Asupra apelului de faţă,
În baza actelor din dosar constată următoare:
Prin decizia penală nr. 414/A din 25 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, în baza art. 431 din C. proc. pen., ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul condamnat A., împotriva deciziei penale nr. 317/A din 23 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015, care a fost menţinută în întregime şi a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, s-a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii, deoarece contestaţia în anulare a fost introdusă cu mult peste termenul prevăzut de lege, contestatorul condamnat formulând prezenta cale extraordinară de atac la data de 9 august 2018, în condiţiile în care decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 23 mai 2017 şi comunicată acestuia la domiciliul din judeţul Cluj la data de 19.06.2017 prin afişarea înştiinţării, la adresa din judeţul Bihor la data de 26.06.2017, tot prin afişarea înştiinţării, şi la data de 13.06.2017 prin afişare la uşa instanţei.
De asemenea, a apreciat că motivele invocate de către contestatorul condamnat nu se regăsesc printre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 426 din C. proc. pen., iar în sprijinul contestaţiei în anulare nu s-au depus ori invocat dovezi.
Astfel, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte motivele şi cazurile pe care se sprijină contestaţia, deşi sunt inserate parţial în conţinutul art. 426 din C. proc. pen., acestea, pe de-o parte au mai fost examinate în cadrul aceleiaşi căi extraordinare de atac, cum este cazul referitor la inexistenţa probelor din care să reiasă vinovăţia contestatorului, fiind invocate doar formal prin noua contestaţie. Cel de-al doilea motiv, privitor la incompatibilitatea procurorului care a emis rechizitoriul, a fost considerat neîntemeiat prin raportare la prevederile textului legal.
Ca urmare, s-a constatat că cererea formulată de contestatorul A. nu respectă exigenţele impuse prin norma prevăzută de art. 427 din C. proc. pen. Contestaţia în anulare nu reprezintă o cale de atac în cadrul căreia să fie verificată corectitudinea soluţiilor dispuse de instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă cu privire la probele ce se impun a fi administrate în cauză, ci o cale de atac care permite corectarea unor erori procedurale strict prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.
Având în vedere că pe calea contestaţiei în anulare formulate de către contestatorul condamnat A. au fost invocate erori de procedură care nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., a considerat că, prin raportare la dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., este inadmisibilă contestaţia în anulare formulată în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul A., apreciind că acasta este nelegală şi netemeinică.
În motivarea apelului, a susţinut că soluţia în cauză a fost pronunţată contrar dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 258, art. 300, art. 321, art. 323, art. 283 alin. (1) din C. pen., fapte săvârşite de fostul procuror B., urmare a întocmirii rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, deşi nu mai deţinea această funcţie.
Totodată, a susţinut că protocolul încheiat între instanţe şi SRI a fost pus în aplicare la pronunţarea sentinţei judecătoriei Morghiţa nr. 120 din 2 noiembrie 2016, care a avut rolul de a-l proteja şi favoriza pe dl. procuror, colaborator al securităţii.
În şedinţa publică din data de 4 decembrie 2018, Ministerul Public a ridicat excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate de condamnatul A.
Analizând admisibilitatea apelului declarat de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:
Atât la nivel constituţional (art. 129 din Constituţia României), cât şi în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a statuat că hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege sau de către o persoană ce nu are calitate procesuală este inadmisibilă.
Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. În exercitarea acestei atribuţii, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 408-425 din C. proc. pen., dispoziţiile aplicabile căii ordinare de atac a apelului.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 408 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., se poate declara apel împotriva sentinţelor, respectiv a acelor hotărâri care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte.
Or, obiectul prezentului apel nu îl formează o sentinţă, ci decizia penală nr. 414/A din 25 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost soluţionată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, exercitată de către apelantul din prezenta cauză împotriva unei hotărâri definitive, respectiv a deciziei penale nr. 317/A din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 432 din C. proc. pen., doar sentinţa dată în contestaţia în anulare după admiterea în principiu este supusă apelului.
În concepţia C. proc. pen., aşa cum se reţine în considerentele Deciziei nr. 5 din 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:
a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;
b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
Astfel, şi în practica secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. care stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (...), reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, şi anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 din C. proc. pen. (ex.: D.p. nr. 41/A din 14.02.2017, ÎCCJ - SP; D.p. nr. 10/A din 16.01.2018, ÎCCJ - SP).
Prin urmare, decizia penală nr. 414/A din 25 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori este definitivă, dat fiind că în legislaţia naţională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecinţă, această hotărâre nu poate fi supusă controlului instanţei superioare, fapt ce determină inadmisibilitatea căii de atac declarate de contestatorul A.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 414/A din 25 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 414/A din 25 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.
Obligă constestatorul-condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru constestatorul-condamnat A., în cuantum de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.12.2018.