Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16/F din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti iar, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 21.11.2018 de către autorităţile judiciare din Germania - Parchetul Weiden in der Oberpfalz, pe numele persoanei solicitate A., arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 29.01.2019 la data de 27.02.2019, inclusiv, şi predarea acestuia în stare de arest către autorităţile judiciare din Germania, cu respectarea regulii specialităţii.
Totodată, în baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării, s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării în baza mandatului european de arestare, de la data de 16.01.2019 la zi, iar, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 16 ianuarie 2019, s-a înregistrat pe rolul instanţei, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania faţă de persoana solicitată A., urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 97 II, 96 I, 95 I din Legea germană privind şederea/rezidenţa şi art. 53 din C. pen. german, solicitându-se, totodată, şi arestarea sa provizorie, pe o perioadă de 15 zile până la primirea mandatului european de arestare tradus în limba română.
Împotriva persoanei solicitate s-a dispus măsura reţinerii, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 16.01.2019, ora 12:30 până la data de 17.01.2019, ora 12:30.
La termenul din 16.01.2019, Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate obiectul prezentei cauzei, precum şi motivul prezentării sale în faţa instanţei, şi, totodată, a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate A., precum şi la audierea sub acest aspect, declaraţia sa fiind consemnată, citită, semnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Prin încheierea din 16.01.2019, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile, de la data de 16.01.2019 până la data de 30.01.2019, inclusiv.
La termenul din 29.01.2019, Curtea a pus la dispoziţia persoanei solicitate o copie a mandatului european, tradus în limba turcă şi a verificat identitatea persoanei solicitate, fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004. La acelaşi termen de judecată, întrebată fiind, persoana solicitată a învederat că are obiecţiuni cu privire la identitatea sa, nu este de acord cu predarea către autorităţile germane, menţionând că înţelege să beneficieze de regula specialităţii, procedându-se la audierea sa, conform art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.
Din cuprinsul mandatului european de arestare s-a reţinut, în fapt, că învinuitul care apărea şi sub pseudonimele "B.", "C.", precum şi D. alias "E.", F., precum şi numeroşi alţi cofăptuitori s-au unit cel mai târziu cu puţin timp înainte de data de 04.02.2017 pentru ca, acţionând în coautorat şi împărţindu-şi sarcinile prin transportarea de persoane din Turcia, prin Bulgaria şi România, în Spaţiul Schengen şi mai departe în Germania, să-şi procure o sursă de venituri de oarecare durată şi de volum semnificativ. Persoanele traficate care nu deţineau respectiva permisiune necesară pentru intrarea şi şederea în Austria, respectiv în Republica Federală Germania, plăteau sume de până la 10.000 €. G., F., D., precum şi învinuitul A. recrutau şoferi în România în vederea continuării drumului, A. participând la transportarea din 10.08.2017 a 9 persoane, iranieni respectiv irakieni prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn (autostradă) şi debarcarea la Pleystein, la 14.08.2017, a 5 irakieni prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn şi debarcarea pe şoseaua B22, la 22.08.2017, a 4 persoane prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn şi debarcarea acestora la Arnschwang, la 25.08.2017, a 8 persoane prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn şi debarcarea pe şoseaua B22, la 04.09.2017, a 6 Irakieni prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn şi debarcarea lor la ieşirea H..
În drept, s-a arătat că faptele săvârşite de persoana solicitată sunt prevăzute de art. 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) nr. 1)a şi b), nr. 2, art. 95 alin. (1) nr. 1 şi 3 din Legea germană privind şederea, angajarea şi integrarea străinilor pe teritoriul federal, art. 53 din C. pen. german.
Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea a constatat, în prealabil, că obiecţiunile în ceea ce priveşte identitatea nu sunt fondate întrucât, la momentul depistării sale de către organele de poliţie, în prezenţa avocatului ales, persoana solicitată nu a avut obiecţii privind identitatea, mai mult, înţelege şi vorbeşte limba română (proces-verbal, filele x din lucrarea nr. x/II-5/2019), iar, în faţa procurorului, în prezenţa avocatului ales şi a interpretului de limba turcă, persoana solicitată nu a avut obiecţii privind identitatea .
În faţa instanţei, persoana solicitată a invocat însă că nu este persoana vizată în mandatul european de arestare, întrucât numele său este A., conform certificatului de căsătorie, faptul că în mandatul european nu este menţionat locul de naştere şi că există neconcordanţe la descrierea faptei, precum şi că nu este vinovat şi nu îşi aminteşte în ce ţări a fost în anul 2017.
Curtea a apreciat că susţinerile nu sunt întemeiate, în condiţiile în care datele de identificare prezentate în cuprinsul mandatului european de arestare - nume, data naşterii, numărul de paşaport (x) sunt corecte şi nu ridică îndoieli asupra identităţii persoanei în cauză. Faptul că, cel mai probabil, datele existente în evidenţa autorităţii judiciare solicitante nu sunt actualizate (numele complet în urma căsătoriei, nr. actual permis de şedere), nu conduce la concluzia că ar exista pretinsa confuzie pe care o susţine persoana solicitată - care de altfel iniţial nu a invocat niciuna dintre aceste chestiuni.
Curtea nu se putut pronunţa asupra aspectelor privind evidenţa deplasărilor sale pe teritoriul altor ţări, existenţa sau nu a faptelor pentru care este acuzat, şi a apreciat că sesizarea este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 98 din acelaşi act normativ, iar faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute şi în dreptul nostru intern (trafic de migranţi).
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, solicitând, potrivit motivelor scrise şi concluziilor orale formulate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în principal, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, fiind incidente motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. e) şi art. 19 din Legea nr. 302/2004 (mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, iar contestatorul este solicitant de azil, şi, totodată, există suspiciunea că, în landul Bavaria, nu sunt respectate drepturile omului) iar, în subsidiar, luarea măsurii controlului judiciar sau arestul la domiciliu, raportat şi la împrejurarea că este integrat în societate, este căsătorit, are un loc de muncă şi nu există niciun indiciu din care să rezulte că reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestaţia formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sesizarea nr. 110/II-5/2019, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare germane la 21 noiembrie 2018, faţă de persoana solicitată A., urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 97 II, 96 I, 95 I din Legea germană privind şederea/rezidenţa şi art. 53 din C. pen. german.
Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de depistare şi de aducere la cunoştinţă a emiterii de către autorităţile germane a unui mandat european de arestare, precum şi a drepturilor din 16 ianuarie 2019, ordonanţa nr. 6 din 16 ianuarie 2019 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019 prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data 16 ianuarie 2019, ora 12:30, semnalarea introdusă la data de 14 ianuarie 2019 de Biroul SIRENE Naţional din Germania, copia cazierului judiciar, iar, ulterior, şi mandatul european de arestare tradus în limba română.
Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis la data de 21.11.2018 de către autorităţile judiciare din Germania - Parchetul Weiden in der Oberpfalz pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 97 II, 96 I, 95 I din Legea germană privind şederea/rezidenţa şi art. 53 din C. pen. german, constând în aceea că, împreună cu alţii, a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat- care au transportat persoane care nu aveau permisiunea de intrare în Austria şi Germania, din Turcia, prin Bulgaria şi România, în spaţiul Schengen, persoane care plătind în schimb sume de până la 10.000 euro.
La momentul depistării sale de către organele de poliţie, în prezenţa avocatului ales, persoana solicitată nu a avut obiecţii privind identitatea, mai mult, înţelege şi vorbeşte limba română (proces-verbal, filele x din lucrarea nr. x/2019), iar, în declaraţia dată în faţa instanţei la 16 ianuarie 2019, A. a arătat că este persoana indicată de autorităţile germane şi nu a avut obiecţiuni privind identitatea, însă, la termenul din 29 ianuarie 2019, în declaraţia dată, persoana solicitată a precizat că nu este persoana vizată în mandatul european de arestare, întrucât numele său este A., conform certificatului de căsătorie, că în mandatul european nu este menţionat locul de naştere, că există neconcordanţe la descrierea faptei, că nu este vinovat şi că nu îşi aminteşte în ce ţări a fost în anul 2017.
În acest context, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că susţinerile persoanei solicitate nu sunt întemeiate, în condiţiile în care datele de identificare prezentate în cuprinsul mandatului european de arestare - nume, data naşterii, numărul de paşaport (x) sunt corecte şi nu ridică îndoieli asupra identităţii persoanei în cauză, iar împrejurarea că datele existente în evidenţa autorităţii judiciare solicitante nu sunt actualizate (numele complet în urma căsătoriei, nr. actual permis de şedere), nu poate conduce la concluzia că ar exista pretinsa confuzie pe care o susţine persoana solicitată, care, iniţial nu a invocat niciuna dintre aceste chestiuni.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Spania, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. x/2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. x/2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr.
din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia soluţiei dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Spania, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.
Astfel, se constată că infracţiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv de facilitarea intrării şi şederii ilegale se regăsesc printre cele 32 de infracţiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) punctul 16 din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte mai constată că, din conţinutul mandatului european de arestare, rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate, că la dosar s-a depus mandatul european de arestare, în original şi copie tradusă, un exemplar al mandatului fiind înmânat şi persoanei solicitate (tradus în limba turcă, aşa cum rezultă din declaraţia dată de acesta la data de 29 ianuarie 2019 în faţa primei instanţe, precum şi că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român).
Totodată, se constată că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 prevăd că instanţa română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, însă, situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (că are calitatea de suspect, este solicitant de azil, că există suspiciunea că, în landul Bavaria, nu sunt respectate drepturile omului, că este integrat în societate, căsătorit, are un loc de muncă şi nu există niciun indiciu din care să rezulte că reprezintă un pericol pentru ordinea publică), nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, şi, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.
Pe de altă parte nu pot fi primite susţinerile apărării referitoare la existenţa motivului de neexecutare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 19 din Legea nr. 302/2004, întrucât aceste dispoziţii menţionează persoanele exceptate de la extrădare, textul legal făcând parte din Titlul II Extrădarea, Capitolul I Extrădarea pasivă, Secţiunea 1 Condiţii pentru extrădare, or, prezenta cauză are ca obiect o altă instituţie de cooperare judiciară în materie penală, respectiv cea referitoare la punerea în executare a unui mandat european de arestare, care este reglementată de prevederile cuprinse în Titlul III din actul normativ anterior menţionat, intitulat Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
Totodată, nici cererea de înlocuire a măsurii arestării cu cea a controlului judiciar, respectiv a arestului la domiciliu nu poate fi admisă, întrucât, pe de o parte, punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea se fac în stare arest preventiv, iar, pe de altă parte, raportat la infracţiunile comise, orice altă măsură preventivă ar fi lipsită de eficienţă.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de art. 86 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional dintre cele prevăzută de art. 98 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 16/F din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 16/F din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 253 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.