Prin sentinţa nr. 394 din 28 martie 2017 Judecătoria Bălceşti a respins acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în contradictoriu cu pârâta A., având ca obiect acordarea cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 5378,67 RON.
Prin decizia nr. 1031/A din 24 octombrie 2017 Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova înregistrat la Tribunalul Vâlcea la data de 20.12.2017.
Prin adresa din 22.12.2017, Tribunalul Vâlcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Piteşti.
Prin decizia nr. 60/05.04.2018 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, faţă de natura litigiului pendinte, în toate celelalte cazuri, distincte de cele la care se referă art. 96 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este cea care are în competenţă judecata recursurilor, regulă ce se degajă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Regula este ca recursul să fie de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu de competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată. Această interpretare este conformă şi dispoziţiilor art. 483 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile anume prevăzute de lege. Cum prezentul litigiu nu se regăseşte printre acele cazuri anume prevăzute de lege, care să atragă competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, litigiul se impune a fi soluţionat de către instanţa de drept comun în judecata recursurilor - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 mai 2018.
Prin rezoluţia din 29.05.2018, s-a fixat termen la 27 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenţii în cuantum de 5378,67 RON, soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.
Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.
Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe-unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").
Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.
O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).
Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.
În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.
De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.
Nici referirea la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.
Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.
Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.
Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.
În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Piteşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva deciziei nr. 1031/A din 24 octombrie 2017 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.06.2018.