Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 964/2016

Şedinţa publică din data de 29 martie 2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5831 din 19 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, recursul declarat de S.C. A. S.A. - prin Lichidator Judiciar B. împotriva Sentinţei nr. 276 din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare S.C. A. S.A. - prin Lichidator Judiciar B., criticând-o pentru nelegalitate.

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/1/2013.

La termenul de judecată de astăzi, 29 martie 2016, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 252 din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia perimării, excepţie pe care instanţa o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea şi cercetarea în fond a pricinii.

În Dosarul nr. x/1/2013, prin încheierea din 11 noiembrie 2014, judecarea contestaţiei în anulare a fost suspendată pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Pe baza referatului întocmit de grefierul de şedinţă la data de 11 ianuarie 2016, instanţa a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 252 din C. proc. civ., în vederea verificării incidenţei dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Întrucât, în cauză, se constată că nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - art. 251 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatând, din oficiu, perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.A. - prin Lichidator Judiciar B. împotriva Deciziei nr. 5831 din 19 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2016.

Procesat de GGC - MM