Deliberând, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2015 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2768/120/2015, reclamanţii A., B., C.,D., E.,F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., toţi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat DD., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, obligarea pârâţilor la acordarea drepturilor salariale cuvenite prin recalcularea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, luând în considerare şi perioada de studii în unitatea de învăţământ militar, respectiv Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, până la încetarea raporturilor de muncă şi proporţional cu perioada efectiv lucrată; obligarea pârâţilor să le plătească şi diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite corespunzător gradaţiei stabilite vechimii în muncă, prin luarea în consideraţie a perioadei de studii în unitatea de învăţământ militar şi cele efectiv încasate în ultimii 3 ani de la data prezentei solicitări şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de litigiu.
2. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa
Prin Sentinţa civila nr. 1031 din 26 octombrie 2015 Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale de ordine publică, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. şi pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Dâmboviţa, secţia Civilă a apreciat că se contestă refuzul - apreciat de reclamanţi ca nejustificat - al pârâţilor de plată a drepturilor salariale cuvenite prin recalcularea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, luând în considerare perioada de studii în unitatea de învăţământ militar, respectiv Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti.
Întrucât art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 asimilează actului administrativ unilateral şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, şi văzând că în aceste condiţii, actul administrativ asimilat ce face obiectul cauzei provine de la organe centrale - M.A.I. şi I.G.P.R., Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei materiale invocate şi a declinat cauza instanţei superioare în grad, în temeiul art. 10 alin. ( 1) din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/42/2015.
Prin Sentinţa nr. 11 pronunţată în data de 20 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de reclamanţi, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reţinut că drepturile salariale la care reclamanţii se raportează derivă din raporturile de muncă cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, aceştia fiind ofiţeri activi în cadrul IPJ Dâmboviţa, respectiv secţia Regională de Politie Transporturi Bucureşti (O. şi R.), aşa cum rezultă din adresa nr. x din 10 ianuarie 2015 comunicata de către Ministerul Afacerilor de Interne prin Inspectoratul de Politie Judeţean Dâmboviţa şi adresele nr. x din 4 martie 2015 şi nr. y din 4 martie 2015 ambele emise şi comunicate de către Direcţia Generala de Politie a Mun. Bucureşti, secţia Regionala de Politie Transporturi Bucureşti şi diplomelor de licenţă.
Or, competenţa instanţei este atrasă de obiectul cererii de chemare în judecată, care nu este cel al anulării unui act administrativ - astfel cum a solicitat reclamantul în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - ci al plăţii drepturilor salariale cuvenite prin recalcularea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, luând în considerare şi perioada de studii în unitatea de învăţământ militar, respectiv Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, până la încetarea raporturilor de muncă şi proporţional cu perioada efectiv lucrată; obligarea pârâţilor să le plătească şi diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite corespunzător gradaţiei stabilite vechimii în muncă, prin luarea în consideraţie a perioadei de studii în unitatea de învăţământ militar şi cele efectiv încasate în ultimii 3 ani de la data solicitării şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de litigiu.
4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 noul C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Obiectul acţiunii îl constituie cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., prin care au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata drepturilor salariale cuvenite prin recalcularea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, luând în considerare şi perioada de studii în unitatea de învăţământ militar, respectiv Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, până la încetarea raporturilor de muncă şi proporţional cu perioada efectiv lucrată; obligarea pârâţilor să le plătească diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite corespunzător gradaţiei stabilite vechimii în muncă, prin luarea în consideraţie a perioadei de studii în unitatea de învăţământ militar şi cele efectiv încasate în ultimele 3 ani de la data solicitării şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 46/1996, O.G. nr. 38/2003, Legea nr. 360/2002.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că a fost contestat un act administrativ şi nici că suma pretins datorată ar reprezenta taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, astfel cum sunt cerinţele exprese ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii solicitând plata drepturilor salariale cuvenite prin recalcularea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, luând în considerare şi perioada studiilor efectuate în unitatea de învăţământ militar, respectiv Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti.
Prin urmare, acţiunea formulată de către reclamanţi este una în realizare pentru soluţionarea căreia competent este tribunalul, fiind vorba de un litigiu de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale.
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2016.
Procesat de GGC - MM