie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.065.021,17 RON, plata dobânzii legale penalizatoare calculată până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Tribunalului Covasna
Prin Sentinţa civila nr. 763 din 1 octombrie 2015 Tribunalul Covasna, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că natura juridică a litigiului dedus judecăţii este de contencios administrativ şi fiscal, fiind guvernat de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006.
3. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/3/2015.
Prin Sentinţa nr. 9150 pronunţată în data de 16 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ a admis excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă (litigii cu profesioniştii) şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pretenţiile deduse judecaţii şi raporturile contractuale efective dintre părţi nu sunt stabilite prin contractul de achiziţie, ci prin acordul lor de asociere, care este un contract eminamente civil (comercial, între profesionişti), încheierea lui nefiind supusă rigorilor legale specifice unui contract administrativ şi, cu atât mai puţin, celor impuse de O.U.G. nr. 34/2006, (în urma derulării unei proceduri de achiziţie publică).
Un argument în plus în acest sens, îl constituie faptul că niciuna dintre părţi nu este autoritate publică, în sensul art. 2 alin. ( 1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006. Pe de altă parte, în speţă, reclamanta nu înţelege să se judece cu Primăria Sectorului 5, în calitate de autoritate contractantă, şi nici nu emite pretenţii în raport de aceasta.
Totodată, constatând că în speţă, actul care stă la baza pretenţiilor, solicitate de reclamantă este unul eminamente civil (comercial), consideră că litigiu intră în sfera de competenţă materială şi teritorială a secţiei civile a tribunalului de la sediul pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 95 rap. la art. 107 C. proc. civ., aşa cum, de altfel, a şi promovat acţiunea reclamantă.
4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă (litigii cu profesionişti), pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Obiectul acţiunii îl constituie cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicita obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.065.021,17 RON ce rezultă din Acordul de Asociere nr. 723 din 6 ianuarie 2012 încheiat între părţi, plata dobânzii legale penalizatoare calculată până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1495 şi art. 535 C. civ. şi art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că a fost contestat un act administrativ şi nici că suma datorată ar reprezenta taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, astfel cum sunt cerinţele exprese ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o veritabilă cerere în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. art. 1495 şi art. 535 C. civ. şi art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind pretenţii izvorâte dintr-un contract civil între profesionişti.
Litigiul nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat. Or, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004, contenciosul administrativ este " activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."
Mai mult, în cazul în speţă niciuna dintre părţi nu este autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, iar reclamanta nu a susţinut că doreşte să se judece şi nici nu a emis pretenţii faţă de Primăria Sectorului 5, în calitate de autoritate contractanta.
În consecinţă, constatând că litigiul dedus judecăţii nu este unul de contencios administrativ, fiind aplicabile prevederile C. civ., în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă (litigiu cu profesionişti).
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă (litigiu cu profesionişti).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2016.
Procesat de GGC - MM