Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu intimaţii S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. şi D. a contestat Hotărârea nr. 210 din 4 iulie 2011 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând:
- modificarea în tot a acesteia, constatându-se faptele de discriminare în munca, hărţuire şi victimizare reclamate şi să fie aplicate sancţiunile legale;
- obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata unor despăgubiri de 55.000 RON ca daune pentru soluţionarea cu întârziere a plângerii mele, în termen real de 10 luni de la data sesizării, cu încălcarea prevederilor exprese ale O.G. nr. 137/2000 care reglementează un termen limita de 3 luni pentru soluţionarea sesizărilor privind discriminarea, suma reprezentând salariul nerealizat în urma concedierii şi pe care, în eventualitatea soluţionării corecte şi la timp a cererii sale de către C.N.C.D. l-ar fi realizat în acest răstimp.
În motivare, reclamanta a învederat următoarele:
1. În fapt, s-a adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 24 octombrie 2011 cu o plângere împotriva d-lui D., la vremea respectivă Director Servicii Comune al S.C. B. S.A., unde lucra ca şi Consilier Juridic privind fapte de discriminare în activitatea profesională, bazate în primul rând pe criteriul respingerii de către persoana discriminată a unui comportament de hărţuire sexuală, fapta reglementată şi sancţionată de către art. 6 alin. (4) al Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi. Plângerea a făcut obiectul Dosarului C.N.C.D. nr. x/2011.
Prin întâmpinare, calificată ca fiind concluzii scrise intimata C.N.C.D. pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată apreciind ca legală şi temeinică hotărârea C.N.C.D. prin care se respinsese sesizarea formulată de reclamantă având ca obiect faptele de discriminare pe baza criteriului de sex, hărţuire şi de victimizarea reclamantei.
Prin Sentinţa civilă nr. 3564 din 22 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
A respins cererea formulată de reclamanta A. de anulare a măsurii de respingere a probei cu interogatoriul reprezentanţilor persoanelor juridice, ca neîntemeiată.
A admis excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare din data de 20 octombrie 2014 şi a respins în rest acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
A luat act că părţile îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat în raport de probatoriul administrat - acte, martori şi interogatoriul persoanelor fizice şi în raport de susţinerile părţilor că Hotărârea C.N.C.D. este legală şi temeinică atât sub aspect procedural cât şi pe fond în sensul inexistenţei faptelor de discriminare la locul de muncă reclamante de către contestatoare prin plângerea formulată în faţa autorităţii jurisdicţionale şi în faţa primei instanţe.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs în termen reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta invocă încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. criticând următoarele aspecte de nelegalitate.
Primul priveşte refuzul instanţei de a încuviinţa proba cu interogatoriul reprezentanţilor intimaţilor persoane fizice, probă apreciată de recurentă ca utilă şi concludentă de natură a proba faptele de discriminare reclamate.
Alte Aspecte privesc necomunicarea unor acte depuse de intimata C.N.C.D. care au determinat încălcarea dreptului la apărări şi faptul că instanţa a admis excepţia tardivităţii completării acţiunii la data de 20 octombrie 2014 pe aspecte contestate care priveau însăşi legalitatea procedurii administrativ-jurisdicţionale desfăşurate în faţa C.N.C.D., aspecte care priveau încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta arată că motivarea soluţiei de respingere a acţiunii este contradictorie şi contrară probatoriului administrat, din care rezultă în opinia recurentei existenţa unor fapte de discriminare pe criteriul de sex reclamate la autoritatea competentă.
Recurenta arată că instanţa de fond s-a limitat a prelua susţinerile intimatelor privitor la schimbarea atribuţiilor de serviciu fără a verifica coroborat cu probele administrate, în special declaraţiile martorilor şi răspunsurile la interogatoriu din care rezultă faptele de hărţuire sexuală reclamate. Se arată că faptele de hărţuire reclamate sunt anterioare aplicării sancţiunii disciplinare.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru ca faptele reclamante să fie apreciate ca fapte de discriminare de hărţuire sexuală şi de victimizare, în condiţiile în care probele administrate conduceau către infirmarea legalităţii şi temeinicie hotărârii atacate.
Aceasta deoarece în opinia recurentei-reclamante rezultă din probe aspectele de hărţuire sexuală din partea pârâtului D., iar din declaraţiile martorilor ar rezulta discriminarea la locul de muncă constând în modificarea autorităţilor de serviciu şi volumul de muncă prestat în concret de către recurentă.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi completată şi pe fond anularea Hotărârii C.N.C.D. şi constatarea faptelor de discriminare în muncă, hărţuire şi victimizare reclamate.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reţine încălcarea de către instanţa de fond a unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii de natură a produce recurentei o vătămare în drepturile sale şi care nu poate fi înlăturată direct prin admiterea prezentei căi de atac.
Faptul că instanţa de fond nun a încuviinţat în integralitate probatoriul pretins de către recurentă respingând motivat admiterea probei cu interogatoriu reprezentanţilor legali ai societăţilor reclamante nu se poate încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta motivând un drept absolut în acest sens.
În faţa instanţei de fond s-a administrat un probatoriu amplu inclusiv interogatoriul pârâtului persoană fizică şi proba cu martori, probe apreciate de prima instanţă ca fiind utile, pe situaţia de fapt reclamată, în dovedirea pretinselor fapte de discriminare hărţuire şi victimizare reclamate.
Faptul că din probele administrate, instanţa de fond a concluzionat în mod corect asupra temeiniciei hotărârii C.N.C.D.-ului contestate nu poate determina îndeplinirea condiţiilor prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei, deoarece actele depuse de C.N.C.D. au fost depuse anterior termenului la care s-a judecat cauza 15 decembrie 2014, nefiind acte noi de care recurenta nu a putut lua la cunoştinţă şi care au determinat în concret soluţia recurată.
Soluţia de respingere a acţiunii a fost rezultatul aprecierii întregului material probator administrat în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare din data de 20 octombrie 2014, Curtea apreciază că aceasta în mod legal a fost apreciată ca tardivă în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. şi respinsă ca atare. Aceasta deoarece cererea modificatoare cuprindea un nou motiv de anulare a hotărârii C.N.C.D., invocat cu depăşirea cu mult a primei zile de întârziere prevăzută de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., după administrarea în mare măsură a probelor solicitate pe acţiunea iniţială formulată de către recurentă.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu sunt fondate prima instanţă argumentând motivat, într-un mod clar şi contradictoriu soluţia de respingere recurată.
În mod corect cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. prima instanţă în raport de probatoriu administrat a apreciat că nu există în cauze fapte de discriminare prin modificarea atribuţiilor de serviciu, raportat la volumul de muncă sau nivelul de salarizare.
Sentinţa recurată este dată cu aplicarea corectă a legii, în raport de complexul material probator şi în raport de faptele de hărţuire sexuală din partea intimatului D., instanţa concluzionând în mod corect că probele administrate - acte, martori şi interogatorii nu rezultă ca probe pretinsele acuze de hărţuire sexuală sesizate de recurentă conducerii societăţilor în luna februarie 2011.
Din probele administrate nu rezultă indicii care să ateste fapte de hărţuire sexuală din partea intimatului D., martorii şi răspunsurile la interogatorii inclusiv rezultatul investigaţiei interne fiind în sensul concluziilor primei instanţe în sensul că nu există o hărţuire de către persoanele reclamate prin crearea unui cadru intimidant ostil, degradant sau ofensator în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. Pe cale de consecinţă neexistând probată fapta de hărţuire sexuală s-a constatat că nu a existat fapta de discriminare reglementată de art. 6 alin. (2), (3) şi 4 din Legea nr. 202/2002 referitoare la deciziile privind discriminarea bazată pe criteriul sex şi discriminarea unei persoane care a respins un comportament ce ţine de hărţuirea sexuală a acestuia.
În mod corect prima instanţă a înlăturat criticile vizând pretinse acte de victimizare a recurentei neexistând raport de cauzalitate între aplicarea sancţiunilor de concediere disciplinară şi controlul efectuat de ITM la sesizarea recurentei.
În cadrul motivelor de recurs recurenta nu invocă aspecte noi care nu au făcut obiectul analizei primei instanţe, iar actul depus în şedinţa publică din 8 martie 2016 nu are legătură cu persoana recurentei ci cu sora acesteia.
Faţă de cele expuse mai sus, curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3564 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2016.
Procesaz de GGC - MM