Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 06.07.2015, întocmit de pârâtă.
Prin Sentinţa civilă nr. 4534 din 18 noiembrie 2015, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 decembrie 2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 18 din 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 18 din 21 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării Raportului de evaluare nr. x/06.07.2015, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a apreciat că hotărârea instanţei de fond este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, texte de lege din care rezultă că noţiunile de "deliberare", "adoptare" şi "dezbatere" sunt folosite de legiuitor în mod distinct, pentru a accentua fazele prin care trece o problemă supusă dezbaterii în consiliul local, până la adoptarea acesteia. Având în vedere această distincţie, nu se poate considera că faza dezbaterilor este parte a deliberării, cum greşit a interpretat prima instanţă, întrucât dezbaterile asupra problemelor votate în consiliul local se desfăşoară în şedinţe publice, orice persoană putând participa la aceste dezbateri.
În cauză, a susţinut recurentul-reclamant, nu există nicio probă aptă să demonstreze existenţa conflictului de interese, această concluzie a intimatei-pârâte şi a instanţei de fond datorându-se interpretării eronate a textului legii. Astfel, faptul că în procesele-verbale de şedinţă au fost consemnate informaţii sumare, din care, însă, rezultă abţinerea recurentului-reclamant de la vot, nu pot să reprezinte probe în dovedirea existenţei conflictului de interese, decât printr-o interpretarea eronată şi extensivă a legii.
Totodată, recurentul-reclamant a arătat că nu-i este imputabilă lipsa din procesele-verbale de şedinţă a menţiunilor referitoare la anunţarea interesului personal, întrucât nu are calitatea de redactor al proceselor-verbale de şedinţă.
4. Apărările formulate în cauză
La data de 7 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin Rezoluţia din 9 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, ale art. 46 din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 76 lit. f) din Legea nr. 393/2004, apreciind că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Cavnic nr. 24/27.03.2009, prin care se aprobă darea în administrare a păşunii comunale Cavnic către B. "Gutinul" Cavnic, asociaţie la care persoana evaluată deţine funcţia de preşedinte de la data de 17.06.2005. Totodată, s-a reţinut că reclamantul A. a participat şi la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor Consiliului Local al Oraşului Cavnic nr. 34/17.05.2012 şi nr. 13/21.02.2013, privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Cavnic nr. 24/27.03.2007.
Pentru a răspunde motivelor de nelegalitate expuse de reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003:
"Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.", iar conform art. 77 din acelaşi act normativ:
"Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare."
Dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevăd că:
"Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.".
În cauză sunt incidente şi prevederile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora:
"Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte", precum şi dispoziţiile art. 77 din aceeaşi lege, potrivit cărora:
"(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă".
Pornind de la aceste premise de ordin legislativ, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut existenţa conflictului de interese, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A., iar criticile de nelegalitate expuse prin recursul declarat în cauză sunt nefondate.
Principala critică formulată de reclamantul A. în cadrul recursului o reprezintă greşita interpretare de către instanţa de fond a prevederilor legale incidente (citate anterior), în ceea ce priveşte diferenţierea terminologică a noţiunilor de "deliberare", "adoptare" şi "dezbatere", reclamantul apreciind că legea interzice doar participarea la deliberarea şi adoptarea hotărârii consiliului local, nu şi la dezbaterea asupra chestiunii supusă votului.
Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, apreciind că, deşi textele de lege nu stipulează o interdicţie expresă de participare la dezbateri, aceasta este subînţeleasă, dezbaterea reprezentând parte a procesului de deliberare, iar argumentul recurentului-reclamant referitor la interpretarea extensivă a legii de către prima instanţă nu este întemeiat.
Pretinsa diferenţiere terminologică sesizată de recurentul-reclamant nu este în acord cu scopul reglementării legislative a conflictelor de interese şi cu principiile enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, şi anume "imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public". Astfel, din cuprinsul textelor de lege anterior citate rezultă că interdicţia participării la deliberarea şi adoptarea hotărârilor consiliului local este una generală, ce survine ori de câte ori se conturează existenţa unui posibil interes de natură patrimonială al alesului local, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca şi condiţie, o influenţă demonstrată în îndeplinirea atribuţiilor demnitarului/funcţionarului public ce are un interes personal de natură patrimonială, ci doar existenţa posibilităţii ca interesul personal să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor persoanei în cauză.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cazul în care alesul local ar participa la dezbaterile asupra chestiunilor în care are un interes personal de natură patrimonială, acesta ar putea influenţa decizia adoptată, prin luarea cuvântului şi/sau prin combaterea poziţiei exprimate de ceilalţi participanţi la dezbateri, şi, astfel, ar fi invalidat scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea conflictului de interese.
Înalta Curte reţine că, la data adoptării Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Cavnic nr. 24/27.03.2009, reclamantul A. deţinea calitatea de preşedinte al B., iar obiectul hotărârii adoptate de consiliul local îl reprezintă aprobarea dării în administrare a păşunii comunale Cavnic, în suprafaţă de 101,91 ha, către asociaţia al cărei preşedinte era reclamantul. Obiectul Hotărârilor Consiliului Local al Oraşului Cavnic nr. 34/17.05.2012 şi nr. 13/21.02.2013 îl reprezintă modificarea şi completarea Contractului de închiriere a păşunii comunale din 30.03.2009, încheiat între Oraşul Cavnic şi B. în temeiul Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Cavnic nr. 24/27.03.2009.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat în mod corect efectele adoptării celor trei hotărâri ale consiliului local, în raport de prevederile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, fiind întemeiată concluzia că recurentul-reclamant avea un interes patrimonial direct în adoptarea acestora, hotărârile consiliului local reprezentând cadrul normativ care i-au permis să atingă scopul urmărit, şi anume acela de a închiria păşunea aparţinând unităţii administrativ-teritoriale, în vederea desfăşurării activităţii asociaţiei pe care o conducea.
Pe cale de consecinţă, recurentului-reclamant, în calitate de ales local, îi revenea nu numai obligaţia de a se abţine de la deliberarea şi adoptarea chestiunilor supuse la vot, dar şi obligaţia de a nu lua parte la dezbateri, pentru a preveni influenţarea deciziei ce urma a fi adoptată şi a fi respectat în totalitate regimul conflictului de interese.
Un alt set de critici expus de reclamantul A. în cadrul recursului privesc împrejurarea neconsemnării, în cadrul proceselor-verbale de şedinţă, a anunţării existenţei interesului personal, la începerea dezbaterilor asupra celor trei hotărâri ale consiliului local.
În această privinţă, Înalta Curte constată că menţiunile din cuprinsul celor trei procese-verbale de şedinţă probează faptul că recurentul-reclamant nu a îndeplinit obligaţia ce-i revenea conform art. 77 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, iar consemnarea abţinerii la vot nu probează şi nu susţine afirmaţia recurentului-reclamant în sensul anunţării interesului patrimonial anterior începerii dezbaterilor. Evitarea conflictului de interese de către consilierul local presupune îndeplinirea unor obligaţii legale cumulative, şi anume anunţarea interesului personal, la începutul dezbaterilor, abţinerea de la participarea la dezbateri, precum şi abţinerea de la votul exercitat cu privire la problemele în care consilierul local are un interes patrimonial, iar nerespectarea oricăreia dintre aceste obligaţii atrage concluzia nerespectării regimului incompatibilităţilor.
Este de necontestat faptul că recurentul-reclamant nu are calitatea de redactor al respectivelor procese-verbale de şedinţă, dar, în raport de dispoziţiile art. 42 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, acesta avea posibilitatea ca, în cadrul următoarei şedinţe a consiliului local, să conteste conţinutul procesului-verbal aferent şedinţei anterioare şi să ceară consemnarea anunţării existenţei interesului patrimonial. Or, la dosarul cauzei nu a fost depusă vreo dovadă în sensul că recurentul-reclamant şi-ar fi manifestat dezacordul cu privire la consemnările din cuprinsul proceselor-verbale de şedinţă, în condiţiile art. 42 alin. (5) din Legea nr. 215/2001.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 21 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL