Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Abatere disciplinară. Imixtiune în activitatea altui judecător

                                                                              Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. l),  art. 100

Abordarea judecătorilor sub aspectul circumstanţelor şi părţilor din dosarul cu care erau învestiţi, de către pârâta judecător, ca urmare a discuţiilor purtate de aceasta cu o rudă de gradul I a uneia dintre părţile litigante - scopul demersurilor fiind, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, cel puţin acela de a-i sensibiliza pe judecătorii cauzei cu privire la situaţia respectivei părţi - reflectă indubitabil o imixtiune în activitatea magistraţilor, care urmau să soluţioneze pricina nu numai pe baza legii, ci şi sub impresia creată de relatările ce le-au fost făcute.

Cum, în privinţa laturii subiective a abaterii disciplinare, circumstanţele cauzei reflectă atitudinea psihică a pârâtei de prevedere şi acceptare a scopului şi consecinţelor acţiunilor sale de interferare în activitatea altui judecător şi cum urmarea imediată a acţiunilor întreprinse de aceasta constă în atingerea adusă independenţei judecătorului, demonstrată în cauză de faptul că judecătorii învestiţi cu soluţionarea dosarului au resimţit o presiune psihică care i-a determinat să formuleze declaraţie de abţinere [admisă tocmai în considerarea aspectelor relatate cu privire la discuţiile purtate cu pârâta judecător] reiese că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004.

I.C.C.J., Completul de 5 judecători, decizia civilă nr. 37 din18 februarie 2019

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2017 pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Secţia pentru judecători”, respectiv „CSM”), Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art.100 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr.303/2004”) pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului X. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.1) din acelaşi act normativ.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

2. Prin Hotărârea nr.6J din 14 martie 2018, cu majoritate, Secţia pentru judecători a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului X., sancţiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcţia de judecător pentru o perioadă de 6 luni”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.l) din acelaşi act normativ.
3. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa disciplinară a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt: pe rolul Judecătoriei Y. a fost înregistrat un dosar, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de o societate comercială în contradictoriu cu pârâta B. şi cererea reconvenţională formulată de pârâta B. în contradictoriu cu aceeaşi societate comercială reclamantă; cauza a fost soluţionată de judecătorie, în primă instanţă, iar împotriva sentinţei pronunţate a declarat apel pârâta B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului X. la 29 iulie 2016 şi a fost repartizat aleatoriu la completul format din judecătoarele C. şi D.; ulterior înregistrării dosarului respectiv, doamna judecător A., care funcţionează la Secţia a VII-a a Tribunalului X., s-a întâlnit cu doamna E., mama apelantei B., pe care o cunoştea de mai mult timp; conform punctului de vedere şi declaraţiei doamnei judecător A., doamna E. i-a spus că fiica sa nu s-a căsătorit, având organizată la un moment dat nunta, însă evenimentul a fost anulat, această situaţie neplăcută fiind sporită prin solicitarea unor despăgubiri de către reprezentanţii localului, precizându-i că dosarul se află pe rolul Tribunalului X. în apel şi că, deşi s-a stabilit primul termen de judecată, nu i-a fost comunicată întâmpinarea şi nu îşi poate formula apărarea; după această discuţie, la 29 noiembrie 2016, aşa cum rezultă din probele administrate (declaraţia pârâtei judecător A., declaraţia grefierului F., referatele Compartimentului IT al Tribunalului X.), pârâta judecător A., prin intermediul grefierului F., a accesat în aplicaţia ECRIS dosarul respectiv; din declaraţiile date de pârâta judecător A. şi grefierul F., rezultă că, după ce grefierul i-a spus că nu poate vedea în aplicaţie dacă s-a comunicat întâmpinarea din dosar şi după ce a aflat numele membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, la aceeaşi dată - 29 noiembrie 2016 – pârâta judecător a abordat-o pe doamna judecător D., cu care a avut o discuţie pe holul instanţei; pârâta a întrebat-o pe doamna judecător D. dacă o mai ţine minte pe doamna E., o fostă colegă procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul X. şi cu care este concitadină (declaraţia doamnei judecător A. şi declaraţia doamnei judecător D.); în continuare, doamna judecător A. a început să-i povestească o întâmplare cu privire la fiica doamnei E., relatând că aceasta urma să se căsătorească, că evenimentul nu a mai avut loc, iar restaurantul la care trebuia să se desfăşoare evenimentul îi pretinde o sumă mare de bani, relatare pe care doamna A. a încheiat-o brusc cu precizarea „şi dosarul este la tine pe 16 decembrie 2016”; doamna judecător D., deranjată fiind de situaţia în care a fost pusă, a finalizat discuţia, replicând că oricum la 16 decembrie 2016 nu va face parte din complet, întrucât a fost desemnată în Biroul Electoral Diaspora; când doamna judecător D. s-a întors în birou a fost anunţată că fusese căutată anterior de două ori de către doamna judecător A.; conform declaraţiei doamnei judecător A. şi din declaraţiile doamnei judecător C., ulterior acestui incident, la 6 decembrie 2016, doamna judecător A. a abordat-o şi pe doamna judecător C., celălalt membru al completului de judecată căruia îi fusese repartizat dosarul în discuţie; astfel, în timp ce doamna judecător C. se afla în biroul său împreună cu doamna judecător G., doamna judecător A. a bătut la uşă şi i-a solicitat doamnei C. să iasă din birou pentru a avea o discuţie în particular; după ce doamna judecător C. a ieşit din birou, doamna judecător A. a întrebat-o direct dacă are şedinţă de judecată la 16 decembrie 2016; după răspunsul afirmativ primit, doamna judecător A. a început să-i povestească doamnei C. o situaţie de fapt din care rezulta că era vorba despre o persoană cunoscută de aceasta, care a avut un necaz şi probleme cu o firmă de organizare evenimente, aspecte identice cu situaţia de fapt din dosarul în discuţie; doamna judecător C. a întrerupt-o pe doamna judecător A. şi i-a menţionat explicit că, dacă este vorba despre un dosar, nu doreşte să discute, însă doamna A. a continuat şi a mutat obiectul discuţiei pe un aşa-zis aspect procedural legat de întâmpinarea depusă de partea adversă şi, ulterior, după răspunsurile primite care făceau trimitere la Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a continuat, manifestându-şi compasiunea faţă de apelanta din dosarul menţionat; ulterior discuţiilor avute cu doamna judecător A., doamnele judecător D. şi C., în timpul studierii şedinţei de judecată din 16 decembrie 2016, au conştientizat că ambele au fost abordate cu privire la dosarul respectiv, motiv pentru care, la primul termen de judecată, au formulat declaraţie de abţinere, în care au invocat faptul că au fost abordate de doamna judecător A., aceleaşi aspecte fiind descrise şi în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare; cererea de abţinere a fost admisă prin Încheierea din 21 decembrie 2016, dosarul respectiv fiind repartizat spre soluţionare altui complet de judecată.
4. Sub aspectul laturii obiective, instanţa disciplinară a reţinut că acţiunile descrise, săvârşite de doamna judecător A., se circumscriu noţiunii de „imixtiune” şi realizează elementul material al abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.1) din Legea nr.303/2004.
5. Secţia pentru judecători a reţinut ca fiind relevantă derularea evenimentelor, în sensul că, imediat după ce s-a întâlnit cu mama apelantei din dosarul în discuţie, pârâta judecător a verificat dosarul în aplicaţia ECRIS, aflând numele membrilor completului de judecată învestit, şi, în aceeaşi zi (29 noiembrie 2016), a abordat pe unul dintre membrii completului, iar, ulterior, la 6 decembrie 2016, l-a abordat şi pe cel de-al doilea membru al completului învestit cu soluţionarea cauzei.
6. Susţinerea pârâtei în sensul că abordarea membrilor completului de judecată s-a făcut pentru a lămuri problema de drept a comunicării întâmpinării este neîntemeiată, întrucât partea interesată avea posibilitatea să studieze dosarul şi să constate personal dacă s-a depus sau nu întâmpinare. Mai mult decât atât, dacă avea intenţia de a elucida doar o problemă de practică la nivelul secţiei din care făceau parte doamnele judecător C. şi D., în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a întâmpinării, pârâta judecător nu avea de ce să expună aspecte concrete privind partea din dosar şi situaţia acesteia, aşa cum rezultă din descrierea situaţiei de fapt.
7. Instanţa disciplinară a reţinut şi acţiunea pârâtei de a purta discuţia cu doamna judecător C., precum şi faptul că, numai după intervenţia promptă a acesteia, prin care i-a solicitat imperativ să se oprească, spunându-i că nu înţelege să poarte discuţii referitoare la cauzele cu care este învestită, doamna judecător A. s-a oprit din expunerea situaţiei în care se afla apelanta B., întrebând-o despre modalitatea în care se poate afla dacă a fost depusă întâmpinare în dosar.
8. A reţinut Secţie pentru judecători că este neîntemeiată şi susţinerea pârâtei în sensul că s-a întâlnit în mod întâmplător cu doamnele judecător, întrucât pe doamna judecător D. o căutase anterior momentului la care s-au întâlnit, iar pe doamna judecător C. a căutat-o în biroul acesteia.
9. Apărarea pârâtei în sensul că doamnele judecător D. şi C. au interpretat eronat faptele descrise, este neîntemeiată, întrucât însăşi doamna judecător A. a arătat că a aflat despre situaţia de fapt de la mama apelantei, pe care o cunoaşte de mult timp şi faţă de care nutreşte respect. În condiţiile în care doamna judecător A. a făcut referire la numele mamei apelantei, care a deţinut funcţia de procuror la o unitate de parchet la care se afla în aceeaşi perioadă şi doamna judecător D., nu se poate afirma că membrii completului de judecată au pornit de la o prezumţie falsă, atunci când au decis să formuleze cerere de abţinere.
10. În consecinţă, Secţia pentru judecători, având în vedere demersurile pe care pârâta judecător le-a întreprins pentru a-i aborda pe cei doi membri ai completului, precum şi conţinutul discuţiilor purtate cu aceştia, a constatat că este evidentă intenţia pârâtei de a trezi cel puţin compasiunea membrilor completului faţă de partea despre a cărei situaţie le-a făcut vorbire.
11. Actul de imixtiune a fost perceput ca atare de către cele două doamne judecător, membri ai completului, asupra cărora a fost săvârşit, aşa cum rezultă fără echivoc din declaraţiile date de acestea, precum şi din faptul că au formulat cerere de abţinere.
12. Consecinţele faptei săvârşite de pârâtă au constat în atingerea adusă principiului independenţei judecătorului şi prestigiului funcţiei de magistrat.
13. Legiuitorul nu a condiţionat existenţa abaterii de producerea unei urmări specifice, producerea unui rezultat vătămător fiind prezumată de lege. Însă, în speţă, urmarea specifică produsă prin abordarea doamnelor judecător de către pârâta A. a constat în crearea unei presiuni psihice, care le-a determinat să formuleze declaraţie de abţinere în vederea păstrării aparenţei de imparţialitate.
14. Sub aspectul laturii subiective, Secţia pentru judecători a aprecia că vinovăţia pârâtei rezultă din întregul ansamblu probator administrat în cauză, aceasta acceptând faptul că, prin demersurile întreprinse, intervine în activitatea altui judecător şi aduce atingere principiului independenţei judecătorului.
15. A reţinut instanţa disciplinară că nu poate fi primită susţinerea pârâtei în sensul că reacţia celor doi membri ai completului a fost exagerată, în sensul perceperii acţiunilor sale ca fiind o intervenţie, întrucât ambele judecătoare au declarat că au avut reprezentarea clară a faptului că pârâta, deşi nu le-a spus direct să dea o anumită soluţie, dorea să le sensibilizeze cu privire la situaţia apelantei din dosar şi că situaţia li s-a părut foarte gravă prin prisma faptului că aceasta i-a abordat pe ambii membri ai completului şi a faptului că au putut identifica cu uşurinţă dosarul în speţă, din relatarea situaţiei de fapt expuse de pârâtă. Împrejurarea că doamna judecător A. nu le-a solicitat membrilor completului să pronunţe o soluţie favorabilă părţii despre care a făcut vorbire, nu are nicio relevanţă, având în vedere că legiuitorul nu a condiţionat existenţa acestei abateri de urmărirea sau realizarea unui interes.
16. Pe lângă lipsa unei justificări rezonabile şi obiective pentru conduita adoptată de doamna judecător A., la aprecierea formei de vinovăţie, instanţa a avut în vedere şi modalitatea concretă în care pârâta a procedat, mai exact insistenţa în abordarea membrilor completului.
17. Între acţiunea doamnei judecător A. şi urmarea produsă există o legătură de cauzalitate directă, care rezultă din însăşi materialitatea faptelor.
18. La individualizarea sancţiunii, în condiţiile art.100 din Legea nr.303/2004, Secţia pentru judecători a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător, precum şi circumstanţele personale, reţinând următoarele: valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii magistraţilor, în sensul larg al acestei noţiuni; atingerea adusă imaginii şi prestigiului justiţiei şi independenţei judecătorilor; magistratul nu a mai fost sancţionat disciplinar până la data pronunţării hotărârii.

III. Recursul declarat de pârâta A.

19. Împotriva hotărârii menţionate la pct.II a declarat recurs pârâta A., în temeiul art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., susţinând că hotărârea este nelegală atât sub aspectul existenţei abaterii disciplinare, cât şi sub aspectul sancţiunii aplicate, pentru criticile expuse în continuare.
20. Abaterea disciplinară reglementată de art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004 este condiţionată de atingerea adusă principiului independenţei judecătorului, prin acte de natură a afecta activitatea de judecată, iar, în cazul în care independenţa judecătorului nu este afectată, fapta nu constituie abatere disciplinară şi nu poate fi sancţionată.
21. În privinţa noţiunii de independenţă a justiţiei şi a judecătorului, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art.124 alin.(1) din Constituţie, art.6 alin.(1) C.proc.civ. şi art.2 alin.(3) din Legea nr.303/2004 şi susţine că independenţa judecătorului nu trebuie demonstrată, ci se prezumă. Per a contrario, atingerea adusă independenţei judecătorului trebuie să fie demonstrată, neputând fi reţinută pe baza unor presupuneri, sarcina probei revine persoanei care acuză, iar probatoriul trebuie să fie cert şi concludent, dincolo de orice dubiu.
22. În speţă, recurenta-pârâtă arată că a recunoscut în integralitate existenţa faptei în materialitatea sa, însă argumentează că această faptă nu a fost de natură a afecta independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Astfel, susţine că din nicio probă a dosarului nu rezultă că independenţa judecătorului a fost afectată, autorii sesizării arătând expres că au formulat declaraţii de abţinere şi sesizare disciplinară, întrucât puteau pronunţa o soluţie favorabilă apelantei pentru care se purtase discuţia şi nu au dorit să se interpreteze astfel. Mai mult, din declaraţiile petentelor rezultă că nu au formulat sesizarea disciplinară şi declaraţia de abţinere imediat după discuţia purtată, ci mult mai târziu, rezultând astfel că discuţia în sine, la momentul la care a avut loc, nu le-a făcut să se simtă lezate în atribuţiile profesionale şi să aprecieze că nu mai pot judeca respectiva cauză deoarece le-a fost afectată imparţialitatea. Petenta C. a arătat că a mai existat o situaţie similară în care a purtat o discuţie asupra unei cauze cu un alt coleg judecător, însă, la acel moment, nu a formulat sesizare disciplinară din perspectiva imixtiunii în activitatea altui magistrat, ci numai declaraţie de abţinere.
23. Susţine recurenta că existenţa abaterii disciplinare nu depinde de probarea unei fapte în materialitatea sa, ci de probarea atingerii aduse printr-o asemenea faptă independenţei magistratului. Atât timp cât atingerea independenţei nu numai că nu s-a probat, dar s-a şi recunoscut de către petente că nu au fost afectate din perspectiva aplicării legii, putând pronunţa în cauză orice soluţie conformă cu dispoziţiile legale, abaterea disciplinară imputată nu există şi nu este dovedită.
24. Întregul material probator administrat vizează circumstanţe care nu au legătură cu afectarea independenţei judecătorului, ci vizează discuţia purtată de pârâtă cu o fostă colegă, accesarea dosarului în sistemul Ecris şi discutarea cu ambii membri ai completului de judecată. Aceste circumstanţe nu demonstrează afectarea independenţei magistratului, ci, dimpotrivă, certifică faptul că nu a fost realizată o „intervenţie” în vederea pronunţării unei soluţii prin încălcarea dispoziţiilor legale, ci numai verificarea în ECRIS a efectuării unui act de procedură (comunicarea întâmpinării), iar, întrucât din datele din Ecris, nu s-a putut stabili comunicarea sau nu a întâmpinării, au fost abordaţi membrii completului de judecată. Arată recurenta că i-a abordat pe cei doi membri ai completului, întrucât primul judecător cu care a discutat i-a comunicat că nu cunoaşte aspectele respective, iar, cu ocazia abordării celui de-al doilea judecător, nu a solicitat vreun favor, nici măcar comunicarea întâmpinării. Sub acest aspect, recurenta argumentează că i-a abordat pe membrii completului după ce a verificat comunicarea actului în sistemul Ecris, iar nu în mod direct, ceea ce demonstrează încercarea sa de a evita o discuţie cu privire la comunicarea întâmpinării.
25. Se susţine că o discuţie particulară cu un fost coleg nu este interzisă magistratului prin Codul deontologic, atât timp cât nu sunt afectate relaţiile de serviciu şi atribuţiile magistratului. Întrucât, în urma discuţiei purtate cu doamna E. şi accesării sistemului Ecris, nu s-a solicitat niciun act nelegal (nici chiar comunicarea întâmpinării), nu s-a cerut nicio încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în vigoare, nu se poate reţine, numai pe baza acestor circumstanţe, că a fost săvârşită abaterea disciplinară imputată. Astfel, în condiţiile în care nu s-a solicitat un act care să afecteze supremaţia legii, independenţa magistratului nu a fost afectată, lipsind ca atare obiectul abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004.
26. Se argumentează că, întrucât Legea nr.303/2004 nu precizează care sunt faptele ce constituie abaterea disciplinară de imixtiune în activitatea altui judecător sau procuror, practica judiciară existentă în materie constituie izvor de drept, statuându-se, pentru existenţa abaterii disciplinare, cerinţa formulării exprese a unei solicitări contrare dispoziţiilor legale. În speţă, însă, nu a fost formulată o asemenea solicitare, iar petentele au declarat că puteau pronunţa orice soluţie care ar fi rezultat din actele dosarului, nefiindu-le nici măcar sugerată vreo soluţie care ar fi putut fi considerată ca imixtiune.
27. Sub aspectul „aparenţei independenţei judecătorului”, se invocă faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), s-a reţinut că simpla aparenţă în ochii justiţiabilului nu este suficientă pentru a concluziona cu privire la lipsa de independenţă a judecătorului.
28. În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că, în speţă, independenţa magistraţilor şi a sistemului judecătoresc nu a fost afectată nici obiectiv şi nici aparent, întrucât doar o aparenţă justificată pe elemente obiective poate fi reţinută, însă asemenea elemente nu se regăsesc în cauză. Din această perspectivă se invocă practica CSM (Hotărârea nr.9P/29.06.2009) în care s-a reţinut că acţiunea unui procuror de a solicita unui alt coleg procuror comunicarea unui act de procedură nu constituie abatere disciplinară, deoarece, prin efectuarea unui act legal, nu este afectată independenţa justiţiei. Sub acest aspect, se susţine că elementele cauzei respective nu sunt diferite de cele din prezenta cauză în care solicitarea a vizat numai comunicarea unui act de procedură, care se realizează în virtutea legii, fără a se solicita nici măcar efectuarea acestei proceduri în cazul în care nu se realizase deja.
29. Din punct de vedere al laturii subiective, se susţine că abaterea disciplinară poate fi săvârşită numai cu intenţie, iar nu şi din culpă. În esenţă, pârâta susţine că discuţiile purtate cu cele două judecătoare au fost discuţii teoretice uzuale între colegi cu privire la texte de lege, având în vedere că ambele secţii judecă aceleaşi tipuri de cauze, şi au vizat probleme de drept cu referire în concret la speţele care au generat nelămurirea juridică. În consecinţă, argumentează că atitudinea sa psihică nu a vizat solicitarea de a se proceda sau nu într-un anumit fel ori de a se încălca legea, nefiind solicitată nici măcar îndeplinirea unui act de procedură legal, nu a urmărit şi nu a acceptat posibilitatea afectării independenţei magistraţilor. În susţinere, recurenta arată că a mai purtat anterior discuţii cu doamna judecător D. pe probleme de drept referitoare la procedura insolvenţei.
30. În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004, fiind nelegală aplicarea oricărei sancţiuni disciplinare şi, cu atât mai mult aplicarea uneia dintre cele mai  grave sancţiuni  prevăzute de lege.
31. În considerarea principiului proporţionalităţii prevăzut de art.100 din Legea nr.303/2004 şi având în vedere circumstanţele personale, recurenta-pârâtă formulează critici cu privire la sancţiunea aplicată, reiterând că acţiunile sale nu au produs niciun rezultat, nefiind afectată independenţa magistratului, precum şi faptul că are o vechime în magistratură de 23 de ani şi nu a mai fost sancţionat disciplinar.
32. Totodată, susţine recurenta că sancţiunea aplicată are legătură cu mediatizarea unui dosar complex cu care era învestită şi, din această perspectivă, expune aspecte referitoare la dosarul respectiv şi invocă lipsa de independenţă şi imparţialitate a instanţei disciplinare, în sensul jurisprudenţei CEDO în cauza Volkov împotriva Ucrainei, în care s-a reţinut încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenţie în componenta referitoare la independenţa şi imparţialitatea instanţei.

IV. Apărările formulate de intimata Inspecţia Judiciară

33. Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători.

V. Considerentele Înaltei Curţi

34. În cauză, reclamanta Inspecţia Judiciară a învestit instanţa disciplinară cu o acţiune vizând săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004, constând în „imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror”.
35. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut că: (i) noţiunea de „imixtiune” cuprinde orice atingere adusă principiului potrivit căruia, în activitatea lor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii; (ii) norma legală nu condiţionează existenţa laturii obiective a abaterii reglementate de producerea rezultatului urmărit sau de exercitarea sau perceperea existenţei unei presiuni sau constrângeri psihice; (iii) abaterea reglementată de textul de lege este o abatere de pericol, iar nu de rezultat, urmarea imediată, respectiv starea de pericol pentru independenţa judecătorului, rezultând „ex re” (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, Deciziile nr.25 din 25 februarie 2014; nr.153 din 12 octombrie 2015; nr.269 din 23 octombrie 2017, pct.26 şi 30; Decizia nr.173/2018, pct.115-116).
36. În raport cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor citate, sunt lipsite de relevanţă criticile referitoare la faptul că scopul acţiunii de imixtiune nu a fost atins ori că actul de imixtiune nu a fost perceput ca atare ori a fost perceput diferit de către persoanele care, direct sau indirect, au participat la derularea evenimentelor analizate.
37. Pentru aceste argumente nu pot fi primite nici susţinerile recurentei în sensul că abaterea disciplinară reglementată de art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004 este o abatere de rezultat. În acest context, sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentei în sensul că magistratul faţă de care a fost săvârşit actul de imixtiune nu a perceput astfel conduita autorului ori că este necesară dovedirea unei asemenea percepţii, deoarece, în speţă, chiar prin actul de sesizare a Inspecţiei Judiciare, judecătorii abordaţi de recurenta-pârâtă expun lipsit de orice echivoc percepţia personală în sensul că asupra lor a fost exercitat un act de imixtiune.
38. În analiza actului de imixtiune nu prezintă relevanţă apărările recurentei cu privire la faptul că numai ulterior judecătorii abordaţi au perceput actul de imixtiune, iar nu la momentul discuţiilor purtate, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, constatarea imixtiunii nu este condiţionată de modul în care aceasta a fost percepută de către magistratul asupra căruia se exercită ori de producerea rezultatului urmărit.
39. Prin criticile formulate, recurenta tinde, în esenţă, să rezume acţiunile sale la abordarea judecătorilor numai sub aspectul comunicării întâmpinării din dosarul respectiv, fără a combate şi făcând abstracţie de realitatea discuţiilor purtate în privinţa circumstanţelor şi părţilor din dosarul cu a cărui soluţionare erau învestiţi magistraţii abordaţi. Sub acest aspect, se reţine că, în general,  nu poate fi justificată prin argumente rezonabile acţiunea dezinteresată şi inopinată a unui judecător de a cunoaşte dacă într-o cauză aflată pe rolul unui alt complet a fost îndeplinit un anumit act de procedură. Sub acest aspect, este lipsit de echivoc faptul că, anterior abordării celor doi judecători, pârâta s-a întâlnit cu mama apelantei din dosarul respectiv, iar discuţiile purtate cu persoana respectivă au predeterminat abordarea şi discuţiile purtate cu judecătorii cauzei.
40. Or, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că abordarea judecătorilor sub aspectul circumstanţelor şi părţilor din dosarul cu care erau învestiţi a fost circumstanţiată de discuţiile purtate cu mama apelantei din dosarul respectiv, iar scopul discuţiilor purtate cu judecătorii cauzei a fost cel puţin acela de a-i sensibiliza cu privire la situaţia numitei B. în considerarea relaţiilor anterioare de colegialitate profesională. În acest context, sunt lipsite de temei şi susţinerile recurentei în sensul că discuţiile purtate cu cei doi judecători ar reprezenta discuţii colegiale pe marginea unor probleme de drept, în condiţiile în care probatoriul administrat relevă cu claritate faptul că discuţiile au vizat în concret situaţia dosarului respectiv ca urmare a discuţiei purtate cu mama apelantei din litigiul în discuţie.
41. În privinţa laturii subiective a abaterii disciplinare, circumstanţele cauzei, necontestate de recurenta-pârâtă prin probe ori susţineri pertinente, reflectă atitudinea psihică de prevedere şi acceptare a scopului şi consecinţelor acţiunilor sale de interferare în activitatea altui judecător, de natură a aduce atingere principiului independenţei judecătorului.
42. Nu pot primi relevanţa propusă nici apărările recurentei în sensul că nu a urmărit şi nu a acceptat posibilitatea de a aduce atingere principiului independenţei judecătorilor, întrucât nu a solicitat niciun favor şi nici măcar comunicarea întâmpinării. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, din ansamblul circumstanţelor de fapt, astfel cum corect au fost decelate de instanţa disciplinară pe baza probatoriului administrat, în sensul celor arătate la pct.3 din prezenta decizie, rezultă cu claritate intenţia de sensibilizare a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei faţă de situaţia uneia dintre părţile litigiului, ceea ce reflectă indubitabil o imixtiune în activitatea judecătorului, care urma să soluţioneze pricina nu numai pe baza legii, ci şi sub impresia creată de relatările ce i-au fost făcute.
43. Pentru aceste considerente, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că apărările recurentei nu reflectă o justificare obiectivă şi rezonabilă a acţiunilor întreprinse de pârâtă pentru a se putea concluziona în sensul că nu a fost săvârşit un act de imixtiune în activitatea altui judecător.
44. Urmarea imediată a acţiunilor întreprinse de pârâtă constă în atingerea adusă independenţei judecătorului şi este demonstrată în cauză de faptul că judecătorii învestiţi cu soluţionarea dosarului au resimţit o presiune psihică care i-a determinat să formuleze declaraţie de abţinere, admisă tocmai în considerarea aspectelor relatate cu privire la discuţiile purtate cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză.
45. În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, fără a minimaliza conduita reprobabilă a pârâtei şi fără a conferi un caracter atenuat consecinţelor negative ale acestei conduite, Înalta Curte împărtăşeşte raţiunile avute în vedere de Secţia pentru judecători prin prisma criteriului proporţionalităţii prevăzut de art.100 din Legea nr.303/2004.
46. Însă, Înalta Curte apreciază că scopul procedurii de angajare a răspunderii disciplinare este atins şi prin aplicarea aceleiaşi sancţiuni, dar pentru o perioadă mai scurtă de timp decât cea stabilită de instanţa disciplinară.
47. Este necontestat faptul că abaterea disciplinară reglementată de art.99 lit.l) din Legea nr.303/2004 reprezintă o abatere de o gravitate deosebită, care justifică în mod obiectiv o sancţiune mai aspră, cum este, în speţă, sancţiunea prevăzută de art.100 lit.d) din aceeaşi lege, a doua ca severitate în ierarhia sancţiunilor disciplinare. Însă, Înalta Curte apreciază că, în speţă, sancţiunea de suspendare din funcţie pentru o perioadă de trei luni, comparativ cu perioada de 6 luni dispusă de instanţa disciplinară, are potenţialul de a asigura atingerea scopului urmărit în procedura disciplinară, atât din perspectiva sancţionării faptei ilicite, cât şi din perspectiva conştientizării de către judecător a gravităţii faptei comise şi a necesităţii de adaptare în viitor a conduitei sale cu standardele impuse funcţiei exercitate.
48. Referitor la criticile recurentei privind imparţialitatea instanţei disciplinare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt identificate elemente care să conducă la concluzia că procedura disciplinară ar fi fost derulată în considerarea altor circumstanţe decât cele analizate în hotărârea atacată. Aserţiunile prin care recurenta tinde să confere procedurii disciplinare derulate în privinţa sa alte conotaţii în legătură cu un dosar mediatizat care îi era repartizat spre soluţionare reprezintă simple supoziţii nesusţinute de probatoriul administrat.
49. Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu se regăseşte niciunul dintre elementele care au conturat aprecierea CEDO în cauza Volkov împotriva Ucrainei sub aspectul încălcării principiilor referitoare la independenţa şi imparţialitatea instanţei, respectiv: (i) faptul că marea majoritate a membrilor instanţei disciplinare – Consiliul  Superior de Justiţie era formată din personal non-judiciar (pct.109-111 din hotărâre); (ii) participarea de drept a procurorului general în compunerea Consiliului Superior de Justiţie care a derulat procedura disciplinară împotriva unui judecător (pct.114); (iii) membrii Consiliului Superior de Justiţie formulaseră anterior cereri de eliberare din funcţie a judecătorului cercetat disciplinar (pct.115); (iv) preferinţele personale ale unora dintre membrii instanţei disciplinare (pct.116); (v) examinarea ulterioară a cauzei de către un organ legislativ, ceea ce reflectă politizarea procedurii şi agravarea incompatibilităţii acestei proceduri cu principiul separării puterilor (pct.118); (vi) imposibilitatea Înaltei Curţi Administrative, care a reexaminat cauza, de a casa deciziile instanţei disciplinare şi absenţa unor reglementări cu privire la derularea procedurii disciplinare (pct.125); (vii) controlul judecătoresc a fost efectuat de judecători care erau, de asemenea, sub jurisdicţia instanţei disciplinare şi puteau face, de asemenea, obiectul unor proceduri disciplinare similare, lipsite de garanţia independenţei şi imparţialităţii consiliului pentru motivele arătate anterior (pct.130).
50. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art.51 din Legea nr.317/2004 coroborat cu art.496 alin.(2) C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, în baza art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004, a aplicat pârâtei sancţiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcţia de judecător pentru o perioadă de 3 luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.l) din aceeaşi lege, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate referitoare la admiterea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară.