Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti la emiterea deciziei prin care i se recunoaşte reclamantei A. calitatea de profesor titular.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2084 din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti prin C., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 2084 din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au promovat prezentul recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, recurenţii au susţinut că instanţa competentă în soluţionarea cauzei, ca instanţă de fond, este curtea de apel şi nu tribunalului, astfel că, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti, s-a declarat necompetentă în soluţionarea cauzei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză competenţa materială de soluţionare revine Tribunalului Bucureşti.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluţionarea dosarului de faţă a apreciat că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în cauză hotărârea atacată nefăcând parte din categoria celor supuse recursului, ceea ce atrage aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 8 iulie 2015 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3), raport prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluţia de respingere a recursului ca inadmisibil.
Recurenţii-reclamanţi au formulat plângere, în cadrul căreia îşi exprimă nemulţumirea cu privire la conţinutul raportului.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis la data de 28 iulie 2015 memoriul formulat de doamna A. şi domnul B..
Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
În speţă, astfel cum s-a reţinut şi în raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege.
Văzând dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora:
"Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent", Înalta Curte constată că, hotărârea pronunţată de curtea de apel nu este supusă niciunei căi de atac şi prin urmare, prezenta cale de atac exercitată de recurenţii-reclamanţi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Mai mult, prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, stipulează de asemenea că hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că recurenţii-reclamanţi nu au deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 2084 din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 23 martie 2016.
Procesat de GGC - MM