Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 315/A/2018

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2018

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 431 din data de 13.10.2017 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2016:

În temeiul prevederilor art. 386 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza prevederilor art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe asupra părţii civile B., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în condiţiile art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 91 noul C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 noul C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) noul C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) noul C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

S-a constat că din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata termenului de supraveghere, conform prevederilor art. 93 alin. (3) noul C. pen. S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 noul C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă. S-a atras atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. şi art. 1357 ş.u. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi inculpatul A. a fost obligat să plătească acesteia suma de 1.000 RON, reprezentând daune materiale şi 500 RON, reprezentând daune morale.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ şi a fost obligat inculpatul A. să îi plătească acesteia suma de 1.346,80 RON.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "PROF. DR. N. OBLU" Iaşi şi a fost obligat inculpatul A. să îi plătească acesteia suma de 1.226,56 RON.

În temeiul prevederilor art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a admis măsura de siguranţă a confiscării speciale a unui topor cu coada din lemn având lungimea de 59 cm. şi lama tăietoare de 12 cm., aflat la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Poliţiei mun. Roman (dovada seria x nr. x din data de 08.02.2016), aparţinând inculpatului A.

În temeiul art. 274 alin. (1) noul C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 11 august 2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, înregistrat la instanţă sub nr. x/2016 din data de 16 august 2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în ziua de 05.02.2016, inculpatul A. l-a lovit cu un topor în cap pe fratele său, B., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 15-16 zile de îngrijiri medicale.

Situaţia de fapt prezentată mai sus a fost probată cu următoarele mijloace de probă menţionate în actul de sesizare: procesul-verbal de sesizare din oficiu, fila nr. x d.u.p.; declaraţiile persoanei vătămate, filele nr. x d.u.p.; certificatul medico-legal nr. x din 12.02.2016 eliberat de Cabinetul de Medicină Legală Roman, fila nr. x d.u.p.; dovezile de ridicare a toporului, filele nr. x d.u.p., adresa nr. x/23.05.2016 a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, fila nr. x d.u.p.; adresa nr. x/16.05.2016 a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, fila nr. x d.u.p., înscrisurile medicale prezentate de persoana vătămată, filele nr. x d.u.p., declaraţiile martorilor C., fila nr. x d.u.p., D., fila nr. x d.u.p.şi E., fila nr. x d.u.p., declaraţiile inculpatului, filele nr. xd.u.p.

Referitor la activităţile de urmărire penală, instanţa a reţinut că: urmărirea penală a fost începută in rem prin ordonanţa din data de 05.02.2016, prin ordonanţa din data de 15.03.2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar prin ordonanţa din data de 23.05.2016, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 16 august 2016 sub imperiul prevederilor noului C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010). Potrivit art. 344 noul C. proc. pen. inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul. De asemenea, şi părţile civile au fost încunoştinţate cu privire la procedura camerei preliminare. Aceştia nu au formulat cereri sau excepţii în legătură cu legalitatea actului de sesizare, a probelor administrate la urmărirea penală sau a actelor de urmărire penală efectuate în cauză, astfel încât prin încheierea judecătorului de cameră preliminară s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 11 august 2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Roman şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.

La primul termen de judecată, conform art. 374 C. proc. pen., după citirea actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului învinuirea ce i se aduce, drepturile prevăzute de lege, precum şi posibilitatea acestuia de a solicita ca judecata să se desfăşoare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate fapta reţinută în sarcina sa, aducându-i-se la cunoştinţă şi dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.Urmare a solicitării inculpatului de aplicare a prevederilor art. 375 C. proc. pen., instanţa a procedat la ascultarea acestuia şi apoi, după luarea concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi a părţilor, a respins cererea acestuia, întrucât s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile legale având în vedere că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa afirmând, în esenţă că nu a avut nicio intenţie de a lovi persoana vătămată.

În aceste condiţii, instanţa, după ce a ascultat solicitările şi concluziile procurorului şi ale părţilor prezente, a dispus începerea cercetării judecătoreşti şi a încuviinţat administrarea mijloacelor de probă constând în declaraţiile inculpatului, ale părţii civile, ale martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpat.

Instanţa a avut în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, fila nr. x d.u.p.; declaraţiile persoanei vătămate, filele nr. x d.u.p.; certificatul medico-legal nr. x din 12.02.2016 eliberat de Cabinetul de Medicină Legală Roman, nr. x d.u.p.; dovezile de ridicare a toporului, filele nr. x d.u.p., adresa nr. x/23.05.2016 a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, fila nr. x d.u.p.; adresa nr. x/16.05.2016 a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, fila nr. x d.u.p., înscrisurile medicale prezentate de persoana vătămată, filele nr. x d.u.p., declaraţiile martorilor C., fila nr. x d.u.p., D., fila nr. x d.u.p. şi E., fila nr. x d.u.p., declaraţiile inculpatului, filele nr. xd.u.p. dar şi pe cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: declaraţii inculpat A., filele nr. x; declaraţii parte civilă B., fila nr. x, declaraţii martor C., fila nr. x, D., fila nr. x, E., fila nr. x, înscrisuri, filele nr. x.

În urma analizei materialului probator menţionat anterior, instanţa a reţinut ca situaţie de fapt: În data de 05.02.2016, în jurul orelor 15:00, inculpatul A. se afla împreună cu martorii C. şi E. în interiorul unei grădini de pe raza jud. Neamţ situată vizavi de locuinţa acestora. În acest timp, a sosit şi partea civilă B., fratele inculpatului, care, pe fondul unor conflicte mai vechi privitoare la proprietatea imobilului, a legat poarta de acces cu sârmă.

La scurt timp, după finalizarea activităţilor întreprinse, la poartă s-a deplasat inculpatul A. care încerca să desfacă sârma prinsă de partea civilă. Văzând acestea, în acel loc s-a deplasat şi partea civilă B. şi între cei doi a izbucnit un conflict verbal, cei doi adresându-şi reciproc injurii. Partea civilă avea în mâini un cuţit cu care gesticula fără a încerca să lovească pe inculpat sau să îl ameninţe, iar inculpatul avea în mâini un topor cu care la un moment dat a aplicat părţii civile o singură lovitură în zona capului.

Urmare a loviturii aplicate, partea civilă a căzut la sol şi a fost anunţată martora D., soţia acesteia. Au fost anunţate organele de poliţie şi partea civilă a fost condusă cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ la Spitalul Municipal Roman şi apoi la Spitalul Clinic de urgenţă "prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi unde a rămas internată în perioada 06.02.2016 - 09.02.2016.

Leziunile cauzate de către inculpat au necesitat pentru vindecare un număr de 15-16 zile de îngrijiri medicale.

Pentru reţinerea situaţiei de fapt expuse anterior, instanţa a avut în vedere în principal următoarele mijloace de probă:- declaraţiile părţii civile B. nr. x d.u.p., din care rezultă că a fost lovit în împrejurările descrise anterior;-certificatul medico-legal nr. X/12.02.2016, nr. x d.u.p. din care rezultă că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur, pot data din 05.02.2016 şi necesită 15-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare;- dovada, fila nr. x d.u.p., din care rezultă că inculpatul a predat organelor de poliţie toporul cu care a lovit partea civilă;- înscrisuri medicale, filele nr. x d.u.p. din care rezultă că inculpatul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi în perioada 06.02.2016-09.02.2016 cu diagnosticul principal plagă contuză parietală;- declaraţie martor C., fila nr. x d.u.p., din care rezultă situaţia de fapt prezentată anterior şi în special că inculpatul "a ridicat toporul pe care îl avea în mână şi l-a lovit cu toporul în zona capului";- declaraţie martor E., fila nr. x d.u.p., din care rezultă situaţia de fapt prezentată anterior, precum şi aceea că "la un moment dat am observat că soţul meu a ridicat toporul pe care îl avea în mâna stângă şi imediat l-a scăpat către înainte lovindu-l în zona capului pe B.";- declaraţii inculpat A., fila nr. x d.u.p., din care rezultă situaţia de fapt expusă anterior, acesta arătând că "am ridicat toporul pe care îl aveam în mâna stângă undeva la nivelul capului meu cu intenţia de a-l speria şi fără să vreau am scăpat toporul în direcţia fratelui meu, lovindu-l cu ascuţişul în zona capului".

Concluzionând, instanţa a reţinut că, dincolo de orice dubiu rezonabil, inculpatul A. a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată din moment ce mijloacele de probă administrate în cauză s-au coroborat în sensul reţinerii vinovăţiei sale, fiind examinate şi apărările formulate de acesta cu ocazia analizării conţinutului constitutiv al infracţiunii având în vedere şi aceea că ele se concentrează pe latura subiectivă a infracţiunii.

Analizând conţinutul legal al infracţiunii de lovire sau alte violenţe, instanţa a reţinut că fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă (art. 193 alin. (2) C. pen.) şi dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime (art. 199 alin. (1) C. pen.). În acelaşi timp, art. 177 C. pen. defineşte noţiunea de membru de familie prin aceea că se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude.

Cu privire la elementul material, instanţa a reţinut că, la data de 05.02.2016, inculpatul a aplicat părţii civile o lovitură cu toporul în zona capului. Urmarea imediată constă în producerea de leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15-16 zile de îngrijiri medicale, iar legătura de cauzalitate a rezultat cu necesitate strict din comiterea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a constatat infracţiunea supusă examinării se comite cu intenţie, sub ambele forme ale sale prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a), b) C. pen., respectiv intenţia directă (atunci când se prevede rezultatul faptei şi se urmăreşte producerea sa) şi intenţia indirectă (atunci când se prevede rezultatul faptei şi, deşi nu se urmăreşte, se acceptă posibilitatea producerii sale).

În cauză, inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă, conform prevăzută art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a urmărit cauzarea de leziuni părţii civile prin lovirea sa în mod activ, conştient, cu un obiect apt a cauza leziuni.

În dezacord cu susţinerile inculpatului care a arătat că nu a avut intenţia de a lovi partea civilă, ci doar a scăpat din greşeală toporul din mâini în capul acesteia, instanţa a reţinut că din ansamblul materialului probator administrat în cauză cu certitudine inculpatul a intenţionat să lovească partea civilă într-un moment în care a acţionat sub impulsul cuvintelor jignitoare adresate reciproc şi pe fondul unor conflicte mai vechi cu partea civilă.

Pentru întărirea apărărilor inculpatului, au fost audiaţi şi martorii C., fiul său şi E., soţia, care au confirmat cele arătate în sensul în care inculpatul nu a dorit să lovească partea civilă, ci din contră,s-a apărat de aceasta, întrucât avea cuţit. Aceste declaraţii au fost înlăturate, întrucât, s-a apreciat că sunt în mod vădit părtinitoare prin prisma relaţiilor de familie cele mai apropiate dintre aceştia, dar şi prin prisma faptului că nu s-au coroborat şi nu au redat o modalitate realistă de comitere a faptei. Astfel, martorul C., fila nr. x declară că "inculpatul avea în mână un topor pe care îl ţinea ridicat deasupra capului pentru a se apăra de cuţit. La un moment dat s-a speriat şi a scăpat toporul în capul părţii civile", iar martora E., fila nr. x declară că "inculpatul avea în mâini un topor cu care se apăra de cuţitul părţii civile. La un moment dat martorul C. a strigat către inculpat că partea civilă are cuţit, iar inculpatul s-a retras şi a căzut". Astfel, s-au constatat inadvertenţe între cele două declaraţii şi chiar în cuprinsul declaraţiei martorei, din moment ce martorul nu a arătat că a strigat la tatăl său, ci doar că acesta se apăra de cuţit. Deşi instanţa a reţinut că inculpatul are deficienţe de vedere, acesta se poate descurca singur, nu are nevoie de însoţitor şi cu siguranţă a văzut partea civilă în circumstanţele comiterii faptei având în vedere şi distanţa apropiată dintre cei doi.

În cauză s-a apreciat că este îndeplinită şi cerinţa esenţială specială prevăzută la art. 199 alin. (1) C. pen., întrucât partea civilă este fratele inculpatului.

Instanţa a constatat că inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa prin reţinerea prev. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. privitoare la circumstanţa atenuantă a provocării. Conform art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. Instanţa a reţinut, ca neîntemeiată cererea formulată de inculpate, întrucât nu întruneşte condiţiile legale pentru reţinerea sa. Astfel, inculpatul a susţinut că acţiunea părţii civile de a lega cu sârmă poarta de acces dublată de folosirea de către aceasta a unui cuţit pentru a o ameninţa i-a creat o tulburare puternică care a condus la săvârşirea infracţiunii. În primul rând instanţa a constatat că nu rezultă în mod indubitabil că partea civilă ar fi folosit efectiv cuţitul pentru a ameninţa sau chiar a încerca să lovească pe inculpat ci doar că l-a avut asupra sa şi a gesticulat din mâini în momentele premergătoare comiterii faptei în timpul disputei verbale. O astfel de acţiune nu poate conduce la crearea unei tulburări puternice părţii civile care avea posibilitatea de a se adresa organelor de poliţie pentru rezolvarea conflictului, aceasta nefiind pusă în pericol niciun moment. De altfel, inculpatul şi martorii E. şi C. au arătat aceste aspecte doar la audierea în faţa instanţei, deşi au fost audiaţi şi în cursul urmăririi penale la scurt timp după comiterea faptei atunci când desfăşurarea evenimentelor poate fi redată cu o mai mare acurateţe. Apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, dincolo de orice îndoială rezonabilă,fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în cauză a operat răspunderea penală a acestuia faţă de infracţiunea comise.

La stabilirea felului şi a cuantumului pedepsei principale ce s-a aplicat inculpatului major A., cu privire la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare judiciară enumerate la art. 74 C. pen., pentru a stabili gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor circumstanţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, instanţa a reţinut faptul că inculpatul a comis fapta prin utilizarea unui mijloc specific (topor) care este apt a produce leziuni chiar dintre cele mai grave şi a cauzat leziuni importante pentru partea civilă pentru vindecarea cărora a fost necesar un număr ridicat de zile de îngrijiri medicale (15-16 zile), însă fapta putea avea urmări mult mai grave având în vedere mijlocul folosit dar şi locul în care a fost aplicat lovitura, respectiv zona capului fiind una vitală.

În acelaşi timp,sub aspectul circumstanţelor personale, instanţa a reţinut că inculpatul este căsătorit, agricultor, fără antecedente penale, a suferit intervenţii chirurgicale, este încadrat în grad mediu de handicap.

Cu privire la individualizarea în concret a pedepsei închisorii, instanţa a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani şi 3 luni sau cu amendă. Faţă de toate împrejurările expuse anterior, instanţa, considerând că se impune adoptarea unei pedepse a închisorii peste limita specială, a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare considerată necesară şi suficientă.

Faţă de împrejurările cauzei, şi, mai ales, în raport, cu persoana infractorului (căsătorit, fără antecedente penale), instanţa nu a găsit necesar să îi aplice pedepse complementare sau accesorii. Instanţa nu a considerat necesar să facă aplicarea beneficiului art. 80 C. pen., nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 80 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv aceea ca instanţa să aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului, în condiţiile în care inculpatul a produs o stare de pericol ridicată pentru valoarea socială ocrotită, dar şi prin aceea că inculpatul are vârsta de 51 de ani fiind la maturitate, situaţie în care personalitatea sa este pe deplin conturată.

De asemenea, instanţa a considerat că nu este necesar a se amâna aplicarea pedepsei, întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv ca aplicarea pedepsei să nu fie necesară, în raport cu toate aspectele cauzei prezentate anterior. Instanţa a avut în vedere în principal aspectele arătate de inculpat cu privire la faptul că este suferind de mai multe afecţiuni,nu este cunoscut cu antecedente penale, are o conduită bună în comunitate, însă a considerat totuşi că posibilităţile sale de îndreptare fără aplicarea unei pedepse sunt extrem de limitate date fiind condiţiile efective în care a fost comisă fapta, urmarea produsă constând în leziuni însemnate pentru partea civilă, obiectul folosit la comiterea faptei. În aceste condiţii, în raport cu toate criteriile prevăzute de legiuitor, instanţa a apreciat că se impune necesitatea aplicării pedepsei în scopul atingerii scopului său.

Cu toate acestea, reţinând că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, că a avut până în prezent o conduită corectă în familie şi societate, iar în cauză a adoptat o poziţie procesuală parţial sinceră, circumstanţe care permit organelor judiciare să se orienteze către modalităţi de individualizare judiciară neprivative de libertate nefiind necesară executarea pedepsei închisorii în regim privativ de libertate, instanţa a considerat că inculpatul dispune de resurse personale pentru înlăturarea riscului de reiterare a comportamentului infracţional şi constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen. privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Referitor la daunele materiale, instanţa a apreciat că în mod neechivoc, partea civilă a suferit un prejudiciu urmare a acţiunii inculpatului. Aceasta a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi în perioada 06.02.2016-09.02.2016 şi a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 15-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Prin valorificarea unor prezumţii rezultate din însăşi fapta inculpatului şi a cheltuielilor necesare tratamentului, instanţa a considerat că suma de 1000 RON cu titlu de daune materiale reprezintă un cuantum rezonabil pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de partea civilă.

Cu privire la daunele morale, instanţa a constatat că prin fapta sa, inculpatul a cauzat părţii civile şi un prejudiciu moral concretizat prin durerea fizică suportată, surmenajul, oboseala acumulată, dar şi atingerea adusă onoarei sale. Cu toate acestea, instanţa a cenzurat cererea părţii civile la suma de 500 de RON având în vedere că aceasta nu a făcut în niciun mod dovada existenţei unui prejudiciu într-un cuantum mai ridicat.

Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1226,56 RON, reprezentând cheltuielile aferente îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate în perioada 06-09.02.2016. Constatând că prejudiciul solicitat este dovedit, cauzat prin fapta ilicită şi culpabilă a inculpatului, instanţa a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Judeţean Neamţ s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1346,80 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport şi asistenţă medicală pentru persoana vătămată. Constatând că prejudiciul solicitat este dovedit, cauzat prin fapta ilicită şi culpabilă a inculpatului, instanţa a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman s-a solicitat confiscarea toporului folosit la comiterea faptei. Instanţa a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1) C. pen., scopul măsurilor de siguranţă este acela de a înlătura o stare de pericol şi de a preîntâmpina săvârşirea de noi fapte penale, iar potrivit art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite, în orice mod sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapta prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului.

Cu privire la toporul ridicat de la inculpat, instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, fapta este nejustificată (neexistând niciun considerent rezonabil în baza căruia inculpatul să fi adoptat conduita interzisă de lege), perpetuarea deţinerii unor astfel de bunuri generează o stare de pericol social (pentru că ar presupune crearea condiţiilor de comitere a unor noi infracţiuni), iar bunul a fost efectiv folosit la comiterea faptei şi aparţine inculpatului.

Astfel, constatând îndeplinite condiţiile legale, instanţa, în temeiul prevederilor art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale a unui topor cu coada din lemn având lungimea de 59 cm. şi lama tăietoare de 12 cm., aflat la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Poliţiei mun. Roman (dovada seria x nr. x din data de 08.02.2016) aparţinând inculpatului A.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) noul C. proc. pen. instanţa a obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A., în motivarea căruia a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat de instanţa de fond.

Prin decizia penală nr. 648 din data de 08 mai 2018 Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,în baza art. 421 pct. 1 lit. "b" noul C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sent. pen. 437/13.10.2017 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) noul C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că apelul formulat este nefondat,întrucât instanţa de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului şi a stabilit o încadrare juridică corectă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat pe deplin vinovăţia inculpatului A. pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Faţă de cele reţinute, Curtea a apreciat că probele administrate dovedesc existenţa faptei, precum şi vinovăţia inculpatului, soluţia de condamnare fiind temeinică şi legală. Curtea, în contrast cu opinia inculpatului, a observat că acesta a săvârşit fapta supusă judecăţii în absenţa unei puternice tulburări sau emoţii determinată de atitudinea provocatoare a persoanei vătămate.

Pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării, s-a menţionat că sunt necesare întrunirea a trei condiţii cumulative: existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea victimei; actul provocator al victimei să determine o puternică emoţie inculpatului; sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii, inculpatul să fi săvârşit infracţiunea, iar sub acest aspect s-a reţinut că din economia probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că niciuna dintre condiţiile enumerate nu este incidentă în prezenta cauză, apreciind, în concordanţă cu opinia instanţei de fond, că acţiunea de violenţă fizică a inculpatului, care a produs leziuni traumatice persoanei vătămate nu a fost comisă de către acesta cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoţie cauzată de actele de provocare ale persoanei vătămate.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, în speţă de faţă, Curtea a constatat că s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen.

În ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile, Curtea a constatat că, în mod just, prima instanţă a constatat întrunite condiţiile de angajare a răspunderii civile delictuale şi a dispus tragerea la răspundere civilă a inculpatului, obligându-l la plata daunelor morale către partea civilă pentru prejudiciul patrimonial produs, ca urmare a săvârşirii faptei de lovire sau alte violenţe.

Împotriva acestei decizii, inculpatul A. a formulat un nou apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în fapt criticile formulate anterior în cauză.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Conform art. 16(2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Apelul este o cale ordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în desfiinţării unei hotărâri nedefinitive.

În considerarea argumentelor juridice anterior expuse, Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 648 din data de 08 mai 2018 Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,în baza art. 421 pct. 1 lit. "b" noul C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sent.pen. 437/13.10.2017 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2016.

Prin urmare, decizia apelată este definitivă, este o decizie a instanţei de apel prin care s-a soluţionat fondul apelului, în sensul rezolvării acţiunii penale şi civile, soluţia de condamnare fiind una definitivă şi nu mai poate forma obiectul unui nou apel. Această cale ordinară de atac fiind deja epuizată.

Ca atare, apelantul a declarat apel împotriva unei hotărâri ce a fost pronunţată tot în calea de atac a apelului şi nu mai poate fi supusă aceleiaşi căi de atac.

În consecinţă,Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 648 din data de 08 mai 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 648 din data de 08 mai 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.11.2018.